Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

MARIAN VANGHELIE – P.S.D.:

“Pe domnul Ghiță
aș pune cineva
să-l filmeze când i-aș
da două bâte pe spinare,
ca să îl vadă lumea real.“

GEORGE BECALI – P.N.G:

"Maseuza am fredonat-o eu.
Pentru că îmi place foarte
tare" (referindu-se la imnul
Franței "La Marseillaise")

PETRE DAEA – P.S.D.:

“Femeia este acel ceva
care-i face bine omului.“

xxx

"TEHNICI DIPLOMATICE"

O CARICATURĂ DE

MARGARTEA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihai Viteazu

Despre biografia lui Mihai Viteazul avem versiuni diferite legat de locul nașterii sale ori despre tatăl său. S-a născut în 1558, iar mama sa, Teodora, se pare că avea origini grecești și se înrudea cu familia Cantacuzino. Despre tatăl voievodului, opiniile istoricilor sunt împărțite. Versiunea oficială este aceea că Mihai Viteazul a fost fiul voievodului Pătrașcu cel Bun (1554-1557). Despre copilăria sa nu se cunosc foarte multe lucruri, se știe doar că în tinerețe s-a ocupat cu comerțul, ceea ce i-a și adus prosperitate. În plus, această profesie l-a determinat ca, alături de cunoașterea scrisului și cititului, să învețe și limbile turcă și greacă.Contemporanii l-au descris ca fiind un om energic și hotărât. Cu aceste calități era imposibil să nu se afirme în spațiul românesc. La vârsta de 26 de ani, Mihai s-a căsătorit cu Stanca, care provenea dintr-o familie boierească influentă și bogată. Au avut împreună doi copii, pe Nicolae-Pătrașcu și Florica. Sprijinit de fratele mamei sale, care era mare ban al Olteniei, tânărul Mihai a urcat rapid în ierarhia socială a epocii, devenind mai întâi mare stolnic, apoi mare postelnic și într-un final ban al Olteniei. În septembrie 1593, cu sprijinul unchiului său, dar și prin plata unor uriașe sume de bani, Mihai a fost numit de către sultan domnitor al Țării Românești. Era începutul unei domnii scurte, dar care, prin consecințele sale, a marcat pentru totdeauna istoria neamului românesc. Scurta domnie a lui Mihai a fost marcată de permanente conflicte militare ce au generat două consecințe majore pentru locuitorii Țării Românești: pe de o parte, o fiscalitate excesivă pentru a putea susține armata și campaniile militare, iar pe de altă parte, pentru a-și fideliza boierii, adoptarea unei măsuri ce lega țăranii de glie. Domnia lui Mihai Viteazul a avut o importanță crucială în spațiul românesc, fapt datorat efortului domnitorului de a scoate țara de sub apăsătoarea dominație otomană, utilizând în acest scop alianțele și integrând efortul său militar în conceptul cruciadei târzii. Tocmai această dimensiune de cruciat l-a proiectat pe Mihai Viteazul în conștiința europeană a timpului său, făcându-l să fie apreciat de liderii politici ai Occidentului și considerat unul dintre oamenii politici remarcabili ai epocii. Campaniile militare întreprinse de Mihai Viteazul rămân memorabile prin două episoade. Primul este cel al declanșării răscoalei antiotomane și respingerea invaziei lui Sinan Pașa, care se derulează în perioada 1594-1595. Rezultatul a fost acela că Mihai Viteazul și-a consolidat domnia și a câștigat respectul turcilor, dar și al suveranilor din Occident. În spațiul balcanic a fost perceput ca un eliberator al creștinilor de sub jugul otoman. Al doilea moment, și cel mai important al domniei sale, este cel din anul 1600, când a realizat prima unire a Țărilor Române. Chiar dacă unirea a durat doar câteva luni, din iunie până în septembrie 1600, a fost o primă mare încercare de a uni acest spațiu locuit de către români. A fost un act cu un profund mesaj pentru generațiile viitoare. Din păcate, interesele marilor imperii vecine au fost deranjate de acțiunea lui Mihai Viteazul, motiv pentru care, la 9 august 1601, a fost asasinat pe Câmpia Turzii. Capul său a fost adus pe ascuns de către un boier fidel și depus la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște. În clipa redeșteptării noastre naționale, în veacul al XIX-lea, faptele lui Mihai Viteazul au strălucit în conștiința românilor și le-au fost pilde că unirea se poate face. A contat mult în această ecuație și emoționanta scriere a lui Bălcescu, „Românii sub Mihai Voievod Viteazul”. O întreagă generație a crescut în umbra mișcătoarelor cuvinte ale sale. Acestei generații i-a fost hărăzită istorica șansă și misiune de a împlini acest vis și a duce la capăt moștenirea lui Mihai Viteazul - unirea tuturor românilor într-un singur stat. Unirea nu s-a realizat în cancelarii, ci pe câmpul de luptă, prin geniul clasei politice din perioada 1916-1918. A fost un efort comun, de solidaritate și jertfă a tuturor, pentru atingerea acestui ideal. Inclusiv rămășițele lui Mihai Viteazul au fost parte în această bătălie pentru unire. Capul său, relicvă sfântă a românilor, a fost luat în refugiul din Moldova, a poposit în spațiul rusesc, pentru ca mai apoi, cu mare pompă, să fie readus la Mănăstirea Dealu. De această dată, domnitorul s-a întors acasă definitiv, într-o Românie Mare așa cum o înfăptuise și visase el. Putem spune cu certitudine că actul de la 1600 al lui Mihai Viteazul și jertfa sa au fost determinante pentru națiunea română. Unirea de la 1600 a fost exemplul cel mai bun și liantul care a mobilizat generațiile care la 1848 au făcut revoluția, au creat statul modern și independent și, ulterior, la 1918, au făurit România Mare.

23 - VIII - 1944

Despre piesa medalistică de mai sus se spune că este o primă variantă a Ordinului 23 August ( a nu se confunda cu ordinul instituit prin decretul Consiliului de Stat al RPR nr. 190 din 3 iunie 1959), dar nu am găsit niciun fel de informații concrete despre această piesă în tot internetul. Redau mai jos câteva informații despre ce a însemnat 23 August 1944 în istoria națională.

“În septembrie 1944, România semnează Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile Unite, în condiţii umilitoare. Sovieticii tratează România drept o ţară învinsă şi comit jafuri şi violenţe asupra populaţiei civile. Propaganda ridică însă în slăvi marele prieten de la răsărit. Partidul Comunist, care număra în 1944 doar o mie de membri, profită din plin de susţinerea Uniunii Sovietice şi acţionează sistematic pentru a acapara întreaga putere politică. Figurile importante ale momentului, comisarii poporului şcoliţi la Moscova, Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca, găsesc momentul prielnic să impună politica lui Stalin în România. „Partidul Comunist din România şi-a datorat ascensiunea unui factor numit URSS şi ocupaţia militară. Comunizarea României a intervenit printr-un concurs de împrejurări dramatic rezultat de avansul trupelor soviectice și de prăbuşirea statului de drept sub asediul partidului comunist din România şi al aliaţilor săi”, explică Ioan Stanomir, politolog. Guvernele instalate de Regele Mihai dupa 23 august încearcă să restabilească un regim democratic. Dar comuniştii nu sunt mulţumiţi de cele câteva posturi care le revin la guvernare şi ajung să înlăture figurile importante ale partidelor istorice şi să acapareze ministerele-cheie: armata, justiţia şi internele. „Nu s-a autolegitimat, el a fost legitimat de sovietici, de ruşi, care ocupau practic ţara. Ocupau ţara cu unităţi mult mai numeroase decât erau prevăzute prin Convenţia de armistiţiu. Ei ar fi dorit să înglobeze România în cadrul URSS şi noi, cei mai tineri, ne temeam foarte mult de treaba asta. Pe străzile Bucureştiului totul era drapat în roşu, mai ales la anumite sărbători, steaguri roşii, cu poza lui Stalin cât un bloc de mare”, povestește Dinu Zamfirescu, președintele consiliului științific al IICCMER. Emisarul lui Stalin, Andrei Vîşinski îi cere Regelui Mihai la 28 februarie 1945 să ofere postul de prim-ministru lui Petru Groza, care va conduce un guvern dominat de comunişti. Odată cu guvernarea Petru Groza, începe cea mai neagră perioadă din istoria României. Misiunea noului guvern pentru următorii ani era să ducă la îndeplinire planul sovietic de comunizare a României prin confiscarea moşiilor, lichidarea băncilor, suprimarea partidelor politice, înlăturarea Regelui şi instaurarea unui regim de teroare, bazat pe cenzură, supraveghere şi represiune. Marea manifestație anticomunistă Ca reacţie la propaganda violentă a regimului există însă o puternică opoziţie anticomunistă. Oamenii ies în stradă în semn de solidaritate cu Regele Mihai. Dinu Zamfirescu a participat la marea manifestaţie anticomunistă din 8 noiembrie 1945. Avea doar 16 ani. „Nu era neaparat o manifestaţie împotriva regimului, era o manifestaţie pentru rege şi o manifestaţie pentru libertate. Erau cordoane militare cu mitralierele puse în baterie pe străzile de pe care se accedea în Piaţa Palatului. Noi strigam Regele și Patria și ei strigau Regele și faceau semn aşa (n.red: arată cum: „vă luăm beregata”). Mai era doar un pas până la acapararea totală a puterii. Un pas pe care comuniştii nu s-au sfiit să-l facă: fraudarea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946, prin inversarea rezultatelor care îi dadeau câştigatori în realitate pe naţional-ţărănişti. Nu mai era loc de emoţii. Liderii comunişti ştiau deja rezultatul şi pregăteau decapitarea partidelor istorice. „În întreaga ţară, candidaţii blocului vor ieşi cu zdrobitoare majorităţi. Domnii istorici terfelesc, calcă în picioare, îşi bat joc de independenţa ţării, de independenţa poporului”, spunea Ana Pauker. Soarta neagră a elitelor românești După numai un an, în 1947, Ana Pauker ajungea ministru de externe şi vice-prim-ministru. „Domnii istorici”, pe care îi înfiera cu atâta convingere, aveau să sfârşească în temniţele comuniste. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt condamnaţi în noiembrie 1947 şi vor muri în închisoare. Avea să fie şi soarta elitelor româneşti. „Salamul era ţara şi comuniștii puneau mâna pe ţară tăind câte o felie, câte o felioară până au mâncat tot salamul. Felioarele erau grupările aşa-zis burgheze sau democrate sau, după cum le spuneau comuniştii, trădătoare sau imperialiste, care erau încetul cu încetul înlocuite de oamenii sovietici”, explică istoricul Mihai Dimitrie Sturdza. Anul 1947 poate fi considerat începutul sfârşitului pentru democraţia româneasca, odată cu desfiinţarea partidelor politice şi abdicarea Regelui. În 1948 ia naştere Partidul Muncitoresc Român, în fruntea caruia se afirma Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul care va susţine supunerea totală în faţa Moscovei. Pentru România vin timpuri negre, în care libertatea individuală ramâne o amintire.”SURSA – NET = https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/23-august/23-august-1944-istoria-furata-de-la-romania-regala-la-tara-tovarasilor-109477

A.V.S.A.P. - Fruntaș în sport - R.P.R.(Republica Populară Română)

(Asociația Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei)

În perioada de început a regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, printre care și sportivii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Fruntaș în sport – AVSAP – RPR. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou” cât și culorile drapelului național. În interiorul medalionului central rotund se distinge un schior iar dedesubt este un simbol cumulat (ancora, elicea și arma) ce reprezintă cele trei categorii de forțe armate ale țării noastre (marina, aviația și trupele de uscat).

AVSAP (Asociatia Voluntara pentru Sprijinirea Apararii Patriei) sau tanara armata civila a fost înfiinţată prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale, nr. 415 din 30 noiembrie 1952. Asociatia se afla in subordinea Consiliului de Ministri), fiind o organizatie paramilitara de masa, in care putea activa, pe bază de voluntariat, orice cetatean al RPR care implinise varsta de 16 ani. Asociatia a fost constituita dupa modelul Asociatiei Voluntare Unionale pentru Sprijinirea Armatei, Aviatiei si Flotei-DOSAAF din URSS (fondata in 1927). Membrii asociatiei erau pregatiti pentru a deveni cadre calificate in agricultura si industrie, dar si pentru a fi gata in orice moment sa apere cu arma in mana republica populara. Noua organizatie era chemata sa-si aduca contribuţia la pregatirea populaţiei

necuprinsa la momentul respectiv in cadrul fortelor armate. Prima organizatie AVSAP a fost infiintata la 28 mai 1953 la Atelierele Grivita Rosie din Bucuresti şi era compusa din 400 de muncitori (in 1961, numarul salariatilor membri ai AVSAP crescuse la 4500). Din punct de vedere organizatoric, AVSAP avea la nivel naţional un Comitet Organizatoric Central, iar la nivel local - comitete organizatorice regionale, raionale, orasenesti si organizatii de bază (fabrici, uzine, staţiuni pentru mecanizarea agriculturii sau gospodării agricole colective şi de stat). Aceste structuri erau conduse de ofiteri activi ai armatei, activisti salarizati si voluntari (pregatiti in scolile centrale ale Comitetului Central Organizatoric), care se ocupau de organizare, agitatie si propaganda (intalniri intre membri AVSAP si sportivi fruntasi, veterani de razboi, aviatori; proiectii cinematografice; concursuri; excursii la locurile istorice, etc.Organele de conducere erau alese, dupa modelul partidului unic, de jos in sus, prin vot deschis. La intrarea in AVSAP, voluntarii primeau un carnet de membru, de culoare albastra, cu o insigna si erau datori sa plateasca o cotizatie modica lunara. Ei erau intiati in diferite discipline militare, tehnico-militare, de aviatie si marina, in cadrul numeroaselor cursuri, cluburi si cercuri de conducatori si mecanici auto, de motociclisti si tractoristi, de transmisiuni (o serie intreaga de radiocluburi de radioamatori infiintate in acei ani au continuat sa functioneze si dupa 1989), de constructori de poduri si drumuri. Sporturile practicate sub egida AVSAP erau: parasutismul, planorismul, aromodelismul (erau practicate in scolile de aviatie ale organizatiei), navomodelismul, poliatlonul nautic, tirul, schiul si calaria. Numarul membrilor asociatiei a crescut de la an la an, astfel pentru anul 1959, AVSAP numara 1380766 de membri, iar in 1960, un număr de 2343103 de membri. Cu toate ca AVSAP a format de-a lungul anilor mii si mii de specialişti, a organizat zeci de mii de conferinte si a obtinut o serie intreaga de rezultate notabile in practicarea sportului de masa, activitatea asociatiei pe linia pregatirii populaţiei pentru apararea patriei nu s-a ridicat la parametrii doriţi. Acest fapt a dus la desfiintarea AVSAP pe 3 martie 1962, prin contopirea ei cu Uniunea de Cultura Fizica si Sport (UCFS).

Insigna - Căile Ferate române - marfă

Căile Ferate Române (CFR) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

Insigna - Asociația Română a Motocicliștilor Amatori (ARMA)

Această insignă a fost turnată în anul 1944 de către A.R.M.A.. Asociatia Romana a Motociclistilor Amatori (A.R.M.A) a fost înfiintata ca o alternativa la Moto Clubul Roman, dupa aparitia unor divergente in interiorul acestui club. A.R.M.A. are o mare contributie la dezvoltarea motociclismului romanesc, concurenta in domeniul organizarii de competitii crescand atat numarul cat si calitatea acestora. Insigna este finisata în email, culorile utilizate, cu excepția albului, fiind cele ale drapelului național. Motociclistul figurat in centrul plachetei este aplicat. Federația Română de Motociclism se mândrește cu o istorie bogată. În 2017 ea a sărbătorit 90 de ani de existență. Prima atestare ca persoană juridică autorizată este datată în 1927, la acel moment ea purtând numele: Societatea Sportivă Moto-Club-Român. Moto-Clubul avea secțiuni la Timișoara, Oradea, Brașov, Sibiu și Cernăuți. Președinte de onoare al Moto-Clubului-Româna era A.S.R. Principele Nicolae (fiul regelui Ferdinand). În 1934, în România, s-a înființat prima federație de motociclism din lume prin asocierea cluburilor din diferite orașe românești. Până la acel moment țările care erau parte la Federația Internațională aveau fiecare un singur club național. România a fost astfel prima țară care a propus să fie reprezentată de o federație de cluburi naționale, exemplul ei fiind urmat curând de multe alte federații. Nu întâmplător România se poate mândri cu o istorie a motociclismului sportiv ce aproape se confundă cu istoria mondială a motociclismului. Totul în strânsă legătură cu locul primordial deținut de România în ceea ce privește exploatarea petrolului. România a fost prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată oficial, aici a fost construită prima sondă petrolieră comercială, primul oraș luminat cu petrol lampant (Bucureștiul) și prima țară exportatoare de benzină la începutul secolului al XX-lea. Toate acestea au favorizat apariția și înmulțirea rapidă a numărului de motociclete, la un nivel comparativ cu țările din occident. Primele curse de motociclete sunt atestate pe teritoriul României încă din 1923, pasionații de motociclism fiind în acei ani în special marii iubitori de hipism și în general cei care iubeau caii.

____________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII