%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.jpg)
Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din localitatea germană OLDISLEBEN, districtul
KYFFHAUESERKREIS, landul THURINGIA, din vremuri
diferite, câteva vechi trimiteri poștale ilustrate, un timbru judiciar,
un ecuson, o monedă și o medalie locale.
Biserica
Podul
Școala
Strada prusacă și Biserica
Fabrica de zahăr
Strada Frankenhauser
Biserica și Școala parohială
Strada prusacă
Strada Pieței
Vedere generală
Trimiteri poștale
Ecuson local asociație de tir și muzică
Timbru judiciar local
Medalie locală
Monedă locală
xxx
"EXECUȚIE POLITICĂ"
O EPIGRAMĂ
DE MARGARETA CHITCATII
O EPIGRAMĂ PROPRIE
DIN INTELIGENȚA
ȘI SPIRITUALITATEA
POPOARELOR LUMII
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
O INSIGNĂ ȘI
CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul
ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
1 Martie - Aerochimic
Ziua
de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul
unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii. Martisorul era un fel de talisman
menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine,
sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se
sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al
agriculturii. Inventivitatea comerciantilor nu
cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si
pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale
ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile s-au
zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni cauta cel mai potrivit
suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor
de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia martisorului a
ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii
la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in
timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea
sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata.
Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Oamenii
ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca
simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si
domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare
placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si
al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din
Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor
fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele
se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de
catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca
fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare
martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa
fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul
poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o
intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii,
salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit
si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in
cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna,
simbolizate de snurul bicolor.
Impletirea
alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta,
la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor
doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin
impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor
(lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de
boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea si ura, viata si moartea
saubinele si raul. In calendarul vechi, 1 Martie marca inceputul unui Nou An.
Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb rosu, a fost creat cu rol
de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca urarile de dragoste,
sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul romanilor, venirea primaverii
era un prilej de cinstire a zeului Marte, stapanul fortelor naturii si al
agriculturii. În vechime romancele purtau la rever, legat cu fir rosu-alb,
un martisor mai neobisnuit, printre care și cel de mai sus.
100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari
Regatul României întregite
Monetăria Statului își exprimă recunoștința față de toţi cei
care, prin cuvânt și faptă, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri a
poporului român și celebrează Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I şi a
Reginei Maria – ca suverani ai României Întregite – prin lansarea pe piață a
emisiunii medalistice omagiale și aniversare „100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari”. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici
tehnice:
- Anul realizării – 2022
- Tema – 100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari
- Metal compoziție – argint cu puritatea 99,9% și aliaj de cupru
- Forma – rotundă
- Diametrul – 37 milimetri
- Greutatea – 31,11 grame (cea de argint) și necunoscută (cea din aliaj de cupru)
- Calitatea – patinată
- Tiraje – 60 exemplare (cea de argint) și 40 exemplare (cea din aliaj de cupru)
- Prețul unitar de achiziție de la magazinele Monetăriei Statului, cu TVA inclus – 425 lei (cea de argint) și 260 lei (cea din aliaj de cupru)
Ferdinand
I este
unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns
legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne
aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat,
Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa
înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern.
Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von
Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul
Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns
la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și
importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context
politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în
România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale
și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din
Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen.
Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de
moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului
Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la
tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de
flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat
cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a
româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a
fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și
întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului
de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al
Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand
nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh,
nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut
împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a
devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani,
Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în
fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a
iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia
națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează
creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea,
la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria
menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea
sa fie supranumit fie "Lealul", sau
"Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același
cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub
stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare
drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război
mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea
Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de
Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și
nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost
coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe
front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra
mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat
sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se
refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de
Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor
au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii
au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se
afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat
de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara
noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei
Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a
reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul
militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând
la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma
înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun,
trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un
învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe
data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba
Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul
Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu
Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide
principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc.
Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii
istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o
persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării
României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de
Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate
având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru
reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari,
Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare,
prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață
scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu
care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu
Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol
fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl
desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe
atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele
Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani
tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de
colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina
Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de
dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră
fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul
concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind
printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub
conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au
răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii,
fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa
la cele veșnice (20 iulie 1927).
Coroana de
oţel a regilor României este simbolul
independenţei şi al întregirii ţării având începuturile în anul 1881. În acel
an, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a instituit o comisie în
componenţa căreia, alături de Theodor Aman, se regăseau istoricii Bogdan
Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. Misiunea
fundamentală a acelei comisii a fost aceea de a stabili forma pe care urmau să
o primească însemnele regalităţii, inclusiv coroana regală. Ulterior, Theodor
Aman a fost însărcinat cu desenarea coroanei şi sceptrului primului suveran al
României; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află
în patrimoniul muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului, scrie
Muzeul Național de Istorie a României pe pagina de socializare a instituției.
Coroana de oțel a fost folosită pentru prima dată de Carol I cu prilejul
încoronării ca rege şi a proclamării Regatului României în ziua de 10/22 mai
1881. Primul rege al României şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie
confecţionată la Arsenalul Armatei, din oţelul unuia dintre tunurile capturate
de armata română în confruntarea cu trupele turceşti la Plevna, în anul 1877.
Un fapt care trebuie amintit este acela că la încoronarea din 1881 coroana de
oțel a avut mai mult un rol simbolic: a fost sfințită, la Mitropolie, pe 9/21
mai, dar regele Carol I nu a purtat-o! De altfel, încoronarea în sine poate fi
considerată atipică: nu s-a desfășurat în biserica Mitropoliei, ci într-un
spațiu special amenajat în afara acesteia; Mitropolitul Primat și cel al
Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, dar suveranul nu a dorit, din motive
religioase (era catolic convins), să fie încoronat și uns de un înalt prelat
ortodox. Gestul său avea și un alt substrat, Carol I dorind să arate că a ajuns
rege prin forțele proprii. Ulterior, coroana de oțel și cea a reginei Elisabeta
au fost aduse, de preşedinţii Corpurilor legiuitoare, în Sala Tronului. În
discursul său, Regele a declarat „…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care
a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a
fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii
României”. În nicio imagine din perioada domniei sale (fie că vorbim de
fotografii, cărți poștale sau alte reprezentări artistice), primul rege al
României nu apare cu coroana de oțel pe cap. Un aspect semnificativ a fi
menţionat este acela că amintita coroană s-a regăsit, încă din prima zi a
proclamării Regatului României şi până în momentul abdicării Regelui Mihai la
30 decembrie 1947, pe stema naţională a ţării noastre. Coroana regală,
respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oţel,
ornamentat cu pietre oblonge, rombice şi perle tot din oţel. În partea
superioară a cercului au fost aplicate opt ornamente mari, sculptate în formă
de frunză (fleuroane), alternate prin opt figuri mai mici având în partea
superioară perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă spre mijlocul coroanei opt
lame înguste, de formă arcuită, împodobite cu mărgăritare, care se unesc
într-un glob în care este montată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele
coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din
catifea purpurie.
Majestatea
Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de
Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din
Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în
localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18
iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei,
consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei
Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al
României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3
octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al
reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a
marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a
căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie
1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara
(1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 -
1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită
de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război
balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi
din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei
României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a
încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul
în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la
Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu
baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata
nu l-a oferit niciodată unui alt om.”
TESTAMENTUL
REGINEI MARIA
Ţării
mele şi Poporului meu,
Când
veţi ceti aceste slove, Poporul meu,
eu
voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,
care
rămâne pentru noi o mare taină.
Şi
totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,
aş
dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,
chiar
de dincolo de liniştea mormântului.
Abia
împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă
foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate
m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină,
într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se
reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie
s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a
voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost
mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă
a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după
moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am
iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de
avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat
să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari
îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu
inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit
centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune
astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost
drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care
putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai
târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit
aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult
ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am
fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te
părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la
capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic,
pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez,
iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit
în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am
văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu
veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică
printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am
priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi
formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit
adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum
poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te
ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să
fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să
judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi
dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat
să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi
îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost
un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran,
dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să
fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât
aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să
fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea
mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ
Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii
ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât
moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce
mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor
făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte
inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec
cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu,
fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii
şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic
rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar
mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te
binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este
hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe.
Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite
niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în
suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai
rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă
pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea
unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi
vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce
i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea
fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi
să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din
Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu
pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere,
datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin
greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert
pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit
să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a
fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi
Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI
Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922
de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”,
după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de
inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab,
domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan
Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii
episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind
terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe
laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri
de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt
reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu
adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce
gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil
1900”. Coroana are aproape 2 kg, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri
şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a
Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costat, la timpul
ei, aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25
milioane de euro.
Descrierea
Stemei Regatului României – varianta mare, conform legii din 23 iunie 1921:
- Scut albastru (8) cu o acvilă cruciată de aur (10), încoronată, și cu ciocul și ghiarele roșii, ținând în ghiara dreaptă o spadă (17), în cea stângă un sceptru de aur (11)
- Pe pieptul acvilei, un scut scartelat, având în cartierul 1 pe albastru o acvilă cruciată de aur, cu ciocul și ghiarele roșii, însoțită la dreapta de un soare, la stânga de o lună, amândouă de aur (Țara Românească) (2); în cartierul al 2-lea, pe roșu, un cap de bour negru, cu stea de aur între coarne, însoțit la dreapta de un soare, la stânga de o lună conturată, amândouă de aur (Moldova) (7); în al 3-lea, pe roșu, un leu de aur trecând spre dreapta, pe un pod de aur, peste valuri naturale (Oltenia cu Banatul)(16); în al 4-lea, tăiat, în câmpul superior albastru o acvilă neagră ieșind dintr-o terasă roșie, însoțită la dreapta de un soare de aur, iar la stânga de o lună conturnată de argint; în câmpul inferior, de aur, șapte turnuri roșii, așezate 4,3 (Ardealul) (12); jos, în instituțiune, doi delfini de aur afrontați, cu capetele în jos (Dobrogea) (13)
- Peste tot, scartelat argint-negru, armele Casei de Hohenzollern (1).
- Scutul timbrat cu Coroana de Oțel a României (5) și susținut de doi lei de aur (3)
- Pavilionul de purpură, căptușit cu hermină (4), bordat cu ciucuri de aur (9) și prins în vârf cu o coroană de aur (6)
- Decorații: Colanul Ordinul Carol I (15)
- Deviza, pe o eșarfă albastră brodată cu aur: NIHIL SINE DEO (lat. „Nimic fără Dumnezeu”) (14).” Sursa: Enciclopedia României, vol. I, Imprimeria Națională
Sărbători fericite - 2022 - România (Crăciunul)
Crăciunul sau Nașterea Domnului este o
sărbătoare creștină celebrată la data de 25 decembrie în
calendarul gregorian sau la data de 7 ianuarie în calendarul iulian. În
anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este sărbătoare legală,
iar serbarea se prelungește și în ziua următoare. De la debutul secolului
al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată
atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al
celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul
familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș
Crăciun”. Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut
apariția în secolul I. Pe atunci el era îmbrăcat în verde. El împarte cadouri
tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie). Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea
de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină
numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6
decembrie. Multă vreme în familiile
catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul
lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și
să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind
un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.
Conform
unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat,
lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a
tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a
aprins. Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de
crăciun.
25 Octombrie - Ziua Armatei - XXX - 1944 - 1974
A
devenit tradiţie ca fiecare armată să îşi aibă o sărbătoare a sa. Fiecare zi a
unei armate reprezintă un moment important, impregnat de simbolismul şi
semnificaţiile proprii doar acestei instituţii, cu rol important între
structurile de fundamentale, de bază, ale statului modern. La
români, aceste semnificaţii sunt cu atât mai profunde, cu cât istoria a probat,
de-a lungul timpului, legătura strânsă dintre armată şi interesele fundamentale
ale poporului şi naţiunii. Ziua de 25 Octombrie se înscrie astfel, alături de
alte sărbători cu specific militar – Ziua Forţelor Terestre, Ziua
Aviaţiei şi Forţelor Aerine, Ziua Marinei, zilele diferitelor arme şi
specialităţi - în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse
forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele
societăţii civile. Acest lucru se datorează respectului de care se bucură
armata română în rândurile tuturor cetăţenilor, fapt probat de prezenţa sa
constantă pe primele locuri în sondajele de opinie, ca o instituţie în care
oamenii au încredere şi pe care o preţuiesc, înţelegându-i menirea şi
necesitatea. Cu gândul la misiunile prezente şi la cele viitoare, militarii
armatei române aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor, acasă sau
în locuri îndepărtate, cum ar fi teatrul de acţiuni militare din Afganistan,
folosesc răgazul acestei zile de sărbătoare pentru a evoca, plini de emoţie,
faptele de arme ale înaintaşilor. Un mare patriot şi istoric militar român din
prima jumătate a secolului al XIX-lea, participant de frunte la revoluţia din
1848, Nicolae Bălcescu scria că: « Instituţiile ostăşeşti au făcut mărimea
şi puterea ţării în vreme de patru veacuri; dacă ţara românilor îţi va fi luat
vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta o va fi ea
datoare mai mult regeneraţiei vechilor ei instituţii ostăşeşti”. Această
profeţie a marelui istoric a fost împlinită de armata română, care a contribuit
cu mijloacele care i-au fost puse la dispoziţie, la toate marile acte ale
naţiunii române din veacurile al XIX-lea şi al XX-lea de la unirea din 1859
(domnitorul Alexandru Ioan Cuza, creatorul statului român modern, era ofiţer)
până la Revoluţia din Decembrie 1989, în cadrul căreia armata a reprezentat
instituţia de bază a tranziţiei de la totalitarism la democraţie şi economie de
piaţă. În cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, situaţia României a
fost deosebit de complexă, evoluţia ei fiind dependentă de raporturile dintre
cele două mari puteri totalitare, Germania şi Uniunea Sovietică. În acest
context, în vara anului 1940, intergritatea teritorială a fost grav afectată,
refacerea ei fiind principala misiune a forţelor militare româneşti în perioada
ulterioară. Într-o primă fază, România a luptat, de la 22 iunie 1941, alături
de Germania, pentru ca, după 23 august 1944, să acţioneze în cadrul
Naţiunilor Unite. Obiectivul în această etapă l-a constituit refacerea graniţei
de apus, aşa cum o configuraseră, hotărârile adoptate de Conferinţa de
pace de la Paris (1919-1920), anularea Dictatului de la Viena din 30 august
1940, prin care circa 43.000 de km pătraţi erau transferaţi Ungariei hortyste
de către Germania şi Italia. El a fost materializat la 25 octombrie 1944, când
trupele române, în colaborare cu cele sovietice au eliberat oraşele Careii Mari
şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării. În amintirea acestei fapte
de arme, autorităţile de la Bucureşti, au instituit, prin Decretul nr.
381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca zi de omagiere a Armatei. Eliberarea
teritoriului naţional, în toamna anului 1944, a fost obţinută prin lupta şi
jertfa a 525 702 militari români, din care 58 330 au fost ucişi, răniţi sau
daţi dispăruţi. Trebuie spus că eliberarea teritoriului nu a încheiat
efortul de război românesc. Armata română a continuat, apoi, să lupte pe
teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate,
contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria consacrată prin actele
de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, ce au marcat sfârşitul celui
de-al Doilea Război Mondial în Europa. Prin urmare, în fiecare an, la 25
octombrie se cinsteşte o însemnată faptă de armă, dar semnificaţiile sunt mult
mai largi şi profunde, ea încorporând practic întreaga tradiţie ostăşească a
românilor, inclusiv cea din secolele XIV-XVII, când domnitori (principi),
precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare,
Petru Rareş, Mihai Viteazul, Matei Basarab ş.a. au obţinut victorii strălucite
pe marile câmpuri de luptă ale Europei, cum ar fi cele de la Nicopole (1396),
Belgrad (1456) sau din războaiele Ligii Sfinte (1593-1606). Sunt omagiaţi cu
acest prilej toţi ostaşii căzuţi în războaiele din secolele al XIX-lea şi al
XX-lea, dar şi militarii români care astăzi îşi fac datoria, în poligoanele şi
câmpurile de aplicaţii din ţară, pe teatrele din Afganistan, Balcanii de Vest,
sau ca observatori ONU în diferite ţări ale lumii. Ziua de 25 Octombrie este,
prin urmare, una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care
poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat
şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la
datorie.
SR 113 - Mașini Românești care au făcut istorie - Bucegi
În anul 2022 la Monetăria Statului
s-a realizat medalia de mai sus care omagiază autocamionul românesc SR-113 Bucegi. Acest model s-a realizat nu să
înlocuiască modelul SR – 131 „Carpați”, ci să furnizeze o sarcină utilă mai
mare (5 tone). Atât camionul SR – 113
„Bucegi” cât şi modelele derivate ale acestuia s-au impus pe piaţa mondială
printr-o serie de parametri tehnici superiori, printr-o calitate ireproşabilă
şi printr-un preţ competitiv. Medalia s-a realizat în două variante de metal
compoziție și are următoarele caracterisitici tehnice:
- Anul realizării – 2022
- Seria – Mașini românești care au făcut istorie
- Tema – Autocamionul SR-113 Bucegi
- Metal compoziție – argint cu puritatea 99,9% și aliaj de cupru
- Forma – rotundă
- Diametrul – 37 milimetri
- Greutatea – 31,11 grame (cea de argint) și necunoscută (cea din aliaj de cupru)
- Calitatea – proof
- Tiraje – 60 exemplare (cea de argint) și 40 exemplare (cea din aliaj de cupru)
- Prețul unitar de achiziție de la magazinele Monetăriei Statului, cu TVA inclus – 389 lei (cea de argint) și 219 lei (cea din aliaj de cupru)
Începând
cu anul 1964 la Uzinele “Steagul Roșu” din Brașov, a
intrat în producție modelul de autocamion SR 113 Bucegi, sarcină
utilă 5 tone (4x2, axă spate cu roți duble, prinderea jantei cu 8
prezoane), având la bază o cabină proiectată de francezii de la Chausson Plant și motorul V8,
benzină, dezvoltat pe baza unei licențe Ford, de 5025 cmc, 140 CP, cutie de
viteze cu 5 trepte, treptele 2, 3, 4 și 5 fiind sincronizate. Opțional, cutia
de viteze putea fi cuplată cu o cutie suplimentară - reductor, sau, axa spate putea
fi echipată cu 2 trepte de reducție, comandate pneumatic. În același an, 1964,
a intrat în producție și modelul SR
114 Bucegi, sarcină utilă 4 tone (4x4, axă spate cu roți duble,
prinderea jantei cu 8 prezoane, diferențial spate cu sistem de blocare pneumatic,
cutie de transfer cu 2 trepte nesincronizate, fără diferențial central). Ulterior,
motorul V8, benzină, 5025 cmc, 140 CP - cod
motor SR-211, a fost
înlocuit cu motorul diesel, cu 6 cilindri în linie, 5491 cmc, 135 CP,
licența SAVIEM - cod
motor 797-05. Odată cu
motorul a fost montată pe mașină și cutia de viteze AK 5-35, cu 5 trepte nesincronizate,
iar la modelele SR 114,
cutia de transfer a rămas cea originală, fără diferențial central. Aspectul
exterior a rămas neschimbat. Modelele astfel modificate s-au numit SR 113/114 D - modele care se mai
găsesc înca in dotarea MApN. Motoarele acestor tipuri de camioane dezvoltau o
viteză maximă de 90 kilometri pe oră, aveau un consum mediu de 30 litri la suta
de kilometri și cântăreau 344 kilograme.
___________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Miguel Jeronimo de Larreynaga y Sylva,
filozof, poet și jurist nicaraguaian,
a trăit între anii 1772 - 1847
Detaliu vignetă de pe o felicitare din Indochina
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.png)
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.jpg)
MOUSAIOS - 10.01.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu