Epaminonda's Blog.....: SABUGAL

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză SABUGAL, câteva vederi

generale dar și o insignă locală

Castelul

Arhitectură locală

Vederi generale

Insignă locală

xxx

"VICTORIE"

O EPIGRAMĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx__________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mărțișorul flotei naționale române - 1 leu 1913

Vocea poporului - vocea lui Dumnezeu

În ziua de 1 martie 1913, romancele purtau la rever, legat cu fir rosu-alb, un martisor mai neobisnuit. Aurite sau argintate, martisoarele aveau gravate pe fata un torpilor, iar pe verso inscriptia: “Martisorul flotei nationale romane. Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”, incrustata in marca tarii, cu coroana de fier a Regelui Carol I ca simbol central. Nu mai putin de 100000 de martisoare au fost vandute in cursul lunii februarie, facand concurenta serioasa fratilor Roller, comerciantii traditionali de martisoare fine, care aveau magazinul lor de ani de zile in strada Smardan. Si asta pentru ca, doar cu 50 de bani (pentru martisoarele argintate) si cu un leu (pentru cele aurite), romanul facea un gest de mare patriotism, fondurile astfel stranse fiind menite maririi flotei militare a Regatului. In plin conflict militar in Balcani – Romania inca era neutra, dar diferendul romano-bulgar avea sa vâre pana la urma si tara noastra in razboi – Regele Carol I ii chemase pe cetatenii tarii sa contribuie la constituirea unui fond destinat inzestrarii marinei militare. Conferinta ambasadorilor de la Londra, care cauta sa solutioneze criza din Balcani, nu promitea sa aduca decat un armistitiu, cel mult o pace fragila, iar Romania nu stia daca-si va putea permite neutralitatea pana la sfarsit. Mesajul Tronului a fost, in epoca, unul hotarat, cerand camerelor legiuitoare sa ia in calcul bugetul necesar pentru intarirea armatei. E si motivul pentru care, in decembrie, se deschide Subscriptia Publica pentru marirea marinei militare nationale. S-a tinut, chiar, o conferinta la Ateneu, care sa arate cetatenilor de ce este nevoie de aceasta flota, iar presa vremii s-a implicat si ea in stimularea simtamantului patriotic. “Sa marim si sa intarim flota militara a tarii”, scria ziarul Universul. “Ce trebuie pentru aceasta? Sa ne deschidem pungile cu totii, fara ezitare, ca un singur om, si sa oferim indata obolul nostru, oricat ar fi el.” Din subscriptia publica, pana la 1 martie, se adunasera aproape 150000 de lei (strangerea de fonduri avea sa continue insa si dupa martisor), iar primii 1000 de subscriptori care contribuisera cu cel putin 10 lei aveau dreptul de a “boteza” vasele ce urmau sa fie achizitionate. S-au organizat concerte, spectacole de teatru si chiar... spectacole de circ, in beneficiul flotei militare nationale. Functionarii publici, cadrele didactice si alte categorii profesionale au donat salariul lor pe o zi pentru largirea acestui fond. Insa una dintre cele mai interesante initiative a fost cea a asociatiei ofiterilor in rezerva din Ploiesti, care a emis ideea “martisorului pentru flota nationala”. S-a si intervenit la Ministerul de Razboi si la Ministerul de Interne, pentru ca aceste martisoare sa fie distribuite in toata tara, cu incepere de la 5 februarie. Comanda a fost de 100000 de bucati (50000 argintate si 50000 aurite). S-au strans, astfel, 75000 de lei; iar leul avea greutate, pe-atunci! Comitetul pentru distribuirea acestui martisor a fost format din deputatii I. Ionescu Quintus si Gh. Nicolaescu, apoi: Barbu Fotescu, George Nasopol, Gh. T. Danescu – proprietari si Gh. Danescu – agricultor, toti ofiteri in rezerva prahoveni. Acestia au constituit Comitetul flotei nationale al ofiterilor de rezerva si au continuat sa lucreze, in lunile urmatoare, in folosul inzestrarii marinei militare romane.

Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. Inventivitatea comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile s-au zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni cauta cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea si ura, viata si moartea saubinele si raul. In calendarul vechi, 1 Martie marca inceputul unui Nou An. Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb rosu, a fost creat cu rol de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca urarile de dragoste, sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul romanilor, venirea primaverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, stapanul fortelor naturii si al agriculturii.

Instructor fruntaș - C.C. U.T.M.

(Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei. În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecărora. Aici se încadrează și insigna Instructor fruntaș CC UTM. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, roata dințată – simbolul industrializării socialiste forțate și drapelul tricolor național.

Emil Racoviță - Explorator în Antarctica

Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache.

Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie. În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată. Mai sus se prezintă o poză a navei de cercetare Belgica blocată de gheţuri.

Stema României adoptată de cele două Camere ale Parlamentului naţional, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țări Românești: vultur cu capul într-o parte, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună - crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de către domnitorul Vladislav I.
Stema Moldovei: capul de bour căruia îi este asociat o stea, o lună crai-nou și o roză, fiind atestat pe hrisovul din 30 martie 1392 emis de catre domnitorul Roman I.
Stema Transilvaniei: scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior o jumătate de acvila cu aripile deschise, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de vechiul nume al Transilvaniei, Siebenburgen ("Șapte cetăți"), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Stema Olteniei; În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturului Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat si o stea. Din anul 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta).
Stema Dobrogei: constă din doi delfini, pe fond azuriu, dispuși cu capul în jos.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe 23 iunie 1921 s-a stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

S.M.T.E. (?) 100 kilometri, locul 2 - 1936 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

F.A.R. (matriță - Federația Aeronautică Română)

Federatia Aeronautica Romana (FAR) este o structura sportiva de interes national si are competenta si autoritatea sa organizeze, sa controleze si sa conduca activitatea sporturilor aeronautice practicate in Romania (parasutism, zbor cu motor, planorism, zbor cu aeronave ultrausoare, baloane).

Federatia Aeronautica Romana a fost fondata in anul 1920 si este membra a Federatiei Aeronautice Internationale (F.A.I.) din anul 1923. Sub insignă am aplicat logo-ul Federaţiei Aeronautice Române.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII