Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Casa curbată (răsucită), în limba engleză - Twisted House este o opera de artă realizată de artistul american John Mc Naughton.

Ea este situată în Centrul de Artă din orașul Indianapolis, statul Indiana – SUA, ca parte a inițiativei ARTSPARK a centrului. Sculptura a fost realizată în anul 2005 din lemn de cedru și înfățișează o casă înaltă, îndoită în așa fel încât pare să se odihnească pe fundație dar și pe acoperiș. Casa este prevăzută cu cinci ferestre pătrate de sticlă și o ușă distorsionată ce este deschisă pentru a interacționa cu vizitatorii - înăuntru se poate păși și privi pe o fereastră mare spre pădure. Fiecare dintre ferestre sunt prevăzute cu pervazuri-suport exterioare pentru flori, dar ce este important este că și florile sunt din lemn. John Mc Naughton a predat prelucrarea lemnului, desenul și sculptura mai bine de 35 de ani la Universitatea din Southern Indiana. Posesor de licență și două masterate, el a primit Național Endowmwnt for the Arts. Multe din din operele acestu artist pot fi admirate în colecțiile Smithsonian Institution, Muzeul de Artă din Indianapolis și Casa Albă.

Realizând această operă artistul și-a demonstrat abilitățile în prelucrarea a lemnului. Casa curbată este un exemplu uimitor de contopire a naturii cu arta. Această sculptură nonconformistă poate fi văzută gratuit la Centrul de Artă din orașul Indianapolis, cel mai bine ar fi pe o vreme călduroasă.

2. Muzeul Jeongok din orașul Yeoncheon – Coreea de sud, este un muzeu de preistorie suerfuturist, care prezintă istoria naturală de pe valea Rift Chugaryeong și care a fost inaugurat pe data de 25 apriliei 2011.

Muzeul a fost înființat pentru a conserva artefacte arheologice, găsite într-o săpătură pe valea râului Hantangang, dintre care cel mai important este toporul acheulian. În 2012, muzeul a câștigat premiul de excelență la Premiile de arhitectură coreeană, iar în anul 2019 a câștigat o medalie de bronz Internațional Design Excellence Awards. Muzeul se prezintă sub forma unui șarpe lung și costeliv care se unduiește peste topografia locului. Muzeul poate fi privit și ca o capsulă a timpului ce explorează evoluția omului, Edificiul are formă tubulară, este din oțel inoxidabil, pe alocuri pare îngropat parțial în pământ dar se întinde și pe o ruptură de teren. Tubul prezintă un model de perforații ce imită textura pielii șerpilor, iar exteriorul strălucitor este conceput pentru a reflecta lumina în împrejurimi. Noaptea lumina emisă prin perforații dă un aspect misterios construcției. În interior muzeul prezintă o sinusoidă continuă de expoziții, spații de educație și activitate care sunt concepute ca peisaje deschise pentru a recrea scenele omului timpuriu. În exterior, peisajul a fost restaurat la starea inițială ca parc natural pe malul râului. Construcția are pereți dubli cu geamuri și protecții solare menite a menține în interior un ambient plăcut.

În incintă pot fi admirate modele de schelete-fosilă ale evoluției umane, adaptări umane și animale la mediu precum, unelte din piatră și picturi rupestre restaurate. Pe lângă spațiile de expoziție, muzeul are și o cantină, o sală de curs și un laborator multimedia.

3. Centrul “Lou Ruvo” pentru sănătatea creierului, numit oficial Cleveland Clinic Centrul Lou Ruvo pentru sănătatea creierului, este un centru de neurologie situat în orașul Las Vegas, statul nord american Nevada, folosit pentru a furniza servicii legate de toate aspectele legate de îngrijirea pacientului, cercetare și educație pe teme de Alzheimer, Parkinson, coreea Huntington, scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică și tulburări de memorie.

Edificiul a fost proiectat de renumitul arhitect Frank Gehry și inaugurat în data de 21 mai 2010, fiind administrat de Clinica Cleveland. Complexul costând 100 de milioane de dolari este compus din doua aripi legate intre ele de o curte interioara. Cladirea inalta de patru etaje, din partea de nord a sitului, gazduieste cabinete medicale, camere pentru pacienti si un centru de cercetare. Volumetria corpului este compusa din “cutii” albe suprapuse, legate intre ele de deschideri mari din sticlă. Cea de a doua aripa, centrul de activitati, este un volum sculptural ce reprezinta semnatura arhitectului Frank Gehry. Proiectat ca spatiu de inchiriat pentru evenimente speciale, rolul sau este de a finanta centrul de cercetare al clinicii. Cele doua aripi au fost comparate cu cele doua emisfere ale creierului, una rationala si ordonata, iar cealalta reprezentand inconstientul. Dupa multi ani, in care Gehry a refuzat sa proiecteze in Las Vegas, arhitectul a acceptat proiectul cu conditia ca boala Huntington sa fie inclusa in lista bolilor studiate si tratate in cadrul clinicii. Aceasta cerere se datoreaza bunului sau prieten Milton Wexler, a carui sotie, impreuna cu alte trei surori, a fost rapusa de aceasta boala.

Centrul Lou Ruvo este situat în centrul orașului Las Vegas, fiind situat pe West Bonneville Avenue, la nr. 888,la aproximativ 1,5 km de uriașele cazinouri din Nevada. Centrul Lou Ruvo oferă asistență medicală pentru: boala Alzheimer, sănătatea creierului, tremor esențial, boala Huntington, demența cu corp Lewy, tulburări de mișcare, scleroză multiplă, neuropsihologie, ergoterapie, boala Parkinson, fizioterapie, reabilitare și patologie de vorbire și limbaj

xxx

"PROMISIUNI"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O V ORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mărțișorul flotei naționale române

50 B - Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu

În ziua de 1 martie 1913, romancele purtau la rever, legat cu fir rosu-alb, un martisor mai neobisnuit. Aurite sau argintate, martisoarele aveau gravate pe fata un torpilor, iar pe verso inscriptia: “Martisorul flotei nationale romane. Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”, incrustata in marca tarii, cu coroana de fier a Regelui Carol I ca simbol central. Nu mai putin de 100000 de martisoare au fost vandute in cursul lunii februarie, facand concurenta serioasa fratilor Roller, comerciantii traditionali de martisoare fine, care aveau magazinul lor de ani de zile in strada Smardan. Si asta pentru ca, doar cu 50 de bani (pentru martisoarele argintate) si cu un leu (pentru cele aurite), romanul facea un gest de mare patriotism, fondurile astfel stranse fiind menite maririi flotei militare a Regatului. In plin conflict militar in Balcani – Romania inca era neutra, dar diferendul romano-bulgar avea sa vâre pana la urma si tara noastra in razboi – Regele Carol I ii chemase pe cetatenii tarii sa contribuie la constituirea unui fond destinat inzestrarii marinei militare. Conferinta ambasadorilor de la Londra, care cauta sa solutioneze criza din Balcani, nu promitea sa aduca decat un armistitiu, cel mult o pace fragila, iar Romania nu stia daca-si va putea permite neutralitatea pana la sfarsit. Mesajul Tronului a fost, in epoca, unul hotarat, cerand camerelor legiuitoare sa ia in calcul bugetul necesar pentru intarirea armatei. E si motivul pentru care, in decembrie, se deschide Subscriptia Publica pentru marirea marinei militare nationale. S-a tinut, chiar, o conferinta la Ateneu, care sa arate cetatenilor de ce este nevoie de aceasta flota, iar presa vremii s-a implicat si ea in stimularea simtamantului patriotic. “Sa marim si sa intarim flota militara a tarii”, scria ziarul Universul. “Ce trebuie pentru aceasta? Sa ne deschidem pungile cu totii, fara ezitare, ca un singur om, si sa oferim indata obolul nostru, oricat ar fi el.” Din subscriptia publica, pana la 1 martie, se adunasera aproape 150000 de lei (strangerea de fonduri avea sa continue insa si dupa martisor), iar primii 1000 de subscriptori care contribuisera cu cel putin 10 lei aveau dreptul de a “boteza” vasele ce urmau sa fie achizitionate. S-au organizat concerte, spectacole de teatru si chiar... spectacole de circ, in beneficiul flotei militare nationale. Functionarii publici, cadrele didactice si alte categorii profesionale au donat salariul lor pe o zi pentru largirea acestui fond. Insa una dintre cele mai interesante initiative a fost cea a asociatiei ofiterilor in rezerva din Ploiesti, care a emis ideea “martisorului pentru flota nationala”. S-a si intervenit la Ministerul de Razboi si la Ministerul de Interne, pentru ca aceste martisoare sa fie distribuite in toata tara, cu incepere de la 5 februarie. Comanda a fost de 100000 de bucati (50000 argintate si 50000 aurite). S-au strans, astfel, 75000 de lei; iar leul avea greutate, pe-atunci!

Comitetul pentru distribuirea acestui martisor a fost format din deputatii I. Ionescu Quintus si Gh. Nicolaescu, apoi: Barbu Fotescu, George Nasopol, Gh. T. Danescu – proprietari si Gh. Danescu – agricultor, toti ofiteri in rezerva prahoveni. Acestia au constituit Comitetul flotei nationale al ofiterilor de rezerva si au continuat sa lucreze, in lunile urmatoare, in folosul inzestrarii marinei militare romane.

Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. Inventivitatea comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile s-au zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni cauta cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea si ura, viata si moartea saubinele si raul. In calendarul vechi, 1 Martie marca inceputul unui Nou An. Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb rosu, a fost creat cu rol de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca urarile de dragoste, sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul romanilor, venirea primaverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, stapanul fortelor naturii si al agriculturii.

Insigna - Instructor fruntaș C.C.-U.T.M.

(Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei. În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecărora. Aici se încadrează și insigna Instructor fruntaș CC UTM. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, roata dințată – simbolul industrializării socialiste forțate și drapelul tricolor național.

Col (r) Ioan Dogaru - fiu al Bacăului

Această piesă este opera gravorului Constantin Dumitrescu

de la Monetăria Statului

Născut în noiembrie 1922, în satul Galbeni, comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău, Ioan Dogaru a ales cariera militară. A avansat până la gradul de colonel, dar hobby-ul său a fost dintotdeauna medalistica, domeniu în care a activat ca un fin și pasionat colecționar, dar și în calitate de creator de medalii. Membru al Societății Numismatice Române (din anul 1965) și, apoi, în comitetul de conducere al Societății mai sus-menționate (1980), pune bazele Secției de Numismatică a Cercului Militar Național, fiind ales președinte al acesteia între anii 1976 - 1998. Organizarea numeroaselor expoziții, susținerea de comunicări științifice, publicarea a peste 20 de cataloage și lucrări de specialitate, a zecilor de articole privind istoria și cultura româneascã oglindite în medalisticã, dar și impresionanta și valoroasa colecție donată Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău în anul 1996 – toate au dus la conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului de pe malurile Bistriței, în același an. Începând cu anul 1997, colecția donată de Ioan Dogaru a fost etalată în cadrul unei expoziþii permanente pentru publicul vizitator, într-o salã specialã, care a luat numele donatorului. Inițial, expoziția cuprindea un număr de 205 medalii și plachete (cu teme din domeniile istoriei, literaturii, culturii, învățămâîntului, religiei și sănătății), lucrări de artă (tablouri personale sau semnate de V. Atanasiu și graficã de Marcel Olinescu) sau lucrãri de specialitate al căror autor era însuși Ioan Dogaru. Completările succesive ale colecției au dus la expunerea a peste 400 de obiecte, dintre care peste 330 sunt piese medalistice și numismatice contemporane (medalii, plachete, aplice, insigne, medalioane, distincții, ordine, decorații sau monede), alături de alte lucrări de artă, machete, ceramică, miniaturi, echipament militar, piese de orfevrărie, fotografii sau documente personale. Mai bine de jumătate dintre medalii și plachete sunt dedicate comemorării poetului național Mihai Eminescu. Dintre cele mai importante lucrări ale fostului colonel Ioan Dogaru, enumăr câteva: Emisiuni de monede și bancnote românești din perioada 1853 - 1984, Ștefan cel Mare în medalistica româneascã, Eminescu în documente de metal, Mihai Eminescu în medalistica universalã, Mărturii de botez ortodox la români, Mihai Eminescu (1889-2000), 111 ani în medalisticã, Ștefan cel Mare și Sfânt în medalistica româneascã (1871 - 2004). Întrebat acum câțiva ani de ce a donat Muzeului din Bacãu toate piesele componente ale colecției sale, piese adunate într-o viață de om, colonelul Dogaru a dat urmãtorul răspuns: „În primul rând, pentru că am copilãrit chiar în casa de peste drum de Muzeu, în stânga Bisericii Precista. În al doilea rând, pentru că Bacăul a rămas și va rămâne mereu orașul meu de suflet, iar în al treilea rând, pentru că nepoții mei nu au veleități de colecþionar [...] și am considerat că e mult mai bine ca toate colecțiile mele să rămână într-un muzeu, să bucure ochiul și sufletul a sute, poate chiar mii de oameni, peste anii care vor să vină. Și m-a bucurat foarte mult să aflu că aici, în aceastã sală care mi-a fost pusă cu generozitate la dispoziție de conducerea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, profesorii de istorie și cei de limba românã vor veni cu elevii lor pentru adevărate lecții practice. Pentru copii, pentru tineri sunt gata de orice...”. Un gest pe care puțini îl pot face și înțelege în vremurile actuale, dar ar putea fi un exemplu de urmat pentru oricare semen al nostru... În prezent sunt puțini colecționari doritori să-și doneze integral sau parțial din propriile colecții instituțiilor statului.

S.M.T.E. (?) - locul I - ciclism

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Fotbal club Luceafărul

F.C. (C.S.) Luceafărul București a fost un club de fotbal fondat în data de 11 august 1978, având ca obiectiv selecționarea permanentă a celor mai talentați copii și juniori din întreaga țară și pregătirea lor în vederea obținerii unor rezultate valoroase la nivel de juniori în competiții internaționale. Mai puțin de un deceniu, între 1978 și 1985, clubul Luceafărul București a funcționat ca un centru de formare a tinerilor jucători, apogeul performanței la nivel de echipă reprezentându-l bronzul cucerit de naționala de tineret, în 1981, la Mondialele din Australia. Luceafărul a produs vârfurile „generației de aur“, dar cu patru ani înainte de Revoluție centrul a fost desființat, pentru a face loc unor centre olimpice pentru juniori, ce și-au încetat activitatea ulterior. Printre jucătorii descoperiți și formați aici enumăr pe: Emil Săndoi, Gavril Balint, Ștefan Iovan, Dorin Mateuț, Gheorghe Hagi, Ioan Ovidiu Sabău, Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedici, Ioan Andone, Mircea Rednic și Florin Prunea. Clubul avea stadion propriu cu 3000 de locuri iar echipa juca în echipamentul tradițional galben cu albastru.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELEL LUMII