Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – JUDEȚUL DOLJ: BABA LUPA DIN CALAFAT, BECHET, BISERICA “SF. DUMITRU” DIN BÂRCA, HOTELUL CULESCU DIN BĂILEȘTI, MONUMENTUL “REÎNTREGIREA” DIN BĂILEȘTI,

1. Baba Lupa (fântâna Baba Lupa) este un monument situat la unul din capetele parcului calafetean “Debarcader”, chiar pe malul Dunării.

Adesori când Dunărea se “umflă”, apa fluviului udă temelia acestui monument. Deşi nu este impresionantă ca formă, această fântână este locul în care legendele populare se împletesc cu teoriile mitologice, devenind una din atracțiile turistice ale orașului dunărean. Bătrânii urbei povestesc că, în urmă cu aproape 200 de ani, în timpul unei ierni aprige, o tânără fecioară a venit aici pentru a lua apă şi a fost atacată de un lup. O bătrână care era prin apropiere a auzit chemările fetei şi i-a sărit imediat în ajutor, sacrificându-şi viaţa. De atunci fântâna de pe malul Dunării s-a numit Baba Lupa - baba mâncată de lup.

2. Bechet este un oraș din județul Dolj, situat în sudul județului, fiind unul dintre cele două porturi dunărene ale județului Dolj, alături de Calafat. La Bechet există un punct de trecere a frontierei către Bulgaria, trecerea se face bacul către orașul bulgar Rahova. Orașul Bechet este situat la 67 km distanță de Craiova, 45 km de Corabia și 95 km de Calafat. La recensământul din anul 2011 orașul număra 3657 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3864 locuitori), dintre care: români – 59,42%, romi – 32,62% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului doljean Bechet astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,46% și restul – nedeclarată sau altă religie. Fiind amplasat in Lunca Dunarii, orasul Bechet le ofera turistilor posibilitatea de a admira frumusetea peisajelor formate de Dunare in propria sa lunca, specificul acestei fasii de campie joasa constand intr-un relief propice pentru diferite activitati de agrement.

Astfel, in Lunca Dunarii, pe raza orasului Bechet, se pot practica sporturi precum fotbalul sau voleiul, se pot organiza picnicuri si chiar gratare, in timp ce pe timp de vara zona este cautata si pentru plaja. Intre punctele naturale de atractie ale orasului Bechet se numara Padurea Bechet, aflata in partea de vest a localitatii, Garla Aradau, Padurea Statului si Perdeaua de Salcami din partea nordica extrema a teritoriului administrativ al orasului. Acestora li se alatura o serie de obiective turistice, intre care cele mai vizitate sunt Gradina Publica, Castrul Roman Bechet, Manastirea Sadova si, nu in ultimul rand, peisajul format de Dunare in propria sa luncă.

3. Biserica “Sfântul Dumitru” din Bârca, județul Dolj, este un un lăcaș de cult ortodox și impozant monument de arhitectură, ce este situat în centrul localității. Biserica a fost construită între anii 1801 – 1803, și apoi refăcută între 1912 – 1914.

Lăcașul bisericesc datează de la 1914, anul finalizării construcției, și este ridicat în formă de cruce, catapeteasma de aici fiind confecționată din lemn pe care sunt așezate 32 de icoane. Văzută de sus, clădirea are forma unei cruci. În curtea bisericii sunt ridicate o troiță și mai multe cruci în cinstea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă în timpul celor două războaie mondiale. O istorie, așadar, care nu se vrea uitată. O personalitate istorica ce a contribuit la constucția bisericii a fost Paulina Vorvoreanu, soția primarului Craiovei, Gogu Vorvoreanu. În luna februarie a anului 1929, Paulina Vorvoreanu a donat 2 milioane de lei, din acele timpuri, pentru renovarea capitală a bisericii. Biserica din localitatea Bârca poarta hramul Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie si a fost zidita intre 20 august 1912 - septembrie 1914, pe locul vechii biserici cu turla de lemn, ridicata in 1803, care la randu-i era pe locul unei biserici ce data de prin 1778. Edificiul s-a construit sub comanda inginerului italian Pietro Adotti. Acesta s-a născut în anul 1872 în localitatea Artegna Udine din Italia și în anul 1894 a venit în România. Pictura bisericii a fost realizată de meseriașul Gheorghe Baba din Craiova.

4. Primul senator pe viata din Bailesti-Dolj si ultimul de pina acum a fost inainte de primul razboi mondial si putin dupa, Ioan.T. Culescu, mare mosier, angrosist si singurul proprietar de hotel din fosta comuna Bailesti, devenita prin straduinta senatorului oras și mai târziu municipiu. Membru marcant al partidului averescian, Culescu, ca sa-i dea statut de urbe comunei natale Bailesti, a construit un hotel in anul 1920, care la acea vreme rivaliza cu putinele hoteluri din orasele mai mari ale tarii. In anul 1928, senatorul Culescu s-a prapadit la Paris, in urma unei interventii medicale si n-a mai apucat sa traiasca timpurile in care hotelul sau a devenit sediu pentru Armata Rosie si nici sa-si vada familia hulita si haituita, pentru ca el a indraznit sa construiasca singurul hotel din oras, care este si astazi functional. Ioan T. Culescu, scolit in Franta, tara pe care o considera a doua sa patrie, a facut politica, dar, mostenind calitatile de comerciant ale tatalui sau, a reusit sa rotunjeasca averea familiei intr-atit incit sa devina, prin contributiile sale, senator pe viata.

La zece ani dupa ce s-a straduit sa innobileze satul sau cu titlul de oras, adica in 1920, a construit un hotel pe care, din aducerile-aminte ale batrinilor, l-a mobilat cu mobila stil adusa de la Viena in carute cu fin pentru a nu se sparge oglinzile de Venetia si pentru a nu se strica sculptura. La opt ani dupa inaugurarea hotelului caruia i-a dat numele de „Culescu“, senatorul s-a stins la Paris, reintorcindu-se dupa citeva saptamini, de asta data definitiv, in Bailesti, in cimitirul din jurul bisericii ctitorite de el. Din anul 1928, averea Culescu incepe sa se risipeasca, mama senatorului, femeie simpla, nestiind sa pastreze macar ce lasase fiul ei. Dupa al doilea razboi mondial, mai precis dupa intrarea rusilor in tara, Culestii au pierdut paminturile si toate proprietatile, in 1948 gasindu-se ultima consemnare a hotelului in proprietatea familiei. Doi ani mai tirziu, in 1950, hotelul dispare din toate evidentele, desi el exista si este functional si astazi, dar sub alt nume, Turist, trecut in administrarea societatii comerciale Jiul SA si vândut unei angajate.

Printr-un contract de vânzare-cumpărare activul a fost vândut de Jiul SA către salariata Dobre Valentina, prețul tranzacției fiind de 18,7 milioane de lei, plătibil în șase rate, deși exista o adresă din partea Guvernului României transmisă către prefecturile din țară ce interzicea autorităților locale sau unităților din subordinea acestora înstrăinarea de imobile preluate abuziv de către regimul comunist.

5. Monumentul „Reîntregirea”, denumire alternativă “Întregirea neamului” dezvelit la 24 octombrie 1924, a fost „închinat Eroilor băileşteni morţi pentru patrie 1916-1919”, în luptele de la Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Siret, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Dunăre, Nistru, Tisa, aşa cum stă scris pe corpul monumentului, în partea de nord.

Asemeni tuturor românilor, și în Al Doilea Război Mondial, băileștenii au fost prezenți pe câmpul de luptă pentru eliberarea patriei și victoria definitivă asupra fascismului, unde au rămas 108 din cei mai viteji fii ai orașului. Pe o placă, aşezată în partea de sud, care a dispărut în timp, nu ştim ce a fost scris. Lucrarea a fost gândită artistic şi realizată de sculptorul I. Iordănescu, la fabrica Vlăsceanu, în anul 1923, care a creat o operă monumentală aşezată pe o suprafaţă de 45,60 mp şi are o înălţime de 9,39 m.

Este un monument gândit în spiritul timpului, compus din planuri suprapuse: pe primul plan sunt înscrise, în relief, pe 22 de plăci din bronz şi una de marmură albă, în ordine alfabetică, numele celor căzuţi, începând cu numele ofiţerilor şi al subofiţerilor şi se încheindu-se cu numele soldaţilor, în total 384. Planul al doilea este format dintr-un soclu din beton, deasupra căruia a fost montat un tablou de luptă (grup statuar) din bronz, format din două elemente: un soldat, în poziţie de luptă, şi o femeie care ţine în mâna stângă o trompetă, semn al mobilizării la luptă pentru ţară. De soclu sunt unite două piese, semne ale regalităţii: la est, regina Maria, iar la vest, un vultur cu aripile larg deschise, semn al avântului. Cele două au fost cioplite în piatră şi, în epoca de confuzie ideologică din deceniile 6-7 ale sec. al XX-lea, cele două simboluri au fost distruse. Aceste elemente au fost înlocuite cu două vase mari, în care erau plantate flori.

Monumentul a fost restaurat şi recompletat de sculptorul băileştean Ilaroin Voinea în anul 1996. Generațiile băileștene se adună în fața monumentului pentru a celebra marile evenimente ale naţiunii şi spre a rememora gestul celor care, cu preţul vieţii lor, au făurit România Mare.

xxx

"PUNCTUL PE I"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL TULCEA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Concursul internațional George Georgescu - ed.I - 1993 Tulcea

Concursul Internațional de Interpretare muzicală „George Georgescu” de la Tulcea este destinat tinerilor din învățământul muzical preuniversitar (școli și licee de artă) din România și Republica Moldova și se organizează pe clase de studiu (I-XII) și categorii de instrumente: pian, vioară, corzi grave (viola, violoncel, chitară), instrumente de suflat (flaut, clarinet), canto, muzică de cameră și instrumente populare (nai, țambal). Concursul se defășoară sub coordonarea Liceului de Arte “George Georgescu" din municipiul Tulcea, anual, începând din 1993. Juriul este alcătuit din cadre didactice universitare de specialitate din țară și din personalități ale lumii muzicale românești recunoscute la nivel internațional.

George Georgescu a fost un dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane, care s-a născut la Sulina în data de 12 septembrie 1887 și a decedat la București în data de 1 septembrie 1964. George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin. Din 1910, face parte ca violoncelist din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și este nevoit să abandoneze cariera de violoncelist. La sugestia cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, care îi recunoaște calitățile muzicale neobișnuite, George Georgescu începe să studieze arta dirijorală și, în 1918, înregistrează un succes remarcabil la pupitrul prestigioasei orchestre filarmonice din Berlin. Întors în țară preia direcția tinerei orchestre filarmonice din București. Cu fiecare nou concert, orchestra câștigă în maturitate și calitate interpretativă. Georgescu include în repertoriul orchestrei, alături de marii clasici ai compoziției, și operele compozitorilor români, în primul rând ale lui George Enescu. El dirija adesea și în străinătate, fie împreună cu orchestra filarmonică din București, fie invitat la pupitrul unor renumite orchestre simfonice. Își alege programul în funcție de orchestre și de public. Începând din anul 1926 întreprinde turnee și în Statele Unite, în fruntea orchestrei filarmonice din New York, sau împreună cu orchestra Concertelor Colonne. În timpul celui de-al doilea război mondial, România fiind aliată puterilor Axei, George Georgescu este prezent și în viața muzicală a țărilor ce făceau parte din această alianță. Odată războiul sfârșit, George Georgescu, fost colaboraționist, este îndepărtat de la conducerea Filarmonicei din București până în 1947 când, la intervenția lui George Enescu, își reia activitatea muzicală, la pupitrul orchestrei radiodifuziunii române. Peste 10 ani revine la conducerea Filarmonicii din București. Până la dispariția sa din viață în 1964, întreprinde și alte turnee de concerte în străinătate, lucrând neobosit la perfecționarea interpretativă a orchestrei de sub conducerea sa. Pentru meritele sale a fost recompensat cu Ordinul Muncii clasa I și titlul de Artist al Poporului. El este acela care a înregistrat pentru casa de discuri Electrecord ediția integrală a simfoniilor lui Beethoven.

Pelicanul cret, dupa denumirea sa stiintifica Pelecanus crispus, este o pasare absolut superba, care cuibareste in Rezervatia Biosferei din Delta Dunarii, fiind una din speciile europene de pelicani ce pot fi apreciate si pe teritoriul tarii noastre. Rezervatia Biosferei din Delta Dunarii este considerata a fi cea mai importanta zona de cuibarit a acestei magnifice pasari. Pelicanul cret este pasarea cea mai mare ca si dimensiune dintre pasarile din familia sa si ajunge pana la 180 de centimetri, dimensiune masurata de la varful cozii pana la capatul ciocului. Aripile sale intinse masoara intre 310 si 345 de centimetri lungime. Corpul Pelicanului cret este foarte puternic si destul de greoi, gatul sau este lung si capul destul de mare, cu un cioc ce atinge si 40 de centimetri lungime. Caracteristica acestei specii este acea punga ce se dilata de la baza ciocului. I se spune Pelicanul cret deoarece are penele de pe ceafa si de pe cap crete si moi. Are coada putin rotunjita si aripile sale sunt lungi si deosebit de puternice. Are picioarele scurte si acestea au o putere aparte. Degetele sunt unite intre ele, fiind de culoare gri, fapt ce creaza inca o diferenta intre aceasta specie si pelicanul comun care are picioarele roz galbui. Penele au culoarea predominanta de alb spre gri, posterior au o nuanta de albastru murdar si pe gusa prezinta o pata cu pene colorate intr-un usor galbui. Penele din partea inferioara a aripilor sunt de culoare gri spre alb, pre varf fiind un pic mai inchise. Sacul de la gat este de culoare galbena si poate ajunge pana la portocaliu sau rosu inchis in perioada de reproducere, schimbandu-si gradat culoarea. Pelicanul cret este o pasare galagioasa, ce scoate multe zgomote, printre care grohaieli, mormaieli, suieraturi, zgomote intalnite mai ales cand sunt in colonii mari. Cand zboara, mai mult planeaza si nu o va face singur ci intr-un stol mic care se sincronizeaza perfect. Cand zboara are gatul curbat spre spate.

Regimentul 10 Călărași - Tulcea

Produsul de mai sus este o insignă regalistă de vechime șapte ani. Insignele militare regaliste pentru vechime contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit însemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrereupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor însemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

În centrul acestei insigne se distinge monograma regelui Ferdinand al României. Regimentul 10 Călărași a fost o unitate de cavalerie de nivel tactic, care s-a constituit la data de 14/27 august 1916 prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace. Regimentul era dislocat la pace în garnizoana Tulcea. Regimentul a făcut parte din Brigada 5 Călărași alături de Regimentul 9 Călărași, aflată în organica Corpului V Armată. La intrarea în război, Regimentul 10 Călărași a fost comandat de colonelul Camil Marini. Această unitate a luptat pe frontul român, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 - 28 ocotmbrie/11 noiembrie 1918. În campania din 1916 Regimentul 10 Călărași a participat la acțiunile militare în dispozitivul de luptă al Armatei 3 participând la Acțiunile militare din Dobrogea și Bătălia pentru București. În campania din anul 1917 Regimentul 10 Călărași a participat la acțiunile militare în dispozitivul de luptă al Armatei 2, participând la Bătălia de la Mărăști.

Farul Sulina

Farul observator din orașul Sulina, județul Tulcea, cunoscut ca și Farul vechi sau Farul Comisiei Europene a Dunării este un important monument istoric al orașului. Construirea acestui far a inceput in anul 1838 dupa planurile arhitectului Charles Ackroyd, arhitect sef al Departamentului Marii Negre, aflat sub conducerea amiralului rus Mihail Petrovici Lazarev. Lucrarile de constructie au fost terminate in anul 1841, acest lucru fiind mentionat in ziarul de limba franceza Journal d'Odessa nr.92 din data de18/30.11.1841. La 25 octombrie 1841 au fost aprinse cele 13 lampi cu petrol refractoare, producand o raza de lumina foarte intensa de rangul lll care indica intrarea pe Gura Sulinei, distanta de bataie a luminii albe fiind de 15 mile marine iar inaltimea farului de 17,80 metri. Scopul farului era avertizarea și ghidarea pe vizibilitate scăzută sau pe timp de noapte a navelor care intenționau să intre pe brațul Sulina, venind dinspre Marea Neagră. Fundatia acestui far se sprijina pe piloti din lemn de pit-pai (pych-pine lemn de esenta tare asemanator arborelui teck) batuti cu sonetele, temelia este facuta din piatra, iar turnul este zidit din caramida in interior avand ca baza un cilindru de otel in jurul caruia este montata scara de acces sub forma de spirala avand 92 de trepte. Pentru constructia acestui far, s-a folosit lemn adus din lndia cu corabiile, piatra din Malta si Grecia, bronz si cupru din Franta, cristale din Anglia. Pana in anul 1854 (cand Sulina a fost bombardata de flota britanica), farul a fost administrat de lmperiul Tarist. Din 1856 cand Gurile Dunarii revin lmperiului Otoman, acest far este administrat de Administratia Farurilor Otomane din Marea Neagra pana in 1879, cand este predat Comisiunii Europene a Dunarii (C.E.D.)
ln anul 1939 farul a fost predat de CED catre Directia Dunarii Maritime (Statului Roman), iar din anul 1954 a apartinut Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos, acesta functionand pana la data de 6 ianuarie 1986 cand a fost declarat far stins. La inceputul secolului al XX-lea sistemul de iluminare s-a modificat, trecandu-se de la lampi cu petrol la lampi cu oxiacetilena iar din anul 1970 s-a trecut la iluminatul electric. Din anul 2003, farul a devenit muzeu, fiind principalul obiectiv turistic din localitate. Muzeul actual adăpostește la parter o sală dedicată Comisiunii Europene a Dunării, precum și cabinetul de lucru al scriitorului Eugeniu P. Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart. Inițial farul era situat în apropierea punctului de vărsare a fluviului Dunărea în Marea Neagră, dar astăzi în urma expansiunii uscatului și a modificării liniei litoralului, farul este situat la circa 1,5 km de țărmul mării.

Insigna - Stema județului Tulcea

Stema județului Tulcea se compune dintr-un scut albastru, încărcat cu trei fascii orizontale din argint. Pe fundal se profilează doi delfini din aur, afrontați; între cei doi delfini se află o cruce paleocreștină din aur. Semnificația elementelor stemei este următoarea:

Fasciile orizontale din argint sugerează cele trei brațe ale Dunării la vărsare.
Cei doi delfini afrontați simbolizeazã Marea Neagră
Crucea paleocreștină sugerează importanța zonei în apariția și dezvoltarea creștinismului în România.

Comportarea în situ a construcțiilor

Schimbă de experiență 4 Tulcea 1982

Și în regimul comunist se organizau periodic întâlniri ale constructorilor specialiști pe tema comportării în exploatare a construcțiilor și studiul rezistenței acestora la dezastre naturale ori bombardamente de război. Școala românească de construcții era foarte apreciată și pe vremea comunismului. Specialiști români și-au adus contribuția la realizarea unor mari obiective industriale și în alte state ale lumii. Comisia Naţională „Comportarea in situ a Construcţiilor” (CNCisC) este o asociaţie profesională înfiinţată în 1983 ca o Comisie Tehnică în cadrul Consiliului Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor (CNIT), secţia „Construcţii”. În 1990 Comisia Naţională a fost trecută în componenţa Asociaţiei Inginerilor Constructori din România (AICR). În 1992 Comisia s-a transformat în asociaţie profesională cu personalitate juridică de tip ONG având drept scop iniţierea de acţiuni pentru prezervarea fondului construit, în baza cunoaşterii comportării in situ a construcţiilor şi sprijinirea intervenţiilor pentru menţinerea şi refacerea aptitudinii lor pentru exploatare şi a prelungirii duratei lor de serviciu. Asociaţia reuneşte laolaltă specialişti cu preocupări în domeniul urmăririi comportării în timp a construcţiilor. Înscrierea ca membru, persoană fizică sau juridică, în asociaţie se face pe baza unei adeziuni scrise (vezi Formulare) adresate Consiliului Director, cu recomandarea a trei membri activi şi în urma discutării într-o Adunare Generală bianuală, a unei scurte auto-prezentări justificative a candidaturii sale; înscrierea este confirmată prin votul majoritar al membrilor prezenţi la adunare. Asociația organizează manifestări tehnico-ştiinţifice cu participare liberă, întâlniri bianuale, de Adunare Generală (primăvara şi toamna), însoţite de dezbateri şi vizite tehnice la obiective de interes din zona în care se desfăşoară respectivele întâlniri cu participare internațională care au loc din doi în doi ani.

Tulcea (în turcă Tulça) este municipiul de reședință și cel mai mare oraș al județului Tulcea, Dobrogea, România. Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 - 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I - II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Prima atestare documentară a orașului este din anul 1506. Între anii 1420 – 1877 a fost sub stăpânire otomană. Orașul de la gurile Deltei Dunării numără în prezent aproximativ 73700 de locuitori. Sus am postat stema actuală și o poză cu Gara feroviară din Tulcea. Dacă dorești să îți faci o părere și mai completă despre orașul Tulcea dă o căutare pe google la....epaminonda's blog Trei zile nu-s de-ajuns…și nu vei regreta. Lectură plăcută! Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură tulceană din vremuri diferite.

Catedrala Sfântu Nicolae

Aeroportul

Monumentul lui Mircea cel Bătrân

Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân

Muzeul de artă

Gara

Colegiul național Spiru Haret

Biblioteca județeană Panait Cerna

Monumentul Independenței

Palatul sporturilor

Tulcea este un județ situat în nordul provinciei istorice Dobrogea, România și are reședința în municipiul Tulcea. Ca subunități administrative județul are în componența sa un municipiu - Tulcea, 4 orașe – Măcin, Babadag, Isaccea și Sulina precum și 46 de comune. Județul Tulcea se întinde pe o suprafață de 8499 kilometri pătrați și în anul 2011 număra 201462 locuitori. Sus am postat stema și harta județului Tulcea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ din vremuri diferite și câteva trimiteri poștale ilustrate.