Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 29 noiembrie 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei, care celebrează trecerea a 150 de ani de nașterea lui Nicolae Iorga. În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală, este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În plan central al reversului este redat portretul lui Nicolae Iorga, un sul de hârtie pe care este inscripționat un citat celebru, o călimară și cu o pană de scris; În partea stângă sus, cu majuscule, este gravată inscripția „NICOLAE IORGA”, iar în partea dreaptă jos - anii de viață „1871-1940”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2021, seria – Personalități, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 250 exemplare.

Nicolae Iorga, nume real Nicu N. Iorga, a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, care s-a născut la data de 17 ianuarie 1871 la Botoșani și a decedat la data de 27 noiembrie 1940 la Strejnic, județul Prahova. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul lui Voltaire”. Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Părinții lui au fost Nicu Iorga, avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieții s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu și rar din mîna sa, fiind covîrșitor folosit ulterior, la reeditarea scrierilor sale. Soția lui Nicolae Iorga a fost Catinca. După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, termină Liceul Național din Iași în 1888. Absolvă Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma "magna cum laude". Continuă studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani. Iorga devine în 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. Omul care se descurca fluent în 18 limbi de comunicare a absolvit Universitatea din Iași într-un singur an. În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începînd din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte, județul Prahova. Dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1250 de volume și 25000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Cîteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume. Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost). Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii. În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici. Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris ("Fontenay-aux-Roses"). A editat și condus numeroase ziare și reviste ("Neamul românesc", "Revista istorică", "Revue Historique du Sud-Est-Européen", "Floarea darurilor" etc.). Împreună cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României. Nicolae Iorga a avut un sfârșit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia și asasinat la 27 noiembrie 1940 de către legionari, fiind considerat responsabil de uciderea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea. După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. (Sursa NET – Vlada Aftene)

2. În data de 29 noiembrie 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 100 lei, care celebrează trecerea a 200 de ani de nașterea lui Vasile Alecsandri. În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală, este înscrisă valoarea monedei “100 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redat portretul lui Vasile Alecsandri, o carte deschisă, ramuri de copac și trei păsărele. În partea stângă sus, cu majuscule, este gravată inscripția „200 DE ANI DE LA NAȘTERE”, iar în partea stângă, cu majuscule, este gravată inscripția ”VASILE ALECSANDRI” și anii de viață „1821-1890”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 100 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2021, seria – Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, metal (compoziție) – aur, puritatea – 99,99%, forma – rotundă, diametrul – 24 milimetri, greutatea – 7,8 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 150 exemplare.

Vasile Alecsandri a fost un poet, prozator și dramaturg (născut 21 iulie 1821, Bacău - decedat 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de mijloc. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri. Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului. Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847), care l-a încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu. Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății. Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc. Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc. T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “ (Sursa - Net - Vlada Afteni)

3. În data de 29 noiembrie 2021 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei, care celebrează trecerea a 100 de ani de nașterea lui Eugen Coșeriu.În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2021”, în partea de jos, sub o linie orizontală, este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redat portretul lui Eugen Coșeriu, imaginea unei mașini de scris, cu majuscule inscripția “EUGEN COȘERIU” și anii de viață “1921 - 2002”. În partea dreaptă sus, urmând circumferința monedei este gravată cu majuscule inscripția „100 DE ANI DE LA NAȘTERE”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2021, seria – Știință și inovare, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 200 exemplare.

Eugen Coșeriu a fost un lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române din anul 1991, care s-a născut la data de 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, județul interbelic Bălți și a decedat la data de 7 septembrie 2002 la Tubingen, în Germania. Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tubingen. Părinte a ceea ce azi se numește lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului al XX-lea. A absolvit liceul Ion Creangă din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași și Roma. Ulterior a studiat și filozofie la Universitatea din Roma. Între anii 1950 – 1963 a predat la Universitatea din Montevideo-Uruguay, iar între anii 1961 – 1963 a fost profesor-invitat și la Universitatea din Bonn – Germania. Din anul 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Universitatea din Tubingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume. Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice. Opera științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Eugen Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la București, Cluj, Chișinău. În calitate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovând ideea existenței unei limbii moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române - cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”. Eugen Coșeriu folosea în activitatea didactică și de cercetare mai multe limbi, schimbând cu ușurință limba în care ținea cursurile. Cât privește limba sa maternă, ordinea este următoarea: "Româna și italiana, apoi spaniola și germana (...). Depinde însă și de circumstanțe și de felul de texte: versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană". Enumăr doar câteva dintre lucrările sale:

Sincronia, diacronia e historia – Madrid, 1973
Gramatica y semantica universales – Madrid, 1978
Das romanische Verbalsystem – Tubingen, 1976
Introducere în lingvistică – Cluj, 1999
Lecții de lingvistică generală – Chișinău, 2000
Latinitatea orientală, în culegerea Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente - Chișinău, 1996.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE DIN

JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna - Mamaia '91

Mamaia este o localitate componentă a municipiului Constanța, ce se află în nordul municipiului. Este o stațiune turistică de vară a litoralului românesc, cu foarte puțini locuitori permanenți (7 la recensământul din 2002), însă suprapopulată pe parcursul verii. Mamaia este situată pe un grind litoral între Marea Neagră și limanul Siutghiol. Grindul are o lungime de 8 km, însă o lățime de doar 300 m. Plaja foarte lungă, cu o lățime de până la 250 m, este acoperită cu un nisip foarte fin, parte mineral, parte cochilifer. De-a lungul acesteia se află multe magazine, restaurante, terase, cluburi și discoteci. Mamaia era inițial un sătuc dobrogean costier tipic, cu pescari greci greci și lipoveni, oieri români și crescători de cai tătari, denumirea provenind de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în anul 1906, când apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906, acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont, în urma extinderii portului către plajele existente din sudul Constanței și a mutării "băilor de mare" spre nord, respectiv în actuala Mamaia. Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia (mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanța și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi de Bulevardul Mamaia. Aceasta cale ferată a dispărut prin anii 1960. Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în anul 1920. Imediat după încheierea primului război mondial stațiunea se dezvoltă și începe amenajarea ei, odată cu construirea rezidenței de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1935 se construiește Cazinoul iar în anul 1934 apare primul hotel, de fapt o vilă mare. Primul hotel în adevăratul sens, a fost Rex (1936), dar abia în 1957 încep să apară și hotelurile-bloc, primele fiind hotelul Parc și cel numit atunci București (actual IAKI), care și astăzi reprezintă două dintre hotelurile mai înalte ale Mamaiei. În perioada comunistă, la Mamaia s-au realizat o serie de construcții fără un plan de urbanizare, pentru a putea fi suportat valul de turiști atrași de nisipul fin. Dezvoltarea stațiunii a fost în două etape: între anii 1959 – 1965 s-a dezvoltat partea sudică, iar partea nordică a fost ridicată în mare parte în timpul lui Ceaușescu, adică între anii 1982 – 1985. În această perioadă, Mamaia a devenit un adevărat „aspirator de valută”, atrăgând nu numai turiștii români sau din celelalte țări comuniste, dar și un mare număr de „oaspeți” din „țările imperialiste”.

În stațiunea Mamaia, în perioada 1963 – 2012, s-a desfășurat Festivalul național de muzică ușoară românească, foarte apreciat la timpul respectiv, care a reușit să lanseze numeroase șlagăre (hituri) care și astăzi sunt murmurate de melomanii vârstinci. În luna februarie a anului 1963, în cadrul unei dezbateri organizate la Consiliul muzicii din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (CSCA), s-a hotărât organizarea unui concurs şi un festival de muzică uşoară. Organizarea acestuia a avut ca scop promovarea muzicii uşoare româneşti. Aşa s-a născut Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia. Pe atunci, Mamaia era o staţiune superbă, renumită pentru nisipul său fin. Deşi exista ca staţiune, încă de la începutul secolului al XX-lea, în anul 1963, Mamaia se afla în plină dezvoltare urbanistică. În perioada 1959-1965, s-a construit partea sudică a staţiunii. Festivalul s-a desfăşurat în noul Teatru de Vară (pe atunci Teatrul “Ovidiu”) din staţiunea Mamaia, inaugurat chiar în prima zi a festivalului. Teatrul este amplasat în zona complexului “Perla” şi avea o capacitate de 1100 locuri.

Iniţial, Festivalul de la Mamaia a fost un festival de Creaţie. Interpreţii cântau piesele care le erau încredinţate de către compozitori. Secţiunea “Interpretare” s-a introdus ceva mai târziu. La primele trei ediţii ale festivalului (1963, 1964, 1965), piesele din concurs au fost prezentate in două interpretări (după modelul Festivalului de la San Remo). Acest lucru a avut ca scop o mai mare obiectivitate în stabilirea aprecierilor. La cea de-a IV-a ediţie, în anul 1966, piesele din concurs au avut doar o singură variantă de interpretare. În cadrul primei ediții a festivalului (anul 1963, 25 - 29 august) au fost prezentate 16 piese (selectate din 443). În afara concursului s-au desfăşurat nişte concerte de muzică uşoară, unde au fost prezentate 42 de şlagăre apărute în ultimii ani. În cadrul acestei ediţii au participat mari artişti precum Ioana Radu, Dorina Drăghici, Luigi Ionescu, Gigi Marga, Nicolae Niţescu, Ludovic Spiess. Margareta Pâslaru, Constantin Drăghici, Lavinia Slăveanu, Roxana Matei sau Ilinca Cerbacev erau deja vedete consacrate ale muzicii româneşti. Revelaţiile festivalului au fost Doina Badea, Aurelian Andreescu şi compozitorul Florin Bogardo. În cadrul primei ediții s-au acordat următoarele premii: Premiul Uniunii Tineretului Muncitor: “Spre soare” (muzica: George Grigoriu; text: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – interpretare: Doina Badeaș Premiul Litoralului: “Zorile” (muzica: Temistocle Popa; text: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – interpretare: Luigi Ionescu / Constantin Drăghici, Premiul Radioteleviziunii: “Oglinzile mării” (muzica: Eugen Teger; txt: Ion Şerebreanu) – interpretare: Constantin Drăghici / Doina Badea, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor: “Aş vrea iar anii tinereţii” (muzica Henri Mălineanu; text: Harry Negrin) – interpretare: Ioana Radu / Dorina Drăghici, Premiul Uniunii Scriitorilor: “Cum e oare?” (muzica: Florin Bogardo; text: Madeleine Fortunescu) – interpretare: Margareta Pâslaru / Gigi Marga
***
Insigna prezentată mai sus s-a realizat cu ocazia ediția a 21-a Festivalului (anul 1991, 28 august – 2 septembrie). Au susținut recitaluri: Doina şi Ion Aldea Teodorovici,Adrian Antonescu (USA), Compact, Gabriel Cotabiţă şi grupul Vodevil, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Mirabela Dauer (acompaniată de formaţia Romanticii’90), Gheorghe Gheorghiu, Anastasia Lazariuc (R. Moldova), Trupa “Real”, Dan Spătaru, Ion Suruceanu (R. Moldova, acompaniat de formaţia Real). A avut loc şi un recital susţinut de artişti care s-au lansat pe scena festivalului. Aceştia au fost: Monica Anghel, Florin Apostol, Ovidiu Baciu, Adrian Enache, Marina Florea, Madălina Manole, Laura Stoica, Aurelian Temişan, Roxana Vulpescu. Pe 2 septembrie, în Portul Tomis din Constanţa, a avut loc Decernarea Trofeului “Mamaia’91”, urmată de un Concert Extraordinar, susţinut de Laureaţii Festivalului şi Gabriel Cotabiţă cu formaţia “Vodevil”. S-au acordat următoarele premii:
Premii secţiunea Interpretare – Secţiunea I (debutanţi), Premiul I - Carmen Trandafir (cu piesele “Putem clădi o lume” & “Dă, Doamne cântec”), Premiul II - Daniela Gyorfi, Premiul III - Ioana Anghel și Alexandra Vărgatu, Premii secţiunea Interpretare – Secţiunea II (interpreţi care au mai participat la diverse festivaluri de interpretare), Premiul I - Radu Dolgan : „Noi, tinerii” & „Dar eu te mai iubesc”, Premiul II - Ovidiu Komornyik (Deva), Premiul III - Oana Hanganu (Neamţ), Premiul III - “Nu suntem îngeri” (muzică: George Grigoriu; text: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – voce Adrian Daminescu
***
Ultima ediție a avut loc în anul 2012 – ed.42 (23 – 26 august). Au avut loc recitaluri: Seară in memoriam Aurelian Andreescu: Alexandru Adrian, Dragoş Chircu, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Alin Ignat, Daniel Iordăchioaie, Horia Moculescu, George Nicolescu, Adrian Romcescu, Ionuţ Ungureanu; Paula Seling& Ovi&Band; Mircea Baniciu&Pacifica. S-au acordat următoarele premii: Premii secţiunea Interpretare: Premiul I- Alexandra Șipoș (Bucureşti), Premiul II - Mihaela Chisnencu (Bucureşti, Premiul III- Adnana Olariu (Hunedoara)Premii secţiunea Creaţie - Prime audiţii: - Premiul I - “Tăcerile de fier” (muzică: Horia Moculescu/text: George Țărnea)-voce: Horia Moculescu; Premiul II - “Te aștept, sărută-mă” (muzica: Dan Dimitriu/text: George Popovici)-voce: Irina Ionescu; Premiul III -”Cântec de dragoste” (muzică: Vali Rortari/text: Aniela Rotari, Alexandra Ivan)-voce: Aurelian Temișan, Premii secţiunea Creaţie I – Prime audiţii, Premiul II - “Copiii noştri” (muzica: Ionel Tudor; text : Andreea Andrei) – interpretare: Gabriel Cotabiţă, “Nu e gelozie” (muzică: Ion Cristinoiu; text: Dan V. Dumitriu) – interpretare: Gabriel Cotabiţă

Premii secţiunea Creaţie II – Şlagăre lansate în perioada 22 decembrie 1989 – 01 iulie 1991, Premiul I - “Te rog domnişoară nu pleca” (muzică: Ionel Tudor; text: Andreea Andrei) – voce: Gabriel Cotabiţă

Jamboreea națională - Mamaia - Constanța - iulie 1934

În anul 1934, cercetaşii din mai multe ţări s-au reunit într-o tabără din staţiunea de la malul mării pentru a se cunoaşte, împrieteni şi întrece. Jamboreea de la Mamaia 1934 a fost inaugurată de Regele Carol al-II-lea. A treia jamboree nationala s-a desfasurat intre 5 si 30 iulie 1934 la Mamaia, sub patronajul principelui Nicolae. Din comitetul de organizare au facut parte primul ministru Gheorghe Tătărăscu, prefecti, primari, membri ai guvernului, profesori universitari, generali si ofiteri. Cu ocazia acestei jamborei s-au emis insemne personalizate (plachete si insigne), însă nu s-a lansat o serie dedicata de timbre, fiind utilizata emisiunea jamboreei precedente (Sibiu, 1932) supra-imprimata cu “Mamaia 1934”. S-a emis un total de 50000 de seturi.

Seria este celebra datorita existentei unui numar extrem de redus de exemplare la care imprimarea a fost facuta invers. Se pare ca aceste raritati au facut parte din colectia de timbre a regelui Carol al II-lea.Obiectivul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României este „Educaţie pentru Viaţă“. Organizaţia Mondială a Mişcării Scout (OMMS) are 60 de milioane de membri activi în 295 de ţări şi teritorii. România este membru al OMMS din anul 1913.

Muzeul Marinei române - Constanța

Muzeul Marinei Române a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1127 din 29 mai 1969, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul V, nr. 63, punctul I, din 2 iunie 1969 și autentificat ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, unic în țară. Muzeul deschis oficial la 3 august 1969 la Constanța, în sediul fostei Școli Navale, prezintă istoria marinei române. Muzeul Marinei este organizat pe criteriu tematico-cronologic și are mai multe secții prezentate în 30 de săli cu o suprafață de 10775 metri pătrați. Muzeul are un număr total de 37800 piese, 33 de colecții din care 22 colecții muzeu, 8 fond documentar și 3 diverse. Muzeul depinde de Comandamentul Marinei Militare și cuprinde mai multe secții: navigația în antichitate, navigația în evul mediu, navigația la gurile Dunării, primele nave românești moderne și istoria marinei și navigației românești moderne. Aceste domenii și subdomenii prezentate în muzeu sunt susținute de colecții alcătuite din: amfore și ceramică veche, modele de nave, figuri de prova, obiecte de marină, instrumente de navigație, aparatură de transmisiuni, motoare navale, ancore și elice, tablouri, hărți, carte veche și presă de marină, documente și fotografii cu aspecte din marină, numismatică, medalistică, uniforme, drapele și pavilioane, machete, nave originale (pe teren) și fragmente ale unor epave, arme albe și de foc, arme sub apă, obiecte legate de submarine și scafandrerie precum și arheologia și explorarea lumii submarine. Muzeul mai dispune de o bibliotecă și de numeroase arhive.

Jetonul - Restaurantul Bristol - Constanța - 20 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Insigna - Batalionul 912 Tancuri "Scythia Minor"

Si vis pacem, para bellum

(Dacă vrei pace, pregătește-te de război!)

Astăzi, în județul Constanța există o singură unitate militară de tancuri - Batalionul 912 Tancuri “Scythia Minor”, dislocat în garnizoana Murfatlar, care face parte din Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Batalionul 912 Tancuri de la Murfatlar a fost înfiinţat în 2009 în garnizoana răposatului Batalion 18 Tancuri Basarabi, desfiinţat în 2003. Cele două unităţi seamănă ca două picături de apă atunci când vine vorba despre tehnică, pentru că au avut în dotare acelaşi tip de tanc, însă când vine vorba despre personal nimic nu mai aminteşte de vechii tanchişti de la „18”. Media de vârstă la 912 Tancuri nu sare de 30 de ani.

Poate şi de aceea vicisitudinile actualului sistemul militar sunt îndurate mai uşor de tanchişti. Sunt plătiţi la fel ca orice militar, deşi „locul de muncă” este plin de praf de puşcă şi vara blindajul dogoreşte la 60 de grade Celsius. Se chinuiesc să menţină în exploatare un blindat conceput acum 40 de ani, depăşit tehnic şi moral. Nu se plâng însă şi trăiesc din plin orice tragere de luptă.

Insigna - Fruntaș în creșterea taurinelor de carne

Regiunea Dobrogea - 1965

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, printre care și sportivii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Fruntaș în creșterea taurinelor de carne. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.” Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, “la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură constănțene, din vremuri diferite și o trimitere poștală ilustrată.

Tribunalul

Portul și Silozurile

Interiorul Catedralei ortodoxe

Cazinoul comunal

Palatul prințului Sturza

Moscheea Carol I

Statuia lui Ovidiu

Sala sporturilor

Sfânta Episcopie

Cercul militar

Fântâna cinetică de Constantin Lucaci

Monumentul Victoriei

Aspectul unei case tătărești

Pavilionul Reginei

Gara maritimă

Comandatura germană

Vedere - Constanța

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale din diferite perioade de timp, dar și alte frumoase de locuri de vizitat în judeţul Constanţa.