Epaminonda's Blog.....: BAD OEYNHAUSEN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea germană BAD OEYNHAUSEN,

districtul MINDEN-LUBBECKE, landul RENANIA DE NORD

WESTFALIA, din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri poștale

ilustrate, un timbru judiciar, o insignă, un jeton și o medalie

din aceiași localitate.

Vila Farne

Piața

Vila Juliane

Strada Gării

Gara

Sanatoriul

Vila Geist

Palatul Kaizerului

Parcul și sanatoriul

Parcul Werre

Pod peste râul Siel

Fântâna Sultemeyer

Spitalul

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Timbru judiciar local

Insignă locală

Jeton local

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Expoziția filatelică națională Trasfilex '89 - Timișoara

Cercul filatelic municipal Timișoara

A.F.R. - Timiș (Asociația filateliștilor români)

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea.. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Mai jos aflați câteva informații despre debutul hobbyului filatelic în Banat și Timișoara. In anul 1895 adunarea generala a colectionarilor bănățeni de timbre hotaraste infiintarea unei societati independente, care obtine statut de persoana juridica, purtand denumirea de: "Societatea colectionarilor de insemne postale din Ungaria de sud". (Sudungarische Postwerzeicen SammlerVerein). Se pare că la 1891 în Timșoara ar fi avut loc o expoziție filatelică organizată pe lângă marea expoziție industrială din acel an de la Timișoara. Prima incercare de constituire intr-o asociatie a filatelistilor din Timisoara este realizata de fratii Urmeny Dezideriu si Alexandru in anul 1903, cand in scopul de afacilita schimburile filatelice, organizeaza o asociatie sub numele: "EgesultNemzekozi Levelbelyegjutak Csestarsulata" (Asociatia internationala pentru schimb a colectionarilor de marci uniti), avand ca presedinte pe F. Stefan Berey din Timisoara. Asociatia organiza in fiecare luna o licitatie de marci postale, astfel membrii care posedau dublete, le trimiteau la asociatie in vederea licitatiei, cu urmatoarele precizari: daca se trimit din acelasi sortiment 10, 50, 100 sau mai multe marci, atunci acestea trebuie sortate in folii transparente si prevazute cu preturi nete (din pretul de vanzare se scadea 10% pentru acoperirea costurilor asociatiei). Membrii care doreau sa cumpere marci scoase la licitatie, trebuiau sa aiba cotizatia achitata si sa insarcineze comisia deschimb a asociatiei cu achizitionarea marcilor dorite. Comisia (comitetul) de schimb reprezenta interesele cumparatorului, iar dupa achizitionare acestea erau livrate acestuia, costurile de transport revenind cumparatorului (dupa cum se vede prin aceasta asociatie, se realizau inca din acele timpuri, mici licitatii, de care beneficiau membrii lor. În anul 1906 se publica revista: "Bursa Marcilor Postale"ce se adresa colectionarilor de marci si carti postale; revista se dadea fiecarui abonat si impreuna cu ea si un cadou in marci postale; in timp, revista devenind organul de presa al noii asociatii filatelice "Hunnia" ce se infiinteaza in 1906, avându-l ca presedinte pe Bela Fiatska si secretar pe Ludwig Pillis. Deci Banatul și în special Timișoara au o veche și îndelungată tradiție filatelică.

Insigna de schalarafie - Temesia

Schlarafia a fost o organizaţie publică având ca scop principal promovarea culturii, a artelor, umorului, ştiinţelor şi luminarea membrilor săi. Devizele uniunii au fost: In arte volputas (în latină) și In der Kunst liegt Veergnugen (în germană) ceea ce în românește ar putea însemna aproximativ – Arta este plăcere. Simbolurile uniunii sunt: UHU – bufnița vultur, ce simbolizează înțelepciunea virtutea și umorul; LULU (ludum ludate- tradus Joacă jocul!), care este salutul membrilor folosit ca aprobare sau laudă și ULUL – strigăt de respingere și de reproș. În lumea Schlaraffia se foloșește limba convențională Schlaraffenlatein. Redarea anilor se făcea prin reducere cu 300 pentru a da activității un iz medieval – de vechime. Unitățile locale (localități propriu zise) purtau denumirea de REYCH și erau numerotate în ordinea înființării:

Nr.100 – Timișoara – TEMESIA (1889 – 1939)
Nr.170 – Sibiu – VILLA HERMANNI (1909 - 1939)
Nr.220 – Cluj – CALUDIOPOLIS (1921 - 1941)
Nr.254 – Bistrița – NOSSEN (1925 - 1941)
Nr.259 – București – VILLA BUCURIANA (1926 - 1936)
Nr.290 – Brașov – CORONA (1930 - 1939)

Insignele schlarafe curente, care se acordau membrilor, conferenţiarilor proprii şi invitaţilor la şedinţe erau, de regulă, în număr mare fiind din tablă presată, lustruită, galvanizată, aurită, argintată, brunată etc. şi nu aveau întotdeauna şi sistem de prindere, câteodată doar orificii, găici pentru coaserea pe material textile sau alte materiale ca suport având uneori două corpuri de regulă fără panglici, rareori din metal preţios sau cu email. Toate insignele schlarafe au de regulă reprezentări – semnul adoptat – ca: păsări, animale, plante, construcţii, instrumente de lucru şi uz casnic şi artistic, chiar unele reprezentări imaginare, dar care în mod obligatoriu trebuiaiu să redea superioritatea membrilor grupării. Timişoara situată pe calea de legătură a estului cu vestul, a luat ca exemple sociale, economice, culturale şi umaniste pe cele de cea mai bună calitate şi le-a aplicat în limita posibilităţilor. Ca o paranteză, putem uşor observa că Timişoara are câteva priorităţi europene cu care se mândreşte. Conform argumentului în metal avem trecut pe o insignă de distincţie a Schlarafiei din Timişoara anul 1589, data probabilă a înfiinţării organizaţiei; nu este imposibil, căci în perioada renaşterii europene se constituie multe organizaţii – asociaţii ajutătoare cu activităţi diverse, având ca scop şi luminarea umanistă mai pronunţată a populaţiei reprezentative. Astfel la 30 ianuarie 1923 se constituie Societatea Culturală „SCHLARAFIA TEMESIA”, conform noilor uzanţe legislative de după Primul război Mondial. Schlarafia Temesia este o societate culturală al cărei principiu fundamental are la bază cultivarea tuturor artelor şi a umorului, pe lângă respectarea unor anumite forme. Puteau fi membrii doar bărbaţii într-o etate mai înaintată cu o situaţie socială asigurată şi cu un trecut ireproşabil. Întrunirile artistice se țineau o dată pe săptămână în perioada 01octombrie – 01 mai, iar în celelalte luni se țineau întruniri amicale. La întruniri era interzis a se discuta chestiuni de politică, naţionalitate şi religie. Cu dosarul numărul 3129 din 1924 al Tribunalului Timiş-Torontal Secţia I, Schlarafia Temesia devine personalitate juridică, fiind înscrisă în registrul persoanelor juridice sub numărul 65 din 09 decembrie 1925. La 26 ianuarie 1939 adunarea generală hotărăşte modificarea denumirii societăţii aceasta devenind : „SOCIETATEA CULTURALĂ NAŢIONALĂ ROMÂNĂ SCHLARAFIA DIN TIMIŞOARA” cu sediul pe str. Caruso nr.3. Ca urmare a presiunii exercitate de regimul dictatorial, la 26 ianuarie 1940 Adunarea generală extraordinară hotărăşte prin votul secret al celor 22 prezenţi (din totalul de 33 de membri activi) dizolvarea Societăţii Culturale Naţionale Române Schlarafia din Timişoara. Averea societăţii a fost lichidată, achitându-se chiria şi accesoriile către proprietar, nemairămânând nimic şi nici obligaţii către terţi. Insigna TEMESIA prezentată aici este din tablă de alamă presată, având forma unui iatagan puţin stilizat (putându-se confunda cu o spadă scurtă, încovoiată) cu literele TEMESIA presate de-a lungul mijlocului acesteia, citibil pe orizontală, având lungimea pe orizontală de 2,75 cm şi înălţimea maximă pe verticală de 1,50 cm, cu greutatea de 0,35 gr. Mânerul iataganului stilizat în partea dreaptă şi vârful spre partea stângă, reversul anepigraf fără sistem de prindere.

Insigna - E.M.T. (Electromotor Timișoara)

Electromotor, denumire actuală - Bega Electromotor este cel mai mare producator de motoare electrice de putere medie in Romania. In prezent, activitatea principala este reprezentata de productia si reparatia de motoare electrice de uz general in cea mai larga gama de puteri din Romania. S.C. Bega Electromotor S.A. infiintata in anul 1900, are o experienta indelungata in constructia motoarelor electrice, fiind la ora actuala cel mai mare producator de motoare electrice de medie putere in Romania. In anul 2000 firma a fost complet privatizata si a devenit parte din grupul de firme Bega. In prezent, activitatea principala este reprezentata de productia motoarelor trifazate si monofazate de uz general in cea mai larga gama de puteri din Romania. Sus am postat 2 logo-uri ale Întreprinderii Electromotor Timișoara.

Insigna - Doina Timișului - Timișoara - România

Doina Timișului este un ansamblu folcloric înființat în anul 1959 la Timișoara. Acest ansamblu reunește studenți de la aproape toate facultățile din oraș. Repertoriul orchestrei, a interpreților și soliștilor instrumentiști cuprinde melodii din toate zonele României: de la doina bănățeană la brâul muntenesc, de la hora moldovenească la învârtita transilvăneană, care constituie un amplu mozaic, reprezentativ și pitoresc al melosului popular românesc. Partea coregrafica a spectacolelor se îmbina armonios cu cea muzicala, fiind constituita pe aceleasi coordonate ca ale unui mozaic reprezentativ pentru toate zonele tarii. Partea muzicala a spectacolelor este sustinuta de o formatie orchestrala formata din viori, clarinete, taragot, acordeon, contrabas, chitara, saxofon si instrumente care redau culoarea specifica muzicii populare românesti: fluier, drâmba, ocarina, caval. În spectacolele ansamblului nostru sunt puse în valoare vechi melodii pe cale de disparitie, diverse melodii de ritualuri, foarte melodioase, cu ritmuri variate, antrenante, adesea sincopate si de asemenea melodii create si intrate recent în circulatie, melodii care exprima optimismul si bucuria de a trai care caracterizeaza sufletul poporului nostru. Sediul ansamblului este situat pe Bulevardul Regele Carol I, la nr.9.

Împăratiul Carol al VI-lea - Eliberarea Cetății Timișoara

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1716, în amintirea Eliberării Cetății Timișoara. La data de 12 octombrie 1716, garnizoana otomană a părăsit definitiv Cetatea Timișoara. În cortul prințului Eugeniu de Savoia s-a sărbătorit victoria printr-un Te Deum la lumina a 140 de lumânări, fiind serbată totodată și ziua de naștere a eliberatorului cetății. Produsul medalistic este confecționat din alamă, are forma rotundă și diametrul de 48 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentat bustul laureat spre dreapta al lui Carol al VI-lea. Periferic circular este aplictaă inscripția: “CAROLVS I. D(ei). G(ratia). ROM(anorum). IMP(erator). SEMP(er). AVG(ustus).” (Carol al VI-lea, prin grația lui Dumnezeu împărat roman, veșnic august). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redat planul Cetății Timișoara. Periferic circular, între două cercuri liniare continue este aplicată inscripția: “ARMIS CONSTANTIA ET FORTITVDINE CAESARIS AB EVGENIO”, continuată în exergă pe trei rânduri cu: “TEMESWARIA TUR: / CIS EREPTA / 12 OCT(obris)” (Timișoara a fost luată de la turci la 12 octombrie de către Eugeniu, prin perseverența armatelor și vitejia împăratului).

Carol al VI-lea a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman din 12 octombrie 1711 și până la moarte, totodată rege al Ungariei sub numele de Carol al III-lea, rege al Boemiei sub numele de Carol al II-lea, principe al Transilvaniei etc. El s-a născut la data de 1 octombrie 1685 și a decedat la data de 20 octombrie 1740. A făcut parte din Casa de Habsburg fiind fiul împăratului Leopold I și tatăl împărătesei Maria Tereza. După Pacea de la Passarowitz (1718) și până la Tratatul de la Belgrad (1739) a fost și suveran al Olteniei.

Cetatea Timișoara, în limba latină Castrum Temesiensis sau Castrum Temesvariensis este o cetate istorică storică pe locul și în jurul căreia a fost construit actualul oraș Timișoara. Se presupune că a existat o cetate de pământ avară, dar primele mențiuni datează din secolul al XIII-lea. Carol Robert de Anjou a construit la începului secolului al XIV-lea prima cetate de piatră (cetatea angevină). Ioan de Hundeoara a refăcut cetatea distrusă în urma unui cutremur din anul 1443. În anul 1552 cetatea a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o până în anul 1716, când a fost cucerită de habsburgi. Cetatea habsburgică a fost așa de puternică încât a fost asediată o singură dată, în anul 1849, în timpul Revoluției Maghiare din anul 1848, asediu la care a rezistat. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea progresele în domeniul artilerie au făcut ca zidurile să nu mai poată asigura apărarea orașelor. Zidurile și spațiul liber din jurul lor împiedicau dezvoltarea orașului, astfel că Timișoara a fost defortificată, zidurile fiind demolate și șanțurile umplute. Actual, din fortificațiile cetății habsburgice mai există Castelul Huniade, bastionul Therezia - important punct turistic, o cazemată din ravelinul porții Vienei, un rest din bastionul Eugeniu și o mică bucată din curtina dintre bastioanele Eugeniu și Elisabetha.

Insigna - Festivalul pionierilor și elevilor - Timișoara 1959 Ediția V

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”.

În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Banca austro-ungară

Gara

Cazinoul Delvideki

Palatul Karl Kuncz

Hotelul Ungaria

Palatul Ancora

Palatul Mercy (vechi)

Capela Maria

Institutul medico-farmaceutic

Palatul comunității sârbe din cartierul Fabric

Palatul Szecheny

Piața Ion Huniadi cu Palatul Weisz

Fabrica Turul

Palatul Dauerbach

Palatul Apelor

Palatul Loffler

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.