Epaminonda's Blog.....: SCHARTEN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SCHARTEN, bundes landul

AUSTRIA SUPERIOARĂ din vremuri diferite, dar și câteva

vechi trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Sfânta Maria

Biserica evanghelică

Trimiteri poștale ilustrate

Vedere generală

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL ALBA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Decebal - regele dacilor

Congresul spiritualității române

la 20 de ani de la fondare - Primăria Zlatna

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Zlatna, mai demult Zlacna sau Zlagna, în limba maghiară – Zalatna sau Kisbánya, în limba germană - Klein Schlatten, Klein-Schlatten sau Goldmarkt, în traducere "Târgul de aur", în limba latină – Ampelum, este un oraș din județul Alba care include și localitățile: Botești, Budeni, Dealu Roatei, Dobrot, Dumbrava, Feneș, Galați, Izvoru Ampoiului, Pătrângeni, Părău Gruiului, Pirita, Podu lui Paul, Runc, Ruși, Suseni, Trâmpoiele, Valea Mică și Vâltori. Numele românesc Zlatna este derivat din limba slavă -"zoloto" însemnând "aur". Zlatna este o depresiune aflată între 2 lanțuri muntoase – Munții Metaliferi – de origine vulcanică și Munții Trascău – munți de încrețire. Pe teritoriul localității Zlatna au fost descoperite urme de locuire ce indică prezența unei așezări în acest loc încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). În perioada romană în acest loc a existat o așezare înfloritoare ce purta numele de Ampelum și care se pare că a fost un important centru de exploatare al aurului care a purtat chiar rangul de municipium. Localitatea este menționată pentru prima dată în anul 1347. Datorită industriei miniere orașul cunoaște o dezvoltare accelerată, aici fiind instalată prima mașină cu aburi din Transilvania care avea o putere de 14 CP. Principele Transilvaniei Gabriel Bethlen a adus muncitori germani și slovaci pentru a lucra în mine. Tot în această perioadă la Zlatna a funcționat și o școală de minerit. La recensământul din anul 2011 orașul număra 7490 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 8612 locuitori), dintre care: români – 89,58%, romi – 4,59% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională actuală a orașului Zlatna se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,77% ș i restul – nedeclarată sau altă religie. În orașul Zlatna își desfășoară activitatea 9 unități școlare și 9 grădinițe cu program normal. Între aceste școli, 5 dintre ele au clasele I-IV, 3 sunt cu clasele I-VIII. La Zlatna funcționează și un grup școlar industrial în care învață peste 300 de elevi. Principalele secții din cadrul Grupului Școlar “Corneliu Medrea” sunt: științele naturii și mecanică. La școala generală din Zlatna a învățat renumitul Avram Iancu. Pe teritoriul orașului se află trei rezervații naturale, care au valoare deosebită pentru turism: Calcarele de la Valea Mică, Piatra Bulbuci și Cheile Caprei. Pe teritoriul localității se găsesc cateva biserici cu valoare arhitecturală deosebită, unele incluse pe lista actualizată a monumentelor istorice cu valoare deosebită, între care amintim:

Biserica ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”, zidită în stil gotic în anul 1424, cu modificări baroce din anii 1696 si 1744
Biserica romano-catolică cu hramul „Sfântu Ioan Nepomuk”
Biserica “Sfântu Nicolae”, din secolul al XVIII-lea; renovată în anul 1924), cu o bogată colecție de icoane pe sticlă.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, construită în anul 1754 (satul Feneș)

Reînhumarea Episcopului Atanasie Anghel la Blaj

15 octombrie 2013

Atanasie Anghel (Athanasiu Angelu) a fost primul episcop român unit, oficial, apoi mitropolit ortodox (pravoslavnic) în scaunul Mitropoliei Bălgradului (Alba-Iuliei), care s-a născut în localitatea Bobâlna, județul Hunedoara și a decedat la data de 19 august 1712 la Alba Iulia. El a continuat și desăvârșit eforturile predecesorului său de unire religioasă a românilor transilvăneni cu Biserica Romei, vechea biserică ortodoxă din Ardeal fiind de-acum numită Biserica Română-Unită, cunoscută ulterior și sub numele de Biserica greco-catolică română. La 7 octombrie 1698, a convocat sinodul de unire de la Alba Iulia. Actul unirii cu Biserica catolică a fost semnat de Atanasie Anghel și de toți membrii Sinodului de la Alba Iulia (38 de protopopi districtuali și de 2270 de preoți), fiind pecetluit cu sigiliul Mitropoliei Bălgradului. Dieta Transilvaniei controlată fiind de protestanți, n-a văzut cu ochi buni eliberarea confesională a poporului român. Marii proprietari de pământ au început să-i persecute pe preoții români uniți, situație căreia Atanasie Anghel a trebuit să-i facă față. Nobilii reformați au pus la cale revolte printre țărani, să nu se alăture Bisericii Catolice.În aceste condiții, episcopul Atanasie Anghel a convocat un nou sinod, care a avut loc tot la Alba Iulia, pe 4 septembrie 1700 și la care au luat parte protopopi si preoți, precum și câte 3 delegați mireni din fiecare sat românesc. Cei 54 de protopopi, împreună cu toți preoții și delegații prezenți, au semnat un nou act, în care au întărit decizia sinodului din 1698, consfințind unirea religioasă a românilor din Ardeal cu Biserica Catolică. Pentru Atanasie Anghel au urmat ani grei, fiind atacat atât de calvini, cât și de Arhiepiscopia București. Atanasie Anghel a fost chemat la Viena, pentru a da explicații. În aceste condiții, pe 7 aprilie 1701 a dat o declarație prin care nu-l mai recunoștea pe arhiepiscopul Bucureștiului ca superiorul său. Mitropolitul Atanasie a fost acuzat în mai multe rânduri că ar fi desfășurat activități comerciale. Cincisprezece ani înainte de unirea cu Roma a cumpărat o casă în Alba Iulia în care fabrica bere și vin. În anul 1703, după unirea cu Roma, a fost somat să înceteze această activitate, considerată incompatibilă cu statutul de episcop. În anul 1711 încă mai obținea venituri din producția de bere. Decedat la 19 august 1713 a fost înmormântat lângă vechea biserică a Mitropoliei Bălgradului (construită de domnitorul Mihai Viteazul). Ulterior, odată cu construcția Cetății Alba Carolina, vechea biserică a fost demolată, iar mormântul a fost mutat în cimitirul de lângă Biserica Sfânta Treime din Alba Iulia-Maieri – ctitoria sa.

Insigna - I.P.A (Asociația internațională a polițiștilor)

Regiunea Alba

Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.) are în rândurile sale oameni de pretutindeni, neangajaţi politic. Cei mai mulţi dintre ei sunt poliţişti, dar sunt şi jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri. Tineri, maturi sau vârstnici, bărbaţi sau femei, aşa cum le-a dictat conştiinţa, au optat să facă parte din această organizaţie. Cu toate că, uneori, îi separă mii de kilometri, că au o cultură diferită sau că vorbesc, în marea lor majoritate, o altă limbă, au aderat fără echivoc la ideea de prietenie şi eforturile britanicului Arthur Troop, fondatorul organizaţiei. Deasupra admiri logo-ul Asociației Internaționale a Polițiștilor. Nimeni nu le-a impus să intre în Asociaţia Internaţională a Poluițiștilor. Prietenia a fost cea care, încă de la început, a reprezentat, pentru organizaţie, temelia pe care au fost construite, cu timpul, toate mecanismele de funcţionare. În afara acestui sentiment durabil, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor n-ar fi existat. Ea este cea care a dat viaţă ideilor lui Arthur Troop şi a întreţinut permanent speranţa întăririi şi lărgiri organizaţiei. Prietenia a fost, este şi va rămâne pentru totdeauna emblema sub care se vor desfăşura toate acţiunile şi activităţile Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Eforturile de constituire şi de dezvoltare a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor au fost încununate de succes şi datorită faptului că, în sufletul oamenilor care apăra legea şi societatea, prietenia are rădăcini adânci şi solide. La aceşti oameni se va găsi întotdeauna, din belşug, spirit de echitate şi dreptate, susţinere morală, respect şi apreciere faţă de valorile umane şi ale statului de drept. Implicarea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor în acţiuni de caritate demonstrează sensibilitatea şi generozitatea membrilor ei. Răspunzând întotdeauna la solicitările celor din jur, membri I.P.A. oferă societăţii un model de comportament demn de urmat. De aceea, cine nu manifestă solicitudine şi iubire faţă de oameni nu-şi va găsi niciodată locul în această organizaţie. Se va simţi stingher şi va pleca de bunăvoie, pentru că în Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor rămân numai acele caractere pentru care dragostea, cinstea, onoarea şi condescendenţa faţă de semeni reprezintă valori la care nu vor renunţa, indiferent de contextul pe care realitatea îl oferă fiecăruia. Prietenia i-a unit pe toţi şi tot prietenia este cea care i-a făcut pe membri I.P.A. să fie mai buni şi mai mărinimoşi. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor va rezista atâta timp cât prietenia va găsi în oameni acele resurse prin intermediul cărora iubirea, binele şi speranţa se perpetuează. I.P.A. este o stare de spirit, deschisă tuturor poliţistior, dincolo de barierele discriminării de orice fel, indiferent de rang, rasă, culoare, sex, religie sau limbă. I.P.A. Secţia Română a fost fondată la data de 31 august 1992 şi afiliată la International Police Association in data de 25 octombrie 1996. Asociaţia este organizată pe principiul teritorialităţii, cu sediul oficial în municipiul Bucureşti, fiind formată din regiuni (filiale), constituite pe lângă structurile profesionale ale M.A.I.. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (I.P.A. Secţia Română) este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit şi functionează conform prevederilor legislaţiei româneşti şi ale Statutului Internaţional I.P.A.. Are la bază libera asociere şi este formată din poliţişti şi alte cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. La finele anului 2010, în I.P.A. - Secţia Română funcţionau 150 de filiale, însumând peste 58500 de membri. Deasupra admiri Certificatul de afiliere al României la I.P.A.. I.P.A. - cea mai mare organizaţie de prietenie a poliţiştilor din întreaga lume - a fost creată la 1 ianuarie 1950. De atunci, motto-ul său "Servo per amikeco" (“Servicii prin prietenie” - în limba esperanto) a câştigat în peste cinci decenii de existenţă mai mulţi aderenţi decât şi-ar fi putut cineva imagina. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost înfiinţată din iniţiativa unui ofiţer de poliţie din Lincolnshire - Anglia, Arthur Troop, care a dorit să creeze astfel un canal pentru prietenia între poliţiştii de pretutindeni şi cooperarea internaţională. Născut la 15 decembrie 1914, el s-a angajat în iunie 1936 la Poliţia din Lincolnshire, unde s-a specializat în probleme de trafic rutier. După cel de-al doilea Război Mondial, Arthur s-a dedicat proiectului înfiinţării unei organizaţii mondiale a poliţiştilor, dând dovadă de mare încredere în oameni şi în virtuţile prieteniei adevărate. Opţiunea le-a aparţinut în totalitate, după cum şi renunţarea la statutul de membru nu este condiţionată în vreun fel. Ce-i atrage şi, mai ales, ce-i ţine într-o astfel de organizaţie? Cu siguranţă, nu un interes material, pentru că Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor nu satisface o asemenea dorinţă. Poate că este greu de crezut, dar cei mai mulţi membrii ai I.P.A., şi este vorba, în primul rând, de cei care au contribuit în mod substanţial la consolidarea şi extinderea organizaţiei, au o mare capacitate de comunicare şi relaţionare. Dublată de puternice sentimente de omenie, întrajutorare, toleranţă şi bună-cuviinţă, aceşti oameni au făcut din prietenie un mod de a fi. Pentru ei, prietenia generează ocazii şi prilejuri de a se cunoaşte, de a se apropia şi este principala sursă care le alimentează dorinţa de a stabili relaţii noi.

Insigna - A.S.M. Cugir (Asociația sportivă Metalurgistul)

Asociatia Sportiva Metalurgistul Cugir (A.S.M. Cugir) denumire actuală - C.S. (Clubul sportiv) Metalurgistul Cugir este un club de fotbal din orașul Cugir, care evoluează în Liga a III-a. Echipa a fost fondata in anul 1939 cu ajutorul conducerii Uzinelor de Armament Cugir sub denumirea de Asociatia Sportiva Metalurgistul Cugir (ASM Cugir). În decursul timpului echipa evolueaza timp de 20 ani consecutiv in Liga a 2-a fiind una dintre cele mai longevive echipe care au evoluat in esalonul secund. În anul 2003 din motive financiare echipa este desființată. În anul 2008 ia naștere C.S.O. (Clubul Sportiv Orășenesc) Cugir un club sportiv polivalent cu scopul de a readuce dorinta de a face sport in orasul Cugir avand sectiile fotbal, șah și tenis de câmp. În același an se pun bazele echipei de seniori care pornește din Liga a V-a sub denumirea de CSO Cugir. Echipa joacă meciurile de acasă pe stadionul local ce numără 4000 de locuri.

Concursul național de vinuri "Strugurele de aur"

Ediția a VI-a - Alba Iulia 2012

Concursul național de vinuri "Strugurele de aur"

Alba Iulia - C.J. Alba (Consiliul județean)

În perioada 3-4 septembrie 2012, la Alba Iulia a avut loc a VI-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri „Strugurele de Aur”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba, ADAR şi ONIV. În concurs au intrat 162 de probe (vinuri), trimise de 27 de producători români. Juriul a fost compus din Dan Boboc (preşedinte ADAR), Delia Stătescu, Cristina Tana, Florian Dănoaie, Dorel Popa, Diana Pavelescu, Rodica Părău, Florin Dănoaie, Traian Petrea, Sorin Burnete. La acest concurs judeţul Alba a reuşit să câştige 14 medalii: SC Jidvei – 7 medalii de aur, 3 medalii de argint, Domeniile Boieru – 2 medalii de aur, Cramele Hallewood, podgoria Sebeş-Apoldu – o medalie aur şi o medalie de argint. Medaliile de aur au fost câştigate prin următoarele vinuri: Jidvei – fetească albă, sauvignon blanc, Mărgăritar roze, Chardonnay, Traminer roz; Domeniile Boieru – sauvignon blanc şi un vin combinat între traminer şi sauvignon blanc; Cramele Hallewood – Chardonnay. Medaliile de argint au fost câştigate de Jidvei prin vinurile: sauvignon blanc, Pinot Gris, Muscat Ottonel, Domeniile Boieru printr-un vin combinat, Gewurtztraminer cu Pinot Gris.

Alba Iulia, mai demult Bălgrad, este un municipiu situat pe malul râului Mureş și reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea ÎEN, în partea de nord a orașului s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 Î.E.N.), care a fost locuită de triburi de păstori și agricultori. Înainte de cucerireea romană în apropierea marelui oraș exista localitatea dacică Apulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Sus am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Alba Iulia, iar mai jos pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură ale orașului, din vremuri diferite.

Monumentul Lossenau

Catedrala romano-catolică

Pavilionul ofițerilor

Piața Hunyadi

Restaurantul din parc

Poarta nr.1 a cetății

Teatrul Ion Luca Caragiale

Clădirea băncii

Monumentul Custozza

Palatul de justiție

Liceul Mihai Viteazul

Poarta a 3-a a cetății

Piața Mihai Viteazul

Hotelul Cetate

Palatul Ierihon

Alba este un județ al României situat în provincia Transilvania. Reședința acestui județ este municipiul Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din; 4 municipii - Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, 7 orașe - Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Zlatna și 67 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Alba, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.