Epaminonda's Blog.....: FILATELIE

În data de 7 ianuarie 2020 Romfilatelia a introdus în circuitul filatelic mondial un nou set de mărci poștale uzuale cu tematica Flori.
1. Timbrul cu valoarea nominală de 1,80 lei prezintă Laleaua (Tulipa), ce face parte din familia Liliaceae. Planta este originară din Asia Centrală și Turcia.

În Europa a fost introdusă la mijlocul secolului al XVI-lea, când bulbi de lalele din Turcia au fost aduși în Olanda, devenind rapid una dintre cele mai populare flori. Octombrie-noiembrie este perioada ideală pentru plantarea bulbilor. Lalelele preferă soluri lutoase, fertile, bine drenate, însorite sau ușor umbrite. După terminarea înfloririi și ofilirea completă a frunzelor, bulbii se scot și se depozitează până toamna în locuri aerisite. Laleaua este un gen care cuprinde aproximativ 150 de specii si peste 3000 de varietăți sub diferite culori si forme. Este o plantă Hermafrodită.Lalelele se obtin prin plantarea in toamna a bulbilor. Acestia vor germina peste iarna si vor rasari in primavara. Inflorirea are loc incepand cu luna aprilie, pentru cele mai timpurii, si continuand pana in iunie, pentru cele mai tarzii. Lalelele au nevoie de caldura verii pentru a coace bobocii pentru anul viitor, dar in acelasi timp au nevoie de frigul iernii pentru a se reface si pentru a pregati o puternica iesire in primavara. Bulbii de lalele trebuie plantati toamna tarziu, dupa ce vremea s-a racit considerabil, intr-un sol bine drenat, la o adancime tipica de 10 cm, dar plantele mai inalte pot fi plantate si la adancimi mai mari, 15 – 20 cm. In functie de specie lalelele pot avea o inaltime cuprinsa intre 10 cm, cele mai piticie, si pana la 70 cm, pentru cele mai mari. Majoritatea lalelelor produc cate o floare pe tija dar exista si cateva soiuri ce produc mai multe flori pe aceeasi tija. Dupa inflorire puteti taia tija florii dar nu taiati si frunzele. Ele sunt necesare pentru a acumula nutrienti inapoi in bulb, nutrienti necesari pentru urmatoarea inflorire. Frunzele pot fi taiate dupa ce s-au decolorat sau ingalbenit. Acesta este momentul oportun pentru a scoate din pamant bulbii pe care vreti sa-i mutati sau eliminati. Bulbii pe care doriti sa-i pastrati in continuare nu necesita scoaterea anuala din pamant. Bulbii scosi se usuca natural si se pastreaza in saci de plasa sau canepa pentru a preveni mucegairea.

Iată câteva soiuri de lalele:

Simplă timpurie -1- Dupa cum spune si numele aceste lalele sunt printre primele care infloresc. Au de obicei o singura floare pe tija si floarea este in forma de cupa. Tija florii este foarte rezistenta, ceea ce inseamna ca rezista bine la vant si ploi. Grupa contine diverse culori si pasteluri.
Dublă timpurie -2- Aceste lalele sunt caracterizate prin numarul mare de petale pe care le au florile, mult mai multe decat alte lalele, care au de obicei 6 petale. Unele au atat de multe petale incat arata ca un bujor. Tijele cu flori sunt destul de scurte, dar foarte rezistente, fiind potrivite pentru zonele cu vant puternic.Florile rezista mult timp inflorite.
Lily-3- Lalelele din aceasta grupa se remarca prin forma deosebita a florii ce se aseamana cu o floare de crin, si uneori cu o urna.
Franjurată-4-Se remarca prin varfurile petalelor ce sunt franjurate, precum satinul franjurat.
Viridiflora-5-Numele grupei se trage din latinescul „viridis” ce insemna verde si „flora” ce inseamna floare. Altfel spus lalelele din grupa viridiflora au florile verzi, mai exact doar fasii verzi. Culoarea verde contrasteaza puternic cu celelalte culori ale petalelor, precum roz, alb, galben.
Rembrandt-6-Lalelele din aceasta grupa sunt denumite dupa faimosul pictor olandez Rembrandt (1606 – 1669), care a trait si muncit in Olanda cam in aceeasi perioada in care lalelele deveneau celebre. Lalelele Rembrandt, adica cele cu dungi si „flacari”, au fost cele care au declansat Tulipomania.
Papagal-7-Lalelele Papagal au petalele rasucite, carliontate si franjurate.
Dublă târzie-8-Se remarca printr-o multitudine de petale si flori foarte mari, de pana la 10 cm diametru. Din aceste motive, lalelele duble tarzii mai sunt denumite si lalele bujori. Infloresc tarziu si stau mult timp inflorite.
Kaufmaniana-9-Sunt lalele pitice, obtinute din lalele originare din Turkistan. Sunt unele din cele mai timpurii lalele. Daca sunt lasate in pace vor reveni in fiecare an si chiar se vor inmulti, formand covoare de lalele pitice.
Fosteriana-10- Lalelele Fosteriana sunt lalele pitice ce se trag din zonele muntoase din Asia Centrala. Sunt lalele cu o forma deosebita a florii, pitice dar cu petale mari si late, in culori vii.
Sălbatică-11-In aceasta categorie sunt introduse toate varietatile de lalele ce nu puteau fi incluse in alte categorii, in special specii salbatice. Se cunosc cam 150 de specii.
Multifloră-12- Aceasta nu este o categorie oficiala, dar majoritatea producatorilor de bulbi ofera aceste lalele separat, in categorie proprie. Lalelele multiflore sunt lalelele ce produc pe aceeasi tija mai multe flori: 3 pana la 7 flori. Tija principala de inflorire se ramifica in tije secundare ce vor produce fiecare cate o floare.

2. Macul, floarea redată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, face parte din familia Papaveraceae. Genul Papaver cuprinde aproximativ 80 de specii de plante anuale, bienale sau perene, native din Europa, Asia și America de Nord.

Cea mai mare parte sunt specii spontane, întâlnite în natură, doar câteva specii (Papaver orientale, Papaver somniferum) se cultivă, la ele diferind forma și culoarea florilor. Macul preferă solurile afânate, mai mult sau mai puțin calcaroase, fertile, cu expoziție însorită. Este o floare de primăvară, întâlnită în categoria florilor de câmp (flori spontane). Cele mai cunoscute specii ale planetei sunt Macul de câmp și Macul de grădină.

Macul de câmp, denumire științifică - Papaver rhoeas, este o plantă cu flori ale cărei semințe sunt utilizate în industria alimentară. În literatura persană macul roșu este considerat floarea iubirii. Perioada infloririi: lunile Mai-Aprilie.
Macul de grădină, denumire științifică - Papaver somniferum, se întâlnește în România ca specie cultivată sau subspontană. Semințele sunt utilizate în industria alimentară. Planta are rădăcina pivotantă lungă de 25–30 cm, groasă de circa 1–2 cm cu ramificații secundare pe o rază de circa 30–50 cm și tulpina erectă netedă cilindrică , cerificată, înaltă de circa 150 cm, simplă sau puțin ramificată. Frunzele sunt întregi alterne alungit-ovoide, acoperite cu ceară, cu margini neregulate, (lipsite de peri), fața superioară cu nervură proeminentă. Florile sunt mari, solitare 1-10 pe plantă, violete, albe, roz sau roșii. Fructul este o capsulă ovoidă sau ușor turtită, cu stigmat persistent (aspect de rozetă), calicul este caduc (cade după înflorire). Toate organele plantei conțin vase laticifere cu latex care are în compoziție peste 40 de alcaloizi. Macul de grădină este principala sursă naturală pentru obținerea opiodelor. Opiul natural este un latex pe care planta îl secretă când sunt incizate capsulele verzi. Din opiu sunt extrași numeroși alcaloizi precum morfină, tebaină, codeină și oripavină. Morfina este alcaloidul predominant.

3. Anemona sau Floarea vântului, este o floare ce face parte din familia Ranunculaceae, ea fiind imortalizată pe timbrul cu valoarea nominală de 53,50 lei. Acest gen de plante cuprinde aproximativ 120 de specii, cele mai multe native din regiunile reci ale emisferei nordice.

Numele vine de la cuvântul grecesc “anemos” care înseamnă vânt. Anemonele sunt plante perene ce înfloresc primăvara. Sunt cultivate pentru florile gingașe colorate în alb, roz, purpuriu sau albastru. Plantarea se face toamna în locuri însorite sau parțial umbrite. Pentru un efect de culoare se plantează în grupuri. Anemonele au o arie largă de răspândire în emisfera nordică, dar pot fi întâlnite și în zonele răcoroase sau în pădurile din emisfera sudică. Anemonele sunt plante erbacee, perene cu frunze radicale și cu flori mari, asemănătoare macului, de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara. Crește in flora spontană sau cultivată ca plantă decorativă. Din multitudinea speciilor de anemone, cea mai cunoscută este A coronaria. A coronaria este o plantă tuberculată care are o rozetă de frunze pețiolate de culoare verde intens, asemănătoare frunzelor de pătrunjel, tulpinile lungi de 15 –20 cm au în vârf o floare mare de diverse culori și cu multe stamine.

Culorile cel mai des intalnite sunt: roșu, albastru, roz, violet sau alb. Există de asemenea varietăți cu floarea dublă, ale căror stamine din centru au fost înlocuite de un smoc de petale înguste. Pot fi înmulțite ușor prin semințe sau prin diviziunea rădăcinilor tuberculi. Planta are nevoie de sol reavăn, bogat în humus și drenat, și este sensibilă la exces de umezeală și la temperaturi scăzute. Coloritul este favorizat prin expunerea la soare. Cultura se inființeaza toamna sau primăvara devreme, în februarie - martie. Înfloresc în perioada mai – iunie. În luna iulie planta intră în repaus, frunzele se usucă și atunci se scot tuberculii din pământ, iar depozitarea se face în încăperi uscate și răcoroase. Ca plante tăiate au o durată de viață relativ scurtă, datorita intoleranței la căldură. De asemenea, de evitat este amestecul cu narcise, deoarece substanțele eliminate de narcise sunt dăunătoare anemonelor. Speciile de anemone sunt uneori atacate de omizi. Frecvent la anemone apar pătarea frunzelor și făinarea. Anemonele adaugă un plus de grație și frumusețe aranjamentelor florale de primăvară, datorită culorilor vibrante.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Ministerul Justiției

Direcția Generală a Penitenciarelor

Ministerul Justiției, numit, în perioada 22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești. Conform arhivelor până în secolul al XIX-lea, sistemul judiciar al principatelor române nu avea un caracter independent și nu era exercitată de persoane specializate. Adoptarea Regulamentelor Organice în Țara Românească, în anul 1831 și în Moldova în anul 1832 a conturat organizarea instituțională pe baza principiului separării puterilor în stat. Astfel, puterea legislativă era încredințată Adunării Obștești, cea executivă domnului iar cea judecătorească tribunalelor care erau independente față de Adunare și domn. Puterea judecătorească era exercitată prin intermediul următoarelor instituții:

Tribunalele de întâia instanță sau judecătoriile județelor;
Divanurile judecătorești, cu sediile în București și Craiova pentru Țara Românească și Iași pentru Moldova. La aceste instanțe se judecau apelurile împotriva hotărârilor judecătoriilor județene;
Judecătoriile de comerț;
Judecătoriile de poliție;
Înaltul Divan sau Înalta Curte de Apelație (din 1833 numit Divanul Domnesc). Aceasta era instanța supremă care judeca apelurile contra hotărârilor divanurilor judecătorești și judecătoriilor de comerț. Rejudecarea unui proces era posibilă numai în urma înaintării unei cereri către domn, care putea dispune reintrarea acestuia pe rol la Înaltul Divan.
Divanul de revizie.

Pentru perioada de început, activitatea Ministerului de Justiție (Departamentul Dreptății sau Logofeția Dreptății) avea rolul de a supraveghea și îndruma activitățile judecătorești, conducătorul departamentului, Marele logofăt (ministrul de justiție) fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn. Inițial, Ministerul Justiției era constituit dintr-un ministru, sau mare logofăt, un director înlocuitor al acestuia, conducătorul direct al celor trei birouri (mese) și un revizor judecătoresc. În anul 1862, prin desființarea Divanului judecătoresc de la Iași, s-a creat un singur Minister de Justiție cu sediul la București.Odată cu Unirea Principatelor din 1859, Ministerului Justiției a dobândit un set complex de atribuții, printre acestea numărându-se promulgarea legilor și păstrarea marelui sigiliu al statului pentru validarea legilor. Ministrul justiției era și șeful Ministerului Public. El avea sarcina de a supraveghea activitatea procurorilor, de a urmări delicte de diferite naturi, de a verifica aplicarea instrucțiunilor de procedură, de a supune domnului petițiile de grațiere sau reducere a pedepsei, de a primi cererile de naturalizare și transfera Adunării Elective și de a legaliza actele de stare civilă și pe cele judecătorești pentru străinătate. Curtea de Casație și Justiție a luat ființă în 24 ianuarie 1861, aceasta având în jurisdicție toate tribunalele, curțile de apel și tribunalele militare iar prin legea din 4 iulie 1865 se dădea o nouă organizare instanțelor judecătorești. Astăzi Ministerul Justiției are în subordine următoarele instituții:

Direcția Națională de Probațiune
Administrația Națională a Penitenciarelor
Oficiul Național al Registrului Comerțului
Institutul Național de Expertize Criminalistice
Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu
Spitalul “Prof. Dr. Constantin Angelescu”

Administrația Națională a Penitenciarelor din România își desfășoară activitatea în baza Ordinului Nr.160/C/2018 din 8 ianuarie 2018 emis de Ministrul Justiției și publicat în Monitorul Oficial nr.217 bis data de 9 februarie 2018. Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei şi face parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului. Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor, cu dispoziţiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare, Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţie. Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce priveşte executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti. Administraţia Naţională a Penitenciarelor contribuie la asigurarea apărării, ordinii publice şi a securităţii naţionale prin organizarea pazei, escortării, însoţirii, supravegherii şi aplicării regimului de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate care se execută în centrele de arestare preventivă şi în secţiile speciale de arestare preventivă, prin organizarea activităţilor de reintegrare socială a deţinuţilor, persoanelor internate şi arestate preventiv, precum şi prin activităţi de prevenire a criminalităţii şi terorismului în mediul penitenciar, desfăşurate potrivit legii. Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordine este coordonată de către ministrul justiţiei. Sediul central al acestei instituții este situat în municipiul București, Sectorul 2, Strada Maria Ghiculeasa, nr. 47.

Insigna - (Tenis de masă) 1967

Tenisul de masă sau ping-pong-ul este un sport în care doi sau patru jucători lovesc o minge ușoară de la unii la alții cu ajutorul unor palete. Jocul are loc pe o masă separată în două de un fileu. Un jucător trebuie să lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și trebuie să o trimită înapoi pe partea de masă a adversarului. Jocul se desfășoară cu viteză mare și necesită reflexe rapide. Un jucător bun poate imprima efect mingii, ceea ce face ca ricoșeul din masă sau paleta adversarului să fie imprevizibil. Tenisul de masă este foarte popular, în Asia de Est, fiind unul dintre cele mai populare sporturi din lume ca număr de jucători.

Louis Ferdinand Destouches - Celine

50 de ani de la moarte 1894 - 1961

Louis-Ferdinand Céline – pseudonim - Louis-Ferdinand Destouches, a fost medic și unul din marii scriitori francezi ai secolului al XX-lea, care s-a născut la data de 24 mai 1894 și a decedat la data de 1 iulie 1961. Colaboraționist în timpul ocupației naziste, refugiat după eliberarea Franței, mai întâi în Germania și apoi în Danemarca, a fost condamnat în 1950 la un an de închisoare. În 1951 a fost amnistiat și s-a întors în țară, continuându-și cariera atât ca medic, cât și ca scriitor. Romanele sale se caracterizează printr-un puternic anticonformism, cu elemente autobiografice. Limbajul este de multe ori argotic, truculent, iar stilul se remarcă prin virtuozitate. Câteva dintre romanele sale sunt:

Călătorie la capătul nopții (1932)
Moarte pe credit (1936
Mea culpa (1936)
Școala cadavrelor (1938)
Nord (1960)

Insigna - Conferința A.G.V.P.S. 1963

(Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegătoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sălbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfăţişarea mândră, elegantă dar puternică. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variază între 150-300 kilograme, pe când greutatea ciutei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargă în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri răsăriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pătrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate, cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strălucitoare asemănătoare fildeşului, cântărind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedică la fuga prin pădure, ele nu sunt numai podoaba bărbăteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bătrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncănit, adică dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bătrână. În cârdurile ciutelor se află viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc după patruzeci de săptămâni de sarcină la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douăzeci-patruzeci centimetri fără rozete, care cad în luna mai a anului următor, adică la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai sau cei mai puternici trăiesc solitari. Cerbul trăieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împădurite dar cu multă linişte şi bălţi pentru scǎldat. Hrana este formată din muguri sau lăstare tinere, scoarţă de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zăpadă, ceea ce face să deterioreze mult pădurea. Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit să răreascǎ specia sau chiar să-o stârpeascǎ, dar să nu uităm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispărut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trăiesc câteva exemplare. La noi în ţară mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arătate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Banca Renașterea creditului românesc S.A. - C.B.

Credit Bank - fondată 1991

Banca Renașterea creditului romanesc - Credit Bank SA este una dintre băncile care au luat naștere după Revoluția din decembrie 1989. Concret, această bancă a funcționat începând cu anul 1991, iar astăzi se pare că nu mai există, fiind falimentată. Sediul central al acestei bănci era situat în municipiul București, sectorul 1, Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, nr.15.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos;
"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:
Un semi element de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semi element la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Națională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Institutor emerit

Conform DEX prin Institutor se înțelege învățător la oraș în vechea organizare a învățământului, ceva superior învățătorului de la oraș de astăzi, persoană care se ocupa de instruirea unui copil. Emerit este un titlu de onoare care s-a acordat oamenilor de ştiinţă, artiştilor, profesorilor, învăţătorilor, medicilor şi sportivilor care s-au distins în activitatea lor. Titlul a fost instituit la 11 august 1950 prin decret și, din nou, prin decretul nr. 190 din 27 iunie 1977 privind distincțiile de stat în Republica Socialistă România. Exemple:

om de știință emerit,
artist emerit, maestru emerit al artei, colectiv artistic emerit,
profesor universitar emerit, profesor emerit, învățător emerit,
medic emerit, medic veterinar emerit, zootehnist emerit
maestru al sportului emerit.

Titlul de „artist al poporului” era echivalent cu „artist emerit”. Aceste „titluri” aveau ca formă de recunoaștere exterioară niște insigne care se purtau la rever. Ele aduceau, mai ales în deceniile 5 și 6 ale secolului al XX-lea, o serie de avantaje materiale și sociale.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII