Epaminonda's Blog.....: PORTEL

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură dar și câteva vederi generale din localitatea portugheză

PORTEL, districul EVORA.

Castelul

Trimitere poștală

Vederi generale

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Traian Vuia - 16 martie 1906 - 75 ani

Primul zbor cu mijloace proprii de bord

Expoziția filatelică "Aeromfila 81" - Vuia nr.1

București 29 august - 5 septembrie 1981

Traian Vuia - unul dintre pionierii aeronauticii mondiale - s-a născut în Banatul Românesc, într-o familie de români, în vremea când această provincie făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Elev eminent, doctor în drept, inginer şi inventator, Traian Vuia s-a născut în data de 17 august 1872, în satul Surducu Mic, parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș și a decedat în data de 3 septembrie 1950. A studiat în clasele primare la Făget, apoi a urmat, la Lugoj, studiile gimnaziului superior maghiar romano-catolic. Şi-a încheiat studiile liceale cu calificativul “eminent” şi a optat pentru Universitatea Tehnică din Budapesta. Ideile sale au prins contur la Paris, unde a început cursuri de specializare în domeniul aeronauticii. În anul 1902 a plecaat în Franța, iar în 1905 a terminat aparatul de zbor - Vuia 1, pentru ca în anul următor să facă experimentul primului zbor la Montesson. A finalizat proiectul primului său aparat de zbor în 1903, iar documentaţia pentru brevetul de inventie cu titlul aeroplan mobil a depus-o la 15 mai 1903. Vuia a realizat primul aparat de zbor autopropulsat mai greu decât aerul, cu care a reușit să se ridice de la sol pe data de 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris. El a brevetat și alte invenții precum: generator de abur (1925) și două elicoptere (1918 și 1922). Recunoscut pentru realizarea primului zbor din lume cu un aparat mai greu decat aerul, Traian Vuia s-a implicat şi în activitatea politică, prin înfiinţarea, la 30 aprilie 1918, a Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, fiind numit preşedintele acestuia. Cunoscător în profunzime al situaţiei din Banat şi Transilvania, el a publicat şi o broşură cu argumente solide privind dreptul românilor la autodeterminare, document care a fost pus pe masa Conferinţei de Pace de la Paris. Revine în România în 1938. Primește o rentă viageră din partea statului român pentru contribuția adusă aerodinamicii mondiale. A fost ales membru de onoare al Academiei Române pe data de 27 mai 1946 și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Ministerul Instrucțiunei Publice și Culte

Premiul III Clasa 1901 - 1902

Această medalie a fost gravată de Radivon și Carniol

Apariţia acestei instituţii se leagă de însuşi momentul de întemeiere a statului român modern prin Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti. Imediat după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Tării Româneşti, în ianuarie 1859, a fost înfiinţat la Iaşi şi la Bucureşti câte un Minister al Cultelor. Începând din anul 1862, odată cu unificarea administrativă a Principatelor Romane, a luat fiinţă Ministerul Cultelor, a cărui existență continuă până astăzi. În anii 1867-1921 a funcţionat sub denumirea de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, tocmai pentru a accentua caracterul principal al activităţii Bisericilor în educaţie şi instrucţie, cunoscându-se faptul că în perioada respectivă şcolile confesionale aveau o mare pondere în sistemul educaţional românesc. După realizarea Marii Uniri din 1918, instituția s-a numit Ministerul Cultelor şi Artelor, devenind organul central al statului pentru problemele cultelor religioase (1921-1930). Apoi a revenit la denumirea Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1930-1939), apoi - Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (1940-1945), și în perioada 1946-1957 a redevenit Ministerul Cultelor. Din anul 1957 a funcţionat sub denumirea de Departamentul Cultelor. Asocierea cultelor cu artele în perioada interbelică se justifică în special prin activitatea de depistare, restaurare şi conservare a monumentelor istorice religioase, şi prin constituirea şcolii româneşti de restaurare în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice. După decembrie 1989, Departamentul Cultelor redevine pentru o scurtă perioadă Ministerul Cultelor (ianuarie-iulie 1990), după care funcţionează până la finele anului 2000 sub forma de Secretariat de Stat pentru Culte.

În aceşti ani, legătura instituţiei cu Guvernul s-a realizat prin intermediul unui ministru de stat, iar în anii 1996-2000 s-a aflat în subordonarea directă a Primului Ministru. Din 29 decembrie 2000 s-a revenit la formula interbelică, Ministerul Culturii şi Cultelor, iar din 29 decembrie 2009 s-a reînfiinţat Secretariatul de Stat pentru Culte, în subordinea directă a Primului Ministru. Din luna mai 2012, Secretariatul de Stat pentru Culte s-a reorganizat ca instituţie publică în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, fiind condusă de un director general. Din decembrie 2012 Secretariatul de Stat pentru Culte s-a reorganizat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în coordonarea Primului Ministru. În decursul vremii, Ministerul Cultelor s-a implicat permanent în ridicarea prestigiului vieţii şi activităţii cultelor religioase recunoscute din ţară, fiind, spre exemplu, deosebit de activ în momentele importante ce au dus la obţinerea autocefaliei (1885) şi la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (1925). Încă de la înfiinţarea sa în anul 1859, Ministerul Cultelor a fost condus de personalităţi reprezentative ale vieţii politice, ştiinţifice şi artistice ale vremii, dintre care îi menţionăm pe Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, I.G. Duca, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, P.P. Negulescu, Vasile Goldiş, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, episcopul academician Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin Giurescu, Ion Petrovici

Insigna - O.S.P. (Organizația sportului Popular)

În decembrie 1912 se infiinteaza Federatia Societatilor Sportive din Romania (FSSR), reunind Uniunea Societatilor Romane de Sporturi Atletice, Asociatia cluburilor de fotbal, Federatia societatilor de sporturi de iarna precum si alte asociatii si cluburi sportive individuale ce existau la acea vreme. In 1915 se recunoaste personalitatea juridică a FSSR, aceasta transformandu-se apoi in UFSR, (Uniunea Federatiilor Sportive din Romania). In anul 1933 existau 11 federatii sportive. În anul 1929 apare Legea educatiei fizice si se înfiinţează Oficiul National de Educatie Fizica (ONEF) ca institutie de stat. In 1940 UFSR structura de drept privat este desfiintata, patrimoniul si activitatea fiind preluate de OSR (Organizarea sportului românesc), institutie de stat subordonata initial presidentiei consiliului de ministri si apoi subsecretariatului de stat al educatiei extrascolare. OSR este desfiintată prin lege în 1944 si se reînfiinteaza UFSR, persoana juridica de drept privat care va functiona pe lângă Ministerul Culturii. UFSR a fost desfiintată în 1946, înfiinţându-se apoi O.S.P. (Organizatia sportului popular), institutie de stat care se va restructura şi ea in 1948, federatiile sportive devenind sectii ale directiei tehnice in 1949. CC al PMR desfiinteaza OPS si creeaza CCFS (Comitetul de cultura fizica si sport). Iată o parte a framântărilor organizatorice ale sportului românesc. Să ne mai întrebăm de ce întârzie să apară rezultate mari în sportul nostru?

Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab. Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism, în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul 1912, se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922, femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice, iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă 4 atleți români. În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului românesc.

Insinga specialist clasa 1 - resurse umane

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Universal Tractor România - Foreign Trade Co

Primul tractor românesc s-a numit IAR-22 şi a fost realizat la 26 noiembrie 1946 la fostele Uzine IAR, devenite “Tractorul”, din Braşov. În primul an de fabricaţie, 1947 s-au construit 280 de tractoare, iar in timp, capacitatea de producţie a crescut la cca 60.000 bucãţi/an, in vremurile bune cand fabricaţia de tractoare s-a extins şi la Craiova, Miercurea-Ciuc, Timişoara şi Codlea. În anul 1951 a început fabricaţia în serie a tractorului pe şenile KD-35 cu destinaţie generalã, care realiza cinci viteze pentru mersul înainte cuprinse între 3,81 şi 9,11 km/h şi era echipat cu un motor Diesel în patru timpi cu puterea de 37 CP la 1400 rot/min. În anul 1955 a început fabricaţia tractorului Universal-2 (U-2) pe roţi, echipat cu acelaşi motor D-35 al tractoarelor KD-35, realiza cinci viteze de mers înainte cuprinse între 4,56 şi 12,95 Km/h, având un domeniu de utilizare mai larg. Ulterior s-a trecut la fabricarea tractorului U-26, U-27, U-29, U-450, cu prizã de putere semi independentã şi instalaţie hidraulicã pentru acţionarea diferitelor maşini agricole purtate şi remorcate, aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte, cuprinse în intervalul 2,83-22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 45 CP la turaţia de 1500 rot/min. Universal Tractor România a fost o firmă românească de comerț exterior care se ocupa în mod special cu vânzarea de tractoare.

Monograma regelui Carol al II-lea al României

Conform DEX, monograma este un semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. Este știut faptul că familiile regale deci și cele românești erau reprezentate de aceste monograme care se aplicau pe suporți de metal, hârtie, pânză sau altele.

Carol al II-lea a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. El s-a născut la data de 15 octombrie 1893 și a decedat la data 4 aprilie 1953. A fost primul copil al viitorului rege român Ferdinand I și a soției sale Maria. După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. În timpul primului război mondial s-a remarcat prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai – viitor rege al României. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în anul 1927. În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930, în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor '30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală, prin suspendarea constituției, desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege. Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil. Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la mănăstirea Curtea de Argeș, în anul 2003.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII