Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

DANIEL GHIȚĂ - P.S.D.

"Tot fratele doamnei

Gabriela Firea rămân!

Nu mai vreau GuWerner!"

MIOARA MANTALE - P.D.L.

"Ne dorim

ca pe listele pentru alegeri

să existe un număr

cât mai mic de decedați."

MARIAN VANGHELIE - P.S.D.

"Eu și când respir

totul este electoral."

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ștefan cel Nare și Sfânt - domnul Moldovei 1457 - 1504

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Vasile Lupu - apărătorul creștinătății

Vasile Lupu a fost domnitorul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. El s-a născut în anul 1995 și a decedat în anul 1661. Vasile Lupu era de origine greacă după tatăl său Nicolai Coci, membru al unei familii influente și bogate, mama lui fiind însă de origine românească. Tatăl său, Nicolae Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Țării Românești, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară. Era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații din Bizanț. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu voia sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor, a intrat în Muntenia în anul 1637 unde a ars și jefuit până la Râmnic. Matei, ajutat și de oștile lui Gheorghe Rakoczi I, comandate de Ioan Kemeni, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară. În unele reprezentări contemporane, Vasile Lupu apare purtând pe cap cuca turcească, iar în altele, o coroană imperială de inspirație bizantină, timbrată cu capul de bour și cu acvila bicefală, reprezentări sugestive pentru cele două componente ale politicii sale: supus al Porții și protector al ortodoxiei. În anul 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care, ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Dupa moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit. În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania. În amintirea acestei înțelegeri, Vasile ridică biserica Stelea la Târgoviște, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646 Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki. În urma acestor evenimente pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții. Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași. A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor. A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită Sfinții Trei Ierarhi din Iași, pe lângă care a înființat o școală – Academia Vasiliană) și o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericești. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărți bisericești („Carte românească de învățătura duminicelor de peste an”; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc”, dar și o carte de legi – Pravilele împărătești. În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică și stat. Prin prestigiul său personal pe plan intern și prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influența lui în răsărit era așa de mare încât după dorința lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria și Ierusalim, pe care îi susținea cu banii săi. Intervenția lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în anul 1640. Vasile Lupu a fost căsătorit de două ori, din fiecare căsătorie a avut câte trei copii.

N.Ion - Vama - Customs - Douane

Directia generala a vamilor functioneaza in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, coordoneaza si indruma la nivel teritorial 8 Directii regionale vamale, in cadrul carora sunt organizate 89 birouri vamale de frontiera si birouri vamale de interior. Directia generala a vamilor urmareste aplicarea uniforma, impartiala, transparenta si nediscriminatorie a reglementarilor vamale si fiscale pentru produse accizabile in domeniul autorizarii, miscarii si supravegherii fiscale. Peste 60% din activitatile curente ale autoritatii vamale (supravegherea vamala si fiscala, controlul vamal sau autorizarea si miscarea produselor accizabile) au ca rezultat indirect incasarea de taxe, iar cele de supraveghere si control vamal derulate cu precadere la nivelul birourile vamale de frontiera

urmăresc atingerea unui grad de siguranta si securitate adecvat pentru frontiera externa a UE. Aproximativ 2400 functionari vamali contribuie la indeplinirea atributiilor specifice, bazandu-se pe bunele practici existente la nivel european si international in domeniul vamal si fiscal, utilizand un sistem informatic vamal integrat, mijloace auto, mijloace de control nedistructiv sau de supraveghere amplasate in frontiera, echipe caninein total 43) pentru depistarea drogurilor, produselor din tutun si a numerarului si un laborator vamal. Autoritatea vamala ofera operatorilor economici implicati in comertul international de marfuri servicii publice electronice prin intermediul sistemului informatic integrat vamal (SIIV) şi al sistemului de control al mişcărilor cu produse accizabile (EMCS), peste 99,9% din operatiunile vamale fiind derulate electronic.Autoritatea vamala asigura schimbul electronic de informatii cu celelalte administraţii vamale din statele membre şi cu Comisia Europeana prin intermediul sistemelor transeuropene componente ale SIIV, disponibilitatea acestora fiind de peste 99,5%. Supravegherea vamala, controlul vamal, supravegherea, autorizarea si miscarea produselor accizabile se aduc la indeplinire de catre birourile vamale de frontiera sau de interior, dupa caz, in raza proprie de activitate, iar in afara acesteia, pe caile de comunicatii si la sediul operatorilor economici de catre Directiile regionale vamale potrivit razei de competenta teritoriala stabilita de Directia generala a vamilor. Birourile vamale de frontiera realizeaza supravegherea si controlul vamal al marfurilor care fac obiectul traficului international, al bunurilor si valorilor apartinand calatorilor si al mijloacelor de transport la frontiera externa a Romaniei si a Uniunii Europene cu: Republica Moldova, unde functioneaza 7 birouri vamale (cel mai important fiind Albita), Ucraina - 5 birouri vamale (cel mai important fiind Siret) si Serbia - 6 birouri vamale (cel mai important fiind Moravita), marea majoritate cu specific rutier, iar unele si cu specific feroviar. La Marea Neagra, functioneaza 4 birouri vamale, destinate supravegherii si controlului vamal al marfurilor transportate pe cale maritima, principalul port fiind Constanta. Pentru bunurile sau marfurile care fac obiectul traficului aerian sunt deschise 15 birouri vamale, cel mai important fiind biroul vamal Otopeni Calatori care este organizat in cadrul aeroportului international Bucuresti Henri Coanda. Supravegherea si controlul marfurilor si navelor care circula pe fluviul Dunarea care separa Romania de Bulgaria si Serbia este asigurata de 15 birouri vamale. Birourile vamale de interior, in numar de 37, au atributii atat in ceea ce priveste vamuirea marfurilor cat si in ceea ce priveste autorizarea operatorilor, miscarea si supravegherea fiscala a operatiunilor cu marfuri accizabile.”

Placheta - Biruința este a celor stăruitori!

Școala militară de maiștri militari și subofițeri

a Forțelor Terestre "Basarab I"

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „BASARAB I” este purtătoare a valorilor şi moştenirii, cultural - educative a şcolilor de formare a maiştrilor militari şi subofiţerilor care au precedat-o, formând în ultimi 17 ani de existenţă peste 12000 de maiştri militari şi subofiţeri şi perfecţionând pregătirea altor 3000, pregătire a cărei calitate a fost apreciată permanent de conducerea Armatei României, cât şi de cea a partenerilor şi aliaţilor acesteia, în teatrele de operaţii. În data de 25 iulie 1960, în baza ordinului Marelui Stat Major General, în garnizoana Piteşti s-a înfiinţat Şcoala Militară de Subofiţeri Tancuri şi Auto, prin contopirea Şcolii Militare de Subofiţeri de Tancuri din Târgovişte cu Şcoala Militară de Subofiţeri Tehnici Tancuri şi Auto din Mizil şi cu Şcoala Militară Tehnică Auto din Craiova, din 1964 denumită Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri Tancuri şi Auto, iar din 1974 Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri “BASARAB I”. Prin Hotărârea Guvernului României nr. 906/1990, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri “BASARAB I” se transformă în institut militar de învăţământ superior, sub denumirea de Institutul Militar de Auto “BASARAB I”, asigurând pregătirea ofiţerilor cu studii superioare în arma auto şi formarea maiştrilor militari şi subofiţerilor în aceeaşi armă. În anul 1996 instituția de învățământ primește numele Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Trupelor de Uscat, iar din 2004 și “BASARAB I”.

Ordinul "Steaua României" în grad de mare cruce pentru civili

Ordinul naţional "Steaua României" este cel mai vechi ordin naţional, a fost creat în 1864, în timpul domniei lui Cuza şi a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenţei naţionale, Carol I înfiinţează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofiţeri, comandanţi (comandori), mari ofiţeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincţie oferită de statul român. În 1863 reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Cuza contactează renumita casă de bijuterii Kretly din Paris.. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat şi comandat în 1000 de bucăţi. Denumirea originală, propusă de domnitor era "Ordinul Unirii" iar cele două cifre încrustate, "5" și "24", simbolizau dubla alegere a domnitorului. Deasemenea pe decoraţie era încrustată şi deviza: "Genere et cordres fratres" (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, domnitorul Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: "In fide salus" (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit "Steaua României".

Insigna de șapte ani vechime - Submarine

din vremea Regatului României

Se pare că produsul medalistic de mai sus este o insignă ce a fost executată la comanda unei unități românești de submarine. Având în vedere că pe insignă se distinge coroana regală trag concluzia că această insignă este din vremea regatului. Această insignă se purta de către tot personalul unității, pentru că apartenența la această armă specială se constituia într-un mare un motiv de mândrie.

Submarinul este o navă care are posibilitatea navigației mixte, la suprafață cât și în imersiune. Termenul de submarin desemnează în special navele militare în scopul camuflării unui atac. Forțele Navale Române au avut în dotare un total de nouă submarine, opt au luptat în timpul celui de-al doilea război mondial, cele mai cunoscute fiind Delfinul, Marsuinul și Rechinul. În afara acestor trei submarine, marina română a mai avut încă cinci submarine pitice clasa CB. Dintre acestea numai două au devenit operaționale și au efectuat misiuni de recunoștere. După 23 august 1944, au fost luate și folosite de Uniunea Sovietică până în 1945 când au fost demontate pentru piese. În anul 1985 la șantierul naval din Nijni Novgorod - Uniunea Sovietică, a început construcția unui submarin din clasa Kilo, unul dintre cele mai silențioase și greu de reperat submarine din lume. Acesta urma să devină succesorul primului submarin românesc, fiind numit Delfinul II. Oficialitățile comuniste românești au plătit în jur de 60 de milioane de dolari pentru acest submarin, al doilea din lume din punct de vedere al performanțelor în acel moment și a fost livrat în anul 1986.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII