MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 45

1.  Templul Baha’i din capitala statului sud american Chile – Santiago, se dorește a fi un spațiu pentru toate religiile lumii într-o formă universal atractivă. 

Templul tuturor religiilor are structura unui dom și nouă intrări care să întâmpine simbolic oamenii din toate părțile lumii.Clădirea este un punct de atracție religios, dar și o inovație arhitectonică. Templul a fost construit pe un teren de golf părăsit, aflat în proprietate Școlii Grange din Santiago. Locația a fost căutată timp de nouă ani pentru a reprezenta cât mai nine ideea de unitate în religia Baha’i. Siamak Hariri, arhitectul șef al proiectului a declarat: “Este un loc unde sunt binevenite toate religiile, sau cei care nu au nicio religie”. Despre clădirea propriu-zisă, Hariri a afirmat: “Este o provocare arhitecturală. Cum dai o formă care să reprezinte mesajul?”. Acest templu este al nouălea al religiei, pe lângă cele din India sau Statele Unite ale Americii. Templele religiei Baha’i trebuie să îndeplinească următoarele condiții: trebuie să aibă structura unui dom și nouă intrări care să întâmpine simbolic oamenii din toate colțurile Pământului pentru rugăciune și meditație. Clădirea este formată din nouă „aripi” care formează un spațiu circular interior pentru rugăciunea către Dumnezeu. Acestea sunt formate din câteva sute de elemente și îmbinări din oțel. Aripile sunt îmbrăcate în panouri de sticlă turnate, cu o compoziție special dezvoltată pentru a realiza o combinație specială de absorbție și reflexie a razelor de lumină. Drept urmare, în timpul zilei, este învăluit de o culoare argintie, strălucitoare, iar seara Templul emite o strălucire magică aurie. Arhitecții au încercat să creeze o clădire care să fie universală, spunând că au fost inspirați de frunze și alte forme organice. Grădina din jurul templului a fost gândită ca “o grădină fără limite”. 

Clădirea este adaptată zonei având o mare rezistență la seisme. Același Hariri, el însuși adept al religiei Baha’i, despre dom a declarat: “Este o intersecție între antic și noul absolut. Nu e voarba doar de arhitectură cât și de filozofie”. Templul este construit să dureze 400 de ani. Religia Baha’i a apărut în secolul al XIX-lea în Iraq și propovăduiește unitatea umanității și a religiilor. Adepții Baha’i consideră că toate religiile au aceeași sursă spirituală și vin de la același Dumnezeu. Arhitecții firmei Hariri Pontarini Architects, care au construit  Templu Bahá'í din Santiago timp de 14 ani, au reușit să surprindă sentimentele sublime și în același timp, rebele ale adepților. În plus, compania de arhitectură și-a asumat sarcina de a proiecta o clădire care să fie de înțeles și intimă pentru oamenii lumii, de diferite credințe și culturi.

2.  Muzeul național din Qatar este opera arhitectului francez Jean Nouvel, este situat în capitala Doha și realizarea sa a costat aproape 500 milioane de dolari. Arhitectul francez a recunoscut că trandafirul său este "un proiect ambiţios". Într-un interviu acordat ziarului Journal du Dimanche, Jean Nouvel şi-a apărat decizia de a lucra pentru regimuri nedemocratice, subliniind că lucrează pentru "secole şi secole, pentru popoare şi nu pentru o persoană aflată la putere". 

Muzeul are o suprafață utilă de 52000 de metri pătraţi, el găzduind în prezent cea mai mare expoziție de pe planetă, în suprafață de 8000 metri pătrați. Interioarele muzeului au fost create de compania spaniolă Empty, cu participarea Acciona. Proiectul lui Jean Nouvel este, după spusele arhitectului, materializarea a ceea ce înseamnă Qatarul: "un loc unde se întâlneşte marea cu deşertul". Conceput futuristic, în formă de trandafir al deşertului cu formaţiuni de cristale şi nisip specifice zonelor uscate, muzeul este decorat cu peste o sută de fântâni sculptate și dispune de galerii impresionante cu expoziţii, precum și de o vastă curte interioară. Instituția celebrează trecutul beduin al ţării, prezentul influenţat de resurse de petrol şi gaze, dar şi imensa sa bogăţie, precum şi dorinţa emirului de a se diferenţia de vecini în ochii comunităţii internaţionale. 

Acest edificiu a devenit un alt simbol al puternicei injecții de petrodolari în infrastructura țărilor din Golful Persic. Complexul este un conglomerat în formă de buclă de discuri uriașe. Discurile de cristal sunt cadre din oțel îmbrăcate în panouri UHPFRC (beton armat cu fibră ultra înaltă). Pe lângă simbolismul și plăcerea estetică, discurile din oțel îndeplinesc o altă sarcină importantă: protejează în mod fiabil vizitatorii muzeului de temperaturile ridicate ale mediului.

3.  Turnul (Centrul) de artă Luma Arles, din orașul francez Arles, proiectat de arhitectul nonagenar Frank Gehry, câștigător al Premiului Pritzker, are înălțimea de 56 metri. Piesa centrală este îmbrăcată în oțel inoxidabil, pentru a evoca pictura Noaptea înstelată a lui Van Gogh. Oțelul este un material de construcție de o expresivitate artistică uimitoare. Cu ajutorul său, arhitecții moderni sunt capabili să pună în aplicare cele mai îndrăznețe concepte. Folosind structuri de oțel în arhitectură, arhitecții creează nu numai structuri ieftine și fiabile, ci și opere de artă uimitoare. 

Turnul, cu suprafața utilă de 15000 de metri pătrați va găzdui săli de seminar, spații de expoziție, facilități de cercetare, un auditoriu și o cafenea. Fațada sa distinctivă este îmbrăcată în 11000 panouri din oțel inoxidabil dispuse neregulat, frânte de numeroase ferestre proeminente, asemănătoare unor cutii din sticlă. Turnul unghiular se înalță deasupra unei baze cilindrice de sticlă. Potrivit arhitectului, forma bazei a fost inspirată de amfiteatrul roman din Arles, iar nivelurile sale superioare amintesc Noaptea înstelată a pictorului Vincent van Gogh, pe care acesta a pictat-o ​​în 1889 în timp ce se afla în azilul din apropierea Saint-Paul-de-Mausole. „Am vrut să evocăm amprenta locală, de la «Noaptea înstelată» a lui Van Gogh la formațiunile de roci pe care le găsești în regiune”, a explicat Gehry. „Tamburul său central amintește de planul amfiteatrului roman.”

Turnul de artă Luma Arles este construit pe un fost șantier feroviar deținut de compania feroviară națională franceză SNCF. Împreună cu turnul, o serie de clădiri industriale existente au fost transformate în spații expoziționale de către compania Selldorf Architects din New York. Turnul de artă Luma Arles va fi înconjurat de un parc public, numit Parc des Ateliers, care va fi proiectat de arhitectul peisagist belgian Bureau Bas Smets. Se presupune că Turnul va deveni centrul arhitectural al complexului. Va fi un cristal poli-fațetat de formă neregulată, care apare în mod miraculos în mijlocul clădirilor industriale caracteristice. Investițiile în construcția Turnului au totalizat 175 milioane USD.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE 

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Sfânta Parascheva - Sfinții neamului

Aceasta femeie cu adevarat mare si vestita, pe numele ei Parascheva,  s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii ei erau din neam mare si bun, bogati, dar cel mai mult îi imbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si mandria de a fi si a se numi crestini. Dupa implinirea varstei de 10 ani, a inceput sa mearga deseori la biserica unde a ascultat pentru prima data cuvintele: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". O data, la iesirea din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa, si-a dezbracat hainele stralucite si luminate pe care le purta si i le-a dat lui, ea imbracandu-le pe cele ponosite ale saracului. Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip, s-au îngrozit si au batut-o, ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol si apoi la Iraclia din Pont, calatorind numai pe jos. Parintii au cautat-o, dar fara succes. La Iraclia din Pont, intr-un sfant locas, intrand cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare aici. Intr-un tarziu i se indeplineste ruga si ajunge la Ierusalim, bucuroasa ca merge pe pamantul unde "si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat". Multi ani rabdând în mânastirea saracacioasa a calugaritelor de la Ierusalim, implinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a plecat la Ioppe ca mai apoi sa ajunga la Constantinopol si apoi Calicratia, unde isi gaseste sfarsitul pamantesc. Dupa ce moastele sale s-au depus la biserica din sat, a inceput a se produce multe minuni. Se vindecau schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli aducatoare de moarte. Neputinta nevindecata se indeparta doar prin atingerea raclei in care erau depuse sfintele moaste. Sfintele moaste ale cuvioasei Parascheiva au odihnit diferite perioade de timp in cetatea Târnovei, la Belgrad si apoi la Constantinopol. Izvoarele istorice spun ca domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a cumparat de la sultanul Murad al IV-lea al Constantinopolelui, pentru suma de 290 si apoi inca 300 pungi cu aur, sfintele moaste ale cuvioasei, pe care le-a adus la Iasi. Toata povestirea aceasta a stramutarii este zugravita pe peretele de sud al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla depuse sfintele moaste ale cuvioasei. In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara. Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." 

Mihail Cogălniceanu

"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume", afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu. În anul 1839, Kogălniceanu redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugându-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români.)" în aprilie 1840, în "Întroducţie", publicată în „Arhiva românească", Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor", colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Mihail Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română. Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova", M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese". El spunea: „...Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului". În articolul „Profesie de credinţă" Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române . Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decît sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu". La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărît al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniţi". Ghidat de aceste convingeri, crezînd în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei: „Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de împlinit". Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu? Pe bună dreptate, marele istoric român, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat" care „domină ca un uriaş istoria modernă a României", că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 pînă la 1859". Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărîtor în adoptarea unor reforme cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României. Mihail Kogîlniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891 și a fost înmormântat la Cimitirul “Eternitatea” din Iași.

Societatea națională de telecomunicații Romtelecom SA - 30 decembrie 1889

Bussines Association Helenic Telecommunications  Organisation SA

Romtelecom SA - 30 decembrie 1998

Romtelcom SA, denumire actuală Telekom Romania Communications este o companie de telecomunicații, lansată pe data de 13 septembrie 2014. Compania, fiind o subsidiară a Deutsche Telekom. Romtelecom a luat naștere cu mult timp înainte, ea fiind operatorul național de telefonie fixă, domeniu în care a deținut monopolul până la 1 ianuarie 2003. În iunie 2010 compania avea în portofoliu 2,6 milioane de clienți de telefonie fixă. Compania, deținută inițial de Statul Român, aparține Organizației Elene de Telecomunicații (OTE), care deține 54,01% din acțiuni și al cărei acționar majoritar este, la rândul său, Deutsche Telekom. Restul de 45,99% din acțiuni au rămas în posesia Statului Român. Principalele domenii de activitate ale companiei sunt: Internetul, Televiziunea prin satelit, Televiziunea IPTV și Telefonia fixă. Prezint mai jos câteva repere calendaristice în dezvoltarea telecomunicațiilor în România:

• În 1930 se înființează SART („Societatea Anonimă Română a Telefoanelor”), cu 90% capital străin, din partea ITT (SUA);
• În perioada 1949 – 1989 după naționalizare, Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor încorporează compania de telecomunicații făcând uriașe investiții (se crează rețele subterane și în toate orașele se introduce telefonia automată).
• După 1989 se înființează Rom-Post-Telecom, ca operator de stat în domeniul telecomunicațiilor, poștei și difuzării televizate;
• În 1997 Romtelecom devenea societate pe acțiuni fiind pregătită pentru privatizare;
• În 1998 OTE achiziționează 35% dintre acțiuni, plus 16% uzufruct, plătind 675 milioane USD și preluând managementul companiei;
• În anul 2000 se lansează telefonia mobilă Cosmorom, pentru ca în 2002  să o depășește pe cea fixă.
• În anul 2006 Romtelecom a lansat serviciul de televiziune digitală prin satelit numit Dolce, un serviciu de succes, în aprilie 2008  ajungând la 500.000 clienți - rată de penetrare 33%.
• În 13 septembrie 2014 Romtelecom este rebrenduit sub numele de Telekom România.

Distincția - Festivalul național Cântarea României 1985 - 1987 - Locul I

Festivalul național Cântarea României a fost un ansamblu de manifestări culturale din perioada regimului comunist, organizate sub egida Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. A fost inaugurat în anul 1976, după primul Congres al culturii și educației socialiste din 2 - 4 iunie, același an. Denumirea a fost inspirată de eseul omonim „Cântarea României”, al lui Alecu Russo. Cântarea României era definită ca un „festival al educației și culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creație și interpretare, menită să îmbogățească și să diversifice viața spirituală a țării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural național și universal.” Implicația directă era că orice creație artistică, dar și tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentație teatrală, etc. trebuiau să obțină aprobarea „activiștilor” responsabili cu Cântarea României, prezenți în fiecare întreprindere și în fiecare sat. Motivul real al înființării festivalului a fost promovarea artiștilor „populari” și înlocuirea artei culte cu arta populară, singura care, în viziunea conducătorului, ar fi trebuit sprijinită.

Insigna - Fruntaș în calitate - Metalul Roșu 

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, printre care și sportivii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecărora. Aici se încadrează și insigna “Fruntaș în calitate –  Metalul Roșu”. Metalul Roșu a fost numele unei întreprinderi metalurgice românești. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând  “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, roata dințată simbolizând “industrializarea socialistă a țării”, steaua roșie în cinci colțuri, de proveniență sovietică și razele solare, de pe fundal, simbolizând “încrederea și adeziunea poporului la politica partidului comunist”.

___________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

Compozitor elvețian Arthur Honegger,

a trăit între anii 1892 - 1955

Detaliu vignetă de pe o fotografie românească

Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 16.10.2021