Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – LOCALITĂȚILE AGĂȘ, BORZEȘTI, BUHUȘI, COMĂNEȘTI, GĂICEANA ȘI LUCĂCEȘTI DIN JUDEȚUL BACĂU

1. Agăș, în limba maghiară –Ágas, este o comună din județul Bacău, care mai include și satele: Beleghet, Coșnea, Cotumba, Diaconești, Goioasa, Preluci și Sulța.

Comuna se află la extremitatea de vest a județului, în zona montană de la limita cu județul Harghita, pe valea Trotușului, așezată pe cursul superior al acestuia, între munții Ciucului și munții Tarcăului, la o distanță de 80 km față de municipiul Bacău. Orasele cele mai apropiate sunt: Comanesti la 20 km și Onesti la 55 km. Comuna este traversată de șoseaua națională DN12A, care leagă orașul Onești de Miercurea Ciuc. Este traversată de calea ferată Adjud – Comănești - Șiculeni și este deservită de haltele de mișcare Goioasa și Simbrea. Majoritatea suprafețelor sunt deluroase, acoperite cu păduri în proporție de peste 50%, iar diferența este reprezentată de pajiști naturale, numai o mică parte este suprafață plană, care se pretează culturilor agricole. La recensământul din anul 2011 populația comunei era de 5884 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2012), dintre care: români – 91,29%, maghiari – 3,95% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației comunei se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 89,78%, romano catolici – 4,99% și restul – nedeclarată sau altă religie.
2. Borzești este o localitate de 332 locuitori, componentă a municipiului Onești din județul Bacău.

Aici s-a născut domnitorul Ștefan cel Mare aproximativ între anii 1438 – 1439. El a ctitorit împreună cu fiul său cel mare, Alexandru (1464 - 1496), biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric, ce a fost construită între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494.

Potrivit lui Nicolae Iorga, denumirea localității Borzești provine dintr-o limbă turcică.

Tot după acesta, numele ar proveni de la Borzul, șef cuman la 1211. De când a fost inclusă în municipiul Onești localitatea a cunoscut o puternică dezvoltare, aici funcționând mari unități economice ale industriei petrochimice românești.
***
Onești, în limba maghiară - Ónfalva sau Onyest, în trecut Gheorghe Gheorghiu-Dej, este un municipiu din județul Bacău, care mai include și localitățile Borzești și Slobozia,situat la confluența râurilor Trotuș, Cașin, Oituz și Tazlău. Este traversat de drumul european E574 și de drumurile naționale DN11A și DN12A ce fac legătura cu Bucureștiul, nordul țării și Transilvania. Satul Onești a fost atestat documentar pentru prima dată pe data de 14 decembrie 1458. La recensământul populației din anul 2011 municipiul Onești număra 39172 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 90,28% ți restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Onești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 79,87%, romano catolici – 9,45% și restul – necunoscută sau altă religie. În imediata vecinătate a confluenței Oituzului cu Trotușul s-au descoperit așezări arheologice din a doua perioadă a epocii fierului – perioada La Tene. La punctul „Strâmba” s-au identificat resturile unei așezări din latenul geto-dacic. S-au descoperit fragmentele ceramice de tradiție geto-dacică, care au culoare cărămizie, decorate cu brâu alb, lucrate de mână și o altă categorie de ceramică, de culoare cenușie, din pastă fină, lucrată la roată. La Viișoara se găsește o așezare din perioada geto-dacică, situată pe malul stâng al pârâului Văratic. Au putut fi observate fragmente de ceramică, râșnițe, urmele a trei bordeie. Tot aici s-au găsit monede antice grecești, ale orașelor Dyrrhachium și Apollonia. Aceste tezaure constituie o dovadă a legăturilor de schimb cu orașele grecești din Dobrogea, în această perioadă. Ele dovedesc circulația mărfurilor grecești spre Transilvania, pe drumul din sudul Moldovei, care de la Bărboși, ducea pe valea Siretului în sus, iar de la Poiana urca pe valea Trotușului până la pasul Oituz, de unde trecea în Transilvania. În perioada romană, acest drum denumit „Via Angusta” era străjuit de cele două castre de la Brețcu (Covasna) și Poiana (Galați). În anul 1952, o echipă de geografi și urbaniști condusă de inginerul Mihail Florescu, ministrul Industriei Chimice s-a deplasat pe Valea Trotușului, pentru a stabili locul de amplasare al unui oraș și al unui mare combinat industrial. A fost preferat Oneștiul, deoarece:

este amplasat la locul de întâlnire a mai multor ape curgătoare
este așezat la o convergență de drumuri principale: spre Brașov, Adjud, Târgul Ocna, Comănești, Miercurea Ciuc și Bacău
este așezat într-o zonă bine populată
este așezat într-un relief format dintr-un șes, clădit din pietrișuri de gresie în pătură groasă.

Tot atunci s-a decis construirea Grupului Industrial Borzești și a orașului muncitoresc aferent, Onești. Din martie 1965 orașul se numește Gheorghe Gheorghiu-Dej, după liderul comunist al României, iar din 1990 revine la vechea denumire, Onești. Orașul are mai multe monumente dedicate eroilor:
Monumentul Eroilor, închinat Războiului de întregire a Neamului 1916-1919
Monumentul Eroilor Sovietici - căzuți în luptele cu armata germană în august 1944
Monument al eroilor din Onești - construit în anul 1925 este simplu, fără inscripții, pe toate laturile având ornamente florale.Orașul deține și alte monumente istorice și de arhitectură (socialistă și modernă):

Fântâna arteziană Cristal de Sare (1988) și Casa de Cultură a Sindicatelor
Conacul Ruset Rosno (Maria Bogdan), monument istoric situat pe Calea Mărășești, actual complex Stejarul;
Clubul elevilor (conacul Alecu Aslan)
Stejarul - monument de artă - lucrare a sculptorului Paul Vasilescu - 1967
Maternitatea - lucrare de artă realizată în 1964 de către Ion Vlad, amplasată pe fațada Spitalului Municipal Onești;
Zimbrul - monument de artă ridicat de sculptorul Ion Vlad în anul 1964, situat în zona gării
Basorelief Muncitorii - lucrare de artă socialistă realizat în anul 1961 de Nicolae Enea, situat pe strada George Călinescu;
Trecut și prezent istoric - basorelief socialist situat pe Bulevardul Oituz, lucrare a artistului Cristea Grosu în 1965;
Statuie de bronz Elan Gimnastic - lucrare de artă socialistă amplasată în fața Hotelului Trotuș, sculptor Gheorghe Baratchi;
Monumentul Voivodul - lucrare de artă modernă realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu și arhitect Ioan Goia în anul 2000;
Grup statuar Nadia Comăneci - lucrare realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu și arhitect Ioan Goia în anul 1999;
Monument Mihai Eminescu - lucrare realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu în anul 2000
Bustul lui Ștefan cel Mare – Borzești - lucrare din bronz realizată în anul 1936.

Enumăr mai jos câteva personalități mai cunoscute născute în Onești:

Ștefan cel Mare – domnitor moldovean
Nadia Comăneci – campioană de gimnastică
Loredana Groza – solistă muzică ușoară
Carmen Rădulescu - cântăreață de muzică ușoară (în vogă mai ales în anii '80);
Gil Ioniță – solist folk, poet și avocat
Alexandra Ungureanu – cântăreață muzică ușoară
Cristina Spătar - cântăreață muzică ușoară

3. Buhuși este un oraș în județul Bacău, care include și localitățile: Marginea și Runcu, ce este situat în nordul județului, la limita cu județul Neamț, la 24 kilometri distanță de municipiul Bacău.

Orașul este traversat de șoseaua națională DN15, care leagă Bacăul de Piatra Neamț. Prin oraș trece și calea ferată Bacău – Bicaz, pe care este deservit de stația Buhuși. La recensământul din anul 2011 orașul număra 14562 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 18746 locuitori), dintre care: români – 81,28%, romi - 8,68% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului băcăuan Buhuși, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,1%,romano catolici – 1,27% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a orațului datează din anul 1438 cu numele de Bodești. Începând cu anul 1800, așezarea capătă treptat numele actual, fiind numită mai întâi Bodeștii lui Buhuș, Bodeștii Buhușoaiei, Buhușoaia, Buhuș. Toate aceste denumiri derivă de la numele familiei boierești Buhuș care stăpânea aceste locuri. În anul 1819 a fost declarat târg boieresc, iar din anul 1832 încep să apară primele ateliere meșteșugărești.

Localitatea a fost declarată oraș în anul 1930. În lucrarea “Istoria românilor” de Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, la pagina 576 se afirmă cu certitudine că localitatea a purtat în trecut și numele de București. În realitate, denumirea este cea de Bucureștii Mici și a fost purtată alternativ cu denumirile de Buhușoaia sau Târgușorul. În perioada 1950 – 1964 , Buhuși a fost reședință a raionului Buhuși din regiunea Bacău. Atracțiile turistice ale orașului sunt:

Sinagoga, construită în perioada 1858 – 1859
Ansamblul conacului Theodor Balș (astăzi muzeu de istorie), ansamblu ce cuprinde conacul și poarta (construite în 1800);
Hanul de la Gura Orbicului^[ (sfârșitul secolului al XIX-lea);
Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” (1729, refăcută în 1846) din satul Runcu (aflată în fostul sat Ciolpani);
Biserica “Sfinții Ingeri”, datată 1787 din satul Runcu.

4. Comănești, în maghiară – Kománfalva, este un oraș în județul Bacău, care mai include și satele Podei și Vermești.

Orașul este amplasat pe râul Trotuș, în Depresiunea Comănești din Carpații Orientali, între Munții Goșmanu, Berzunți, Nemira și Ciucului, în centrul unui important bazin carbonifer. Este străbătut de șoseaua națională DN12A, care leagă între ele orașele Onești și Miercurea Ciuc. La Comănești, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN2G, care duce la Moinești și Bacău. Prin oraș trece și calea ferată Adjud – Comânești - Șiculeni, care este deservit de gara Comănești. Conform recensământului din anul 2011 orașul număra 19568 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (2002), dintre care; români – 89,68%, romi – 3,38% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Comănești, astăzi, se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 85,19%, romano catolici – 4,59%, penticostali – 1,46% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a orașului Comănești este din anul 1409, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun. În urma unor cercetări arhivistice, cel mai vechi document referitor la localitatea Comănești ar fi o scrisoare din 23 iunie 1606, a căpitanului Ioan Matireș către căpitanul Ion Pettky, în care se precizează că traseul dinspre Dunăre spre Transilvania este cel mai sigur prin Comănești.

Localitatea a fost o zonă de primă destinație a refugiaților sau emigranților din Transilvania ca urmare a persecuțiilor stăpânirii austro-ungare. Căile pe care le urmau refugiații nu erau cele obișnuite de comunicație, ci veneau peste plaiuri și locuri dosite, care astăzi sunt vestite pentru practicarea turismului montan. Începând cu sfârșitul secolului XVIII, orașul a fost domeniul familiei de boieri Ghica, care și-au menținut prezența în zonă până la jumătatea secolului al XX-lea. Palatul Ghica, parcul din fața muzeului și gara sunt câteva din mărturiile lăsate în urmă de familia Ghica. Construirea căii ferate Adjud-Palanca, care face mai departe legătura dintre Moldova și Transilvania, a condus la o creștere semnificativă a economiei, prin deschiderea exploatării industriale a resurselor lemnoase din munții învecinați (peste 15 gatere înainte de anul 1900), dar și a minelor Galion, Asău și Lăloaia. Enumăr mai jos câteva dintre principalele atracții turistice ale orașului: Palatul Ghica-Comănești (parcul și palatul) datând din secolul al XIX-lea, Gara Comănești, construită în anul 1899, ambele monumente istorice de interes național și situl arheologic “Cetățuia” de la marginea de nord a satului Vermești – monument de interes județean.
5. Găiceana este o comună din județul Bacău, care include și satele: Arini, Huțu și Popești.

Comuna se află în zona de sud-est a județului, în colinele Tutovei, pe râul Găiceana, afluient al Berheciului și este traversată de șoseaua județeană DJ252, care o leagă spre nord de Pâncești, Ungureni și Buhoci și spre sud de Huruiești, Homocea și Ploscuțeni. Din acest drum, la Găiceana se ramifică șoseaua județeană DJ206A, care duce spre est la Dealu Morii. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3069 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3070 locuitori), dintre care: români – 96,22% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei băcăuane Găiceana astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 52,65%, romano catolici – 44,54% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era reședința plășii Berheci a județului Tecuci. Patru obiective din comuna Găiceana sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes județean. Două dintre ele sunt situri arheologice - așezarea de la Arini din punctul „Dealul Popii”, aparținând culturii Foltești din Epoca Bronzului, și așezarea eneolitică de la „Pietroasa”, la 600 m sud-est de satul Găiceana, aparținând culturii Cucuteni A. Celelalte două obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură:

școala (1908) și biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” din cătunul Recea (1808, reconstruită în 1864), ambele aflate în satul Găiceana. Monumentul eroilor din centrul comunei Găiceana este opera sculptorului bucureștean Spiridon Georgescu (1887 – 1974).
6. Lucăcești a fost o localitate chiar cu statut de comună a județului Bacău (până în anul 1964), astăzi asimilată și devenită cartier al municipiului băcăuan Moinești.

Moinești, în limba maghiară – Mojnest, este un municipiu (din anul 2001) al județului Bacău care include și satul Găzărie. Municipiul se află în partea de nord-vest a județului, pe malurile râului Tazlăul Sărat și ale afluentului acestuia, pârâul Gâzu. Este străbătut de șoseaua națională DN2G, care îl leagă spre sud-vest de Comănești și spre est de Bacău. La recensământul din anul 2011 municipiul Moinești număra 27877 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 24210 locuitori) dintre care: români – 88,97%, romi – 5,08% și restul – necunoscută sau altă etnie.

Componența confesională a municipiului băcăuan Moinești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,03%, romano catolici – 4,86%, penticostali – 1,49% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a orașului datează din anul 1468. În anul 1832 localitatea este atestată ca târg unde a existat o puternică comunitate evreiască, ce a rezistat până la instaurarea comunismului. Din orașul Moinești a emigrat, în anul 1882, primul grup de evrei sioniști care a inițiat colonia evreiască Roș Pina din Palestina. Pe vremea aceea în localitate existau 15 fabrici de petrol, un herăstrău de apă, o fabrică de lumânări de stearină, o fabrică de prelucrare a lemnului, o școală de băieți deschisă în 1862, una de fete deschisă în 1867 și una evreiască, două biserici ortodoxe și una catolică, iar principalul proprietar de pământ era „Societatea de comerț și industrie a petrolului Moinești-Tazlău-Solonțul”. În 1950, Moinești a devenit oraș raional, reședință a raionului Moinești din regiunea Bacău iar în anul 1964 comuna Lucăcești a fost desființată și asimilată orașului. În municipiul Moinești se află situl arheologic de interes național de pe “Dealul Cetățuia” din fostul sat Lucăcești, unde s-au găsit urmele unei cetățui dacice din secolele I î.e.n.–I e.n.

În rest, în municipiu se mai află trei alte obiective incluse în lista monumentelor de interes județean: biserica „Cuvioasa Paraschiva” (construită în 1776 și cu transformări în 1847) aflată în fostul sat Hânganu; fosta școală primară de băieți (1894), astăzi atelier al școlii „Ștefan Luchian” și monumentul eroilor din războiul ruso-turc din 1877 – 1878, ridicat în anul 1908. Zona orașului Moinești dispune de resurse naturale precum petrol, gaze naturale, sare și material lemnos. Cea mai veche mențiune despre existența și exploatarea petrolului în România se referă la localitatea Lucăcești, astăzi parte componența a orașului Moinești, de pe Valea Tazlaului Sărat; La Lucăcești au apărut primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din 1837-1840. În anul 1840 Nechifor Choss înfiinţează Rafinăria de la Lucăceşti (prima rafinărie din țară).

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Coroana regală a României - 1881 - Istoria României

Medalia de mai sus s-a realizat de către o companie privată străină, ulterior apărând unele discuții privind simbolul central de pe reversul medaliei, deși este înconjurată de stemele provinciilor istorice românești. Este o pajură stilizată purtând o cruce în cioc, care vrea să simbolizeze statul român, dar care seamănă mai mult cu pajura de pe unele monede și medalii germane.

Coroana regală a României s-a confecţionat din oţelul unuia dintre tunurile turceşti de 90 milimetri, capturate de români la Plevna în data de 30 august 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Primul ministru Dimitrie Brătianu l-a însărcinat pe V.A.Urechia, ce era în acea perioadă ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, prin adresa nr. 468 din ziua de 11 aprilie 1881, să conducă o comisie privind alegerea formei coroanei. Prin formularea acestui scop se poate vedea cu limpezime că se dorea ca forma coroanei ce trebuia a fi creată, să fie după un model istoric. Din comisie au făcut parte Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu și Grigore Tocilescu. Dimitrie Brătianu a pus la dispoziția lui Urechia și o documentație aferentă „... Am onoare de a înainta Domniei Voastre șapte copii de tablouri din Muzeul Național”, care să fie sursă de inspirație pentru comisie. Dezbaterile comisiei au fost sintetizate într-un proces verbal care a stabilit că forma coroanei trebuia să fie similară cu cea a lui Mircea cel Bătrân și a lui Alexandru cel Bun. Acești domnitori au avut coroane de tipul celei româno-bulgare a Assanilor. Theodor Aman s-a angajat să execute o schiță din care să reiasă forma coroanei, folosind ca modele documentele ce i-au fost puse la dispoziție; Cu toate că guvernul s-a pronunțat în favoarea unei coroane foarte scumpe și fastuoase, regele Carol I a dorit una plină de simplitate și sobrietate. El a fost încurajat să urmeze această idee de tatăl său, principele Karl Anton de Hohhenzolern- Sigmaringen. Acesta i-a trimis o scrisoare, datată în ziua de 19 aprilie 1881, în care i-a prezentat fiului un memoriu bine argumentat privind coroanele și ceremonia de încoronare pe care trebuia să o facă ținând cont de faptul că în România se instaura o monarhie fără tradiție, tânără și modernă. Coroana de oțel a fost confecționată de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București după un proiect al lui Theodor Aman. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti, iar al trei-lea i s-a oferit regelui Carol. Decizia de a se confecţiona o coroană de oţel, în locul uneia de aur, are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Coroana regală sfințită la Mitropolia din București în ziua de 10 mai 1881, se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea “Trecerea Dunării. Coroana cântărește 1115 grame. Coroana de oțel a fost oferită pe 10 mai 1881 Regelui Carol I, la Palatul Regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca Rege și a proclamării Regatului României. Aceasta a fost purtată în ocazii solemne de către toți regii României. În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Național de Istorie a României din București. O copie fidelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleș din Sinaia.

Pe aversul medaliei, sub coroana regală română este reprezentat al simbol național românesc – Colanul “Ordinului Carol I.” Pe banda “lanțul” de prindere la gât se disting, fiind intercalate pajura românească și monograma regelui Carol I.

Nicolae Costin - 1160 - 1712 * 350 de ani de la naștere

Nicolae Costin a fost un cronicar și mare vornic al Moldovei, fiind fiul cunoscutului cronicar Miron Costin, care a trăit în perioada anilor 1660 - 1712. Este autorul mai multor cronici istorice ale Moldovei:

Ceasornicul domnilor
Cartea descălecatului de-ntâiu
Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601
Cronica domniei lui Nicolae Mavrocordat (1709-1711)
I s-au publicat următoarele volume:
Opere (Ed. Junimea, Iași, 1976)
Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601 și de la 1709 la 1711 (Ed. Junimea, Iași, 1976)
Scrieri (Ed. Hyperion, Chișinău, 1990)

Insigna - F.R.T.A. Salvamont

(Federația română de turism alpinism)

Federatia Romana de Alpinism si Escalada (FRAE) este o federatie sportiva nationala, constituita prin asocierea cluburilor sportive si asociatiilor judetene conform Legii Educatiei Fizice si Sportului 69/ 2000. Federația Română de Alpinism și Escaladă (F.RA.E.) este o federație sportivă națională, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă și apolitică. F.RA.E. s-a constituit în 2002 prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene, conform Legii Educației Fizice și Sportului 69/ 2000. F.R.A.E. reprezintă autoritatea în domeniile alpinism, escaladă și schi alpinism și are ca obiectiv principal performanța sportivă, beneficiind de la Ministerul Tineretului și Sportului (M.T.S.) de venituri destinate dezvoltării și promovării acestor discipline sportive de performanță. Federația este o asociere liberă a unor cluburi sportive, care au drept de vot și care se implică activ în activitatea federației. Implicarea constă în organizarea de evenimente menite să promoveze cele trei discipline sportive, dar și în instruirea tinerelor talente, oferindu-le astfel șansa unei cariere sportive.
Nu în ultimul rând, F.R.A.E. asigură reprezentarea României în cadrul competițiilor sportive și în fața organismelor internaționale, în acest sens fiind afiliată la Federația Internațională de Escaladă Sportivă (I.F.S.C.) și la Federația Internațională de Schi – Alpinism (I.S.M.F), federații recunoscute de Comitetul International Olimpic. Obiectivul principal al federatiei romane de alpinism si escalada este performanta in sport.

Federaţia română de turism- ecologie (FRTE) este continuatoarea Federaţiei române de turism. Sus am postat logo-urile celor două federaţii.

Speologia este activitatea de a identifica, explora, studia, cartografia și vizita locații subterane (peșteri, caverne). Cel care practică speologia se numește speolog. Cercetarea unei peșteri are ca scop general înțelegerea formării și evoluției ei, iar cunoașterea cât mai multor peșteri dintr-un sistem carstic duce la mai buna înțelegere de ansamblu. Întemeierea ca și știință are loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către Edouard Alfred Martel, avocat francez. Până atunci valoarea științifică a peșterilor era recunoscută doar prin contribuția la alte științe statornicite, cum ar fi geologia. Tot el a întemeiat și prima organizație dedicată studiului peșterilor - Société de Spéléologie. În perioada interbelică cele două mari figuri ale speologiei au fost francezii Norbert Castert și Robert de Joly, primul fiind amator, al doilea profesionist. De la ei, și bineînțeles mulți alții, a preluat ștafeta mișcarea speologică, care după a doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut o creștere vertiginoasă. Românul Emil Racoviță face cercetări tot mai specializate astfel în 1907 punând bazele biospeologiei. Instituționalizarea speologiei se face pentru prima oară, tot de către Racoviță, la Cluj în 1920 prin înființarea Institutului de Speologie. Biospeologia, cum îi spune și numele se ocupă cu studiul viețuitoarelor din peșteri.

Insigna - Învățător emerit

Emerit este un titlu de onoare care s-a acordat oamenilor de ştiinţă, artiştilor, profesorilor, învăţătorilor, medicilor şi sportivilor care s-au distins în activitatea lor. Titlul a fost instituit la 11 august 1950 prin decret și, din nou, prin decretul nr. 190 din 27 iunie 1977 privind distincțiile de stat în Republica Socialistă România. Exemple:

om de știință emerit,
artist emerit, maestru emerit al artei, colectiv artistic emerit,
profesor universitar emerit, profesor emerit, învățător emerit,
medic emerit, medic veterinar emerit, zootehnist emerit
maestru al sportului emerit.

Titlul de „artist al poporului” era echivalent cu „artist emerit”. Aceste „titluri” aveau ca formă de recunoaștere exterioară niște insigne care se purtau la rever. Ele aduceau, mai ales în deceniile 5 și 6 ale secolului al XX-lea, o serie de avantaje materiale și sociale.

Jetonul - Bursa - Cafe și berăria Chirondakis - 10 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus este realizat din alamă, are forma rotundă și diametrul de 25 milimetri. El a fost confecționat pentru Cafeneaua și beraria Chirondakis. În interiorul unui cerc perlat la exterior este aplicată inscripția: ”BURSA” și dedesubt este redat un ornament decorativ foarte greu vizibil. Această reprezentare este înconjurată periferic circular de inscripțiile: “CAFE ȘI BERĂRIE” și “CHIRONDAKIS”, despărțite de câte un cerculeț.

____________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII