Epaminonda's Blog.....: GOLANCZ

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea poloneză GOLANCZ, denumire

germană GOLLANTSCH, județul WAGROWIEK, voievodatul

POLONIA MARE și câteva trimiteri poștale ilustrate

din vremuri diferite dar și un timbru judiciar local.

Biserica Sfântul Laurențiu

Piața Adolf Hitler

Monumentul eroilor

Castelul

Piața mare

Gara

Trimiteri poștale

Timbru judiciar local

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA INSIGNE SPORTIVE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

A.S. (Asociația sportivă) Minerul Băiuț

Minerul Băiuț a fost și încă este o echipă de fotbal de renume dîn localitatea Băiuț, județul Maramireș. Echipa a jucat 14 sezoane în liga a 3-a (divizia C). Cea mai mare performanță a echipei este calificarea în șaisprezecimile Cupei României (sezonul 1985 - 1986) când a întâlnit renumita echipa Steaua București, care numai după un an a câștigat Cupa Campionilor Europeni. La momentul respectiv, stelistii au venit cu elicopterul la Baiut iar la finalul meciului pe care l-au castigat cu 8-1, au dăruit echipamentul de joc formatiei gazda. A fost un recital Steaua, și un concert al maestrului Piturca, care a marcat patru goluri. Meritoriu este spiritul in care a abordat intalnirea formatia locala. Desi activa intr-o categorie cu doua niveluri inferioara, ea s-a ambitionat sa se apropie cat de cat de cel mai in forma unsprezece al fotbalul nostru, și a avut satisfactia marcarii unui gol, prin jucătorul Nicolae Tulici.

Nu s-a semanalizat nicio infracțiune în jocul Minerului, nici măcar o încercare de tragere de timp. Meciul s-a desfășurat într-un fayr-play desăvârșit. Pe 5 decembrie 1985 a fost sarbatoarea fotbalului la Baiut: cei 3500 de localnici si alti 1000 de spectatori din comunele de pe Valea Lapusului au luat cu asalt stadionul local. Începând cu sezonul 1988/89 și până în prezent la Băiuț se joacă fotbal doar în competițiile fotbalistice organizate la nivel județean. Sezonul 1990/91, Minerul Băiuț câștigă campionatul județului Maramureș, dar ratează promovarea în divizia C deoarece pierde meciul jucat la barajul de promovare. În anul 2014, echipa este reorganizată după câțiva ani de pauză fotbalistică. Noua echipă se numește Minerul 2014 Băiuț și momentan nu este înscrisă în nicio competiție.

Băiuț, în limba maghiară - Erszébetbánya, în limba germană – Elisabethburg, este o comună din județul Maramureș, care include și satele: Poiana Botizii și Strâmbu-Băiuț. La recensământuldina nul 2011 comuna număra 2340 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2699 locuitori), dintre care: români – 61,7%, maghiari – 33,54% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei maramureșene Băiuț, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 59,1%, romano catolici – 33,2%, reformați – 2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale comunei sunt: Biserica de lemn din Poiana Botizii, Rezervația naturală "Peștera cu Oase" (0,5 ha) din Poiana Botizii, Rezervația naturală "Tăul Negru" (1 ha) din Strâmbu-Băiuț, “Tăul Tocilei” din Băiuț și "Borcutul pulsator" din Poiana Botizii.

Insigna sportivă - A.S.(Asociația sportivă) Borșa

Borșa, în limba maghiară - Borsa, în limba germană – Borscha, este un oraș din județul Maramureș, care include și localitatea Băile Borșa. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1353 când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor. În anii '40, la Borșa se făceau pregătiri pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă din anul 1948. Mai exact s-au investit aproximativ echivalentul a 100 milioane euro de azi, pentru construirea de pârtii de schi, locuri de cazare, restaurante, instalații de transport pe cablu, patinoare, etc. S-a construit cea mai mare trambulină de sărituri cu schiurile numită Tighina, pârtia de schi Olimpia, centrală electrică, cabane de schi și Hotelul Sport Olimpia Stibina. S-au organizat în anii '40 mai multe concursuri de schi și sărituri cu schiurile la care au participat sportivi din Germania, Norvegia, Ungaria, România, etc. Datorită faptului că frontul de est din timpul celui de al doilea război mondial s-a mutat în Pasul Prislop, s-au întrerupt lucrările și organizarea de concursuri, iar acestea nu au mai fost reluate după 1945 iar astfel că organizarea Olimpiadei de Iarnă din 1948 a rămas doar un vis. La recensământul din anul 2011 orașul număra 27611 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 26984 locuitori), dintre care: români – 91,255, maghiari – 1,29% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșean Borșa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,32%, romano catolici -3,24% și restul –nedeclarată sau altă religie. Fiind localitate monoindustrială (minieră) în perioada comunistă, Borșa a fost afectată de dispariția acestei activități începând cu anii 2000. Pe plan local astăzi, activitățile economice principale pe plan local sunt exploatarea lemnului, construcțiile și turismul. Odată cu exodul românilor în vestul Europei, peste 60% din populația orașului lucrează în străinătate în special Italia, dar și în alte țări precum Regatul Unit, Franța sau Spania. Turismul în zonă este dezvoltat, cu maxim hibernal al activității, datorită condițiilor existente pentru practicarea sporturilor de iarnă. Schul poate fi practicat pe două pârtii pentru avansați (Telescaun și teleschi în zona Stiol) și una în Băile Borșa, cu instalație nocturnă. În zona Pârtia Olimpică, Primăria Borșa construiește o nouă pârtie de schi (care se vrea a fi cea mai lungă din țară și printre cele mai moderne din estul Europei) cu instalație de transport pe cablu și o instalație de Telegondolă. Există încă din perioada interbelică o trambulină de sărituri cu schiurile, unde până în anul 2000 se organizau concursuri internaționale. Atracțiile turistice din orașul Borșa și împrejurimi sunt:

Lacul Iezer (lac glaciar având forma României)
Vârful Pietrosul Rodnei (cel mai înalt vârf din Carpații Orientali)
Lacurile Buhăiescu (o salbă de 3 lacuri glaciare, cel mai adânc având 8 metri)
Mănăstirea Pietroasa Gârle (este un ansamblu monahal construit în mare parte din lemn, păstrând specificul construcțiilor din Maramureș unde slujesc cele 13 măicuțe și preotul mănăstirii)
Monumentul Eroilor este un ansamblu de 3 obeliscuri amplasate lângă vechiul spital militar din zona gării din Borșa, Monument Eroilor este situat pe strada Eroilor, a fost construit la începutul anului 1918, În locul respectiv au fost înhumați 152 de eroi care au murit în luptele din Primul Război Mondial din operațiuni militare din Munții Rodnei și Munții Maramureșului.
Biserica de lemn Sfinții Apostoli Mihail și Gavril (este singura biserică de lemn din România care are pictura realizată direct pe pereții din lemn. Este monument istoric, făcând parte din Patrimoniul Național, fiind construită la mijlocul secolului XVIII)
Biserica de piatră Sfântul Ilie (este cea mai veche biserică din zidărie din Borșa, construită în secolul XIX, și face parte din anul 2012 din Patrimoniul Național)
Cascada Cailor (este cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m, situată în Parcul Național Munții Rodnei. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Maramureș, cu peste 70.000 de turiști anual)
Schitul Vinișorul (este un ansamblu bisericesc amplasat în sălbăticia pădurii de pe valea Cislei, construit de cel mai bogat borșean, Frank Timiș, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru viața pe care i-a dăruit-o)
Mănăstirea Sfântul Nicolae (este un ansamblu monahal construit de o familie înstărită din Australia, născuți în Borșa, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul de a avea copii după o așteptare de peste 10 ani)
Mănăstirea Sfântul Gheorghe din cartierul Poposala (este construită de un borșean înstărit care a avut noroc în viață, muncind peste hotare și care a donat terenul și a plătit mai mult de 80% din lucrările de construire)
Mănăstirea Prislop (este un ansamblu monahal care cuprinde mai multe construcții, situată exact în Pasul Prislop. A fost construită de borșenii plecați peste hotate la muncă, dar cel mai mult a fost finanțată și construită chiar cu propriile mâini de către Timiș Dumitru zis Tuța, care și-a dedicat întreaga viață și toate economiile pentru realizarea acestui obiectiv)
Monumentul Tătarilor ( este un monument ridicat în cinstea borșenilor care au luptat cu vitejie împotriva hoardelor tătare în anul 1771, când câteva sute de borșeni, conduși de Popa Lupu Șandru, au învins o oaste de tătari de peste 10.000 de suflete. Este amplasat la urcarea spre Pasul Prislop în zona numită Preluca Tătarilor)
Telescaunul din Complex ( este cea mai veche instalație de transport pe cablu de tip telescaun de două locuri de fabricație românească, funcțională. A fost pusă în exploatare din anul 1986, și de atunci a funcționat neîntrerupt timp de 30 de ani. Ea face legătura între Complexul Turistic din Borșa și platoul Runc, în apropierea Cascadei Cailor)
Muzeul Rădăcinilor ( este un muzeu privat, situat la granița dintre Maramureș și Suceava. Adăpostește câteva zeci de sculpturi din rădăcini de lemn de brad realizate manual de unchiașul Stefan, proprietarul muzeului. Printr-un act semnat între Primăria din Borșa și unchiașul Ștefan, după moartea acestuia, exponatele vor trece în proprietatea primăriei și vor fi expuse la Muzeul de istorie al localității)
Poarta Imperiului (este vorba de vechea bornă care indica intrarea în Imperiul Habsburgic situată pe malul drept al râului Țibou. Aici era la începutul secolului XIX granița de est al marelui Imperiu Habsburgic)
Casa Muzeu (este o gospodărie țărănească tradițională in Borșa, veche de peste 100 de ani, care ne arată cum se trăia pe aceste meleaguri acum un secol. Adăpostește diverse obiecte casnice folosite în gospodăriile țărănești cum ar fi: îmbrăcăminte, unelte, oale, covoare, lenjerii, icoane, și fotografii vechi)
În Borșa sunt construite 29 de biserici din care 21 ortodoxe, 6 catolice, o biserică adventistă și o biserică adventistă de ziua a 7-a.

Insigna - Știința CEMIN - Baia Mare

Știința Cemin Baia Mare, denumiri alternative Cemin, Racemin, Universitatea Remin sau CSM Știința Baia Mare, denumire actuală Știința a fost un renumit clup sportiv de rugby, care a funcționat pe lângă Compania națională a metalelor prețioase și neferooase – Remin. Înainte de anul 1989 această companie avea peste 30000 de angajați și prelucra 85% din metalele neferoase ale țării și întreaga producție de aur. După anul 1989 de această companie s-a ales praful, la fel ca și de altele. În urmă cu 37 de ani, nişte oameni de suflet au avut iniţiativa înfiinţării în Baia Mare a primei echipe de rugby din judeţ, care a reuşit după un an de zile de divizie B să promoveze în prima ligă. În cele aproape patru decenii de activitate, băimărenii au obţinut multe rezultate excelente, totul culminând cu titlul de campioană naţională cucerit în anul 1990. Primul meci de rugby din Baia Mare s-a desfăşurat pe stadionul Dealul Florilor, în 18 septembrie 1977, Racemin Baia Mare – Constructorul Arad (scor 10 – 0) în Divizia B, iar în Divizia A primul meci a fost pe 27 august 1978, Racemin Baia Mare – Steaua (campioana ţării), scor 13 – 15. Palmaresul concentrat al acestui club de rugby se prezintă astfel:

2 ani în divizia B și 35 de ani în superligă
campioană a României în anii 1990, 2009, 2010 şi 2011
3 locuri II, 7 locuri III, 4 locuri IV, 6 locuri V și 2 locuri VI
câştigătoare de patru ori a Cupei României (1980, 1990, 1999, 2010)

La actualul club Știința, pe lângă rugby, se practică și alte sporturi: volei, orientare, atletism, handbal, box, natație și Taekwon-Ro ITF.

Activitatea voleibalistică în Baia Mare începe în anul 1947, când se organizează primul campionat orăşenesc, la care au participat echipele: Liceul "Gheorghe Şincai", Şcoala Chimică, Şcoala minieră, Progresul finanţe, Dinamo şi o echipă a armatei. Meciurile s-au desfăşurat tur-retur, câstigătoare fiind echipa Şcolii miniere. După reînfiinţarea Federaţiei Române de Volei, în anul 1958, se organizează campionatul divizionar B pentru echipe masculine. La prima ediţie participă şi Dinamo Baia Mare, care, ocupând locul opt în seria a II-a, retrogradează. În anul 1959 joacă din nou în divizia B, sub denumirea de CSM Baia Mare. Editia 1960 a diviziei B se desfasoară pe jumătate (numai turul), hotărându-se desfiinţarea ei. În urma turneului de calificare pentru divizia A (1962), Minerul Baia Mare promovează pe prima scenă a voleiului românesc. După şase ani (1968) retrogradează în divizia B.

Insigna sportivă - Explorări Baia Mare

În anul 1969 revine în divizia A, sub numele de Explorări Baia Mare. După numai doi ani (anul 1971) retrogradează. Turneul de calificare de la Rm. Vâlcea, pentru promovarea în divizia A (anul 1974), îi readuce pe băimăreni în campionatul primei divizii. În anul 1991, A.S. Explorari Baia Mare fuzionează cu C.S. Universitatea Baia Mare, evoluând în cadrul superligii de volei masculin, sub denumirea de Universitatea Explorări Baia Mare.

Insigna sportivă - Motorul Baia Mare

Deși am cercetat intens internetul nu am aflat nicio informație despre produsul medalistic de mai sus sau despre Motorul Baia Mare. Se deduce că Motorul este, sau a fost numele, unei echipe (club sportiv) din municipiul Baia Mare. Dacă cineva dintre cititori deține informații despre această insignă sau / și despre Motorul Baia Mare este rugat să ni le împărtășească. Este la dispoziția dumneavoastă rubrica “comentarii” de la subsolul acestui articol. Vă mulțumesc!

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectura băimăreană, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din perioade diferite, din acest oraș.

Prefectura

Tribunalul și Casa Mandy

Sanatoriul Wagner

Statuia Lendvay

Turnul lui Ștefan

Direcțiunea minelor

Școala de pictură

Hotelul București

Monumentul ostașului român

Gara veche

Primăria

Aeroportul

Magazinul universal - Maramureș

Hotelul Ștefan Vodă

Gara

Casa de cultură

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, trimiteri poștale ilustrate și vederi generale, din perioade diferite, din acest județ.