Epaminonda's Blog.....: FILATELIE: SFÂNTA MĂNĂSTIRE PUTNA LA 550 DE ANI

În data de 4 iulie 2016 Romfilatelia a lansat pe piața filatelică mondială câteva produse filatelice de excepție care celebrează trecerea a peste cinci veacuri de istorie, cultură și spiritualitate aniversate pe marcile postale românești – Sfânta Mănăstire Putna la 550 de ani. Mănăstirea Putna este prima şi cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi străjuieşte, de peste cinci veacuri, ţinutul legendar al Bucovinei. La data de 10 iulie 1466, s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească, în locul unde Dumnezeu a purtat săgeata din arcul voievodului care a tras de pe Dealul Crucii. „Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul.” (Cronicarul Ion Neculce). Biserica Mănăstirii Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, va fi terminată în trei ani şi va fi sfinţită în 3 septembrie 1469. Mănăstirea a avut de la început destinaţia de necropolă a familiei voievodului. Ea a fost înzestrată de ctitor cu numeroase proprietăţi şi odoare, menite să-i asigure existenţa şi îndeplinirea scopului ei duhovnicesc: veşminte şi obiecte liturgice, cărţi de slujbă frumos împodobite, icoane, clopote şi clădiri trainice. Sunt celebre scriptoriul, atelierul de broderie, atelierul de ceramică şi şcoala de muzică, care au existat aici în perioada ştefaniană. După trecerea la cele veşnice a Sfântului Ştefan cel Mare, în 2 iulie 1504, mormântul său de la Putna a devenit un loc de închinare al tuturor românilor. În anul 1992, a fost canonizat, iar în 2010 mănăstirea a primit sărbătorirea ctitorului sfânt, prăznuit pe 2 iulie, ca al doilea hram. Deşi, de-a lungul vremii, domnii care au urmat pe tronul Moldovei au sprijinit şi ei mănăstirea, în secolul al XVIII-lea, ea a ajuns într-o stare gravă. De aceea, ansamblul monahal a trecut printr-o importantă refacere, iniţiată şi susţinută de Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul (1719 – 1778), care a devenit astfel al doilea mare ctitor al aşezământului, ajuns acum la a doua înflorire. Intrat la numai 12 ani în Mănăstirea Putna, acesta va deveni un ierarh neînfricat în apărarea păstoriţilor săi, suflet deosebit de milostiv, cărturar şi pedagog de vocaţie. El a tipărit în 1755 primul abecedar din Moldova. A fost canonizat în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 6-7 iunie 2016, cu zi de prăznuire 15 mai, data trecerii la cele veşnice. Astăzi, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte trei morminte voievodale: Ştefan cel Mare, fiul, Bogdan al III-lea şi nepotul său, Ştefan cel Tânăr – Ştefăniţă Vodă. Pe lângă acestea, în interiorul necropolei îşi mai dorm somnul de veci şi alţi membri ai familiei Sfântului Ştefan. Mormântul celui de-al doilea mare ctitor, Sfântul Iacob Putneanul, este în pridvorul bisericii, moaştele sale fiind scoase spre închinare, în urma canonizării sale. În memoria slăvitului voievod, considerat de către Dimitrie Cantemir „domn mai presus de orice laudă”, în anul 1871, de hramul mănăstirii, a avut loc Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni. La organizarea serbării s-a remarcat în mod deosebit poetul fără seamăn al neamului românesc, Mihai Eminescu, care a sintetizat locul Mănăstirii Putna în istoria, cultura şi spiritualitatea românilor, numind-o „Ierusalimul neamului românesc”, locul care adăposteşte mormântul Sfântului Ştefan fiind văzut ca un „altar al conştiinţei naţionale”. Aşa cum gândul fiecărui român se îndreaptă şi spre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare când este vorba despre demnitate naţională, niciunul dintre vizitatori nu părăseşte Mănăstirea Putna fără a trece pe la mormântul său. Aici, o candelă de argint stă aprinsă de veacuri, răspândind lumina dragostei de Dumnezeu şi a dragostei de ţară. Timbrele emisiunii ilustrează Mănăstirea Putna, făcând o trecere de la istorie la prezent. Cu ocazia aniversării anul acesta a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Putna, Romfilatelia oferă ca dar de preţ colecţionarilor şi nu numai o emisiune de mărci poştale specială, care poate fi considerată metaforic un „bilet” la spectacolul istoriei şi al celor care au făurit-o pentru noi, urmaşii…

***
Timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei prezintă imaginea unei gravuri acvafórte de Antoine Kaindl, 1927, alături de o icoană pictată în atelierele Putnei, înfăţişându-l pe Ştefan cel Mare, ţinând în mână macheta mănăstirii.

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani.

Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)
***
Timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei ne aduce în atenţie o imagine actuală a mănăstirii.

Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei.

Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.
***
Mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, este realizat din marumură de Carrara și are următoarele caracteristici tehnice: lungime – 182 centimetri, înălțime - 182 centimetri, lățime – 70 centimetri și grosimea pereților – 15 centimetri.

El este situat în Biserica mănăstirii, pe latura sudică a gropniței. Capodoperă a genului, de o somptuozitate unică în arta medievală românească, lespedea funerară a lui Ștefan cel Mare este așezată pe un soclu, la fel de somptuos, decorat cu stilizări vegetale și adosat într-un arcosoliu, amplificat spre interiorul bisericii cu un baldachin de marmură, construit în 1934 din fragmentele altuia mult mai vechi, după cum se menționează într-o inscripție din depozitul mănăstirii. Motivele sculptate pe soclu reprezintă lujeri mlădiați în forme de inimi pozate invers, alcătuind o succesiune de patru medalioane legate între ele și în ale căror interioare se desfac ample palmete cu flori de gențiană și ciorchini. Printre curbele divergente ale tulpinelor de la centru trece un lujer, cu o singură floare în vârf, ale cărui frunze decorează spațiul dintre ele, atât la bază, cât și la partea superioară, iar printre primele două tulpini de la stânga și de la dreapta trece, de asemenea, câte un lujer pe care se sprijină câte un cap de bour, din creștetul căruia se arcuiesc lateral - în chip de coarne - semipalmete împodobite cu flori. Lespedea propriu-zisă este decorată în câmpul central, de formă dreptunghiulară, cu două vrejuri care se împletesc armonios, fornăind între ele trei medalioane cvasielipsoidale, în care tradiționalele palmete și flori de gențiană alternează cu ghindele și frunzele de stejar, simboluri ale vieții viguroase, ale fecundității și perenității. Tot cu frunze de stejar, dar mult mai stilizate, este împodobit și chenarul marginal. Inscripții: între câmpul decorativ central și chenarul marginal, apoi, în continuare, și pe cantul lespezii, inscripție slavonă săpată în litere capitale monumentale: „Dreptcinstitorul Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, ctitor și ziditor al acestui sfânt lăcaș, care zace aici și s-a mutat la veșnicele lăcașuri în anul 7000..., luna..., și a domnit ani...”. Observații: Ștefan cel Mare și-a pregătit propria lespede funerara încă din timpul vieții, lăsând, firește, urmașilor grija de a completa inscripția cu data exactă a morții sale și cu numărul anilor de domnie, pentru care a rezervat spații corespunzătoare pe cantul ei, dar care, din motive neatestate documentar, au rămas totuși necompletate, așa cum se văd și astăzi. Numărul anilor de domnie, ca și anul, luna, ziua și ora morții sunt menționate în schimb pe acoperământul de mormânt al marelui voievod, lucrat din porunca fiului său Bogdan al III-lea Vlad: „... a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni” și s-a „strămutat spre lăcașul de veci în anul 7012 (= 1504), luna iulie, ziua 2, în ziua de marți, la ceasul al patrulea din zi”. Unii cercetători au aproximat data executării lespezii de pe mormântul lui Ștefan cel Mare „după 1492”, iar alții o consideră categoric în 1492, ajungând la această cifră prin simpla diferență dintre anii de la zidirea lumii și anii de la nașterea lui Iisus, adică scăzând 5508 din 7000. Dar cifra înscrisă de Ștefan pe lespedea sa nu reprezintă data executării acesteia, ci numai prima cifră din anul imprevizibil al morții sale, respectiv, din 7012, după vechiul calendar, sau din 1504, după cel nou, ceea ce înseamnă că datarea lucrării trebuie aproximată în continuare „după anul 1492”, așa cum au făcut-o G. Bals, V. Vătășianu și P. Comarnescu, dar, desigur, nu mai târziu de 1504. (A se vedea: G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, 1926; V. Vătășianu, Istoria artei feudale, voi. I, 1959; P. Comarnescu, îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei, 1961).

Timbrul coliţei emisiunii ilustrează Mormântul Sfântului Ştefan cel Mare, alături de imaginea unei acuarele din sec. XVIII a Mănăstirii Putna, care întregeşte manşeta coliţei dantelate.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_______xxx_______

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII DIN

JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Sibiu - capitală culturală europeană - 2007

Sibiul a fost desemnat, in 27 mai 2004, in urma votului final al Consiliului de Ministri ai Culturii din Uniunea Europeana, drept Capitala Culturala Europeana pentru anul 2007, titlu pe care l-a impartit cu Luxemburg. Tema aleasa de Sibiu/Hermannstadt pentru programul "Sibiu 2007" si-a propus sa prezinte profilul multicultural al acestui oras vechi de opt secole, sub deviza "City of Culture - City of Cultures". Considerat de multi "prima campanie de imagine reala" a Romaniei si "cel mai amplu program cultural" organizat in Romania, "Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007" a inghitit de la bugetul de stat o suma de 50 de milioane de euro, pentru lucrari de reabilitare (circa 40 de fatade ale cladirilor si ganguri din Sibiu), achizitia de echipamente (cortul Pavilion 2007, doua scene si gradene, un pian Steinway), reabilitarea mai multor lacasuri de cult, organizarea de proiecte culturale, promovarea programului, reabilitarea aeroportului din Sibiu. Evenimentul "Sibiu-Capitala Culturala Europeana 2007" a debutat pe 1 ianuarie, in prezenta presedintelui Traian Basescu si a premierului Calin Popescu Tariceanu, printr-un concert simfonic pentru oficiali si invitati si printr-o serie de manifestari artistice si pirotehnice, in Piata Mare din Sibiu, la care au asistat peste 40000 de oameni. Pentru inchiderea programului s-au prezentat concerte de muzica clasica, recitaluri folclorice sustinute de Orchestra Populara a Radiodifuziunii, Ansamblul Cindrelul și Junii Sibiului, si de solisti precum Veta Biris sau Sava Negrean Brudascu, o parada a celor mai cunoscute fanfare din tara, printre care si "Fanfara 10 Prajini", si focuri de artificii. Capitala Culturala Europeana a fost un prilej pentru derularea la Sibiu, in acel an, a circa 220 de proiecte, la care, potrivit estimarilor autoritatilor locale, au ajuns circa un milion de turisti.

Manifestari importante, care aveau in mod obisnuit alte locatii de desfasurare, au ajuns si la Sibiu. Astfel, Festivalul International "George Enescu" a dus, in septembrie, sase concerte in Capitala Culturala Europeana. TIFF--ul, desfasurat de obicei la Cluj, a ajuns in iunie si la Sibiu, cel mai cunoscut festival de film romanesc deschizandu-se in Capitala Culturala cu filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", castigatorul Palme d’Or. Cea de-a V-a editie a Premiilor Muzicale MTV Romania s-a desfasurat in Piata Mare din Sibiu, in timp ce Gala Premiilor UNITER s-a organizat in Pavilionul multifunctional din centrul Sibiului. Cele mai mari evenimente din cadrul "Sibiu 2007" au fost insa, de departe, Adunarea Ecumenica Europeana, deschisa de presedintele Basescu, concertele sustinute de Opera de Stat din Viena si Scala din Milano, Festivalul International de Teatru "Radu Stanca", Festivalul de rock "Artmania", dar si "Sibiu. Dans. Festival". Nu au lipsit din programul Capitalei Culturale nici recitalurile lui Goran Bregovici si Julio Iglesias, care au umplut Piata Mare a Sibiului. La aceste evenimente s-au adaugat alte 40 de proiecte culturale, de dans, muzica, arte sau literatura, pe care orasele Sibiu si Luxemburg le-au organizat impreuna. Toate acestea au avut un singur scop: cresterea vizibilitatii Sibiului, sub auspiciile noului statut, si cresterea numarului vizitatorilor Capitalei Culturale Europene. Astfel, in octombrie, primarul Klaus Johannis aprecia ca circa 600.000 de turisti au vizitat Sibiul de cand are statut de Capitala Culturala Europeana, estimarile fiind ca pana la sfarsitul anului se va ajunge la un milion de vizitatori. Primarul raporta numarul mare de vizitatori in Capitala Culturala la cele 300.000 de persoane care au vizitat Sibiul in 2006. In plus, potrivit Primariei Sibiu, cei mai multi vizitatori ai "Sibiu 2007" au fost din tarile de origine germanica (60-70%), dar si din Franta, Italia, Spania. Printre vizitatorii Capitalei Culturale Europene s-au remarcat si cateva personalitati, precum: presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, Ducele Henri al Marelui Ducat de Luxemburg, Octavie Modert, secretar de stat in Ministerul Culturii din Luxemburg, Printul Mostenitor Frederik al Danemarcei, presedintele Republicii Federale Germania, Horst Kohler. In iunie, au ajuns la Sibiu si cei 48 de ambasadori ai diferitelor tari din intreaga lume acreditati la Bucuresti.

In septembrie, in contextul Adunarii Ecumenice Europene, la Sibiu au fost Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu I, Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, Rene van der Linden, presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Terry Davis, secretar general al Consiliului Europei, Jan Figel, comisar pentru Cultura, si Leonard Orban, comisar pentru Multilingvism. La acestia s-au adaugat si politicienii din Romania, in frunte cu presedintele Basescu si premierul Tariceanu. De promovarea Sibiului s-a ocupat si Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT), care a alocat Consiliului Judetean Sibiu, suma de 2,45 milioane de lei pentru centre si sisteme de informare turistica, in cadrul prgramului "Sibiu 2007". Municipiul Sibiu, cu statutul sau de Capitala Culturala Europeana a anului 2007, a fost inclus de cotidianul britanic "The Guardian", pe unul dintre primele zece locuri ale website-ului "50 de locatii turistice fabuloase ale lumii". In grupajul de informatii turistice, Sibiul se afla pe pozitia a noua, devansat, printre altele, de orase precum New York sau Londra.

Placheta - Samuel von Brukenthal

Baronul Samuel von Brukenthal a fost una dintre cele mai importante personalităţi iluministe ale Transilvaniei. Moştenirea sa culturală pentru acest teritoriu este deosebită. Brukenthal era şi un cunoscut mason, iar succesul său s-a datorat şi relaţiei pe care a avut-o cu una dintre cele mai importante femei ale Europei. Baronul Samuel von Brukenthal este şi astăzi un personaj controversat, dincolo de propaganda de orice fel. Este unul dintre cele mai emblematice personaje ale Transilvaniei, un iluminist şi un colecţionar renumit prin erudiţie şi avere. Cea mai importantă moştenire a sa este palatul Brukenthal, o impresionantă capodoperă arhitectonică pe care încă din timpul vieţii sale a transformat-o în muzeu deschis publicului. A fost unul dintre primele muzee din Europa şi cel mai mare din sud-estul Europei. În plus, baronul von Brukenthal a lăsat şi alte opere arhitectonice, numeroase colecţii şi o deschidere către educaţia specific iluministă, laică şi ştiinţifică. Povestea baronului Brunkenthal este legată şi de relaţia pe care a avut-o cu două femei importante, prima fiind soţia sa, fiica primarului din Sibiu, iar cea de-a doua - chiar împărăteasa Imperiului Habsburgic. Samuel von Brukenthal s-a născut cu numele de Samuel Brekner. Acesta a văzut lumina zilei pe 26 iulie 1721, în comunitatea săsească din Nocrich, localitate aflată astăzi în judeţul Sibiu. Provenea dintr-o dinastie de jurişti. Tatăl său era juristul sas Michael Brekner, iar mama, Susanna Brekner, provenea din familia de nobili transilvăneni Conrad von Heudendorff. La nici trei ani de la naşterea lui Samuel, juristul Michael Brekner a fost înnobilat şi a schimbat numele familiei, conform canoanelor nobiliare, în „von Brukenthal“. Tânărul Samuel a ales să urmeze drumul tatălui şi al bunicului. Mai precis, s-a dus să se facă la rândul său jurist. După gimnaziu este angajat la numai 20 de ani la Cancelaria din Sibiu, dovedind reale calităţi şi aptitudini intelectuale. Tocmai de aceea, Samuel von Brukenthal ajunge student la marile Universităţi germane din Halle şi Jena. Aici s-a dovedit un student eminent, polivalent, reuşind să studieze filosofie, drept, şi administraţie. După terminarea studiilor universitare este numit cancelar provincial la Viena, apoi se întoarce în Transilvania. În ţinuturile natale, el căuta să-şi facă o carieră în administraţie şi practic să urce scara ierarhică. În devenirea tânărului Samuel vin Brukenthal erau însă câteva piedici. Acasă, la Nocrich îl aştepta plafonarea, mai ales că urmaşul direct al tatălui era fratele său mai mare. La Sibiu nu avea foarte mari şanse fiindcă nu avea titlul de cetăţean. Însă, tânărul sas avea mult farmec, era inteligent, arătos şi foarte educat. În plus, şi foarte ambiţios. În acest context o legătură matrimonială în Sibiu i-ar fi garantat şi cetăţenia, dar şi un drum deschis către o carieră administrativă de succes. Iar oportunităţile nu s-au lăsat mult aşteptate. Brukenthal se gândea şi la fiica comitelului de Baussern, o tânără deosebit de frumoasă şi deşteaptă. Totodată, tânărul jurist din Nocrich îşi aruncase ochii şi asupra Sophiei Katharina von Klocknern, fiica primarului din Sibiu, o tânără deosebită de rafinată şi educată. Până la urmă s-a căsătorit cu Katharina, fiica primarului din Sibiu (anul 1475). Gurile rele spun că alegerea se datora şi averii impresionante pe care o deţinea primarul şi a relaţiilor pe care şi le făcea von Brukenthal, odată cu această căsătorie. În urma căsătoriei a primit o casă chiar în centrul Sibiului, titlul de cetăţean şi o avere impresionantă. Tânărului şi ambiţiosului ginere i se oferea astfel posibilitatea de a-şi face cu uşurinţă relaţii noi şi, în acelaşi timp, de a evolua în plan intelectual. Cu toate acestea, Brukenthal a început modest la Sibiu. Iniţial a fost grefier secund. Apoi a avansat ca grefier principal şi vicenotar. În anul 1753 apare însă o oportunitate unică pentru Samuel von Brukenthal. Este delegat să plece la Viena pentru a reprezenta interesele naţiunii săseşti. În capitala Imperiului Habsburgic avea să o cunoască pe împărăteasa Maria Tereza. Marea împărătească avea să-l aprecieze pe Brukenthal, care a devenit protejatul său. Juristul din Sibiu ajunge la scurt timp cancelar provincial.

În anul 1777 îi este oferită însă demnitatea supremă pentru un transilvănean. Mai precis, este numit guvernator al Transilvaniei. Era primul sas care ajungea să aibă această demnitate. Samuel von Brukenthal va îndeplini această funcţie până în 1787. Pe lângă zestre, această demnitate l-a transformat pe Samuel von Brukenthal într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din Transilvania. Câştiga aproximativ 24000 de guldeni, anual. Totodată a fost ridicat şi la rangul de baron. Samuel von Brukenthal a fost unul dintre cei mai cunoscuţi masoni din Transilvania. Samuel von Brukenthal avea o educaţie aleasă. Avea o deschidere extraordinară către cunoaştere datorită călătoriilor şi contactelor sale. Era pasionat de lectură şi artă, fiind un fervent adept al iluminismului. Tocmai de aceea a început să cheltuie sume importante pe colecţionarea obiectelor de artă. Încă din perioada în care era cancelar provincial la Viena începe să cumpere diferite lucrări mai vechi dar şi noi, de la artiştii contemporani. În anul 1743 este cunoscut deja ca unul dintre cei mai mari colecţionari din aceea parte a Transilvaniei. Avea o bibliotecă impresionantă, fiind un adept al ştiinţelor şi al educaţiei, şi o colecţie numismatică valoroasă. La acestea se adăugau numeroase picturi, sculpturi, stampe. În anul 1779 a inaugurat palatul său din centrul Sibiului, o creaţie arhitectonică deosebită în stilul barocului târziu, după modelul celor din Viena epocii sale. Aici baronul Brukenthal îşi amplasase faimoasele colecţii. Totodată în palatul său erau găzduite serate artistice deosebite, devenind un adevărat centru cultural transilvănean. În anul 1790, colecţiile sale au fost deschise publicului, palatul său devenind unul dintre primele muzee din Europa. Samuel von Brukenthal nu era văzut cu ochi buni de Iosif al II-lea, iar după moartea mamei sale în 1870 nu se mai putea aştepta la privilegii, la curtea imperială. În anul 1787, împăratul Iosif al II-lea îl înlocuieşte din funcţia de guvernator. Samuel von Brukenthal a murit în anul 1803. Avea 82 de ani şi a lăsat prin testament palatul său din Sibiu ca muzeu public. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a avut loc în anul 1784, în timp ce guvernator al Transilvaniei era Samuel Brukenthal. Răscoala a fost atât de puternică încât a fost nevoie de intervenţia imperialilor. Brukenthal nu a fost implicat în prinderea, anchetarea şi execuţia capilor răscoalei. Împăratul Iosif al II-lea nu avea o simpatie pentru Brukenthal, protejatul mamei sale. Având în vedere situaţia gravă din Transilvania, l-a trimis să rezolve situaţia pe Anton von Jankovich, un comisar aflat în serviciul direct al împăratului şi care nu dădea socoteală pentru acţiunile sale guvernatorului Transilvaniei. Tot trimişii direcţi ai împăratului Iosif al II-lea au negociat şi răsplata oferită moţilor care l-au trădat şi l-au prins pe Horea. Iosif al II-lea a oferit câte 600 de galbeni celor şapte moţi care l-au prins pe Horea şi Cloşca şi eliberarea din iobăgie. Protopopul Adamovici, implicat de asemenea în prinderea lui Horea, a primit o medalie de aur. Cu alte cuvinte, capiii răscoalei au fost prinşi în primul rând prin complicitatea moţilor care l-au trădat pe Horea. SURSA - https://adevarul.ro/locale/botosani/cine-fost-adevarat-samuel-von-brukenthal-implicare-avut-rascoala-horia-closca-crisan-1_614082dd5163ec427137e1df/index.html

Maria Tereza - Inaugurarea Orfelinatului din Sibiu - 1770

Produsul medalistic de mai a fost realizat în anul 1770 cu ocazia inaugurării Orfelinatului din Sibiu. Medalia s-a confecționat în două variante de metal-compoziție: metal comun (diametru – 27,2 milimetri) și argint (diametru – 25,5 milimetri). În câmpul central al aversului este reprezentat bustul voalat al Mariei Therezia spre dreapta și periferic circular, pe părțile stânga, sus și dreapta, este aplicată inscripția: “M(aria). THERESIA. D(ei). G(ratia). R(omanorum). IMP(eratrix). H(ungariae). BOH(emiaie). REG(ina).” (Maria Therezia, prin mila lui Dumnezeu împărăteasă a romanilor, regină a Ungariei și Boemiei). Pe revers într-un cerc perlat exterior este reprezentat un decor ornamental la partea superioară și legenda următoare pe zece rânduri orizontale: “FUNDATE / AUGUSTA MARIA / THERESIA ROMAN(orum). / IMP(eratrix). ET REG(ina). HUNG(ariae). BOH(emiae), M(agna). P(rincipissa). TRANS(ILVANIAE. &.&. / POSITUS LAPIS FUN / DAMENTI PROERIGEN / DO TEMPLO / ORPHA / NOTRO. THRRESIANI. CIBINII. XVI. IUN(ii) MDCCLXX)” (Întemeietoare fiind prea mărita Maria Therezia, împărăteasa romanilor, regina Ungariei și Boemiei, marea principesă a Transilvaniei etc, etc, s-a pus piatra fundamentală pentru construcția orfelinatului terezian la Sibiu, la 16 iunie 1770.)

Maria Terezia a Austriei (nume complet și real la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich, cunoscută și ca Maria Theresia, născută la data de 13 mai 1717 la Viena și decedată la data de 29 noiembrie 1780 tot la Viena, din Casa de Habsburg) a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740 – 1780. Este fiica împăratului romano german – Carol VI, soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare Principesă aTransilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în anul 1745, sub numele de Franz I Ștefan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Pe plan intern Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile Mariei Tereza, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz. A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În anul 1768 a adoptat un nou cod penal – Constitutio Criminalis Theresianus, iar în anul 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea. Maria Tereza a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară, punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației. Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei. În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în cel muzical. Orașul Theresienstadt, din nordul Boemiei (Cehia), întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale.

De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Tereza. Deasupra este reprezentat bustul Mariei Terezia, din orașul Sibiu.

Situat pe strada Gladiolelor, la numărul 2, ansamblul Orfelinatului Terezian, este un complex de edificii inițiat de împărăteasa Maria Tereza, finalizat în 1767. După naționalizare, aici au funcționat atelierele și internatele Grupului școlar de industrie alimentară și ale Grupului școlar Independența, iar acum clădirile mai sunt utilizate doar parțial de către Colegiul tehnic de industrie alimentară și AJOFM Sibiu. complexul cu demisol, parter și un etaj suferă acum numeroase deficiențe, de la acoperișul degradat, la pereți rămași fără tencuială, instalații și rețele necorespunzătoare, încălzire deficitară sau tâmplărie îmbătrânită. Clădirea a fost declarată monument istoric de importanță națională. În acest context, Primăria Sibiu a inițiat un proiect de reabilitare a acestei clădiri. Prima etapă este cea de întocmire a studiului de fezabilitate, pentru care au fost alocați 120.000 de lei și lansată o procedură de achiziție publică. “Beneficiarul urmărește restaurarea monumentului istoric, schimbarea funcțiunii acestuia, respectiv modificarea sălilor de clasă, depozitelor, birourilor, spațiilor existente, de asemenea natură încât întregul imobil (sublinierea Primăriei – n.r.) să capete funcțiuni pretabile desfășurării de activități culturale. Monumentul poate avea configurate spații destinate activităților culturale auxiliare (precum cafenea, magazin de suveniruri etc.), care să nu ocupe mai mult de 20% din capacitatea actuală a monumentului“, se arată în caietul de sarcini. Spațiile ar urma să poată fi folosite pentru diferite proiecții, expoziții, spectacole sau dezbateri culturale.

Insigna - Școala militară de artilerie - 110 ani 1881 - 1991

Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române. De la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită ulterior Academia Forţelor Terestre. În continuare prezint câteva repere calendaristice în devenirea acestei instituții militare de pregătire a artileriștilor;

7 Aprilie 1881 - a fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17 aprilie 1881;
3 mai 1885 - ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie;
16 Noiembrie 1892 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni: preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I;
2 noiembrie 1895 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu;
1896 - Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină;
1 septembrie1901 - a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul Vlaşca;
1910 - Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr. 284 al Regelui Carol I;
1915 - Şcoala Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar activitatea;
25 septembrie 1916 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an;
15 mai 1917 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei;
1 februarie 1919 - Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu, după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii;
1916-1919 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front;
1920 - Şcoala de Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu reşedinţa la Râşnov;
25 iulie 1920 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 2464/1920;
3 iulie 1921 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării unităţii de comandă;
1927 - Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
31 august 1939 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
6 iulie 1940 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti;
15 februarie 1945 - se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei;
5 iulie 1946 - Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt; -â
10 august 1947 - Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi Perfecţionare a Artileriei; â
1 octombrie 1948 - Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu;
13 noiembrie 1948 – ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament;
30 iulie 1958 - Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de Artilerie;
1 octombrie 1959 - ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie;
25 iulie 1960 - Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie;
1 martie 1961 - Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri “Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu;
26 octombrie1970 - a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie;
30 noiembrie 1970 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I;
21 octombrie1974 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974;
1991 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”;
1 iunie 1997 - Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997;
15 august 2002 - Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană “Ioan Vodă”;
1 august 2005 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană;
24 noiembrie 2005 - Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al UM. 01473 Sibiu).
1 septembrie 2008 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008, „Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada 01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană.
27 iulie 2009 – Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. CP2. 6237 din 27.07 2009).

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele militare convenţionale în Europa stipulează că:termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Jeton - Stema municipiului Sibiu

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul medalistic de mai sus are o singură față, este confecționat din aluminiu, are forma rotundă cu diametrul de 33 milimetri și grosimea de 8 milimetri. În interiorul unui cerc liniar esterior este reprezentată stema tradițională a orașului Sibiu. Ulterior jetonul a fost perforat manual pe centru.

Stema Sibiului este atestată din secolul al XIII-lea. Aceasta se compune dintr-un scut antic cu smalțul câmpului roșu. În acest câmp se află două spade încrucișate cu vârful spre talpa scutului, de argint, cu mănunchiuri de aur, care susțin prin garda lor o coroană foliată deschisă, de aur. Spadele străpung împletit o trinchetă foliată cu foi de nufăr, cu vârful spre talpa scutului, toate de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri, de argint. Simbolistica stemei actuale a orașului Sibiu este următoarea:

Spadele încrucișate cu vârful în jos semnifică, potrivit uzanței medievale, luarea în posesie a pământului, voința cetățenilor de a apăra municipiul și drepturile lor civice.
Coroana foliată, numită în heraldica transilvăneană "corona regia", semnifică statutul de oraș liber regal, aflat pe fundus regius („Pământul crăiesc”).
Smalțul roșu al scutului simbolizează autonomia locală constituțională.
Trincheta foliată, semn al unității treimii, semnifică solidaritatea civică.
Stema ca întreg simbolizează comunitatea sibienilor, iar aurul semnifică aspirația locuitorilor spre prosperitate.
Coroana murală cu șapte turnuri indică rangul de municipiu reședință de județ.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai reprezentative monumente de cultură și arhitectură sibiană, din vremuri diferite.

Aeroportul

Biserica evanghelică

Biserica romano-catolică

Muzeul Brukenthal

Turnul Sfatului

Prefectura

Hotelul Bulevard

Primăria

Sinagoga

Palatul Astra

Podul minciunilor

Catedrala mitropolitană

Muzeul de științe naturale

Cercul militar

Teatrul de Stat

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului, dar și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.