Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Gherăseni, denumire veche - Rotunzeni, este o comună din județul Buzău care include și satul Sudiți. Comuna se află în zona de câmpie, la sud de Buzău, reședința de județ, și este străbătută de șoseaua DN2C, care leagă acest oraș de Slobozia. La recensământului din anul 2011 comuna număra 346 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3781 locuitori), dintre care: români – 95,54%, romi – 1,7% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Gherăseni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Primul sat al comunei purta denumirea de Cremenea; alături de el s-au stabilit pe la 1812 locuitori veniți de pe moșia Rotunda-Brădeanu, formând satul denumit inițial Rotunzeni și rebotezat Gherăseni după ce moșia pe care se afla a fost cumpărată de Ioan Emanuel Gherase. După aceea, a luat ființă și satul Sudiți, populat cu imigranți din Transilvania, scutiți de dări. Patru obiective din comuna Gherăseni sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județ, ca monumente istorice de interes local. Toate sunt situri arheologice, trei la Gherăseni și unul la Sudiți. Astfel, la movila Cremenea de lângă Gherăseni (în zona fostului sat Cremenea), pe malul drept al Călmățuiului, s-au descoperit o așezare de tip tell aparținând culturii Gumelnița din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.), o necropolă din secolele al II-lea–al IV-lea e.n. și o altă necropolă medievală din secolele al XV-lea–al XVII-lea. La „Lacul Frâncului”, pe același mal al râului, s-au găsit cinci necropole din perioade diferite: una din eneolitic (mileniul al V-lea î.e.n.), perioada Halstatt (secolul al XII-lea–al V-lea î.e.n.), cultura Cerneahov (secolele al II-lea–al IV-lea e.n.), epoca migrațiilor (secolul al V-lea e.n.) și epoca medievală (secolul al XV-lea–al XVII-lea). Un al treilea sit se află în colțul de nord al fostului sat Cremenea, și cuprinde o altă așezare de tip tell din cultura Gumelnița (mileniul al IV-lea î.e.n.), o așezare aparținând culturii Monteoru (Epoca Bronzului, mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.) și o necropolă medievală din secolele al XV-lea– al XVII-lea. Situl de la Sudiți, aflat în zona „la crucea lui Ștefan”, la hotarul între Sudiți și Bălai, cuprinde o așezare din cultura ceramicii liniare din neoliticul timpuriu, una din neoliticul mijlociu (cultura Boian, mileniul al V-lea î.e.n.), apoi una din cultura Gumelnița (eneolitic, mileniul al IV-lea î.e.n.), epoca migrațiilor (secolele al III-lea– al IV-lea e.n.), o necropolă din secolele al VIII-lea–al IX-lea și o așezare a culturii medievale timpurii Dridu (secolele al IX-lea–al XI-lea).

În centrul localităţii Gherăseni, în faţa bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, au fost ridicate, în anul 1934, două monumente, din blocuri de piatră, în formă piramidală. Primul este “Ridicat în amintirea eroilor morţi în campania anului 1916-1918 de văduvele de război, din iniţiativa văduvii Voica Ifrim…15 august 1934…şi Stan C. Pârnog”, cum glăsuieşte inscripţia săpată pe partea din faţă a monumentului. Sub inscripţie sunt înfăţişaţi doi ostaşi cu armele încrucişate, la picioarele lor fiind un altul, căzut, şi lozinca “Pe aici nu se trece”, ceea ce sugerează dârzenia luptelor duse de români pentru apărarea pământului strămoşesc. Pe monument sunt înscrise numele a 71 de eroi şi al soţiilor lor, din toate satele comunei. Numărul real al celor căzuţi este de 92 şi numele lor s-a păstrat în biserică, într-un “hrisov” comemorativ, astăzi dispărut.

Cel de-al doilea monument din localitatea Gherăseni are la partea superioară o cruce şi s-a “Ridicat în amintirea eroilor căzuţi pentru întregirea neamului în războiul din 1916-1919 de Stroie Dobre”, cum ne informează inscripţia. Pe monument sunt trecute numele eroilor din 1877-1878, 1916-1918, 1941-1945 şi numele membrilor familiei ctitorului.

În curtea bisericii satului Sudiți, având hramul “Sfinţii Voievozi”, în anul 1990, a fost ridicat un obelisc, cu cruce în vârf, aşezat pe un postament din beton. Două medalioane reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul şi un soldat înconjurat cu frunze de laur. Inscripţia ne spune că, “Acest monument este ridicat în memoria eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea patriei în anii 1916-1918 şi 1941-1945, precum şi în memoria martirilor căzuţi în revoluţia din 22.12.1989” . În apropierea monumentului se găseşte o cruce îmbrăţişată de o femeie care simbolizează victoria. Într-un medalion este reprezentat portretul unui erou înconjurat de frunze de laur. Inscripţia spune că s-a “Ridicat de Const. Alecu, cu soţia sa, Maria, pentru fiul lor Ion, mort la 6 august 1945”.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Castaldo - Unificatorul Daciei

Produsul medalistic de mai sus amintește despre intenția de unificare a celor trei mari provincii românești sub conducerea generalului italian Giovanni Baptista Castaldo. Pentru a asigura o guvernare eficientă a Trasilvaniei, dar și pentru apărare împotriva turcilor, împăratul Ferdinand I a trimis în Transilvania, în anul 1551, un număr considerabil de soldați, sub conducerea acestui general italian. Giovanni Battista Castaldo (1493-1563) a avut o carieră impresionantă, remarcându-se prin calităţile sale ostăşeşti, în armata împăratului romano-german Carol Quintul. Castaldo a urcat rapid în ierarhia militară, obţinând, în anul 1546, gradul de general. Cinci ani mai târziu, spaniolul a primit misiunea de a conduce trupele austriece în lupta antiotomană din Transilvania. În tot acest timp, majoritatea trupelor turceşti erau concentrate în Orient, cele din Ardeal putând fi uşor de învins. Generalul Castaldo devine, astfel, conducătorul de facto al Transilvaniei, pentru o perioadă de 5 ani. În tot acest timp, Castaldo se implică în toate sferele de conducere ale Principatului, de la administraţie şi armată, până la domeniul politic. Astfel, noul conducător al Transilvaniei reuşeşte să îi înlăture de pe tron pe domnitorul Moldovei, Ştefan Rareş, şi pe cel al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul. În locul acestora au fost numiţi apropiaţi ai generalului, care aveau, practic, rolul unor vasali aflaţi în slujba împăratului habsburgic. Cu toate că acești doi domnitori a avut viață scurtă la conducerea celor două țări, italianul și-a atribuit titlul de Restitutor Daciae (Unificatorul Daciei). Din această perioadă datează medalii pe care a fost a fost un text în limba latină ce s-ar traduce astfel: “Regatele Navarrei și Daciei, aflate sub stăpânire turcească, au fost cucerite, subjugate și înfrânte.” Asta îl interesa prioritar pe general să bată medalii prin care să-și aroge merite. Produsul medalistic de mai sus, din care vedem doar reversul, are pe avers chipul generalului și inscripția în limba latină: “Ioan Baptista Castaldus – comandant suprem”, iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei șezând, simbolizând Dacia, înconjurat de textul în latină: “Restauratorul cel bun al Daciei”. În anul 1556 Castaldo părăsește Transilvania, rămânând cu iluzia că el a reunificat Dacia, deși viitorul a demonstrat contrariul pentru încă vreo 450 de ani.

Insigna - Dionisie Exiguul

Teolog din Sciția Minor cca 470 - cca 545

Cuviosul Dionisie cel Smerit, sau Dionisie Exiguul (n. cca 470 - d. cca 545 la Roma, a fost un teolog originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anul nașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 8-9 iulie 2008, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire anual în ziua de 1 septembrie. A intrat de tânăr într-o mănăstire dobrogeană, alăturându-se călugărilor sciți. Mai târziu ajunge la Constantinopol, pentru ca în anul 496 să fie chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot. A trăit mult timp în mănăstirea „Sfânta Anastasia”, de asemenea, a lucrat și în cancelaria papală. A tradus mai multe opere dogmatice din greacă în latină, toate însoțite de prefețe personale, demonstrând bogate cunoștințe de astronomie, calendaristică și calcul pascal.

Insigna - C.A.E.R. - 25 ani

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) a fost creat la inițiativa U.R.S.S. în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunităţii Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale. CAER nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți. Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991. Sus am postat steagul CAER.

Insigna - C.C.S. - schi (Consiliul Central al Sindicatelor)

Spartachiada sindicală

C.C.S. (Consiliul Central al Sindicatelor) din România a fost organismul central de conducere al Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Sub conducerea acestui organism se organizau toate activitățile personalului sindical românesc, inclusiv întrecerile sportive, sub denumirea de inspirație sovietică “spartachiadă” sindicală.

Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.) a fost un sindicat din perioada comunistă în România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data de 25 decembrie 1990. Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii, moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966 se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus am postat logo-ul U.G.S.R. Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru. Organul de presă al U.G.S.R. a fost publicația „Munca”. U.G.S.R. a fost reînființată la data de 9 februarie 2010 și a fost recunoscut ulterior de instanță care a dispus înregistrarea organizației în Registrul Special al Tribunalului București la data de 12 aprilie 2010. Sindicatul este o organizație a lucrătorilor, al cărei scop este protejarea drepturilor acestora. Sindicatele active și puternice există pentru a reprezenta interesele salariaților, ele au un rol pozitiv în cadrul întreprinderii al comunității și al întregii societăți. Un sindicat liber, pe care muncitorii sunt stăpâni, reprezintă o trăsătură esențială a unei societăți libere și prospere. Participarea reprezentanților sindicatului la deciziile patronatului prin intermediul federației/sindicat are drept rezultat moralul ridicat al muncitorilor, o fluctuație mai redusă a forței de muncă de la o întreprindere la alta, rezolvarea în comun a problemelor, salarii mai mari și condiții de muncă mult mai bune.Un sindicat nu este o baghetă magică. Sindicatul este puternic doar în măsura în care membrii acestuia sunt uniți și au o comunicare continuă între ei.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Insigna - 10 ani de la înființare

Centrul de hematologie transfuzională al M.Ap.N.

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în urma ordinului Direcţiei Sanitare a M.Ap.N., la 5 iulie 1941, ia naştere primul centru de transfuzii organizat în armata româna pe langă Spitalul Z.I. 285 Iaşi- de reţinut această dată, întrucât este primul centru de transfuzii înfiinţat în ţara noastră, înaintea celui înfiinţat de Ministerul Sănătăţii. Un an mai târziu, ia fiinţă pe langă compania sanitară a Spitalului Militar Central ,,Centrul de sânge conservat pentru armata nr.1", condus de Prof. dr. Nicolae Nestorescu. La 12 aprilie 1942 se începe organizarea centrului proiectat, în cadrul companiei sanitare a Spitalului Militar Central. La 6 mai 1942 se face încadrarea cu personal, în frunte cu medicul maior dr.N.Nestorescu, şeful Biroului epidemii din Direcţia sanitară. Primii săi colaboratori au fost: căpitan dr.Matei Bader, dr.Nicolae Urziceanu, dr.Constantin Zilişteanu, locotenent dr. Dan Florin Popescu, locotenent (în rezervă) dr. Sandu Sturza şi căpitan farmacist Petre Ionescu-Stoian. La 24 mai 1942 centrul se instalează la spitalul Z.I. nr.303, din Bucureşti. Se face propagandă susţinută prin radio, cinematograf, presă, pentru recrutarea de donatori. Organizarea centrului a durat până la 16 iunie 1942, când centrul şi-a început activitatea. După 20 zile de funcţionare se recoltaseră de la 231 de donatori sănătoşi 115,5 litri de sânge, din care s-au distribuit 85,5 l. Sângele ambalat în lăzi izoterme, era trimis la spitalele cu răniţi din Bucureşti, din provincie şi cu avionul, pe front. După ce în 1951, Centrul de Sânge Conservat al Armatei primeşte o schemă de organizare capabilă să asigure o activitate mai amplă, în 1952 este dotat cu aparate de liofilizare a plasmei, primele din ţară. In 1956, Centrul este mutat în localul din str. C.A.Rosetti, unde erau condiţii optime (30% din sânge era destinat transfuziei, 30% pentru plasma defibrinată şi seruri hemotest, iar 40% pentru plasma liofilizată). Metodele de defibrinare ale plasmei pentru transfuzii au fost realizate pentru prima oară la acest Centru, condus de colonel medic Nicolae Urziceanu. În 1959, Centrul este desfiinţat, întreaga schemă de personal militar şi civil, precum şi dotarea fiind înglobate Centrului de Hematologie al Ministerului Sănătăţii. Ulterior, s-a constatat ca o necesitate existenta unei formaţiuni care să se ocupe de recoltarea şi conservarea sângelui în armată, parte componenta a serviciului medical militar. În 1966, se hotărăşte reînfiinţarea Centrului de Hematologie al Armatei; în acest scop în 1967 incepe construcţia actualei clădiri, iar în septembrie 1968 aceasta intră efectiv în funcţiune. Practic incepand cu anul 1968, in Centrul de Hematologie al Armatei a început să lucreze un valoros colectiv condus de către colonel dr. Ionescu Florian, s-au pus bazele unei noi etape în activitatea de recoltare şi conservare a sângelui, având urmatoarele obiective: recoltarea şi conservarea sângelui pentru transfuzii în Spitalul Militar Central şi alte spitale militare la cerere; perfecţionarea metodelor de conservare a sângelui; organizarea serviciului transfuzional la campanie; realizarea de mijloace de recoltare, conservare şi transportare a sângelui în campanie; s-a desfăşurat o rodnică activitate de cercetare în legatura cu prelungirea duratei de conservare a sângelui la temperaturi joase. Pentru reducerea riscului hepatitei post-transfuzionale şi în general a riscului transfuziei cu sânge alogen, Centrul de Hematologie Transfuzionala a introdus autotransfuzia în Spitalul Militar Central. O preocupare de seamă a colectivului centrului a fost eficienţa economică a unităţii; astfel, înca din 1970 s-a trecut la prepararea de derivate din sânge (seruri hemostat, fibrina, trombina), asigurând cu astfel de produse toate spitalele militare din ţară. Ulterior, gama de produse s-a extins, preparandu-se în unitate sau în colaborare cu Institutul Cantacuzino imunoglobulina 10% şi 16%, albumină 5% şi 20% ; aceste produse, îndeosebi albumina în concentratie de peste 5%, s-au bucurat de aprecieri unanime în secţia de arşi, datorită lor fiind salvată viata multor militari. De remarcat că imunoglobulina 16% şi albumina 20% au fost preparate pentru prima dată în ţară, în acest centru. După 1989 Centrul de Hematologie al M.Ap.N. şi-a modificat activitatea, trecând la procesarea modernă a sângelui şi obţinerea de produse din sânge la nivelul standardelor mondiale. Din 1995 Centrul de Hematologie şi-a modificat titulatura în Centrul de Hematologie Transfuzională al M.Ap.N. şi a început o reorganizare structurală după modelul armatelor ţărilor membre NATO. Incepand cu anul 2005, de cand a intrat in vigoare legea 282 privind activitatea de transfuzie, titulatura Centrului a fost modificata în "Centrul de Transfuzie Sanguina al M.Ap.N", fiind situat pe Strada Mircea Vulcănescu, nr.88.

Insigna - Centenarul unității 1877 - 1977

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1977 și el celebrează trecerea a 100 de ani de la înființarea, probabil, a unei vechi unități militare românești. E mare păcat că insigna nu oferă nici un indiciu cu referire la indicativul unității cu un istoric atât de bogat.

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII