Epaminonda's Blog.....: LODI

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană LODI, provincia

LODI, regiunea LOMBARDIA, câteva trimiteri poștale ilustrate,

o vedere aeriană și un jeton local.

Piața Domului

Piața Broletto

Piața Victoria

Pod peste râul Adda

O intrare în localitate

Biserica San Francisco

Trimiteri poștale

Vedere aeriană

Un jeton local

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Prea Fericitul Patriarh Justinian al Bisericii Ortodoxe române - XXV

La aniversarea a 25 ani de la întronizare 6 iunie 1948 - 1973

Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (născut la data de 22 februarie 1901 în localitatea Suieşti, judeţul Vâlcea şi decedat la data de 26 martie 1977 în Bucureşti) a fost al trei-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 și 1977. A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă și autoritățile comuniste. În ciuda tuturor dificultăților, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente și schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La 19 - 20 octombrie 1948 Sf. Sinod a votat Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având acum numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii în ţară şi două eparhii românești în "diaspora". În anul 1950 Sf. Sinod a hotărât - pentru prima oară - trecerea unor ierarhi, călugări și credincioși români în rândul sfinților și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în anul 1955. A creat așezăminte de asistență socială pentru preoți și călugări bătrâni. În anul 1948 s-a procedat la reorganizarea învățământului teologic ortodox; de atunci și până în anul 1989 au funcționat două Institute teologice cu grad universitar și șase Seminarii teologice. A întreținut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine. Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ "Apostolat social". S-au reeditat: "Biblia sinodală", în două ediții (1968 și 1975); "Noul Testament"; toate cărțile de cult, fiecare în mai multe ediții, aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic superior și seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic, istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie, preoți, sau teze de doctorat. În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici, au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici, dintre care monumente istorice 999, iar dintre acestea 128 mânăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Patriarhul Justinian a încetat din viață în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferință și o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă și l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București, ctitorită de el. Pe crucea încastrată în zid, Patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarea inscripție: "M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea".

Catedrala Patriarhală este o biserică din București, situată pe Dealul Patriarhiei, ctitorită de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia, Bălașa, între anii 1654 – 1658. Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantion și Elena, a fost sfințită în timpul lui Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După primul război mondial Mitropolia a fost transformată în Patriarhie (în anul 1925). Catedrala Patriarhală din București este inclusă în Lista monumentelor istorice de interes național. Nu s-au păstrat date despre meșterul care a coordonat construirea edificiului, singurele nume păstrate fiind cele ale dregătorilor care au supravegheat ridicarea bisericii: logofătul Radu Dudescu și Gheorghe Sufariu. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, în 1792-1799, 1834-1839, 1850, 1886, 1932-1935, motiv pentru care în prezent construcția nu mai păstrează forma originală. Ultimele lucrări de restaurare și extindere au fost efectuate în 1960-1962 (inițiate de patriarhul Iustinian Marina, proiectant fiind arh. Paul E. Miclescu), în anii 1989 și 2000-2001 (cu binecuvântarea patriarului Teoctist) și în 2008, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Biserica adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Sfântul Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din bulgaria la data de 13 iulie 1774. În prezent, catedrala este integrată în „Ansamblul patriarhal”, compus din:

Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”
Turnul clopotniță
Paraclisul și Reședința Patriarhală
Palatul Patriarhal, fostul sediu al Camerei Deputaților

Ca aspect general, biserica seamănă cu cea a Mănăstirii Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, mai puțin turlele, care nu au porțiuni de zidărie răsucite ca cele de la Curtea de Argeș. Are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Mănăstirii Vodița, plan reluat ulterior și în alte construcții bisericești din Ţara Românească. În prezent, biserica este compusă din altar și naos, înscriind în plan o forma treflată, dintr-un pronaos supralărgit, sprijinit pe coloane din piatră de secțiune octogonală prevăzute, la partea superioară, cu remarcabile capiteluri sculptate în manieră compozită și poleite, iar în elevație prezintă patru turle prismatice. La exterior, fațadele bisericii sunt delimitate de jur împrejur în două registre printr-un brâu de piatră dispus cvasimedian. În pridvor, deasupra ușii de la intrare, se află icoana praznicară cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, pictată în 1665. Pictura murală actuală, de factură neobizantină, a fost realizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932-1935, înlocuind-o pe cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839 (suprapusă, la rândul ei, peste un strat pictural mai vechi). Icoanele împărătești ale tâmplei au fost lucrate în email de Otilia Oteteleșanu între 1961-1964, în atelierele Patriarhiei.

Insigna - Ladies circle - România

Ladies Circle (L.C.) este o asociație rezervată exculsiv doamnelor cu vârste cuprinse între 18 si 40 de ani (în unele țări, de exemplu Marea Britanie și România, până șa 45 de ani), își propune să promoveze prietenia prin contactul social la nivel local, național și internațional și să fie în folosul comunității. Ea este organizată din cluburi LC în mari orașe ale țării și lume. In prezent, Asociatia Nationala LC numara 26 de membre in 4 cluburi active: LC1 Brasov, LC2 Drobeta Turnu Severin, LC8 Craiova si LC16 Bucuresti. Din anul 1994 Asociatia Nationala LC România este afiliata cu drepturi depline la LC Internațional, (fondată în anul 1959) angajandu-se sa respecte Statutul acesteia. Avand a adoptat următorul motto “Friendship & Service” – Prietenie si Serviciu. Anul 2016 marcheaza un moment deosebit, cand LC România si-a asumat rolul de tara nasa pentru LC Malta. Primul club LC din Romania s-a infiintat la 03.10.1992, in Brasov, la initiativa Presedintei fondatoare Silvia Souca si avand ca nas Clubul LC29 Dekempen, Olanda.

Primul club LC a fost infiintat in anul 1930 in orasul Bournemouth din sudul Angliei de catre sotiile tablerilor din clubul Masa Rotunda (club fondat in acest oras in anul 1927). Grupul de doamne s-a format datorita vizitelor pe care barbatii lor le faceau in cadrul diferitelor actiuni specifice unui club Round Table. In acele timpuri, membrele clubului se adresau una alteia cu apelativul de Doamna (Mrs) si purtau manusi albe. Pana in 1936 s-au infiintat suficiente cluburi ceaa ce a făcut să se înființeze și Asociatie Nationala LC Anglia. Pe durata razboiului activitatile au fost limitate la obligatii sociale, ajutor in spitale de raniti, actiuni in cadrul cantinelor pentru populatie, vizite la persoanele din spitale, strangerea de articole de imbracaminte pentru copiii orfani, etc. Astăzi, LCI este o asociatie internationala reprezentata de aproximativ 12500 membre, din 41 de tari de pe 4 continente – Africa, Asia, Europa si America de Nord.

Domnișoara Pogany, cunoscută și sub numele francez Mademoiselle Pogány, este o statuie creată de Constantin Brâncuși în anul 1913, clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Numele statuii provine de la pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911. Tânăra i-a servit lui Brâncuși drept model în cele câteva luni cât i-a fost și iubită. Brâncuși a creat cinci versiuni ale „Domnișoarei Pogany”, în decurs de 2 decenii: ghipsul inițial datează din anul 1912; el a fost urmat de execuții în mamrmură și bronz în anii 1913, 1919, 1931 și 1933. Domnișoara Pogany I” din anii 1912-1913 există într-o versiune de marmură și 4 versiuni de bronz cu zona părului patinată. Una dintre aceste versiuni în bronz se găsește la Muzeul de artă modernă din New York. Este socotită de critici drept unul dintre cele mai celebre și cutezătoare portrete ale secolulului al XX-lea. Opera reprezintă o nouă concepție a portretului. Figura de o delicatețe extraordinară, cu ochi enormi ca de libelulă, este în același timp un portret și efigia unei frumuseți încărcate de mister. Asemănarea cu fotografia pictoriței Margit Pogany este frapantă. Aceasta a vizitat atelierul lui Brâncuși în 1910 sau 1911, iar după război s-a stabilit în Australia. „Domnișoara Pogany II” din 1919 este făcută din marmură cu vinișoare, fixată pe un soclu de piatră, care la rândul lui e așezat pe trei socluri de lemn. Se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris. „Domnișoara Pogany III” din 1931 este executată în marmură albă pe un soclu de calcar și lemn de stejar. Este ultima variantă în marmură. Nici acum Brâncuși nu renunță la mâini, deși sunt sculptate într-un relief mai puțin adânc. Ochii dispar, fiind sugerați numai de arcada sprâncenelor. Portretul capătă o înfățișare mai nobilă, mai austeră. Dan Grigorescu scria: “...Ochii aduc aminte de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiție bizantină. Părul modelului este strâns deasupra grumazului într-un coc dublu spiralat, ca un fel de mere de aur, iar pe gâtul ce coboară prelung, mâinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic. De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degajă într-adevăr o vrajă halucinantă.” În fine, „Domnișoara Pogany IV” din 1933 este din bronz lustruit și are un soclu de piatră plasat pe un soclu de lemn. Este o versiune în bronz a variantei sculptate în 1919. Despre această operă Brâncuși spunea: „Probabil că pot să mă gândesc la o interpretare încă mai bună. Cine poate spune că o operă de artă e terminată?”. Domnișoara Pogany” I și III (din 1912 și respectiv 1931) se află expuse la Muzeul de artă din Philadelphia – SUA. O replică a sculpturii „Domnișoara Pogany” a lui Constantin Brâncuși se află la Muzeul de artă din Craiova . Este o piesă controversată, realizată în anii 1950 în matrița lui Constantin Brâncuși, de către Octavian Moșescu, un fost ucenic al sculptorului. În anul 1976 lucrarea-replică a sculpturii „Domnișoara Pogany” a fost cumpărată de muzeu de la craioveanul Octavian Moșescu. Piesa, turnată în bronz, valorează peste 2 milioane de euro și a fost revendicată în instanță în 2012. După aproape un an de zile și cinci înfățișări în instanță, magistrații Secției Civile a Curții de Apel București au dat dreptate Consiliului Județean Dolj și Muzeului de Artă din Craiova în litigiul privind revendicarea lucrării.

Loja masonică a Moldovei

Piesa medalistică de mai sus s-a bătut în anul 1774 pentru a aminti urmașilor de Loja masonică a Moldovei, fondate de Gartenberg. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele: material compoziție – argint, forma – rotundă, diametrul – 53 milimetri, greutatea – 64,42 grame, muchie – netedă, gravor – Stockmann, gravor – F. Constadius și monetăria – Sadagura. Pe avers în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată zeița Minerva așezată pe nori, având pe cap un coif, capul întors spre dreapta, ținând în mâna dreapta insignele masonice pe o panglică; în stânga pe braț, șarpele mușcându-și coada; pe de lături: cap de mort, carte, spadă, compas, mistrie și echer. Pe avers sunt aplicate următoarele inscripții: “VIRTUTE ET SAPIENȚIA” (prin vitejie și înțelepciune – periferic circular la partea superioară), “F. CONSTADIUS F.” (Fredericus Constadius fecit – executat gravor Fredericus Constadius – undeva în dreapta jos) și jos: “SADOGURA” (monetăria Sadagura). Pe revers în interiorul unui cerc periferic continuu este redată o coroană din ramuri de stejar, legate la partea de jos, în interiorul căreia este aplicată o inscripție pe cinci rânduri: ”MOLDAV. / CALCULAM AL / BUM ADIECERUNT / MAIORES. / 517” (Liderii au adăugat o piatră albă, Moldova).

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasonerie a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

L.R.V.R. 1916 - 1945 (Liga română a veteranilor de război)

V.R. România (Veteran de război)

Liga română a veteranilor de război (prescurtat L.R.V.R) a fost și este o organizație națională alternativă de reprezentare a intereselor veteranilor de război din țara noastră, pe lângă arhicunoscuta Asociația națională a veteranilor de război.

În anul 1995 Guvernul a legiferat sarbatorirea în fiecare an, la Ziua Înaltarii Domnului Nostru Iisus Hristos, a "Zilei Eroilor", iar prin Hotarârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007, s-a instituit Ziua Veteranului de Razboi, care se sarbatoreste în fiecare an, la data de 29 aprilie. Cu aproape 20 de ani în urma A.N.V.R. însuma circa 900000 de membri: veterani, invalizi, vaduve de razboi si vaduve de veterani, iar la data prezentei nominalizari - 24 iulie 2012 - mai sunt aproximativ 45000 de veterani de razboi şi 150000 de vaduve de veterani. De la înfiintare si pâna la zi, presedintele asociatiei este generalul de armata în retragere Marin Badea Dragnea, luptator în cel de-al doilea razboi mondial, în ambele fronturi, invalid de razboi, reales în unanimitate la toate cele cinci Conferinte Nationale. De la strămoşii noştri romani am moştenit, printre altele, şi cuvântul ”veteran”, adică ostaş roman care după 25 de ani de serviciu militar era declarat cetăţean roman şi era împroprietărit. Pe teritoriul Daciei Romane aceşti veterani au avut o contribuţie determinantă în procesul etnogenezei poporului român.În cursul întregii istorii medievale, voievozii români au cinstit vitejia ostaşilor eroi prin împroprietărire şi chiar ridicarea în ranguri boiereşti. La un sfert de veac de la mobilizarea oştirii pentru războiul de independenţă, în care s-au sacrificat zece mii de ostaşi din cei 58700 care au constituit Armata de Operaţii, regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor, a promulgat Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, titlul de ”veteran de război”. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ” Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Se instituie onorantul titlu de ”VETERAN DE RĂZBOI”. Regele Ferdinand I a mobilizat în 1916, la intrarea României în războiul sfânt de reîntregire, 11% din populaţia ţării, mai exact 883601 militari, iar biruinţa finală, care s-a încununat în România Mare, a fost plătită cu jertfa a peste 335000 morţi şi dispăruţi, a 75491 invalizi şi a 650000 morţi din rândul populaţiei civile. În vâltoarea luptelor primului război mondial, Ferdinand I cel Leal, a desenat personal şi apoi a instituit, cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul ”Mihai Viteazul”, răsplătind eroismul ofiţerilor în lupte, iar ostaşilor din tranşee le-a promis pământ, iar prin reforma agrară din 1921, un milion şi jumătate de familii au primit câte patru hectare din trupul ţării. Veteranii de război îşi strâng rândurile şi se organizează, la fel ca şi cei decoraţi cu ordinul ”Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea şi ridicarea de monumente, sub înaltul patronaj al reginei Maria, ia fiinţă Societatea ”Cultul Eroilor”. Veteranii de război şi-au adus o contribuţie semnificativă, de-a lungul anilor, la cinstirea memoriei celor căzuţi pe câmpurile de bătălii. În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea armatei României în cel de-al doilea război mondial, ţara a pierdut 794562 militari din care 92620 morţi, 33966 răniţi şi 367966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic. La 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul – Lege nr. 440 privind acordarea calităţii de ”veteran” foştilor luptători în războaiele din anii 1913, 1916-1919 şi 1941-1945, dar de unele drepturi se bucurau doar cei ce luptaseră în vest, nominalizaţi ca ”antifascişti”, dispărând din peisajul societăţii româneşti ”veteranii de război”. Reforma agrară prin care participanţii la cel de-al doilea război mondial au fost împroprietăriţi cu 1,1 hectare este anulată prin cooperativizarea agriculturii româneşti.

L.A.R. - Liniile aeriene române

LARES (L.A.R.) este un acronim pentru Liniile Aeriene Române

Exploatate de Stat, numele sub care compania națională de transport aerian a României a funcționat între anii 1930 – 1937. Între anii 1937 – 1946 compania a fost denumită Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul. LARES a trebuit să înlocuiască și să se dezvolte pe structura Serviciului Național de Navigație (SNNA), fiind capabilă să opereze cursele interne precum și cele internaționale. Datorită acordului dintre guvernul României și Poloniei la 9 mai 1930 și Cehoslovaciei la 20 iunie 1930 trebuiau deschise linii aeriene între România și Polonia, România și Cehoslovacia. Aceste acorduri bilaterale creau posibilitatea companiilor aeriene naționale de a opera curse aeriene internaționale pe baza reciprocității. Astfel, la 1 iunie 1930 să perfectat o linie aeriană pe ruta Varsovia – Liov-București. Dar cum România și implicit LARES nu aveau avioane performante care să poată efectua o asemenea cursă s-au văzut nevoiți să achiziționeze avioane moderne pentru a putea efectua astfel de curse aeriene. Majoritatea avioanelor pe care le deținea compania erau moștenite de la SNNA. Guvernul român a dezvoltat un program pentru crearea de noi linii aeriene naționale precum și internaționale care urmau a fi operate de către compania de stat precum și de operatori privați. Astfel planul întocmit prevedea deschiderea de noi linii aeriene: București – Arad, Galați – Bălți, București – Bazargic, Galați – Istanbul, etc. A fost nevoie să se construiască și noi aeroporturi și terenuri de zbor. În anul 1935 LARES a primit pentru încercări primul avion românesc destinat transportului de pasageri: ICAR Comercial, înmatriculat YR-ACS. Din fotografiile capturate din internet am observat că, și în comunism, pe unele aeronave românești de călători se regăsește înscrisul LAR, deși înțelesesem că această companie a rezistat doar până în anul 1946.

_________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII