Epaminonda's Blog.....: CHALABRE

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză CHALABRE,

departamentul AUDE, regiunea OCCITANIA, din vremuri

diferite, câteva vederi generale și vechi trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Drumul Calvarului

Capela Calvarul

Strada Podul Nou

Colț de sat cu Podul Nou

Panoramă

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Vederi generale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Tamara Buciuceanu-Botez 1929 - 2019

Mari actori români - 2019

Produsul medalistic de mai sus se constituie într-un omagiu adus celei care a fost marea actriță română Tamara Buciuceanu-Botez. Cu siguranţă că Tamara Buciuceanu-Botez, cea pe care o iubim cu toţii, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara „Isoscel“ pentru generaţii de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligenţa, subtilitatea şi umorul smulg admiraţia unui popor întreg, este imaginea însăşi a firescului, a agerimii, a bunăcuviinţei aceluiaşi popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viaţa i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viaţa. Aşa cum poate i-a menit-o de mult, de mult de tot „îngerul vestitor“ de la Tighina.” - acad. Răzvan Theodorescu. Personalitate marcantă a culturii românești și reprezentantă a generației de aur a teatrului și filmului românesc, marea noastră actriță Tamara Buciuceanu-Botez, supranumită „Doamna comediei româneşti”, a primit numeroase dinstincții și premii pentru întreaga creație teatrală și cinematografică. A fost decorată cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român, pentru "remarcabilele interpretări artistice, dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale", a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofițer, din partea Casei Regale a României, a fost premiată de Uniunea Teatrală din România cu Premiul pentru întreaga activitate și cu Premiul de excelență. La data de 1 decembrie 2000 a fost distinsă cu distincția Ordinul național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.

Produsul medalistic s-a realizat în două variante de metal compoziție:

Material - argint, puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 70 milimetri, greutatea – 274 grame, calitatea – patinată, tiraj – 40 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 1726 lei.
Material – aliaj cupru, forma – rotundă, diametrul – 70 milimetri, calitatea – patinată, tiraj – 60 exemplare și preț unitar de achiziție fără TVA – 431 lei

Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez; a fost o actriță română de teatru, film și televiziune din generația de aur care s-a născut la Bender, Republica Moldova, în data de 10 august 1929 și a decedat la data de 15 octombrie 2019 la București. A absolvit Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci, județul Galați. Între anii 1948 – 1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și cinematografică, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Tamara Buciuceanu termină studiile în anul 1952. A fost una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Era supranumită "Doamna comediei românești", fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria "Liceenii". A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. Pe scena Teatrului Național din Iași a interpretat-o pe Coana Chirița. A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chirița", "Romeo și Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Așteptând la arlechin", "Domnișoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineață pierdută" după GabrielaAdameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996). Nu a avut copii. Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins din viață pe data de 15 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace. Enumăr câteva dintre filmele în care a jucat pe marele ecran: Vegetarian (1973), Domnișoara Nastasia (1976), Premiera (1976), Vis de ianuarie (1978), Melodii, melodii (1978), singr printre prieteni (1980), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Grăbește-te încet (1982), Bocet vesel (1983), Declarație de dragoste (1985), Liceeni (1986), Extemporal la dirigenție (1988), Titanic vals (1993), Paradisul în direct (1994), Sexy Harem Ada-Kaleh (2001), Nunta mută (2008, Toată lumea din familia noastră (2012), etc

Insigna - 1 Mai 1935

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare.
Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.

La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Crucea Roșie - 1000

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Insigna - 8 000 000 kilometri (zbor aviația civilă)

Piesa medalistică de mai sus este o insignă (să-i spunem) de merit ce s-a acordat în regimul comunist piloților din aviația civilă. Pentru piloții civili măiestria și experiența de pilotaj se măsura în kilometri de zbor. La realizarea unui număr de kilometri de zbor (de obicei milioane) pilotul era recompensat cu astfel de insigne. Era un motiv de mândrie pentru orice pilot civil să obțină insigne cu un număr cât mai mare de kilometri. Se cunosc insigne de la 1 milion până la 10 milioane kilometri de zbor. Se poate deduce că la primirea unei astfel de insigne pilotul primea o indemnizație bănească, încasată o singură, dată sau o majorare a salariului lunar. Insignele sunt confecționate din metal brut și strident colorate abundând de însemne comuniste (cununile de stejar, eșarfele tricolore și folosirea doar a culorilor drapelului național (roșu, galben și albastru) pentru vopsirea insignelor. Partidul comunist unic folosea diverse căi și mijloace pentru a-i face pe cetățeni să lucreze mai bine și mai mult în scopul realizării obiectivului principal – crearea omului nou, constructor conștient și devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate.

Insigna - Observator aerian în aviația militară regală

a României din perioada 6 septembrie 1940 - iunie 1941

(perioada domniei regelui Mihai)

Piesa medalistică de mai sus este Insigna Observator aerian în aviația militară regală a României din perioada 6 septembrie 1940 – iunie 1941 (perioada domniei regelui Mihai). Insigna s-a realizat prin înlocuirea schimbarea cifrului regal (monogramei) într-un atelier de bijuterii. Insigna reprezintă o pereche de aripi verticale desfășurate dar rotunjite, unite de o cruce formată cu patru cifre regale (monograme) smălțuite albastre încoronate ale regelui Mihai I („I” în „M” mai mare). Janta exterioară a insignei și cele patru coroane sunt neargintate și au păstrat culoarea bronzului. Insigna era purtată deasupra buzunarului drept al tunicii și se fixa prin trei agrafe pe revers (două pe partea superioară a fiecărei aripi și una în partea de jos).

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII