Epaminonda's Blog.....: REPUBLICA ARABĂ YEMEN

20 reali 1971

REPUBLICA ARABÃ

A YEMENULUI

(YEMENUL DE NORD)

Este o republică situată în partea de sud-est a Peninsulei Arabia.

Și-a câștigat independența la data de 1 noiembrie 1918

față de Imperiul Otoman și are capitala la Sana’a.

Acest stat se întinde pe o suprafață de 195000 kilometri pătrați

și numără aproximativ 7,2 milioane de locuitori,

neavând o deviză națională unanim acceptată.

Stema oficială:

Steagul oficial:

Alte steaguri oficiale:

1636 - 1876 si 1918 – 1923

1876 – 1918 Turcia

1923 – 1927

1927 – 1962

septembrie – noiembrie 1962

Pe aversul bancnotei postate deasupra este reprezentată clădirea Dar al-Hajar. Clădirea Dar al-Hajar, denumiri alternative: Casa de piatră sau Palatul Rock, este un fost palat regal situat în localitatea yemenită Wadi Dhar, la aproximativ 15 kilometri depărtare de orașul de Sana’a. Edificiulul a fost construit în anul 1920 ca reședință de vară a lui Yahya Muhammad Hamid ed-Din, conducător al Yemenului între anii 1904 – 1948. Google ne spune că palatul este situat în vârful unei structuri construite în anul 1786 pentru savantul al-Imam Mansour. Palatul a rămas în familia regală până la revoluția yemenită din anul 1962, acum fiind muzeu.

Mai jos am postat trei fotografii reprezentând importante monumente de cultură și arhitectură din capitala yemenită Sana'a.

Moscheea Al Saleh

Muzeul național

Arhitectură Sana'a

Mai jos admiri și o monedă emisă de acest stat.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx___________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

100 de ani de la semnarea Tratatului Trianon - 4 iunie 1920

La grande Roumanie (România Mare) 1920

Produsul medalistic de mai sus marchează trecerea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, prin care s-a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria la finalul Primului Război Mondial. Produsul medalistic s-a realizat în două variante de metal compoziție:

Material – argint, puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, greutatea – 176 grame, calitatea – patinată, tiraj – 90 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 887 lei.
Material – aliaj de cupru, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, calitatea – patinată, tiraj – 60 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 338 lei.

Semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 1920, a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria la finalul Primului Război Mondial. Tratatul a fost semnat de către 16 Puteri Aliate învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, pe de-o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ieşit învins în urma războiului. În Preambulul Tratatului de pace s-a consemnat că documentul a fost semnat de Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franţa, Italia şi Japonia, ”puteri desemnate în Tratatul de faţă ca principalele puteri aliate şi asociate” şi de alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia, Statul sârbo-croato-sloven, acestea din urmă ”constituind împreună cu Principalele puteri (…) puterile aliate şi asociate de o parte şi Ungaria de altă parte”, potrivit lucrării ”Tratatele de pace ale României (1918-1920)”. Din partea României documentul a fost semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat – Ungaria – cu vecinii săi – Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu, în 1929, devenit Iugoslavia), Austria, Cehoslovacia şi România, a consfințit existența unui stat maghiar independent – un ideal încă din vremea Revoluţiei din 1848 – dar nu în frontierele pe care aceştia le doreau. Tocmai de aceea, Tratatul de la Trianon avea să devină, în mentalul colectiv ungar, drept o catastrofă pentru naţiunea maghiară şi este, an de an în jurul datei de 4 iunie, prilej de nostalgii pentru poporul vecin. Documentul conţinea 364 de articole grupate în 14 părţi, care conţineau la rândul lor alte capitole şi anexe şi se încheia cu un protocol şi o declaraţie. Primele 26 de articole cuprindeau Statutul Societăţii Naţiunilor, articolele 27-35 vizau frontierele Ungariei cu Austria, statul sârbo-croato-sloven, România şi Cehoslovacia. Secţiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ”fruntariile Ungariei”, cuprindea trei articole privitoare la România, respectiv articolele 45, 46, 47. Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate şi Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, în 17 şi 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921. La 11-13 noiembrie 1920 Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon. Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut ceea ce românii din Transilvania şi Banat au hotărât la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, unirea cu ţara mamă, România. După sfârșitul Primului Război Mondial, s-a întrunit Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), un punct de reper în istoria relațiilor internaționale prin care s-a stabilit noua configurație politico-teritorială în Europa. Prin efortul diplomatic considerabil al delegației României, s-au semnat tratatele cu Austria (Saint-Germain-en-Laye, la 10 septembrie 1919), cu Bulgaria (Neuilly-sur-Seine, la 27 noiembrie 1919) și cu Ungaria (Trianon, la 4 iunie 1920), tratate care au validat actele de unire din anul 1918.

Tratatul de la Trianon a fost documentul care, în fapt, nu a determinat unirea Transilvaniei cu România, ci doar a ratificat în plan internațional actul înfăptuit deja de români în 1918. Tratatul „a reglementat un complex de probleme şi de raporturi cu caracter economic, juridic, financiar, comercial, militar, naţional şi teritorial” și a fost semnat în numele României de savantul Ion Cantacuzino şi de Nicolae Titulescu, cel mai mare diplomaT român din istorie. Acest tratat a consfinţit noua configuraţie teritorială care a rezultat din dezmembrarea Austro-Ungariei şi a înregistrat angajamentul Ungariei de a recunoaşte frontierele Italiei, Austriei, Poloniei, României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. „O stare de lucruri chiar milenară nu are temei să dăinuiască când s-a constatat că e contrară dreptăţii. […] După matură chibzuinţă, Puterile Aliate şi Asociate au decis să nu modifice pe nici un punct, clauzele teritoriale conţinute în condiţiile de pace. Dacă s-au hotărât la aceasta, cauza este că s-au convins că orice modificare a fruntariilor fixate de ele ar aduce inconveniente şi mai grave decât acelea pe care le denunţă delegaţia ungară. Voinţa popoarelor s-a exprimat în zilele de octombrie şi decembrie 1918, când dubla monarhie s-a năruit şi când populaţiunile de mult timp oprimate s-au unit cu fraţii lor italieni, români, iugoslavi sau cehoslovaci. Evenimentele care s-au produs de la această epocă constituie tot atâtea mărturii noi despre sentimentele naţionalităţilor pe vremuri subjugate sub coroana Sfântului Ştefan.” – Alexandre Millerand, preşedintele Conferinţei de Pace. Clauzele Tratatului del la Trianon au fost preluate de tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947, de actul final al Conferinței de la Helsinki (1 august 1975) și, în mod deosebit, de tratatul bilateral româno-ungar de la Timișoara (16 septembrie 1996), încheiat în vederea aderării celor două țări la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Insigna - 1 Mai 1937

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare.

Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Insigna - Asociația nevăzătorilor din România XXV 1955 - 1980

Asociația Nevăzătorilor din România (A.N.R.) este o organizație nonguvernamentală, recunoscută ca utilitate publică prin Hotărâre de Guvern din luna septembrie a anului 2008. Istoria asociației începe la data de 1 august 1906,când Regina Elisabeta, susținută de Regele Carol I și de înalți reprezentanți ai clasei politice a vremii, a fondat Societatea Orbilor din România. În anul 1949 Societatea Orbilor din România a fost desființată, de către regimul comunist, prin decretul care a desființat toate Asociațiile și Fundațiile din România. În august 1956 a fost înființată Asociația Orbilor din România, iar în anul 1963 numele a fost schimbat în cel actual - Asociația Nevăzătorilor din România. Plățile drepturilor financiare ale persoanelor cu handicap erau distribuite de către A.N.R. până în anul 2003, când au fost preluate de consiliile județene. În anul 2003, A.N.R .avea 80000 de membri și 212 angajați. Sediul central al acestei asociații este situat în municipiul București, Sectorul 2, strada Vatra luminoasă, la nr. 108 BIS.

Insigna - 9000000 kilometri (zbor aviația civilă)

Piesa medalistică de mai sus este o insignă (să-i spunem) de merit ce s-a acordat în regimul comunist piloților din aviația civilă. Pentru piloții civili măiestria și experiența de pilotaj se măsura în kilometri de zbor. La realizarea unui număr de kilometri de zbor (de obicei milioane) pilotul era recompensat cu astfel de insigne. Era un motiv de mândrie pentru orice pilot civil să obțină insigne cu un număr cât mai mare de kilometri. Se cunosc insigne de la 1 milion până la 10 milioane kilometri de zbor. Se poate deduce că la primirea unei astfel de insigne pilotul primea o indemnizație bănească, încasată o singură, dată sau o majorare a salariului lunar. Insignele sunt confecționate din metal brut și strident colorate abundând de însemne comuniste (cununile de stejar, eșarfele tricolore și folosirea doar a culorilor drapelului național (roșu, galben și albastru) pentru vopsirea insignelor. Partidul comunist unic folosea diverse căi și mijloace pentru a-i face pe cetățeni să lucreze mai bine și mai mult în scopul realizării obiectivului principal – crearea omului nou, constructor conștient și devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate.

Insigna - Observator aerian în aviația regală a României

perioada iunie 1941 - 30 decembrie 1947, domnia regelui Mihai

Piesa medalistică de mai sus reprezintă ultima versiune a Insignei Observator aerian în aviația regală a României (perioada iunie 1941 – 30 decembrie 1947), domnia regelui Mihai. Insigna reprezintă o pereche de aripi verticale desfășurate, ușor rotunjite și un scut românesc încoronat cu scutul centrat al Casei Regale alb-negru. Insigna are dimensiunile 39 x 47 milimetri, este realizată din bronz argintat în timp ce escutcheon și scutul sunt emailate. Insigna era purtată deasupra buzunarului drept al tunicii.

_________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII