Epaminonda's Blog.....: Mo - M

În data de 20 decembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care celebrează povestea Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2019”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central pe Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana călare pe cal, și în partea de sus în exergă, fiind gravată inscripția „Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana".

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – Poveștile copilăriei, calitate - proof; metal compoziție – aliaj tombac argint, greutate – 20 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare și preț unitar de achiziție – 20 lei moldovenești.

Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana sunt cele mai îndrăgite personaje din mitofolclorul românesc. Făt-Frumos este eroul desăvârșit în majoritatea basmelor românești. El trebuie să o salveze și să o elibereze pe domnița Ileana Cosânzeana, aleasa inimii lui. Pentru aceasta Făt-Frumos trebuie să depășească încercări și obstacole peste puterile unui om obișnuit. Ileana Cosânzeana cunoscută și drept Ileana Sânziana este o idealizare a feminității, așa cum Făt-Frumos este idealul masculinității. Calitățile lui Făt-Frumos și ale Ilenei Cosânzenei rămân idealuri spre care visează orice român.

În data de 29 noiembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Serghei Lunchevici. Pe avers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2019”;în partea de jos – inscripția „50 LEI” și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers sunt următoarele reprezentări: în plan central – imaginea personajului cântând la vioară, în partea de sus – o partitură muzicală, în partea stângă jos gravat cu majuscule inscripția “SERGHEI LUNCHEVICI” și în partea dreaptă jos anii de viață “1934 - 2012”.

Medalia are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2019, seria – Personalități, metal – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 28 milimetri, greutate – 13 grame, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Serghei Lunchevici a fost un violonist, dirijor, compozitor, actor de cinema din Republica Moldova, care s-a născut la data de 29 aprilie 1934 la Chișinău și a decedat la data de 15 august 1995 tot la Chișinău din părinți: tata - vatman și mama – controloare pe tramvai. Serghei şi-a manifestat dragostea pentru muzică din fragedă copilărie, la auzul muzicii vibra întreaga lui fiinţă, la vîrsta de 6 ani le-a declarat părinţilor, că va deveni muzician. Tatăl său, însă era de părere că aceasta nu este o meserie serioasă şi încerca să-l determine să aleagă o altă meserie. În anul 1941 familia Lunchevici a fost deportară în Siberia, de unde după război se întoarce cu mama şi fratele, fără dreptul de a locui în apropierea Chişinăului, tatăl lui însă a rămas să-şi „ispăşească pedeapsa”. Serghei începe să studieze vioara cu profesorul Vilic. Apoi, în anul 1953 absolvă Şcoala de Muzică, la G. Gerşfeld. Adesea la şcoală compunea pe ascuns muzică. În anul 1957 Lunchevici absolvă Conservatorul de la Chișinău, vioara − clasa profesorului I. Dailis, iar în anul 1958 Facultatea Dirijat Coral şi Compoziţie, clasa profesorului B. Miliutin. Începând cu anul 1955 este violonist în Orchestra de muzică populară a Filarmonicii din Moldova, care a fost apoi redenumită în „Fluieraş”. În anul 1958, devine conducător artistic şi dirijor al orchestrei. El a fost cel mai tînăr artist distins cu titlul Artist Emerit al Republicii Moldova (la numai 25 de ani). Cele mai mari pasiuni ale sale erau culegerea folclorului şi interpretarea muzicii populare moldoveneşti. Talentul sau a fost unul plenar, a compus cântece şi muzică, inclusiv pentru filme, a făcut aranjamente pentru orchestră. Concertele sale erau adevărate sărbători ale sufletului şi pe bună dreptate S. Lunchevici este numit „ultimul lăutar”. A cucerit inimile multor spectatori din întreaga lume începînd cu Birmania şi pînă în America Latină, din Africa şi pînă în Europa, indiferent dacă interpreta „Jalea ţiganului” sau vreo piesă clasică. Chiar dacă nu a avut ocazia să predea în vreo instituţie de învăţămînt, talentul său de dascăl şi pedagog este de necontestat, are mulţi discipoli. Serghei Lunchevici rămîne unul dintre vioriştii şi dirijorii de frunte ai Republicii Moldova din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Printre numeroasele sale pasiuni un loc special îl ocupa vînătoarea şi pescuitul. El este autorul Dicţionarului vînătorului şi pescarului, pînă de curând singura carte de acest fel editată în Republica Moldova. În anul 2003 a fost luată decizia ca Filarmonica Naţională să-i poarte numele. Pentru activitatea sa a fost multiplu recompensat: Artist Emerit al Republicii Moldova - 1965, Artist al Poporului din RSSM - 1966, Laureat al Premiului de Stat al RSSM - 1967, Ordinul Drapelului Roşu al Muncii - 1967, Artist al Poporului din URSS - 1976, Ordinul Republicii Moldova – 1993. Ca actor a jucat în filmele: Mariana (rolul Ernest - 1967) și Lăutarii (rolul Toma Alistar - 1971).
În data de 29 noiembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Zenaida Pally. Pe avers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2019”;în partea de jos – inscripția „50 LEI” și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers sunt următoarele reprezentări: în plan central – imaginea personajului și o ramură de laur, în partea stângă – reprezentarea unei săli de operă și în partea de jos cu majuscule este gravată inscripția: “ZENAIDA PALLY 100 DE ANI DE LA NAȘTERE”.

Medalia are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2019, seria – Femei celebre, metal – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 30 milimetri, greutate – 16,5 grame, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Zenaida Pally a fost o mezzosoprană română de faimă internațională care s-a născut la data de 10 iunie 1919 la Soroca în Republica Moldova și a decedat la data de 26 iunie 1997 în Germania. A urmat în paralel trei facultăți între anii 1940 și 1945: Facultatea Comercială, Academia Belle Arte și Conservatorul de Muzică. A început activitatea ca funcționară la Banca de Stat și membră a Corului Radio, unde l-a avut coleg pe David Ohanesian. A debutat ca solistă a Teatrului de Operă și Balet din București în mai 1945, la 26 de ani, în rolul Amneris din Aida de Giuseppe Verdi. A interpretat un număr mare de roluri, printre care cel al Sfinxului din opera Oedip de George Enescu, la premiera românească a operei. A efectuat turnee în străinătate și a realizat înregistrări pentru Radiodifuziunea Română. În anul 1974 a emigrat în Germania unde și-a continuat activitatea în cor și ca solistă la Saarbrucken, până în anul 1988. Pentru meritele sale i s-a acordat multiple recompense: Artist emerit – 1952, Premiul de Stat cls I – 1954, Artist al Poporului – 1962, etc. Admirată în România, a fost foarte apreciată și peste hotare, obținând mari succese în Franța, Germania, Belgia, Danemarca, Ungaria, Iugoslavia, Polonia, Bulgaria etc. Vocea sa se păstrează datorită înregistrărilor pentru Radioteleviziunea română cât și pentru case de discuri din străinătate.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Muzeul militar național - București

1923 - Muzeul militar național România

Discant et ament meminisse periti indocti

(Învățăm și ne îmbogățim experiența)

Muzeul Militar Național din București a fost înființat în data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ștefănescu-Amza. Premergător constituirii acestui muzeu a fost înființat în 1893 un muzeu al artileriei. În anul 1919 Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor. împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea și exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 și, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre și izbucnirea celui de-al doilea război mondial au dus la întreruperea activității muzeului. La data 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul militar central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor, nr.137. În perioada anilor 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în anul 1985, instituția s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu, nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 și, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din anul 1990 instituția a revenit la titulatura de Muzeul Militar Național. În sălile sale, muzeul găzduiește o expoziție de istorie străveche, Colecția de arme albe și de arme de foc, colecția de machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și reviste pe teme militare. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte se află Monumentul eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu. Muzeul militar național are filiale locale și în alte orașe ale României precum; Oradea (inaugurat în anul 1971), Constanța (inaugurat în anul 1985) și Bacău (inaugurat în anul 1997). În prezent, patrimoniul Muzeului Militar Naţional este alcătuit din peste 300000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare şi este valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale, cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate. Muzeul Militar National este una din cele mai mari institutii de profil din Romania, având o suprafață de 22150 metri pătrați, fiind și din acest punct de vedere în topul muzeelor românesti. Muzeul este astfel organizat; pavilionul A – secțiile de istorie militară veche, medie, modernă, contemporană și Lapidarium; pavilionul B – colecțiile de uniforme și armament, sala de expoziții; pavilionul C - biblioteca și laboratorul de restaurare, depozite, ateliere; pavilionul D - administrația‚ muzeului; pavilionul C1 – sectia de aviatie; pavilionul F – colectia de atelaje și trăsuri; parcul de artilerie, tancuri și auto. Patrimoniul Muzeului militar București este compus din 1280000 repere, fiind astfel organizat: 27 de colectii: armament de foc, uniforme romanesti, uniforme straine, ordine, medalii, plachete, insigne, numismatica, arheologie, drapele, obiecte religioase, artilerie si inzestrare artileristica; 22 de colectii documentare: clisee de patrimoniu, carte curenta, periodice, fotografii originale, manuscrise si scrisori, stampe, desene, carte veche, fondul “Cultul Eroilor”. Iată câteva dintre piesele de patrimoniu ale muzeului; Idolul neolitic de la Reșca; placuța votivă reprezentand prototipul Cavalerului Trac de la Polovragi; un vas de ceramică cu provizii și inscripții paleocreștine de la Copăceni; o bombardă din secolul al XV-lea descoperita la cetatea de la Giurgiu; costumele lui Nicolae Pătrașcu Vodă și ale soției sale; arme albe și de foc provenind din armurerii celebre, rarități pe plan național sau mondial; săbiile lui Constantin Brancoveanu, Gh. Racoczy al II-lea, Grigore Al. Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinant I, Carol al II-lea, Mihai I, ale generalilor Gh. Magheru, Iosif Bem, Eremia Grigorescu. Dintre raritățile pe plan mondial amintesc: revolverul inventat de căpitanul Vasile Dimancea; șenileta Malaxa tip UE; tunul antitanc Reșița cal.75 mm; autotunul TACAM R-2; obuziere de mare putere pe cale ferată Skoda cal. 420 mm – unicat in lume. Colecția aeronautică deține, pe lânga diferite tipuri de avioane și elicoptere: Fleet 10 G; Nardi; IAR 316 B; capsula navei spațiale Soiuz 40, unicat în România. Din colecția de uniforme și piese de echipament amintesc: uniformele care au aparținut regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea; uniforme și ținute ale membrilor familiei regale- reginelor Elisabeta și Maria, principeselor Elisabeta, Mărioara și Ileana, principilor Carol, Nicolae; uniforme și piese de echipament ale mareșalilor Al. Averescu, C-tin. Prezan și Ion Antonescu, generalilor Gr. Cantilli, Carol Davila, Eremia Grigorescu, Ion Dragalina, Nicolae Dăscălescu, Leonard Mociulschi, Corneliu Teodorini, Vasile Milea, Victor Atanasie Stănculescu și altor ofițeri și generali. Colecția de ordine, medalii și insigne deține o serie de piese rare între care pot fi enumerate: colanele ordinelor Carol I, Serviciul Credincios, Casa Domnitoare, Steaua României; ordinele Mihai Viteazu, Pius al IX-lea (Vatican), Filip cel Mărinimos (Hessa-Darmstadt), Cristos (Portugalia), Leul și Soarele (Persia), Leopold (Belgia), Spadei (Suedia / Norvegia), Baii (Anglia), Legiunea de onoare (Franța), Coroana Italiei, Mauriciu și Lazăr (Italia), Phoenix (Grecia), Cavaler al Crucii de Fier (Germania) si multe altele. Colecția de drapele cuprinde numeroase piese valoroase, dintre care drapelul domnesc din timpul lui Constantin Ipsilanti, drapelele și stindardele unităților militare de la 1830 până în prezent, pavilioane regale și drapele străine.

Insigna - A IV-a conferință municipală a Organizației de Pionieri

București - 1980

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.

Insigna de membru al Organizației de Pionieri

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, o diplomă grupă fruntașă de pionieri, un carnet de evidențiere a activității de pionier, eghileții și trei drapele ale Organizației de pionieri.Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Set 2 insigne - Colțea - Sesiunea jubiliară 275 ani 1704 - 1979

Complexul arhitectonic Colţea este un reper al Bucureştilor, situat pe principalul bulevard - axa Nord-Sud a Capitalei, lângă Piaţa Universităţii. Alături de locul unde este ridicată biserica Colţii de astăzi, a existat o biserică din lemn cu câteva chilii construită de Udrea slugerul pe la 1641. Biserica a rămas fratelui ctitorului – Colţea Doicescu - mare clucer (de la care provine şi denumirea mahalalei „a bisericii lui Colțea clucer”). Ulterior, spătarul Mihai Cantacuzino cumpără terenul şi ridică în anii 1695-1698, mai întâi biserica de piatră cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, denumită iniţial Mânăstirea Trisfetitele. În anul 1696 sunt construite casele din jur, în care a funcţionat o şcoală, iar între 1704-1707, a fost construit spitalul cu 24 de paturi „pentru odihna celor neputincioşi”, având spiţerie, case pentru chirurgi şi „o şcoală de ştiinţe” cu odăi pentru dascăli şi alte acareturi. Ansamblul a fost înconjurat de ziduri, la 1715, în timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino, atunci când s-a ridicat şi Turnul Colţei cu intrarea în incintă - fiind cel mai înalt edificiu al vremii, slujind drept clopotniţă şi foişor de foc. Turnul a fost demolat în 1888. Spitalul actual a fost construit între 1867 - 1888 de către arhitectul Joseph Schiffler, de origine olandeză. Acesta a fost ridicat pe locul altuia - reclădit între 1836-1842 după planurile arh. Heinrich van Fausser, antreoprenor fiind arh. Conrad Schwink (cf. Ioana Cristache-Panait: Spitale bucureştene până în pragul sec. al. XX-lea, articol în revista Arhitectura). În anii 2008-2010, Spitalul este în curs de amplă renovare şi completare cu noi pavilioane. Spitalul Colţea şi biserica sunt străjuite de statuia marelui lor ctitor, spătarul Mihai Cantacuzino (1640-1716). Acesta era fratele domnului Ţării Româneşti - Şerban Cantacuzino (1634-1688). Statuia în marmură de Carrara este opera sculptorului Karl Storck şi a fost realizată la 1869.

Insigna - Danubiana - România

Întreprinderea Danubiana Bucuresti produce anvelope pentru toate tipurile de mașini agricole. Are sediul în municipiul Bucureşti, pe Şoseaua Olteniţei, la nr. 35 -37. Deasupra am postat logo-ul Întreprinderii Danubiana - București.

În prezent Întreprinderea Danubiana Bucuresti este o filială a Grupului Tofan. În poza de deasupra este reprezentată intrarea principală în Întreprinderea Danubiana - București.

Insigna sportivă - C.F.R.B. (Căile ferate române București)

Rapid Bucureşti este un cunoscut club sportiv din Bucureşti cu sediul pe Calea Giuleşti, la nr.18 care aparţine de Ministerul Transporturilor. Este un club sportiv cu mulţi simpatizanţi. În cadrul clubului se practică mai multe discipline sportive care au adus numeroase medalii. Deasupra am postat sigla Clubului sportiv Rapid Bucureşti.

Secţia de fotbal s-a desprins din clubul mamă şi a devenit Fotbal Club Rapid, un iubit club de fotbal din România, a cărui siglă o vezi deasupra. Fotbal Club Rapid București s-a fondat în anul 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 şi 2003 — și în 1942, un campionat de război dotat cu cupa "Basarabia", și de 13 ori Cupa României. Clubul s-a mai numit C.F.R. Bucuresti, Locomotiva Bucuresti şi Uniunea Rapid București şi a fost poreclit Vulturii vișinii, Giuleștenii, Feroviarii sau Ciocănarii.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată.