Epaminonda's Blog.....: GEZYN

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din satul polonez GEZYN, denumire veche

GNASZYN, municipiul CZESTOCHOVA, județul MYSZKOW,

voievodatul SILEZIA.

Biserica

Remiza PSI

Arhitectură cu troiță

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Centenarul comunității Cărpiniș

Franz Josef I și Josef II

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1885 pentru a marca existența de un secol a comunității din Cărpiniș, comitatul Timiș. Pe aversul medaliei, într-un disc central, este reprezentată perechea imperială austriacă Franz Josef I și Josef II, iar între două cercuri liniare de pe circumferință este aplicată inscripția: “FRANZ JOSEF I. JOSEF II*, 1785 - 1885”. Pe revers sunt reprezentate două ramuri de laur legate cu o panglică în partea de jos, încercuind o legendă pe șapte rânduri: “ZUR / ERINNERUNG / AN DAS / 100 JAHRIGE BESTEHEM / DER GEMEINDE / GYRTYAMOS / 1785 - 1885”. (În amintirea centenarului comunității Cărpiniș 1785 - 1885).

Cărpiniș este o comună din județul Timiș, care include și satul Iecea Mică. Localitatea se situează pe DN59A, la o distanță de 27,9 km de municipiul Timișoara și 15,3 km de Jimbolia, orașul cel mai apropiat. Cărpiniș este stație CFR pe linia Timișoara - Jimbolia și totodată de aici pornește și linia Cărpiniș - Ionel (Iohanisfeld). În anul 1387 localitatea este atestată documentar. Ca și în multe alte localități din Banat, în Cărpiniș au fost colonizate familii de germani în timpul dominatiei habsburgice, mai precis în anul 1767. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4477 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4851 locuitori), dintre care: români – 82,37%, maghiari – 3,3%, romi – 5,4% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei timișorene Cărpiniș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 65,93%, romano catolici – 7,9%, reformați – 1,09%, penticostali – 11,77%, greco catolici – 3,19%, baptiști – 1,47% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Franz Joseph I al Austriei a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc între anii 1848 – 1916, care s-a născut la data de 18 august 1830 și a decedat la data de 21 noiembrie 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

Iosif al II-lea a fost primul membru al Casei din Habsburg – Lothringen care a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman din anul 1785 până în anul 1790, ce s-a născut la data de 13 martie 1741 și a decedat la data de 20 februarie 1790. Din 1765 până în 1780, Iosif a fost co-regent al mamei sale – Maria Tereza în țările monarhiei habsburgice, din 1780 a domnit singur ca arhiduce al Austriei. Este considerat un exponent al absolutismului iluminat ce a pus în mișcare un program ambițios de reformă. Către sfârșitul vieții a fost forțat să retragă multe dintre proiectele sale de reformă. Moto-ul său a fost: Virtute et exemplu („Cu virtute și exemplu”).

Insigna - Ceramica Jimbolia

Îți prezint aici câteva repere calendaristice din viața Fabricii de ceramică din Jimbolia. În anul 1864 este inaugurată Fabrica de țiglă și cărămidă "Bohn" din Jimbolia. Prin naționalizarea mijloacelor de producție din anul 1948, făcută de regimul comunist românesc, Fabrica de țiglă și cărămidă "Bohn" devine Fabrica “Ceramica”. După anul 1989 fabrica devine societate comercială pe acțiuni, cu numele numele S.C. "Soceram" S.A. Jimbolia. În anul 1994 se închide filiala Jimbolia a S.C. "Soceram" S.A., trecând în șomaj peste 1000 de oameni.

Sus am postat două logo-uri ale Fabricii Ceramica din Jimbolia și inscripțiile de pe spatele unei plăci de ceramică (țiglă), produse aici.

Jimbolia, în limba germană - Hatzfeld, în limba maghiară -Zsombolya, în limba sârbă - Žombolj, cu alfabetul chirilic - Жомбољ, în limba bulgară bănățeană – Džimbolj, este un oraș din județul Timiș situat în Câmpia Banatului, la contactul dintre Câmpia Timișului si Câmpia Mureșului. Orașul este punct de frontieră feroviar și rutier la granița dintre România și Serbia. Istoria veche a orașului începe a fi documentată la 1332-1333, când are loc un recensământ papal a pământurilor Banatului pentru stabilirea taxelor (dijmei). În aceste registre papale, apare numele Chumbul. Din cercetările istoricului maghiar Borovsky Samu, reiese că la origine era o localitate cumano-valahă, fapt dovedit și de existența unei parohii românești. Acest Chumbul mai apare menționat în documente maghiare din 1489, care vorbesc despre existența comunelor Chumbul Mare, Chumbul Mic și Chumbul Intern, cel mai probabil proprietate a familiei Csomboly. Ultimul document din această perioadă, consemnat de istoricul Nicolae Ilieșu, arată că la 1520 exista un anume Mihai de Chumbul, om apropiat al regelui. După această apariție în documente de la începutul Evului Mediu, despre această localitate nu se mai spune nimic în documente din perioada stăpânirii turcești a Banatului. Firul istoric este reluat după cucerirea Banatului de către austrieci, dar pentru o perioadă nu apare a fi locuită. Abia în 1766 se naște noua localitate, prin colonizare cu populație germană originară din Mainz, Trier, Sauer, Pfalz, Lotaringia și Luxemburg. Inițial s-a format din două zone distincte, Landestreu și Hatzfeld, puțin mai la vest, dar după doi ani cele două s-au unit sub numele Hatzfeld, nume dat în cinstea primului ministru al împărătesei Maria Tereza. Condițiile la care au fost supuși primii coloniști au fost deosebit de dure: din cauza mlaștinilor care înconjurau așezarea și a condițiilor insalubre, numai în primul an de la înființare au murit 168 de persoane. A urmat, în 1770, o epidemie de ciumă care a secerat nu mai puțin de 553 de persoane. În 1781 Hatzfeldul este dat în arendă lui Iosif de Csekonics, apoi vândut acestuia. Mai târziu, familia Csekonics va începe să colonizeze localitatea cu unguri. Jimbolia a început să se dezvolte în a doua jumătate a secolului XIX, odată cu avântul industrializării care cuprinde tot Banatul. În 1857 se termină calea ferată între Timișoara și Kikinda, care trecea și prin Jimbolia și făcea legătura mai departe cu Seghetinul, fiind principala rută de la Timișoara către Budapesta și Viena. Accesul la această cale ferată i-a permis o dezvoltare economică rapidă, încetinită doar de epidemia de holeră din 1873, care a dus la moartea a peste 1000 de locuitori. În această perioadă se deschide fabrica de cărămidă (1864) care atrage muncitori în agricultură din tot sudul Banatului, mai ales unguri. Rețeaua de căi ferate se dezvoltă pornind de la Jimbolia. În 1895 se dă în folosință calea ferată Jimbolia - Ionel. În 1906

se termină și calea ferată de la Jimbolia către Grabaț, Lenauheim și Lovrin,

construită cu ajutorul unor muncitori din Țara Moților, din care câțiva s-au stabilit în sudul localității. La început de secol, Jimbolia era în proporție de trei sferturi germană, și un sfert maghiară, cu doar puțini români și sârbi.Primul Război Mondial a schimbat radical configurația zonei în interiorul căreia Jimbolia a jucat un rol central. Din oraș important în economia Banatului, ajunge să devină un oraș de graniță. După retragerea sârbilor din Timișoara și unirea Banatului cu România, Jimbolia a rămas în granițele provizorii ale Serbiei. La Conferința de Pace de la Paris, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu cerea recunoașterea granițelor unei Românii care includea întreg Banatul, cu granița pe Tisa inferioară până la vărsarea acesteia în Dunăre și apoi cursul Dunării. Conferința însă a decis linia de demarcație care s-a păstrat până astăzi, cu excepția unei rectificări care a avut loc în 1923. La 24 noiembrie 1923, România și Regatul Sârb au încheiat la Belgrad un protocol pentru un schimb teritorial. România se angaja să cedeze comunele Pardany, Modoș, Surgan, Crivobara și Nagy Gaj, în timp ce Regatul Serbiei ceda României Beba Veche, Pusta-Kerestur, Ciorda, Iam-ul și orașul Jimbolia. Aceasta din urmă a intrat oficial în componența României abia în 1924. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Jimbolia intră într-o nouă etapă de dezvoltare, în cadrul economiei de tip planificat. În 1950 este declarată oraș, apoi începe să fie construit cartierul de blocuri din zona gării, se introduc noi industrii și se dezvoltă cele deja existente. În același timp începe și procesul ireversibil de scădere a populației germane, care în decurs de câteva decenii ajunge să fie minoritară și sfârșește prin exodul masiv de după Revoluția din 1989. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10808 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 11136 locuitori), dintre care: români – 72,68%, maghiari – 10,81%, romi – 5,51%, germani – 2,86% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Jimbolia, astăzi șe prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 62,57%, romano catolici – 22,98%, penticostali – 4,03% și restul – nedeclarată sau altă religie. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: expoziția memorială “Ștefan Jager”, Muzeul pompierilor “Florian”, Muzeul presei “Sever Bocu”, Muzeul Fundației “Petre Stoica”, Statuia Sfântului Florian, Monumentul eroilor, Monumentul soldatului rus, Monumentul celor șapte antifasciști, Monumentul eroilor pașoptiști și Monumentul Revoluției române din 1989.

Centenarul acordării statului de oraș liber regesc Timișoarei

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1882 pentru a marca Centenarul acordării statului de oraș liber regesc Timișoarei. Medalia este confecționată din metal comun, are forma rotundă și diametrul de 33,2 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc continuu periferic este redată stema orașului regesc Timișoara, susținută de doi cai rampanți și surmontată de o coroană cu cinci fleuroane. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redată o cunună formată din două ramuri de stejar legate cu o panglică la partea de jos, înconjurând o legendă pe cinci rânduri, primul și ultimul în arc: ”TEMESVAR SZ(abad). KIR(alyi). / VAROSSA / LETELENEK SZAZADIK / EVFORDULOJAN / 1882 SZEPTEMBER 17 - EN” (Aniversarea centenarului devenirii Timișoarei oraș liber regesc, 17 septembrie 1882). În 1781, din cauza presiunilor maghiare, regina Maria Tereza decide anexarea Banatul la Regatul Ungariei. În 21 decembrie în același an, este marcat un alt eveniment important în istoria orașului. Timișoara dobândește statutul privilegiat de „Oraș liber regesc”, cu ajutorul unei diplome emise de împăratul Iosif al II-lea, semnată de Grof Francisc Esterházy şi Iosif Iablanczy. Astfel, avea aceleași libertăți precum orașele maghiare. În anul 1790, Împăratului Leopold al II-lea reînnoieşte acest statut. Din acel moment orașul dobândește o nouă serie de drepturi și libertăți. Astfel, Timișoara avea dreptul de a-și trimite reprezentanții în Dieta maghiară, putea percepe vamă pentru mărfurile care intrau și ieșeau din oraș, mărfuri pe care le putea depozita. De asemenea, Timișoara avea posibilitatea de a-și alege proprii jurați, bugetul anual și o stemă proprie. Pe lângă asta, aici se puteau organiza târguri săptămânale. Toate acestea au oferit posibilitatea dezvoltării urbane. O bună parte din oamenii politici maghiari nu au fost mulțumiți de faptul că Timișoara avea dreptul la toate aceste privilegii. Acest lucru este explicat prin viziunile diferite pe care le aveau cercurile politice maghiare și cele habsburgice. Acest lucru a dus, în timp, la dispariția anumitor beneficii. Cu toate acestea, în perioada în care a fost „Oraș Liber regesc”, Timișoara a făcut mari progrese.

Jeton - I.C.O.T. 570 T.

(Intreprinderea comunală orășenească de transport din Timișoara-taxator)

La data de 3 noiembrie 1867 din inițiativa primarului Timișoarei, Carol Kutel, se constituie o Societatea pe acțiuni, în scopul construirii unei linii ferate pentru transportul călătorilor cu tramvaiul tras de cai, pe traseul Fabric – Cetate – Gara de Nord. Lucrările au început în aprilie 1869 sub conducerea inginerului de origine elvețiană Enric Baader, care va deveni chiar directorul societății. Această linie va fi inaugurată la data de 8 iulie 1869. Treizeci de ani mai târziu, tramvaiul cu cai este înlocuit de tramvaiul electric iar societatea ia numele Tramvaie Comunale Electrice – Timișoara. Consiliul local Timișoara cumpără Uzinele electrice Timișoara și Societatea de tramvaie pentru suma de 200000 florini. Insigna postată aici reprezintă I.C.O.T. (Intreprinderea comunală orășenească de transport din Timișoara) ea fiind purtată ca semn de identificare a taxatorilor (T) de pe mijloacele de transport. De remarcat că ele aveau și un număr matricol. Dimensiunile insignei sunt 32 x 22 milimetri și cântăresc 6,82 grame.

C.S. (Clubul sportiv) Politehnica timițoara (matriță)

F.C. Politehnica Timișoara (Fotbal Club, cunoscut anterior și sub alte nume, printre care FC Politehnica AEK Timișoara, FCU Politehnica Timișoara, Poli Timisoara și FC Politehnica 1921 Știința Timișoara) este un club de fotbal din Romania, fondat in anul 1921, care evoluează în a doua divizie a fotbalului românesc, în urma deciziei Comisiei de Licențiere a Ligii Profesioniste de Fotbal din mai 2011. Echipa studențească, fondată odată cu crearea universității politehnice de către Traian Lalescu în anul 1921, a stat în conul de umbră al marilor echipe ale orașului din perioada interbelică, Ripensia și Chinezul. După război și după o scurtă vreme de succes ai rivalei CFR Timișoara, Poli a preluat ștafeta fotbalului timișorean, dar nu a reușit la nici un moment dat să egaleze rezultatele obținute de cele două mari echipe ale Timișoarei înaintea perioadei comuniste. Având de suferit din cauza regimului dictatorial și deservind echipele centrale cu jucători, în mod silit, echipa emblemă a Timișoarei a oscilat adesea între primele doua eșaloane. În ciuda câtorva prezențe sporadice în cupele europene și a eliminării unor cluburi precum Celtic Glasgow și Atletico Madrid, Poli nu a reușit să câștige niciodată campionatul României. La câțiva ani după căderea comunismului a urmat și decăderea echipei, în principal datorită scindării de universitate. Noul sponsor venit la club, italianul Claudio Zambon, nu a reușit să mențină echipa în primele ligi românești. Echipa ce reușea un egal în 1991 cu Real Madrid a ajuns, până în 1995 în divizia secundă. Acolo, echipa timișoreană nu a reușit să răzbească mai multe sezoane la rând, și a retrogradat ulterior până în liga a IV-a. Sus am postat câteva dintre siglele clubului de fotbal Poli Timisoara, de-a lungul timpului.

Insigna - Primul carnaval internațional est european - Timișoara 1991

Piesa medalistică de mai sus este o insignă realizată în anul 1991 care amintește despre Primul carnaval internațional est-european ce a avut loc în acel an la Timișoara. Imediat după Revoluția din decembrie 1989 România și în special Timișoara – orașul declanșării revoluției, au cunoscut o deschidere spre lume și în mod special spre Europa. În cadrul acesti deschideri europene se înscrie și acest carnaval internațional cu participarea unor formații populare de amatori din provincii diferite din statele așa zisei zone est-europene.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană

Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară

Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni

Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică

Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Catedrala ortodoxă

Turbinele electrice

Gara

Vedere pe râul Bega

Banca Timișiana

Bulevardul Regina Maria

Fabrica de bere Timișoreana

Muzeul Nicolaus Lenau

Hotelul Coroana

Casa Huniade (Muzeul Banatului)

Primăria

Strada Lajos Kossuth

Aeroportul internațional Traian Vuia

Universitatea de medicină și farmacie

Piața Scudier

Bastionul Maria Tereza

Domul și monumentul Sfintei Treimi

Biserica romano catolică Fabrică

Cartierul Josefin

Podul Mitropolit Șaguna

Fostul liceu piarist

Palatul Dauerbach

Seminarul romano catolic

Bănăția

Hotel Continental

Baia centrală

Sinagoga

Biserica Notre Dame

Muzeul de artă

Prefectura

Cazinoul Delvideki

Palatul Lloyd (Rectoratul)

Opera

Fabrica Turul

Piața Prințul Eugen

Cetatea - Poarta Vienei

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.