Epaminonda's Blog.....: BURGSCHLEINITZ

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă BURGSCHLEINITZ, bundes

landul AUSTRIA INFERIOARĂ din vremuri diferite dar și câteva

trimiteri poștale ilustrate și o vedere generală.

Biserica

Castelul Burgschleinitz

Castelul Harmannsdorf

Castelul Wisent

Castelul Zogelsdorf

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Academia forțelor terestre Nicolae Bălcescu - Sibiu

13 iunie 1847 - 13 iunie 2007

160 de ani de învățământ românesc

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" - Sibiu este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa. La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti. Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunităților. Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor in termen. Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie. Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti. Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie. In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi. Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate. Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioadă, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie. Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus. Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile. In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva. La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.). Dupa Unirea cea Mare, din 1 decembrie 1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare. Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu: Scoala Militara de Infanterie nr. 2. Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate. Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920. In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele; Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol". La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene. Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie. In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu". Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române). Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de: Școala Militara de Ofițeri "Nicolae Bălcescu". Sus am postat logo-ul și o poză cu câteva clădiri aparținând Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri "Nicolae Bălcescu." Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri. Mai jos este reprezentat un ecuson care se coase pe mâneca echipamentului studenților militari din această instituție de învățământ. Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Insigna - Asociația tinerilor comercianți din Mediaș

Tinerii comercianți din orașul transilvan Mediaș s-au constituit într-o asociație (poza de mai sus) pentru a-și apăra mai bine interesele.

Mediaș, în limba latina - Media, în limba germană - Mediasch, în limba maghiară - Medgyes, în dialectul săsesc - Medwesch, Medveš, este un municipiu din județul Sibiu, care include și satul Ighișu Nou. Este al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu și este situat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare. Ca distanțe este situat la 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul roman Media. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și o poză cu sediul Primăriei Mediaș. Prima mențiune documentară a localității este din anul 1267 sub numele Mediesy. De-a lungul vremii localitatea a avut o istorie vie. La recensământul din anul 2011 municipiul Mediaș număra 47204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 55153 locuitori), dintre care: romÂni – 76,73%, maghiari – 9,63%, romi – 4,04%, germani – 1,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Mediaș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 71,55%, romano catolici – 3,42%, reformați – 5%, penticostali – 1,59%, greco catolici – 3,98%, baptiști – 1,06%, unitarieni – 1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Mediașul este un centru important de exploatare a gazului metan (din anul 1900). În secolul al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești de aici s-au transformat în fabrici și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Prin Mediaș trec drumurile naționale DN14 și DN14A. Orașul este racordat la rețeaua feroviară din încă din anul 1872, ca stație pe calea ferată Teiuș-Brașov. În acest oraș pitoresc în care se simte îmbinarea dintre vechi și nou, cu o alternanță de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist și neoclasic, la baroc și secession (Jugendstil). „Civitas Mediensis” și-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea cetate. Biserica fortificată Sfânta Margareta deține un ansamblu valoros de picturi murale gotice, iar turnul are un ceas care indică fazele lunii. Această biserică este importantă și pentru că aici a fost închis domnitorul Țării Românești,

Vlad Țepeș, în anul 1476, în urma unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Tot aici principele transilvănean Ștefan Bathory a fost ales în funcția de rege al Poloniei. Altarul de la Mediaș este o capodoperă a goticului transilvănean. Centrul istoric al orașului Mediaș apare ca un muzeu în aer liber. Monumentele medievale din piața castelului sunt unice în Transilvania. Printre obiectivele turistice, putem menționa Turnul Croitorilor, Turnul Trompeților, Turnul Clopotelor, Casa Schuller (1588) Turnul Forkesch, Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor. Complexul Arhitectural Franciscan include biserica și mănăstirea franciscană, care, în jurul anului 1444, au fost construite de ordinul franciscan. Complexul adăpostește exponate de mare valoare: tezaurul de la Șeica Mică, tezaurul de la Panade, diverse piese de ceramică populară. În paginile romanului Dracula, scriitorul irlandez Bram Stoker menționează că, la nunta contelui valah, vinul a fost „cel auriu de Mediaș”. Mediașul și împrejurimile lui sunt și azi cunoscute, dată fiind faima vinurilor vechi de Târnave, simbol al stemei orașului, zona fiind supranumită în vechime „Țara Vinului” sau „Weinland”, așa cum apare în harta umanistului Johannes Honterus (secolul al XVI-lea). Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului precum și clădirea Primăriei Mediaș.

Insigna - Carpați Mârșa

A.S. Mârșa a fost o echipă de fotbal care reprezenta marea uzină –Întreprinderea mecanică Mârșa.

Înfiintata in anul 1939 ca sucursala a uzinelor Skoda întreprinderea a functionat pana in anul 1959 doar cu profil militar. In anii '80 aici se produceau utilaje pentru industria extractiva. Dupa anul 1989 productia s-a diminuat, iar uzina a acumulat datorii imense.

In anul 2003 partea "civila" a uzinei s-a vandut angajatilor, rămânând funcționale următoarele domenii de activitate: productie, montaj si service pentru autostatii pentru decontaminarea apei, masini de lupta ale infanteriei, blindate transport de valori, remorci, carosari, containere, alte produse de tehnica militara si constructii de masini. Sus admiri două fanioane, un afiș de prezentare și o poză recentă cu intrarea în întreprindere.

Mârșa este acum o localitate, fostă colonie muncitorească, ce face parte din orașul Avrig, județul Sibiu. Avrig este un oraș al județului Sibiu cu o populație de aproximativ 14500 de locuitori, atestat documentar din anul 1364. Sus am postat poza Primăriei și stema localității Avrig.

În amintirea serbărilor Uniunii

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1869 În amintirea serbarilor Uniunii, la Sibiu. Medalia este confecționată din metal comun, are forma rotundă cu diametrul de 22,6 milimetri, are un inel de prindere și se purta legată cu o panglică roșie. Pe avers, în câmp, în interiorul unui cerc continuu periferic, este reprezentată stema orașului Sibiu, înconjurată de inscripția: ”HERMANNSTADT IN JULI 1869” (Sibiu, în iulie 1869). Pe revers, în câmp, în interiorul unui cerc periferic continuu, este aplicată o inscripție pe patru rânduri: “ZUR / ERINNERUNG / AN DIE / VEREINSFEST / TAGE” (În aminirea serbărilor Uniunii”).

Asociația germană a cântăreților din Transilvania

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut la Sibiu și el ne amintește despre despre activitatea muzicală, în special corală, ce a existat și încă mai există în localitățile Transilvaniei. Pe lângă bisericile romano catolice ale Transilvaniei s-au constituit formații corale ce abordau piese de muzică clasică și religioasă. Majoritatea componenților acestor formații corale erau bărbați și femei de etnie germană, de obicei oameni simpli. Aceste formații corale prezentau concerte în căminele culturale ale satelor, casele de cultură ale orașelor, dar și în bisericile pe lângă care s-au format.

Insigna - Filiala județului Sibiu "Gl. Ilie Șteflea"

a A.N.C.M.R.R. 25 ani 1990 - 2015

(Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere)

Filiala Județeană Sibiu „General Ilie Șteflea” a ANCMRR (Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere) “Alexandru Ioan Cuza” include cadrele militare în rezervă și retragere din municipiul Sibiu și localitățile limitrofe. Filiala județeană Sibiu a ANCMRR scoate timestrial și distribuie gratuit membrilor săi revista “Rezervistul sibian” ce conține articole interesante scrise chiar de mebrii filialei, dar și revista “Rezerva oștirii române”, scoasă la București sub egida ANCMRR Al.I.Cuza. Această filială este una dintre cele mai vechi organizaţii care reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale familiilor acestora, reînfinţată în 1990, a împlinit 25 de ani de activitate. Este cunoscută în mediul militar şi nu numai, ca fiind una din cele mai active din ţară, ea fiind implicată, prin membrii ei, în numeroase activităţi militare, culturale sau din viaţa comunităţii locale. Filiala judeţeană Sibiu şi-a dobândit personalitatea juridică în 29 septembrie 2005. La reînfiinţare a purtat numele de: Liga Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, apoi din 23 noiembrie 2007 poartă denumirea ,,Filiala Sibiu a ANCMRR”. În cadrul filialei sunt înscrişi 585 de membri, dintre care 49 activează la subfiliala din Mediaş. În 12 iulie 2012, numele Filialei a fost votat să fie „General Ilie Şteflea”, personalitate marcantă a istoriei militare a României din cel de Al Doilea Război Mondial şi, care s-a născut la Sălişte.

Ilie Șteflea a fost un general și om politic român care s-a născut la data de 29 martie 1887 la Săliște, Sibiu și a decedat la data de 21 mai 1946 la București. A luptat în cele două războaie mondiale iar în perioada 20 ianuarie 1942 – 23 august 1944 a fost Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române.La 11 octombrie 1944 a fost arestat sub acuzația că a fost omul mareșalului Antonescu și trecut în rezervă. În perioada 1907 – 1909 a urmat „Școala militară de ofițeri de infanterie” iar în perioada 1919 – 1920 „Școala superioară de război”. A participat la primul război mondial, căpitan în Regimentul 34 infanterie fiind rănit în luptele de la Daidâr – Dobrogea. A fost înaintat în 31 martie 1938 la gradul de general de brigadă și în 24 ianuarie 1942 la gradul de general de divizie. A fost decorat la 7 noiembrie 1941 cu Ordinul Militar Mihai viteazu clasa a III-a „pentru bravura și destoinicia cu care și-a comandat Divizia în bătălia din jurul Odesei”. După arestare a fost judecat pentru ca ar fi fost de partea lui Antonescu, dar fiind bolnav a făcut arest la domiciliu. fiind mereu sub pază militară. La aproximativ o lună după moartea sa, Tribunalul Poporului București a dispus închiderea dosarului Șteflea.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiană din vremuri diferite dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest oraș.

Biserica romano catolică

Direcția de electricitate

Casa societății Urania

Gara

Hotelul Împăratul romanilor

Podul minciunilor

Prefectura

Direcția de finanțe

Turnul sfatului

Palatul episcopal

Cercul militar

Biserica evanghelică Sfântu Ion

Palatul de Justiție

Turnurile de fortificație cu parcul

Comandatura

Palatul societății ASTRA

Primăria

Sinagoga

Monumentul episcopului Teutsch

Parcul zoologic

Direcția silvică

Catedrala mitropolitană

Biserica evanghelică

Lacul Dumbrava

Școala militară

Muzeul de Științe ale naturii

Muzeul Brukenthal

Biserica ursulinelor

Pasajul scărilor

Mănăstirea franciscană

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.