Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

Turning Torso este un zgârie-nori rezidențial neo-futurist din orașul Malmo, Suedia și cea mai înaltă clădire din Peninsula Scandinavia.

La momentul finalizarii, Turning Torso era cea mai inalta cladire rezidentiala din Uniunea Europeana si a doua cea mai inalta cladire rezidentiala din Europa, dupa Palatul Triumfului din Moscova (264 metri). Această clădire este compusă din 147 apartamente de închiriat, înalt de 190 metri, are 54 de etaje și cinci ascensoare. Clădirea s-a construit în perioada anilor 2011 – 2015, designul și construcția aparținând companiei Santiago Calatrava și are o suprafață utilă construită de 27500 metri pătrați. Edificiul aparține Asociației cooperatiste suedeze HSB și este considerat primul zgârie-nori răsucit din lume. Proiectul acestei clădiri a câștigat premiul pentru 10 ani din partea Consiliului pentru clădiri înalte și habitat urban și premiul Emporis Skyscraper Gold în anul 2015.

Aceasta este o clădire solidă, imobilă, construită în nouă segmente de pentagoni cu cinci etaje, care se răsucesc unul față de celălalt pe măsură ce se ridică; segmentul cel mai de sus este răsucit cu 90 de grade în sens orar în raport cu parterul. Fiecare etaj este format dintr-o formă pentagonală neregulată care se rotește în jurul miezului vertical, care este susținut de un cadru exterior din oțel. Cele două segmente de jos sunt destinate ca spații pentru birouri.

Telecabina Nordpark din stațiunea austriacă de sporturi de iarnă Innsbruck, alcătuit din patru stații noi și un pod suspendat cu cabluri peste râul Han a fost inaugurată în data de 01 decembrie 2007.

Întreaga construcție a fost proiectată de compania Zaha Hadid Architects. La ceremonia inaugurării a participat însuși arhitectul Zaha Hadid. La această ceremonie el a declarat: “Transporturile pe cablu reflectă angajamentul continuu al orașului față de cele mai înalte standarde de arhitectură și împinge limitele tehnologiei de proiectare și construcții. Aceste stații reprezintă etalonul global pentru utilizarea sticlei cu curbură dublă în construcții.” Zaha Hadid explică faptul că designul pentru fiecare stație se adaptează condițiilor specifice sitului la diferite altitudini, păstrând în același timp coerența arhitecturală globală limbajul fluidității. Această abordare a fost esențială pentru proiectarea liniilor de cablu și demonstrează morfologia perfectă a celei mai recente arhitecturi a lui Hadid. „Fiecare stație are propriul său context unic, topografie, altitudine și circulație. Am studiat fenomene naturale, cum ar fi morenele glaciare și mișcările de gheață - întrucât am dorit ca fiecare stație să folosească limbajul fluid al formațiunilor naturale de gheață, precum un pârâu înghețat de pe malul muntelui. ” spune Hadid. „Un grad ridicat de flexibilitate în acest limbaj permite structurilor de coajă să se adapteze la acești diverși parametri, menținând totodată o logică formală coerentă. Două elemente contrastante „Shell & Shadow” generează calitatea spațială a fiecărei stații, cu structuri organice ușoare de acoperiș din sticlă cu curbură dublă „plutind” pe vârful plintelor din beton, creând un peisaj artificial care descrie mișcarea și circulația în interior.” Noile metode de producție, cum ar fi frezarea CNC și termoformarea, au garantat o traducere foarte precisă și automată a designului generat de computer în structura construită.

Arhitecții au folosit tehnologii de proiectare și fabricație de ultimă generație dezvoltate pentru industria auto pentru a crea estetica eficientă a fiecărei stații. Telecabina Nordpark continuă căutarea lui Hadid pentru o arhitectură de fluiditate perfectă, reprezentând cea mai recentă contribuție a lui Zaha Hadid Architects la discursul arhitectural global actual în proiectarea și construcția digitală.

Atomium este o constucție-monument situată chiar în centrul capitalei belgiene – Bruxelles, construită iniţial pentru Expo ‘58.

După târgul mondial, belgienii au devenit atât de îndrăgostiți de structura bizară, încât nu a fost niciodată dărâmată. De atunci Atomium a ajuns să simbolizeze Bruxelles-ul, așa cum face pentru Paris - Turnul Eiffel. Proiectat de inginerul André Waterkeyn şi de arhitecţii André şi Jean Polak, are o înălţime de 102 metri. Cele nouă sfere ale sale sunt confecționate din oţel inoxidabil cu diametrul de 18 metri și sunt conectate, astfel încât întregul are forma unei celule unitare a unui cristal mărit de 165 miliarde de ori. Tuburile cu grosimea de 3 metri conectează sferele de-a lungul celor 12 margini ale cubului şi toate cele opt vârfuri spre centru. Acestea includ scări, scări rulante şi un ascensor (în tubul central, vertical) pentru a permite accesul la cele cinci sfere locuibile, care conţin săli de expoziţie şi alte spaţii publice. Sfera ce mai de sus include un restaurant care are vedere panoramică asupra orașului Bruxelles.

Inițial sferele au fost acoperite cu aluminiu dar cinci decenii mai târziu aluminiul a fost înlocuit cu oțel inox și întregul ansamblu a fost echipat cu mii de leduri pentru spectacolul nopții. Nu toate cele 9 sfere ale Atomium sunt deschise publicului larg. Trei nu sunt utilizate, una este destinată doar închirierii, iar a cincea este „sfera copiilor” care este deschisă doar pentru studenți în excursii pe teren. Vizitatorii pot accesa cele 4 sfere rămase prin scări, scări rulante și lift. De-a lungul drumului este o expoziție permanentă despre istoria Atomiumului, printre altele. Pentru a vă rezerva locul, puteți cumpăra bilete online pe care le imprimați sau le afișați pur și simplu de pe un smartphone, tabletă sau computer. Cel mai bun lucru este că cu acest serviciu veți intra imediat în interior, evitând așteptarea. Pentru accesul în monument se percep următoarele tarife: adulți 18-59 ani = 12E, vârstnici peste 60 ani = 9E, adolescenți 12 – 17 ani = 8E, copii 6 – 11 ani – 6E, copii mai mici de 6 ani și persoane cu dizabilități = gratuit. În interior se poate vizita o expoziție permanentă despre târgul mondial 1958 și clădirea Atomium, dar și o expoziție temporară care se schimbă anual.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARGEȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - ARO Uzina mecanică Muscel - Floare ce colț

A.R.O. a fost un producător de autoturisme de teren din Câmpulung-Muscel, România. Și-a început producția în anul 1957 și a produs peste 380000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări. În anul 2003 aici s-a fabricat ultimul automobil românesc de teren ARO. Fabricarea fost însă reluată mai târziu sub egida Auto Max Cech. Totul a început în anii 1945 – 1950, când în halele ce au existat pe locul fostei fabrici ARO au început să se realizeze reparații ale mijloacelor de transport ce aparțineau armatelor române și sovietice. După 1950, tot aici s-au produs, vreme de trei ani, obiecte metalo-tehnice (lacăte, pompe de stropit etc). În 1953, fabrica s-a reprofilat și a început să producă motociclete românești după modelul rusesc IMS ’53. Din păcate și această reinventare a fost sortită eșecului, iar fabrica a abandonat proiectul după ce a produs doar 12 motociclete de acest tip. Însă anul 1957 avea să fie unul cu noroc și să scrie istoria autoturismelor românești. Uzina a început producția de piese de schimb auto, cutii de viteze și motoare. De aici și până la fabricarea autoturismelor de teren IMS ’57, M59 și M461 a fost doar un pas, iar din acel moment, la Câmpulung Muscel a început producția mașinilor 4×4 românești. Fabrica de autoturisme era întinsă de-a lungul râului Târgului, pe o suprafață de aproape 40 de hectare. Avea șapte porți de intrare care facilitau accesul angajaților în cele 4 mari sectoare ale uzinei. Pe platformă existau astfel patru fabrici distincte: de prelucrare, de montaj, de scule și matrițe și cea de piese și subansamble auto. Primele trei fabrici erau situate în aceeași locație, în timp ce ultima, cea de piese și subansamble auto se afla la o distanță de 5 km fața de primele trei. În vremea sa de glorie, la uzina auto din Câmpulung Muscel lucrau aproximativ 10.000 de angajați, în trei schimburi. La apogeu, uzina producea 20.800 de autovehicule pe an.

Din păcate, aceste cifre aveau să se schimbe în numai patru ani, când producția a scăzut cu 6.000 de unități și ARO Câmpulung a ajuns să scoată pe poartă doar 14.000 de autoturisme pe an. În cei 47 de ani de funcționare, ARO a produs mii de autoturisme din gama IMS, dar și seriile 10, 24, 300 și 400. Dezvoltarea fabricii a continuat, dictată de cerințelor pieței, iar secțiile de proiectare au dezvoltat și versiuni de prototipuri: CN1(1989), Scorpion, CFM Gerula, Homilius (respectiv ARO modificat de firma germană Homilius), Autospeciala, 322, 332, 324 AMC Bugaro (modificat de dealerul ARO din Cehia), 320, Superrally, 29 (autocamioneta cu post de conducere semi-avansat), M461 (produs în 2005 cu sasiu de ARO 244 și caroserie de IMS), AMR Raptor, BCV 320 Mule (utilitară destinată fermierilor) și Autorulota. Ultima menționată, celebra autorulotă românească, a fost un prototip de autoturism realizat pe un sasiu de ARO 320D. Însă dotările sale aveau să o facă vedetă. Autorulota nu numai că putea să găzduiească 6-8 persoane, dar era echipată cu duș, toaletă, aragaz, chiuvetă, dulap pentru haine, masă pliantă, fotolii, ba chiar și un interfon pentru a lua legatura cu cabina. Interesant, nu?!

Brandul românesc a fost produs în peste 380.000 de unități, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări. După 1989, odată cu pierderea unor piețe externe tradiționale, impunerea anumitor norme de poluare la nivel mondial și a greșelilor de management, ARO Câmpulung a intrat în declin. Producția a început să scadă dramatic, iar uzina auto s-a divizat în cele patru fabrici componente. De aici, lucrurile au luat-o pe un drum descendent, care avea să aducă la sfârșitul unei ere glorioase. Din păcate, conducerea statului român de la acea vreme nu a intervenit și a lăsat fabrica auto de succes, care oferea mii de locuri de muncă și avea tradiție și rezultate apreciate, să moară încet, dar sigur.

Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei, sau Floarea de Stâncă, este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.

Insigna - A.S. (Asociația sportivă) Petrochimistul Pitești

Asociația sportivă (A.S.) Petrochimistul Pitești a existat atâta vreme cât a existat și Combinatul Petrochimic din Pitești (Arpechim) fiind susținută financiar de către marele combinat. Cum combinatul a fost închis șe înțelege că asociația sportivă a dispărut.

Rafinăria Arpechim Pitești a fost una dintre cele mai mari rafinării din România, ce a fost închisă definitiv în anul 2011, din raţiuni economice, în urma unei decizii luată de Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom. Conducerea companiei a anunţat ulterior intenţia de a dezafecta unele instalaţii şi de a amenaja un depozit de carburanţi pe platforma fostei rafinării. Amplasată la sud de municipiul Piteşti, rafinăria avea o capacitate nominală de circa 3,5 milioane de tone pe an, fiind iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic. Prima instalaţie a fost inaugurată în anul 1964, iar în 1971 rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic. Combinatul s-a extins treptat în anii următori, ajungând să aibă aproape 8000 de angajaţi. După anul 1990, rafinăria de la Piteşti a aparţinut, pe rând, de Regia Autonomă a Petrolului, de Compania Română de Petrol şi apoi de Societatea Naţională a Petrolului (SNP) Petrom, companie preluată în 2004 de austriecii de la OMV. În anul 2006, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro, la rafinăria de la Piteşti a fost inaugurată o instalaţie care permitea obţinerea de carburanţi cu conţinut redus de sulf, în conformitate cu standardele europene. În acelaşi an, la Arpechim s-au rafinat 3,4 milioane de tone de ţiţei. La începutul lui 2007, pe platforma Arpechim mai lucrau aproape 2.500 de salariaţi. Potrivit unui plan de externalizare a serviciilor anunţat de Petrom, numărul lor urma să se reducă la jumătate până la finalul anului. Pe 28 mai 2007, autorizaţia de mediu a rafinăriei Arpechim a fost suspendată, ceea ce implica sistarea activităţii de producţie pentru o perioadă de până la şase luni. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi ai Comisariatului Judeţean Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu anunţau atunci că măsura a fost luată din cauză că unele măsuri pentru reducerea impactului activităţii asupra mediului nu au fost realizate în termenul stabilit. Pe data de 1 iunie, Petrom anunţa că a aprobat planul de închidere temporară a rafinăriei Arpechim şi estima că, în două luni, vor fi realizate lucrările minime necesare încetării efectelor deciziei de suspendare a autorizaţiei integrate de mediu. Tot în anul 2007 s-a luat decizia concentrării activităţilor petrochimice din cadrul Arpechim într-o entitate legală separată, Petrochemicals Argeş, care să includă instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilena de joasă densitate şi polietilena de înaltă densitate şi o serie de facilităţi logistice. Reorganizarea activităţii de petrochimie şi informaţiile privind vânzarea noii societăţi au provocat numeroase proteste ale angajaţilor, care susţineau că le sunt periclitate locurile de muncă şi unele drepturi salariale. Pe 24 martie 2011, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să achite salariaţilor disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială, circa 10 milioane de euro. Conform unui comunicat al companiei petroliere, decizia a fost luată din raţiuni economice, având în vedere provocările economice fundamentale-rafinărie mică, ineficientă şi fără ieşire la mare, cu un necesar ridicat de investiţii. La acel moment erau necesare investiţii de circa 100 milioane de euro pentru operarea rafinăriei, în condiţiile în care marja de rafinare nu permitea funcţionarea economică a unităţii. Compania investigase în prealabil opţiunea vânzării, însă nu a fost identificat un cumpărător care să dispună de expertiză şi resursele financiare necesare operării în siguranţă a rafinăriei. Decizia a fost luată într-un context internaţional în care o serie de capacităţi de rafinare din Europa se închideau sau erau puse la vânzare ca urmare a unei supracapacităţi de rafinare.

Aruncarea greutății este o disciplină sportivă care aparține de atletism. Greutatea este o bilă de metal cu diametrul între 110 – 130 mm, care cântărește 7,26 kg la bărbați si 4 kg la femei. Tehnica este aruncarea bilei cu o mână de la umăr dintr-un cerc cu diametrul de 2,135 metri. Disciplina sportivă este cunoscută din antichitate, fiind amintită în Iliada lui Homer. Probabil deja anterior a existat proba de aruncare a unei greutăți mai mari, ca o demonstrație a forței masculine. Mai târziu obiectul aruncat devine confecționat din metal.

Veni, vidi, vici 22.12.1989

Glorie eternă eroilor parașutiști

căzuți pe câmpul de onoare Boteni - U.M.01842

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat la Monetăria națională a statului la comanda unităților militare 01842 și 01901 din localitatea Boteni, județul Argeș, implicate direct în deținerea și executarea cuplului dictatorial Nicolae Ceaușescu. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: metal compoziție – tombac, forma – rotundă, diametrul - 80 milimetri, greutatea – 152 grame și gravor – Vasile Gabor. Pe aversul medaliei în plan central este redată imaginea a doi paraşutişti militari, în poziţie de tragere – primul, în poziţia de tragere în genunchi, executând foc cu un aruncător de grenade antitanc; al doilea, în poziţia de tragere în picioare, executând foc cu un pistol mitralieră model Kalaşnikov. În partea stângă a imaginii sunt înscrise numerele: 22.12.; în partea dreaptă este înscris anul 1989. În partea superioară sunt dispuse siluetele a trei clădiri din Bucureşti care, în decembrie 1989, au fost teatrul unor evenimente dramatice la care au luat parte paraşutiştii: Hotelul Bucureşti; Televiziunea Română și Sala Palatului. În exergă, în partea de jos, sunt înscrise, cu litere majuscule, cuvintele: VENI – VIDI – VICI. Sub imaginea Sălii Palatului sunt inscripţionate literele V.G., iniţialele numelui autorului medaliei (Vasile Gabor). Pe reversul medaliei, în plan central, se află înscrise numele paraşutiştilor militari care au căzut în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989: Cpt. (pm) DRAGOMIRESCU LIVIU Slt. (pm) MATEI PETRIŞOR Slt. (pm) BARBU PETRE Slt. (pm) PUIU SORIN Slt. (pm) DRĂGUŢ ADRIAN Slt. (pm) NAE ION Slt. (pm) BARBU MIHAI Slt. (pm) CRISTEA ADRIAN Slt. (pm) DIMA GABRIEL Slt. (pm) STANCIU DANIEL Slt. (pm) PREDA IONUŢ Lt. maj. (r) VOICA CONSTANTIN Frt. (r) CRIHANĂ LEONETE Sub această listă este aplicat semnul de armă al paraşutiştilor militari, iar în partea superioară se află flacăra eternă. În exergă este inscripţionat, cu litere majuscule, următorul text: U.M.01842 BOTENI -GLORIE ETERNĂ EROILOR PARAŞUTIŞTI CĂZUŢI PE CÂMPUL DE ONOARE.

Localitatea Boteni este situată în comuna Conţeşti din judeţul Dâmboviţa, iar unitatea militară 01842 este o structură militară de paraşutişti. Un grup de militari din această unitate militară, au primit o misiune specială, în dimineaţa zilei de Crăciun (25 decembrie 1989), aceea de a executa cuplul dictatorial Ceauşescu.

Conțești este o comună din județul Dâmbovița care include și satele: Bălteni, Boteni, Călugăreni, Crângași, Gămănești, Heleșteu și Mereni. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5123 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 82,51%, romi – 15,24% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Conțești, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,07% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Societatea Română de Televiziune, mai simplu Televiziunea Română (TVR) este instituția publică de televiziune din România, care își difuzează programele pe patru canale centrale: TVR 1 , 2 , 3 și Internațional. Pe lângă acestea, mai funcționează și cele șase studiouri regionale Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Oficial, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 /1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière Nr.2 . Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească a venit la București în august 1956, pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic. Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanților. În anul 2003 a fost inaugurat Studioul Pangratti, cu o suprafață de circa 2200 metri pătrați - platouri și 4000 metri pătrați - birouri, "turnul" redacțional cu 13 etaje, având nevoie de renovări substanțiale.

Sala Palatului este un centru de conferințe și sală de concerte din capitala României – București. Ea este situată pe strada Ion Câmpineanu, la nr.28, undeva în spatele Palatului Regal de pe Calea Victoriei (actualul Muzeu de Artă al României). Edificiul a fost construit între anii 1959 și 1960 în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe locul unde s-a aflat reședința regală numită „Casa Nouă” (clădirea în care a fost arestat Mareșalul Ion Antonescu, în timpul evenimentelor de la 23 august 1944, clădire demolată de bombardamentele germane survenite a doua zi). Sala principală are o capacitate de 4060 de fotolii și este construită în formă de amfiteatru, cu o diferență maximă de nivel de 12 metri. Scena are o deschidere totală de 28 metri și o lățime de 15 metri. Volumul sălii însumează cca. 30000 metri cubi cea ce asigura câte 7,5 metri cubi pentru fiecare spectator. Este o clădire-monument istoric administrată de RAAPPS, ce a găzduit peste ani cele mai grandioase evenimete culturale și politice. În timpurile de astăzi sala găzduiește anual circa 180 de spectacole și peste 60 de expoziții.

Hotelul București, denumire actuală Hotelul Radisson din București este situat pe Bulevardul Victoriei la numerele 63 - 81, în Sectorul 1. Radisson Blu Hotel este situat în centrul oraşului, lângă cartierul de afaceri şi comercial, cu multe atracţii turistice şi istorice în apropiere. Hotelul este la numai 20 de minute de Aeroportul Internaţional Henri Coandă, şi oferă camere luxoase şi bine utilate, cu Wi-Fi gratuit şi multe facilităţi superbe. Radisson Blu găzduieşte cel mai mare cazino din România - Platinum Casino, precum şi mai multe magazine exclusiviste şi World Class Health Academy. Academia este un centru de wellness unde vă puteţi relaxa în bazine acoperite şi în aer liber şi unde vă puteţi bucura de exoticul Spa Bali, care recreează ambianţa şi spiritul Asiei, cu cele mai bune facilităţi şi o gamă largă de tratamente. Radisson oferă o selecţie de restaurante şi baruri cu produse alimentare internaţionale diverse, care asigura alese delicii culinare. Aici se cazează o parte dintre parlamentarii României care nu sunt din municipiul București. Privatizarea acestui hotel a fost subiectul unui lung proces penal de corupție în care a fost implicat fostul șef F.P.S.(Fondul Proprietății de Stat) - Radu Sârbu.

Placheta - Dacia 1300 - România

Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile. Dacia a luat naștere în anul 1966 la Colibaşi (astăzi Mioveni), judeţul Argeş, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, care prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în anul 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate. Pe 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe 3 august 1968 se testează primul motopropulsor. Deasupra am postat un panou cu evoluția emblemei autoturismului românesc Dacia, de-a lungul timpului și o poză cu sediul central al Uzinelor Dacia - Pitești.

1100

1300

1300 pick up

Nova

Solenza

Logan

Duster

Sandero

Deasupra am postat fotografii cu câteva dintre modelele de automobile care au ieşit, de-a lungul timpului, pe poarta întreprinderii argeşene.

Deasupra sunt postate câteva logo-uri ale întreprinderii argeşene şi evoluţia siglei acesteia.

Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”

Vulturii Carpaților - Ascend to Victory

(Urcușul spre victorie) - Câmpulung Muscel

Nu demult Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, dislocat în garnizoana Câmpulung-Muscel, din județul Argeș, a împlinit jumătate de veac de la înființare. Unitatea a fost înființată urmare a evenimentelor din anul 1968 când statul cehoslovac a fost invadat de statele aliate din Pactul de la Varșovia cu excepția României. În semn de apreciere pentru înaltul profesionalism, devotamentul și modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor, pe timpul executării misiunilor specifice în teatrul de operații Afganistan, s-au oferit unor cadre militare din această unitate înalte distincții militare:

Emblema de Onoare a Forțelor Terestre
Emblema de Merit în slujba păcii clasa a III-a

Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestrte Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Arma a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din Bucureşti în "Corpul Vânătorilor de Munte". Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiuni internaționale în Kosovo, Irak şi Afganistan. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaționale; Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmisegetusa" la Brasov, subordonată Diviziei 1 Infanterie şi Brigada 61 Vânători de Munte "Virgil Bădulescu" - Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie.

Municipiul Pitești este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ 172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor, aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub genericul – Simfonia lalelelor. Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Deasupra am postat stemele de la 1715, interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Piteşti, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură piteștene din vremuri diferite.

Biserica Sfânta Vineri

Camera de comerț

Spitalul I.C.Brătianu

Gara

Biserica Sfântul Gheorghe

Biserica Sfântul Nicolae

Teatrul comunal

Hala de Carne

Tribunalul

Poarta monumentală a Eroilor a Regimentului 4 Argeș

Muzeul județean

Primăria

Foișorul de foc

Hotelul Muntenia

Palatul Prefecturii

Hotelul și Restaurantul Victoria

Prefectura

Magazinul Trivale

Grota din Parcul Trivale

Cinema Modern

Liceul I.C.Brătianu

Argeș este un judeţ situat în regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 kilometri pătrați, numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii - Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică, comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură argeșene din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri poștale și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.