Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În data de 11 august 2008 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă dedicată aniversării a 200 de ani de la naşterea lui Simion Bărnuţiu. Aversul monedei prezintă un fragment din acuarela lui Costache Petrescu - "Adunarea Naţională de la Blaj", peste care se află inscripţia "MAREA ADUNARE NATIONALA DE LA BLAJ - MAI 1848"; în partea stângă, anul emisiunii - 2008, scris vertical, iar în partea superioară, valoarea nominală - 10 LEI; lângă chenar inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", iar în dreapta, stema României. Reversul monedei prezintă portretul lui Simion Bărnuţiu; în stânga, inscripţia "SIMION BARNUTIU" scrisă vertical, dedesubt, inscripţia "200 ANI DE LA NASTERE", iar la dreapta, anii 1808 şi 1864. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală – 10 lei: metalul – argint; puritatea – 99,9%; forma – rotundă; diametrul – 37 milimetri; greutatea – 31,103 grame; calitatea – proof, cantul – zimțat și tirajul – 500 de exemplare.

Simion Bărnuțiu s-a născut la data de 21 iulie 1808 la Bocșa - Sălaj și a decedat la data de 28 mai 1864 la Sânmihaiu Almașului. El a fost un om politic român, istoric, filozof și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 din Transilvania.

Marea Adunare Naţională de la Blaj a reprezentat un moment de maximă importanţă in cadrul revoluţiei paşoptiste din Transilvania. Au participat, alături de Simion Bărnuţiu şi alţi fruntaşi paşoptişti din Transilvania precum Avram Iancu, Geroge Bariţiusau Timotei Cipariu. Preşedinti ai acestei adunari au fost proclamaţi episcopul ortodox Andrei Şaguna şi episcopul greco-catolic Ioan Lemeny, iar vicepresedinţi au fost Simion Bărnuţiu şi George Baroţiu. Deşi a început în faţa catedralei din Blaj, adunarea s-a mutat pe câmpul de lângă oraş, datorită numărului de participanţi (câteva zeci de mii). Acest loc s-a numit începând de atunci Câmpia Libertăţii. Au participat fruntaşi revoluţionari şi din celelalte provincii româneşti: Alecu Russo, Al.I. Cuza, Vasile Alecsandri, Lascăr Rosetti din Moldova şi Dumitru Brătianu din Ţara Românească. Pe data de 4/16 mai 1848 August Treboniu Laurian a prezentat programul de revendicari ale naţiunii române din Transilvania, denumit Petiţiunea Naţională. În cele 16 articole ale sale erau cuprinse următoarele: naţiunea română se declara independentă şi cerea reprezentare proporţională în Dietă; se proclama independenţa Bisericii române şi egalitatea ei cu celelalte Biserici din Transilvania; se cerea desfiinţarea iobăgiei, fără nicio despăgubire din partea ţăranilor iobagi; se hotăra formarea unei gărzi naţionale a românilor.se protesta împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria. Cei prezenti au scandat Noi vrem să ne unim cu ţara. Pe data de 5/17 mai 1848 s-a format Garda naţională a românilor, iar adunarea s-a încheiat după ce se hotărâse formarea a două delegaţii, care să prezinte împăratului şi Dietei din Cluj revendicările românilor din Transilvania.

În data de 27 iunie 2011 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă dedicată aniversării a 150 de ani de la stabilirea stemei Principatelor Unite Moldova și Țara Românească. Aversul monedei prezintă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ şi anul de emisiune „2011“; la exterior, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA“ şi „ALEXANDRU IOAN CUZA“. Reversul monedei prezintă într-un scut unic două ecusoane alăturate, în care sunt reprezentate simbolurile celor două principate, Moldova şi Ţara Românească; cele două ecusoane sunt timbrate de o coroană princiară; la exterior se află inscripţia circulară „STEMA PRINCIPATELOR UNITE MOLDOVA SI TARA ROMANEASCA“, iar în exergă anul „1861“. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală – 10 lei: metalul – argint; puritatea – 99,9%; forma – rotundă; diametrul – 37 milimetri; greutatea – 31,103 grame; calitatea – proof, cantul – zimțat, tirajul – 500 de exemplare și prețul unitar de vânzare fără TVA – 420 lei.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la data de 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania), a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări româneşti. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur govern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţiei, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Moldova este un teritoriu cuprins în nord estul României, estul Europei, geografic vorbind zona cuprinsă între Carpații Orientali la vest, râul Nistru la est și Marea Neagră la sud. Actuala provincie Moldova din România este vechiul principat rămas după pierderea unei părți a Bucovinei (1774), a Basarabiei (1872), a județelor Ismail, Cahul și Bolgrad (1878) și a Ținutului Herței (1940).

Muntenia este o regiune istorică din sudul României, parte componentă a Țării Românești. Limitele sale sunt: la nord munții Carpați (care o delimitează de Transilvania), la vest râul Olt (care o separă de Oltenia), la sud și est fluviul Dunărea (care o delimitează de Bulgaria și Dobrogea ), iar la nord-est râurile Milcov, Putna și Siret (dincolo de care se află Moldova).

În data de 12 decembrie 2011 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă dedicată aniversării a 190 de ani de la Revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Aversul monedei prezintă prezintă o compoziţie sugerând trecerea Oltului de către pandurii lui Tudor Vladimirescu, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „100 LEI“ şi anul de emisiune „2011“. Reversul monedei prezintă portretul lui Tudor Vladimirescu, un grup de panduri şi o imagine de epocă a mănăstirii Tismana, anul „1821“ şi inscripţia în arc de cerc „TUDOR VLADIMIRESCU“. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală – 100 lei: metalul – aur; puritatea – 90%; forma – rotundă; diametrul – 21 milimetri; greutatea – 6,452 grame; calitatea – proof, cantul – zimțat, tirajul – 500 de exemplare și prețul unitar de vânzare fără T.V.A. – 1770 lei.

Tudor Vladimirescu (născut la 1780 în Vladimiri, Gorj şi decedat la 7 iunie 1821 în Târgovişte) a fost o figură emblematică pentru istoria Ţării Româneşti la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluţiei de la 1821 şi a pandurilor. A învăţat carte şi limba greacă în casa boierului aromân Ioniţă Glogoveanu din Craiova, care a făcut din inteligentul şi destoinicul băiat administrator de moşie pe care l-a întrebuinţat în afacerile de negoţ, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu şi-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerţ pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligaţii semipermanente - şi participă la războiul ruso turc din anii 1806 – 1812, recompensat de oficialităţile ruse cu ordinal de cavalerie Vladimir , clasa a III-a. În anul 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloşani, adică administrator al unui district de munte, funcţie pe care o va deţine până în 1820. În perioada 14 iunie – 26 decembrie 1918 a efectuat o călătorie la Viena, pentru a lichida moştenirea soţiei lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniţă Glogoveanu), decedată la Viena, şi pentru a-i aduce în țară fetiţa. Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala imperiului austriac. Întors în ţară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană de la Ada Kaleh, care cutreierase judeţele Mehedinţi şi Gorj, distrusese şi gospodăria lui de la Cerneţi, jefuind tot. Prezent apoi în capitala ţării pentru susţinerea unui proces de moşie în faţa divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mişcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuţii cu reprezentanţii Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“. A semnat o înţelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conţinutul prea revoluționar al „Proclamaţiei de la Padeş “ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinaţi cu înfrângerea oştirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit şi s-au poleit tot neamul boieresc, îl socoteşti nimic, şi numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiţi dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanenţă paşalele de la Dunăre şi Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimişi domni şi ocârmuitori acestui norod“. Intrând în Bucureşti în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea ţării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezenţa lui Alexandru Ipsilanti la Bucureşti în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acţiunea lui fusese dezavuată, ca şi a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situaţie dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, aşa cum promisese iniţial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război. Conducătorii eteriştilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Goleşti la 21 mai Tudor a fost ucis de şefii eteriştilor la Târgovişte în noaptea de 27 spre 28, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriştilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. Poza de mai sus este un portret executat de către Theodor Aman, după moartea revoluţionarului, pe baza mărturiilor unor panduri.

***

RĂSPUNS LA

CARICATURILE - GHICITORI

DINȚOSUL este Ronaldo de Assis Moreira, cunoscut mai mult ca RONALDINHO (născut la data de 21 martie 1980) fotbalist brazilian care joacă la clubul mexican Queretaro. El a câștigat premiul Jucătorul Anului F.I.F.A. în 2004 și 2005. Renumit pentru tehnica, șuturile, dribling-urile, depășirile și loviturile sale libere, Ronaldinho este considerat pe drept cuvânt unul din cei mai buni fotbaliști din generația sa. A jucat 97 de meciuri, marcând 33 de goluri pentru echipa națională a Braziliei, fâcând parte din lotul Braziliei la Campionatul mondial de fotbal din anul 2002. La nivel de club, Ronaldinho a jucat la următoarele cluburi ale lumii; Gremio - Brazilia, Paris Saint-Germain – Franța, F.C. Barcelona – Spania, AC Milan – Italia, Flamengo și Atletico Mineiro - Brazilie. Cu F.C. Barcelona a câștigat U.E.F.A. Campions League în 2006 și Balonul de aur în 2005.

CHELIOSUL este Walter Bruce Willis, cunoscut mai mult ca BRUCE WILLIS, (născut la data de 19 martie 1955), actor, producător și cântăreț american. Cariera sa a început pe scena Off-Broadway, ulterior continuând în televiziune și film, jucând în comedii, drame și filme de acțiune. Bruce Willis este cunoscut cel mai mult pentru rolul lui John McClane din seria de filme Die Hard (Greu de ucis). A jucat în peste 60 de filme dintre care amintesc; Pulp Fiction, Armaghedon, Al cincilea element sau Sin City.

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mateiu Ion Caragiale 1885 - 1936

Mateiu I.Caragiale prozator și poet 1856 - 1996

110 ani trăim cu săditorii visul galeș al Floridei și

al ostroavelor Antile - CAVE, AGE, TAGE!

Mateiu Ion Caragiale (născut la data de 25 martie 1885 și decedat la data de 17 ianuarie 1936) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul fiu al lui Ion Luca Caragiale. Principala sa opera literară este Craii de Curtea-Veche.

Insignă - Centrul de cercetare științifică pentru forțele navale

La data de 18 octombrie 1966, prin Ordinul Ministrului Forţelor Armate nr. CL 00/1080, ia fiinţă Centrul de Cercetări Ştiinţifice al Marinei Militare. Prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M1/1998, centrul a fost integrat în structura Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare. În data de 20.11.2001, prin comunicarea Statului Major General nr. G3/4067, denumirea centrului se schimbă în Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Forţele Navale (C.C.S.F.N.), cu sediul în Constanța, strada Ștefăniță Vodă, la nr. 4.

Insigna - Poliția - Ordine publică

Direcţia de Ordine Publică a Poliției române este structura de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române care coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile ce revin Poliţiei Române pentru menţinerea ordinii publice pe teritoriul naţional în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi faptelor contravenţionale din competenţă, asigurând, totodată, controlul sistemelor de securitate private. Obiectivele principale de activitate ale structurilor de ordine publică sunt: creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor în segmentul stradal; cunoaşterea populaţiei prin activităţile specifice poliţiei de proximitate; creşterea calităţii intervenţiei la evenimentele semnalate de către cetăţeni; prevenirea şi combaterea infracţionalităţii şi a altor fapte antisociale, potrivit competenţei.

Insigna - Poșta Română

Poşta de pe meleagurile româneşti este cunoscută încă din Evul Mediu. Ea a fost înfiinţată din nevoia de a transmite poruncile voievozilor pâna la limitele teritoriului aflat în stapânirea lor. Curierii domnului se slujeau de cai, pe care locuitorii satelor şi oraşelor tranzitate erau obligaţi să-i pună la dispoziție. Primul document privind existenţa serviciilor poştale pe teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. Între anii 1857-1862 se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activităţii de poştă. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859. Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de "Lege telegrafo-poştală" a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu. La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poştă la presa din ţară şi străinatate, administraţia poştală percepând un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor şi francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poştă rurală, care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înfiinţează câteva sute de circumscripţii rurale, grupate în jurul unor oficii poştale. În luna august, se înfiinţează în Bucureşti încă patru birouri de poştă, sucursale ale biroului existent, noile birouri fiind amplasate în Calea Craiovei (Calea Rahovei), Calea Moşilor, Calea Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Strada Belvedere. La 1 iulie 1871, intră în vigoare prima lege de organizare a personalului, însoţită de "Regulamentul pentru fixarea atribuţiunilor funcţionarilor telegrafo-poştali". Cu începere din 1 mai 1874, intră în vigoare "Legea pentru serviciul de poştă rurală", care a avut ca efect imediat înfiinţarea unui număr de 115 birouri poştale rurale. În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcţia Palatului Poştelor, care va fi dat în funcţiune în anul 1900. În anul 1925, adminstraţia P.T.T. a preluat exploatarea unei noi ramuri de telecomunicaţii, radiotelegrafia (comunicaţiile radioelectrice, cum se zicea pe atunci), fiind adaugată o nouă literă simbolului care a devenit P.T.T.R.. În perioada interbelică, administraţia de poştă şi telecomunicaţii a fost trecută în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, structura organizatorică fiind, iniţial bazată pe direcţii regionale. În anul 1955, a fost promulgat Decretul nr.197 prin care era stabilit obiectul de activitate al ramurii de poştă şi telecomunicaţii, fiind din nou consfinţit monopolul absolut al statului în acest domeniu. După anul 1989, au avut loc profunde transformări în administraţia centrală a statului, reflectate si în domeniul postei si telecomunicatiilor. Sus am postat doua logo-uri din istoria institutiei Posta Romana.

Campionatul popular de călărie

Campionatele județene - locul III

Comitetul pentru cultură fizică și sport

Termenul generic HIPÍSM (călărie) este denumirea generică dată întregii activități legate de folosirea calului în întrecerea sportivă, indiferent de profilul ei. Cuprinde probe sportive de dresaj, concursuri hipice (ex. trecerea peste obstacole), triatlon (călărie de manej, probe de câmp, obstacole), curse de cai, curse pe terenuri accidentate, alegări de viteză etc. Prima cursă de sărituri peste obstacole a avut loc în Irlanda, în anul 1859. De atunci și până în prezent, acest sport a devenit preferatul oamenilor bogaţi din întreaga lume. Pe mapamond sunt peste un milion de practicanți, cei mai mulţi dintre ei în SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda şi Italia. Este o competiţie a elitelor. Un armăsar campion poate să valoreze şi un milion de euro, cât un automobil Ferrari.

Campionatul popular de călărie 1950

Campionatele de plasă - locul IV

Comitetul pentru cultură fizică și sport

Odată mergea în galop, azi abia mai face câţiva paşi. Este vorba despre hipismul românesc, altădată un sport cu care ne mândream peste tot în lume. România nu mai are niciun călăreț în top 500, iar caii sunt evaluați, nu după trap sau sărituri, ci după cât de bine trag la căruță. În timp ce un antrenor de origine română, Monica Teodorescu, conduce lotul olimpic al Germaniei, Federaţia Ecvestră Română a găsit repede scuza: nu mai sunt bani.Timp de zeci de ani, hipiștii români au adus faimă țării la probele de sărituri peste obstacole din străinătate. Astăzi se luptă să iasă din anonimat și fac eforturi să revină în elita mondială. Puţină lume ştie că acest sport plin de eleganță are o tradiție îndelungată în România. Începând cu anii '20, călăreţii români au câștigat trei cupe pe națiuni și au cucerit medalii de bronz si de argint la olimpiadele de la Berlin, Moscova şi Roma. În 1936, la olimpiada de la Berlin, românul Herny Rang a pierdut aurul olimpic din cauza unui arbitraj „nedrept”, care l-a declarat câștigător pe concurentul neamț. Românul nu a depus constatație și din acest motiv Adolf Hitler i-a dăruit o motocicletă. Am avut o generație de aur din care au făcut Felix Țopescu, Vladimir Constantinescu, Henry Rang, Zahei, Tudoran și antrenorul lor, Chirculescu.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ