Epaminonda's Blog.....

Berea în România este cea mai populară băutură alcoolică, fiind produsă pe teritoriul țării cel puțin din secolul al XIV-lea. În anul 2020, în România erau 68 de berării active, iar consumul de bere pe cap de locuitor era de 86 de litri pe an. Cele mai mari companii producătoare de bere din România sunt Ursus Breweries, deținută de Asahi Group Holdings Ltd – cu trei fabrici de bere (Brașov, Buzău, Timișoara), și Heineken România (denumită anterior Brau Union România), care deține patru fabrici de bere în Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș. Alte companii importante sunt Bergenbier, deținută de Molson Coors, care are locații la Blaj și Ploiești și Tuborg România (denumită oficial United Romanian Breweries), parte a Grupului Carlsberg, care are o fabrică de bere în Pantelimon. Alte companii naționale sunt European Drinks, care deține o fabrică de bere în Sudrigiu, Romaqua Group, care deține o fabrică de bere în apropiere de Alba Iulia, Albrau, cu sediul în Onești, care produce propriile mărci de bere, precum și mărci pentru lanțurile de supermarketuri sau hipermarketuri din țară, și Martens (fosta fabrică de bere Robbere) Galați, deținută de Bierbrouwerij Martens din Belgia din 1998, care produce, de asemenea, atât mărci de bere dedicate, cât și mărci proprii. Alte două companii mai mici care operează preponderent regional sunt Bermas, cu sediul în Suceava și Imex, cu sediul în Satu Mare. În această serie de articole voi prezenta câteva fabrici românești vechi și noi dar și sortimenete de bere produse la noi în țară.

Din studiul efectuat pe net am concluzionat ca municipiul și județul Botoșani au tradiție modestă în fabricarea și comercializarea berii. Și totuși astăzi, în municipiul Botoșani, la ieșirea din oraș către comuna Roma, se află cartierul numit Cișmea, dar și o țeavă, bine amenajată, prin care curge apă de izvor, din adâncurile pământului. În urmă cu aproximativ 120 de ani, la Botoșani, se înființa și fabrica dar și brandul care avea să dea numele cartierului de astăzi. Era vorba despre fabrica de bere „Cișmea”, înființată pe Calea Națională, de un afacerist evreu numit Leon Spodheim. Acesta a stat o bună perioadă în Germania și avea multe contacte în Europa Centrală. Întors la Botoșani, s-a gândit să creeze o rețetă unicat de bere care combina secrete de fabricație din Germania, dar și savori ale berii englezești. Totodată, folosea apa de la un izvor din marginea târgului, renumit pentru proprietățile sale. Este vorba de același izvor de unde mai iau și astăzi apă botoșănenii, din zona Cișmea. Într-un timp relativ scurt, berea „Cișmea” a devenit un adevărat brand mai ales pe plan internațional. Producția era folosită doar pentru a fi consumată la nivel local, în restaurantul „Calul Bălan”, din centrul Botoșanilor, dar și pentru export. Se spune că numai în Austria și Ungaria plecau lunar câte trei cisterne cu câteva tone de bere „Cișmea”. Berea era exportată și în Germania, unde a avut un succes deosebit. Ca și alte branduri botoșenene și berea „Cișmea” a dispărut, cu tot cu rețetă, în preajma Celui de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi în municipiul Botoșani se cunoaște compania privată S.C. Dana S.N.C. care produce și comercializează sortimentele de bere “Dana”. În rest botoșenenii beau bere produsă în județele limitrofe.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE,

O PLACHETĂ ȘI O MEDALIE

DIN JUDEȚUL IAȘI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Colegiul "Costache Negruzzi" Iași - România

Național „Costache Negruzzi” din municipiul Iași, cunoscut și sub denumirile de Liceul Internat din Iași, Liceul Internat „Costache Negruzzi”, Liceul „Costache Negruzzi” sau Negruzzi, este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ preuniversitar din Moldova, fondat în anul 1895 și afiliat UNESCO începând cu 1990. În Raportul general Anual asupra Învățământului, din decembrie 1884, se argumenta necesitatea înființării unor licee model, ”având personalul didactic cel mai ales, o administrație perfectă”, pentru ca, în timp ”întreg învățământul” să resimtă ”influența binefăcătoare a unui centru de cultură de asemenea importanță”. În acest context de modernizare a societății românești, la 5 octombrie 1895, își deschidea porțile Liceul Internat din Iași, ”o nouă școală instalată într-o clădire spațioasă și anume întocmită, înzestrată cu tot materialul didactic reclamat de programa liceală clasică [...], menită a experimenta, în cele mai bune condițiuni de izbândă, învățământul liceal clasic, numai cu elevi interni și a prezenta un model de școală în acest fel”. Întemeiat ca liceu-model, de tipul colegiului englezesc, liceul și-a păstrat prestigiul dobândit în primii ani de existență, ”din perioada de belșug bugetar 1895-1900” , intențiile intelectuale și culturale ale întemeietorilor transformându-se, în timp, într-un climat educațional și spiritual deosebit, recunoscut până astăzi drept spirit internatist sau spirit negruzzist. Din primii ani de funcționare, în Liceu s-a creat o atmosferă de ordine, de carte și de intelectualitate, posibilă printr-un cumul de factori esențiali:

Selecția riguroasă a elevilor (proveniți din medii sociale, religioase, culturale, economice foarte diferite, dar având ca element comun îndeplinirea standardelor de exigență negruzzistă);
Un corp profesoral de excepție, cadre didactice cu vocație și rezultate demonstrate, secondate de pedagogi români sau străini;
Dotările materiale care să asigure calitatea învățământului (laboratoare, materiale didactice, bibliotecă literară și științifică).

Într-o astfel de atmosferă de emulație intelectuală, nu e de mirare că în amfiteatrul Liceului Internat au fost organizate, încă de la început, conferințe susținute de specialiști originari din Franța sau Germania.
Liceul se mândrește atât cu directori, cât și cu absolvenți de valoare, precum Spiru Haret, Nicolae Gane sau Eugen Lovinescu. Adresa de corespondență a colegiului este Strada Toma Cozma, nr. 4. Liceul Internat din Iași se deschide la 3 octombrie 1895, în urma inițiativei lui Spiru Haret, care intenționa să înființeze un liceu exemplar. Conform site-ului oficial al liceului, „inaugurarea s-a făcut într-o clădire impozantă, una din cele mai mari și mai frumoase din Iași, care se vedea de departe, înălțându-se în partea cea mai ridicată a orasului, pe umărul dealului Copou, în mijlocul grădinilor care o împrejmuiesc din toate părțile”. De asemenea, liceul „urma să formeze o elită culturală”, motiv pentru care au fost recrutați profesori deja remarcați prin profesionalism și talent în mai multe școli; totodată, au fost invitați și copiii cei mai promițători, din toate colțurile Vechiului Regat dar și din Transilvania. Inițial, liceul a avut un singur profil generalist. Ulterior adoptării legii asupra învățământului secundar și superior din 1898 (Legea „Spiru Haret”), s-au introdus doua secții, cea clasică și cea modernă. O a treia secție, de reală, se înființează în 1911. Pe 22 iunie 1899, este semnat decretul prin care instituția va purta denumirea de Liceul Internat „Costache Negruzzi”. În anul 1902 promovează prima promoție complet formată la Liceul Internat (cu șapte clase), iar în 1904 prima care a urmat opt clase. După cel de-al doilea război mondial, procesul didactic a suferit ca urmare a „adoptării” modelului sovietic, cu reducerea anilor de studiu la 10 clase, modificarea planurilor și a programelor de învățământ, încercându-se – în mod deosebit în anii 1950 – înstrăinarea de valorile naționale autentice. S-a lovit în liceul exponent al așa-zisei „elite burgheze” prin cunoscutele presiuni asupra profesorilor, prin înlocuiri și detașări forțate, prin desființarea unei biblioteci deosebit de valoroase – aproximativ 10000 de volume în anul 1954". În perioada stalinistă, numele liceului a fost schimbat de mai multe ori, devenind „Liceul de băieți nr. 2” (1949-1952), „Școala de 10 ani nr. 2 de băieți” (1952-1954) și „Școala medie nr. 2 de băieți” (1954-1956). Totuși, notează același autor, „în ciuda ingerințelor politice din anii '50, liceul și-a păstrat prestigiul și «spiritul internatist» nu s-a pierdut, prin eforturile și dăruirea exemplare ale dascălilor și ale elevilor ce i-au onorat numele”. În anul 1956, liceul își recapătă (parțial) denumirea de Liceul „Costache Negruzzi”, iar din 1977 devine Liceul de matematică-fizică „Costache Negruzzi”. În anii 1990 liceul a revenit la denumirea inițială, revendicându-și și consolidându-și totodată statutul de odinioară, reprezentând astăzi o instituție marcantă a învățământului ieșean. În anul 1998, devine Colegiul „Costache Negruzzi”, în 2010 obține titulatura de „Școală Europeană”, iar din 2015, poartă numele de Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași. Terenul destinat amplasamentului Liceului Internat a fost cumpărat de Primăria Iaşi în 1892, iar construcţia s-a desfăşurat între anii 1893 – 1895. Se spune că adevăratul ctitor al Liceului Internat poate fi considerat Take Ionescu, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în Guvernul Lascăr Catargi (1891- 1895), care a urmărit îndeaproape realizarea impunătoarei construcţii. Astfel, epuizându-se bugetul alocat, la 16 martie 1895 ministrul Take Ionescu a solicitat Adunării Deputaţilor un spor la buget de 183.244 lei pentru terminarea lucrărilor Liceului Internat de la Iaşi, ce urma să devină un „adevărat model pentru studiile noastre secundare”. Cu această aprobare construcţia Liceului Internat a fost terminată, fiind inaugurată în 3 octombrie 1895. Din păcate, căzând Guvernul Catargi în chiar aceeaşi dată,(!), ministrul Take Ionescu n-a putut participa la festivitatea inaugurării, dar, revenind în 1899 ca ministru, i-a dat denumirea preconizată iniţial de: Liceul Internat „Costache Negruzzi”. La terminare, clădirea monumentală a Liceului, cu subsol, parter, două etaje şi înalte trepte ale intrării, „una dintre cele mai impozante şi frumoase din Iaşi” (cum scria presa vremii), cu internat de 300 locuri, sală de sport, locuinţă a directorului, uzină, bucătărie, spălătorie şi ateliere diverse, alcătuia imaginea importantului lăcaş-model. Ca şi întregul Iaşi, Liceul Internat a suportat şi el consecinţele războiului pentru întregirea neamului şi, astfel, şi-a întrerupt definitiv cursurile în anii 1917 şi 1918; clădirea, fiind pusă la dispoziţia Crucii Roşii, a devenit mai întâi Spitalul nr. 267 şi în 1918 a devenit hotel militar destinat repatriaţilor din Rusia. 15 foşti elevi şi 2 profesori ai Liceului Internat au căzut pe frontul războiului de întregire a neamului. În primăvara anului 1944, liceul și-a întrerupt cursurile, fiind evacuat în Banat, acestea fiind reluate în toamna lui 1945, după sfârşitul războiului. Clădirea liceului a fost grav avariată pe timpul bombaradamentelor din anul 1944. Ca urmare a schimbării regimului politic din România, în urma reformei învăţămâtului din 1948, care a adoptat modelul sovietic, denumirea Liceului Internat se schimbă în mai multe rânduri. În perioada 1950 – 1954 localul Liceului Internat a fost atribuit Şcolii medii muncitoreşti, devenită Facultate muncitorească şi ca urmare cursurile Şcolii negruzziste s-au desfăşurat în localul fostului Seminar pedagogic universitar, iar internatul funcţiona în fosta Şcoală Lambrior de pe Sărărie. Numai perseverenţa profesorului Vasile Calistru, director în perioada 1950 – 1955, a reuşit să menţină şcoala, nu doar pe „linia de plutire”, dar şi să obţină rezultate onorabile la concursurile şcolare. În noiembrie 1956, în urma aprobării acad. Ilie Murgulescu, ministru al învăţământului, şcoala recapătă vechea sa titulatură: Liceul „Costache Negruzzi” Iaşi. Tot în acest an a fost reînfiinţată fanfara liceului şi s-a înfiinţat orchestra şi corul liceului.

Aeroclubul "Moldova" Iași

Campionatul național de parașutism

Ediția a-XIX-a / 25.08. - 08.09 / 181

Sportul aeronautic are rădăcini adânci la Iaşi, mărturie fiind zborul în 1912 cu un planor a elevilor Liceului Naţional, constituiţi în grupul "Infraroşii" din care făceau parte Ion Romanescu şi Horia Hulubei. Zboruri sporadice s-au făcut pe panta de la Vlădiceni, între anii 1935 - 1937, însă aeroclubul ia fiinţă oficial la data de 14 septembrie 1938 (de ziua Crucii). Terenul de zbor şi infrastructura aparţineau Flotilei de aviaţie a cărui comandant era generalul Emil Gheorghiu. În anul 1940 terenul de zbor a fost amenajat pentru aviaţia militară de bombardament, vânătoare, legătura, recunoaştere, observaţie şi transport. De pe acest teren şi-au luat zborul escadrilele în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, atunci când România a intrat în cel de-al doilea Război Mondial. În perioada 1942-1944 şcoala de planorism a fost mutată la Cucuteni, 10 km vest de oraş, unde s-a zburat mult la pantă, instruindu-se numeroşi elevi. Din anul 1946 se revine pe vechiul teren sub denumirea de "Şcoala de pilotaj - Iaşi", denumire care vă fi păstrata până în anul 1964 când ia denumirea de "Aeroclubul Moldova Iaşi", urmând că în anul 2006 să se schimbe în "Aeroclubul Alexandru Matei Iaşi".

Prezint mai jos câteva date de identificare a aerodromului aeroclubului ieșean:

adresa de corespondență – Strada Aviației, nr.2 , Iași
amplasare – 3,5 kilometri E de Iași
lungimea pistei – 650 metri
lățimea pistei – 40 metri
elevație – 62 metri

La aerodrom sunt trei linii de școlarizare:

Școală de parașutism cu următoarele cursuri:

Curs de pregătire pentru obținerea licenței de parașutist și a calificării de clasă parașută - aripă
Curs de pregătire pentru obținerea calificării superioare de instructor parașutist
Curs de pregătire pentru obținerea calificării superioare de parașutist, recepție și control
Curs de pregătire pentru obținerea calificării superioare de parașutist încercător
Curs de pregătire pentru obținerea autorizării speciale de instructor tandem
Curs de pregătire pentru obținerea autorizării speciale de lucru relativ în cădere liberă
Curs de pregătire pentru obținerea autorizării speciale de lucru relativ pe cupolă
Curs de pregătire pentru obținerea autorizării speciale de instructor pentru lansări cu deschidere automată
Curs de pregătire pentru obținerea autorizării speciale de plior parașute

Școală de planorism - Cursuri oferite de către Organizația de Pregătire Planor
Curs Radiotelefonie – pentru obținerea Certificatului General de Operator Radiotelefonist - act administrativ prin care Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații atribuie persoanelor fizice dreptul de a opera stații de radiocomunicații de aeronavă sau stațiile aeronautice de sol.

Set 2 insigne - Fabrica de antibiotice Iași

Fabrica de antibiotice din Iași este o companie farmaceutică din România, fondată în anul 1955. Este o societate pe acțiuni în curs de privatizare, acționarul majoritar fiind statul român, prin intermediul A.V.A.S. (Agenția pentru valorificarea activelor statului). Compania este listată la Bursa de Valori București, la Categoria I, sub simbolul ATB și are o capitalizare bursieră de peste 900 milioane RON. Mai jos admiri o poză mai veche cu fabrica ieșeană de penicilină. În decembrie 2008, societatea era evaluată la peste 130 milioane de euro. Antibiotice Iași ocupa la finele anului 2005 locul al treilea în rândul producătorilor autohtoni de medicamente, cu o cotă de piață de 3,17% din punct de vedere valoric. Acționarul majoritar al companiei este AVAS, cu o deținere de 53,02%. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Fabricii de Antibiotice Iași. Sediul acestei fabrici este situat pe Strada Valea Lupului, la nr.1. Societatea comercială Antibiotice S.A. Iași este dedicată îngrijirii sănătății oamenilor, oferind medicamente generice de calitate recunoscută. În luna decembrie 1955 lua ființă prima fabrică din România și din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander Fleming. Construită la Iași în perioada 1953-1955, compania purta numele de Fabrica Chimică nr. 2 Iași. Patru ani mai târziu, intră în funcțiune secția de fabricație a streptomicinei și se obțin primele forme finite de medicamente sub formă de unguente, creme și supozitoare. Fabrica Chimică nr. 2 Iași își schimbă denumirea în Fabrica de Antibiotice. Sunt dezvoltate fluxurile tehnologice de fabricare a substanțelor active (eritromicină, oxitetraciclină, tetraciclină, grizeofulvină, sinerdol, lizină). Antibiotice devine în această perioadă singurul producător de produse sterile pentru uz parenteral (injectabile) din România. Obținerea în anul 1977 a autorizării acordate de organismul regulator american Food and Drug Administration pentru fluxul de streptomicină deschide porțile pieței internaționale. Antibiotice devine societate comercială pe acțiuni și preia patrimoniul fostei Întreprinderi de Antibiotice Iași (conform HG nr. 1200 din 12 noiembrie 1990). Ca urmare a modificărilor survenite la nivel macroeconomic, conducerea companiei Antibiotice reorientează producția de medicamente. În portofoliul firmei, produsele finite câștigă astfel locul principal, substanțele active fabricate în această perioadă fiind utilizate pentru dezvoltarea de noi forme farmaceutice. În scurtă vreme, se introduc în producție peste 30 de produse farmaceutice care plasează compania ieșeană în topul producătorilor de antiinfecțioase din România. În această perioadă se fac investiții majore de peste opt milioane de euro în scopul retehnologizării și achiziției de echipamente moderne și competitive. Antibiotice urcă în topul primilor cinci producători mondiali de penicilină și derivați de penicilină. Antibiotice fabrică primele medicamente sub formă de comprimate, iar Ampicilina și Oxacilina sunt primele capsule obținute pe fluxul de produse penicilinice. Antibiotice obține două medalii de aur și premiu la secțiunea Medicină la EUROINVENT 2015, cea mai mare expoziție de invenții, proiecte și cercetări din sud-estul Europei. În contextul pandemiei cu COVID-19, Antibiotice a susținut sistemul sanitar din România prin reintroducerea în fabricație a două produse (Paracetamol și Novocalmin) destinate tratamentului COVID-19 și a asigurat spitalelor antibiotice injectabile pentru tratamentul asociativ al infecțiilor complicate determinate de virusul SARS-CoV-2. Compania câștigă licitația organizată de Comisia Europeană pentru unul dintre cele mai utilizate antibiotice în tratamentul pentru COVID-19: AmoxiPlus® și pătrunde pe piețele SUA și UK cu noi medicamente asociate COVID-19. În anul 2022 Antibioticea inaugurat cea mai modernă fabrică de produse farmaceutice topice solide și semisolide din Europa – o investiție totală de 20 de milioane de euro – obținând certificarea Good Manufacturing Practice pentru noul site din partea Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Insigna - Nicolae Iorga - Semicentenar - Botoșani 1840 - 1990 (?)

Iașul salută Botpșanii

Nicolae Iorga s-a născut în 1871 la Botoşani, în familia unui avocat. A studiat în oraşul natal, apoi la Liceul Naţional din Iaşi. A absolvit Universitatea din Iaşi - secţia istorico-literară - în 1889, în doar un an. În 1889 publică primele sale articole ştiinţifice (dar şi poezii în revista Convorbiri literare). Iorga obţine titlul de doctor în 1893, la Universitatea din Leipzig. În 1895 devine profesor de istorie universală la Universitatea din Bucureşti (la Facultatea de Litere). Deja Iorga devenise o personalitate foarte cunoscută şi apreciată. În 1897 este ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru plin din 1910. Pe la 1900 Iorga s-a implicat în politică, domeniu în care s-a remarcat îndeosebi prin patriotism. În 1907 este ales deputat al colegiului al II-lea din Iaşi. În 1919 a fost ales preşedinte al Adunării Deputaţilor. A înfiinţat mai multe partide şi a participat la diverse alianţe politice. A fost un susţinător al regelui Carol al II-lea, fiind preşedinte al Consiliului de Miniştri în 1931 şi consilier regal în 1938. În 1908 Nicolae Iorga a înfiinţat şcoala de vară de la Vălenii de Munte. În întreaga sa carieră Iorga a scris peste 1000 de volume şi vreo 25 000 de articole, studii şi recenzii (adică în medie mai mult de o carte pe lună, şi mai mult de un articol pe zi!). Nicolae Iorga avea o memorie cu totul ieşită din comun, şi o putere de muncă pe măsură. Sfârşitul vieţii marelui istoric a fost unul îngrozitor şi nemeritat. În 28 noiembrie 1940 Iorga este găsit mort pe un cîmp lîngă Strejnic, nu departe de Ploieşti. Fusese luat cu o zi înainte din vila sa de la Sinaia de o echipă de legionari, care l-au asasinat. Conflictul dintre legionari şi Iorga era vechi, dar el se accentuase în 1938, cînd Corneliu Zelea Codreanu publicase un articol în care îl acuza pe savant de „necinste sufletească”. Iorga l-a dat în judecată pe Codreanu, şi acesta a fost condamnat pentru calomnie. Pe 30 noiembrie 1938 Căpitanul şi alţi legionari, condamnaţi pe diferite termene, au fost ucişi de poliţie, la ordinul regelui Carol al II-lea (în perioada respectivă asasinatul politic era o metodă utilizată şi de Putere, nu numai de Legiune). Imediat după ce au ajuns la putere legionarii au răzbunat crâncen moartea comandantului lor, asasinând în închisoarea de la Jilava zeci de persoane implicate mai mult sau mai puţin în lichidarea Căpitanului. A doua zi a fost ucis şi Iorga, pe care legionarii îl considerau ca „autor moral” al asasinării lui Codreanu.

ARGUS - Scrabble Club 2024

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită
membrilor Clubului Argus de Scrabble din orașul Târgu Frumos, județul Iași

Scrabble (distribuit în România și sub denumirea jocul cuvintelor) este un joc în care participanții formează cuvinte prin plasarea de litere pe o tablă având dimensiunile de 15 x 15 pătrățele. Cuvintele se pot forma pe orizontală sau pe verticală, precum la cuvinte încrucișate, iar punctajul obținut este mai mare atunci când literele folosite sunt mai rare (mai valoroase) sau când sunt plasate pe pătrățele divers colorate, care dau diferite bonificații, ale tablei de joc. Numărul de litere și valoarea lor sunt caracteristice fiecărei limbi și se raportează la frecvența apariției lor în limba respectivă. Cuvintele sunt valide doar dacă corespund dicționarelor acceptate oficial. Numele Scrabble este

marcă înregistrată aparținând firmelor Hasbro, Inc. pentru Statele Unite și Canada, respectiv Mattel pentru restul țărilor. În România, istoria jocului de scrabble începe în februarie 1982, atunci când inginerii Șerban Teodoru și Ioan Comănescu adaptează jocul pentru limba română. Ei publică în revista Știință și Tehnică, timp de aproape doi ani, o serie de articole de inițiere propunând spre rezolvare o serie de teme clasice sau originale. În același an, Ionel Apostol inițiază o pagină de scrabble în revista Flacăra-Rebus. Preluată în anul următor de Ninel Aldea și Alexandru Petrescu, această pagină de revistă va deveni, pe tot parcursul anilor '80, centrul mișcării de scrabble din România. RECOOP începe comercializarea jocului și editează o carte de inițiere în scrabble, sub semnătura lui Dan Ștefănescu, și mai multe dicționare de scrabble realizate de Dorina Arhip, Dan Ursuleanu și Ioan Danciu. Iau ființă primele cluburi de scrabble, iar în 1984 au loc primele întâlniri ale jucătorilor la București și Piatra Neamț. În 1987 jocul de scrabble este recunoscut oficial în România ca disciplină sportivă prin constituirea Comisiei de Șah Electronic și Jocuri Logice - care cuprindea și Secția de Scrabble - în cadrul Federației Române de Șah, asociere care a facilitat înființarea, la 26 ianuarie 1990, a Federației Române de Scrabble în cadrul Ministerului Sportului. Recuzita jocului se poate reduce la tablă și 100 de jetoane (litere). Tabla este dreptunghiulară, 15x15, adică 225 de pătrățele, fiecare corespunzând locului unui singur jeton; este marcată cu numere pe orizontală și litere pe verticală și are pătrățele colorate plasate strategic reprezentând bonificații astfel:

albastru deschis - dublează valoarea literei poziționate în locul respectiv
albastru închis - triplează valoarea literei poziționate în locul respectiv
roșu deschis - dublează valoarea literelor întregului cuvânt plasat peste unul dintre pătrățelele de acest tip
roșu închis - triplează valoarea literelor întregului cuvânt plasat peste unul dintre pătrățelele de acest tip

Literele și cuvintele care sunt plasate (printr-o singură depunere) pe mai multe pătrățele de aceste tipuri se vor puncta corespunzător prin combinarea acestor reguli de multiplicare (o literă plasată pe albastru deschis își va dubla valoarea, iar dacă și cuvântul atinge un roșu deschis, prin dublarea valorii întregului cuvânt, litera respectivă va beneficia de o împătrire a valorii sale). Cele 100 de jetoane sunt inscripționate cu litere și valoarea lor. Ca elemente auxiliare se adaugă: un săculeț pentru păstrat și extras literele, 2 - 4 suporturi pentru manevrarea literelor, dicționar sau calculator pe care să ruleze un program de arbitraj, carnet și creion, regulament și ceas-cronometru. La turnee și competiții organizatorii asigură o parte a acestor materiale, precum și altele: tablă de demonstrație sau proiector, numere de masă, formulare și buletine de concurs, calculatoare cu programe de arbitraj care permit verificarea cuvintelor, dicționare, mese și scaune, etc. Scrabble se poate juca în familie, dar și în sistem competițional. Se organizează competiții naționale (campionat, cupă) și internaționale (în limba franceză sau engleză). În competiții, jucătorii concurează individual (singur la masă), cu excepția turneelor de partide libere. Câteva versiuni ale jocului au fost create pentru internet. În 1997, Florin Gheorghe și Matei Gall au realizat primul site de scrabble în limba română; Internet Scrabble Club permite desfășurarea de partide libere între doi jucători sau între jucător și calculator precum și partide de duplicat în diverse variante, în limbile română, engleză, franceză, italiană și olandeză și este accesat de mii de jucători, inclusiv experți și Maeștri ai Sportului.

Târgu Frumos este un oraș din județul Iași, aflat în partea de est a județului, în Câmpia Jijiei, lângă râul Bahluieț. Orașul este străbătut de șoseaua națională DN28 care leagă Iașul de roman. La Târgu Frumos, din DN28 se ramifică șoselele naționale DN28A, care duce spre vest la Pașcani și Moțca, și DN28B, care duce spre nord la Hârlău și Botoșani. Prin oraș trece calea ferată Pașcani-Iași. În Târgu Frumos se află reședința comunei Ion Neculce, care înconjoară ca un inel orașul. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10475 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 13573 locuitori) dintre care: români - 72,38%, romi – 8,12%, ruși lipoveni – 8,02% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Târgu Frumos, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 76,95%, romano catolici – 1,46%, ortodocși de rit vechi – 9,39% și restul – nedeclarată sau altă religie. În localitate au trăit în cursul anilor, în afară de români, și alte comunități etnice: evrei, sași, ceangăi și armeni. Prima atestare documentară a orașului Târgu Frumos parvine din data de 5 octombrie 1448. În anul 1950, orașul a devenit reședința raionului Târgu Frumos din regiunea Iași, dar în 1956 acest raion a fost desființat, orașul trecând la raionul Pașcani din aceeași regiune. La reforma administrativă din 1968, orașul a fost transferat județului Iași, reînființat. Șase obiective din orașul Târgu Frumos sunt incluse în lista monumentelor de interes local. Patru dintre ele sunt clasificate ca monumente de arhitectură:

biserica “Sfântul Nicolae” (1801);
fosta școală de fete (1842 – 1859);
gara (1870);
ansamblul bisericii “Cuvioasa Paraschiva” (circa 1541, construită de Petru Rareș), format din biserica propriu-zisă și din zidul de incintă.
mausoleul soldaților români din primul război mondial, ridicat la începutul secolului al XX-lea și aflat în cimitir
casa memorială Garabet Ibrăileanu, din strada Cuza Vodă.

Aici s-au născut sau au trăit vremelnic următoarele personalități:

Garabet Ibrăileanu (1871-1936), critic literar, eseist, istoric literar, pedagog, redactor literar, romancier român, de origine armeană
Marta Trancu-Rainer (1875-1950), prima femeie chirurg din România, de origine armeană
Grigore Trancu-Iași (23 octombrie 1874 - 7 ianuarie 1940) a fost un om politic, economist, avocat, profesor universitar, scriitor și memorialist român de origine armeană
Anișoara Minea-Sorohan (după căsătorie Minea) este o fostă canotoare română, laureată cu aur la Los Angeles 1984

Jeton - Restaurantul gării Iași - 1 leu

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus este un jeton realizat la comanda Restaurantului gării din municipiul Iași și are valoarea de un leu.

Nu se știe exact cum se întrebuința acest jeton dar se poate presupune că era un mijloc de garanție pentru vesela sau paharele din care consumau clienții la acest restaurant (terasă sau bar). În momentul când un client comanda ceva de mâncat sau băut el achita în plus și contravaloarea veselei sau paharelor din care consuma, primind la schimb, la paritate, unul sau mai multe jetoane de acest tip. După ce termina de servit el își preda paharul sau vesela completă primind înapoi contravaloarea acestora. Astfel exista o evidență mai bună a veselei (paharelor) și se manifesta grijă sporită față de ele.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă, iar dedesubt pozele câtorva clădiri inconfundabile pentru arhitectura orașului Iași, dar și câteva vederi poștale.

Administrația financiară

Direcția județeană a Arhivelor Naționale

Prefectura

Baia populară

Castelul Sturdza

Academia mihăileană

Biserica Bărboi

Primăria

Casa Dosoftei

Tunul Mănăstirii Golia

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în acest județ.