Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

SEBASTIAN VLĂDESCU: P.D.

“Există o viziune foarte clară

a acestui guvern.

Și viziunea spune așa:

România este în impas.“

LIVIU DRAGNEA: P.S.D.

“M-am simțit încărcat pozitiv

când am fost cu Ponta

în comunitățile sinistrate.“

ADRIAN VIDEANU: P.D.-L.

“Chiar vreau să începem să demarăm.“

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

O INSIGNĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL BRĂILA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ministerul de interne - Pompierii 1831 - 1996

Comandamentul trupelor de pompieri

Primăria municipiului Brăila - România

Cea mai veche mentiune documentara despre pompierii din Braila dateaza din 1831, mai precis de la aplicarea Regulamentului Organic în Tara Româneasca si consta în porunca Divanului Savârsitor al Principatului Valahiei catre Magistratul orasului Braila. Acest act se poate numi ,,Certificatul de nastere” al pompierilor braileni. Serviciul de combatere a incendiilor a fost dotat cu doua tulumbe, cumparate de la Odessa în 1834, iar pentru initierea pompierilor în utilizarea lor, a fost numit, de la Bucuresti, un om cu experienta în acest mestesug. În anul 1863 a fost realizat un local special pentru pompieri, opera a arhitectului Dumitru Poenaru, pe strada Orientala. Sectia de pompieri a orasului Braila s-a înfiintat la 1 aprilie 1874, în cadrul Bateriei Galati din Divizia a III-a prin Legea privind reorganizarea serviciului de pompieri pe baze militare din 12 martie 1874. Acest moment a consfintit militarizarea, în cea mai mare parte, a serviciului de pompieri si preluarea de Sectia de pompieri a unor prerogative ale artileriei teritoriale. Despre bravura dovedita de pompierii braileni s-a auzit si în capitala. Astfel, ca urmare a interventiilor curajoase si deosebit de periculoase la Moara Violatus, din 24 si 25 iulie 1912, au fost distinsi 3 pompieri de catre însusi regele Carol I prin Înaltul Decret Regal nr. 3654 acordându-li-se brevetele si medaliile ,,Barbatie si Credinta”. Un moment de seama în evolutia pompierilor braileni l-a constituit înfiintarea, în februarie 1937, a Companiei de pompieri Braila în baza Legii 56/1936, care reglementa activitatea pompierilor militari si civili din România. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial pompierii braileni si ofiterul cu prevenirea incendiilor s-au preocupat de organizarea prevenirii si stingerii incendiilor în Raionul, de atunci, Braila. La 18 mai 1961, ia fiinta Compania a II-a de pompieri Braila, cu sediul în incinta Combinatului de Celuloza si Hârtie. Ca urmare a reorganizarii teritoriale, în 1968, se înfiinteaza Grupul de pompieri al judetului Braila cu sediul în strada Orientului, iar din 1974 s-a mutat pe bulevardul Dorobanti nr. 468. Activitatea institutiei a câstigat si mai mult în operativitate în perioada de dupa Revolutia din 1989, prin înfiintarea pichetelor (actual garzi de interventie) din orasele Ianca si Însuratei în 1995 si Faurei în 2003.

Începând cu 15 Decembrie 2004 prin unirea pompierilor militari cu protectia civila, în baza O.U.G. nr. 88 din 2001 cu modificarile si completarile ulterioare, H.G.R. nr. 1490/2004 si H.G.R. nr. 1492/2004 s-a format actuala structura destinata asigurarii managementului situatiilor de urgenta: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta ,,Dunarea ” al judetului Braila, care asigura în zona de competenta coordonarea, îndrumarea si controlul activitatilor de prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta. Astfel, serviciile profesioniste pentru situatii de urgenta asigura interventia la o gama larga de evenimente negative, de la stingerea incendiilor si prim ajutor în accidente rutiere sau tehnologice, la inundatii, avarii si alte catasrofe naturale, acoperind practic, întregul spectru al misiunilor specifice protejarii vietilor omenesti, a mediului înconjurator si a bunurilor materiale. Anul 2005 marcheaza aparitia Comitetului judetean si Comitetelor locale pentru Situtii de Urgenta, organisme de conducere, coordonare si gestioare a activtatilor de prevenire si interventie în situatii de urgenta, conduse de Prefect si respectiv Primarii unitatilor administrativ teritoriale din judetul Braila. Începând cu anul 2006 se intra în etapa profesionalizarii institutiei, prin înlocuirea militarilor în termen cu personal angajat, în vederea cresterii gradului de operativitate în îndeplinirea misiunilor si atributiilor specifice. Cooperarea si conlucrarea dintre Inspectoratul judetean pentru Situatii de Urgenta si autoritatile administratiei publice locale cunoaste noi coordonate ale cooperarii în ultimii- ani, atât în domeniul îndeplinirii misiunilor cât si al finantarii unor activitati. Astfel în anii 2006-2007 Consiliul Judetean Braila, a dotat Inspectoratul cu o autospeciala pentru descarcerare si doua autovehicule pentru munca operativa folosite pentru îndeplinirea atributiilr în domeniul prevenirii situatiilor de urgenta si executarii misiunilor de asanare a munitiei ramasa neexplodata. Începând cu anul 2009 va începe construire si modernizarea imobilului destinat Centrului judetean de conducere si coordonarea interventiilor, imobilul si finantarea lucrarilor fiind asigurate de Consiliul Judetean Braila. Pâna la terminarea investitiei respective, în incinta Inspectoratul judetean pentru Situatii de Urgenta, se va asigura prin eforturi proprii, implementarea Sistemului de Management Informational pentru Situatii de Urgenta. Acest sistem va deservi Comitetul Judetean si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, asigurând o mai buna si eficienta coordonare si conducere a fortelor si mijloacelor de interventie destinate limitarii si înlaturarii efectelor negative înregistrate în judetul Braila, ca urmare a manifestarii unor factori de risc specifici. Diversificarea bazei materiale, a actiunilor de prevenire a incendiilor si altor situatii de urgenta, perfectionarea formelor de pregatire ale personalului, reducerea timpului de raspuns la interventii si specializarea continuua a echipelor de salvatori sunt directii care stau permanent în atentia conducerii institutiei, în vederea asigurarii si cresterii gradului de siguranta a concetatenilor si bunurilor materiale ale acestora, a patrimoniului public si privat. Sediul Inspectoratului Pentru Situații de Urgență “Dunărea” din municipiul Brăila este situat pe Bulevardul Dorobanților la nr. 468. (poza de mai sus).

Carol I - Regele românilor

Ministerul agriculturii - Expozițiunea din 1903 - Brăila

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Muzeul Brăilei - Divizia 2 Infanterie "Getica"

Un viitor pentru trecutul nostru

Armata a 2-a 1916 - 2011

Semper dignitate fidelis patriae

(Întotdeauna cu credință și demnitate pentru patrie)

Divizia 2 Infanterie "Getica"

Divizia 2 Infanterie „GETICA” este o mare unitate de nivel tactic-operativ a Armatei României, fiind subordonată Statului Major al Forțelor Terestre. Comandamentul diviziei este situat în municipiul Buzău. Divizia 2 Infanterie "Getica" este continuatoarea tradițiilor istorice și de luptă ale ale Armatei a 2-a, înființată în primul război mondial (în baza ordinului nr. 40 al Marelui Cartier General din 15 august 1916, la data de 18 august 1916, „toate trupele și serviciile prevăzute prin lucrările Ipotezei Z, vor trece sub ordinele superioare ale Comandamentului Armatei a 2-a”). Militarii Armatei a 2-a au participat la acțiunile de luptă din primul război mondial de pe frontul Carpaților, din anul 1916, precum și la luptele din vara anului 1917. Armatei a 2-a i-a revenit dificila și onoranta sarcină de a intra în istorie și de a participa la marea ofensivă de la Mărăști și la aprigele încleștări în operația de la Oituz din vara anului 1917. La 1 august 1918, Armata a 2-a primit ordin de demobilizare. La 12 septembrie 1939, se reînființează Armata a 2-a, urmând ca, în urma aplicării planului de restructurare a Armatei, la 22 septembrie 1940, aceasta să se desființeze din nou. Strucuturi din compunerea sa resubordonate au desfășurat în timpul celui de-al doilea război mondial importante acțiuni de luptă atât pe timpul campaniei din est, cât și celei din vest.

Prezint mai jos câteva repere calendaristice în evoluția acestei importnate structuri militare:

În iunie 1947 a fost creată Regiunea a 2-a Militară, cu comandamentul la București.
În anul 1960 se desființează Regiunea 2 Militară și se reînființează Armata a 2-a, cu comandamentul la București;
În anul 1980 Comandamentul Armatei a 2-a a fost mutat la Buzău;
În anul 2000 Comandamentul Armatei a 2-a a fost restructurat, devenind Comandamentul 2 Operațional Întrunit - nivel corp de armată și în 2001 primește denumirea onorifică de "Mareșal Alexandru Averescu";
În anul 2009 Comandamentul 2 Operațional Întrunit devine Comandamentul Operațional Întrunit;
În anul 2010 Comandamentul Operațional Întrunit "Mareșal Alexandru Averescu" se transformă în Comandamentul Diviziei 2 Infanterie "Getica".

Insigna - C.S.S. Brăila (Clubul sportiv școlar)

Prezint mai jos câteva repere calendaristice din viața Clubului Sportiv Școlar din municipiul Brăila, Strada Carantinei, nr. 4:

Școala Sportivă Brăila s-a înființat în anul 1967, funcționând pentru început cu 4 secții de specialitate (atletism, baschet, gimnastică ritmică și volei) , iar din anul 1969 devine unitate de sine stătătoare.
În anul 1971 baza sportivă brăileană s-a îmbogățit prin inaugurarea Stadionului municipal de atletism și darea în folosință a Bazinului acoperit de înot din Parcul Monument.
În anul 1974 Școala Sportivă Brăila s-a transformat în Clubul Sportiv Școlar, care a funcționat cu această denumire până la data de 1.09.1992, când a fuzionat cu Școala Generală nr. 30 înființându-se Liceul de Educație Fizică și Sport.
În anul 1976 în Brăila a avut loc inaugurarea Bazinului olimpic descoperit și a bazinelor de sărituri de la trambulină.
În anul 1996 Liceului cu Program Sportiv Brăila s-a situat pe un onorant loc IV la nivel național pentru rezultatele sportive, după cluburile bucureștene Steaua și Dinamo și Dinamo Brașov.

Camerele de comerț din România - 150 ani de istorie

1850 - 1864 - 1990 - 2000

C.C.I.A. Brăila (Camera de comerț, industrie și agricultură)

Pace - Prosperitate - Progres

S.N.R.S. Brăila (Societatea numismatică română - secția)

Camera Naţională de Comerț este organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă, fiind organizată și funcționând în temeiul Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România. Camera de Comerț (și Industrie) a României este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani. Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României a contribuit activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României. Istoria Camerei de Comerț și Industrie a României este strâns legată de procesul de modernizare a Principatelor Române din secolul XIX, iar înființarea primei Camere de Comerț pe teritoriul țării noastre a reprezentat un punct de referință pentru generația pașoptistă. În timpul revoluției de la 1848, se distinge Ștefan Golescu, un tânăr provenit din burghezia valahă, școlit în Elveția alături de frații săi. După o perioadă de exil, urmare a participării sale în cadrul delegației valahe care a negociat cu reprezentanții Imperiului Otoman adoptarea Declarației de la Islaz, Golescu revine în țară în 1857 și este unul dintre cei care, doi ani mai târziu, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza în fruntea Țării Românești. Ștefan Golescu devine ministru al finanțelor în Guvernul condus de Ion Ghica, iar printre proiectele sale se numără și înființarea Camerelor de Comerț pe teritoriul țării. Proiectul ministrului Golescu, susținut de breslele și corporațiile negustorești, nu se bucură însă de susținerea Adunărilor Legislative de la București și de la Iași. Trei ani mai târziu, în 1863, ministrul agriculturii, C.A. Rosetti, trimite către Adunările Legislative o nouă inițiativă de creare a Camerelor de Comerț în Principatele Unite. La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României. Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868. În această perioadă, negustorii, reprezentați de Camera de Comerț, au început o serie de demersuri pe lângă autoritățile statului. De exemplu, aceștia au solicitat Ministerului de Justiție să inițieze procedura de înregistrare a tuturor negustorilor și astfel au pus bazele actualului Registru al Comerțului.Camera de Comerț a participat activ la dezvoltarea cadrului economic din Capitală și a contribuit la momentele cheie în dezvoltarea mediului de afaceri, cum ar fi crearea birourilor vamale, reglementarea repausului duminical, prima lege a mărcilor de fabrică sau legea încurajării industriei naționale (care oferea avantajul de 5% din preț pentru produsele industriale românești în cadrul licitațiilor contra produselor străine). Au fost puse, astfel, bazele de funcționare ale Camerei de Comerț, al cărei rol principal era de reprezentare a intereselor negustorești și de consultare pe lângă autoritățile statului, în domeniile care țineau de mediul economic și fiscal. Una dintre problemele ridicate de reprezentanții vremii a fost subordonarea Camerelor de Comerț față de instituția prefectului, prin care aceștia considerau că libertatea economică nu era întru totul respectată. După aproape două decenii de încercări de modificare a legii Camerelor de Comerț, negustorii au reușit să obțină o nouă lege, Decretul Regal 1551 din 1886, semnat de Regele Carol I. A doua lege a Camerelor de Comerț prevedea scoaterea acestora de sub autoritatea guvernamentală, dar și reducerea numărului Camerelor de Comerț de la 15 la 10. Această lege a rămas în vigoare pentru aproape 40 de ani, când a fost modificată de Parlamentul României Mari, pentru a corespunde realităților noului stat român. Prin Decretul Regal 102 din 1925, Regele Ferdinand a adoptat a treia lege a Camerelor de Comerț, prin care a reformat Sistemul Cameral din România. Noua lege a sporit numărul Camerelor de Comerț și competențele acestora și a prevăzut înființarea unei organizații naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale. În Regatul României, activitatea Camerelor de Comerț a devenit din ce în ce mai importantă și mai corelată cu realitățile economice ale vremii. Camerele de Comerț românești și-au pus amprenta asupra primelor forme de învățământ comercial și industrial, au dezvoltat relații internaționale cu instituții similare din alte state, au contribuit la liberalizarea comerțului, modernizarea transporturilor și a comunicațiilor, extinderea și consolidarea pieței interne. Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub controlul strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. În 1971, instituția a devenit Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România. După Revoluția din 1989, Guvernul României a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind Camerele de Comerț și Industrie, moment care a marcat renașterea Sistemului Cameral. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri; acestea au devenit principalii piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați. Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț și Industrie, în cadrul acestora a fost înființat și sistemul Registrului Comerțului. În această perioadă, Camera de Comerț și Industrie a României și întregul Sistem Cameral au depus eforturi pentru reconstrucția economiei de piață a României, în vederea integrării în Uniunea Europeană și în structurile euroatlantice. CCIR a dezvoltat activitatea Registrului Comerțului, a trasat liniile învățământului profesional și a pus bazele unei societăți expoziționale moderne, cunoscută astăzi la nivel național și internațional – Romexpo SA. În prezent, Sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România, completată prin Legea nr. 39/2011. Organizarea actuală se aseamănă cu sistemul legii din 1925, când a existat câte o Cameră de Comerț în fiecare reședință de județ, iar acestea erau grupate în jurul Camerei de Comerț și Industrie a României. Astfel, Sistemul Cameral din România reprezintă rețeaua asociativă a mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel național și este singura organizație prezentă în fiecare județ al țării.

Creata in 1864 si desfasurandu-si activitatea pana in 1949, cand guvernul comunist a suspendat-o, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Braila si-a reluat activitatea in anul 1990, odata cu recunoasterea acesteia de catre Guvern, prin HG 799. Avand in vedere misiunea asumata si strategia adoptata, CCIA Braila isi propune ca obiective prioritare: reprezentarea interna si internationala a intereselor membrilor, printr-un lobby eficient si prin implicarea directa in crearea unui mediu de afaceri modern; asigurarea unei game de servicii de inalta calitate, cu valoare adaugata mare datorita profesionalismului angajatilor, precum si imbunatatirea ofertei de servicii in scopul cresterii competitivitatii membrilor sai. Gama larga a serviciilor pe care CCIA Braila le ofera membrilor, incearca sa acopere toate aspectele legate de desfasurarea afacerilor intr-un context legislativ si economico-social aflat intr-o continua schimbare: consultanta, instruire, informatii de afaceri, promovare, stabilirea de contacte, etc. Specializarea serviciilor insotita de competenta profesionala a angajatilor Camerei constituie garantia solutionarii operative a problemelor agentilor economici. In contextul legii si a necesitatilor obiective ale etapei actuale, CCIA Braila este promotor al dezvoltarii economice locale prin cultivarea parteneriatului public privat. Apartenenta la organisme similare recunoscute, din tara si strainatate, contactele internationale dezvoltate, confera Camerei calitatea de partener de marca in lansarea si derularea de proiecte de interes local, regional, transfrontalier si international. Sediul Camerei de Comerț, Industriei și Agricultură a județului Brăila este situat în municipiul Brăila, pe Strada Pensionatului, la nr.2.

Brăila este un municipiu în sud-estul României și reședința județului cu același nume. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Național de Statistică, populatia orașului era, în anul 2009, de 211884 de locuitori, fiind al 10-lea oraș din țară după numărul de locuitori. Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Sus am postat stemele 1865 - 1918, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din perioade diferite din municipiul Brăila.

Muzeul Brăilei - Strada Galați

Biserica Sfântul Nicolae

Azilul de orfani

Biserica Sfântul Petru

Biserica Sfinții Arhangheli (fosta Geamie)

Biserica Sfântul Gheorghe

Cascada din Grădina publică

Școlile comunale

Moara de foc (Moara Violatos)

Monumentul Traian

Fabrica de celuloză

Gara fluvială

Casa Verona

Calea regală (est)

Banca națională

Biserica lipovenească

Portul

Muzeul Brăilei

Strada Împăratul Traian

Grădina publică cu rezervorul de apă

Biserica grecească

Biserica armeană

Bulevardul Carol

Bulevardul Cuza

Calea regală

Casa Inginer Budeanu

Casa Perlea

Casa Sulioti

Cazarma guarzilor comunali (Liceul Gh. Munteanu Murgoci)

Centrul

Gara

Grădina publică cu Pavilionul de muzică

Marele hotel francez

Piața Sfinții Arhangheli

Liceul Nicolae Bălcescu

Hotelul Splendid - Sediul banca BRD

Monumentul

Palatul administrativ - Facultatea de inginerie

Strada Călărași

Strada Galați

Strada Victoriei și Biserica Sf.Dumitru

Strada Misitiilor

Vederi

Județul Brăila este un județ din provincia Muntenia, partea de est a României, care își are reședința în orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 4766 kilometri pătrați și numără aproximativ 373000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune dintr-un municipiu - Brăila, 3 orașe - Însurăței, Ianca, Făurei și 40 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, și alte locuri de vizitat în acest județ.