Epaminonda's Blog.....: SFÂNTA LUCIA

5 șilingi 1920

SFÂNTA LUCIA

Este un stat colonie a Marii Britanii,

care și-a câștigat independența

la data de 22 februarie 1979.

Este un stat insular situat în

Marea Caraibelor, Oceanul Pacific.

Acest stat se întinde pe

620 kilometri pătrați de uscat,

numără aproximativ 0,16 milioane de locuitori

și are capitala în orașul Castries.

În prezent acest stat face parte

din uniunea statală politică şi financiară

Statele Caraibiene de Est,

creată în anul 1981

prin Tratatul de la Basseterre,

care emite bancnotă comună.

Deviza națională a statului este:

Ţara, poprul, lumina

Evoluţia stemei statului Sfânta Lucia:

Steagul oficial al statului de-a lungul timpului:

Pe aversul bancnotei prezentate aici este redat

chipul lui George al V-lea.

George al V-lea, nume real George Frederick Ernest Albert,

a fost un rege al Marii Britanii,

care a trăit în perioada anilor 1865 – 1936

și a condus în perioada anilor 1910 – 1936

Mall-ul Blue Coral

Biblioteca publică națională

Basilica minorită a Imaculatei Concepții

Deasupra am prezentat trei reprezentative

monumente de cultură și arhitectură, iar mai jos

câteva piese din medalistică, numismatică, filatelie

și un ecuson, emise de autoritatea națională

a statului Sfânta Lucia.

ecuson

insignă

jeton

marcă poștală

monedă

xxx

"PURTĂTOR DE CUVÂNT"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O PLACHETĂ,

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ștefan cel Mare

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la data de 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în anul 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură - ca să zic aşa - Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în anul 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Asociația chinologică română - Câine de rasă ocrotit Nr. 17426

Prezint aici câteva informații despre evoluția chinologiei românești, a cărei promotoare a fost chinologia aradeană. In anul 1921 au luat fiinta Clubul Foxterrieri din Arad si Clubul Amatorilor de Caini de Politie din Arad. Aceste doua cluburi au organizat activitatea chinologica din Arad si din judetele invecinate, stimuland dezvoltarea miscarii chinologice. Dintre manifestarile chinologice organizate in acea perioada de chinologii aradeni amintim expozitia clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea chinologica a fost intrerupta de cel de al doilea razboi mondial. Anul 1969 este un an important pentru chinologia romana, este anul infiintarii asociatiei chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a infiintat la Arad Asociatia de Crescut si Dresat Caini din Romania, prima asociatie chinologica din Romania si care a fost aprobata de Consiliul de Ministri din R.S.R. In anul 1972, cu ajutorul unor chinologi maghiari Asociatia Chinologica Romana este admisa ca membra al Federatiei Chinologice Internationale. Chinologii aradeni au avut in acea perioada o intensa activitate pentru popularizarea cainilor de rasa in randul oamenilor. De asemenea sau tiparit mai multe publicatii de specialitate: revista „Ciinele”, colectia „Totul despre ciini” care cuprinde patru carti: „Micul ghid canin”, Reproductia speciei canine”, „Eredopatologie canina” si „Zoopsihologie canina”. Din anul 1972 pana in anul 1976 Asociatia Chinologica Romana a functionat in cadrul AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alaturi de crescatorii de caini, crescatorii de pasari de curte si porumbei si era sub controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expozitie s-a organizat in anul 1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozitiile incepeau intotdeauna cu parada raselor, demonstratii de dresaj, curse de ogari. In anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari expozitii chinologice din Romania, fiind prezenti peste 800 de caini. In anul 1978, la Arad, s-a infiintat prima scoala nationala de dresaj si s-a organizat prima tabara de dresaj. De la infiintare anual s-au organizat la Arad expozitii chinologice. Asociatia chinologica din Arad a organizat in anul 2002 si anul 2005 Campionatul Europei Centrale si de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat sub egida F.C.I..

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trăieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegătoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sălbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfăţişarea mândră, elegantă dar puternică. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variază între 150-300 kilograme, pe când greutatea ciutei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargă în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel că poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri răsăriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pătrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate, cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strălucitoare asemănătoare fildeşului, cântărind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicî la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bărbăteascǎ dar sunt şi o armă de apărare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie, la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintă decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabitează în cârduri, aceste cârduri se formează dupǎ boncănit, adicǎ după împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bătrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc după patruzeci de săptămâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douăzeci-patruzeci centrimetri fără rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adică la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trăiesc solitari. Cerbul trăieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împădurite dar cu multǎ linişte şi bălţi pentru scăldat. Hrana este formată din muguri sau lǎstari tineri, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zăpadă, ceea ce face să deterioreze mult pădurea. Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit să răreascǎ specia sau chiar să-o stârpească, dar să nu uităm și de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispărut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trăiesc câteva exemplare. La noi în ţară mai trăiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din Munţii Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arătate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

1 Martie 1892

Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie. Ziua de mărțișor, 1 Martie, are două legende cunoscute și astăzi, care dezvăluie cum au apărut primii vestitori ai primăverii și care este legătura cu culorile clasice ale mărțișorului, alb și roșu. Prima legendă a mărțișorului spune că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până în timpul iernii, când un viteaz a mers să-l înfrunte pe zmeu și a eliberat Soarele. În timpul luptei, viteazul a fost rănit, iar sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în locul respectiv au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. A doua legendă a mărțișorului povestește cum Primăvara, aflată la plimbare la marginea pădurii, a văzut un ghiocel pe care l-a îngrijit, i-a îndepărtat zăpada din jur, totul pentru a-l ajuta să crească. Însă Primăvara a fost pedepsită de Iarna rece, care a trimis ger și zăpadă, iar ghiocelul a înghețat. Primăvara a vrut să-i țină de cald ghiocelului cu mâinile, dar s-a rănit la un deget și i-au curs câteva picături de sânge peste ghiocel și peste zăpada din jurul ei. Ghiocelul și-a revenit și astfel Primăvara a învins Iarna.Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 Martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie. În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat. În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele. În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu. În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii.Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion. Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane. Mamele care pun mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn. În unele zone predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 Martie au loc diferite activităţi gospodăreşti. Tocmai din acest motiv femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc bucatele pentru masă. În prima zi a lunii martie se spune că este bine să consumi vin roșu, pentru a avea un an plin de prosperitate. Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei. Pe lângă Mărțișor, în prima zi de primăvară se transmit și mesaje de 1 Martie. Mesajele transmise în această zi fac trimitere la simbolistica mărțișorului, la idea de renaștere a naturii și vieții. Urările de la început de primăvară sunt pline de bucurie, speranță și optimism. În mesajele de Mărțișor se folosesc cuvinte precum „primăvară”, „ghiocei”, „mărțișor”, „flori de primăvară”, etc

A.C.R. - 75 ani 1904 - 1979 (Automobil Clubul Român)

Mai jos prezint câteva file din istoria veche a Automobil Clubului Roman (A.C.R.), fost Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) 1904 – 2014.

5 aprilie 1904. În salonul de onoare al Hotelului Boulevard din Bucureşti (clădire existentă şi în prezent), un grup de automobilişti, constituiţi în Adunarea Generală, a hotarât şi a semnat actul de înfiinţare a primei asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră: Automobil Club Român. Automobil Club Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume.
Septembrie 1904. Are loc prima cursă de automobile din România organizată de ACR pe traseul Bucureşti – Giurgiu – Bucureşti (120 km). România a fost printre primele 6 ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.
8 decembrie 1905. ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, devenită ulterior Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA).
1914. Automobil Club Român îşi schimbă statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), iar timp de 33 de ani Regii României au deţinut funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR.
15 ianuarie 1921. Adunarea Generală a ACRR introduce un nou capitol în Statut (capitolul 6) privind autorizarea cluburilor regionale. Primul club regional a fost înfiinţat la 8 septembrie 1921, la Cluj. Printre membrii lui de onoare s-a numărat Octavian Goga.
1925. ACRR s-a afiliat la Consiliul Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris.
1926. Alexandru Berlescu realizează, în premieră, înconjurul României pe un Oldsmobile, parcurgând 2447 km în 50 de ore. Are loc, de asemenea, în România, prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, performanţă realizată de Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, pe o maşină Buick.
1927. Este înfiinţat Automobil Club Regional Moldova de Sus, Cernăuţi, potrivit Statutului ACRR.
1929. Automobil Club Regal Român devine membru fondator al Cercului de sporturi Băneasa (Country Club), cu denumirea actuală de Clubul Diplomatic Bucureşti.
1936. Petre Cristea şi Ion Zamfirescu (însoţiţi de Gogu Constantinescu) câştigă Raliul Monte Carlo, pe un Ford V8, performanţă considerată ca fiind cea mai mare victorie a automobilismului românesc.
1 ianuarie 1948. Automobil Club Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), cu sediul în B-dul 6 Martie nr. 5, fiind unicul club naţional recunoscut oficial.
1953. Este organizată Competiţia automobilistică Marele premiu al RPR şi Circuitul CFR pe parcelarea Floreasca din Bucureşti.
1958. Urmare a transformărilor politice din România, desfiinţarea Regatului, la iniţiativa unui grup de automobilişti, ACRPR a fost reorganizat într-o nouă concepţie, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR).
1964. Are loc prima ediţie a Raliului Dunării – Castrol care avea startul la Viena şi sosirea la Braşov.
1967. Are loc prima ediţie a Raliului României. Un comitet de iniţiativă a depus diligenţele necesare pentru transformarea AAR în Automobil Clubul Român. La împlinirea a 63 de ani de existenţă, asociaţia automobiliştilor din România revenea, astfel, la numele ei iniţial – Automobil Clubul Român.
18 octombrie 1967. ACR se mută în noul său sediu situat în Str. Nikos Beloiannis nr. 27, astăzi Str. Take Ionescu nr. 27.
17 mai 1974. Se înfiinţează Federaţia Română de Automobilism şi Karting (ACR – FRAK).