Epaminonda's Blog.....: OOS BADEN

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea germană OOS-BADEN, municipalitatea

BADEN-BADEN, landul BADEN-WURTENBERG, câteva vechi

trimiteri postale ilustrate și o medalie locală.

Gara

Trimiteri poștale

Medalie locală

xxx

"IDEI BUNE"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Liviu Rebreanu - Primul romancier modern

Liviu Rebreanu - romancier, dramaturg şi academician român - este scriitorul care a fost preocupat de tot ce îl înconjoară, de transformările sociale şi politice ale vremii sale, luând din cotidian doar acele clipe care puteau să-i întrețină conștiința inovatoare. Criticii literari sunt de acord că Rebreanu este unul dintre marii scriitori ai literaturii noastre, George Călinescu afirmând că ,,Liviu Rebreanu este un mare scriitor și pe drept cuvânt creatorul romanului românesc modern cu mult asupra ceea ce epoca lui produsese”. Ca autor de romane sociale, scriitorul a ilustrat în mod extraordinar psihologia ţărănească, atât prin reprezentarea unor exponenţi individuali ai acestei categorii sociale (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) în romanul Ion, cât și prin reprezentarea „gloatei”, a ţărănimii în alcătuirea ei, cum sesizăm în romanul Răscoala. Operele lui Rebreanu îl statornicesc pe marele romancier în fruntea celor mai de seamă scriitori contemporani şi propulsează romanul românesc în rândul capodoperelor universale. Liviu Rebreanu a izbândit ca scriitor desăvârșit întrucât omul s-a aflat permanent în centrul scrierilor sale: „Ce-ar fi pământul fără om! [...] Universul numai prin om a devenit o realitate interesantă ... Altfel, fără om, e o zbuciumare fără ţintă de energii oarbe...”. Redau un citat interesant din Liviu Rebreanu: „Viitorul ni-l putem modela după cum vrem. Viața este un lut căruia voința îi dă forma.” Mai jos redau câteva repere biografice din viața personajului:

1885 — La 27 noiembrie se naşte în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca, azi județul Bistriţa-Năsăud) Liviu Rebreanu, primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865-1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena din Becleanul de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila.
1889 — Familia Rebreanu se mută în comuna Maieru, pe valea Someşului.
1891 — Începe cursurile şcolii primare în Maieru.
1895 — Urmează două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud.
1897 — Se transferă la Liceul german din Bistriţa unde a urmat încă trei clase.
1898 — În clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără actriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească, scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.
1899 — Familia Rebreanu se mută în satul Prislop.
1900 — Începe Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine.
1902 — După abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la purtare.
1903 — Urmează Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta până în 1906, deşi s-a simţit atras de medicină. Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.
1906 — La 1 septembrie a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice, Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi).
La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii.
1908 — La 12 februarie demisionează din armată şi revine la Prislop.
La 1 noiembrie a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista Luceafărul îi apare nuvela Codrea.
1909 — Pentru scurt timp este funcţionar la primăria din Vărarea.
Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munţii şi se stabileşte la Bucureşti. Participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu, unde va prezenta nuvela Proştii.
1910 — În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie, Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti a terminat nuvela Culcuşul. După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este extrădat şi întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi, după mărturisiri datând din acele zile, împreună ar fi scris mai multe lucrări. Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august este eliberat din închisoare. S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din Bucureşti a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.
În toamna anului 1910 se afla într-o situaţie materială precară. Împreuna cu Mihail Sorbul, scoate revista Scena, dedicată teatrului şi muzicii. A fost angajat la Ordinea, unde redactor-şef era Ștefan Antim, ce apare în Răscoala ca personajul Antimiu.
La 25 octombrie 1910 a debutat în Bucure;ti, în revista Convorbiri critice.
1911 — An dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller şi Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. În iunie este numit secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).Devine membru al Societăţii Scriitorilor Români.
1912 — În data de 15 ianuarie, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-Făgeţel.
Pe 19 ianuarie se căsătoreşte cu actriţa Ştefana (Fanny) Rădulescu, adoptând-o şi pe fiica acesteia, Puia-Florica. Pe data de 1 mai părăseşte Craiova, stabilindu-se la Bucureşti. Soţia a fost angajată la Teatrul Național, la intervenţia lui Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare şi reviste, fiind copleşit de greutăţi materiale. Familia rămasă in Prislop îi cere ajutorul cu disperare, deşi învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.
1913 — Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului a fost concediat).
1916 — În 27 august România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofiţer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureştiul. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
1917 — Între 12/13 mai, fratele său Emil Rebreanu, ofiţer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraţilor).
1918 — În primăvară a fost arestat şi anchetat de autorităţile de ocupaţie, dar Liviu a reuşit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialişti, a trecut în Moldova şi a locuit o vreme la Iaşi. În luna noiembrie a revenit în Bucureşti.
1919 — Reîntors la Bucureşti, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să reuşească să finalizeze romanul. În vacanţa din vară a călătorit cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil.
1922 — Termină de scris romanul Pădurea spânzuraţilor, care primeşte "Marele premiu al romanului". Primeşte medalia „Bene Merenti".
1929 — În decembrie a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de un an. La însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor.
1930 — Pe 19 noiembrie în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde vor fi scrise majoritatea cărţilor sale de-acum încolo. Apare filmul Ciuleandra, primul film sonor în care se vorbeşte româneşte, cu premiera pe 30 octombrie, la cinema Capitol din Bucureşti.
1939 — Pe 25 mai, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, Rebreanu este ales membru al Academiei Române. 1941 — La începutul anului a fost numit din nou director al Teatrului Naţional. A acceptat numirea de director al cotidianului Viaţa.
1942 — În luna ianuarie a luat parte la un turneu de conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici a susţinut ca aceasta să nu facă nici un fel de politică, ci numai literatură.
1944 — La 4 aprilie fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.”
La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o maşină alături de generalul Manolescu şi Rică Georgescu, fiind împuşcat de un soldat care asigura un baraj, rană din care i s-a tras decesul.

Stema României adoptată de cele două Camere ale Parlamentului naţional, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țări Românești: vultur cu capul într-o parte, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună - crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de către domnitorul Vladislav I.
Stema Moldovei: capul de bour căruia îi este asociat o stea, o lună crai-nou și o roză, fiind atestat pe hrisovul din 30 martie 1392 emis de catre domnitorul Roman I.
Stema Transilvaniei: scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior o jumătate de acvila cu aripile deschise, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de vechiul nume al Transilvaniei, Siebenburgen ("Șapte cetăți"), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Stema Dobrogei: constă din doi delfini, pe fond azuriu, dispuși cu capul în jos.
Stema Olteniei; În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturului Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat si o stea. Din anul 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta).
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe 23 iunie 1921 s-a stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

Asociația chinologică română

Câine de rasă ocrotit Nr.16570

Prezint aici câteva informații despre evoluția chinologiei românești, a cărei promotoare a fost chinologia aradeană. In anul 1921 au luat fiinta Clubul Foxterrieri din Arad si Clubul Amatorilor de Caini de Politie din Arad. Aceste doua cluburi au organizat activitatea chinologica din Arad si din judetele invecinate, stimuland dezvoltarea miscarii chinologice. Dintre manifestarile chinologice organizate in acea perioada de chinologii aradeni amintim expozitia clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea chinologica a fost intrerupta de cel de al doilea razboi mondial. Anul 1969 este un an important pentru chinologia romana, este anul infiintarii asociatiei chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a infiintat la Arad Asociatia de Crescut si Dresat Caini din Romania, prima asociatie chinologica din Romania si care a fost aprobata de Consiliul de Ministri din R.S.R. In anul 1972, cu ajutorul unor chinologi maghiari Asociatia Chinologica Romana este admisa ca membra al Federatiei Chinologice Internationale. Chinologii aradeni au avut in acea perioada o intensa activitate pentru popularizarea cainilor de rasa in randul oamenilor. De asemenea sau tiparit mai multe publicatii de specialitate: revista „Ciinele”, colectia „Totul despre ciini” care cuprinde patru carti: „Micul ghid canin”, Reproductia speciei canine”, „Eredopatologie canina” si „Zoopsihologie canina”. Din anul 1972 pana in anul 1976 Asociatia Chinologica Romana a functionat in cadrul AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alaturi de crescatorii de caini, crescatorii de pasari de curte si porumbei si era sub controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expozitie s-a organizat in anul 1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozitiile incepeau intotdeauna cu parada raselor, demonstratii de dresaj, curse de ogari. In anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari expozitii chinologice din Romania, fiind prezenti peste 800 de caini. In anul 1978, la Arad, s-a infiintat prima scoala nationala de dresaj si s-a organizat prima tabara de dresaj. De la infiintare anual s-au organizat la Arad expozitii chinologice. Asociatia chinologica din Arad a organizat in anul 2002 si anul 2005 Campionatul Europei Centrale si de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat sub egida F.C.I..

A.G.V.P.S. 1919 - 2009

(Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.R.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trăieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegătoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sălbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfăţişarea mândră, elegantă dar puternică. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variază între 150-300 kilograme, pe când greutatea ciutei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargă în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel că poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzători, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântărind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedică la fuga prin pădure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabitează în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trăiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împădurite dar cu multǎ linişte şi bălţi de apă pentru scăldat. Hrana este formată din muguri sau lăstare tinere, scoarţă de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zăpadă, ceea ce face sǎ deterioreze mult pădurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ răreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu uităm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispărut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trăiesc câteva exemplare. La noi în ţară mai trăiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arătate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

1 Martie 1872 - România

Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie. Ziua de mărțișor, 1 Martie, are două legende cunoscute și astăzi, care dezvăluie cum au apărut primii vestitori ai primăverii și care este legătura cu culorile clasice ale mărțișorului, alb și roșu. Prima legendă a mărțișorului spune că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până în timpul iernii, când un viteaz a mers să-l înfrunte pe zmeu și a eliberat Soarele. În timpul luptei, viteazul a fost rănit, iar sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în locul respectiv au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. A doua legendă a mărțișorului povestește cum Primăvara, aflată la plimbare la marginea pădurii, a văzut un ghiocel pe care l-a îngrijit, i-a îndepărtat zăpada din jur, totul pentru a-l ajuta să crească. Însă Primăvara a fost pedepsită de Iarna rece, care a trimis ger și zăpadă, iar ghiocelul a înghețat. Primăvara a vrut să-i țină de cald ghiocelului cu mâinile, dar s-a rănit la un deget și i-au curs câteva picături de sânge peste ghiocel și peste zăpada din jurul ei. Ghiocelul și-a revenit și astfel Primăvara a învins Iarna.Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 Martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie. În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat. În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele. În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu. În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii.Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion. Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane. Mamele care pun mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn. În unele zone predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 Martie au loc diferite activităţi gospodăreşti. Tocmai din acest motiv femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc bucatele pentru masă. În prima zi a lunii martie se spune că este bine să consumi vin roșu, pentru a avea un an plin de prosperitate. Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei. Pe lângă Mărțișor, în prima zi de primăvară se transmit și mesaje de 1 Martie. Mesajele transmise în această zi fac trimitere la simbolistica mărțișorului, la idea de renaștere a naturii și vieții. Urările de la început de primăvară sunt pline de bucurie, speranță și optimism. În mesajele de Mărțișor se folosesc cuvinte precum „primăvară”, „ghiocei”, „mărțișor”, „flori de primăvară”, etc

A.C.R. - (Automobil Clubul Român)

Mai jos prezint câteva file din istoria veche a Automobil Clubului Roman (A.C.R.), fost Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) 1904 – 2014:

5 aprilie 1904. În salonul de onoare al Hotelului Boulevard din Bucureşti (clădire existentă şi în prezent), un grup de automobilişti, constituiţi în Adunarea Generală, a hotarât şi a semnat actul de înfiinţare a primei asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră: Automobil Club Român. Automobil Club Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume.
Septembrie 1904. Are loc prima cursă de automobile din România organizată de ACR pe traseul Bucureşti – Giurgiu – Bucureşti (120 km). România a fost printre primele 6 ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.
8 decembrie 1905. ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, devenită ulterior Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA).
1914. Automobil Club Român îşi schimbă statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), iar timp de 33 de ani Regii României au deţinut funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR.
15 ianuarie 1921. Adunarea Generală a ACRR introduce un nou capitol în Statut (capitolul 6) privind autorizarea cluburilor regionale. Primul club regional a fost înfiinţat la 8 septembrie 1921, la Cluj. Printre membrii lui de onoare s-a numărat Octavian Goga.
1925. ACRR s-a afiliat la Consiliul Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris.
1926. Alexandru Berlescu realizează, în premieră, înconjurul României pe un Oldsmobile, parcurgând 2447 km în 50 de ore. Are loc, de asemenea, în România, prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, performanţă realizată de Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, pe o maşină Buick.
1927. Este înfiinţat Automobil Club Regional Moldova de Sus, Cernăuţi, potrivit Statutului ACRR.
1929. Automobil Club Regal Român devine membru fondator al Cercului de sporturi Băneasa (Country Club), cu denumirea actuală de Clubul Diplomatic Bucureşti.
1936. Petre Cristea şi Ion Zamfirescu (însoţiţi de Gogu Constantinescu) câştigă Raliul Monte Carlo, pe un Ford V8, performanţă considerată ca fiind cea mai mare victorie a automobilismului românesc.
1 ianuarie 1948. Automobil Club Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), cu sediul în B-dul 6 Martie nr. 5, fiind unicul club naţional recunoscut oficial.
1953. Este organizată Competiţia automobilistică Marele premiu al RPR şi Circuitul CFR pe parcelarea Floreasca din Bucureşti.
1958. Urmare a transformărilor politice din România, desfiinţarea Regatului, la iniţiativa unui grup de automobilişti, ACRPR a fost reorganizat într-o nouă concepţie, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR).
1964. Are loc prima ediţie a Raliului Dunării – Castrol care avea startul la Viena şi sosirea la Braşov.
1967. Are loc prima ediţie a Raliului României. Un comitet de iniţiativă a depus diligenţele necesare pentru transformarea AAR în Automobil Clubul Român. La împlinirea a 63 de ani de existenţă, asociaţia automobiliştilor din România revenea, astfel, la numele ei iniţial – Automobil Clubul Român.
18 octombrie 1967. ACR se mută în noul său sediu situat în Str. Nikos Beloiannis nr. 27, astăzi Str. Take Ionescu nr. 27.
17 mai 1974. Se înfiinţează Federaţia Română de Automobilism şi Karting (ACR – FRAK).