Epaminonda's Blog.....: DAKNAM

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea belgiană DAKNAM, municipalitatea

LOKEREN, provincia FLANDRA ORIENTALĂ, regiunea

FLANDRA, și o insignă locală.

O intrare în localitate

Biserica

Stadionul local

Insignă locală

xxx

"INIȚIATIVĂ"

O EPIGRAMĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Semn de înmormântare 1708

Produsul de mai sus este un Semn de înmormântare de forma unui cartuș baroc, lucrat din lemn sculptat și vopsit, din zona Sibiu, anul 1708. Pe una din fețe este sculptată stema Sibiului, încadrată de datare: 1 și 7 sus și 0 și 8 jos, iar pe cealaltă față se găsește o clepsidră dispusă deasupra unui craniu și a două oase încrucișate. Decorul este încadrat, pe ambele fețe, într-un cartuș oval, deasupra căruia este schițat un chip omenesc. Lateral, pe muchii, este sculptat câte un înger cu aripile deschise. În partea de sus a semnului este fixată o bandă metalică de care este prins inelul de agățare. Piesa poate fi admirată în colecția Muzeului Brukenthal din municipiul Sibiu. Urmând exemplul mărturiilor de botez care se realizau, și încă se realizează, la venirea pe lume a unui copil, în unele zone ale țării, prioritar Ardeal, se realizau din diverse materiale alte asemenea piese care erau acceptate ca semne de înmormântare. De obicei pe ele se reprezint[; un craniu, două oase încrucișate, motive vegetale, îngeri, o lumânare aprinsă etc.

Stema municipiului Sibiu este atestată din secolul al XIII-lea. Aceasta se compune dintr-un scut antic cu smalțul câmpului roșu. În acest câmp se află două spade încrucișate cu vârful spre talpa scutului, de argint, cu mănunchiuri de aur, care susțin prin garda lor o coroană foliată deschisă, de aur. Spadele străpung împletit o trinchetă foliată cu foi de nufăr, cu vârful spre talpa scutului, toate de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri, de argint. Inițial stema Sibiului a fost identică stemei

scaunului Sibiului, constând în două spade încrucișate. În secolul al XIV-lea a fost adăugat triunghiul foliat cu frunze de nufăr. Spadele încrucișate cu vârful în jos semnifică, potrivit uzanței medievale, luarea în posesie a pământului, voința cetățenilor de a apăra municipiul și drepturile lor civice. Coroana foliată, numită în heraldica transilvăneană "corona regia", semnifică statutul de oraș liber regal, aflat pe fundus regius („Pământul crăiesc”). Smalțul roșu al scutului simbolizează autonomia locală constituțională. Trincheta foliată, semn al unității treimii, semnifică solidaritatea civică. Stema ca întreg simbolizează comunitatea sibienilor, iar aurul semnifică aspirația locuitorilor spre prosperitate. Coroana murală cu șapte turnuri indică rangul de municipiu reședință de județ.

Școala de ofițeri de artilerie - Promoția 1955 - XXX

Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române. De la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită ulterior Academia Forţelor Terestre.

În continuare prezint câteva repere calendaristice în devenirea acestei instituții militare de pregătire a artileriștilor:

7 Aprilie 1881 - a fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17 aprilie 1881;
3 mai 1885 - ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie;
16 Noiembrie 1892 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni: preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I;
2 noiembrie 1895 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu;
1896 - Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină;
1 septembrie1901 - a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul Vlaşca;
1910 - Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr. 284 al Regelui Carol I;
1915 - Şcoala Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar activitatea;
25 septembrie 1916 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an;
15 mai 1917 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei;
1 februarie 1919 - Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu, după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii;
1916-1919 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front;
1920 - Şcoala de Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu reşedinţa la Râşnov;
25 iulie 1920 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 2464/1920;
3 iulie 1921 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării unităţii de comandă;
1927 - Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
31 august 1939 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
6 iulie 1940 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti;
15 februarie 1945 - se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei;
5 iulie 1946 - Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt;
10 august 1947 - Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi Perfecţionare a Artileriei;
1 octombrie 1948 - Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu;
13 noiembrie 1948 – ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament;
30 iulie 1958 - Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de Artilerie;
1 octombrie 1959 - ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie;
25 iulie 1960 - Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie;
1 martie 1961 - Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri “Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu;
26 octombrie1970 - a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie;
30 noiembrie 1970 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I;
21 octombrie1974 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974;
1991 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”;
1 iunie 1997 - Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997;
15 august 2002 - Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană “Ioan Vodă”;
1 august 2005 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană;
24 noiembrie 2005 - Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al UM. 01473 Sibiu).
1 septembrie 2008 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008, „Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada 01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană.
27 iulie 2009 – Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. CP2. 6237 din 27.07 2009).

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele militare convenţionale în Europa stipulează că:termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Set 2 jetoane - Flaro

Flaro Sibiu este cel mai renumit producător de birotică și articole școlare din România, înființat în anul 1922. Începând cu anul 2005 face parte din grupul RTC Holding. Flaro furnizează și servicii pentru clienți din industria auto, electronică și electrotehnică, folosind următoarele tehnologii: prelucrări mase plastice (piese realizate prin injecție și presare), prelucrări metalice (piese metalice obtinute prin ștanțări și îndoiri), acoperiri galvanice; prelucrări mecanice prin strunjire, frezare, rectificare precum și închiriere de forță de muncă, logistică și operațiuni vamale. Sediul central al acestei unități economice sibiene este situat pe Strada Râului, la nr. 33. În data de 18 decembrie 1922 - isi incepe activitatea la Sibiu Societatea Grațioza - Fabrica de articole de hirtie, Gratioza Mill Pantle - societate in nume coletiv, cu sediul principal la Sibiu, Strada Râului nr.12, din 9 decembrie 1925 devenind societate anonimă. În perioada 1931 - 1938 se largeste domeniul de activitate al intreprinderii cu prelucrarile metalice, inceperea fabricarii de articole chimice, ace de cusut manual, tevi textile din hartie, penite, pioneze. În perioada 1944 - 1947 se trece la munca planificata; se aplica proiectul planului de munca pe sectii:

sectia producatoare de mape, blocuri, plicuri, etichete gumate, dosare, registre comerciale, bibliorafturi, albume, copiere etc.
sectia metal, care confectioneaza pioneze, agrafe, capsuri, perforatoare, ace cu gamalie, penite de scris, ace de cusut, ace de siguranta etc.
sectia cerneluri de scris si pentru tocuri rezervoare.
sectia tuburi, unde se confectioneaza diverse tuburi de hartie presata pentru filaturile de bumbac si fabricile textile.

În anul 1950 este asimilată mica intreprindere sibiană - fabrica Artslith (producatoare de stilouri si creioane mecanice), compania preluând numele Flamura Roșie. Începând cu anul 1960 se achizitioneaza primele masini de injectat mase plastice se schimba aproape in intregime profilul intreprinderii. Se asimileaza un numar tot mai mare de produse noi, care antreneaza cresterea productiei globale : 1966 – 195 produse noi; 1968 – 289 produse noi; 1970 – 712 produse noi și 1971 – 1014 produse noi. În anul 1989 compania ajunge la un efectiv de 3000 angajati; are loc dezvoltarea puternica prin cresterea capacitatilor de productie si dotarea cu masini specializate pentru producerea de accesorii textile, masini de prelucrat mase plastice, alte masini si utilaje. Prabusirea industriei textile romanesti (în 1990) determina societatea sa asimileze produse noi si sa patrunda pe pietele externe. Flamura Rosie isi schimba numele in Flaro. În se semneaza contract cu Fuji Magnetics Gmbh din Germania - pentru producerea in sistem Lohn de unitati mecanice pentru camere foto. În anul 2005 - RTC devine actionar majoritar al firmei Flaro din Sibiu. Urmeză investitii importante pentru activitatea de injectie mase plastice si articole de arhivare; În anul 2008 începe colaborarea cu FCI Franta in domeniul industriei auto si cu doua dintre diviziile EMERSON in domeniul regulatoarelor de gaz si industriei electrotehnice.

Insigna turistică - Hai la drum - Mediaș (orientare turistică)

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform O.M.T. circa 623 miliarde de dolari americani. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin pentru sute de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii religioase și a orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul turistic al României.

Istoria orientarii turistice isi are originile la sfarsitul secolului XIX in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza I.O.F.(International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale I.O.F.. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari. In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea concursurilor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular (O.S.P.) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

Mediaș, în limba latină - Media, în limba germană – Mediasch, în limba maghiară – Medgyes, în dialectul săsesc - Medwesch sau Medveš, este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, care includ eși satul Ighișul Nou. Este situat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare la distanța de 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul roman Media. Prima mențiune documentară, apare în anul 1267, sub numele Mediesy. Acest nume poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. În secolele al XII-lea – al XIII-lea, regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași. În anul 1318 sașii din Mediaș și cei din Șeica Mare au fost scutiți de obligația de a participa la oastea regală, obținând totodată și unele privilegii fiscale. În anul 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitelui secuilor. Redau mai jos câteva repere calendaristice din istoria municipiului Mediaș:

1359 - Mediașul este numit pentru prima dată oraș (civitas).
1457 - Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
1487 - Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
1501 – În Mediaș existau deja 6 bresle
1552 – Orașul devine sediul judelui regal al scaunelor Mediaș și Șeica.
1586 – Este amintită “Schola civitatis” (Școala orașului).
1599 - Dieta întrunită la Mediaș l-a ales ca principe al Transilvaniei pe cardinalul Andrei Bathory.
1816 – 1824 – S-a construit Școala de fet
1826 – S-au construit Biserica Înălțarea Domnului și Școala greco catolică de către episcopul Ioan Bob
1863 – S-a introdus iluminatul electric
1872 – Inaugurarea gării Mediaș
1893 - Înființarea Cooperativei de economii și credit. Primele legături telefonice la Mediaș. Începe să apară “Mediascher Wochenblatt” (Foaie săptămânală medieșeană).
1902 - Se construiește un spital orășenesc cu 32 de paturi.
1908 - Transformarea spitalului și mărirea capacității la 160 de paturi. Construirea unei școli catolice elementare și a unei școli românești unite.
1910-1912 - Construirea liceului Stephan Ludwig Roth.
1911 - Construirea Școlii ortodoxe românești. Începutul exploatării gazului metan la Mediaș.
1935 - 28 Iulie - Sfințirea Catedralei ortodoxe cu hramul “Sf. Mihail și Gavril”.
1963-1965 - Se construiește noua gară.
1970 și 1975 – Meri inundații lovesc Mediașul

Pe teritoriul orașului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de suprafață și săpături sistematice, mai multe așezări rurale. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 47204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 55153 locuitori), dintre care: români – 76,73%, maghiari – 9,63%, romi – 4,04%, germani – 1,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului sibian Mediaș se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 71,55%, romano catolici – 3,42%, reformați -5%, penticostali – 1,59%, greco catolici – 3,68%, unitarieni – 1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Încă din vechime orașul Mediaș un centru important de exploatare a gazului metan. În secolul al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești de aici s-au transformat în fabrici și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Fabricile cele mai cunoscute sunt: Emailul, Vitrometan, Relee, Alex Rom, Medimpact, Salconserv, Felam, Armax-Gaz, Magnet, Romgaz, Romanelec, Transgaz, Dafora etc. Sistemul de transport public din Mediaș este compus din autobuze și troleibuze. Prin Mediaș trec drumurile naționale DN14 și DN14A. Orașul este racordat la rețeaua feroviară din anul 1872, cu stație pe magistrala Teiuș-Brașov. Mediașul este un oraș pitoresc în care se simte îmbinarea dintre vechi și nou, cu o alternanță de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist și neoclasic, la baroc și secession (Jugendstil). „Civitas Mediensis” și-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea cetate. Biserica fortificată Sfânta Margareta deține un ansamblu valoros de picturi murale gotice, iar turnul are un ceas care indică fazele lunii. Această biserică este importantă și pentru că aici a fost închis domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș, în anul 1476, în urma unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Tot aici principele transilvănean Ștefan Bathory a fost ales în funcția de rege al Poloniei.Centrul istoric al orașului apare ca un muzeu în aer liber. Monumentele medievale din piața castelului sunt unice în Transilvania. Orașul are o vechime de peste 7 secole, fiind menționat pentru prima dată, într-un document istoric în anul 1267, astfel fiind unul din cele mai vechi orașe ale României. Printre obiectivele turistice, putem menționa Turnul Croitorilor, Turnul Trompeților, Turnul Clopotelor, Casa Schuller (1588) Turnul Forkesch, Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor. Complexul Arhitectural Franciscan din Mediaș include biserica și mănăstirea franciscană, care, în jurul anului 1444, au fost construite de ordinul franciscan. Complexul adăpostește exponate de mare valoare: tezaurul de la Șeica Mică, tezaurul de la Panade, diverse piese de ceramică populară. În anul 2010 existau în oraș 10 școli generale și 5 instituții de învățământ liceal.

I.U.P.S. Sibiu 25 - 1955 - 1980

(Întreprinderea de Utilaje și Piese de Schimb)

Produsul de mai sus este medalie realizată la comanda I.U.P.S. Sibiu pentru a marca existența de 25 de ani a unității economice sibiene - Întreprinderea de Utilaje și Piese de Schimb. Această întreprindere a fost fondată de regimul comunist în anul 1955 și aici se produceau piese de schimb și accesorii pentru mașinile și utilajele folosite în agricultură. Informații detaliate despre această unitate economică nu am găsit pe întreg netul. Se știe că astăzi unitatea se numește SC U.P.S. Sibiu și are sediul central pe Strada Distribuției, la nr. 1 A.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai reprezentative monumente de cultuă și arhitectură sibiană, din vremuri diferite.

Primăria

Gara

Pasajul scărilor

Direcția de finanțe

Cazarma

Direcția silvică

Turnurile de fortificație cu parcul

Comandatura

Gimnaziul evanghelic și Monumentul episcopului

Direcția de electricitate

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului, dar și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.