Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Tokyo Skytree este un turn de televiziune și observație din cartierul Sumida, Tokyo - Japonia.

A devenit cea mai înaltă structură din Japonia în 2010 și a atins înălțimea maximă de 634 de metri (2.080 ft) în martie 2011, făcându-l cel mai înalt turn din lume. Turnul a fost deschis pentru public în data de 22 mai 2012. Turnul este situat la șapte kilometri (4,3 mile) nord-est de gara Tokyo. Baza turnului are o structură asemănătoare unui trepied; de la o înălțime de aproximativ 350 m (1.150 ft) și mai sus, structura turnului este cilindrică pentru a oferi vederi panoramice ale râului și ale orașului. Există observatoare la 350 m (1.150 ft), cu o capacitate de până la 2.000 de persoane, și 450 m (1.480 ft), cu o capacitate de 900 de persoane. Observatorul superior are o spirală, acoperită cu sticlă, în care vizitatorii urcă ultimii 5 metri până la cel mai înalt punct de pe platforma superioară. O secțiune de pardoseală de sticlă oferă vizitatorilor o vedere directă în jos a străzilor de dedesubt. Turnul are izolație seismică, inclusiv un puț central din beton armat. Stâlpul interior principal este atașat de structura turnului exterioară pentru primii 125 de metri deasupra solului. De acolo până la 375 de metri stâlpul este atașat de cadrul turnului cu amortizoare de ulei, care acționează ca perne în timpul unui cutremur. Reziliența suplimentară este obținută printr-un „mecanism de control al masei adăugat” (sau amortizor de masă reglat) - un sistem de amortizare care, în cazul unui cutremur, se deplasează în decalaj cu structura clădirii, pentru a menține centrul de greutate cât mai central posibil. Potrivit proiectanților, amortizoarele pot absorbi 50% din energia unui cutremur. La exterior turnul este vopsit într-o culoare numită oficial „Skytree White” - culoare tradițională japoneză alb-albăstruie numită aijiro. Două modele de iluminare ale turnului alternează zilnic. Unul este cel albastru Iki (chic, stilat), iar celălalt este Miyabi mov (eleganță, rafinament). Turnul este iluminat cu LED-uri. Secțiunea transversală a turnului formează un triunghi echilateral pe sol, rotunjindu-se treptat pentru a deveni circular la 320 m altitudine. Înălțimea turnului de 634 m (2.080 ft) a fost selectată pentru a fi reținută cu ușurință. Cifrele 6 (mu), 3 (sa), 4 (shi) reprezintă „Musashi”- nume vechi al regiunii în care s-a ridicat turnul. Construcția aparține stilului neo-futurist, s-a realizat într-un timp de trei ani de zile și a costat 65 miliarde yeni japonezi.

Dacă înălțimea maximă a turnului este de 634 metri (nivelul superior al antenei), partea superioară a acoperișului se află la cota 495 metri iar ultimul etaj al turnului este dispus la 451,2 metri. Edificiul are 32 etaje deasupra solului și 3 sub pământ fiind echipat cu 13 ascensoare. Turnul a fost proiectat de japonezul Nikken Sekkei și a fost construit de Corporația Obayashi, proprietarul actual al clădirii fiind compania Tobu Railway.
2. Emporia este un centru comercial (mall) situat în districtul Hyllie din orașul Malmö - Suedia.

Este unul dintre cele mai mari centre comerciale din Scandinavia, fiind situat lângă Malmö Arena și gara Hyllie. Emporia a fost deschis pe 25 octombrie 2012, cu cheltuieli totale de construcție de aproximativ 2 miliarde de coroane suedeze. Arhitectul proiectului Emporia a fost Gert Wingårdh de la comapania de arhitectură Wingårdh arkitektkontor. Astăzi edificiul aparține companiei de vânzări Steen & Strom. Emporia are o suprafață construită de 93000 metri pătrați și găzduiește peste 220 de magazine diverse. Mall-ul are trei etaje, cu o terasă pe acoperiș care măsoară 27000 metri pătrați, echivalentul a aproximativ patru terenuri de fotbal. În total, mall-ul are aproximativ 3000 de angajați și are zilnic peste 25000 de vizitatori. Clădirea este construită pe patru nivele, cu o suprafață totală de vânzare cu amănuntul de 65000 metri pătrați, dispune de o parcare de 3500 locuri, fiind situată pe bulevardul Hyllie, la nr. 19, în orașul Malmo. Este o clădire emblematică ce exercită o atracție puternică, cu structura sa exterioară curbată spre interior spre fiecare intrare ca un val enorm care atrage vizitatorii în două esplanade vaste. Pe acoperișul mallului este conceput un parc cu vegetație specială (sedum, iarbă de prerie și copaci). Aici există câteva terase orientate spre soare, adăpostite de vânt, accesibile atât din interiorul, cât și din exteriorul clădirii. Provocările interioare ale edificiului au depășit uzanțele sltor centre comerciale.

Culorile sale îndrăznețe, liniile vizuale îndoite depășesc orice norme, la fel ca și dimensiunea și ambiția proiectului, care au făcut posibilă realizarea de designuri personalizate pentru orice, de la tavane, podele și vitrine până la semnalizare, frânghii de plante suspendate, mobilier și sticlă turnată. În mallul Emporia sunt expuse numeroase opere de artă (sculpturi și picturi) ale unor artiști suedezi de renume (Joep van Lieshout, Silja Rantanen, Per Mårtensson și Signe Maria Andersen.

3. Hala pieței din orașul belgian Gent, este o construcție atipică realizată pe tărâmul urban istoric al localității.

De la castelul său până la Belfort - clopotnița inclusă în Patrimoniul Mondial - Gent avea la îndemână tot ce era necesar pentru a contempla evoluția orașului comercial nord-european. Piețele din Gent, controlate de bresle puternice și consilieri din această perioadă comercială, au dezvoltat în inima sa o ierarhie foarte diferențiată a spațiilor urbane. Aceste spații au avut de suferit în ultimul secol, dar astăzi sunt pe cale să-și recapete rezonanța urbană printr-un proiect remarcabil de redinamizare a centrului orașului. În centrul Gentului, acest joc între abstractizare și figurație a spațiilor sale publice a început cu peste un secol în urmă. La începutul secolului al XX-lea, centrul orașului era marcat de existența a trei vechi importante monumente de arhitectură: Catedrala Sf. Bavo, Clopotnița și Biserica Sf. Nicolae. În anii 1960 situația a fost agravată de demolarea unui bloc pentru extinderea primăriei: un proiect care nu s-a materializat. Spațiul nediferențiat, rămas între monumente a fost folosit apoi pentru parcarea automobilelor. În această dramă urbană lentă s-au remarcat arhitecții locali, Robbrecht en Daem și Marie-José van Hee. În 1996, cele două cabinete de arhitectură s-au înscris la un concurs organizat de autoritățile orașului pentru a realiza o parcare subterană lângă primărie, cu o piață publică deasupra - genul de proiect care era omniprezent în toată Europa la acea vreme. Simțind că parcarea este ultimul lucru necesar în spațiul ciudat existent, echipa a contracarat cu o propunere pentru un parc, împreună cu un volum închis pentru punerea în scenă a evenimentelor. Această propunere a dus la descalificarea acestora. În anul 1998 s-a lansat un nou concurs, câștigători fiind Robbrecht en Daem și Van Hee. Din această ardere lentă de 16 ani a apărut un proiect extraordinar în două părți: prima care implică direcția coerenței spațiale a piețelor centrale ale Gentului, iar a doua, înființarea unei noi structuri permanente de hală. Această nouă adăugare dramatică acționează pentru a repara pagubele din secolul trecut, în timp ce face o propunere complet contemporană despre cultura civică a Gentului în secolul al XXI-lea Cei doi arhitecți organizează și o serie de lucrări de artă publică pentru a articula și mai mult această secvență urbană, mutându-se la Green o fântână a influentului sculptor gent Georges Minne și direcționând comanda a două noi lucrări de artă verticală în Korenmarkt. Noul strat de bazalt inundă spațiul și servește pentru a sublinia continuitatea, minimizând detaliile, cum ar fi dezordinea cărărilor, pentru a forma un plan de sol pe care sunt prezentate monumentele. Acestui „covor” i s-a adăugat un nou caracter urban – hala pieței, care, invers, acționează ca un motor de diferențiere, coregrafiind un joc dinamic între diferitele piețe. Această structură cu laturi deschise păstrează o continuitate remarcabilă cu concurența originală în ceea ce privește concepția sa. Concepută ca un acoperiș din lemn pliat ușor, protejat de șindrilă personalizată din „sticlă catedrală”, suprafața solzoasă a acoperișului reflectă și captează lumina. Cameleonică, își schimbă în mod constant aspectul. Sute de mici ferestre dreptunghiulare străpung construcția acoperișului, luminând interiorul sălii ziua și strălucind noaptea când holul este iluminat intern. Sindrila oferă un model important suprafeței, minimalizând panta bruscă a acoperișului și făcând referire la utilizarea decorativă din jur a cărămizii și țiglei, precum și piatra deteriorată a monumentelor istorice învecinate. Hala pieței este în același timp contemporană în ceea ce privește materialitatea și forma sa, și totuși întemeiată în locul său. Se bazează oblic pe tipologiile Gent: marele acoperiș al Groot Vleeshuis (sala măcelarilor) din secolul al XV-lea, de exemplu, sau dragostea evidentă a orașului pentru meșteșug, model și textură. Aceste referințe se combină pentru a face o figură care este suficient de puternică pentru a participa cu distribuția altor monumente și, găsind acest caracter echilibrat, destul de ciudat, restabilește diferențierea diferitelor spații care au fost dezbrăcate în ultimul secol. Structura – descrisă de Robbrecht ca fiind asemănătoare cu o bucată de hârtie împăturită așezată pe patru picioare mari – are o directie dezarmantă, amintind de amplasarea reală a digurilor de viaduct feroviar victorian, pe care le-a admirat mult în Newcastle. Acoperișul sălii se întinde pe aceste piloni și acționează ca un nivel uriaș cu burla, pe care poate fi citită topografia subtilă a pătratelor din jur. Digurile gigantice conțin servicii cheie pentru a susține diverse evenimente - unul conține un lift până la nivelul de dedesubt și unul un șemineu grozav cu coșul său de fum.Volumul este foarte dinamic, adoptând o asimetrie întâlnită în frontoanele altor clădiri din jur. Sala apare uneori ca o piesă de infrastructură - o deschidere de 40 de metri asemănătoare cu un pod - și uneori în modul super-domestic: capătul frontonului văzut, de exemplu, ca încheierea pitorească a unei alei medievale.

Capacitatea sa de a comuta între aceste registre este remarcabilă: sala este în același timp asemănătoare unei case, cu șemineul și motivele decorative casnice, și totuși amploarea lucrărilor sale civice indică faptul că funcționează și la nivel urban - la o scară echivalentă orizontală. la verticalitatea simbolică impunătoare a clopotniţei sau la exteriorul masiv al unui castel. Proiectul a costat 12 milioane de euro, bazându-se pe finanțare de la stat și UE. Este greu de văzut cum orașul ar putea beneficia mai mult de pe urma acestei investiții. Acest proiect demonstrează puterea de a te implica în propriul tău oraș, aducând imaginația spațială adaptată la nivel local pentru a face propuneri despre un viitor pozitiv.

xxx

"UN VECTOR POLITIC"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regele Ferdinand I al României 1865 - 1927

100 ani încoronare

Cele mai mari personalități ale poporului

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea. La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927). Ferdinand şi Maria domneau peste un regat nou format, dar neincoronaţi. Ei au dorit să fie incoronaţi şi oficial. Evenimentul a avut loc la Alba-Iulia, oraşul de legendă al romănilor. Două simboluri ale Romăniei au fost si mai mult in valoare, Regii Unirii şi oraşul primei Uniri din istorie, Alba-Iulia. Incoronarea de la 15 octombrie 1922 a constituit momentul de glorie al Monarhilor, dar şi al desăvărşitei Romănii Mari. Incă din 1921 apare ideea ca unirii tuturor romănilor să i se confere un plus de imagine la nivel european prin incoronarea solemnă a regelui Ferdinand. Ideea nu s-a concretizat imediat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice, incoronarea amanandu-se cu un an. Iar ca loc de desfăşurare a unui asemenea eveniment a fost ales oraşul Alba-Iulia, situat in inima Transilvaniei, oraş cu puternică incărcătură istorică, loc sacru pentru românii transilvăneni. La 15 octombrie 1922 a avut loc ceremonia de incoronare a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, ca regi ai Romaniei Mari.

Această ceremonie s-a desfăşurat la Catedrala Incoronării din Alba-Iulia, ridicată in perioada 1921-1922 tocmai pentru a adăposti acest eveniment. Ea a simbolizat actul unirii tuturor romănilor sub sceptrul aceluiaşi monarh. Planurile ansamblului au fost realizate de arhitectul Victor Ştefănescu, iar execuţia a fost incredinţată inginerului Tiberiu Eremia. Conform datelor istorice, la festivităţile de la Alba-Iulia au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii ca o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi la ceremonia de incoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, reginele Maria a Iugoslaviei şi Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand. Serviciul religios a fost asigurat de către Miron Cristea Patriarhul Romăniei, care a ţinut o Liturghie solemnă şi a sfinţit coroanele regale gata pregătite. In faţa clopotniţei a fost aranjată o scenă imbrăcată in pânză roşie, şi aici, pe un larg soclu roşu, s-a intins, căteva minute mai tărziu, baldachinul incoronării intreţesut cu brocart roşu şi galben pe un fond alb. De la ieşirea din catedrală pănă la scenă au fost aşternute covoare roşii. După terminarea serviciului religios, care a durat o jumătate de oră, alaiul incoronării s-a rănduit spre baldachin, in faţă aflându-se regele Ferdinand şi regina Maria, imbrăcaţi pentru ceremonie cu mantiile ţesute din purpură, tivite cu blană de hermină, cu fiii şi fiicele ei. Ferechide şi Orleanu, imbrăcaţi in frac, in faţa perechii regale, dau citire formulelor de jurămănt. După ce işi aşează pe cap coroana de oţel, suveranul pune apoi coroana de aur pe capul soţiei sale ingenunchiate. Imediat salve de tun au anunţat că primul suveran al tuturor romănilor a primit consacrarea religioasă a funcţiei sale. După ce regele a dat citire proclamaţiei sale de incoronare, insoţit de regină, trecand printre emisari, parlamentari invitaţi străini, s-a indreptat spre incăperile regale, salutand mulţimea. Încoronarea nu s-a făcut in catedrală deoarece Ferdinand, de religie catolică, nu a dorit să fie incoronat de un membru al Bisericii Ortodoxe. În cadrul banchetului festiv organizat de către guvern, familia regală a stat la masă alături de oaspeţii ei in istorica sală unde la 1 Decembrie 1918 s-a consemnat unirea Transilvaniei cu vechea Romănie. 20000 de ţărani veniţi din toate regiunile ţării au fost ospătaţi cu fripturi făcute la proţap, in barăcile din lemn ridicate, in acest scop, sus pe cetate. 40000 de oameni, de la toate armele, au fost angrenaţi, timp de mai bine de două ore şi jumătate, in parada trupelor, reprezentănd punctul culminant al solemnităţii laice. A doua zi, regii au avut parte de o intrare triumfală in Bucureşti, capitala Romaniei Mari. Iată primele dorinţe ale noului rege incoronat: “Cu inima plină de dragoste şi credinţă, mărturisesc dorinţele sufletului meu. Vreau ca ţărănimea, stăpănă pe veci pe ogoarele ce le-a dobandit, să le dea toată puterea de rodire, in folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă, intr-o viaţă de armonie şi de dreptate socială, vreau ca in hotarele României Mari toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi naţionalitate, să se folosească de drepturi egale, cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile statul, in care Cel de sus a randuit să trăiască impreună cu noi."

Turul României 1967

Federația Română de Ciclism - Lotopronosport

Turul Ciclist al României sau Mica Buclă este cea mai importantă competiție ciclistă desfășurată pe teritoriul României, organizată sub egida Federației Române de Ciclism. Prima ediție a turului a avut loc în 1934, a avut 1026 de kilometri împărțiți în 7 etape și a fost câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei. Inspirată de Turul Franței, publicația lunară „Revista Automobila” a organizat în luna august 1910 prima ediție a „Circuitului Munteniei”. După trei ediții, competiția nu s-a mai organizat. Cel mai lung traseu al Turului României a fost în anul 1936 - 2242 km, iar cel mai scurt în anul 1991 – 430 km. După cel de-al doilea război mondial Turul s-a reluat în 1946, an în care competiția a avut cel mai lung traseu din istoria sa, de 2692 km. August Prosinek, din Iugoslavia, a fost câștigătorul celor 11 etape, finalizate de 25 de participanți. Au mai participat cicliști străini din Albania, Franța și Iugoslavia. La ediția din anul 1973, la Cluj a avut loc o etapă pe timp de noapte – 27,3 km. Ediția a 45-a (din anul 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul competițional al Federației Internaționale de Ciclism.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Pentru merite în aviația utilitară

Aviația utilitară 30 ani 1964 - 1994 România

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și medalia Pentru merite în aviația utilitară. Baterea și conferirea acestui gen de medalii era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”.

S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A. a fost înfiinţată în anul 1964 ca întreprindere de stat, în subordinea Ministerului Transporturilor. Anterior, Aviaţia Utilitară a funcţionat ca detaşament al Companiei TAROM, având în componenţă un sector AVIASAN, care utilizează elicoptere şi avioane uşoare pentru transportat bolnavi, nou-născuţi cu probleme deosebite, sânge sau subproduse sanguine, organe, ţesuturi sau pacienţi în vederea transplantului, personal specializat medical, aparatură medicală sau medicamente. Ca un exemplu al activităţii AVIASAN, considerată în anii 1975-1980 ca fiind una dintre cele mai dezvoltate unităţi de transport aerian medical din estul Europei, stau mărturie următoarele cifre: 110.000 ore de zbor; 52.000 curse sanitare; 45.000 grav bolnavi şi accidentaţi transportaţi; 60.000 kg sânge conservat; 25.000 kg medicamente transportate; peste 1.500 medici şi personal medical transportaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În decursul anilor, Aviaţia Utilitară a executat misiuni de zbor pe întreg teritoriul României prestând, pe lângă serviciile de ambulanţă aeriană amintite, servicii de transport marfă şi pasageri, tratamente aviochimice, misiuni de aerofotogrametrie, reclamă aeriană şi filmări, zboruri de cautare-salvare, stingere de incendii, ajungând la sfârşitul anilor ’80, la 60 - 65000 ore de zbor anual. După 1990, ca urmare a Legii Privatizării, întreprinderea a trecut în administrarea Fondului Proprietăţii de Stat, care a decis în 1998 divizarea societăţii în 5 părţi. În urma divizării, S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A., executând toată gama de prestări servicii, întreţinere tehnică şi reparaţii, pe care o executa vechea societate, cuprinde şi aerobazele teritoriale Piteşti şi Braşov.

Sfinții Împărați Constantin și Elena - Sfânta Treime

Sfântul Împărat Constantin a dezvoltat o activitate deosebită în favoarea locuitorilor de atunci din spaţiul carpato-danubiano-pontic. El a fost împărat timp de 31 de ani (306-327), iar pe teritoriul ţării noastre a zidit zeci de biserici, a construit un pod nou peste Dunăre şi a ţinut foarte mult să reromanizeze Dacia după retragerea împăratului roman Aurelian şi să continue creştinarea poporului de aici, începută de Sfântul Apostol Andrei”. După 31 de ani de domnie, Sfântul Împărat Constantin a fost botezat de episcopul Eusebiu de Nicomidia, pe patul de moarte, iar la scurt timp s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli, din Constantinopol, pe care a ctitorit-o. Mama sa, Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. După ce generalul roman Constanţiu Chlorus a divorţat de ea la îndemnul împăratului Diocleţian, a trăit departe de viaţa publică, în preajma fiului său, Constantin. În cartea “Vieţile Sfinţilor de peste tot anul” se spune că Împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost răstignit trupul lui Hristos. Potrivit tradiţiei, în timpul săpăturilor de pe dealul Golgotei, împărăteasa Elena a găsit trei cruci. Ca să descopere Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul, a atins cu ele un mort. La atingerea Crucii Domnului, mortul a înviat. Împărăteasa Elena este cea care a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Betleem, pe cea din Nazaret, dar şi alte sfinte aşezăminte. Sinaxarul consemnează că după ce s-a întors la Constantinopol, Împărăteasa Elena şi-a săvârşit viaţa, în anul 327, cu 10 ani înainte de moartea fiului său, Împăratul Constantin cel Mare.

Învățătura despre Sfânta Treime își face simțită prezența în filozofia creștină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credință creștine, mai cu seamă în Simbolul atanasian: Tatăl este creator, Fiul este mântuitor iar Duhul sfânt este sfințitor. Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: "Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, preexistent firii și complet independent în raport cu orice" într-adevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste.

Insigna - Minitehnicus - Cutezătorii 1972

Minitehnicus a fost și este un concurs prin care se doreşte dezvoltarea deprinderilor practice, a îndemânării și a creativităţii elevilor. Pentru început el s-a organizat sub egida Revistei pionierești Cutezătorii. Concursul se adresează elevilor cu aptitudini si îndemânare pentru crearea/modernizarea de jucării şi realizarea acestora în timpul orelor desfăşurate în cadrul cercurilor din palate şi cluburi ale elevilor. Concursul pune accent tocmai pe acest obiectiv, propunându-şi să trezească interesul elevilor de a cunoaşte prin descoperire experimentală legile naturii. Experimentul este un mod de abordare a cunoaşterii ştiinţifice foarte atractiv pentru elevi, mai ales atunci când aceştia au posibilitatea de a fi implicaţi direct în efectuarea lui. Manifestarea are ca scop promovarea comunicării între elevii din şcoli, cluburi, din zone şi judeţe diferite; realizarea de experimente cu obiecte de uz curent, întâlnite de ei în viaţa cotidiană; dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii elevilor. Concursul are următoarele scopuri; descoperirea elevilor pasionaţi de tehnică, de electronică, dezvoltarea inventivităţii elevilor, realizarea unui schimb de experienţă între scolile generale şi cluburile elevilor precum și stimularea lucrului în echipă și formarea de deprinderi practice.

Cutezătorii este denumirea unei publicații pentru copii, un nume ce spune o poveste pentru fiecare și mai ales un nume care se asociază imediat, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu vârsta copilăriei. S-ar zice că nimic nu-i nou sub soare. Cutezătorii a fost și pe vremea copiilor de ieri, astăzi părinți, și continuă „să copilărească” și pentru cei care azi își trăiesc copilăria. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, de când actualii părinți, chair și bunici au fost și ei copii, dar multe au rămas la fel: bucuria jocului, spontaneitatea, curiozitatea și dorința de explorare nu și-au epuizat resursele pentru copiii de acum. Încercând să se adapteze prezentului, dar neirosind nimic din nostalgia vremurilor în care jocul dicta regula, echipa redacțională îi introduce pe copii și tineri și pe toți cei care se simt bine într-o lume a informației, în lectura unor subiecte variate, pe teme de actualitate culturală sau valoroase oricând, pentru orice generație. Conceptul grafic este și el în acord cu cerințele unei formule cutezătoare și susține vizual conținutul. Revista Cutezătorii are ca parteneri în proiectele sale educaționale Ministerul Educației și Cercetării, firme de profil, asociații și organizații non-guvernamentale, parteneri media care, împreună, contribuie la crearea unui climat mai civilizat și mai sănătos pentru copiii de azi și de mâine. Publicația copilăriei este prezentă în rețeaua școlară, la nivel național. Lunar, cititorii revistei (8 - 15 ani și nu numai) își regăsesc subiectele preferate și le descoperă cu ajutorul îndrumătorilor. Revista "Cutezătorii" se produce de către Editura Explorator Ploiești și este marcă înregistrată la OSIM.

_____________ooOoo_____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE