Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 400 de ani de la redactarea legilor lui Johannes Kepler.

În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Dedesubt sunt aplicate pe un singur rând 12 stele fiecare având câte cinci colțuri. Deasupra stelei din dreapta este marcata litera “F” (simbolul monetăriei germane care a realizat moneda) și “2008” (anul emiterii monedei). La partea cea mai de jos, pe trei rânduri orizontale, sunt aplicate inscripțiile: “BUNDESREPUBLIK / DEUTSCHLAND” (numele țării în limba germană) și “EURO 10 2009” (valoarea monedei și anul emiterii monedei). În câmpul central al reversului monedei și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, este prezentat bustul personajului din profil spre dreapta, dar și un grafic și un barcagiu în miniatură. Sub grafic este aplicată inscripția: “400 JAHRE KEPLERSCHE GESETZE” (400 ani legile lui Kepler). Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 7 mai 2009, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 32,5 milimetri, greutatea – 18 grame, metal compoziție – argint, puritate – 99,9 %, calitate proof și UNC, simbolul monetăriei – F și tiraje – 1,643 milioane UNC și 200000 proof.

În astronomie Legile lui Kepler descriu mișcările planetelor în jurul Soarelui. Aceste legi nu sunt valabile decât în cadrul mecanicii newtoniene. Cele trei legi au fost enunțate la începutul secolului al XVII-lea de astronomul german Johannes Kepler, utilizând observațiile făcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei Marte. Primele două legi au fost publicate în anul 1609 în Astronomia nova, iar cea de-a treia în anul 1619 în lucrarea Harmonices mundi. Aceste teze au dus la ruperea definitivă de credința ce durase timp de secole, conform căreia planetele s-ar fi mișcat în jurul soarelui pe traiectorii circulare. Legile lui Kepler au îmbunătățit teoria heliocentrică a lui Nicolaus Copernic, explicând modul în care vitezele planetelor variază pe orbite eliptice, mai degrabă decât orbite circulare cu epicicluri.

Johannes Kepler a fost un matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este este considerat precursorul calculului integral. El s-a născut la data de 27 decembrie 1571 și a decedat la data de 15 noiembrie 1630.
3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nasterea lui
Marion Grafin Donhoff.

În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, iar de jur împrejur sunt dispuse 12 stele, fiecare având câte cinci colțuri. Între stelele de la partea superioară este marcată litera J (simbolul monetăriei germane care a realizat moneda). Periferic circular este aplicată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND 10 EURO 2009” (numele țării în limba germană, valoarea monedei și anul emiterii acesteia). În câmpul central al reversului monedei și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, este prezentat bustul personajului din profil spre dreapta, înconjurat de inscripția: “MARION GRAFIN DONHOFF 100. GEBURTSTAG” (numele personajului 100 ani de naștere). Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 30 noiembrie 2009, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 32,5 milimetri, greutatea – 18 grame, metal compoziție – argint, puritate – 99,9 %, calitate proof și UNC, simbolul monetăriei – J și tiraje – 1,6 milioane UNC și 200000 proof.

Marion Grafin Donhoff, nume complet Marion Hedda Ilse Gräfin von Dönhoff a fost un jurnalist și editor german care a participat la rezistența împotriva nazismului, alături de Helmuth James Graf von Moltke, Peter Yorck von Wartenburg și Claus Schenk Graf von Stauffenberg. După război, ea a devenit unul dintre cei mai importanți jurnaliști și intelectuali ai Germaniei, lucrând timp de peste 55 de ani ca redactor și mai târziu editor al săptămânalului Die Zeit din Hamburg. Ea s-a născut la data de 2 decembrie 1909 și a decedat la data de 11 martie 2002. S-a implicat în a ajuta refugiații din Germania de Est și din alte părți ale Europei să se stabilească în Germania de Vest. Ea a fost autoarea a peste douăzeci de cărți, inclusiv analize politice și istorice ale Germaniei, precum și comentarii la politica externă a SUA . Printre multe distincții internaționale, Dönhoff a fost distinsă cu titluri de doctor onorific al Universităților americane Columbia și Geroegetown. În anul 1990 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Americane de Arte și Științe.
3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 200 de ani de la nasterea lui
Robert Schumann.

În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, iar de jur împrejur sunt dispuse 12 stele, fiecare având câte cinci colțuri. Între stelele de la partea superioară este marcată litera J (simbolul monetăriei germane care a realizat moneda). Periferic circular este aplicată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND 10 EURO 2010” (numele țării în limba germană, valoarea monedei și anul emiterii acesteia). În câmpul central al reversului monedei și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, este prezentat bustul personajului din profil spre stânga, înconjurat de inscripția: “200. GEBURTSTAG DES KOMPONISTEN ROBERT SCHUMANN” (200 ani de la nașterea compozitorului Robert Schuman). Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 6 mai 2010, valoarea – 10 euro, forma – rotundă,

diametrul – 32,5 milimetri, greutatea – 18 grame, metal compoziție – argint, puritate – 99,9 %, calitate proof și UNC, simbolul monetăriei – J și tiraje – 1,7 milioane UNC și 200000 proof.

Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 - d. 29 iulie 1856) a fost un celebru compozitor romantic și pianist german din secolul al XIX-lea. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Probabil nici un alt compozitor nu s-ar putea compara vreodată cu Schumann în canalizarea energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La început toate impulsurile sale creative erau transpuse în muzică pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. În anul 1841 a compus două dintre cele patru simfonii ale sale. Anul 1842 a fost dedicat compoziției muzicii de cameră și include cvintetul pianoforte (op. 44), astăzi unul dintre cele mai cunoscute și admirate opere ale sale. În anul 1843 scrie "Paradis și Stiloul", primul eseu despre muzica vocală concertată. Acum că stăpânea formele separate, compozițiile sale de aici înainte nu pot fi clasificate drept specifice unei anumite perioade. La Schumann, mai mult decât la orice alt muzician, achiziția de cunoștințe noi se afla în strânsă legătură cu creșterea propriei experiențe de viață și a impulsului de a o exprima. Robert Schumann a fondat New Music Magazine la Leipzig și până în 1844 a fost redactorul său, autorul principal și editor. A acordat o atenție deosebită scrierii compozițiilor muzicale pentru pian. Ciclurile cele mai semnificative sunt - Fluturi, Variațiuni, Carnaval, Dansuri ale lui Davidsbyublers, piese fantastice. În 1838, el a scris mai multe capodopere reale - Romane, Scene pentru copii și Kreislerian. Când a venit vremea căsătoriei, atunci în 1840 Robert se va căsători cu Clara Wieck, fiica profesoarei sale de muzică. Era cunoscută ca o pianistă talentată. În timpul căsătoriei sale, el a scris și o serie de lucrări simfonice - Paradis și Peri, Requiem și Mass, Requiem pentru Mignon, etc

xxx

"TU CE PRESĂ CITEȘTI"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA O ÎNAINTAȘĂ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Ștefan cel Mare și Sfânt - Domnul Moldovei 1457 - 1504

Ștefan cel Mare - Domnul Moldovei

550 de ani de la înscăunarea marelui voievod

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la data de 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în anul 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură - ca să zic aşa - Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în anul 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Mănăstirea din localitatea Putna, județul Suceava, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

Se știe că la Mănăstirea Putna își doarme somnul de vechi Ștefan cel Mare și Sfânt, renumit domnitor al Moldovei. Deasupra admiri mormântul său.

Cupa Primăverii loc II - 1967 (Tir cu arma)

După descoperirea utilizării prafului de pușcă la armele de foc, începând cu secolul al XII- lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa. În anul 1741 sunt organizate primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită : "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

Mărturie de botez - Ion J. Ralianu - născut 1 iulie 1880

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Set 2 insigne - Hanul Penel - Coop

Deși am căutat insistent pe net nu am descoperit nicio informație despre medalia de mai sus sau despre vreo unitate de cazare și alimentație publică cu numele Hanul Penel. Observând aversul înțeleg că această unitate de cazare și alimentație publică a funcționat în cadrul Centrocoop (Uniunea Națională a Cooperației de Consum). Această uniune avea ca scop aprovizionarea membrilor cooperatori si a tertilor cu bunuri cumparate sau produse de societatea cooperativa si/sau furnizarea de servicii, in egala masura pentru membri si nemembri. Se cunosc astfel de insigne într-o diversitate de nuanțe și culori.

Partidul Uniunea Republicană (U.R.)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda Partidului Uniunea Republicană. Cotrobăind asiduu prin interne nu am descoperit nicio o informație despre vreo formațiune politică cu numele – Partidul Uniunea Republicană din România dar și nici din Republica Moldova. Dacă cineva dintre cititori are vreo informație despre această formațiune politică este respectuos rugat să mi-o furnizeze și mie la rubrica “comentarii” de la susbsolul acestui articol de blog.

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ