Epaminonda's Blog.....: FELICE SUL PANARO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană FELICE SUL PANARO,

provincia MODENA, regiunea EMILIA ROMAGNA, din

vremuri diferite, câteva trimiteri poștale și un jeton local.

Monumentul eroilor locali

Castelul Rocca

Vila Puviani

Primăria veche

Strada Umberto I

Strada Mazzini

Banca populară

Spitalul

Teatrul comunal

Biserica nouă

Trimiteri poștale

Jeton local

xxx

"PLUS ȘAPTE"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

.INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Insigna - Societatea Scriitorilor Bucovineni

Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera"

Revista Literară - 80 de ani de la întemeiere (1942 - 2022)

Societatea Scriitorilor Bucovineni a fost înfiinţată la 12 octombrie 1938, în oraşul Cernăuţi, reunind gruparea literară din acea vreme, din care făceau parte, între alţii, Constantin Loghin, Mircea Streinul, Traian Chelariu, George Drumur, Dragoş Vitencu, Traian Cantemir, Teofil Lianu ş.a. La sfârşitul anului 1941 a apărut şi publicaţia "Bucovina literară", la început ca supliment literar al ziarului cernăuţean "Bucovina", ajungând în scurt timp o revistă de sine stătătoare, cu o largă circulaţie, tipărită cu sprijinul Societăţii Scriitorilor Bucovineni. În paginile revistei au publicat nume de rezonanţă ale culturii române din Bucovina: George Drumur (care a fost şi redactor-şef), Traian Chelariu, Teofil Lianu, Dragoş Vicol, G. Voevidca, Mircea Streinul, E. Ar. Zaharia, Dimitrie Vatamaniuc şi mulţi alţii. Din păcate, evoluţia evenimentelor din cel de-al Doilea Război Mondial şi împărţirea Bucovinei în două au însemnat dizolvarea Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi încetarea activităţii revistei "Bucovina literară", în februarie 1944. După 1989 a fost reînfiinţată Societătea Scriitorilor Bucovineni şi, implicit, a reapărut revista "Bucovina literară", prin grija criticului literar Mihail Iordache, devenit şi primul redactor-şef, funcţie deţinută ulterior, pe rând, de Marcel Mureşeanu, Mircea A. Diaconu, Ion Beldeanu şi, în zilele noastre, de Constantin Arcu. Din 1990 şi până astăzi, în paginile revistei au publicat nume de referinţă ale culturii române, dintre care amintim pe Dimitrie Vatamaniuc, Matei Vişniec, Al. Cistelecan, N. Georgescu, Mihai Cimpoi, Dan Lungu, Liviu Ioan Stoiciu, Şerban Foarţă, Ioan Holban, Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Liviu Antonesei, Luca Piţu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, Nicolae Coande, Geo Vasile, Liviu Pendefunda, Valeria Manta-Tăicuţu, Theodor Codreanu ş.a.

Prima bibliotecă publică a oraşului Suceava a fost inaugurată la 12 decembrie 1923, purtând titulatura de Bibliotecă Centrală a Sucevei.

Oricum, înainte de această dată au existat micile biblioteci ale societăţilor "Şcoala Română", "Clubul Român", "Reuniunea muzical-dramatică Ciprian Porumbescu", "Casa Naţională", precum şi a Liceului "Ştefan cel Mare". De asemenea, cărturarii suceveni Simion Florea Marian, membru al Academiei Române, şi Vasile Bumbac aveau cele mai bogate biblioteci particulare din oraş. În acest context, iniţiativa întemeierii unei biblioteci publice "centrale" în Suceava şi a unor filiale, "cabinete de lectură", "case de citire" în perimetrul judeţului a aparţinut Societăţilor culturale "Şcoala Română" şi "Casa Naţională". Faptul apare menţionat în "Raport asupra activităţii comitetului Societăţii "Şcoala Română" din 4 octombrie 1913 "31 ianuarie 1920", dat în adunarea generală din 11 ianuarie 1920 şi tipărit de "Şcoala Română" în 1923. Astfel, din veniturile celor două societăţi au fost alocate fonduri importante, achiziţionându-se, pentru început, o serie de cărţi româneşti de la profesorii A. Daschevici şi N. Tarasievici. Fondul iniţial de publicaţii a fost de aproximativ 2.000 volume, la care se adăugau "cele mai bune reviste şi publicaţiuni periodice româneşti", însă în perioada interbelică biblioteca publică suceveană a primit numeroase donaţii de la o serie de intelectuali bucovineni, ajungându-se ca în 1944 să se dispună de peste 15.000 volume (cărţi, seriale şi periodice). În primăvara anului 1944 oraşul a fost evacuat, iar biblioteca, adăpostită de impunătoarea clădire a Casei Naţionale, a fost închisă, inventarele fiind pierdute. Au urmat 6 ani (1944-1950) în care biblioteca nu a funcţionat iar fondul de carte a fost "purificat" ideologic, distrus, furat. A fost reînfiinţată în 1950, purtând succesiv titulaturile: raională, centrală, regională, municipală (1968-1974) şi judeţeană (începând in 1974). Din 1993 poartă titulatura de Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera". În ceea ce priveşte colecţiile bibliotecii şi dinamica creşterii acestora pe parcursul a peste jumătate de secol, situaţia se prezintă după cum urmează: în 1952: 9.030 volume; în 1962: 74.855 volume; în 1972: 139.541 volume; în 1990: 277.000 volume, dintre care 12.500 seriale şi periodice şi 10.000 unităţi audio-vizuale; la 1 ianuarie 2016: 430917 unităţi bibliografice (cărţi, seriale şi periodice, documente audio-vizuale sau digitale). Sediu actual al instituției este pe Bulevardul Mitropoliei, la nr. 4.

Ion G. Sbiera (n. 1 noiembrie 1836 în localitatea Horodnic de Jos- Suceava, d. 22 octombrie 1916 în orașul Cernăuți-azi Ucraina) a fost un folclorist și istoric literar român, membru fondator (1866) al Academiei Române. A fost profesor de limba și literatura română la Cernăuți, una dintre personalitățile proeminente ale culturii românești din Bucovina.

Mănăstirea Humorului - 2022

Mănăstiri din Nordul Moldovei

Piesa de mai sus este o medalie realizată în anul 2022 de către Monetăria Statului fiind dedică Mănăstirii Humor din județul Suceava. Medalia s-a realizat în două variante de metal-compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

Seria – Biserici pictate din nordul Moldovei
Tema – Mănăstirea Humor
Anul emiterii – 2022
Realizată la – Monetăria Statului
Metal compoziție – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
Forma - rotundă
Diametrul – 60 milimetri
Greutatea – 156 grame (cea de argint) și necunoscută (cea din aliaj de cupru)
Calitatea – patinată
Tiraj – 60 bucăți (cea de argint) și 40 bucăți (cea din aliaj de cupru)
Preț unitar de vânzare de magazinele Monetăriei, cu TVA inclus – 1211 lei (cea din argint) și 391 lei (cea din aliaj de cupru)

Mănăstirea Humor, denumită uneori și Mănăstirea Humorului, este o mănăstire ortodoxă, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului, comuna cu același nume, din județul Suceava. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an la data de 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie). Mănăstirea este un monument istoric inclus în patrimoniul UNESCO și este format din patru obiective:

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” - construită în 1530
Ruinele caselor mănăstirești - datând din sec. XVI - XVIII
Turnul clopotniță - datând din sec. XIX
Turnul lui Vasile Lupu - construit în 1641

Ctitorul mănăstirii este marele logofăt Toader Bubuiog, înalt demnitar politic, deținând dregătoriile de pârcălab de Roman (1516-1523) și mare logofăt al Moldovei (1525-1537). În perioada domniei lui Petru Rareș, el a îndeplinit misiuni diplomatice în Transivania (1527), Turcia (1528) și Polonia (1532). Potrivit obiceiului, ctitorul a clădit odată cu biserica și chilii pentru călugări și ziduri înconjurătoare. În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a înconjurat ctitoria logofătului Toader Bubuiog cu ziduri durabile de piatră și a construit un turn masiv cu parter și trei etaje. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul habsburgic a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina, localitatea devenind parte a Ducatului Bucovina, districtul Gura Humorului. Autoritățile habsburgice au desființat Mănăstirea Humor, trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri", biserica mănăstirii devenind parohială. În clădirile din fostul ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece. După Marea Unire (1918) biserica fostei mănăstiri Humor a continuat să funcționeze ca biserică de parohie, iar datorită frumuseții artistice a fost integrată circuitului turistic. În perioada anilor 1971 - 1972 cu sprijinul financiar și de specialitate al UNESCO s-a recondiționat pictura bisericii. Cu acest prilej, s-a refăcut acoperișul bisericii prin lărgirea streșinilor pentru a apăra cât mai bine picturile exterioare de posibile intemperii. De asemenea, s-a restaurat turnul construit de Vasile Lupu, astupându-se fisurile din ziduri, refăcându-se zidurile și bolțile prăbușite, înlocuindu-se pardoselile de piatră, consolidându-se scările și reconstituindu-se balconul de lemn și acoperișul. Abia în iulie 1991 Mănăstirea Humor a fost reactivată ca așezământ monahal de maici. În prezent, aici viețuiesc circa 20 de maici care își împart timpul între îndatoririle bisericești și lucrul în atelierele de pictură și de croitorie pentru veșmintele preoțești. Biserica "Adormirea Maicii Domnului” este construită în plan triconc, cu abside laterale, dar fără turle. Construită în stilul moldovenesc cristalizat în ultimul deceniu al domniei lui Ștefan cel Mare, această biserică prezintă o serie de trăsături distinctive care o deosebesc de bisericile ștefaniene. Este vorba de lipsa turlei de deasupra naosului, precum și de prezența pentru prima dată, în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis (în locul obișnuitului pridvor închis) și a tainiței, încăpere nouă suprapusă încăperii mormintelor. Soclul bisericii este din bucăți mari de piatră cioplită. Cele trei abside sunt decorate cu firide alungite, iar sub cornișă se află un rând de ocnițe mici. Acoperișul este înalt, cu rupere în pantă, se prelungește deasupra absidelor și formează o streașină largă, specifică zonei din preajma munților. El este învelit cu șiță de brad. Interiorul bisericii este luminat prin șase ferestre: câte una pe fațadele laterale ale pronaosului, una pe peretele sudic al încăperii mormintelor, câte una în axul absidelor laterale ale naosului și încă una în axul absidei altarului. Interiorul bisericii este compartimentat în cinci încăperi: pridvorul deschis, pronaosul, încăperea mormintelor (gropnița), naosul și altarul. Pridvorul deschis are patru arcade mari terminate în arc frânt, care se înalță până sub șirul de ocnițe. Dintre cele patru arcade, două se află pe fațada vestică și au parapete înalte de zidărie și câte una se află pe fațadele laterale. Arcadele sunt separate de stâlpi pătrați, groși cât zidul bisericii. Spațiul interior al pridvorului este împărțit în două de un arc dublou median. Din pridvor se intră în pronaos printr-un portal cu ancadrament cu muluri în stil gotic, care se termină în arc frânt. La partea superioară a pronaosului se află o cupolă sprijinită pe arcuri. Între pronaos și încăperea mormintelor, precum și între încăperea mormintelor și naos, se află câte un perete de zidărie străpuns de o deschidere încadrată de baghete încrucișate. Încăperea mormintelor are o boltă semicilindrică, iar naosul are o calotă sferică sprijinită pe un sistem de arcuri în stil moldovenesc. În peretele nord-vestic al încăperii mormintelor se află o ușă către o scară care duce într-o încăpere secretă, unde se ascundea tezaurul bisericii în caz de primejdie. Între naos și altar se află o catapeteasmă veche, din lemn. În părțile laterale ale altarului sunt înscrise în grosimea zidului cele două nișe tradiționale: proscomidiarul și diaconiconul. Ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt de factură gotică. Portalul de intrare în biserică are un ancadrament cu muluri terminat în arc frânt. Cele două ferestre din pereții pronaosului au ancadramente terminate în arc frânt, fiind împărțite în spații distincte bogat decorate la partea superioară. Deschiderile de trecere din pronaos în încăperea mormintelor și din încăperea mormintelor în naos au ancadramente cu baghete încrucișate, la fel ca și ferestrele dreptunghiulare din încăperea mormintelor, naos și altar.Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior și în interior, cu picturi în frescă, ca și alte biserici sucevene.În patrimoniul Mănăstirii Humor se află mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică, printre care sunt de menționat următoarele:

catapeteasmă sculptată artistic și aurită. Deasupra sa este o cruce pe care se află următoarea însemnare: "Această răstignire a făcut-o chir Movilă mitropolitul Sucevei, fiind egumen la Humor arhimandritul Anastasie, în zilele domnului Petru Voievod în anul 7098 august 15" (1590). În inscripție se face referire la Gheorghe Movilă (Moghilă), mitropolit al Moldovei (1588-1591, 1595-1600 și 1600-1605), precum și la domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591).
un jilț domnesc din lemn, datând din secolul al XVI-lea și având pe montanții spetezei câte un cap de bour
un analoghion (pupitru) pe care se află următoarea inscripție: "L-au făcut Toma Fântânaru și soția sa Boghina la anul 7053 luna septembrie" (1545).
cruce mică de lemn, cu o inscripție în care se arată că a fost confecționată în anul 1623
6 icoane de dimensiuni mari, pictate în secolele XV-XVI. În acestea sunt reprezentați Mântuitorul Hristos (două), Maica Domnului (două), Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Arhanghel Mihail.

În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu a împrejmuit biserica cu ziduri de piatră și a construit un turn masiv. Pe clădirea turnului se afla încastrată următoarea pisanie: „Acest turn l-a zidit și împodobit evlaviosul și de Hristos iubitorul domn Io Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu stăpân și domn al întregii țări în anul 7149”. Turnul se află la nord-est de clădirea bisericii și făcea parte inițial din zidul de incintă al mănăstirii. În prezent, se mai observă doar câteva ruine din acest zid (pe laturile de vest și de est ale turnului). Clădirea turnului este sprijinită pe laturile de nord și de vest de două contraforturi înalte. Turnul are un plan pătrat cu latura de 8 m, un parter și trei etaje. Încăperile au bolți semicilindrice așezate alternativ pe direcții opuse (nord-sud, vest-est, nord-sud și vest-est). În încăperea de la parter se intră pe o ușă dispusă pe latura de sud. La primul etaj se ajunge de pe o scară exterioară cu trepte de lemn, susținute de console încadrate în zidărie. Scare se află pe latura de est și duce către o intrare aflată tot pe latura sudică. De la primul etaj se urcă la etajele superioare pe scări cu trepte de piatră înguste, cuprinse în grosimea zidăriei. Încăperile de la etaj sunt luminate prin ferestre mici cu cadre de piatră. La ultimul etaj se află un balcon de lemn așezat pe grinzi puternice sprijinite pe console de lemn. Acoperișul turnului este înalt și în patru ape, cu o rupere în pantă foarte pronunțată. El are învelitoare din șiță și se prelungește peste galeriile balconului.Turnul clopotniță a fost construit în secolul al XIX-lea pe latura de est a ansamblului. El este confecționat din lemn și are un etaj. La parter se află intrarea în ansamblul mănăstirii, iar la etaj este camera clopotelor.

Mănăstirea Voroneț - 2022

Mănăstiri din Nordul Moldovei

Piesa de mai sus este o medalie realizată în anul 2022 de către Monetăria Statului fiind dedică Mănăstirii Voroneț din județul Suceava. Medalia s-a realizat în două variante de metal-compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

Seria – Biserici pictate din nordul Moldovei
Tema – Mănăstirea Voroneț
Anul emiterii – 2022
Realizată la – Monetăria Statului
Metal compoziție – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
Forma - rotundă
Diametrul – 60 milimetri
Greutatea – 173 grame (cea de argint) și necunoscută (cea din aliaj de cupru)
Calitatea – patinată
Tiraj – 60 bucăți (cea de argint) și 40 bucăți (cea din aliaj de cupru)
Preț unitar de vânzare de magazinele Monetăriei, cu TVA inclus – 1299 lei (cea din argint) și 342 lei (cea din aliaj de cupru)

Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului, județul Suceava. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș, a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire. Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice ale județului Suceava, dar este inclusă și în patrimoniul mondial UNESCO. Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului, pe valea râului Voroneț. Legenda originii bisericii unește două mari personalități ale destinului național românesc: ctitorul mănăstirii, Ștefan cel Mare, și cuviosul părinte Daniil Sihastru, primul stareț al mănăstirii, unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit. O sfântă candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastrul, de unde obștea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de dimineață, după-amiază și de la miezul nopții. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Ștefan cel Mare a fost cel ce a dăruit mănăstirii pe lângă o serie de moșii și mai multe cărți, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar și veșminte și odoare bisericești. Acest lucru a fost practicat și de urmașii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareș și Alexandru Lăpșneanu care dăruiesc sau confirmă anumite donații către mănăstire. Deseori aceste donații se făceau cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, cât și la alte sărbători religioase.După 1785, (anul anexării Bucovinei la Austro-Ungaria) biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneț a rămas să activeze ca biserică parohială până în 1991 și o mare parte din relicvele mănăstirii au fost transferate la mănăstirile Dragomirna, Sucevița, Putna. Prin decizia nr.1 din 14 martie 1991, semnată de Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe baza adresei Cancelariei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe române nr. 5373, același an, Mănăstirea Voroneț și-a reluat viața monahală după 206 ani, de data aceasta fiind obște de călugărițe. Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Mănăstirea Voroneţ, prin arhitectură şi pictura exterioară, este o raritate în arta universală. Valoarea sa artistică atinge înălțimea supremă. Albastrul de Voroneț consfințește o enigmă splendidă, o dogmă. Contemplând bogăţia culorilor, avem senzația că albastrul este cea mai sensibilă culoare şi, sub acţiunea luminii, se decolorează cel dintâi.

Jeton - 1/4 hektoliter bere Jullius Beill - Sereth (Siret)

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Cea mai veche atestare documentară a producerii berii pe teritoriul național apare pentru prima dată indirect într-un act datat 1366 care preciza că la răscoala țăranilor și meșteșugarilor din Florești (Cluj) a participat și Jacobus braxator (Jacobus berarul). Cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul actual al României se pare că s-a construit la Timișoara (anul 1718), fabrică ce dăinuiește și azi, producând renumita bere Timișoreana. Jetonul prezentat aici amintește de una dintre cele mai vechi fabrici de bere din Bucovina, construită pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea în orașul Siret (în limba germană - Sereth), pe atunci parte componentă a Imperiului Austriac. Piesa este confecționată din alamă și are forma rotundă cu diametrul de 27 milimetri. În Bucovina, pentru a încuraja consumul de bere, administrația austriacă a acordat o serie de înlesniri financiare pentru producerea și comercializareaberii, creând condiții propice pentru construirea unor fabrici de bere. Orașul Siret a deținut una din cele mai vechi fabrici de bere din Bucovina, fondată în anul 1795 de către Menard Beil, etnic german stabilit aici odată cu integrarea provinciei în imperiu. În anul 1908 fabrica producea 9700 hectolitri bere iar în anul 1912 – 11400 hectolitri de bere. În anul 1912 fabrica a devenit “Bierbrauerei Julius Beill”, având c aproprietar pe Oskar Beill, ce a arendat-o lui “Dihm & Chwastek.” În perioada 1919 – 1945 fabrica va funcționa sub numele “Prima Fabrică Bucovineană de bere, Julius Beill”. După anu1 1945 se va numi Fabrica de bere “Siret” și v-a mai funcționa doar încă 5 ani. Se deduce că acest jeton a circulat în perioada 1908 – 1919. Cu privire la utilizarea acestor jetoane există trei presupuneri:

ca mijloc de contabilizare a cantității de bere livrată la butoaie către vânzătorii de bere
cumpărătorii berii trebuiau să plătească o garanție pentru butoaiele de bere primind la schimb câte un jeton pentru fiecare butoi, iar la aducerea înapoi a butoaielor goale, dar și a jetoanelor, iar își luau înapoi garanția financiară
având în vedere inscripția de pe ele (1/4 hectolitri, adică 25 de litri) se poate presupune că ele erau folosite la evidențiarea cantităților de bere oferite muncitorilor pentru consum propriu.

(Sursa-Dorel Bălăiță – Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor)

Olimpiada națională de chimie - Suceava 1989

Chimia reprezintă una dintre ramurile științelor naturale al cărei obiect de studiu îl constituie compoziția, structura, proprietățile și schimbarea materiei^, chimia mai este numită și „știința de mijloc” sau „știința centrală”, întrucât conține elemente combinate din cadrul celorlalte științe ale naturii precum astronomia, fizica, biologia și geologia. Ca obiect de studiu, chimia a apărut acum câteva milenii în anumite părți ale lumii, mai exact în Orientul Mijlociu sub forma alchimiei, iar aceasta din urmă a permis elaborarea chimiei moderne ca urmare a revoluției chimice. Obiectivele acestui domeniu implică în special:

studierea materiei la nivel atomic,
proprietățile atomilor,
modul de formare a legăturilor chimice,
formarea compușilor chimici,
modul în care anumite substanțe interacționează la nivel molecular și conferă materiei anumite proprietăți generale,
precum și modul în care nivelul de interacțiune dintre aceste substanțe poate conduce la crearea altor substanțe prin intermediul unor reacții chimice.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale.

Biserica Sfântul Dimitrie

Strada Pruncul

Strada Principală

Strada Armașului

Liceul Ștefan cel Mare

Prefectura

Mănăstirea Zamca

Palatul Primăriei

Hanul domnesc

Gara

Casa națională

Biserica romano-catolică

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrați și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale.