Epaminonda's Blog.....: BONYHAD

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea maghiară BONYHAD,

județul TOLNA, din vremuri diferite și câteva vechi

trimiteri poștale ilustrate.

Muzeul

Hotel Walter

Primăria veche

Parcul

Biserica romano catolică Imaculata Concepere

Biserica romano catolică - interior

O intrare în localitate

Piața

Strada Josef

Gimnaziul

Monumentul Sfintei Treimi

Poșta

Tribunalul

Hotelul

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mircea Mare Voievod

și domnia Țării Românești 1386 - 600 ani - 1986

"Tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,

mi-e prieten numai mie" M. Eminescu

Societatea Numismatică Română

Secția C.C.A. 1986 (Casa Centrală a Armatei)

Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Johannes Leunclavius – care a trăit în secolul al XVI-lea şi a scris o istorie a Imperiului Otoman, care conține informații prețioase despre Țările Române și istoria lor în secolele XV și XVI – , Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani, remarcându-se ca un excelent conducător, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și ca un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe lăcașe de cult. A izbutit în cele mai crâncene confruntări militare, dar a fost şi un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman. Pentru toate aceste motive, Mircea cel Bătrân a rămas în istorie ca una dintre cele mai importante personalităţi ale luptei creștinilor în spaţiul balcanic, iar domnia sa a însemnat peste trei decenii de lupte dure cu adversarii interni și externi pentru pacea și prestigiul Țării Românești. Mircea cel Bătrân, sau Mircea cel Mare, s-a născut în anul 1355, fiind fiul lui Radu I, din dinastia Basarabilor, domn al Țării Românești între anii 1377 – 1383, şi al doamnei Calinichia (doamna Ana sau Anca), a doua soţie a lui Radu I şi a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei. Mircea cel Bătrân însemna, în fapt „Mircea cel Vechi” (adică din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, adică, în limbaj de cancelarie medievală, primul domnitor cunoscut cu acest nume. Fiindcă Țara Românească nu obișnuia să numeroteze domniile, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea. După moartea lui Dan I, fratele său după tată, Mircea îi ia locul pe tron, la 23 septembrie 1386, într-o perioadă în care Țara Românească se afla, pe de-o parte, în plin proces de dezvoltare, de consolidare a economiei, armatei, administrației și a Bisericii, iar pe de altă parte, se afla în faţa tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, dar şi ale Imperiului Otoman, aflat în plină extindere în Balcani. Mircea cel Bătrân a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții iar Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau curtea şi este înzestrată cu arme și întărită prin cetăți ridicate în punctele strategice ale țării. Un mare merit al domnitorului îl reprezintă număroasele biserici şi mănăstiri construite pe întreg cuprinsul țării, viitoare centre de cultură, marcate prin activitatea de seamă a copiștilor și caligrafilor şi prin întemeierea unor remarcabile școli de pictură religioasă. Trebuie spus, aici, că începând cu anul 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal. În plan extern, Mircea cel Bătrân a realizat alianțe solide menite să păstreze independența țării, mai ales cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, o relaţie care era bazată pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman. În acest sens, la 7 martie 1395, tratatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu regele Sigismund conținea clauze reciproc avantajoase. O altă alianţă a fost încheiată cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din anul 1389 şi, prin intermediul acestuia, încheia şi o alianţă cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei, îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în eventualitatea în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. Mircea a întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării, în scopul prevenirii expansiunii otomanilor.Însă mai toate măsurile preventive, strategice, împotriva pericolului otoman, au fost sortite eşecului, mai ales după ce Mircea a intervenit în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În anul 1395, Baiazid I „Fulgerul” a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate de circa 40.000 de soldați, Mircea cel Bătrân opunându-i o armată de doar 12.000 de soldați. La 17 mai 1395, armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană în Bătălia de la Rovine, însă după o altă luptă dată lângă Argeș, Mircea pierde tronul și se retrage în Transilvania, în locul său otomanii instalându-l pe tron pe Vlad. În 25 septembrie 1396, Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, încheie lamentabil cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar, după dezastrul de la Nicopole. Abia după încă un an, şi cu sprijinul militar al lui Sigismund de Luxemburg, Mircea îşi recucereşte tronul, după bătălia de pe râul Ialomița. În vara anului 1402, după înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk, la Ankara, a urmat o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, iar Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor, reuşind, în anul 1404, să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea dar şi să îl sprijine militar pe Musa Celebi, fiul lui Baiazid I, să devină sultan. După moartea acestuia, însă, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita ofensiva sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei, în anul 1415, un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur şi a trimiterii, drept ostatic ca garanţie, a unui fiu al său. Mircea cel Bătrân a trecut la Domnul la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la Mănăstirea Cozia, ctitoria sa de preţ – care avea să servească drept necropolă domnească pentru familia sa – , la 4 februarie, într-un sarcofag de piatră construit după modelul celor apusene. I-a urmat, la conducerea Ţării Româneşti, fiul său Mihail I.

Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate.

Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. Pe listele Societăţii Numismatice Române sunt în prezent 400 de colecţionari plătitori de cotizaţie din care câteva zeci sunt profesionişti care lucrează în muzee, centre de cercetare, universităţi, iar ceilalţi sunt colecţionari răspândiţi prin toată ţara.

S.C. Republica S.A. - Mereu tineri

65 prima țeavă românească

R S.A - Calitatea este deviza noastră 1938 - 2003

Intreprinderea de tevi "Republica" din București a fost o mare companie de stat, producătoare de țevi petroliere. Aceasta se întindea pe o suprafață de mai mult de 180 de hectare și era amplasată în sud-estul capitalei. A facut parte din grupul uzinelor construite de Nicolae Malaxa între anii 1929 - 1938. Capacitatea fabricii de țevi era de 200000 de tone pe an, fiind cea mai mare din România. Uzina a fost vândută în martie 2003 de către statul roman unui consorțiu de patru firme rusești si apoi lichidata. In imaginea de sus se prezinta sediul centrul al intreprinderii, reper de mandrie al industriei metalurgice din Romania comunistă. Odinioară erau mandria tarii, iar astazi, ruinele care amintesc de fostele Uzine Republica creeaza un peisaj deprimant. In anii 70, Uzinele Republica erau al cincilea mare producator de țevi fără sudură din lume. Circula vorba ca, daca Romania nu ar fi avut aceste tevi, nu ar fi avut nici industrie petroliera. Declinul sau a inceput o data cu privatizarile. In 2003, uzina este vanduta unui consortiu de 4 firme rusesti care, desi au promis ca vor investi masiv, nu au intreprins nimic. Declinul uzinei intrase deja pe o panta foarte alunecoasa. In noiembrie 2008, compania Indiana Maharashtra Seamless a castigat licitatia pentru vanzarea utilajelor ce alcatuiau linia de fabricatie a tevilor petroliere a Uzinelor Republica, aflata in procedura de faliment. Utilajele de fabricatie ale uzinelor romanesti au fost dezmembrate si transferate la o noua unitate de productie din India. In perioada de glorie, tevile erau exportate in 33 de tari, in special in cele din Nordul Africii si din Orientul Apropiat. Terenul si spatiile vechii uzine au capatat, in timp, alte destinatii. Marele industriaș Nicolae Malaxa nu-şi imagina nimic din dezastrul de astăzi atunci când ridica uzinele de pe platforma care i-a purtat numele. În 1921, Malaxa construieşte, mai întâi, fabrica de locomotive și tancuri, denumite ulterior Uzinele 23 august și apoi Faur. 17 ani mai târziu, aflat într-o călătorie cu trenul în care se sparge o țeavă, Malaxa are revelația unei noi fabrici. Așa apare Uzina de Tuburi și Oțelării, numită ulterior Republica. În al Doilea Război Mondial, Republica fabrica tuburi pentru obuze. Mai târziu, ajunge să producă 200.000 de tone de țeavă petrolieră pe an. 80% din producție ajungea în toată lumea.

Set 3 insigne - Steaua - Sevilla finala 1986

Fotbal Club Steaua București, cunoscut ca Steaua București sau simplu Steaua, este un club de fotbal românesc, care evoluează în liga I. Este clubul românesc cu cel mai mare succes fotbalistic pe plan național și internațional. De-a lungul istoriei, Steaua a câștigat cele mai multe campionate, cupe și supercupe ale României. La data scrierii prezentului articol - noiembrie 2012 - palmaresul naţional al clubului este următorul: 23 de titluri de Campioană naţională, 21 de Cupe ale României şi 5 Supercupe ale României. Steaua a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, și a doua echipă est-europenă și singura din România care are în palmares Supercupa Europei. Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București), clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în anul 1961. Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca și clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în anul 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale.

De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorită diferitelor schimbări de proprietari și de regimuri. Culorile tradiţionale ale clubului sunt roşu şi albastru. Steaua a jucat multe meciuri pe stadionul Ghencea, inaugurat în anul 1974 şi care are capacitatea de 28365 locuri. Ultimile meciuri ale Stelei s-au desfăşurat pe ultramodernul stadion Arena naţională, construit pe locul vechiului stadion 23 August. Deasupra am postat stemele (logourile) clubului de fotbal STEAUA Bucureşti, de-a lungul timpului. Pe stadionul barcelonez arhiplin “Ramon Sanchez Pizjuan”, în care suporterii catalani au creat pe întreaga durată a meciului o atmosferă incendiară, jucătorii Stelei au rezistat presiunii create ajungând la loviturile de 11 metri, unde fantasticul Duckadam, care ulterior a ajuns în 'Cartea Recordurilor', a apărat toate cele patru execuţii ale jucătorilor spanioli, iar Lăcatuş şi Balint au punctat pentru acel uriaş triumf. Şi-au adus aportul la acea izbândă, elogiată în presa din întreaga lume, jucători de o valoare incontestabilă: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan, Majaru, Balint, Boloni-Lăcătuş Piţurcă, echipa de bază din acel meci. Dar şi Radu II, Iordănescu, Stângaciu, Pistol, T. Stoica, suspendat în acel meci. În marea lor majoritate, după Decembrie '89, au evoluat la echipe din campionate puternice ale bătrânului continent. De asemenea, trebuie amintită conducerea tehnică, formată din Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, şi conducerea administrativă, formată din Ion Alexandrescu şi Constantin Dănilescu. Ei au fost cei care prin competenţă şi profesionalism au dus la această extraordinară victorie a fotbalului românesc.

Trofeul Ligii Campionilor, de asemenea cunoscut și ca Cupa Campionilor Europeni, se acordă anual de către UEFA clubului de fotbal care câștigă Liga Campionilor UEFA. Trofeul este transferabil, la finele sezonului următor de UEFA Champions League, deținătoarea lui actuală îl returnează forului UEFA, ca aceasta la rândul său să-l înmâneze noii campioane europene inter-cluburi. Aceasta este a 6-a cupă la număr. Conform unei reguli introduse de UEFA în sezonul 1968-1969, clubul care câștigă Liga Campionilor de 5 ori, sau 3 ori consecutiv, poate să-și păstreze trofeul pentru totdeauna. Până în prezent doar cinci cluburi dețin în posesie permanentă trofeul Ligii Campionilor:

Real Madrid - după cinci câștiguri consecutive între 1956 – 1960
Ajax Amsterdam - după cel de-al treilea câștig consecutiv în 1973
Bayern Munchen - după cel de-al treilea lor câștig consecutiv în 1976
A C Milan - după obținerea a cinci titluri - 1994
F C Liverpool - după obținerea a cinci titluri - 2005
F C Barcelona – după obținerea a cinci titluri - 2015

Matrița și insigna masonică -

Școala profesională de fete fondată la 1897

de Filip și Rașela Focșăneanu

Produsul medalistic de mai sus este o matriță pentru baterea insignei masonice Școala profesională de fete din București fondată la 1897 de Filip și Rașela Focșăneanu. Alăturat am pus și medalia originală. Pe matriță se observă înscrisul în negativ: “SCOALA PROFESIONALĂ DE FETE DIN BUCUREȘTI FONDATĂ LA 1897 DE FILIP ȘI RAȘELA FOSCȘĂNEANU și în centrul busturile celor două personaje.

Există unele simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Fabrica de chibrituri - București 1879 - 1969

Fosta fabrică de chibrituri București, construită imediat după ce România și-a câștigat independența politică, s-a raliat azi timpului, postmodernismului. E doar o hală în beznă căreia nu se mai aprinde niciun chibrit, o incintă care poate fi folosită pentru orice activitate, carnaval sau conferință. În ultima vreme clădirile au fost închiriate chiar și pentru nunți sau botezuri. Zona fabricii se întinde pe o suprafață de 35000 metri pătrați fiind destinată pentru o investiție imobiliară (locuințe și birouri). Se știe că un acţionar majoritar din Olanda, Heratico, a depus documentaţia pentru realizarea acestui priect. Industria chibriturilor a fost iniţiată de francezul Gobart, care a construit o mică fabrică de chibrituri în Bucureşti, lângă Filaret. Construcţia Fabricii de Chibrituri începe la 1878 pe un teren viran de pe platoul Filaretului şi accesibil din Şoseaua din Nou (actuala stradă Fabrica de Chibrituri), pe fondul unei politici care, urmând independenţa politică câştigată la 1877, se preocupa de crearea unei industrii naţionale moderne. Pe data de 25 februarie 1879 în prezentat Domnitorului Carol I este inaugurată fabrica. Printre fondatorii fabricii amintesc pe: Dimitrie Ghica, Vasile Boerescu, Grigore Cantacuzino, generalul Ion Florescu, Gheorghe Vernescu și alții. Memorabile sunt vorbele lui Vasile Boerescu de la inaugurare: “Forța unei nații se măsoară, în timpii moderni, mai ales după puterea sa productivă”. Chibriturile erau ambalate în cutii cilindrice de carton.

Până atunci, chibriturile erau importate, pentru cca. 2 milioane de lei anual, din Imperiul Austro-Ungar. În 1879, fabrica a fost cumpărată de o societate română. Apoi prin legea din 31 mai 1887, statul cumpăra aceste fabrici. Administrația trece în sarcina Regiei monopolurilor. Deşi construcţia nu era încă gata, inaugurarea s-a făcut la 25 februarie 1879, în prezenţa lui Carol I sub denumirea Fabrica de Chibrituri Filaret. Construcţia fabricii s-a finalizat în 1899, inclusiv legătura prin cale ferată cu Gara Filaret. Dotată cu 30 de maşini aduse din Belgia, fabrica reuşea să producă zilnic 300.000 de beţe de chibrit.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, din municipiul București.