Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - TIMIȘOARA 2023 CAPITALĂ EUROPEANĂ A CULTURII

Romfilatelia a inclus în planul editorial curent emisiunea de mărci poștale Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii, care s-a lansat în data de 17 februarie 2023. Atestată documentar în anul 1212, Timişoara a avut o istorie zbuciumată aflându-se, după cum spune cronicarul, „sub vremi”. Din anul 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, s-a întors acasă, la ţara-mamă, România. Oraş de largă respiraţie europeană, s-a bucurat de o bună dezvoltare pe toate palierele, înregistrând cele mai multe premiere în domenii de o mare diversitate. În anul 2023, oraşul de pe Bega este Capitală Europeană a Culturii. Sloganul întregii campanii este Luminează orașul prin tine! (Shine your light – Light up your city!). Călătoria transformatoare este văzută ca un proces derulat în jurul a trei teritorii principale: teritoriul oamenilor, teritoriul locurilor şi teritoriul conexiunilor care vor pregăti oraşul pentru noile experienţe. Pe timbrele emisiunii sunt redate importante monumente de cultură și arhitectură timișorene.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentată Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, edificiu construit în stil neoromânesc ale cărui clopote au fost armonizate de către compozitorul Sabin Drăgoi. Situată pe latura sudică a Pieței Victoriei, este cel mai impozant edificiu religios din Timișoara, monument istoric de importanță națională. Construirea catedralei a început în anul 1936, iar târnosirea (sfințirea) lăcașului de cult, cu hramul „Sfinților Trei Ierarhi”, s-a făcut la 6 octombrie 1946, de către patriarhul Nicodim Munteanu, în prezența Regelui Mihai I, în calitate de ctitor.

Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cel mai mare edificiu religios din Timișoara, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul „Trei Ierarhi”. Edificiul este un simbol al orașului ce a fost construit între anii 1936 – 1941. În prezent este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri), și cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume din afara Rusiei. Istoria edificiului este strâns legată de anul 1919 când, pe data de 28 iulie, Banatul se unește cu România. Noua administrație românească reia firul ortodoxiei rupt în anul 1717 și ia o serie de măsuri pentru încurajarea ortodoxiei, defavorizată de administrația austriacă, favorabilă religiei catolice. Astfel se reînființează vechea parohie din Cetate în anul 1926, apoi Episcopia de Timișoara în 1939, ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în anul 1947 se creează Mitropolia Banatului. Pe acest fond se simte tot mai acută nevoia unui lăcaș central pentru credincioșii din parohia Cetate, ce frecventau mai ales biserica Sf. Ilie din cartierul Fabric și ulterior pentru o catedrală reprezentativă, pe măsura consistentei comunități ortodoxe din Timișoara și din Banatul românesc. Parohia din Cetate instituie un fond de zidire a bisericii și lansează un apel către publicul românesc pentru donații. În anul 1936 existau deja toate premisele construirii monumentului. Fondul de zidire era deja consistent, deși suma totală necesară era imensă pentru acea vreme. Terenul necesar, situat la încrucișarea celor mai importante artere ale orașului a foste donat de către Primărie, iar proiectul bisericii era încredințat încă din anul 1934, arhitectului Ion Troianescu. Proiectul prevedea un edificiu pentru o asistență de 5000 persoane. Construcția propriu-zisă a început pe data de 16 martie 1936, iar în 20 decembrie s-a pus printr-o ceremonie piatra fundamentală a viitoarei Catedrale. Lucrările de construcție s-au terminat în anul 1941. Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite în data de 23 august 1938. Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă abia în 1956, din cauza celui de-al doilea război mondial. Catedrala a fost inaugurată în data de 6 octombrie 1946 în prezența Regelui Mihai, a primului-ministru Petru Groza și a episcopilor Augustin Pacha și Ioan Bălan. Stilul arhitectonic a fost inspirat de arhitectura moldovenească în general și în special de Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Stilul arhitectural al catedralei este atât unic cât și neobișnuit pentru un lăcaș de cult ortodox de asemenea dimensiuni. Acesta îmbină tradiția religioasă română cu arhitectura moldovenească și bizantină. Stilul, cu firide sub streșini, cu bolte înstelate în interior, cu discuri lăcuite într-o multitudine de culori, poate fi găsit în mănăstiri precum Cozia sau Prislop, tipice secolului al XIV-lea. Catedrala are nu mai puțin de nouă turle adevărate și patru mini-turle, dintre care turnul principal are 83,7 metri. Temelia este construită pe o placă imensă de beton armat, care este susținută de peste 1000 de piloni de beton armat, înfipți până la 20 metri adâncime sub placa de beton. Construcția are o lungime de 63 metri și o lățime de 32 metri. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8000 kg și au fost confecționate dintr-un material adus din insulele Sumatra și Borneo. Armonizarea lor a fost făcută de compozitorul Sabin Drăgoi. Picturile interioare și exterioare au fost executate de pictorul Anastase Demian. Catedrala Mitropolitană adăpostește la subsol o bogată colecție de artă bisericească bănățeană veche și o valoroasă colecție de icoane. De asemenea aici se află și moaștele sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop ortodox de Timișoara (1651-1655), venit de la Muntele Athos și retras apoi la mănăstirea de la Partoș. Muzeul deține 3000 de cărți bisericești rare, peste 800 de icoane și picturi, peste 130 de obiecte bisericești, 10 artifacte de metal prețios, 10 veșminte, un templu, etc. Aici se găsesc manuscripte românești timpurii precum „Noul Testament de la Bălgrad” din 1648 sau „Cazania lui Varlaam” din 1643. Latura subsolului dinspre altar cuprinde necropola mitropoliților Banatului.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei redă Domul Romano – Catolic. Construit în stil baroc, Domul este situat în Piaţa Unirii, cea mai frumoasă piaţă din oraș, străjuită de clădiri construite într-o varietate de stiluri: baroc, clasicist, eclectic istoricist sau al anilor 1900 – curentul Secession. În forma actuală, piaţa a fost amenajată în anii 1988 – 1989, de arhitectul Șerban Sturdza.

Cunoscut de vechii locuitori ai Timișoarei sub denumirea de Dom sau Domkirche, Catedrala a fost construită în Piața Domului (în perioada austro-ungară „Losonczy tér”, astăzi „Piaţa Unirii”), cel mai probabil la inițiativa împăratului Carol al VI-lea (1685-1740), după alungarea stăpânirii otomane din Banat.Planurile au fost realizate, probabil, de către Josef Emmanuel Fischer von Erlach (numit și „Fischer von Erlach cel tânăr”, 1693-1742), directorul de la acea dată al oficiului imperial de construcții (Kaiserliches Hofbauamt). Unii cercetători presupun că autorul planurilor Domului ar fi fost vienezul Johann Jakob Schellbauer, fapt însă nedovedit. Cert este că ambii presupuși autori nu au avut legături dovedite, până acum, cu orașul Timișoara. La conducerea lucrărilor de edificare a Domului din Timișoara au fost implicați, în diverse etape, inginerii Carl Alexander Steinlein, Johann Theodor Kostka, Johann Lechner, Caspar Diss(t)l (1694-1768) și Carl Joseph Römmer. Hans Diplich îl menționează în lucrarea sa dedicată Domului, ca zidar-supraveghetor, pe Phillip Maurer. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost așezată (foarte probabil în zona altarului) în mod solemn la data de 6 august 1736, cu prilejul sărbătorii „Schimbarea la Față a Domnului Nostru Isus Cristos” de către episcopul de Cenad, cu scaunul la Timișoara, baronul Adalbert de Falkenstein (1730-1739). Lucrările au început deci în 1736, dar după doar doi ani ele s-au oprit din cauza epidemiei de ciumă care a devastat orașul și întreaga regiune. Construcțiile s-au reluat abia după câțiva ani (1740), sub episcopul Nikola Stanislavich (1739-1750), în 1754 construcția lăcașului fiind destul de avansată. Astfel, la 30 aprilie 1754 episcopul de Cenad, contele Anton Engl von Wagrain (1750-1777), a binecuvântat Domul, iar în toamna aceluiași an, în data de 8 septembrie, cu ocazia sărbătorii „Nașterii Sfintei Fecioare Maria” a celebrat aici prima Sfântă Liturghie solemnă. Catedrala este construită în stil baroc, este orientată est-vest și, încă din proiectele realizate în secolul al XVIII-lea, ea apare ca fiind prevăzută cu două turnuri (pe fațada de vest). Acestea au fost proiectate și construite nu foarte înalte (35,5 m înălțime), din motiv că în vremuri de război să nu devină prea ușor ținte pentru tunurile inamice. Pictura altarului principal, de dimensiuni monumentale, îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe, fiind realizată în anul 1754 de către Michael Angelo Unterberger (1695-1758), directorul Academiei de Arte Frumoase din Viena, icoana fiind restaurată după Primul Război Mondial de pictorul timișorean Ferenczy József. Icoanele altarelor laterale (secundare) au fost realizate de către pictorul austriac Johann Nepomuk Schöpf (1733-1798), ele datând din anul 1772. Acest pictor al epocii baroce târzii a pictat ulterior și catedrala și palatul episcopal romano-catolic din Oradea. Altarul principal este flancat de două statui supra-dimensionale, realizate de sculptorul vienez Johann Josef Rößler, statui reprezentându-i pe sfinții Carol Borromeus și Theresia de Avila, ocrotitorii spirituali ai monarhilor: Carol al VI-lea și fiica acestuia, Maria Theresia. Orga actuală, cu 3 manuale, pedalier și 48 de registre a fost construită în 1907-1908 în atelierul constructorului de orgi timișorean Leopold Wegenstein și a înlocuit un instrument mai vechi, din 1767, realizat de meșterul Paul Hanke. Primul orologiu montat cândva în turnuri a fost opera ceasornicarului timişorean Josef Martin Kidt, fiind comandat în 1764 de către episcopul Franz Anton Engl Wagrain. Un alt "ceas cu repetiție" a fost cumpărat în 1893 din resurse financiare proprii ale diecezei. În cele două turnuri ale catedralei există în total șapte clopote. Cel mai vechi a fost turnat în anul 1762 la Buda, în atelierul meșterului Josef Steinstock. Celelalte șase au fost reînnoite după 1990 sub episcopul Sebastian Herbs, prin implicarea cancelarului episcopal Monsignor Martin Roos, la firma Rincker din Sinn, landul Hessen, Germania. Cel mai nou clopot a fost turnat în 2012 și a fost sfințit de episcopii László Böcskei, de Oradea, și Martin Roos, de Timișoara, în cinstea episcopului-martir, Fericitul Constantin Ignațiu Bogdánffy, originar din dieceza bănățeană. Din punct de vedere strict ecleziastic-administrativ, catedrala este biserica unde episcopul de Timișoara și membrii Capitlului Catedralei celebrează Sfintele Liturghii și unde predică. Sfintele Liturghii au loc în limbile română, germană și maghiară. Acele Liturghii care sunt celebrate de către episcop includ întotdeauna și părți în limba latină dar și în bulgară, croată, cehă și slovacă. Deoarece catedrala nu este o biserică parohială, ea nu are o paroh propriu. Aici celebrează numai episcopul, membrii Capitlului Catedralei și preoții din Ordinariatul Episcopal.

Timbrul cu valoarea nominală de 11 lei ilustrează Castelul de Apă din Iosefin, monument industrial situat în imediata apropiere a canalului Bega. A fost construit între anii 1913-1914, în stilul anilor 1900, curentul Secession. Astăzi, turnul este transformat într-un centru cultural permanent, devenind unul dintre cele mai importante obiective turistice din cartierul Iosefin.

Turnul de apă din cartierul Iosefin este un monument industrial timișorean situat pe strada Gheorghe Barițiu nr. 3, ce are statut de monument istoric. El a făcut parte din sistemul de alimentare cu apă al Timișoarei de la începutul secolului al XX-lea. Turnul a fost ridicat între anii 1913 – 1914, ca frate geamăn al celui din cartierul Fabric. Turnurile, cu înălțimea de 52 m, au fost ridicate la capetele rețelei de distribuție a apei și au servit pentru compensarea consumului maxim din cursul zilei. Turnurile au fost realizate după un proiect al inginerilor János Lenarduzzi și Richárd Sabathiel din Budapesta. Turnul este echipat la nivelul superior cu un rezervor de apă potabilă de 500 mc, dar are și un rezervor de apă industrială (din Bega,) de 250 mc, situat la un nivel inferior.Locul de amplasare al turnului, lângă Bega, a fost foarte potrivit pentru destinația sa inițială, dar, spre deosebire de turnurile de apă din Arad sau Drobeta Turnu Severin, zona în care este situat este departe de centrul orașului, iar în zonă nu există alte obiective turistice. El ar putea fi punctul final al unui circuit turistic prin cartierul Iosefin, însă actual un astfel de circuit nu există, fapt care face ca turnul în sine să nu prezinte interes nici pentru investitorii privați. Actual turnul este folosit doar ca suport pentru antene GSM. Totuși, dorința de a fi reabilitat și inclus în diverse activități există. În anul 2018 primăria Timișoarei a anunțat că intenționa să amenajeze în turn o mică cafenea culturală, un muzeu al cafelei, dedicat timișoreanului Francesco Illy, care a inventat un aparat de produs cafea espresso. În acest scop primăria ar fi investit 200 000 de lei din bugetul local. Nu se știe dacă acest proiesct a fost și realizat.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei este reprezentat Palatul Culturii, situat în Piața Victoriei. Palatul cuprinde Opera Română Timişoara şi cele trei teatre de stat: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”. Arsă și reparată de mai multe ori, clădirea a mai suportat o intervenție când, între 1934-1936, faţada principală a fost modificată fundamental, prin construirea unui arc uriaş în stil modern.

Palatul Culturii din Timișoara este o instituție publică culturală, aflată în subordinea Ministerulului Culturii din România. Instituția își împarte sediul cu alte instituții de cultură timișorene: Opera Națională, Teatrul Național Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”. Teatrul din Timişoara apare mentionat pentru prima dată în procesul verbal al consiliului comunal german din luna mai 1753. Istoria teatrului de-a lungul timpului a fost plina de intamplari: s-a deschis in 1761, dar a ars cinci ani mai târziu într-un incediu. În cursul anului 1795 s-au facut unele lucrari de amenajare, la parter functionand un restaurant şi o cafenea care serveau clienţii. In timpul Revolutiei de la 1848, intreg orasul a fost puternic afectat de distrugeri, teatrul fiind la rândul său puternic avariat, astfel că a trebuit să fie din nou renovat după anul 1851. Clădirea instituției de cultură a fost începută în anul 1871, după planurile arhitecților vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, fiind și terminată în anul 1875. În data de 1 mai 1880, tocmai pe când era programată o reprezentaţie de gală, în cursul serii, teatrul a ars aproape în întregime, neputându-se salva decât o parte din garderobă, un pian şi biblioteca. După acest incendiu a intrat în faliment fiind cumpărat apoi de municipalitate. Instituția și-a deschis din nou porțile abia în data de 5 octombrie 1920. Dar ghinion, în 2 noiembrie 1920 teatrul a căzut din nou pradă unui incendiu care a mistuit întreaga garderobă. După incendiul din anul 1920, reclădirea edificiului s-a început în anul 1923, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, într-o concepţie stilistică a unui interior binzantin-român. Pentru că nu era destul de încăpător, s-au luat din spaţiul hotelului Ferdinand un număr de 23 de camere şi astfel s-a mărit capacitatea de audienţă la 982 de locuri. Lojele „de proscenă” sunt susţinute de către patru stâlpi de beton armat, învăluit într-o manta de marmură artificială. Scena are dimensiunea de 23 x13 metri. Frontonul de la scenă are o înălţime de 41 metri, iar cupola un diametru de 17 metri şi 12 bucăţi ferestre bizantine. Candelabrul mare de alamă cântăreşte 1200 kg. Are un rând de loji, în faţa cărora e un rând de fotolii. Balconul, în faţa scenei are patru rânduri de fotolii, iar în cele două laturi, câte două rânduri. Publicul are acces în teatru pe cele şase scări, dintre care două conduc spre bulevard. Vestibulul principal e îmbrăcat în marmură artificială şi are două scări de onoare, lucrate din marmură albă de Ruşchiţa. Din acest vestibul se intra în vestibulul rotativ din subsol, unde se află garderobele şi cele patru scări care duc la parter, mici loji şi galerii. Teatrul reclădit s-a redeschis în ianuarie 1928, la eveniment luând parte şi membri ai casei regale. Cu toate acestea, inaugurarea Teatrului naţional ca instituţie publică de spectacole dramatice în limba română s-a petrecut în seara Crăciunului din anul 1945, marcată de un spectacol regizat şi jucat de celebra actriţă Lilly Bulandra.

xxx

"MASS-MEDIA"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

INSPIRATĂ DE POZĂ

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Protguard național PNG - 42

Protguard este o importantă societate românească de protecție și pază. Anul 2000 a însemnat un moment cheie în dezvoltarea companiei, prin schimbarea strategiei și a modului de abordare a pieței serviciilor de securitate privată. Astfel, acţionarii, având ca scop îmbunătăţirea continuă a serviciilor şi întărirea poziţiei companiei pe piaţă, au decis ca unele filiale să se transforme în persoane juridice independente. La Constanţa, filiala locală se transformă în societate de sine stătătoare și preia aproximativ o treime din suprafața țării, respectiv părțile de Nord, Nord/Est și Sud/Est. Pornind de la portofoliul de clienţi preluat de la firma mamă, noua societate reuşeşte să îşi mărească cifra de afaceri si să-și extindă portofoliul, devenind, în anul 2007, societatea de pe locul 3 național, la categorie Societăți Mari. Acest succes a fost susţinut atât de managementul performant cât şi de un program de investiţii în tehnică, în logistică dar, mai ales, în personal. Următoarea etapă a fost aceea de a dezvolta idea unui grup de companii, acoperind astfel și domenii noi, cum ar fi: detectivat, administrarea de clădiri, transport și însotire de persoane și grupuri de persoane, servicii de voluntariat și formare profesională. Începând cu anul 2014 s-a introdus și promovat pe piață două noi soluții tehnice inovatoare:

sisteme de detecție pentru prevenirea incendiilor si dezastrelor, în special pentru parcurile naționale și ariile protejate, cât și pentru păduri și zone industriale mari, cu grad ridicat de risc la incendiu;
sisteme active pentru prevenirea accidentelor de muncă generate de utilaje sau echipamente pe platforme sau în incinte industriale.

În funcţie de specificul fiecărui obiectiv şi riscurile de securitate indicate în analiza de risc, specialiştii Protguard stabilesc logistica necesară pentru îndeplinirea misiunii. Sunt puse la dispoziţia beneficiarilor şi agenţilor noştri de securitate, mijloace tehnice specifice:

autovehicule de patrulare inscripţionate;
autovehicule specializate pentru transport de valori;
autovehicule de teren;
ambarcaţiuni;
mijloace de autoapărare (veste antiglonţ şi antivandal, căşti, scuturi, spray-uri cu gaz lacrimogen, etc.);
arme de foc cu gaze, bile de cauciuc sau glonţ, în funcţie de natura misiunii;
mijloace de comunicaţie (staţii radio, telefoane);
dispozitive de localizare a vehiculelor şi persoanelor prin GPS;
orice alte dotări şi mijloace specifice a căror necesitate este impusă de particularităţile obiectivelor şi ale misiunilor.

Angajaţii direct implicaţi în prestarea serviciilor de pază şi securitate, au vârsta medie de 34 ani, sunt calificaţi pentru această activitate în conformitate cu legislaţia română în vigoare, Protguard preocupându-se de instruirea periodică şi continuă a acestora. Suportul logistic şi managerial pentru întreaga activitate este asigurat de angajaţi pregătiţi şi cu experienţă în domeniu. Serviciile oferite sunt prestate la cel mai înalt nivel de calitate şi profesionalism. Acesta este rezultatul implicării şi bunei colaborări dintre departamentele companiei şi a coordonării lor de către o echipă managerială tânără, implicată şi cu experienţă. Echipaje mobile, amplasate strategic, asigură intervenţia agenţilor Protguard pentru rezolvarea rapidă a oricărei probleme de securitate. Pentru situaţii deosebite un echipaj patrulează în zona obiectivelor pentru un maxim de siguranţă.

PRO TV - Te uiți și câștigi

Pro TV este un canal de televiziune privat comercial din lansat pe data de 1 decembrie 1995, deținut de compania Pro TV SRL, care face parte din grupul Central European Media Enterprises. Începând cu 3 septembrie 1999 compania emite de asemenea un semnal propriu pentru Republica Moldova sub marca Pro TV Chișinău, care difuzează, pe lângă programele Pro TV București (după o grilă proprie, diferită de cea românească), o serie de jurnale și emisiuni locale și propriile calupuri publicitare pe toată durata zilei. Pe 1 decembrie 2006 Pro TV a început să transmită experimental filme, meciuri și alte emisiuni proprii în format HD, creând astfel un nou canal numit Pro TV HD. Pe data de 29 august 2014 Pro TV și-a lansat propriul serviciu de streaming, numit Pro TV Plus, dedicat serialelor originale. Sediul televiziunii Pro TV este situat pe Bulevardul Pache Protopopescu, nr. 109, Sector 2, București.

Școala de aplicație pentru muzicile militare 65 ani 1936 - 2001

Școala de Aplicație pentru Muzicile Militare, denumire actuală - Centrul de Instruire pentru Muzici Militare, este o structură militară destinată formării profesionale iniţiale şi continue a personalului din Ministerul Apărării Naţionale, subordonată Inspectoratului general al muzicilor militare. Instituția are ca misiuni de bază formarea, confirmarea, perfecţionarea şi specializarea cadrelor militare în activitate în specialităţile militare specifice serviciului specializat "muzici militare". Atribuțiile specifice ale acestei instituții militare de învățământ sunt:

asigură calitatea educaţiei în raport cu transformările care se produc la nivel naţional în învăţământ şi cu noile politici NATO privind instruirea în vederea modernizării Armatei României;
formează, pe filiera indirectă, cadre militare în activitate în specialităţile militare specifice serviciului specializat "muzici militare";
specializează şi perfecţionează cadre militare în activitate în specialităţile militare specifice serviciului specializat "muzici militare", prin programe de formare continuă nonuniversitară;
îmbunătăţeşte programele de formare şi dezvoltare profesională în raport cu locul şi rolul ofiţerilor şi subofiţerilor din specialităţile militare specifice serviciului specializat "muzici militare";
promovează şi păstrează valorile muzicale româneşti şi universale.

Insigne - specialist de clasă - aviație

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor baremuri dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor baremuri sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Aviația este ramura aeronauticii care se ocupă de construcția, funcționarea și utilizarea aeronavelor mai grele decât aerul. Tot prin „aviație” se înțelege totalitatea avioanelor și a personalului de care dispune o țară. După scop și destinație, aviația se împarte în: aviația civilă cu ramurile ei – de transport, sportivă și utilitară - și aviația militară. Aviația militară este o categorie de forțe armate, destinată ducerii acțiunilor de luptă în cooperare cu trupele de uscat, marina militară, și alte forțe militare precum și pentru misiuni independente. Aviația militară efectuează și activități de transport aerian (trupe, tehnică) în scopuri proprii.

Cupa U.T.C. 1988 - handbal

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin în februarie 1920). Profesorul de educație fizică din Sibiu Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu între 1910-1948) a fost în tribună la acel prim meci de handbal și a introdus handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase în 1912 la Leipzig cu sportul premergător handbalului numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu în 1913.În 1928 se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de handbal. Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6 - 4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

1 Martie 1895 - La mulți cu sănătate

Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie. Ziua de mărțișor, 1 Martie, are două legende cunoscute și astăzi, care dezvăluie cum au apărut primii vestitori ai primăverii și care este legătura cu culorile clasice ale mărțișorului, alb și roșu. Prima legendă a mărțișorului spune că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până în timpul iernii, când un viteaz a mers să-l înfrunte pe zmeu și a eliberat Soarele. În timpul luptei, viteazul a fost rănit, iar sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în locul respectiv au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. A doua legendă a mărțișorului povestește cum Primăvara, aflată la plimbare la marginea pădurii, a văzut un ghiocel pe care l-a îngrijit, i-a îndepărtat zăpada din jur, totul pentru a-l ajuta să crească. Însă Primăvara a fost pedepsită de Iarna rece, care a trimis ger și zăpadă, iar ghiocelul a înghețat. Primăvara a vrut să-i țină de cald ghiocelului cu mâinile, dar s-a rănit la un deget și i-au curs câteva picături de sânge peste ghiocel și peste zăpada din jurul ei. Ghiocelul și-a revenit și astfel Primăvara a învins Iarna.Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 Martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie. În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat. În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele. În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu. În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș”, "mărțăguș" sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii. Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion. Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane. Mamele care pun mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn. În unele zone predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 Martie au loc diferite activităţi gospodăreşti. Tocmai din acest motiv femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc bucatele pentru masă. În prima zi a lunii martie se spune că este bine să consumi vin roșu, pentru a avea un an plin de prosperitate. Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei. Pe lângă Mărțișor, în prima zi de primăvară se transmit și mesaje de 1 Martie. Mesajele transmise în această zi fac trimitere la simbolistica mărțișorului, la idea de renaștere a naturii și vieții. Urările de la început de primăvară sunt pline de bucurie, speranță și optimism. În mesajele de Mărțișor se folosesc cuvinte precum „primăvară”, „ghiocei”, „mărțișor”, „flori de primăvară”, etc

____________ooOoo____________

UN CERTIFICAT ROMÂNESC

NOMINATIV DE ACȚIUNI