Epaminonda's Blog.....: LASBORDES

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză LASBORDES,

departamentul AUDE, regiunea OCCITANIA.

Biserica

Castelul

Biserica Sfântul Martin

Arhitectură locală

Vedere generală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Regia Autonomă (R.A.) Monetăpria statului

La data de 22 aprilie 1867 – se promulga Legea Monetara a României, care stabileste moneda nationala – LEUL. Diviziunea se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu de pe Soseaua Kisselef, eveniment desfasurat in prezenta domnitorul Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu si a lui I.C. Bratianu. Pîna la sfîrsitul anului, aici se bat 5000 de piese din aur de 20 LEI si 400000 de piese din argint de 1 LEU, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda 1 leu 1870 este prima moneda româneasca pe care apare numele monedei nationale – “leu”. Aflata sub suzeranitate turceasca, Romania reuseste sa faca primul pas in incercarea de a emite o moneda nationala cu efigia principelui roman pe avers. Din cauza protestului Imperiului Otoman, activitatea monetara a incetat dupa citeva luni, iar monedele din argint prevazute in lege au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe nici una din ele. Activitatea monetariei se pare totusi ca a continuat si dupa 1870, pentru ca în 1871 se mentioneaza o medalie batuta aici, medalie dedicata aniversarii a 400 de ani de la ctitorirea manastirii Putna Dupa recunoasterea independentei de stat a Romaniei la Congresul de la Berlin, Monetaria isi reia baterea de moneda in 1879, de data aceasta fara nici o ingradire. Asa-numita perioada de aur a Monetariei este considerata cea cuprinsa intre anii 1879-1885. Dupa 1890, exceptand emisiunea de monede din aur 20 lei, timp de 45 de ani moneda romaneasca se comanda in strainatate, desi tentative de reinfiintare a Monetariei au existat in 1924 si 1929. Monetaria a continuat sa existe o perioada, ocupandu-se doar cu baterea de medalii. Din datele istorice nu reiese data exacta de cand n-a mai functionat aceasta prima Monetarie, insa se cunoaste anul demolarii sediului - 1912. Legea nr. 391 din 22 februarie 1935 corecteaza si completeaza sistemul monetar existent în scopul armonizarii si a acordarii sale la necesitatile de schimb ale pietei.

De data aceasta ideea reînfiintarii Monetariei este bine primita, iar Decretul regal nr. 392 din aceeasi zi hotaraste înfiintarea Monetariei Nationale. Cu finantare din partea Bancii Nationale, lucrarile de constructie a sediului incep pe 25 mai. 7 luni mai tirziu lucrarile sunt terminate iar constructia se preda Ministerului de Finante, în subordinea caruia urma sa functioneze monetaria. Pe 20 decembrie 1935, se inaugureaza într-un nou local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30 Monetaria Nationala ca administratie publica comerciala cu personalitate juridica proprie si gestiune autonoma. Prima moneda batuta la Monetaria Statului dupa reinfiintarea ei este 250 Lei 1935. În poza de deasupra este reprezentat vechiul local al Monetăriei Statului, care era pe şoseaua Kisselef, iar jos este reprezentat noul local, cel actual, din strada Fabrica de chibrituri, inaugurat la data 15 decembrie 1935, din iniţiativa regelui Carol II al României.

Insigna - Athene Palace hotel - București

Athénée Palace Hilton, denumire veche Athenee Palace, este un hotel din București, afiliat rețelei Hilton Hotels & Resorts. Hotelul este situat în centrul capitalei, pe strada Episcopiei, nr. 1-3, în imediata apropiere a Ateneului Român, Palatului Regal și a Pieței Revoluției. A fost relansat în anul 1996, are 272 de camere, un restaurant cu specific italian, o cafenea și un bar englezesc, centru de afaceri, săli de conferință, centru de fitness și zonă de shopping. A fost renovat înainte de anul 2005, pentru suma de 42 milioane dolari. Acționarul principal este Ana Hotels, companie deținută de omul de afaceri George Copos cu peste 90% și SC Tehnofrig Palace SA, SIF Oltenia și Tempus Invest SRL cu circa 10%. Cifra de afaceri a hotelului în anul 2004 a fost de 22 milioane dolari. Hotelul Athenee Palace a fost construit între 1912-1914, după planurile arhitectului francez Theophile Bradeau, pe locul unde cu un secol în urmă se afla Hanul Gherasi. A fost prima clădire cu mai multe etaje din București, dar și prima clădire cu structura din beton armat. Fațada sa era una în stil clasic, bogat decorată cu stucaturi. Când s-au finalizat lucrările, la 1914, avea 149 de camere și 10 apartamente decorate în stilul Ludovic al XIV-lea. A fost și este unul din cele mai luxoase locuri din București, recunoscut pentru recepțiile și ceaiurile dansante încă de la deschidere. Două dintre punctele de atracție ale hotelului de-a lungul timpului și cele mai importante semne de indentitate ale acestuia — Barul englezesc și sala ''Le Diplomate" — sunt, în continuare, parte integrantă a Athénée Palace. În anii '30-'40, ''English Bar" era unul dintre cele mai populare localuri din Capitală. La rândul său, sala ''Le Diplomate" este considerată monument istoric, fiind una dintre cele mai bine păstrate săli de recepție din țară. Holul istoric al hotelului, Les Colonnades, cu coloane din marmură și candelabre, este, de asemenea, un simbol de arhitectură din perioada Belle Époque. În 1937, hotelul a fost transformat și modernizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu, care a ales un aspect mai simplist, art deco, păstrând însă atmosfera specială a clădirii. Modificările s-au făcut atât asupra, și mai târziu la Daily Herald, face referire la ''mobilierul său puternic planului, cât și asupra arhitecturii exterioare schimbându-i-se complet fațadele. Cu aceasta s-au prevăzut, pe înălțimea a trei etaje, arcade adâncite care dădeau un aspect deosebit fațadei. Intrarea principală, holul de onoare, sălile de mese, saloanele de recepții, totul a fost refăcut, modificat și completat cu cele mai moderne instalații. Descriind hotelul, așa cum arăta el în 1938, A.L. Easterman de la Daily Express din Londraornamentat, piloni de marmură și aur, candelabre strălucitoare mari, precum și canapele adânci, care te invită la conspirație.'' În urma bombardamentelor din aprilie 1944, ce vizau Gara de Nord, o parte a clădirii a ars, iar toate geamurile au fost sparte de suflul exploziilor. Edificiul a fost refăcut, în 1948, conform indicațiilor aceluiași arhitect. Datorită marelui flux de clienți, în anii 1964-1966 s-a adăugat hotelului o nouă aripă, de-a lungul Căii Victoriei, căreia i s-a amenajat în față o grădină cochetă. În această nouă aripă, la parter, a fost amenajat și un restaurant. Planurile extinderii hotelului au aparținut arhitectului Nicolae Pruncu și inginerilor Radu Mircea și Mihai Ionescu. Clădirea hotelului Athénée Palace a fost supusă unui test în urma cutremurului din 7 martie 1977, aceasta dovedindu-și rezistența, în timp ce mai multe alte clădiri aflate în apropierea sa au suferit deteriorări grave. După câțiva ani, în 1983, interiorul clădirii a fost modernizat. Hotelul a fost afectat și în timpul evenimentelor din decembrie 1989, o reamenajare având loc în 1993. Închis în 1994, Athénée Palace a fost cumpărat la licitație de către Hilton Worldwide, una din cele mai vechi și extinse lanțuri hoteliere din lume, care a început o renovare și extindere de 42 milioane dolari, redeschizând hotelul ca Athénée Palace Hilton în 1997. Hilton a extins hotelul de aproape două ori mai mare decât era înainte, adăugând săli de conferințe și un centru de afaceri. În 2005 este achiziționat de Ana Hotels. De-a lungul timpului, i-au trecut pragul capete încoronate, președinți de stat, spioni, diplomați, mari industriași, artiști, sportivi, poeți, cântăreți celebri și scriitori. De asemenea, sălile de conferință ale hotelului au găzduit reuniuni la nivel internațional, forumuri economice, conferințe de presă, ceremonii privind decernarea unor premii, dezbateri culturale etc.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Ministerul Apărării Naționale - București 1985

Ministerul Apararii Nationale este organul de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, prin care este condusa activitatea in domeniul apararii nationale, potrivit prevederilor legii si strategiei de securitate nationala, pentru garantarea suveranitatii, independentei si unitatii statului, integritatii teritoriale a tarii si democratiei constitutionale. Ministerul Apararii Nationale raspunde in fata Parlamentului, a Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru modul de aplicare a prevederilor Constitutiei, a celorlalte acte normative in vigoare, a hotarârilor Guvernului si ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, precum si ale tratatelor internationale la care România este parte, in domeniul sau de activitate. Sediul ministerului este situat în București, pe strada Izvor, la numerele 3 - 5. Deasupra am postat logo-ul şi clădirea instituţiei.

Dinamo București

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului.
Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz

Jetonul - Casino Mirage - Bucharest - 50 bani

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul medalistic postat aici este un jeton de joc realizat pentru Cazinoul bucureștean Mirage, este rotund, realizat din material plastic și are valoarea de 50 bani.

Cazinoul este situat pe Bulevardul Magheru, la nr. 8 – 10, și azi, după șapte ani de prezență pe piața românească, activitatea să este vizibil redusă.Daca in trecut acest cazinou isi intampina clientii cu 15 mese de joc, un salon VIP, restaurant si 85 de slot machine, toate fiind raspandite pe o suprafata de 1000 mp, acum casinoul s-a transformat intr-un simplu Slot Room.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale Bucureștiului de acum sau altădată.