Epaminonda's Blog.....: ALMACELLES

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

din localitatea spaniolă ALMACELLES, provincia LLEIDA,

comunitatea autonomă CATALONIA, din vremuri diferite,

dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Ruinele castelului Tossal

Crucea

Piața Nouă

Piața mare

Biserica

Fântâna Polideportivo

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE DIN

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Concurs pe meserii - Faza finală

Oțelu Roșu - 1984 - Electrotehnică

Electrotehnica este o ramură de inginerie și disciplină a științelor tehnice care studiază aplicațiile fenomenelor electromagnetice. Ramura industriei corespunzătoare este industria electrotehnică. Termenul de electrotehnică sau electricitate tehnică a fost introdus de Werner von Siemens din anul 1880, an care marchează desprinderea din știința fizicii și evoluția electrotehnicii ca ramură de inginerie de sine stătătoare, având numeroase aplicații industriale și aducând un aport important la dezvoltarea tehnicii în general. Prin dispozitivele și utilajele bazate pe folosirea curentului electric electrotehnica a adus cu sine mutații importante în industrie și viața socială. Astfel extragerea de materii prime a fost așezată pe noi baze (de exemplu extragerea aluminiului); prin folosirea mecanizării, automatizării și robotizării a crescut productivitatea muncii; agricultura folosește instalații electrice de irigat, de fabricarea îngrășămintelor chimice și multe altele; transporturile, în special cele feroviare, au devenit mult mai rentabile. În ceea ce privește folosirea electrotehnicii de către mass-media, ea este primordială. Fără ea nu ar exista cinematograful, radioul sau televiziune. Totodată electrotehnica a stat la baza dezvoltării altor discipline tehnice de sine stătătoare cum sunt: telecomunicațiile, electronica, automatizarea și informatica. Dezvoltarea electrotehnicii este strâns legată de dezvoltarea electrochimiei odată cu apariția primelor surse de curent electric, anume elemente galvanice cum ar fi pila voltaică și pila Leclanche.

Insigna sportivă - Minerul Oravița

Oțelu Roșu (în germană Ferdinandsberg) este un oraș din județul Caraș-Severin, provincia istorică Banat, România, care numără aproximativ 10500 de locuitori. Localitatea este amplasată pe o terasă aluvionară, la 268 m altitudine, de-a lungul faliei tectonice, prin care râul Bistra, după confluența cu Bistra Mărului, se îndreaptă spre Timiș. Oțelu Roșu are în subordine administrativă localitatea Cireașa și satul Mal. Munții Poiana Ruscă se află la nord de albia Bistrei, iar la sud sunt Munții Țarcu care coboară prin Muntele Mic spre oraș. Orașul se găsește în partea de nord-est a județului, fiind situat pe DN 68 Hațeg – Caransebeș, față de care se află la 50 și, respectiv, 20 km depărtare. Valea Bistrei conectează depresiunile Caransebeș și Hațeg. Sus am postat stema și o veche trimitere poștală reprezentând Laminorul de tablă, Biserica romano-catolică, Spitalul și Vila Auschmitt din Oravița (denumire istorică Ferdinand).

Jeton - Întreprinderea de construcții mașini Reșița

I.C.M. - 550 - 22

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul postat aici a fost realizat la comanda Întreprinderii de Construcții Montaj din municipiul Reșița. Se cunosc astfel de jetoane și de alte forme, și în alte culori, dar și cu alte numere inscripționate pe ele. Numărul superior reprezintă un anume muncitor iar cel inferior numărul echipei, atelierului sau secției unde își desfășura activitatea acest muncitor. La angajarea în întreprindere fiecare muncitor primește un asemenea jeton pe bază de semnătură de la biroul “personal” al întreprinderii, cu obligația de a-l păstra cu atenție. La sosirea la serviciu muncitorul primește sculele de lucru și echipamentul de protecție oferind jetonul sau. La terminarea turei de serviciu el predă înapoi echipamentul și sculele primindu-și jetonul. La trecerea la pensie el trebuie să-și predea jetonul la biroul “personal”. Astfel muncitorul are mai multă grijă de scule și de echipamentul sau de protecție.

Complexul metalurgic Resita a fost fondat în 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. U.C.M. Resita S.A. s-a infiintat in anul 1991 din fosta Întreprindere de Construcţii de Maşini Reşiţa (I.C.M. Resita). Dupa Legea privatizarii (nr. 58/1991) la 10 iunie 1993, proprietatea a fost transferata in proportie de 70% catre Fondul Proprietatii de Stat si in proportie de 30% catre Fondul Proprietatii. Sus am postat logo-ul Uzinei de construcții de mașini din Reșița. Când intri pe poarta U.C.M. Reșița (Uzina de construcții mașini) te impresionează dimensiunea de dezvoltare a uzinei, care are 25 de hectare de hale şi se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare. La U.C.M. totul este uriaş: halele de producţie, utilajele care ajung şi la 15 metri lungime şi înălţime, echipamentele pentru hidrocentrale care se produc aici şi care ajung să cântărească şi 120 de tone. U.C.M. este un mamut industrial care s-a extins în toate direcţiile timp de două veacuri şi jumătate şi a devenit practic sinonim cu oraşul Reşiţa, platformele industriale ale uzinei fiind amplasate în trei regiuni diferite ale oraşului. Platforma veche este situată în partea de sus a oraşului şi are o secţie de motoare navale, una de servomotoare, alta de tratament termic, de mecanică grea, de generatoare mari, sculerie şi secţia diesel, unde se făceau motoare. Platforma a doua care este praf şi pulbere acum, unde erau sectoarele aşa -zise calde, oţelărie, turnătorie, neferoase, forje. Toate piesele turnate din oţel sau fontă, alamă, bronz. Acum nu mai e aproape nimic. A mai rămas doar platforma Câlnicel din cadrul U.C.M., care a fost construită între anii 1975 - 1983. Cuprinde trei secţii, o secţie de prelucrări mecanice mari, secţia de sudură, secţia de generatoare. Începând din anul 1922 atelierul de întreţinere şi reparare maşini electrice existente în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa - UDR - (denumirea din aceea perioadă a uzinelor din Reşiţa) a început să producă şi maşini electrice noi pentru terţi. Etapa marchează apariţia celei dintâi fabrici de maşini electrice din Romania.

Aici s-au produs diferite motoare trifazate de curent alternativ, motoare şi dinamuri de curent continuu, generatoare trifazate pentru centrale electrice, motoare de curent continuu pentru tramvaie, motoare trifazate pentru laminoare, grupuri convertizoare, transformatoare, etc. În anii 1930-1932 la UCM Reşiţa se realizau primele maşini electrice în construcţie sudată, pionierat în tehnică, iar începând cu 1952 respectiv 1960 producea şi generatoare electrice pentru turbine cu abur, respectiv generatoare electrice pentru turbine hidraulice. UCM Reşiţa a păstrat în profil maşinile electrice de putere mare şi speciale, în general cu caracter de unicat sau cel mult de serie mică. Înainte de anul 1989 uzina de la Reşiţa dădea de lucru la peste 14000 de oameni, însă odată cu prăbuşirea economiei interne de după Revoluţie şi un management privat care într-un deceniu n-a reuşit să o rentabilizeze, în companie mai sunt astăzi 1590 de salariaţi şi aceia trăiesc cu grija că-şi vor pierde locurile de muncă. U.C.M. a fost fondată în data de 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. Sus am postat logo-ul U.C.M. Reşiţa.

În anul 1862 se construieşte aici prima locomotivă Tender STEG cu 10 roţi cuplate (vezi poza de mai sus).

Cupa veteranilor - Semenic 1988 ediția a XXI-a (schi)

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Statiunea turistica Semenic este situata in judetul Caras-Severin, in Muntii Semenic. Muntii Semenic reprezinta cea mai importanta subunitate a Muntilor Banatului, nu degeaba intreaga zona poarta numele de Banatul Montan. Muntii Semenic fac parte din grupa sudica a Carpatilor Occidentali, culminand cu Varful Piatra Goznei (1447 metri) si Varful Semenic (1445 metri). Partiile de schi din Muntii Semenic se gasesc la 40 km de Resita, la o altitudine de 1400 de metri, si ofera servicii turistice precum centre de închiriat echipament sportiv, cursuri de initiere la schi, snowmobile, nordic walking, cicloturism, enduroturism, drumetiile. Complexul turistic cu spatii de cazare, restaurante si baruri se gaseste la peste 1400 m altitudine, intre virfurile Piatra Goznei si Semenic.Clima este blanda si usor suportabila, chiar si pentru copii. In timpul iernii temperaturile se situeaza intre -25 grade Celsius pana la +6 grade Celsius, vara intre +10 grade Celsius si +25 grade Celsius. Semenicul este unul dintre putinele locuri din tara unde zapada persista chiar si sase luni pe an, timp in care turistii pot schia in voie, la preturi acceptabile. Tot în zonă, însă în Văliug, a fost amenajată cea mai lungă pârtie de schi din ţară, de 5,8 kilometri şi o alta, de 800 de metri, dotată cu nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială. Dintre pârtiile mai vechi, chiar din staţiune, cea mai lungă pârtie de pe Semenic este Uriaşul cu o lungime de 1200 de metri. Diferenţa de nivel este de 220 de metri, iar traseul este considerat de un nivel mediu. Teleschiul poate transporta până la 800 de persoane pe oră. Ajungând pe aici se poate vizita; colectia trofeelor de vanatoare si biserica din secolul al XIX-lea, ce fac parte din ansamblul complexului turistic din Semenic, parcul national Semenic, lacul Cozna de la Crivaia, rezervatia naturala Izvoarele Nerei, rezervatia paleontologica de la Soceni, Lacul Valiug, Punctul fosilifer de la Apadia, Delinesti, Petrosnita, Târnova, Garâna, statiunea balneoclimaterica și lacul Trei Ape.

Oravița (în maghiară Oravicabánya, mai demult Németoravica, în germană Deutsch-Orawitz) este un oraș în județul Caraș-Severin, Banat, România, care include și localitățile; Agadici, Brădișorul de Jos, Broșteni și Răchitova. Prima atestare documentară cu actualul nume este din anul 1697 în Conscriptia lui Marsigli. Urme de locuire se găsesc însă începând cu perioada neolitică, continuând cu perioada daco-romană, când în zonă au existat exploatări miniere, și pe toată perioada evului mediu fiind suficiente mărturii asupra unei așezări cu denumiri diferite. Orașul Oravița s-a format prin unirea localităților Oravița Montană cu Oravița Română. În perioada interbelică acest oraș a fost reședința județului Caraș. La recensământul din anul 2011 orașul număra 11382 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 12858 locuitori) dintre care: români – 84,45%, romi – 2,35% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului cărășean Oravița astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 78,59%, romano catolici – 3,575, penticostali – 2,5%, baptiști – 1,96% și restul – nedeclarată sau altă religie. Orașul are câteva motive de mândrie:

Clădirea Teatrului din Oravița a fost construită în stil baroc vienez în anii 1816 – 1817
Calea ferată Oravița – Baziaș a fost prima cale ferată construită pe cuprinsul României, dată în funcțiune la data de 20 august 1854. În prezent linia mai este funcțională doar pe sectorul Oravița - Iam
Calea ferată Oravița – Anina este una din cele mai frumoase linii de cale ferată din Europa, doar ca nu este pusă deloc în valoare. A fost dată în folosință în anul 1863 și este cea mai veche linie ferată montană din România. O caracteristică a gării din Oravița, este aceea că are peronul la primul etaj.
Primele baraje de greutate din Romania construite în perioada 1723 – 1733 pentru spălarea minereurilor pe pârâul Oravița, cunoscute sub numele de Lacul Mare și Lacul Mic.
Cea mai veche farmacie montanistică, “La Vulturul Negru” fondată în 1793 și atestată din 1796, conform plăcii montate la intrare, se află la str. 1 Decembrie 1918 nr. 17.

Sus am postat stema actuală a orașului și o poză cu primăria localității.

Batalionul 11 Radio Locație - Moldovița - 65 ani 1955 - 2020

Lt.col.ing (rez) Ladislau Penzes

Radiolocația este o modalitate de determinare a existenței și poziției relative a unei stații sau a unui obiect pe baza caracteristicilor undelor electromagnetice: viteză de propagare constantă și propagarea în linie dreaptă. Poziția unui obiect țintă este caracterizată în calcul de mai multe elemente. Radiolocația și-a găsit aplicații în meteorologie, în radionavigația aeriană și maritimă: identificarea formelor de relief, insulelor, ghețarilor, obstacolelor etc. Instalația de radiolocație se compune, în esență, dintr-un emițător, un receptor și un sistem de antene. Unitatea de radiolocație de la Moldovița, județul Caraș Severin, este dotată cu radare P-37, P-18 și GAP FILLER.

Moldovița, denumire veche – Carlsdorf, este o localitate de 191 locuitori, componentă a orașului Moldova Nouă din județul Caraș Severin. Prima atestare documentară a localități parvine din anul 1772.

Moldova Nouă, în maghiară - Újmoldova, în cehă - Nová Moldava, în germană - Neumoldowa, în sârbă - Nova Moldava sau Boșniak, este un oraș din județul Caraș-Severin, care include și satele: Măcești, Moldova Veche și Moldovița. În anul 1956 localitatea a primit statutul de oraș. Orasul Moldova Noua este situat în partea de sud a judetului, în partea de vest a Defileului Dunarii, fiind în acelasi timp si port la Dunare. Se învecineaza la vest cu comuna Pojejena, la est cu comuna Coronini, la nord cu comunele Gârnic si Carbunari, iar la sud pe toata lungimea teritoriului cu fluviul Dunarea, ce formeaza granita naturala cu Iugoslavia. Prima atestare documentara a localitatii a fost facuta în anul 1777. Într-o harta existenta în 1723 localitatea este trecuta cu numele de Pesneak, iar în 1761 de Bosneak. Abia în 1908 în Cartea Funduara localitatea apare cu numele de Neu Moldova (Moldova Noua). Localitatea este socotita de catre istorici ca una din cele mai importante localitati miniere din timpul romanilor. Lucrarile de minerit reîncep în anul 1728, sub stapânire austro-ungara.La recensământul din anul 2011 orașul număra 12350 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 13917 locuitori), dintre care: români – 74,63%, romi – 2,76%, sârbi – 11,19% și restul - necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului cărășean Moldova Nouă, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 75,09%, romano catolici – 3,14%, penticostali – 1,97%, baptiști – 3,67%, ortodocși sârbi – 6, 12% și restul – nedeclarată. Atracțiile turistice ale orașului sunt: Castrul roman de la Moldova Nouă, Clisura Dunării, Muzeul cu secţii de istorie, arheologie, etnografie, artă populară şi ştiinţele naturii, Rezervaţia naturală forestieră şi botanică „Valea Mare” și Biserica catolică construită în anul 1780.

Municipiul Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar mai jos pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură din vremuri diferite, din acest oraș, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Vila Koch

Apeducutul

Cuptoarele Martin

Cartierul Lunca Bârzavei

Centrala electrică

Atelierul mecanic

Fabrica de amoniac

Fabrica de locomotive

Fabrica de alcool

Fabrica de mașini

Cărămidăria

Vederi Reșița

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.