Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Banca statului african - Sudanul de Sud - a pus în circulaţie la data de 09.02.2021, o nouă bancnotă cu denominarea de 1000 Lire (echivalent a aproximativ 5,67 dolari americani).

Imprimată pe suport din hârtie specială, bancnota are o culoare predominantă roşie, având un design în linie cu celelalte bancnote aflate deja în circulaţie. Pe avers, în tonuri gri, apare portretul politicianului (primul vice-preşedinte Sud-Sudanez) şi revoluţionarului luptător pentru independenţă John Garang de Mabior (1945–2005). În fundal se observă un motiv decorativ circular. Se poate vedea firul de siguranţă acoperit cu cerneală holografică, respectiv elementele de recunoaştere pentru persoanele cu deficienţe de vedere (9 linii vertical paralele, plasate în dreapta bancnotei, sus şi jos). Pe revers, elementul vizual principal îl reprezintă doi struţi, pe acelaşi fundal ca şi pe avers. Textul de pe bancnotă este în limba engleză, iar anul emiterii este trecut anul 2020. Până la introducerea acestei bancnote, bancnota cu denominarea cea mai mare era cea de 500 Lire. Măsura introducerii unei bancnote de denominare 1000 are ca scop ţinerea sub control a inflaţiei şi frânarea deprecierii monedei naţionale. Este foate posibil ca noua bancnota să nu îşi atingă scopul, mai ales că anul trecut Consiliul Miniştrilor a anunţat decizia de a schimba moneda naţională.

John Garang de Mabior a fost un politician și lider revoluționar sudanez care s-a născut la data de 23 iunie 1945 și a decedat în data de 30 iulie 2005 în urma unui accident de elicopter. Din 1983 până în 2005, a condus armata populară de eliberarea a Sudanului în timpul celui de-al doilea război civil sudanez, iar în urma unui acord de pace a servit pentru scurt timp ca prim-vicepreședinte al Sudanului timp de 3 săptămâni până la moartea sa într-un accident de elicopter la 30 iulie 2005. De profesie economist de dezvoltare, Garang a avut o influență majoră asupra mișcării care a dus la întemeierea Sudanului de Sud. În 1962 s-a alăturat primului război civil sudanez, dar pentru că era prea tânăr, liderii l-au încurajat pe el și pe alții de vârsta lui să continue studiile. Din cauza luptei în desfășurare, Garang a fost forțat să-și termine studiile secundare în Tanzania. După ce a câștigat o bursă, și-a luat licența în economie în anul 1969 la Grinell College din Iowa (SUA). I s-a oferit o altă bursă pentru a urma studiile postuniversitare la Universitatea Berkeley din California, dar a refuzat revenind în Africa și studiind economia agricolă Universitatea din Dar es Salam. Timp de unsprezece ani, a fost militar de carieră și a crescut de la gradul de căpitan la gradul de colonel, după ce a urmat cursul de ofiteri de infanterie la Fort Bennin – Georgia (SUA). Garang a inventat filozofia „sudanismului” - o filozofia călăuzitoare către un nou Sudan secular și multietnic. Garang a fost un susținător puternic al unității naționale. Președintele american George W. Busch, care a susținut independența Sudanului de Sud, l-a considerat în special pe Garang un lider promițător și l-a numit „partener în pace”.

Struțul (Struthio camelus) este o pasăre care trăiește în Africa. Penele și carnea struțului sunt foarte apreciate de oameni, acest fapt a dus la dispariția speciei de pe teritoriul asiatic. Masculul atinge înălțimea de 210 până la 275 cm, având o greutate de 100 - 130 până la 150 kg, femelele sunt mai mici având înălțimea de 175 – 190 cm și greutatea de 90 – 110 kg. Masculul are pene albe și negre în trecut erau foarte apreciate, pe când femela are un penaj de culoare mai spălăcită cenușie, puii având o culoare asemănătoare cu femela. Picioarele lungi ale struțului sunt de culoare cenușie, cenușiu albăstrui lipsite de pene, la mascul în perioada de împerechere picioarele sunt de culoare rozacee putând fi văzute de la distanță. Pasărea are un gât golaș lung, capul struțului fiind mic în raport cu mărimea păsării, ochii în schimb au un diametru de 5 cm, fiind în cadrul vertebratelor terestre ochii cei mai mari. Struțul poate trăi și 70 de ani dar carnea se poate consuma doar de la exemplare de maxim 40 de ani.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează automobilele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 27 februarie 2003 prin care se popularizează automobilul Panhard – Levassor 1904.

Niciun alt producător unic nu poate pretinde că a avut o influență mai mare asupra designului autoturismelor și mai multă dominație și succes în zilele copilăriei industriei auto și sportului cu motor decât Panhard-Levassor. În anul 1886, René Panhard și Émile Levassor au cumpărat o companie franceză care producea ferăstraie cu bandă și alte unelte pentru prelucrarea lemnului. În acel an, prietenul lui Levassor, Sarazin, a dobândit drepturile franceze de a construi mașini Daimler germane sub licență. Sarazin a murit în 1887, iar Levassor sa căsătorit cu văduva sa, lăsându-i pe Panhard și Levassor să continue producția de mașini cu motor. Până în anul 1892, s-au hotărât pe designul clasic Panhard, care urma să devină standardul industriei cu un motor.Compania a fost chiar în fruntea sportului cu motor în special în marile curse franceze. Printre victoriile notabile în curse se numără prima cursă auto importantă recunoscută, Paris-Bordeaux-Paris, în iunie 1895, când Émile Levassor și-a condus Panhard-ul spre locul 1. Modelul Panhard de 35 CP a fost introdus în 1903, urmând modelul tradițional Panhard, motorul cu patru cilindri și cutie de viteze cu patru trepte cu transmisie finală prin lanțuri laterale. Se crede că această mașină este singura Panhard dinainte de 1905 care a supraviețuit cu această capacitate puternică, fiind, prin urmare, potențial cea mai rapidă mașină Panhard. Automobilul standard Panhard – Levassor avea două locuri, o putere de 35 cai putere și o capacitate cilindrică de 7,3 litri.

3. Banca Naţională a Tadjikistanului a pus în circulaţie o nouă bancnotă de 100 Somoni, undeva în a doua jumătate a anului 2021.

Bancnota este nouă doar pe jumătate, în sensul că doar reversul ei are un design nou, aversul fiind similar cu bancnota de 100 Somoni aflată în circulaţie. Pe aversul bancnotei este prezentat portretul lui Ismail Samani, considerat a fi primul conducător care a oferit tadjikilor o ţară. În fundal apare Mausoleul Samanid din Uzbekistan, locul unde este îngropat Ismail Samani. În partea de sus, în stânga şi dreapta, apar stema de stat şi logo-ul Băncii Naţionale. Informaţia de pe avers este prezentată în tadjică. Reversul este dedicat unui clădiri moderne, construită în perioada anilor 2002 – 2015: Palatul Navruz. Situat in capitala Duşanbe, palatul este prevăzut cu săli de conferinţe, restaurant, un lac interior, cinematograf, pistă de karting etc. În colţul din dreapta sus, apare steagul naţional. Informaţia de pe revers este prezentată în limba engleză. Bannota este tipărită pe hârtie specială, culorile folosite fiind maro, albastru, galben,roşu şi verde. Dimensiunile bancnotei sunt 156 x 65 milimetri.

Ismail Samani a fost un emir samanid al Transoxianei (892-907) și Khorasanului (900-907), care a trăit între iunie 849 și 24 noiembrie 907 D.Hr. În timpul domniei sale, samanizii au devenit o forță. El este fiul lui Ahmad ibn Asad și un descendent al lui Saman Khuda, fondatorul dinastiei, care a renunțat la zoroastrism în favoarea islamului. Este înmormântat într-un mausoleu la Buhara, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Succesorul său a fost fiul său, Ahmad.

Mausoleul Ismail Samani este cea mai veche clădire din Bukhara, situată în vestul orașului, într-un parc amenajat în perioada sovietică. Mausoleul este extrem de important din punct de vedere istoric al artei, deoarece este cel mai vechi exemplu al unui mormânt islamic care a supraviețuit în Asia Centrală. În mod tradițional, islamul a descurajat construirea de mausolee durabile, subliniind ideea „egalizării mormintelor (cu pământul înconjurător)”. Constructorii mausoleului Ismail Samani au împrumutat foarte mult din templele de foc sasanide numite chahar taq, care înseamnă „având patru arcade” în raport cu planul lor pătrat, cu patru deschideri arcuite, pe care stă o cupolă. Asemănarea este atât de puternică încât Hillenbrand numește Mausoleul Samani un „templu al focului în ținută islamică”, deși el observă că tratamentul decorativ este complet diferit. Mausoleul a fost construit din cărămidă coptă și decorat peste tot, cu excepția domului. Zidăria este așezată într-un model care seamănă, pentru ochii moderni, cu un coș de răchită, cu patru coloane de cărămidă solid construite la colțuri. Cornișa este însuflețită cu o galerie cu arcade care produce simultan umbră grea, în timp ce admite lumină și aer în interior. Domul, deși dominant, împarte spațiu cu patru cupole mici care îl înconjoară. Chiar și așa, mormântul păstrează simțul echilibrului și lipsa de direcționalitate care erau caracteristice chahar taq. Calitatea construcției și încrederea designului sugerează cu tărie că amenajarea mormintelor în cărămidă coaptă era deja o tradiție consacrată, deși încă dependentă în mare măsură de formele preislamice, cum ar fi chahar taq. Din punct de vedere tehnologic, mormântul este primul din Asia Centrală care a introdus utilizarea squinches pentru a media tranziția de la o cupolă rotundă la o bază pătrată, deschizând o caracteristică de design care a fost utilizată pe scară largă în secolele următoare. De asemenea, prefigurează utilizarea muqarnasului, sau a boltirii cu stalactite, care a devenit extrem de populară în arhitectura islamică ca alternativă la squinch și o trăsătură decorativă în sine.Mormântul supraviețuiește doar accidental, deoarece a rămas netulburat în noroi timp de multe secole până la redescoperirea sa în anii 1930 de către arheologul din epoca sovietică V. A. Shishkin.

Numit cândva cea mai mare ceainărie din lume, Palatul Navruz din capitala Dushanbe, este, fără îndoială, mare, dar nu este o ceainărie. Are un lac artificial uriaș, pistă de bowling, sală de biliard, cinema, restaurant și nici măcar nu am menționat încă camerele principale. Casele de ceai au fost întotdeauna importante în toată Asia Centrală, nu doar pentru a lua o ceașcă de ceai, ci și ca loc de întâlnire, de vorbit, de discutat și poate de a face o afacere. În anul 2002, președintele statului a sugerat ca în orașul Dușanbe să se construiască o nouă ceainărie de care oamenii să se poată; Lucrările au fost începute cu finanțare de la banca de stat. Pe parcursul construcției sale, cei mai buni meșteri au fost angajați folosind cele mai bune materiale. În anul 2015 cei 4000 de muncitori au terminat un complex care se întinde pe 40000 de metri pătrați. Acum este clar că palatul Kokhi Navruz este mult mai mult decât o ceainărie. Palatul Navruz încorporează un lac uriaș artificial, sală de biliard, cinema, zonă de karting, mai multe restaurante, pistă de bowling, grădini ornamentate și patru camere desemnate ca centru de luat masa și de conferințe. La intrare atrage atenția intrarea cavernoasă uriașă, parțial castel, parțial palat. Camerele folosite pentru conferințe și zonele de luat masa sunt incredibil de rafinate. Camerele au anumite caracteristici atribuite fiecăreia:

Sala Zarandud: Această sală opulentă numită adesea sala de aur, este căptușită cu foi de aur de 24 de carate. În centrul camerei de tavan atârnă un candelabru vast.
Sala Didor: Această sală de afaceri este mai colorată, construită într-un adevărat stil asiatic central, camera emană caracter regional și farmec. Această capodoperă din gips colorat este disponibilă localnicilor pentru organizarea de nunți.
Sala Arzhang: Este o altă sală dedicată conferințelor fiind decorată din piatră specială provenită din Tadjikistan, granit și marmură fină cu reflexe de pietre semiprețioase.
Sala Gulistan: Este ornată cu lucrări din lemn, cel puțin 94 esențe (nuc roșu, mahon, arțar)
În afara acestor săli există și săli mai mici laterale pentru relaxare sau consum băuturi.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 4 august 2007 prin care se popularizează Farul Igeldo (Guipuzcoa).

Farul Muntelui Igueldo este un far situat în cartierul Igueldo, orașul San Sebastian, provincia Guipozcoa, Spania. Este un far la țărmul de nord al Oceanului Atlantic. Farul este opera arhitectului Louis Elizade și a fost inaugurat în anul 1855. Semnalele farului sunt vizibile de la distanța de 48 kilometri (mile marine - 26). Înălțimea farului este de 13 metri iar altitudinea lămpii focale este de 130 de metri. Semnale luminoase rudimentare pentru conducerea navelor maritime în scopul evitării naufragiilor au existat aici încă din secolul al XVI-lea. În anul 1748 aici s-a inaugurat un turn pe rol de far, denumit Farola”. Acesta era luminat între lunile setpembrie și mai, raza de acțiune era de 50 de kilometri și lumina era fixă. Acest turn-far a fost abandonat din cauza pagubelor suferite în războaiele carliste. Actualul far a fost construit între pe panta muntelui Iguledo, prima lumină producându-se cu ulei și parafină. În anul 1916 s-au făcut modificări pentru a funcționa pe ulei, iar în anul 1918 a fost electrificat. Farul este prevăzut și cu o terasă de unde se poate admira un larg peisaj și orașul San Sebastian.

5. În data de 12 decembrie 2020 Banca națională a statului Tailanda a emis o bancnotă cu valoarea de 100 baht cu tema: aniversarea împlinirii unui an de la încoronarea Regelui Maha Vajiralongkorn Phra Vajiraklaochaoyuhua (Rama al X-lea).

Bancnota este tipărită într-un tiraj de 20 milioane de exemplare, pe o hârtie specială, are aliniere orizontală și dimensiunile 72 x 150 milimetri. Pe avers este prezentat portretul Regelui Maha Vajiralongkorn Phra Vajiraklaochaoyuhua, îmbrăcat în uniforma Forţelor Aeriene Tailandeze. În partea stângă este prezentă emblema oficială a Ceremoniei de Încoronare.

Pe revers avem trei imagini, prezentând diverse aspecte din timpul ceremoniei de încoronare, imaginea din centru fiind o reprezentare din timpul paradei oficiale a noului rege.

Regele Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun este regele Tailandei din 13 octombrie 2016, care s-a născut la data de 28 iulie 1952. Ca al zecelea monarh al dinastiei Chakri, el este cunoscut și sub numele Rama al X-lea.Este singurul fiu al fostului rege al Thailandei, Bhumibol Adulyadei și al reginei Sirikit. După decesul tatălui său, la 13 octombrie 2016, urma să îi succeadă tatălui său la tronul Thailandei, dar a cerut timp să își jelească tatăl înainte de a prelua tronul. A acceptat să preia tronul la data de 1 decembrie 2016, dar a fost încoronat după incinerarea tatălui său. A fost educat la școala primară din Bangkok, apoi la colegii particulare din Regatul Unit (King's Mead School, Seaford and Millfield School, Somerset) și din Australia (The King's School, Sydney. Prințul a fost instruit militar la Royal Military College din Australia și a luat diploma în arte la Universitatea Sukhothai Thammatirat din Bangkok. Din 1975, a servit ca ofițer în armata regală thailandeză.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINATAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL DOLJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Liceul pedagogic Craiova - Centenar 1870 - 1970

Pentru dezvoltarea învățământului

În şedinţa Comitetului Permanent din 19 noiembrie 1869 Gheorghe Chiţu a vorbit cu însufleţire despre Şcoala Normală ce avea să ia fiinţă în Craiova, acest nou aşezământ de cultură debutând la 1 octombrie 1870. La începuturile sale Şcoala Normală din Craiova îşi recrutează candidaţii din judeţul Dolj, urmând ca în perioada 1870 – 1883 aria de recrutare a candidaţilor să se extindă şi asupra judeţelor vecine – Romanaţi, Gorj, Mehedinţi ,Vâlcea. În şedinţa Consiliului Permanent din 1889 se propune desfiinţarea Şcolii Normale. În aceste condiţii în 1892 a absolvit ultima clasă a Şcolii Normale şi cu aceasta se încheie prima etapă din istoria şcolii noastre. Cu anul şcolar 1892 – 1893 începe o nouă etapă din istoria şcolii, ea devenind şcoală de stat şi beneficiind, după numeroase locaţii temporare de un sediu propriu construit în 1901 din iniţiativa ministrului Spiru Haret. Pe lângă Şcoala Normală de Băieţi, înfiinţată în anul 1870, în Craiova a funcţionat o şcoală similară de fete (înfiinţată în 1883). Învăţământul normalist de fete a reapărut – după o perioadă în care a funcţionat ca şcoală secundară cu numele de “Elena Cuza” – în anul 1914, odată cu construirea Şcolii Normale de Fete “Madona Dudu”. Actul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, când toate ,,pietrele preţioase’’ s-au reunit la coroana regelui Ferdinand, nu a rămas fără ecou în rândurile dascălilor şi elevilor de la cele două licee pedagogice. Cadrele didactice din cele două şcoli normale vor cinsti în fiecare an memoria celor 42 de învăţători – eroi căzuţi în războiul pentru reîntregirea neamului. Presa locală consemnează o serie de manifestări cultural-artistice la Teatrul Naţional care participă elevii Şcolii Normale de Fete ‘’Madona Dudu’’ din Craiova în 1919, dar şi în 1922. În 1921 Epitropia Bisericii Madona Dudu dona şcolii imobilul şi suprafaţa aferentă acesteia (84370 metri pătraţi), în baza procesului verbal nr.22/16 martie 1921, Ministerul Instrucţiunii cedând în schimb Epitropiei localul sanatoriului Câineni (jud. Vâlcea). Prin decretul regal nr.5421/1922, acordat de către regele Ferdinand se legifera schimbul realizat, un act al Administraţiei municipale din 26 august 1939 confirmând donaţia. Clădirea principală al cărei etaj a fost construit între 1923-1925, era compusă din 76 de încăperi şi trei pivniţe ; exista o infirmerie, gospodăria şi atelierul de lucru şi ţesut, un paraclis, clădirea turnului de apă, clădirea portarului, uscătoria de fructe. Personalitatea marcantă a învăţământului pedagogic craiovean din perioada interbelică a fost Ştefan Velovan, apreciat de Take Ionescu şi de ministrul Instrucţiunii Publice, dr. Constantin Angelescu. În 1927, în urma propunerii prefectului de Dolj către ministrul Instrucţiunii Publice, Şcoala Normală de Băieţi va purta numele ilustrului său pedagog. În luna mai 1938, ziarul ‘’Jurnalul’’ anunţa dezvelirea bustului lui Ştefan Velovan la Şcoala Normală de Băieţi, ce poartă numele marelui pedagog. Într-un articol publicat în presa locală în 1938, învăţătorul Al. I Bălănescu afirma :’’ Ştefan Velovan n-a fost numai un caracter, n-a fost numai o personalitate impunătoare, el a fost un adevărat profesor, un adevărat apostol…a format din elevii săi adevăraţi apostoli misionari care s-au răspândit în toate satele…’’. Din 1949 Şcoala Normală de Fete îşi schimbă denumirea în Şcoala Pedagogică de Învăţătoare, iar în 1950 funcţionează în paralel cu Şcoala Pedagogică de Educatoare. Din anul 1955 ambele unităţi de învăţământ sunt unite cu Şcoala Pedagogică de Băieţi. Noua instituţie şcolară va pregăti educatoare, învăţători şi institutori. Anii 1957 – 1966 reprezintă o perioadă în care se experimentează pregătirea viitorilor dascăli pe durata a 6 ani. Durata studiilor de 4 , 6 şi 5 ani se păstrează şi de-a lungul anilor 1966 – 1990, iar în 1979 şcoala devine Centrul de Perfecţionare pentru cadrele didactice din Dolj, Gorj, Olt. În 1995 Şcoala Normală “Şt. Velovan” pregăteşte viitori dascăli cu dublă specializare: învăţători – educatoare. Începand cu anul şcolar 2013-2014, titulatura şcolii devine Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”. Sediul colegiului este situat pe Strada Amaradia,la nr. 72.

Maria Tănase

Concursul și festivalul internațional al cântecului popular

Maria Tănase - Craiova - Ediția a IX-a - 1978

Festivalul - Concurs al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” este un spectacol-concurs, amplă manifestare de cultură populară, care are loc odată la doi ani, la Craiova, unde participă interpreti ai cântecului popular românesc din țară și din diaspora. Prima ediție a acestul festival – concurs a avut loc în anul 1969.

Maria Tănase (născută la data de 25 septembrie 1913 la București și decedată la data de 22 iunie 1963 tot la București) a fost o interpretă de muzică populară românească. S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu și a florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină. În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etno-muzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj. În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”, unde cânta acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi. Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România. Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte, unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei, pe care le imprimă apoi la „Columbia”. Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York, unde cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). La această Expoziție au mai fost prezenți George Enescu, Constantin Brâncuși și Dimitrie Gusti. În anul 1940 Garda de Fier distruge toate discurile existente cu Maria Tănase în discoteca Radioului, sub pretextul că distorsionau folcorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a cules în anul 1929 cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă)și jurnalistul Stephan Roll. A avut o relație cu premierul Armand Călinescu, ucis de un comando legionar. În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război. Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate la inaugurarea noii fundații a Societății Române de Radiodifuziune din data de 28 octombrie 1946. În 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele și Aseară vântul bătea(cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953 de la București. Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord. A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi – 1945 și în Horia de Mihai Davidoglu – 1956. A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran – 1944 și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzsky – 1946. A cântat în filmele Se aprind făcliile – 1939 – film pierdut, România – 1947,Ciulinii Bărăganului – 1958 și în scurt-metrajul Amintiri din București - 1958. Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toate regiunile României. În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a. În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist Emerit.Maria Tănase a fost și agentă a Serviciului Special de Informații – SSI - condus de Eugen Cristescu. În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Bria să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București. Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10

M.I.C.M. - C.N.I.A.R.

(Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini)

(Centrala Națională a Industriei Aeronautice Române)

Întreprinderea de avioane Craiova

I.A.R. (Industria Aeronautică Română)

Întreprinderea de avioane din Craiova, denumire actuală - Avioane Craiova, este una dintre întreprinderile aeronautice din România. Fabrica societății este amplasată la Gherceşti, lângă Craiova și a fost înființată în anul 1972. Compania este constructorul principal al avioanelor IAR-93 și IAR-99. Avioane Craiova este singurul producător român din industria aeronautică care a realizat componente pentru racheta Ariane 5 utilizată în cadrul programelor ESA (Agenția Spațială Europeană). Acționarul majoritar al companiei este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deține 80,98% din totalul acțiunilor. În anul 2008 fabrica mai avea doar 300 de angajați la o cifră de afaceri de 4,7 milioane de euro, pe când în 1989 avea 4500 de angajați. Fabrica a avut o epocă de aur (anii 1976 - 1990). Primul avion de aici s-a fabricat în colaborare cu Republica Socialistă Federativă Iugoslavia și s-a numit IAR-93. Forțele aeriene române au primit 200 astfel de aparate de zbor.

În anii ’80 s-a construit aparatul IAR-99, care și astăzi, în versiunea modernizată “Șoim” deservește Forțele Aeriene ale României.

Insigna - Electroputere 1949 - 1984

Electroputere Craiova este o companie românească cu sediul la Craiova, care se ocupă cu fabricarea de aparataj electric de înaltă tensiune (întrerupătoare, separatoare, contactoare, siguranțe fuzibile, reostate, transformatoare de măsură), cellule electrice prefabricate de medie tensiune și bare capsulate, mașini elecrice rotative rotative (motoare, generatoare), transformatoare electrice de putere și autotransformatoare, vehicule feroviare (locomotive electrice, locomotive Diesel electrice, rame electrice), vehicule urbane, echipamente complexe pentru instalații de foraj. Fondată în anul 1949, este una dintre cele mai mari companii industriale din România. Compania a fost privatizată în luna noiembrie 2007, când 62,8% din capitalul social a fost preluat de la A.V.A.S. de firma saudită Al-Arrab Contracting Limited, condusă de controversatul om de afaceri Fathi Taher, pentru suma de 2,3 milioane euro. În urma unei majorării de capital, firma saudită a ajuns să dețină 86,28% din capitalul Electroputere. În anul 2009 compania avea 2540 de angajați. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al societății comerciale Electroputere din Craiova.

Expoziția filatelică omagială

Expofil Dolj '78 Craiova 17.09.1978

Filiala A.F.R. Dolj la 20 ani de activitate 1958 - 1978

(Asociația Filatelică Română) - G. TUDOR

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea..Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Construit între anii 1907-1913 de către arhitectul Petre Antonescu, Palatul Administrativ din Craiova este cea mai reprezentativă clădire a orașului. Construcția s-a realizat pe fosta proprietate a familiei Hagiade, o familie de boieri din regiunea Olteniei. Lucrările de construcție au fost făcute de către inginerul italian Giovanni Battista Peressutti, prieten și coleg de școală cu Petre Antonescu. În anul 1915, Palatul Administrativ a găzduit Muzeul de Antichități și Etnografie al Olteniei și între anii 1916 -1919, în interior, își avea sediul Direcția de Căi Ferate Germane (în perioada ocupației germane). Astăzi, Palatul găzduiește cele mai importante instituții din județul Dolj: Prefectura și Consiliul Județean. Clădirea este construită în stil neo-românesc din cărămidă și beton armat. Planul clădirii, în formă de "E", dispune de două intrări, una principală, în est și una secundară, spre vest. Intrările sunt așezate pe cele două fațade ale clădirii, decorate în stil vechi arhitectural românesc. Clădirea este acoperită cu țiglă de culoare verde, cu accesorii și decorațiuni din tablă zincată. La interior, poziționată centrală, se află scara de onoare ce face accesul la încăperile principale ale clădirii. Deasupra acestei scări se află o cupolă uriașă, decorată în stilul reprezentativ palatului.

Municipiul Craiova (în germană - Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi mai jos câteva monumente de cultură și arhitectură ale orașului din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Madona Dudu

Administrația financiară

Banca Comerțului (Casa Albă)

Școala comercială Gheorghe Chițu - în construcție

Banca Națională

Casa Albă

Librăria Socec et Comp

Biserica Mântuleasa

Institutul Arnold

Banca Olteniei

Casa Demetriu

Cazarma Regimentului Rovine Nr. 26

Casa Băniei

Casa Alexandrescu

Restaurantul Frații Spirtaru

Vederi - Craiova

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României,aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați și numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.