Epaminonda's Blog.....: HILLEGOM

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză HILLEGOM, regiunea

OLANDA DE SUD, din vremuri diferite, și câteva vechi

trimiteri poștale ilustrate

Poșta

Tarla cu zambile

Magazinul Mc Donalds

Gara

Biserica Geref

Podul mobil și Biserica Sfântul Martin

Biserica Sfântul Martin

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

ȘI SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Textila Bucegi - Pucioasa 100 ani 1885 -1985

Întreprinderea Textilă Bucegi a luat fiinţă 1885, când întreprinzătorul Stan Rizescu înfiinţează lângă Pucioasa prima ţesătorie mecanică din România – un atelier de ţesut pânză din fire de bumbac, cu şase războaie. În 20 de ani, Stan Rizescu ridică şi o filatură care să îi dea materia primă pentru ţesătorie – fire din bumbacul adunat de la ţăranii care locuiau în zonă. În 1935, ţesătoria avea 700 de războaie care produceau pânzeturi, în special pentru Armată. Patronul ei intră în istorie ca întemeietorul industriei de prelucrare a bumbacului, inului şi cânepii. La scurt timp, începe să producă şi lenjerie de pat. În 1948, Textila Bucegi este naţionalizată şi inclusă în Centrala Industrială a Bumbacului. Din Textila Bucegi se desprinde Întreprinderea Textilă Trainica, specializată în ţesături din in şi bumbac pentru prelate de camioane şi corturi militare. Prin decret de stat, se stabileşte că 80% din producţia de la Bucegi şi Trainica va merge la export. 10 mii de tone de fire de bumbac şi 16 milioane de metri pătrati de ţesături pleca, în fiecare an, în 60 de ţări din Europa, Asia şi America. Imediat după Revoluţie începe declinul celor două unităţi pentru că nu au mai fost sprijinite de stat, iar utilajele cu care se lucra erau depăşite fizic şi moral. Mai mult decât atât, statul majorează taxele vamale pentru importul de bumbac, in şi cânepă. Mii de angajaţi sunt trimişi în şomaj, iar fabricile sunt dezmembrate, iar utilajele vândute. În 1999, Fondul Proprietăţii de Stat scoate Textila Bucegi la privatizare. În 2006, fabrica intră în faliment. Statul scoate activele la vânzare. Le cumpără ultimul director general al fabricii, Mirel Nica, despre care muncitorii spun că ar fi fost interesat doar să vândă utilajele la fier vechi. Din Intreprinderea Textila Bucegi au mai rămas astăzi doar zeci de mii de metri pătraţi de hale pustii.

Pucioasa este un oraș în județul Dâmbovița, care include și satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești și Pucioasa-Sat. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Economia orașului se bazează în proporție covârșitoare pe turism, dar și pe comerț, transport și exploatarea ghipsului din cariera de ghips. Pucioasa este așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km depărtare de municipiul Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălțime depășesc cu puțin 600 metri și sunt situate la 390 metri deasupra nivelului mării. Orașul se află la o distanță aproximativ egală față de București și Brașov, la 100 de km de fiecare. Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea așezărilor Șerbănești (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1461) și cu satul Zărăfoaia. Prima atestare documentară a orașului datează încă din 20 septembrie 1649, apărând ca "Piatra Pucioasa". După anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în timpul ocupației țariste a Țării Românești, Pucioasa s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. Procesul de amenajare a băilor de la Pucioasa a continuat în 1873 cu participarea la Expoziția de la Viena, prilej cu care apele au fost analizate de specialiști austrieci; începând cu 1875, Consiliul Județean a cumpărat un teren pentru amenajarea unor spații publice și patru ani mai târziu l-a însărcinat pe arhitectul Kertsch din Galați să construiască stabilimentul. Înainte ca acesta să fie construit, turiștii închiriau locuințe de la localnici și li se aducea apă pentru baie în butoaie la locuințele închiriate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pucioasa era o stațiune balneară parte a satului Șerbănești, aflat în comuna Șerbănești-Podurile, reședința plaiului Ialomița-Dâmbovița, județul Dâmbovița. La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna Șerbănești-Podurile a luat numele de Pucioasa, iar comuna Bela a fost desființată și inclusă în aceasta. În anul 1950, orașul a devenit reședința raionului Pucioasa din regiunea Prahova, dar în 1962 a pierdut acest statut, raionul fiind inclus în întregime în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968, satele Podurile de Jos, Scarlenta și Șerbănești au fost desființate și incluse în orașul propriu-zis; tot atunci, regiunile au fost desființate iar Pucioasa a redevenit oraș al județului Dâmbovița. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 14254 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 15263 locuitori), dintre care: români – 94,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului dâmbovițean Pucioasa astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 92,92% și restul – nedeclarată sau altă religie. Ramura economică principală este turismul balnear, orașul având statut de stațiune balneo-climaterică. Principalele hoteluri sunt „Ceres”, „CARP” și „Turist”, toate trei construite înainte de '89, plus câteva pensiuni apărute ulterior. Datorită unor factori de cură unici, ca apele sulfuroase care au cea mai mare concentrație din țară, stațiunea și-a dezvoltat profilul în domeniul curei externe în afecțiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, articulare, sechele postraumatice ale mâinilor și picioarelor etc. Băile din stațiunea Pucioasa mai sunt recomandate și împotriva altor boli:

afecțiuni neurologie periferică;
afecțiuni ale sistemului nervos central;
afecțiuni ginecologice;
afecțiuni ale aparatului respirator;
afecțiuni ORL.

Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Biblioteca Orășenească ”Gheorghe N. Costescu”, o spectaculoasă capodoperă arhitecturală de secol al XIX-lea, amplasată central chiar în imediata vecinătate a Primăriei orașului Pucioasa;
Biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe” amplasată în plin centrul stațiunii pe strada Trandafirilor la numărul 51, un lăcaș ortodox care este datat la jumătatea secolului XIX, mai exact din anul 1855;
Biserica "Sfinții Voievozi”, din cartier Șerbănești datată 1894 și purtând hramul Marelui Ierarh Nicolae, monument istirc
Casa – Atelier “Gabriel Popescu” un lăcaș cultural dâmbovițean ce a fost deschis la 15 mai 1973 chiar în casa gravorului Gabriel Popescu (1866 - 1937), amenajarea fiind posibilă datorită donațiilor familiei acestuia.
Casa Mielu Pietrosanu, ulterior sediu al Subocârmuirii Plaiului Ialomița situată pe strada Ion Heliade Rădulescu din cartierul Șebănești, datată încă din secolul al XIX-lea;
Cetatea Sfântă Noul Ierusalim din strada Glodeni Vale, nr. 65B, un foarte interesant și controversat locaș de cult ortodox, cu o arhitectură deosebită și foarte spectaculoasă;
Biserica romano-catolică „Sf. Luca”, amplasată pe strada Radu Cosmin, nr. 13
Crucea din deal o interesantă cruce amplasată pe dealul de pe celălalt mal al râului Ialomița, loc de unde veți avea o panoramă asupra stațiuni și unde se ajunge trecând prin cariera de gips;
Gara o impresionantă clădire utilitară datată încă din anul 1894, monument istoric
Lacul de Acumulare Pucioasa, un spectaculos complex hidroenergetic intrat în circuitul hidroenergetic în 1974, care are o suprafață de 91 ha și unde sute de rațe sălbatice au casă;
Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în primul război mondial amplasat în plin centrul stațiunii la intersecția străzii Republicii cu strada Fântânelor;
Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în cel de-al doilea război mondial, amplasat la intrarea în Parcul Independenței, inaugurat la data de 26 septembrie 1998;
Muzeul Aripi Românești situate în strada C. Olănescu, la numărul 9, mai degrabă o expoziție de machete diplome ale cercului de aeromodele de la Clubul Copiilor, dar unde sunt și avioane adevărate;
Muzeul de Etnografie aflat pe strada Primăverii, la numărul 1, o foarte atractivă și inedită radiografie a istoriei stațiunii Pucioasa de la atestare și până în zilele noastre;
Podul de cale ferată amplasat la ieșirea spre Fieni și construit în perioada 1908 – 1912, monument istoric
Tabăra de sculptură în lemn, amplasată chiar în parcul central o inedită și atractivă incursiune în lumea artei coordonată de sculptorul Liviu Brezeanu, locuitor al orașului;

Redau mai jos câteva citate despre orașul Pucioasa:

Dincolo de Fieni (...) Ialomița se lăfăie într-un vad din ce în ce mai larg, alergând de la un mal la altul, până ce un pod de fier o strânge de pe drumuri, înghesuind-o lângă maluri. Apoi intră într-un orășel, Pucioasa, care debutează cochet cu un bulevard ce se pierde undeva către centru, asfaltat și plantat cu tei și castani. (N.D.Carpen – Pe urmele Mioriței)
Beneficiind de o așezare frumoasă, într-o vale deschisă pe râul Ialomiței, de o parte și de alta dealuri ușor tărăgănate, în fund priveliștea munților acoperiți de codri, dincolo de râu, de sub o ruptură de mal, țâșnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă și fier. (Alexandru Vlahuță – România pitorească)
Umblu pe malul Ialomiței la Pucioasa și mă bucur pe cât e cu putință în aceste înalte mâhnite zile, de nașterea primăverii... E un colț poetic în preajma Ialomiței. Aici cântă întâi ciocârlia soarelui primăverii și strigă cucul chemând cu întristare din văi pe fratele său cu acel nume (...). Zilele calde cu ploi repezi trebuiau să aducă o înfrunzire grabnică și după zece zile pădurea aproape s-a încheiat. Apa gârlei e încă tulbure. Se topesc omăturile în munte. Se văd de aici piscurile încă albe de ninsorile sfârșitului de iarnă...(Mihail Sadoveanu - Manuscriptum)

Insigna sportivă - F.A. (Flacăra Automecanica) Moreni

Flacăra Automecanica Moreni, denumire actuală - C.S.M. Flacăra Moreni este un club de fotbal din orașul Moreni, județul Dâmbovița, care a fost fondat în anul 1922. În perioada 1932 – 1950 clubul s-a numit Astra Română, iar în perioada 1951 – 1989 s-a numit Flacăra Automecanica Moreni, fiind susținut financiar de Uzina Automecanica din localitate. Cea mai mare performanță a clubului a fost clasarea pe locul locul 4 în Campionatul Diviziei A și accederea în Cupa UEFA. Echipa joacă în echipamentul tradițional albastru și galben. Stadionul orașului are capacitatea de 10000 locuri iar sediul clubului este situat pe Strada Alexandru Ioan Cuza, la nr. 9.

Uzina Automecanica Moreni este o societate cu productie si servicii diversificate in mai multe domenii de activitate, civile si militare, avand ca principal obiect de activitate fabricarea de transportoare blindate pe roti, tehnica militara, constructii mecano-sudate,reparatii precum si satisfacerea nevoilor curente si viitoare ale clientilor ei prin produse si servicii de inalta calitate. A fost infiintata in toamna anului 1968, sub numele de IAM , avand ca principal obiect de activitate, fabricarea de autovehicule blindate pe roti. Pe parcursul celor peste 50 de ani întreprinderea a realizat peste 15000 de produse, majoritatea destinate exportului, spațiul sovietic, fosta Republica Democrată Germană, Algeria, Bangladesh, etc. Produsele fabricate la UAM au participat la multe misiuni de securitate si stabilitate de mentinere a pacii si a ordinii publice in diferite tarii precum: Iugoslavia, Irak, Afganistan Urmand tendinta generala a reconversiei industriei militare, uzina de la Moreni a trecut si la fabricarea de produse civile si de asemenea la practicarea si dezvoltarea unei game largi de servicii. Proiectarea asistata de calculator si noile tehnologii folosite la Moreni (taierea tablelor de blindaj cu instalatie LASER, instalatie de calire in mediu controlat, instalatie de sudura MIG-MAG-WIG) asigura materializarea proiectelor in produse de inalta calitate. Pentru a realiza toate acestea, fabrica a dezvoltat un sistem de control bazat pe standardul SR EN ISO 9001 - 95, UAM fiind acreditata de Organismul Militar de Certificare, Acreditare si Supraveghere inca din 1997. Sediul central al societății este situat pe Strada Teiș, nr.16.

S.N.I.R.A.R. (Societatea Națională de Istorie și Retrologie Agrară)

Târgoviște - 1991

Produsul medalisitc de mai sus este o medalie realizată în anul 1991 cu ocazia simpozionului națioanal al SIRAR (Societatea de istorie și retrologie agrară română) ce a avut loc în municipiul Târgoviște. Retrologia agrara este stiinta care se ocupa cu studiul experientei umane acumulate in legatura cu preocuparile de actualitate sau de viitor ale omenirii in domeniul agrar. Medalia a fost turnată în aluminiu la o întreprindere din oraș, după care a fost fiartă în ulei mineral pentru a i se da o culoare spre cea a bronzului și luciu. Aceasta este aproximativ rotundă cu diametrul de 9 milimetri și grosimea de 5,5 milimetri. Pe avers este reprezentat simbolul SIRAR, respectiv imaginea zeiței Ceres în profil spre dreapta, părul fiindu-i reprezentat prin spice de grâu, un pom stilizat cu două mere, un strugure și frunze de viță de vie. Periferic circular pe partea dreaptă este aplicată inscripția S.N.I.R.A.R. ce este acronimul Societății Naționale de Istorie și Retrologie Agrară Română. Pe revers este un bărbat, cu o unealtă agricolă în mâini (poate fi interpretată ca fiind sapă sau coasă), iar în plan secund un lan cu cereale. Periferic circular la partea superioară este aplicată inscripția TIRGOVISTE, iar la partea inferioară este inscripționat anul 1991.

Ceres sau Demetra este zeița romană a recoltei și grâului. Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară și zeița greacă Demeter. În epoca imperială ea a patronat simbolic pâinea albă. După izvoarele latine, sabinii numeau ceres pâinea și grânele. Romanii o serbau în festivalurile Ludi Cereris sau Cerealia, între 12 - 19 aprilie, venerând-o drept creatoarea recoltelor; în acest sens, era invocată de frații Arvali ca fiind cea care-i învață pe oameni detaliile tehnice ale agriculturii: semănatul, secerișul, etc. Astfel, devine zeița întregii lumi vegetale, dar și divinitatea htonică (subpământeană) a morților. La ceremoniile consacrate zeiței, femeile nu puteau asista decât dacă erau curate. Mai târziu, Ceres face parte dintr-o triadă a plebei, împreună cu Liber Pater și Libera.

Primăria municipiului Târgoviște - TÂRGOVIȘTE

Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, si face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii, iniţial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului. Situat in partea de nord-vest a Curtii Domnesti, dominand intregul ansamblu de monumente de aici, Turnul Chindia a devenit emblema orasului Targoviste. Inalt de 27 m, el este alcatuit dint-o baza de forma unui trunchi de piramida, din piatra, din care se ridica un corp cilindric din caramida al carui diametru masoara 9 m.Constructia are 3 etaje, din care ultimele doua sunt marcate la exterior de deschideri in arc frant si de balcoane sprijinite pe console de piatra. Accesul pana la partea superioara a turnului se face cu ajutorul unei scari interioare, in spirala, situata pe axul vertical al constructiei. Turnul Chindia a fost construit peste pridvorul bisericii-Paraclis, ridicata de Mircea cel Batran. La inceput, turnul era alcatuit din doua etaje, iar accesul se facea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alaturata. Modificarile suferite de aceasta constructie impiedica stabilirea cu exactitate a formei sale initiale, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu, care a ordonat restaurarea lui in 1847. Turnul Chindiei este cea mai importantă atracţie turistică din oraş şi totodată simbolul oraşului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema oraşului, în partea de sus, dar şi în partea de jos. Fiind un monument istoric, clădirea găzduieşte acum o expoziţie de documente, arme şi obiecte care au aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Există două ipoteze privind originea numelui turnului, însă nu există niciun consens în privinţa acestui fapt. Cea dintâi susţine că zone din vecinătatea turnului erau locul de desfăşurare a unor ospeţe, denumite „chindii”, de unde şi provenienţa numelui.De asemenea, s-a sugerat că numele îşi are originea de la cuvântul „chindie”, un arhaism ce însemna „apus”, perioadă a zilei în care soldaţii ce apărau turnul aveau obligaţia să dea semnalul prin care cele cinci porţi ale oraşului erau închise. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieşirea din oraş pe tot parcursul nopţii, iar locuitorii aveau obligaţia de a nu circula pe străzi şi de a nu întreţine focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil oraşul de la mare distanţă.

Trofeul Premiul 1 al Festivalului național de romanțe

"Crizantema de Aur" - Târgoviște 2013

Festivalul național de romanțe „Crizantema de Aur” este un eveniment muzical ce are loc an de an, începând cu anul 1967, în municipiul Târgoviște. Evenimentul este organizat de către Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul pentru Cultură Tradițională Dâmbovița și Casa de Cultură „I.G.Vasiliu”. Sus am postat un afiş al festivalului Crizantema de aur, din anul 2019.

Municipiul Târgoviște este reședința județului Dâmbovița și numără aproximativ 90000 de locuitori. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Criș, Gumelnița, Coțofeni, apoi din perioada bronzului și din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe și unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista și Decebal, și ulterior monede ce dovedesc cuprinderea zonei în aria culturii materiale daco-romane și apoi bizantine. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Târgoviște, pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Statuia lui Ienăchiță Văcărescu

Biserica Stelei

Școala militară de cavalerie (UM 01417)

Biserica Viforâta

Grădina publică și Primăria

Mitropolia nouă

Palatul de Justiție

Palatul Diviziei

Administrația financiară

Bulevardul Gării

Casa de Cultură

Liceul de fete Constantin I. Carabella

Ruinele Palatului Domnesc

Colegiul național Ienăchiță Văcărescu

Vederi Târgoviște

Dâmbovița este un județ în regiunea Muntenia din România, cu reședința la Târgoviște. Județul Dâmbovița are o suprafață de 4054 km² (1,7 % din suprafața țării) și numără aproximativ 542000 de locuitori. Este situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se peste bazinele hidrografice ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii; Târgovişte şi Moreni, 5 orașe; Găeşti, Pucioasa, Titu, Fieni, Răcari și 82 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Dâmbovița, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.