Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - CENTENARUL NAȘTERII LUI AUREL VLAICU

În anul 1982 România a marcat printr-o serie de acțiuni Centenarul nașterii pionierului aviației române – Aurel Vlaicu. Din această serie de acțiuni a făcut parte și emiterea unei serii filatelice pe care o poți admira mai jos.

Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.

Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În anul 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909.

În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. Curajos, sfidător chiar, modest, ambițios, visător, talentat, patriot, recunoscător și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, era la înălțimea tuturor epitetelor enumerate. De mic copil a avut o fire temperamentală și curioasă, fire care i-a adus necazuri încă din liceu. În anul 1902 își ia bacalaureatul la Liceul de Stat din Sibiu, după care urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta. Se înrolează ca voluntar la marină, făcând serviciul militar în Croația. Își obține diploma de inginer după ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen. Imediat după absolvire, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra Fabrică de Automobile Opel. Cu toate acestea, Aurel Vlaicu nu era deloc mulțumit. Firea sa năvalnică și impetuoasă îl îmboldește să nu accepte destinul plat și confortabil al unui respectat inginer la Fabricile Opel. Aurel Vlaicu revine în țară în anul 1908.

Un an mai târziu își termină de construit primul planor, ajutat de Ion, fratele său, planor cu care efectuează câteva zboruri în satul natal Binținți.La îndemnurile prietenului său de școală, poetul Octavian Goga, se îndreaptă spre București, unde în fața unui public format din personalitățile vremii face câteva demonstrații cu prototipul avionului său. Sprijinit de Casa Regală și Armata Română, ambițiosul inventator și pionier al aviației românești și mondiale construiește la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul „Vlaicu I", primul avion construit pe teritoriul românesc. Cu acest avion, Aurel Vlaicu va decola prima oară pe 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni. Vlaicu a scris istorie. Prin actul său, a situat România pe locul doi în lume, după Franța, în utilizarea avionului cu destinație militară.

Emoționat, își înregistrează brevetul nr. 2258 pentru așa-numita „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată". Un an mai târziu, inginerul Vlaicu își construiește un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II", cu care zboară în mai multe orașe din Regat, în cadrul unor turnee în care își face cunoscute invențiile. Succesele sale nu se opresc aici, Aurel Vlaicu participând la război pe timpul campaniei din Bulgaria, unde a îndeplinit misiuni de observație aeriană. În anul 1913, compania engleză „Marconi”, îi comanda lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion metalic cu două locuri. Inginerul român în doar câteva luni termină avionul, pe care îl denumește „Vlaicu III".

Geniul românesc a mai dăruit astfel o invenție prețioasă omenirii -„Vlaicu III" a fost primul avion funcțional din lume construit integral din metal. Pe data de 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpații cu avionul „Vlaicu II". Intenția sa era aceea de a participa la serbările ASTRA de lângă Orăștie pentru a duce salutul său românilor din Ardeal. Nu a fost să fie așa... Genialul inventator român a decolat de la București, a aterizat fără probleme la Ploiești pentru realimentarea cu combustibil și s-a ridicat din nou în zbor. Avionul său s-a prăbușit însă la Bănești, lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare și pe baza datelor despre starea de sănătate a lui Vlaicu, singura concluzie este aceea că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului. Icar din România a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Conform raportului făcut de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu, primul sosit la locul accidentului, chipul eroului aerului era destins, Aurel Vlaicu zâmbind chiar sfidător în fața morții.

Monumentul de la Bănești s-a ridicat exact pe locul unde în ziua de 13 septembrie 1913 s-a prăbușit cu avionul său, urmare a unui atac de cord. Se știe că a fost găsit cu zâmbetul pe buze de primul sosit, locotenent aviator Gheorghe Negrescu. Monumentul lui Aurel Vlaicu constă într-o coloană înaltă având în vârf un vultur îndreptat spre Carpați, în direcția în care dorea Aurel Vlaicu să zboare către frații din Transilvania. În vara lui 2013 monumentul a fost reamenajat; s-a făcut o mică parcare, s-a pavat spațiul din jurul monumentului și evident, micul monument a fost renovat; s-a pus și o placă nouă, din partea „locuitorilor județului Prahova”. Un gard mic și o poartă joasă, dar închisă, stau de pază la monument. Pe coloana de piatră este aplicat un basorelief cu profilul lui Aurel Vlaicu; purtând cască de aviator din acele vremuri, din piele. Sub acest basorelief este aplicată inscripția: „Pe acest loc, în ziua de 13 sept.,-1913 s’au frânt aripile sburătorului AUREL-VLAICU din satul Binținți, Transilvania. În încercarea lui eroică de a trece cel d’intâi sbor carpații înlănțuiți cu pasarea de fier făurită de mintea și măinile lui ‘simbol profetic al desrobirii care trebuia să vină’. Patria recunoscătoare„.

Monumentul Eroilor Aerului, dedicat memoriei aviatorilor români militari și civili care au contribuit la dezvoltarea aviației, este situat în centrul Pieței Aviatorilor din București și a fost realizat între anii 1928 - 1935 de Lidia Kotzebue și Iosif Fekete. Construcția, având o înălțime totală de 20 metri, este compusă din sculpturi de bronz, așezate pe un postament de beton armat placat cu piatră de Banpotoc (sat hunedorean), format dintr-un obelisc, situat la rândul său pe o structură realizată din patru prisme trapezoidale lipite între ele prin arcuri de cerc. Tot acest complex este fixat pe o bază circulară din piatră. Deasupra obeliscului este așezată statuia înaltă de 5 metri, cântărind 5 tone, care ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate. La baza obeliscului, de jur împrejurul acestuia, sunt prezentați trei aviatori căzuți. Pe soclu sunt prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele aviatorilor căzuți între 1930 - 1935, sculptate în 13 plăci de bronz. Sculptura este inclusă în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 2271, sub denumirea Monumentul Aviatorilor. În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: Prințul Carol al II-lea, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, aviator Cornel Olănescu, aviator Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Demetriu-Bârlad să prezinte, contra cost, câte un proiect.Considerând însă că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, comitetul a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptorii să participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925 pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător. Trei lucrări au fost premiate (Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur) însă, și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din lucrări demnă de execuție.Demersurile întreprinse de comitet pentru realizarea monumentului de către un artist din străinătate însă au eșuat, astfel că dupa doi ani a fost aleasă în final macheta Lidiei Kotzebue, acceptându-se totodată ca aceasta să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului. În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului, comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până la 1 octombrie. Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea. Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif Fekete, astfel că la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea. În anii 1928-1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală.Pentru a reprezenta trupul Icarului a fost folosită o imagine a boxerului Joe Louis, prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap a fost utilizată o imagine dintr-un album cu piloți renumiți. În anul 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz însă dificultățile strângerii sumei necesare achiziționării materialelor și întârzierea stabilirii locului în care să fie amplasat monumentul au întârziat finalizarea lucrării.Statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în iunie 1935. Dezvelirea monumentului a avut loc la 20 iulie 1935, cu participarea Regelui Carol al II-lea, a numeroși membri din conducerea statului, miniștrii și reprezentați ai autorității aeronautice, atașați militari. Evenimentul a fost încheiat cu o paradă militară la care au participat gărzi de onoare și aviatori și au fost prezentate onoruri militare zburătorilor menționați în listele de pe monument. Ulterior, Ion Jalea a afirmat că drepturile morale asupra lucrării îi revin sculptorului Iosif Fekete iar critici de artă, precum Mircea Țoca, au considerat că realizarea monumentului trebuie să-i fie atribuită integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetă prezentată la concurs de Lidia Kotzebue. La inaugurare numele celor doi coautori nu a fost inscripționat, ulterior în 1983 consemnându-se inscripționarea numelui pe monument numai a unuia dintre aceștia.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Decebal

Monedă geto-dacică - Decebal + 106

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Insigna pionierească - Prieten al pompierilor fruntaș

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri iar mai jos un Carnet de evidențiere a activității pionierului (clasa V - VIII) și o Diplomă de grupă pionierească fruntașă.

Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Decorația masonică - Steaua înflăcărată

Loja Moroiu nr.35 Ordinul de Cairo, 1923

Produsul medalistic de mai sus este o medalie-decorație masonică – Steaua înflăcărată – Loja Moroiu nr. 35, Ordinul de Cairo, 1923. Piesa are o singură față, este confecționată din metal comun aurit și email, având diametrul de 40 milimetri. În interiorul unei stele flamboaiante cu 10 raze este reprezentat un medalion central cu o legendă circulară întreruptă, pe email albastru, în partea de sus: “R L MOROIU N-35; în partea de jos: ”OR DU CAIRE” – tradus – Loja română Moroiu nr.35, Ordinul de Cairo. În centrul medalionului este reprezentat bustul din față al lui Constantin Moroiu în ținută de Mare Maestru. Loja Moroiu nr. 35 s-a constituit la Cairo în anul 1886 sub obediența Marii Loji Naționale din România, fiind trecută la numărul 35 în Cartea de Aur a Ordinului Masonic Român. După o perioadă de adormire a fost redeșteptată în anul 1910. În anul 1914 funcționa și Loja și un Capitlu sub obediența Supremului Consiliu de 33 Unit din România. Loja a emis decorația “Steaua înflăcărată” cu portretul lui Moroiu, ca un semn de prețuire pentru bogata sa activitate în cadrul lojilor masonice din România.

Constantin Moroiu a fost un ofițer al armatei regale, cu gradul de căpitan, participant la războiul ruso-turc, unul dintre cei mai de seamă masoni ai României și de asemenea un foarte activ filatelist, care s-a născut la data de 13 februarie 1837 și a decedat la data de 27 aprilie 1918. El a marcat istoria modernă a României și a Masoneriei Naționale, fiind părintele și fondatorul primei Mari Loji din România. Fratele său George Moroiu a fost și el un cunoscut mason. Maria și Elena Moroiu, fiicele sale, au fost inițiate în Loja Steaua Sudului din Mangalia, în 1883, fiind primele femei din România inițiate în masonerie. Primul contact oficial cu masoneria a avut loc pe 1 iunie 1859 (Loja Steaua Dunării din București). În iunie 1875 primește Gradul de Maestru Mason, iar pe 1 februarie 1877 părăsește Loja Heliopolis din București. Pe 11 octombrie 1878 reactivează Loja Steaua Dunării (sub jurisdicția Marelui Orient Lusitan). În perioada 1878-1880 este Maestru Venerabil al Lojii Seaua Dunării. În 1880 primește Gradul 31, iar în luna mai a aceluiași an este ales Mare Sapient al Capitolului Steaua Dunării. Constantin Moroiu reunește cea mai mare parte a lojilor românești aflate, până atunci, în obediențe strâine: franceză, italiană, germană, portugheză etc. și la 8 septembrie 1880, constituie Marea Loja Națională a României (MLNR). Din 1880 și până în 1911 este Mare Maestru și Suveran Mare Comandor. În 1881 a fondat Supremul Consiliu de Rit Antic Primitiv Orient de Memphis. În același an fondează și Supremul Consiliu pentru România. Pe 5 iulie 1882 devine Membru de Onoare al Lojii Fratellanza Universale din Pisa, Italia. Pe 22 noiembrie 1882 fondează Marele Capitol Royal Arch. Călătorește în Belgia și Franța unde stabilește legături cu Supremele Consilii. În anul 1883 devine Mare Maestru de Onoare al Supremului Mare Consiliu General de Misraim dinSUA. În 1883 și 1905 devine garant al Suveranului Sanctuar al Marii Britanii și Irlandei în Suveranul Sanctuar din România. În aceeași perioadă este ales garant de amiciție al Supremului Consiliu din Jurisdicția de Nord a Statelor Unite ale Americii și al Supremului Consiliu pentru Mexic în România. În 1883 devine garant de amiciție al Marii Loji a Franței și Marelui Orient al Spaniei în România. În același an primește și titlul de Membru de Onoare al Lojii La Verita din Luca, Italia (sub jurisdicția Supremului Consiliu al Italiei). În 1886 se fondează Loja Constantin Moroiu din Cairo, Egipt. În ianuarie 1899 promulgă noua Constituție Masonică, iar în 1904 participă la Congresul Masonic din Bruxelles, Belgia. În 1905 devine garant de amiciție al Supremului Consiliu din Scoția în România. În 1905 și 1914 este ales garant de amiciție al Marilor Loji din British Columbia, Canada, Peru și Franța în România. În anul 1914, Constantin Moroiu este ales garant de amiciție în România pentru Marea Lojă a Franței, Marea Lojă din Jawa, Marea Lojă din Venezuela, Marele Orient al Spaniei, Supremul Consiliu din Belgia și Supremul Consiliu din Cuba. Devine membru de Onoare în Loja Egyptian Nr. 2 (Manchester, Marea Britanie), Loja Perseverenza (Masso, Italia), Loja Ciro Mentoli (Borgo, Italia) și Il Leone di Caprera (Rio dell'Elba, Italia). Constantin Moroiu a înființat și publicația masonică „Triunghiul”.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Jetonul M 08115 - 5 LEI

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul postat aici este confecționat dintr-un material plastic cafeniu și are forma unui pătrat cu colțurile rotunjite. Pe una din fețe este reprezentat logo-ul MIXTOPIA (litera M cafenie, în interiorul unui semn de exclamație negru) și pe partea laterală stângă este inscripționată seria 08115. Pe cealaltă față este aplicată inscripția orizontală pe un singur rând: “5 LEI”.

Mixtopia a fost un ansamblu de activități cultural distractive (un festival) ce a avut loc în București în cursul anului 2020.

Semn de armă

Semnul de armă este un simbol metalic, aproximativ ca o insignă, care se poartă pe epoletul oricărui militar, indiferent de gradul acestuia, între nasture şi însemnul de grad. A se vedea poza epoletului militar de maior intendent din perioada comunistă.