Epaminonda's Blog.....: SAMOA

100 tala 2006

SAMOA

Este o republică parlamentară

situată în Pacificiul de Sud,

în vestul insulelor Samoa, care și-a câștigat

independența în data 1 ianuarie 1962,

față de Noua Zeelandă.

Capitala statului este orașul Apia,

bancnota națională numindu-se Tala.

Statul numără aproximativ 179000 de locuitori

și se întinde pe 2831 kilometri pătrați.

Deviză națională a statului este:

Samoa este fondata pentru Dumnezeu!

Stema oficială:

Stema oficială sub administrație germană:

Steagul oficial adoptat la 24 februarie 1919:

Alte steaguri oficiale ale statului:
1873 - 1887
1887 – 1889
1889 – 1900
1900 – 1914 Germania
1914 Germania
1914 – 1922
1922 – 1948
1948 – 1949
Pe aversul bancotei prezentat aici este reprezentat bustul lui Malietoa Susuga Tanumafili II, iar pe revers se prezintă Catedrala catolică Imaculata Concepție din capitala statului.

Malietoa Susuga Tanumafili II (4 ianuarie 1913 – 11 mai 2007), a fost șef al statului Samoa din anul 1962 până la moarte. La momentul morții sale, el era cel mai bătrân lider național din lume și, de asemenea, era ultimul președinte pe viață în funcșie din lume. El a fost adeptul credinței Baha’i. Tanumafili a fost educat la școala guvernamentală Leififi din Samoa apoi la colegiile St. Stephen's School și la Wesley College din Noua Zeelandă. Era pasionat de sport: box, rugby, golf, cricket. A fost căsători cu Lili Tunu și a avut 11 copii. Cauza morții sale a fost un atac de cord dar și pneumonia.

Catedrala catolică Imaculată Concepție este situată în capitala Apia și mai este cunoscută și sub numele Catedrala Mulivai. Catedrala a suferit mari pagube în timpul cutremurului din anul 2009 și a fost supus restaurării și extinderii. După trei ani de reparații, noua catedrală din Apia a fost deschisă publicului pe 2 iunie 2014 în prezența arhiepiscopului Martin Krebs, nunțiul apostolic din Noua Zeeleandă. Biserica a fost reconstruită pe locul catedralei inițiale, care datează din 1857. În anul 1852, William Pritchard a vândut un teren în Mulivai, de aproximativ 3000 metri pătrați, episcopului Bataillon, pe care fratele lui Bataillon, Jacques, a început să construiască o biserică și o casă parohială. Prima piatră a fost binecuvântată de episcop la 8 decembrie 1852, dar lucrările au fost întrerupte de epidemii și de un ciclon tropical în 1854. Drept urmare, biserica a fost finalizată în anul 1857. Biserica actuală se află exact pe locul celei vechi.

Templul Baha'i

Clădirea guvernului

Aeroportul internațional Faleolo

Deasupra admiri trei monumente reprezentative pentru cultura și arhitectura acestui stat, toate situate în capitala - Apia, iar mai jos câteva piese de filatelie și medalistică emise de către acest stat.

Marcă filatelică

Insignă

Jeton

Monedă

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Aurel Vlaicu - aviator și inventator

Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În anul 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. Curajos, sfidător chiar, modest, ambițios, visător, talentat, patriot, recunoscător și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, era la înălțimea tuturor epitetelor enumerate. De mic copil a avut o fire temperamentală și curioasă, fire care i-a adus necazuri încă din liceu. În anul 1902 își ia bacalaureatul la Liceul de Stat din Sibiu, după care urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta. Se înrolează ca voluntar la marină, făcând serviciul militar în Croația. Își obține diploma de inginer după ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen. Imediat după absolvire, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra Fabrică de Automobile Opel. Cu toate acestea, Aurel Vlaicu nu era deloc mulțumit. Firea sa năvalnică și impetuoasă îl îmboldește să nu accepte destinul plat și confortabil al unui respectat inginer la Fabricile Opel.

Aurel Vlaicu revine în țară în anul 1908. Un an mai târziu își termină de construit primul planor, ajutat de Ion, fratele său, planor cu care efectuează câteva zboruri în satul natal Binținți.La îndemnurile prietenului său de școală, poetul Octavian Goga, se îndreaptă spre București, unde în fața unui public format din personalitățile vremii face câteva demonstrații cu prototipul avionului său. Sprijinit de Casa Regală și Armata Română, ambițiosul inventator și pionier al aviației românești și mondiale construiește la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul „Vlaicu I", primul avion construit pe teritoriul românesc.

Cu acest avion, Aurel Vlaicu va decola prima oară pe 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni. Vlaicu a scris istorie. Prin actul său, a situat România pe locul doi în lume, după Franța, în utilizarea avionului cu destinație militară. Emoționat, își înregistrează brevetul nr. 2258 pentru așa-numita „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată". Un an mai târziu, inginerul Vlaicu își construiește un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II", cu care zboară în mai multe orașe din Regat, în cadrul unor turnee în care își face cunoscute invențiile. Succesele sale nu se opresc aici, Aurel Vlaicu participând la război pe timpul campaniei din Bulgaria, unde a îndeplinit misiuni de observație aeriană. În anul 1913, compania engleză „Marconi”, îi comanda lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion metalic cu două locuri. Inginerul român în doar câteva luni termină avionul, pe care îl denumește „Vlaicu III".

Geniul românesc a mai dăruit astfel o invenție prețioasă omenirii -„Vlaicu III" a fost primul avion funcțional din lume construit integral din metal. Pe data de 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpații cu avionul „Vlaicu II". Intenția sa era aceea de a participa la serbările ASTRA de lângă Orăștie pentru a duce salutul său românilor din Ardeal. Nu a fost să fie așa... Genialul inventator român a decolat de la București, a aterizat fără probleme la Ploiești pentru realimentarea cu combustibil și s-a ridicat din nou în zbor. Avionul său s-a prăbușit însă la Bănești, lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare și pe baza datelor despre starea de sănătate a lui Vlaicu, singura concluzie este aceea că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului. Icar din România a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Conform raportului făcut de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu, primul sosit la locul accidentului, chipul eroului aerului era destins, Aurel Vlaicu zâmbind chiar sfidător în fața morții.

Monumentul de la Bănești s-a ridicat exact pe locul unde în ziua de 13 septembrie 1913 s-a prăbușit cu avionul său, urmare a unui atac de cord. Se știe că a fost găsit cu zâmbetul pe buze de primul sosit, locotenent aviator Gheorghe Negrescu. Monumentul lui Aurel Vlaicu constă într-o coloană înaltă având în vârf un vultur îndreptat spre Carpați, în direcția în care dorea Aurel Vlaicu să zboare către frații din Transilvania. În vara lui 2013 monumentul a fost reamenajat; s-a făcut o mică parcare, s-a pavat spațiul din jurul monumentului și evident, micul monument a fost renovat; s-a pus și o placă nouă, din partea „locuitorilor județului Prahova”. Un gard mic și o poartă joasă, dar închisă, stau de pază la monument. Pe coloana de piatră este aplicat un basorelief cu profilul lui Aurel Vlaicu; purtând cască de aviator din acele vremuri, din piele. Sub acest basorelief este aplicată inscripția: „Pe acest loc, în ziua de 13 sept.,-1913 s’au frânt aripile zburătorului AUREL-VLAICU din satul Binținți, Transilvania. În încercarea lui eroică de a trece cel d’intâi sbor carpații înlănțuiți cu pasarea de fier făurită de mintea și mâinile lui ‘simbol profetic al desrobirii care trebuia să vină’. Patria recunoscătoare„.

Set 2 insigne - 30 ani de la

absolvirea Școlii de ofițeri tehnici auto 1984

Astăzi continuatoarea tradiţiilor Şcolii de Ofiţeri Tancuri, înfiinţată la 1 noiembrie 1948 este Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă "Mihai Viteazul" dislocată în garnizoana Pitești. De-a lungul timpului, unitatea a purtat diferite denumiri:

1952 - Şcoala Militară de Tancuri,
1956 - Şcoala Militară de Ofiţeri Tancuri şi Auto,
1962 - Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri Tancuri şi Auto “Mihai Viteazul”,
1969 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Tancuri şi Auto “Mihai Viteazul”,
1987 - Şcoala Militară de Tancuri şi Auto “Mihai Viteazul”,
1990 - Şcoala Militară de Tancuri “Mihai Viteazul”,
1991 - Institutul Militar de Tancuri “Mihai Viteazul”,
1997 - Şcoala de Aplicaţie pentru Tancuri şi Auto “Mihai Viteazul”), păstrându-şi însă, vreme de 57 ani, misiunea de bază, de a forma şi specializa cadrele militare din armele tancuri şi auto.

Începând cu 01.08.2005, instituţia îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă “Mihai Viteazul”, având în subordine Centrul de Pregătire pentru Blindate, Centrul de Pregătire a Infanteriei “Constantin Brâncoveanu” şi Centrul de Pregătire Montană “Bucegi”. La data de 1 septembrie 2008, Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă "Mihai Viteazul" se reorganizează, prin transformarea centrelor de pregătire existente în “Centrul de Instruire pentru Tancuri şi Auto” şi “Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte”. Continuând tradiţiile Şcolii de Ofiţeri de Tancuri, Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă "Mihai Viteazul" asigură în prezent instruirea tuturor categoriilor de personal din armele infanterie, vânători de munte, tancuri, cercetare, paraşutişti, operaţii speciale şi auto, în deplină concordanţă cu cerinţele euroatlantice.Ca o recunoaştere a rezultate deosebite obţinute în procesul de formare, specializare şi perfecţionare a instruirii profesionale a personalului militar, precum şi a contribuţiei aduse la modernizarea învăţământului militar românesc, Drapelul de luptă al unităţii, ce a fost înmânat instituţiei la 30.12.1954, a fost decorat în două rânduri, cu “Ordinul Steaua Republicii cls. a II-a” (în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 502 / 14.12.1972) şi “Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a II-a” (în baza Decretului prezidenţial nr. 126 / 07.05.1997). Şeful Statului Major al Forţelor Terestre a conferit şcolii, la 23.04.2007, “Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Terestre”

Insignă buton - Însemn de Maestru al

Marii Loji Naționale din România

Produsul medalistic de mai sus este o Insignă buton – Însemn de Maestru al Marii Loji Naționale din România. Insigna este confecționată din metal comun este rotundă, cu diametrul de 12 milimetri, vopsită în email albastru și provine dintr-o colecție particulară. În centrul aversului este reprezentat un echer și un compas având în centrul litera mare de tipar G. Periferic circular pe partea de sus este aplicată inscripția: “M.L.N.R.” (Marea Lojă Național Română). Imaginea centrală este încadrată de anii 1993 și 2003 și sub ea este inscripționat data de 24 IANUARIE.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Dermata 1945 - (săritura în înălțime)

Produsul medalistic de mai sus este o medalie sportivă cu toartă și inel, de formă rotundă, cu diametrul de 30 milimetri, realizată în anul 1945 din metal comun. Pe avers este reprezentat un atlet în timpul unei sărituri în înălțime, iar în partea inferioară sunt reprezentate o ramură de laur și una de palmier, legate cu o panglică. Pe revers este reprezentată o acvilă cu aripile desfăcute, deasupra unui cartuș, în care este aplicată pe două rânduri orizonatle inscripșia: “DERMATA / 1945”.

Dermata a fost un club sportiv din Cluj, care a performat în perioada anilor 1945 – 1960. Acest club a fost sponsorizat o vreme de renumita fabrică de încălțăminte Clujana din localitate. Sus am postat logo-ul clubului sportiv Dermata. În anul 1960, a fuzionat cu CFR Cluj sub denumirea de CSM Cluj (Clubul Sportiv Muncitoresc Cluj). În anul 1967, CFR Cluj s-a desprins din echipa principală, iar Dermata Cluj a dispărut.

Jetonul - Gambrinus H

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul postat aici îl reprezintă pe avers, într-un cercat perlat exterior, pe legendarul rege Gambrinus, patronul berarilor, toastând cu un un pahar în mâna dreaptă. Desupara, periferic circular, este aplicată inscripția: “GAM BRI NUS”. Pe revers, într-un cerc perlat exterior, este reprezentată o coroană formată din două ramuri de laur, legate la partea inferioară cu o panglică, în interiorul căreiea sunt inscripționate inițialele: “I H sau I”.(?)

Iată o legendă despre Gambrinus. Un grup de berari se adună pentru a-și alege un nou conducător. Sunt de acord cu toții că acesta trebuie să fie cineva puternic și curajos, așa că organizează în acest scop un concurs, în care cine reușea să care un butoi uriaș cu bere în cel mai scurt timp pe o distanță de "doua aruncături de piatră" urma să fie noul lor lider. Unul după altul, mai mulți oameni se străduiesc să miște enormul butoi plin cu bere. Unii competitori se descurcă să-l clintească câțiva metri, dar nici unul nu are putința să-l poarte până la linia de sosire. La urmă, vine și rândul lui Gambrinus. Aceasta, în loc să utilizeze forța brută, îl pune pe un servitor să monteze o canea în butoi. Apoi, se așează sub el și îi bea berea până îl golește. După acest truc năstrușnic, era o bagatelă să care butoiul! Impresionați de agerimea minții sale și de abilitățile lui de băutor, berarii l-au ales imediat pe Gambrinus drept conducătorul lor, și i-au conferit titlul de "rege al berii".

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE ROMÂNIEI