Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Jintang este numele unui grandios pod din China care asigură legături peste Marea Chinei de Est în provincia Zhejiang, între orașul Zhoushan, orașul Ningbo-districtul Zhnehai și insula Jintang.

Construcția podului a început la 30 septembrie 2005; podul principal a fost finalizat la 25 iunie 2008, iar intreaga sectiune a podului a fost racordata in totalitate la rețeaua de șosele a zonei fiind deschisă traficului pe 25 decembrie 2009.Lungimea totală a podului Jintang este de 26,54 km, lungimea podului propriu zis fiind de 21 km. Pe pod trece o autostradă cu două sensuri, cu patru benzi, fiind proiectată pentru viteze de 100 de kilometri pe oră. Investiția totală s-a ridicat la 7,7 miliarde de yuani (aproximativ 1,2 miliarde de dolari SUA). Podul Jintang este compus din podul de navigație principal, podul de navigație de est, podul de navigație de vest, podul de navigație ramificat, turnul, podul de apropiere și rampele de schimb. Întreaga secțiune a podului este dispusă de la nord-vest la sud-est. Podul principal de navigație este un pod strâns cu turnuri gemene înalte de 204 metri din care 152,362 deasupra punții de rulare.

Ca parte a Proiectului Zhoushan Linked Island, Podul Jintang va deveni unul dintre stimulentele dezvoltării economiei maritime a Chinei. Legătura dintre Zhoushan și coasta portului Ningbo în ansamblu are o mare importanță pentru comerțul exterior al Chinei.

2. Vasco da Gama este un pod suspendat care traversează râul Tagus în apropierea Lisabonei, în Portugalia. Este cel mai lung pod din Europa, cu o lungime totală de 17.200 de metri - 10,7 mile; podul traversează estuarul râului Tagus legând oraşele Sacavém şi Montijo.

Construirea podului a început în 1995 şi traficul rutier a început pe 29 martie, 1998, după doar 18 luni. Acest pod care pare ca nu se mai termină este un pod pe cabluri pentru a carui constructie s-au facut eforturi foarte mari. S-au luat masuri speciale pentru a proteja o specie locala de pasari. Peste trei sute de familii ale acestei specii au fost relocate pentru a permite constructia podului. Podul este unul extrem de solid si a fost proiectat sa reziste unui cutremur de cinci ori mai puternic decat cel din 1755, care a devastat Lisabona. Peste podul Vasco da Gama trece o autostrada cu trei benzi pe fiecare sens. Podul este format din mai multe secțiuni. Dintre acestea, 0,8 km este podul propriu-zis și restul sunt viaducte. Podul are o structură de cabluri. Adică, trava principală atârnă deasupra apei, susținută de mai multe rânduri de cabluri groase, extra-rezistente, care, la rândul lor, sunt fixate pe stâlpi înalți. Partea principală a podului are o deschidere principală de 420 de metri și deschideri laterale de 203 metri. Înălțimea stâlpilor în formă de H este de 150 de metri. Aici drumul trece la o înălțime de 45 de metri deasupra apei, ceea ce permite trecerea pe sub el a unor nave destul de mari. Este de remarcat faptul că aproape nimeni nu folosește această oportunitate, deoarece principalul port maritim al Lisabona este situat înaintea podului. Viaductul central cu o lungime de 6351 metri are 80 de tronsoane lungi de 78 metri si se sprijina pe 81 de stalpi. Unele suporturi sunt scufundate în suprafața inferioară la o adâncime de 95 de metri. Viaductul de sud are o lungime de 3825 metri. Există 84 de tronsoane lungi de 45 de metri și 85 de suporturi. Construcția acestui pod a fost necesară pentru a reduce încărcătura pe Podul 25 Aprilie (acesta este numele real al unui alt pod peste râul Tagus), care se află la 15 kilometri spre vest. Noul pod a costat 1,1 miliarde de dolari au fost cheltuiți pentru dezvoltare și construcție. Podul a fost împărțit în 4 părți, fiecare construită de o companie diferită, întregul proces fiind supravegheat de grupul independent de companii Lusoponte. Construcția podului a început în februarie 1995 și a durat în total 3 ani. Dintre acestea, lucrările pregătitoare au durat un an și jumătate, iar timpul rămas a fost procesul de construcție în sine. Podul a fost deschis traficului pe 29 martie 1998. Pe șantierul de realizare a podului au lucrat 3300 de oameni în același timp. Tariful de trecere a podului variază de la 2,8 la 12 euro în funcție de dimensiunea mașinii. Taxa se percepe doar pentru trecerea podului de la sud la nord, trecerea de la nord la sud este gratuita. Podul este proiectat pentru 120 de ani și, conform calculelor, este capabil să reziste la viteze ale vântului de până la 250 km/h și la un cutremur puternic. Lățimea podului este de 31 de metri. Acest lucru a făcut posibilă amplasarea a 3 benzi auto pe fiecare sens de mers. Podul permite viteze de până la 120 km/h, cu excepția unei secțiuni în care viteza este limitată la 100 km/h. În ceață, ploaie și vânt puternic, limita de viteză este de 90 km/h. La realizarea podului constructorii au fost foarte atenți la mediul înconjurător, unele dintre viaductele au fost construite în așa fel încât să păstreze mlaștinile de sub ele. Chiar becurile de iluminat sunt astfel orientate astfel încât lumina să nu cadă direct pe râu.

Volumul total de beton utilizat în construcție este estimat la 730000 metri cubi. Greutatea structurilor de oțel ale podului este de 100000 de tone. Pe pod s-au montat 73 cabine telefonice pentru urgențe, pe ambele sensuri conectate la o camera de control. Construcția grandioasă s-a încheiat cu o sărbătoare la fel de grandioasă, care a intrat de trei ori în Cartea Recordurilor Guinness.

Pe 22 martie 1998 s-a pus pe pod o masă cu lungimea de 5050 m, în spatele căreia încadrează 15 mii de oameni;
Pentru masă bucătarii portughezi au pregătit cea mai mare feijoada din lume (un fel de mâncare cu fasole și diverse tipuri de carne);
15 mii de farfurii au fost spălate doar cu 1 litru de detergent.

Traficul oficial pe pod a început o săptămână mai târziu, după o sărbătoare în masă - pe 29 martie 1998.

3. Podul Calafat-Vidin, denumire alternativă - Podul Noua Europă, este un pod feroviar și rutier peste fluviul Dunărea, care conectează orașele Calafat din România și Vidin din Bulgaria, care preaia din fluxurile auto și feroviare al Podului Prieteniei de la Giurgiu.

Proiectul de construire a acestui pod datează din anul 1925. Inaugurarea podului a avut loc în data de 14 iunie 2013 în prezența premierului bulgar și român dar și a comisarului european pentru politica regională. La începutul anului 2003, folosind grantul ISPA, Ministerul Transporturilor din Bulgaria a organizat o licitație în urma căreia a contractat un Consultant Internațional - consorțiul britanico-spaniol Scott Wilson Holding / Iberinsa / Flint&Neill Partnership care a primit sarcina să întocmească:

Un Studiu de Fezabilitate al podului în trei variante, care au fost incluse în documentația pentru licitația organizată în scopul desemnării unui Constructor;
Un Proiect Tehnic pentru infrastructura rutieră și feroviară de acces la pod pe malul bulgăresc;
Patru exemplare de documentații pentru licitația în vederea selectării constructorilor și consultanților, în conformitate cu procedurile Comisiei Europene.

Tot în anul 2003 a fost aleasă varianta finală a podului. Titlul de lucru al planului variantei selectate era „verde”. Anterior au fost discutate și celelalte alternative, intitulate „albastru”, respectiv „roșu”. În varianta „verde”, podul avea 1440 de metri, cu patru benzi de circulație rutieră, un fir de cale ferată, trotuare, o pistă pentru bicicliști și un depou feroviar de frontieră comun. Valoarea contractului pentru podul construit de compania Fomento de Construcciones y Contratas se ridică la 99.955.946 euro. Costul total al lucrării este stabilit la 236 milioane de euro. Conform proiectului, lungimea totală a căii rutiere a fost stabilită la 1,440 kilometri, iar a liniei ferate la 2,480 de kilometri. La terminare, podul ar urma să aibă două benzi de circulație rutieră în fiecare direcție și o linie de cale ferată. Podul Calafat-Vidin este o structură combinată rezemată la capete pe trei cule, din care două pe malul bulgăresc, iar una pe malul românesc. Pe malul bulgar, calea ferată se desprinde din structura unitară a podului și continuă pe un viaduct separat, în lungime de 400 m, pentru a putea asigura declivitățile stabilite prin normative. La capătul viaductului feroviar se află culeea A-1, la capătul viaductului rutier culeea A-2, iar culeea A-3 de pe malul românesc este comună. Între culee sunt amplasate 12 pile, numerotate PB1-PB12. Patru din aceste pile, numerotate în proiect PB9, PB10, PB11 și PB12, sunt amplasate în albia navigabilă a Dunării, iar deschiderea dintre ele este de 180 m. Pilele PB1 și PB2 sunt amplasate pe malul bulgăresc, pila PB8 pe Insula fără nume, iar restul pilelor sunt situate în albia Dunării, între malul bulgăresc și Insula fără nume. Culeele și pilele sunt masive fundate pe piloți forați. Tablierele podului și ale pasajelor care fac parte din infrastructura de acces sunt alcătuite din grinzi prefabricate din beton precomprimat de dimensiuni mari. Pe podul propriu-zis, grinzile au fost deplasate și montate cu ajutorul lansatorului de grinzi.Tehnologia folosită pentru construcția podului, numită de experți „spate de cămilă”, este una ultramodernă. Ea permite economisirea materialelor de construcție și asigură o mare rezistență seismică. Principiul care stă la baza acestei tehnologii se aseamănă cu cel al desagilor prinși pe șeile fixate între cocoașele unei cămile: orice greutate în desagul dintr-o parte este echilibrată printr-o contragreutate în desagul din cealaltă parte.

Konstantin Jiponov, responsabilul adjunct de proiect al Ministerului Transporturilor din Bulgaria, a declarat că podul va fi unic în întreaga Uniune Europeană și incomparabil mai ieftin decât dacă s-ar folosi orice altă tehnologie de construcție. Potrivit lui Jiponov, această tehnologie este extrem de populară în Japonia. Podul propriu-zis este unul de tip hobanat, în zona șenalului navigabil tablierul fiind susținut de niște cabluri de mari dimensiuni numite hobane, fixate pe cele patru pile centrale. Aspectul dat de ansamblul format de pilele centrale și de hobane poate fi considerat unul suplu și impunător, iar imaginea generală a podului fost caracterizată de unii ingineri și oficiali drept „monumentală” și „impresionantă”.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE,

O PLACHETĂ ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Profesor doctor Vladimir Buțureanu

25 de la trecerea în neființă a marelui maestru

al chirurgiei românești 1895 - 1979

125 de ani de învățământ medical ieșean 1879 - 2004

Vladimir Buţureanu s-a născut la Iaşi, la 12 octombrie 1895 într-o familie de institutori cultivaţi şi animaţi de idei înaintate, umaniste. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi (1913), urmează cursurile Facultăţii de Medicină (1915 - 1923), cu greutăţile şi întreruperile inerente războiului. Îşi începe, în 1918, practica de spital ca intern în serviciul profesorului Ion Tănăsescu, pe care o continuă până în 1921. Profesorul I. Tănăsescu era în clinică de o exigenţă deosebită, bazată pe exemplu personal. Cursurile sale, însoţite de prezentări de bolnavi, erau magistrale, iar în sala de operaţie rezolva calm, cu talent şi curaj cazuri dintre cele mai dificile. Dând curs vocaţiei proprii, precum şi admiraţiei inspirate de acest mare predecesor, Buţureanu îşi va dedica destinul chirurgiei. Conştient de necesitatea unei temeinice pregătiri anatomice, Buţureanu va lucra între anii 1919–1920 ca aspirant şi apoi ca preparator la Institutul de Anatomie, condus de prof. Fr. Rainer. Însuşirea aprofundată a anatomiei umane şi, mai târziu, a medicinei operatorii au stat, alături de talentul său chirurgical înnăscut, la baza uşurinţei şi simplităţii gesturilor sale operatorii, marcându-i întreaga carieră de artizan al bisturiului. Ascensiunea îi va fi rapidă, desfăşurată de data acesta sub auspiciile unui alt mare şef de clinică, creator de şcoală, viitorul academician N. Hortolomei. Acestuia îi datorează Buţureanu desăvârşirea formării sale chirurgicale pe parcursul a cel puţin 10 ani, fiindu-i un elev strălucit, care a rămas permanent legat de maestrul său. A fost membru al Societăţii Internaţionale de Chirurgie, membru al Academiei Române de Chirurgie (din 1948 până la desfiinţare), preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1943 - 1945), preşedinte al secţiei de chirurgie a acestei societăţi (până în 1978), membru în colegiul de redacţie al Revistei medico-chirurgicale (Iaşi) şi al revistei Chirurgia (Bucureşti). A fost distins cu titlul de profesor emerit (1967), decorat cu Ordinul Muncii clasa I şi Ordinul Steaua României clasa a III-a. În tinereţe, ca absolvent al Conservatorului la violă, a făcut parte din Filarmonica ieşeană. L-a cunoscut pe Enescu, despre care povestea cu emoţie cum l-a ascultat cântând la pian, el însuşi a cântat în Filarmonică sub bagheta lui Enescu. După o lungă și prodigioasă activitate îndeosebi ca medic, profesor și cercetător, a decedat în data de 10 septembrie 1979.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din municipiul Iași, denumire veche Institutul de Medicină și Farmacie, fondat în anul 1879, este unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din România. Universitatea poartă numele lui Grigore T. Popa, om de știință cu renume internațional în domeniul neuro-endocrin și titular al catedrei de Anatomie Funcțională și Embrilogie. Cercetările sale au dus la descoperirea sistemului port hipofizar. Sediul său principal se află în Palatul Calimachi, datat 1793, monument arhitectonic și istoric. În anul 2011 instituția a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, dispune de 4 facultăți și 4 colegii universitare:

Facultatea de Medicină
Facultatea de Medicină Dentară
Facultatea de Farmacie
Facultatea de Bioinginerie Medicală - singura din România din 1994

Cu un corp didactic format din 800 cadre didactice, pregătește aprox. 9000 de studenți în 7 categorii de specialități, dintre care 4 într-un domeniu nou (unic în țară) - bioingineria. Pregătirea continuă, prin învățământ postuniversitar înglobează peste 3500 studenți, doctoranzi, oferind peste 90 de cursuri postuniversitare/an. Dată fiind necesitatea instruirii continue, s-au inițiat și cursurile la distanță. Universitatea dispune de o Bibliotecă Centrală Medicală, cu peste 470.000 volume, computerizată, cu acces la informații on-line, de biblioteci de specialitate la fiecare disciplină, săli de lectură, 28 laboratoare. Practica medicală universitară și cercetarea clinică se desfășoară în cele 55 clinici de specialitate organizate în 12 spitale clinice universitare, în cele 2 policlinici universitare, în Centrul de Cardiologie (unic în Moldova), precum și în Centrul de Dializă.

Insigna - Universitatea Alexandru Ioan Cuza - Iași

Fibas School

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, este o instituţie de invăţământ superior de stat din Iasi. Este prima universitate modernă din România. În anul 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea este continuatoarea simbolică a altor iniţiative asemănătoare de pe plaiuri moldave;

1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.
1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.
1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.
1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi. La Iaşi se înfiinţează prima Universitate modernă din România. Potrivit decretului de înfiinţare din 26 octombrie 1860, Universitatea din Iaşi se constituie ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni. Celor trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie) care au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, li s-au adăugat altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei societăţi în perpetuă transformare.
În anul 1897 se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească.

Până la primul Război Mondial şi apoi, în perioada interbelică, Universitatea din Iaşi s-a ridicat la nivelul instituţiilor europene similare, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice. Au fost consolidate şcolile ştiinţifice, au fost formaţi savanţi de prestigiu (precum Gr. Cobălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Al. Phillippide etc.) şi generaţii întregi de specialişti. În acelaşi timp, impactul activităţii sale se simţea şi la nivelul societăţii, a cărei viaţă era puternic influenţată de intelectualii universitari: cele mai luminitate minţi ale universităţii participau la viaţa publică şi deţineau funcţii importante în stat. Mai sus se prezintă emblema Universităţii “Alexandru Ion Cuza” din Iaşi. Clădirea universității a fost construită între anii 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa Principelui Moştenitor Ferdinand. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Intrarea principală a Universităţii dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogălniceanu. Impresionează prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, care are peste 300 de încăperi.

Școala Academică de Studii Postuniversitare “FINANTE – BANCI -ASIGURARI” (FIBAS) a fost creată in anul 2000, cu sprijin financiar din partea Bancii Mondiale si a Guvernului Romaniei prin Grantul 211de sustinere a studiilor postuniversitare in Finante” si Grantul 235 “Macrolaborator de simulare a carierei functionarilor din domeniul bancar”. FIBAS funcționează în cadrul prestigioasei Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, ale Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi. Scoala Academica de Studii Postuniversitare FIBAS gestionează un numar de doua specializari la cursurile de formare postuniversitara – Economie si Gestiune Financiar-Bancara (EGFB) si Finante si Administratie Publica (FAP) – la doua forme de invatamant (zi si ID). La aceste specializari participa peste 200 de studenti din toate judetele Moldovei. FIBAS are drept obiective:

dezvoltarea resurselor umane pentru institutiile financiar-bancare si de asigurari in corelatie cu necesitatile actuale ale acestui sector;
descoperirea capacitatilor intelectuale si competentelor participantilor, utilizand la nivel maxim potentialul lor creator;
fondarea unui sistem eductional complementar celui deja existent, dar ajustat potrivit economiei libere;
asigurarea si garantarea continuitatii perfectionarii profesionale prin studii post-universitare si de formare continua- stimularea muncii in echipa, la nivelul studentilor si, simultan, la nivelul instructorilor, a profesorilor;
crearea unui efect multiplicator in grupurile tinta propuse (functionari din institiile financiare, bancare, de asigurari);

Prin relatiile internationale stabilite, cursantii acestei scoli pot avea acces si la traininguri sustinute de profesori invitati de la universitati din Occident, iar primii doi studenti pot avea posibilitatea de a realiza un stagiu de practica in Europa de Vest.

Placheta - Regionala CF Iași - Divizia Instalații

11 noiembrie 1982 - Terminarea electrificării

liniei de cale ferată Adjud - Suceava

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restructurarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sediul Regionalei CFR Iași este situat pe strada Gării, la nr.1 în Iași. (vezi poza de mai sus!).

Insigna - Facultatea de farmacie Iași - promoția 1990

Misiunea Facultăţii de Farmacie se identifică cu cea a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din - Iaşi şi vizează desfăşurarea de activităţi educaţionale şi de cercetare la un înalt nivel de performanţă care să susţină excelenţa. În urma procesului de evaluare şi ierarhizare a universităţilor şi a programelor de studii desfăşurat la nivel naţional, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi a fost clasificată între primele 12 universităţi din ţară, în categoria A, Universităţi de Cercetare Avansată şi Educaţie, iar Facultatea de Farmacie a obţinut locul 1 la nivel naţional. Totodată, facultatea noastră are clasificare maximă din partea ARACIS - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Prioritatea procesului educaţional este pregătirea profesioniştilor în domeniul farmaceutic, capabili să facă faţă exigenţelor şi competitivităţii la nivel naţional şi internaţional. Activitatea educaţională este axată pe 5 direcţii: învăţământ de licenţă, doctorat, rezidenţiat, masterat şi formare farmaceutică continuă. Prestigiul facultăţii este susţinut de un corp academic de elită, a cărui preocupare pentru calitatea actului didactic este dublată de activitatea de cercetare, rezultatele obţinute susţinând şi consolidând poziţia facultăţii ca pol de excelenţă în activitatea didactică şi de cercetare. Facultatea de Farmacie din municipiul Iași, înființată în anul 1913, este o instituție academică structurată și organizată conform unor principii moderne, fiind de asemeni una dintre cele mai prestugioase facultăți cu profil medical din țară, la nivel regional, național dar și internațional. Istoricul său a fost influiențat de numeroase personalități de medicină românească, iar mulți dintre absolvenții săi reprezintă acum nume semnificate pentru farmacologia românească și internațională. Trecutul său onorabil și prezentul dinamic și modern contituie premizele pentru un viitor strălucit.

Jeton - Întreprinderea metalurgică Iași - Scule nr.272 - TEPRO

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul prezentat aici este realizat la comanda Întreprinderii Metalurgice din municipiul Iași, secție Scule, este din aluminiu. are forma rotundă și diametrul de 31 milimetri, fiind perforat pentru a putea fi introdus pe legatura de chei de la casă sau automobil. Pe una din fețe, în centrul câmpului este aplicată pe patru rânduri orizonatle inscripția: “IAȘI / SCULE / nr. / 272”. Periferic circular pe părțile stânga, superioară și dreapta este aplicată inscripția: “ÎNTREPR. METALURGICĂ”, totul în interiorul a două cercuri periferice: unul liniar continuu pe exterior și altul continuu dar cu linie frântă, pe interior. Pe cealaltă față, în interiorul unui cerc liniar continuu la exterior și un cerc din lanț la interior este redat un triunghi cu colțurile rotunjite este reprezentat logo-ul TEPRO (inscripție și un simbol grafic deasupra). Triunghiul este aplicat peste un mănunchi de raze care ar putea să simbolizeze flăcările cuptoarelor siderurgice.

Uzina Metalurgică Iași a fost deschisă în 1962 și a fost ani de zile cel mai mare producător de țevi sudate din Europa de Est. În perioada de glorie, întreprinderea avea 6000 de angajați. În anul 1989 fabrica avea o producţie anuală de peste 600 de milioane de dolari. Uzina înregistrează profit şi în anii de după Revoluţie. Cu toate acestea, Fondul Proprietății de Stat decide, în decembrie 1997, să vândă pachetul majoritar pe care îl deţine la Tepro. Câştigătoare a fost firma Zelezarny Veseli AS - deţinută de milionarul ceh Zdenek Zemek - care a fost reprezentată în faţa FPS de un conaţional de-al patronului, Frantisek Priplata. Noul acţionar majoritar concediază 2500 de angajaţi în mai puţin de un an de la preluarea Tepro Iaşi. După 9 ani de zile în justiție contractul de privatizare este reziliat. Azi fostul colos Tepro Iași mai are 256 de angajați. Fosta firmă Tepro SA și-a schimbat denumirea și în prezent se numește Arcelor Tubular Products Iași SA.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenți trec pragul universităților din oraș. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală a municipiului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din oraș, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Baia populară

Școala Normală Vasile Lupu

Grădina Copou

Bulevardul Ferdinand și Gara

Comandamentul Corpului IV Armată

Gara

Bulevardul Copou

Biserica Trei Ierarhi

Aleea Copou

Biblioteca Universității

Biserica Sfântul Nicolae

Bulevardul Carol I (Copou)

Administrația financiară

Bulevardul Elisabeta - Râpa Galbenă

Aleea Principesa Maria

Biserica Lipovenească

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al orașului Iași. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Iași, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.