Epaminonda's Blog.....: TORTONA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană TORTONA, regiunea

PIEMONTE, din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri

poștale ilustrate și o insignă locală.

Turnul Palatului Guidobono

Palatul Guidobono

Sanctuarul Madona della Guardua

Biserica veche - Strada Montemerlo

Biserica Santa Giustina și Sant'Agnese

Monumentul "În amintirea eroilor"

Conventul Capucinilor

Biserica San Mateo

Piața Vittorio Emanuele

Biserica San Rocco

Piața Catedralei

Piața Domului

Domul

Gara feroviară

Biserica Santa Maria Canale

Bulevardul Alessandria

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

UN DUEL EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

DE LUAT AMINTE

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA- SARA MARIA

_______xxx_______

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Constantin Brâncuși - 2021 (1245 de ani de la naștere)

Produsul medalistic de mai sus s-a emis în anul 2021 de către Monetăria națională a României și marchează împlinirea a 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Acest produs medalistic remarcabil are următoarele caracteristici tehnice: Material – argint; puritatea – 99,9%; diametrul 37 milimetri; greutatea – 31 grame; calitatea – proof; tirajul – 200 exemplare și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 450 lei.

Constantin Brâncuși se nãște la data de 19 febr./2 mart.1876, în localitatea Hobita, județul Gorj și moare la data de 16 martie 1957 la Paris. Începe scoala pimarã la Pestisani (1883), continuã la Brãdiceni; se angajeazã la Târgu Jiu, Slatina si Craiova; urmeazã cursurile scolii de Meserii din Craiova (1894-1898); scoala de arte frumoase din Bucuresti, clasa profesorului Ion Georgescu (din 1898). În vacanta de varã a anului 1897 pleacã la Viena unde se angajeazã în atelierul unei fabrici de mobilã. La întoarcere în Craiova, modeleazã bustul lui Gheorghe Chitu, fondatorul scolii. La Craiova sculpteazã un Cap de copil, bustul lui Vitellius (1898), Capul lui Laocoon si Studiu, iar cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota realizeazã un Ecorseu pentru care i se acordã medalia de bronz (1901). Consiliul Judetean al Prefecturii Dolj îi acordã o bursã (3 iul. 1900). În 1904 pleacã pe jos la Paris, fãcând popasuri la Budapesta, Viena si Munchen (unde se presupune cã frecventeazã cursurile Academiei Regale de Belle-Arte); practician în atelierul lui Rodin; îl întâlneste pe Modigliani. La Paris îsi desãvârseste pregãtirea artisticã devenind cel mai mare si cel mai cunoscut sculptor român, fiind unul dintre animatorii principali ai plasticii noi, întemeietor al scolii moderne de sculpturã. Lucrãrile sale se gãsesc în tarã si strãinãtate, în muzeele din Olanda, Tãrile Scandinave, Franta, Statele Unite ale Americii etc. Marele sculptor este decorat cu ordinul Steaua României (1923); ordinul Meritul Cultural, la propunerea lui Nicolae lorga (1931) și ales membru post-mortem al Academiei Române abia în anul 1990.

Domnișoara Pogany, cunoscută și sub numele francez Mademoiselle Pogány, este o statuie creată de Constantin Brâncuși în anul 1913, clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Numele statuii provine de la pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911. Tânăra i-a servit lui Brâncuși drept model în cele câteva luni cât i-a fost și iubită. Brâncuși a creat cinci versiuni ale „Domnișoarei Pogany”, în decurs de 2 decenii: ghipsul inițial datează din anul 1912; el a fost urmat de execuții în mamrmură și bronz în anii 1913, 1919, 1931 și 1933. Domnișoara Pogany I” din anii 1912-1913 există într-o versiune de marmură și 4 versiuni de bronz cu zona părului patinată. Una dintre aceste versiuni în bronz se găsește la Muzeul de artă modernă din New York. Este socotită de critici drept unul dintre cele mai celebre și cutezătoare portrete ale secolulului al XX-lea. Opera reprezintă o nouă concepție a portretului. Figura de o delicatețe extraordinară, cu ochi enormi ca de libelulă, este în același timp un portret și efigia unei frumuseți încărcate de mister. Asemănarea cu fotografia pictoriței Margit Pogany este frapantă. Aceasta a vizitat atelierul lui Brâncuși în 1910 sau 1911, iar după război s-a stabilit în Australia. „Domnișoara Pogany II” din 1919 este făcută din marmură cu vinișoare, fixată pe un soclu de piatră, care la rândul lui e așezat pe trei socluri de lemn. Se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris. „Domnișoara Pogany III” din 1931 este executată în marmură albă pe un soclu de calcar și lemn de stejar. Este ultima variantă în marmură. Nici acum Brâncuși nu renunță la mâini, deși sunt sculptate într-un relief mai puțin adânc. Ochii dispar, fiind sugerați numai de arcada sprâncenelor. Portretul capătă o înfățișare mai nobilă, mai austeră. Dan Grigorescu scria: “...Ochii aduc aminte de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiție bizantină. Părul modelului este strâns deasupra grumazului într-un coc dublu spiralat, ca un fel de mere de aur, iar pe gâtul ce coboară prelung, mâinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic. De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degajă într-adevăr o vrajă halucinantă.” În fine, „Domnișoara Pogany IV” din 1933 este din bronz lustruit și are un soclu de piatră plasat pe un soclu de lemn. Este o versiune în bronz a variantei sculptate în 1919. Despre această operă Brâncuși spunea: „Probabil că pot să mă gândesc la o interpretare încă mai bună. Cine poate spune că o operă de artă e terminată?”. Domnișoara Pogany” I și III (din 1912 și respectiv 1931) se află expuse la Muzeul de artă din Philadelphia – SUA. O replică a sculpturii „Domnișoara Pogany” a lui Constantin Brâncuși se află la Muzeul de artă din Craiova . Este o piesă controversată, realizată în anii 1950 în matrița lui Constantin Brâncuși, de către Octavian Moșescu, un fost ucenic al sculptorului. În anul 1976 lucrarea-replică a sculpturii „Domnișoara Pogany” a fost cumpărată de muzeu de la craioveanul Octavian Moșescu. Piesa, turnată în bronz, valorează peste 2 milioane de euro și a fost revendicată în instanță în 2012. După aproape un an de zile și cinci înfățișări în instanță, magistrații Secției Civile a Curții de Apel București au dat dreptate Consiliului Județean Dolj și Muzeului de Artă din Craiova în litigiul privind revendicarea lucrării.

Insigna - Pionier fruntaș prieten al grănicerilor

R.P.R. (Republica Populară Română)

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spălare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).

Împăratul Francisc I al Austro-Ungariei

și consoarta sa Carolina Augusta

Francisc I al Austriei (în germană - Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, sub numele de Francisc al II-lea, care s-a născut la data de 12 februarie 1768 la Florența și a decedat la data de 2 martie 1835 la Viena.Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. A fost căsătorit de patru ori: La data de 29 octombrie 1816, s-a căsătorit cu Karolina Augusta de Bavaria cu care nu a avut urmași. Un bust al împăratului Francisc decorează zidul cetății Sibiului. Bustul original, vandalizat în anii 1990, a fost regăsit în anul 2008 în beciurile Prefecturii Sibiu.

Carolina Augusta (născută la 8 februarie 1792 la Mannheim și decedată la 9 februarie 1873 la Viena, a fost împărăteasă a Imperiului Austria fiind cea de-a patra soție a împăratului Francisc. Retrasă și fără ambiții politice, Carolina Augusta și-a dedicat întreaga viață scopurilor caritabile, fiind numită "mama săracilor". A construit din propriile resurse mai multe orfelinate, spitale, precum și locuințe pentru muncitori. La Cluj a fost ridicat Obeliscul Carolina, o coloană monumentală în amintirea vizitei efectuate de împărăteasă. Obeliscul Carolina se găsește astăzi în Piața Muzeului (fosta Piață Carolina).

Cea mai importantă si mai impunătoare dintre porțile cetății Alba Iulia este Poarta a III-a, care asigură intrarea în fortăreața propriu-zisă. Monumentala, poartă principală de intrare în fort reprezintă cel mai important ansamblu sculptural al cetății. Edificiul prismatic poartă un bogat decor figurativ, antropomorf, zoomorf și vegetal alcătuit din scene de luptă, arme, steaguri, trofee, blazoane, mascheron și care îmbracă antablamente și câmpuri, subliniind prin relieful plat al redărilor, volumul trupurilor tensionate ale Atlanților. Tematica iconografică creată pentru împodobirea faţadelor Porţii a III-a, ce au avut ca scop glorificarea împăratului Carol al VI-lea, se va inspira din antichitatea romană, din timpul Imperiului Roman. Pentru a servi acest concept şi pentru a crea spaţiul ornamental pentru formele de reprezentare ale barocului clasicizant, Poarta a III-a a cetăţii, cea mai bogat decorată, adoptă din punct de vedere arhitectural forma şi volumul unui edicul prismatic încoronat de un acoperiş baroc mansardat, deasupra căruia se află amplasată statuia ecvestră a conducătorului Imperiului Austriac, Carol al VI-lea, care a domnit între anii 1711 – 1740. Pentru reprezentarea grupului statuar ecvestru de glorificare a împăratului, echipa de sculptori condusă de Johann König, apelează la următoarele elemente vestimentare: împăratul este îmbrăcat în tunica scurtă de cavaler roman; peste aceasta poartă o cuirasă care lua forma torsului având la umeri unul sau două rânduri de solzi şi la bază lambrechinuri, fâşii de piele îmbrăcate cu metal, ce putea fi purtată doar de împărat şi ofiţerii superiori ai Imperiului Roman. Coiful imperial roman purtat de călăreţ întregeşte conceptul apartenenţei monarhului şi a Casei de Austria ca descendenţi din vechii împăraţi romani. Prezenţa monarhului în veacul al XVIII-lea este realizată prin protoma imprimată pe pieptul armurii, care reprezintă pajura bicefală austriacă ce poartă în gheare însemnele puterii imperiale habsburgice – sceptrul şi spada. La această compoziţie ecvestră, grandilocvenţa, una din trăsăturile barocului austriac ce servea Casa de Austria, este întărită prin mişcarea impetuoasă a armăsarului de luptă dată de gâtul încovoiat şi încordat care calcă în picioare pe învinşi – foşti soldaţi ai Imperiului Otoman. Faţada răsăriteană a Porţii a III-a, din punct de vedere arhitectural şi structural este alcătuită din patru pilaştri masivi, articulaţi pe verticală cu coloane geminate, bosate şi aplatizate de factură dorică. Deasupra acestora se dezvoltă un antablament doric în care se remarcă o friză dublă divizată în două registre printr-o amplă cornişă ieşită în avans progresiv. În zona centrală a antablamentului, această cornişă ce împarte în două registre friza, ia forma unei acolade în care este amplasată stema Imperiului Austriac care este alcătuită din pajura bicefală încoronată cu aripile larg deschise şi care poartă pe piept blazonul Principatului Transilvaniei. În registrul superior al frizei antablamentului doric sunt reprezentate în tehnica mezzoreliefului stindarde, muschete, ţevi de tun încrucişate şi tobe din arsenalul învingătorului.Deasupra pilaştrilor laterali se află două grupuri structurale realizate din câte doi prizonieri turci cu bustul gol înlănţuiţi de o coloană împodobită cu trofee otomane capturate contribuind astfel la reprezentarea fastuoasă a triumfului Imperiului Habsburgic asupra Imperiului Otoman. Deasupra porţilor pietonale, situate în stânga şi dreapta intrării principale, sunt realizate în tehnica mezzoreliefului două panouri evocatoare. Panoul din dreapta intrării principale îl reprezintă pe suveran în momentul în care predă mareşalului Eugeniu de Savoia steagul de luptă cu o eşarfă pe care se află o inscripţie simbolică în limba latină „In hoc signo vinces” – sub acest semn vei învinge. Sensul inscripţiei de pe eşarfa steagului este susţinut de gestul prin care cu o altă mână împăratul înmânează mareşalului un crucifix ce simbolizează victoria armatelor creştine asupra celor păgâne. Al doilea relief situat deasupra porţii pietonale din stânga intrării principale îl reprezintă pe mareşalul imperiului austriac Eugeniu de Savoia urcat într-o bigă trasă de lei. Mareşalul primeşte din partea unui personaj feminin, ce personifică Austria victorioasă, macheta Cetăţii. Compoziţia sculpturală în altorelief se întregeşte printr-un geniu înaripat ce reprezintă victoria care aşează cununa de lauri pe capul mareşalului. Faţada de vest este alcătuită structural din patru pilaştrii articulaţi pe verticală prin coloane angajate purtate de antice stilobate, care se metamorfozează în patru atlanţi. Acestea sunt reprezentări inspirate din mitologia antică, având menirea să poarte antablamentul faţadei vestice pe care se dezvoltă în continuare programul de glorificare a împăratului.Deasupra pilaştrilor se desfăşoară un antablament bogat decorat. Friza acestuia redă în tehnica mezzoreliefului o mare varietate de motive decorative inspirate din recuzita militară a epocii, sau arme atemporale, toate în ansamblul lor având un simplu rol decorativ. În partea centrală a antablamentului, doi putii prezintă scutul cu emblema împăratului Carol al VI-lea. Această emblemă de formă elipsoidală cu laturile articulate de volute şi vrejuri vegetale este încoronată cu o cunună de lauri. În partea centrală a emblemei se reliefează bine nuanţate iniţialele „CC” încrucişate însemnând Carolus – Caesari, iniţiale ce definesc conceptul politic al Casei de Austria. Deasupra aticei, în corespondenţă cu pilaştrii ce alcătuiesc structural faţada Porţii a III-a se înalţă patru statui reprezentând tot atâtea virtuţi. Virtuţile sunt tratate ca şi reprezentări singulare executate în tehnica rondebosse-ului. Fiecare reprezentare a virtuţilor este însoţită de simbolul caracteristic care o individualizează: cornul abundenţei pentru Abundenţă, macheta unui templu pentru Glorie – Înţelepciune, balanţa pentru Justiţie şi spada pentru Forţă. În soclul statuii lui Carol al VI-lea se află mică încăpere în care a fost întemnitat la 2 ianuarie 1785 Horea, principalul conducător al marii răscoale din anii 1785-1785. În anul 1937 a fost așezată aici o placă cu urmatoarea incripție: "Aici a suferit dârz, neînduplecat, cu credință tare în destinul neamului românesc. 27 decembrie 1784 - 28 februarie 1785".

Campionatul R.S.R seniori Ed.1973 Tir cu arcul

(Republica Socialistă România)

Tirul cu arcul este arta, tehnica sau abilitatea de a propulsa săgeți folosind un arc. Din punct de vedere istoric, tirul cu arcul a fost folosit pentru

vânătoare și luptă, iar în timpurile moderne, utilizarea sa principală este în activitățile de agrement și în sport. În Japonia tirul cu arcul a devenit o artă marțială – kyudo. Varianta occidentală a devenit un sport olimpic. Tirul cu arcul este sportul național în statul Bhutan. Data apariției a arcului nu este cunoscută cu certitudine. Folosirea arcului și a săgeților este bine atestată spre sfârșitul Paleoliticului superior. În Evul Mediu european, arcul a fost confruntat cu concurența arbaletei, dar arcul lung in lemn de tisă a fost foarte popular în Anglia și Țara Galilor. Arcul cu săgeți a jucat un rol esențial în bătăliile de la Dupplin Moor (1332) și de la Halidon Hill (1333). După dezvoltarea artileriei cu praf de pușcă (ca. 1430–1440 în Europa și în sfârșitul secolului al XVIII-lea în Americii) arcul și-a pierdut destinația militară. A ramas o activate de agrement, în special la vânătoare, și un sport. Tirul cu arcul a devenit o proba olimpică la Jocurile Olimpice de vară din anul 1900 de la Paris. Există mai multe forme sportive ale tirului cu arcul și două federații internaționale: International Field Archery Association și World Archery Federation (fosta Federația Internațională de Tir cu Arcul, prescurtată FITA), care organizează proba de la Jocurile Olimpice.

Jeton - Florian Negreanu - 5 bani

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII