Epaminonda's Blog.....: KUTNA HORA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă KUTNA HORA, denumire

germană KUTTENBERG, regiunea BOEMIA CENTRALĂ,

din vremuri diferite, și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Casa de piatră

Vechea Primărie

Columna Fecioara Maria

Fântâna de piatră

Piața Palckeho

Biserica Sfânta Barbara și Colegiul iezuit

Biserica Sfânta Barbara

Hotelul Palace

Statuia lui Karl Havliek

Hotelul Kreta

Palatul Primyslovy

Capela

Școala reală

Memorialul Morții negre

Biserica Adormirea Maicii Domnului și

Sfântul Ioan Botezătorul

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA - SARA MARIA

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Labor improbus omnia vincit - 1889 România

(Prin muncă se obține totul)

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".

Insigna - Liceul teoretic "Dante Alighieri" - București

Liceul “Dante Alighieri”din municipiul București este continuatorul formelor de invatamant existente in perioada 1958-1989. Din 1990 si pana in prezent, a demonstrat ca este o institutie ce ofera servicii educationale de calitate, redevenind liceu teoretic cu clase bilingve (romana-italiana). Recent a capatat statutul de unitate scolara reprezentativa, apoi, prin aplicarea Memorandumului, s-a trecut la integrarea invatamantului romanesc cu cel italian, respectiv european, avand ca finalitate recunoasterea reciproca a diplomei de bacalaureat. Astfel absolventii claselor de italiana pot accede la studierea in orice institutie de invatamant superior in Italia. Scoala dispune, din punct de vedere al dotarilor, de echipamente didactice moderne, de spatii ample destinate serviciilor culturale si sociale (cabinele ultradotate cu tehnica informationala si de comunicare, laboratoare conectate la internet), baza sportiva, bazin de inot, spatiu verde pentru recreere. In ceea ce priveste oferta educationala, cei 870 de elevi ai liceului sunt scolarizate pe filiera teoretica (real si uman) cu specializari multiple (matematica-informatica, matematica-informatica-bilingv, stiinte ale naturii, filologie si filologie bilingv). Totodata functioneaza si clase de gimnaziu cu predare intensiva in italiana. Incepand cu anul scolar 2007-2008, a fost infiintata o clasa a V –a cu predare in limba materna italiana, precum si o clasa a IX – a , de matematica-informatica intensiv engleza. Premianti ai olimpiadelor scolare, ai concursurilor internationale, participanti la sesiuni de comunicari, bursieri la licee de prestigiu din Italia, cu atestate la informatica si italiana, elevii nostri reprezinta una din valorile scolii. Corpul profesoral cu exprienta contine cadre didactice, majoritatea calificate, titulari cu performante didactice si stiintifice, autori de manuale, culegeri, programme scolare, membrii in comisii internationale de curriculum, participanti la cursuri de formare si perfectionare. Participarea la proiecte internationale ale elevilor si prosfesorilor precum si implicarea in schimburi culturale cu licee din Italia, cu ajutorul Institutului Italian de cultura reprezinta prioritate in obiectivele de integrare europeana. Aşa cum atestă documentele din arhivă liceul a fost înfiinţat în anul 1958. Iniţial a funcţionat în strada Stejarului nr.42 sub denumirea “Şcoala Medie Mixtă nr. 39”. Începând din anul 1965 a devenit “Liceul nr. 39”. În septembrie 1969, se mută la adresa actuală, Aleea Fuiorului nr. 9, Sector 3, Bucuresti. În perioada 1971-1978 funcţionează ca liceu real-umanist, cu clase de limba italiană. Din datele statistice şi din relatările foştilor elevi şi profesori, aceasta a fost perioada de vârf a liceului. Din anul 1978 şi până în 1989 fiinţează sub numele de “Liceul industrial nr. 26 “. În anul 1990 redevine liceu teoretic ce va fi cunoscut ca Liceul Teoretic “ Liviu Rebreanu”, iar din anul 1992, este cunoscut ca Liceul Teoretic “Dante Alighieri”. Schimbarea denumirii este legată de înfiinţarea unor clase bilingve ( română – italiană ) la profilul umanist al liceului care se vor extinde şi la profilul realist. Începând cu anul şcolar 1996-1997 se înfiinţează în cadrul liceului şi clase gimnaziale profilate pe studiul intensiv al limbii italiene, în vederea asigurării unor candidaţi bine pregătiţi pentru învăţământul liceal. În anul 2002, se semnează un Memorandum de înţelegere bipartit între Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene privind funcţionarea secţiilor bilingve româno italiene. Punctul forte care-i defineşte specificul în prezent şi în perspectivă îl constituie studiul limbii şi culturii italiene. Prin atestatul de competenţe lingvistice absolvenţii claselor bilingve au acces direct pe piaţa forţei de muncă. Implicarea în acest acord a reprezentat un prim pas făcut de liceu în procesul de integrare în marea familie europeană. Preocuparea pentru educaţia multietnică, a colectivului de profesori ai liceului a fost materializată, începând cu anul şcolar 2007 – 2008, dată la care fiinţează o clasă de gimnaziu cu limba italiană ca limbă maternă. Din anul 1997, şcoala a fost implicată în numeroase proiecte europene desfăşurate în cadrul programului “ Socrates “, având ca parteneri şcoli din Italia, Portugalia, Franţa, Finlanda, Suedia, Irlanda,etc. Utilitatea acestor programe a fost evidenţiată pe tot parcursul acestor ani atât în activitatea elevilor cât şi în cea a cadrelor didactice.Proiectele în care a fost implicat liceul nostru au urmărit creşterea calităţii şi dimensiunii europene a pregătirii şi formării profesionale continui.Parteneriatele au dat posibilitatea unei confruntări deschise cu noi metode, cu diferite metodologii, cu realităţi diferite, evidenţiind noi metode formative şi dobândirea a noi capacităţi pentru a le satisface. Elevii claselor bilingve din liceu au participat la numeroase schimburi culturale cu şcoli din Italia, atât pentru cunoaşterea obiceiurilor şi culturii ţării respective, cât şi pentru perfecţionarea cunoştinţelor de limbă.

Dante Alighieri, a fost un poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al Divinei Comedii, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). Giovanni Boccaccio ne-a lăsat o interesantă caracterizare a marelui poet: “ Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare”.

Jockey Club - România - București - 8 ian. 1925

(Hipodromul Băneasa) Întemeiat la 8 ian. 1875

sub prezidenția de onoare a domnitorului Carol I,

a împlinit la 8 ian.1925 sub prezidenție de onoare

a M.S. Regelui Ferdinand 50 ani de rodnică activitate

Această medalie a fost gravată de Constantin Kristescu

Din anul 1875 Jockey Clubul Român este continuatorul Societății Equestre Române din municipiul București ce a luat ființă cu trei ani mai devreme (anul 1872). Produsul medalistic de mai sus este o medalie jubiliară realizată în anul 1925 cu ocazia jubileului de 50 de ani. Medalia este confecționată din bronz, este de formă rotundă, cu diametrul de 55 milimetri și este gravată de sculptorul Constantin Kristescu. În câmpul central al aversului sunt redate capetela a doi cai în alergare, iar periferic circular pe conturul medaliei sunt aplicate inscripțiile: “JOCKEY – CLUB - ROMÂN” (la partea superioară) și “BUCUREȘTI – 8.IAN.1925” (la partea inferioară). Deasupra înscrisului 1925 este inscripționat numele gravorului. Pe revers este redată tribuna oficială a Hipodromului Băneasa dominând în plan central, cu legenda pe șase rânduri sus-dreapta: “ÎNTEMEIAT / LA 8 JAN. 1875 / SUB PREZIDENȚIA / DE ONOARE / A DOMNITORULUI / CAROL I” continuată în exergă pe alte cinci rânduri la partea inferioară: “A ÎMPLINIT LA 8.I.1925 / SUB PREZIDENȚIA DE ONOARE / A M.S. REGELUI FERDINAND / 50 ANI DE RODNICĂ / ACTIVITATE”.

Hipodromul “Băneasa” era proprietatea Jockey Club-ului român și a fost construit după planurile arhitectului Ion D.Berindey, care studiase în amănunt hipodromurile franceze. Inaugurarea a avut loc în anul 1908, în prezența familiei regale a României. Un oraş civilizat nu înseamnă doar blocuri şi bulevarde asfaltate, cum am auzit deseori, este reprezentat şi de instituţii adecvate civilizaţiei. Cel mai edificator exemplu l-a constituit puterea romană, care a sădit modelul Romei în orice ţinut cucerit, inclusiv pe meleagurile noastre. Prin ce anume se definea modelul impus? Prin drumuri pietruite, apeducte, teatre, băi şi hipodroame, ce au existat până şi în cea mai măruntă localitate din spaţiul devenit românesc. Invaziile hunilor, slavilor şi a altor sălbatici, precum şi stăpânirea otomană au şters fizic şi din mentalitate modelul roman, păstrat, însă, în centrul şi în vestul continentului european. Când elitele strămoşeşti s-au trezit din letargie, prin Cantemir şi învăţaţii Şcolii Ardelene, au priceput imediat ce trebuie făcut: recuperarea latinităţii prin lexic şi prin revitalizarea modelului roman. Urmaşii lor din prima jumătate a secolului al XIX-lea si-au îndreptat privirea şi paşii spre capitalele strălucitoare, spre Paris, Roma, Viena şi Londra, un vis de alchimist nebun încolţind în mintea lor luminată: transmutaţia târgurilor primitive nord-dunărene în oraşe de tip roman. Fiii rătăciţi în beznă un mileniu şi jumătate trebuiau să se reîntoarcă la sânul matern. Oamenii providenţiali, unii străini prin naştere: Kiseleff, paşoptiştii, Cuza şi Carol I deschiseseră ori deschideau larg porţile să pătrundă lumina veche-nouă a Occidentului. Timpul venise. Cu puţine luni înainte de discuţiile ce au condus la fondarea primului partid politic din România, PNL, în toamna anului 1874 au demarat şi cele referitoare la înjghebarea unui club elitist, Jockey Club. Casa generalului anglo-otoman Sir Stephen Bartlett Lakeman din strada Jenei a fost gazda ambelor evenimente, cu o precizare, părinţii români ai Jockey Club erau mari boieri în relativă opoziţie faţă de naţional-liberali. Se deduce limpede că englezul a căutat să polarizeze ambele tabere, ajutat fiind şi de consulul britanic, colonelul Hussey Crespigny Vivian, al treilea baron Vivian (după unii Dering Majendie Vivian). Era procedeul determinant pentru existenţa şi expandarea Imperiului Britanic: crearea de loji masonice credincioase Ritului Scoţian sau de cluburi elitiste, în care să fie cuprinşi suveranul, prinţii, clasa oligarhică şi – din oficiu! – toţi diplomaţii străini… Fireşte, cei doi englezi nu aveau habar de scopul urmărit de români, recuperarea modelului roman, vor înţelege în timp, când iniţiaţii s-au îndepărtat de ei. Fuseseră doar preoţi şi odată primind botezul, în 8 ianuarie 1875, cei botezaţi au pornit pe alte drumuri, principial separate, dacă nu ostile. La început, clubul „crescătorilor de cai pur-sânge” număra 95 de membri, toţi unul şi unul, aleşi cu un procedeu draconic: un singur vot contra anula şase voturi pentru! Preşedinte a fost desemnat Carol I, ca suveran. Conform regulamentului britanic, membrii corpului diplomatic erau admişi fără balotaj, iar diplomaţii în trecere prin Bucureşti se bucurau de statutul de membri temporari. Cotizaţia, şi ea exclusivistă, se ridica la circa 250-300 franci pe an. Primul sediu a fost în casa lui Ioan Lahovary de pe Calea Mogoşoaiei, intrarea făcându-se prin impozanta Kapusi Paşa. Mai târziu, după construirea superbei clădiri High Life în conformitate cu planurile lui Leonida Negrescu, sediul şi-a găsit un nou adăpost. Locuri pentru antrenamente au fost alese pe o proprietate a Ghiculeştilor în satul Pantelimon şi platoul Cotroceni, iar pentru exerciţii hipice un spaţiu din satul Băneasa, nu departe de al treilea rond de la Şosea, aflat în proprietatea primarului Capitalei, viitorul general Manu. Prima herghelie de cai pur-sânge englezeşti a fost înfiinţată la Copăceni, proprietate a soţiei sale, din inţiativa generalului Lakeman, care a obţinut şi numirea fiului său vitreg, George Emanoil Filipescu, în comitetul de organizare a curselor. După decesul generalului englez şi dăruirea Domeniului Copăceni principesei Maria de către fiul său vitreg, herghelia a intrat în posesia viitoarei regine. Cu membri atât de sus-puşi, dispunând de o bază materială excepţională, Jockey Clubul bucureştean a beneficiat în anul 1906 şi de ajutorul Regelui Carol I, care îşi va organiza o herghelie la Scroviştea (Bălteni), ca să-şi extindă suprafaţa cu 52 de hectare, extindere cerută imperios de arhitectul Ioan D. Berindey, care studiase hipodroamele pariziene şi care începuse în 1905 construirea primului hipodrom „pe locul generalului Manu de 8 hectare”. Restaurantele, grajdurile şi dependinţele cereau mult spaţiu… Construcţia, inaugurată cu fast în prezenţa Familiei Regale în 1908, era de o eleganţă aparte, regală, ce o depăşea pe cea a modelelor franceze, între care se detaşa Hipodromul Longchamp. Rezistenţa copertinei în consolă a fost verificată personal de arhitect, care a urcat pe ea însoţit de un regiment de cavalerişti… Frumuseţea clădirii va fi remarcată şi de ilustrul aviator Louis Bleriot în 14 octombrie 1909, când, la insistenţele lui George Valentin Bibescu şi cu acordul lui Alexandru Marghiloman, care cheltuise o avere pe îngrijirea ierbii, avea să facă o demonstraţie aviatică pe noua arenă, la care, în afara celor 5000 de invitaţi din tribună, au fost prezenţi circa 40000 de bucureşteni. După 1947 hipodromul a fost demolat de către puterea comunistă, în scopul de a face loc Casei Scînteii dar și pentru a înlătura un loc în care se adunau frecvent membrii înaltei societăți din București. Demolarea a avut loc în două etape: partea din dreapta a hipodromului a dispărut în anul 1952 cu ocazia construirii Casei Scânteii, iar partea din stânga în anul 1960 cu ocazia inaugurării complexului expozițional. Proprietarii de acum ai Jockey Clubului Român mai dețin doar o clădire și aceea dărăpănată. Aceștia revendică în instanță nu mai puțin de 38 de clădiri și peste 620000 metri pătrați, situați în zona Arcul de Triumf, Casa Presei, Romexpo, Mărăști echivalentul a peste 300 milioane de euro la prețul zilei.

Institutul național de medicină aeronautică și spațială

"General doctor aviator Victor Anastasiu" - România

Institutul național de medicină aeronautică și spațială "General doctor aviator Victor Anastasiu" din municipiul București este situat pe Strada Mircea Vulcănescu, nr. 88, sectorul I, având sarcini si atributii functionale precise in ceea ce priveste selectia si expertiza medicala si psihologica a personalului aeronautic militar si civil, in fundamentarea stiintifica a normelor si standardelor medicale de expertiza medicala si psihologica, in asigurarea asistentei medicale primare si de specialitate in ambulatoriu, in organizarea programului universitar de instruire in domeniul medicinei aerospațiale.

Victor Anastasiu (născut la 5 octombrie 1886 în Huşi şi decedat la 4 august 1972 în Bucureşti) a fost un medic și psihofiziolog român, membru al mai multor societăți internaționale de aeronautică din Paris şi Geneva, expert tehnic în cadrul Ligii Naţiunilor în anul 1929. În prezent Institutul național de medicină aeronautică poartă numele medicului român, Institutul național de medicină aeronautică și spațială "General doctor aviator Victor Anastasiu". A înființat în anul 1920 Centrul de medicină aeronautică, printre primele astfel de centre din lume. Studiile efectuate aici, i-au permis lui Anastasiu să contribuie semnificativ la dezvoltarea medicinei aeronautice. A experimentat comportamentul aviatorilor atât la sol cât și în timpul zborurilor. Studierea comportamentului piloților în timpul zborurilor a fost o premieră mondială, aspect recunoscut în cadrul Congresului Internațional de navigație aeriană de la Paris din 1921 de către Ch. Richet.

Insigna - Șofer I.T.B. - 52770

(Întreprinderea de transport București)

Se facea ca pe la 1871 apareau in oras primele tramvaie (trase de cai), iar depoul se afla pe undeva pe la intersectia (de azi) Vasile Lascar cu Stefan cel Mare, pe strada Teilor. Progresul ajunge catinel si pe plaiul mioritic, in 1883 vine curentul electric in Bucuresti, astfel incat in decembrie 1894 aparea si concurenta tramvaiului cu cai, adica tramvaiul electric, cu care bucurestenii se puteau deplasa din Cotroceni in Obor. Desi bidivii poate au sperat sa fie eliberati cat mai repede din functie si lasati la vatra inapoi la grajd, asta nu s-a intamplat chiar asa de repede: Societatea Romana de Tramvaiuri a fuzionat cu noua organizatie, iar in 1909 se adopta si Legea pentru infiintarea "Societatii comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor in Bucuresti", cunoscuta si drept Societatea de Tramvaie Bucuresti sau S.T.B.

In 1929 se incheie era tramvaielor cu cai. Transportul se face cu autobuze, care nu semanau nici macar cu ceea ce numim noi azi microbuze, si cu tramvaie electrice. S.T.B. obtine in 1936 exclusivitatea transportului bucurestenilor, ocupandu-se atat de oras, cat si de comunele din jur. Parcul de autobuze avea deja 392 de masini, marcile Renault, Chevrolet si Henschel, care functionau pe 22 de trasee. In 1949 apare si primul troleibuz pe traseul Piata Victoriei-Hipodromul Baneasa, iar in 1950 S.T.B. se redenumeste Intreprinderea de Transport Bucuresti, adica I.T.B., cum i-a ramas numele pana după Revoluție. Ceea ce ni se pare remarcabil este faptul ca in 1950 I.T.B. era a doua intreprindere din tara ca numar de angajati: 11000, prima fiind Uzina Resita, cu 22 de mii. Ca o intreprindere care se respecta, I.T.B. a dezvoltat modele proprii. Vagonul de mare capacitate pe 4 osii, 1951, si troleibuz romanesc, 1955. In anii 80 progresul continua: apare troleibuzul dublu-articulat, ale carui batrane modele inca se mai tarasc pe anumite rute din oras, se "trage" tramvai peste Podul Grant (in '83), iar in '85 se incepe productia pentru alte orase: Constanta, Ploiesti, Craiova, Brasov.

Din 1990 I.T.B. devine R.A.T.B., iar restul e istorie contemporana.

Întreprinderea de transport București (I.T.B.), nume actual Regia Autonomă de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. Transportul public de suprafață în București este în responsabilitatea Regiei Autonome de Transport București (R.A.T.B.), și include un sistem extensiv de autobuze, troleibuze, tramvaie și o linie de metrou ușor. Rețeaua R.A.T.B. este una dintre cele mai dense din Europa, fiind a patra cea mai întinsă de pe continent, constând în 106 linii de autobuz, 18 linii de troleibuz și 23 linii de tramvai (incluzând și metroul ușor). Începuturile transportului public în București datează din anul 1871, când este înființată „Societatea Română de Tramvaiuri”. Pe data de 9 decembrie 1894 circulă primul tramvai electric în București. După război, numele societății este schimbat în "Întreprinderea de Transport București" (I.T.B.) și se înființează prima linie de troleibuz, pe traseul Piața Victoriei – Hipodrom.

În anul 1990 „Întreprinderea de Transport București” se transformă în „Regia Autonomă de Transport București”, serviciile de taxi și maxi-taxi fiind despărțite de R.A.T.B.. Sus am postat o evolutie a siglelor I.T.B, de-a lungul vremurilor. Pentru delectarea ochiului tău, dragă vizitator, am mai postat un bilet de călătorie, un certificat provizoriu de acțiuni și două acțiuni emise de către Societatea comunală a tramvaielor - București.

Jeton - Jean Durieu - Bucuresci 25

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Nu am găsit nicio informație despre jeton sau persoana înscrisă pe acest jeton.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, de acum sau altădată și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.