Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - FEMEI CELEBRE DIN ROMÂNIA: ALICE VOINESCU, SMARANDA BRĂESCU ȘI SARMIZA BILCESCU

În data de 5 martie 2021 Romfilatelia a lansat în circulația filatelică mondială o nouă emisiune de mărci poștale intitulată Femei celebre din România, dedicată unor personalități feminine de excepție.

***

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentat chipul lui Alice Voineascu (1885 - 1961), prima româncă doctor în filosofie.

Scriitoare, traducătoare și critic de teatru, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, iar în 1913 a obținut doctoratul în filosofie la Universitatea Sorbona din Paris, devenind prima femeie din România cu titlul de doctor în această disciplină. A primit propuneri de angajare în universități din Franța și SUA, dar le-a refuzat, întorcându-se în România. La începutul secolului al XX-lea, a dorit să predea filozofia la Universitatea București, dar a fost împiedicată deoarece asemenea posturi erau apanajul bărbaților. În aceste împrejurări s-a concentrat asupra esteticii și istoriei teatrului, devenind, în 1922, profesor titular la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București.

Conferințele sale erau considerate adevărate prelegeri de umanism. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă și drama elisabetană (cu precădere Shakespeare). A ținut și cursuri de sociologie la Înalta Școală de Asistență Socială, militând pentru emanciparea și educarea femeilor. După venirea comuniștilor la putere, deoarece își exprimase dezacordul față de politica autorităților, existența ei a devenit extrem de dificilă: în 1948, a fost pensionată forțat, iar în 1951 a fost arestată și a petrecut un an și șapte luni în închisoare. Ulterior, a avut domiciliu obligatoriu în comuna Costești din județul Iași, până în 1954. După ce s-a întors în București, a supraviețuit datorită unei mici pensii și câștigului obținut din munca de traducător. A rămas în istoria culturii românești prin cărțile de filosofie, estetică și teatru pe care le-a publicat, dar și prin remarcabilul ei Jurnal, care cuprinde, pe lângă întâmplări din propria-i viață, pagini-document despre oameni și evenimente din perioada interbelică și cea comunistă.

***

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,50 lei, este reprezentat chipul lui Smaranda Brăescu (1897 - 1948) - prima femeie parașutist cu brevet din România.

S-a născut în satul Hănţeşti, comuna Buciumeni, azi în judeţul Galaţi. Între anii 1924 – 1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta de la înălțimea de 600 de metri. A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa. În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra Escadrilă Albă, de avioane sanitare, pe frontul de est.

Devenind pasionată de aviație de la o vârstă tânără, a urmat cursuri în Germania, obținând brevetul internațional de parașutist. La 2 octombrie 1931, a stabilit primul ei record, pe care a ținut să îl realizeze în România: a doborât recordul feminin mondial și recordul european masculin la parașutism, sărind de la înălțimea de 6000 m. Apoi, ambiția ei a dus-o mai departe, în America, pentru a încerca să doboare și recordul mondial absolut. După antrenamente dure și mari dificultăți în obținerea unui avion și a autorizației de a efectua saltul, a reușit. La 19 mai 1932, la Sacramento, SUA, a stabilit un nou record mondial la saltul cu parașuta: 7233 m. Ulterior, a obținut și brevet de pilot, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a activat în România ca instructor de parașutiști și ca pilot voluntar în aviația sanitară. Condamnată în contumacie la închisoare, de către regimul comunist, pentru semnarea unui protest împotriva falsificării alegerilor din 1946, a fost nevoită să se ascundă, sub nume de împrumut, până când s-a stins din viață, în anul 1948. O versiune acceptată este că a decedat pe data de 2 februarie 1948 şi a fost înmormântată la Cluj. Chiar dacă azi recordul mondial de salt cu parașuta este de peste 41000 metri, performanțele Smarandei Brăescu rămân excepționale pentru acea vreme. Pentru recordurile obținute, a fost declarată în anul 1932 „sportiva nr. 1 a lumii”.

***

Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei este reprezentat chipul lui Sarmiza Bilceascu (1867 - 1935), prima femeie avocat din România.

Este prima femeie care a studiat dreptul la Universitatea Sorbona din Paris și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în drept. A fost căsăstorită cu inginerul Constantin Alimăneșteanu. Înscriindu-se la Facultatea de Drept de la Universitatea Sorbona, a devenit cea dintâi reprezentantă a sexului feminin care urma cursurile acestei facultăți. Colegii ei au acceptat-o cu ușurință; în schimb, nu toți profesorii s-au arătat la fel de lipsiți de prejudecăți: unii au mers până la a-i interzice să asiste la cursurile lor. Totuși, Sarmiza Bilcescu a perseverat, și-a luat examenele cu brio, obținând în 1887 licența în științe juridice, iar în 1890 a devenit prima femeie din lume care a obținut titlul academic de doctor în drept, cu teza „Despre condițiunea legală a mamei în dreptul român și francez“, în care pleda pentru egalitatea dintre femeie și bărbat în căsnicie și în ceea ce privește drepturile asupra copilului.

Revenind în România, a solicitat înscrierea în Baroul de Ilfov. Deși cererea ei i-a derutat pe profesori, a fost acceptată, Sarmiza Bilcescu devenind astfel, în 1891, prima femeie avocat din România. Totuși, nu a profesat avocatura, căci mentalitatea clienților îi determina pe aceștia să apeleze la avocați bărbați. În schimb, s-a dedicat activității filantropice, îmbunătățirii condiției și a drepturilor femeilor, educației, promovării culturii românești. La 18 martie 1894 a înființat Societatea Domnişoarelor Române, având drept scop unitatea culturală a românilor. A fost prietena reginei Maria, căreia i-a predat lecţii de limba română şi alături de care a susţinut concerte de pian. Sarmiza Bilcescu a militat pentru înfiinţarea de centre pentru lucrul costumelor naţionale, „ateliere de cusătorie”, mai cu seamă în mediul rural, dovedind un patriotism ieşit din comun. Elocvent în acest sens este faptul că ea trimitea costume naţionale unor doamne importante din afara graniţelor ţării sau tablouri ce conţineau imagini din ţară, toate acestea ajutând la crearea unei bune imagini a României. În anul 1913 a creat Consiliul Superior al Industriei casnice, un organism menit să pună în valoare importanţa şi frumuseţea îndeletnicirilor şi tradiţiilor din mediul rural. A fost de un real sprijin şi pentru studenţi, împlicându-se în înfiinţarea de cămine şi cantine pentru aceştia, mai ales pentru studenţii de la Drept, însă a avut o contribuţie importantă şi în proiecte de sprijin al educaţiei pentru copii, în general. A fost Preşedinta Federaţiei Femeilor Universitare, a intrat chiar şi în politică candidând, în anii ’30, pe listele Partidului Naţional Liberal, a fost membră în comitetele de patronare ale mai multor baluri cu scopuri de binefacere. Pentru sprijinul acordat celor din jur şi pentru nenumăratele acte de caritate, a fost supranumită „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii“. În anul 1935, a ieşit din viaţa publică şi s-a retras la Româneşti-Muscel, unde a trecut la cele veşnice la 26 august 1935. Sarmiza Bilcescu a fost înmormântată în costum popular naţional şi a lăsat prin testament suma de 25 de milioane de lei, pentru construirea clădirii Palatului Industriei Casnice.

xxx

CAPCANELE LIMBII ROMÂNE

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA SARA-MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE,

CÂTEVA PLACHETE ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

(Maica Domnului cu Fiul)

Institutul biblic și de misiune ortodox București

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iiisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de către Arhanghelul Gabriel,ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus. Conform definițiilor dogmatice adoptate de Sinodul ecumenic de la Efes, din anul 431, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie - Eva - tot printr-o femeie - Maria - a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea "noua Evă". Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, și, ca exemplu, aproximativ 70% din catedralele franceze.

General E. Arion

Patronul construirii Palatului invalizilor militari

Inițiativa Societății "Santinela" - 1902

Eracle (Eraclie) Arion, a fost un general român de divizie, comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 2 Armată și guvernator al Cetății București, care s-a născut la data de 24 februarie 1838 în București și a decedat la data de 7 septembrie 1903 tot în București. Se trage dintr-o familie boiernași ialomițeni, fiind unul din cei 16 copii ai lui Scarlat Arion. Tânărul Arion s-a decis de timpuriu pentru o carieră militară. El a fost admis la „Școala de Ofițeri” din București (1855-1857), și după absolvirea ei, a urmat „Școala Politehnică din Paris” precum și „Școala de Artilerie și Geniu” la Metz (1857-1861), devenind sublocotenent (1857) și locotenent (1861). Arion a avansat rapid în cariera militară și mai departe, obținând gradele militare de căpitan - 1864, de maior -1868 și de locotenent colonel - în 1870. În această perioadă a îndeplinit diverse funcții. În perioada 1861-1863, Arion a fost, între altele, comandant de secție în Regimentul Artilerie nr. 1 al Armatei Române, apoi transferat ca ofițer al Statului Major în Direcția Artilerie din Ministerul de Război (1863-1864 și 1868-1870). El s-a preocupat în acest timp de dezvoltarea și înzestrarea artileriei, din 1864-1868, a supravegheat ca ofițer în Direcția Artilerie din Ministerul de Război fabricarea tunurilor comandate de Ministerul de război la „Fabrica de Armament” din Nantes. În anul 1875, Eracle Arion a fost avansat colonel și numit șef al Serviciului Artilerie din Marel Stata Major (1875-1877), apoi atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marele Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu (1881-1882). Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele artileriei teritoriale. În acest context a elaborat „Instrucțiunile asupra artileriei în luptă”. A participat la războiul de independență, organizând bateriile “Mircea” și „Elisabeta” pentru apărarea orașului Calafat, unde a fost prezent la întâiul foc de tun tras de „Bateria Carol” la Calafat, sub ochii domnitorului . De asemenea, a coordonat construirea podului de peste Dunăre de la Săliștioara - Măgura, a condus pregătirea intrării în acțiune a artileriei la Asediul Plevnei, fiind prezent, alături de alți ofițeri români, la capitularea lui Osman Nuri Pașa. În anul 1883, Arion a fost numit general de brigadă și inspector general al artileriei, funcție care a îndeplinit-o până în 1892. Cu acest rang a deținut două poziții foarte prestigioase și importante. El a fost comandant al Corpului 2 Armată (1893-1902) și al cetății București (1895-1903). În anul 1902, ofițerul Arion a fost trecut la gradul de general de divizie . A făcut parte din comisia pentru experimentarea cupolelor forturilor cetății București, din toate comisiile tehnice chemate a se pronunța asupra armamentului oștirii, precum și din consiliile de apărare a țării prezidate de rege. Eracle Arion a fost un ofițer multiplu decorat, între altele cu:

Ordinul național “Steaua României”
Ordinul regal “Virtutea militară” de aur
Crucea regală română “Trecerea Dunării”
Medalia regală română “Apărătorii Independenței”
Marea Cruce a Ordinului imperial german “Crucea de Fier”
Ordinul “Sfânta Ana” clasa a 2-a
Ordinul imperial rus “Sfântul Vladimir” clasa a 4-a
Medalia comemorativă rusă a Războiului din 1877-1878

În necrologul publicat de Revista Artileriei, septembrie 1903, se spune : „A trăit muncind, iar munca i-a fost rodnică și rodul îmbelșugat. A fost dascălul neîntrecut al artileriștilor români. A fost oșteanul credincios și devotat patriei și tronului.”

Placheta - Direcția cercetare a armatei - Marele Stat Major

Ministerul Apărării Naționale - România

Cercetaşii sunt o specialitate militară aparte din structura trupelor de uscat, înrudită cu infanteria, una dintre cele mai discrete forţe ale României, având o istorie bazată pe trei conflagraţii în care armata a fost implicată. Militarii acestei forţe sunt mereu primii pe front şi nu rareori s-a întâmplat să rămână izolaţi şi să fie astfel obligaţi să-şi procure singuri apă şi mâncare. În 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Ordinul de Zi nr. 83, a semnat actul de constituire a “Secţiei a II-a” din cadrul “Corpului de Stat Major General”, ca prim element organizat al cercetarii Armatei române.Vremurile au trecut, cercetarea şi-a făcut din plin datoria în cele trei mari conflagraţii în care Armata României a fost implicată. Cercetaşii ajung să îşi perfecţioneze metodele optime pentru culegerea de informaţii despre inamic, în toate condiţiile de timp şi vreme, ziua sau noaptea. Deţinerea informaţiei este elementul-cheie pentru reuşita oricărei misiuni. Au învăţat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile şi sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei maşini, a unui om sau animal. Ei sunt cei care iau pulsul fierbinte al ariei de responsabilitate. Sunt primii care se expun pericolului şi care îşi sacrifică viaţa pentru ceilalţi dacă situaţia o impune. A fi cercetaş înseamnă să vezi şi să nu fii văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fii discret dar, totodată, omniprezent. „Audi, vidi, sile!” („Ascultă, urmăreşte şi taci”) este motto-ul care defineşte blazonul cercetaşilor. Reuşita oricărei misiuni de luptă este asigurată de deţinerea informaţiei, care depinde de rapiditatea cu care este oferită conducătorilor militari şi de calitatea acesteia, nu de puţine ori o decizie corectă luată la timp ducând la salvarea de vieţi omeneşti în cadrul unor teatre de operaţii. Cercetaşii sunt cei care se infiltrează în spatele liniilor inamice, cei care învaţă comportamentul localnicilor şi pot distinge urmele lăsate de maşini, animale şi oameni. Cercetaşii sunt controlorii vigilenţei de care dau dovadă toate celelalte unităţi ale armatei şi din acest motiv sunt priviţi cu circumspecţie de către acestea, atât în ţară cât, mai ales, în garnizoana de reşedinţă; cercetaşii, atât în aplicaţii, cât şi în misiuni pe obiective reale, acţionează ca în dispozitivul inamicului; sunt ca şi străini în propria lor ţară pentru că ei nu trebuie să fie văzuţi sau simţiţi că sunt în zonă nici de militarii din unităţile pe care le verifică, dar nici de populaţia civilă; cercetaşii acţionează în condiţii atipice şi anume: pe timp de vizibilitate redusă, în timpul intemperiilor de orice fel, urmărind realizarea surprinderii şi încercând să-şi îndeplinească misiunile fără a folosi, pe cât posibil, violenţa. Mulți cercetași ai Armate Române a dat sacrificiul suprem pe teatrele internaționale de operațiuni militare.

Insigna - Cupa U.T.C. '87 (lupte)

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Insigna - Mașinexport - România

Mașinexport este o companie românească de export exterior cu sediul central în București, pe Strada Labirint, nr.205. Compania operează în sfera comercianților cu ridicata a utilajelor, echipamentelor și consumabilelor. Masinexport a fost constituită în data de 28 decembrie 1994. În anul 2019 compania a raportat o creștere a veniturilor nete din vânzări de 10,29% în 2019 deși activele sale totale au scăzut cu 26,55%.

____________ooOoo____________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ