Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECTIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 50 de ani de la executarea primului zbor transatlantic cu avionul Concorde. Pe aversul monedei se prezintă silueta din față a avionului Concorde, aflat în zbor deasupra Canalului Mânecii. Pe sol se disting suprafețe de uscat și de apă, iar deasupra pe un planiglob este marcată cursa regulată Paris – New York. La partea de jos a aversului sunt aplicate inscripțiile: “CONCORDE” (tipul avionului); “1969 premier vol” (1969 – primul zbor) și “2019” (anul emiterii monedei). Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în stânga jos: “RF” (inițialele de la Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2019, seria – istoria aviației mondiale, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 3000 exemplare și calitatea – proof.

Concorde, denumire oficială completă Aérospatiale-BAC Concorde a fost un avion supersonic de pasageri, rezultatul cooperării între compania franceză Aerospațiale și compania engleză British Aircraft Corporation. Cu doar 20 de aeronave construite în total, costul fazei de dezvoltare a reprezentat un mare eșec economic. În plus, Air France și British Airways au fost subvenționate de guverne pentru a cumpăra aeronava. Zburând pentru prima oară în anul 1969, Concorde și-a început serviciul comercial în 1976 și a continuat timp de 27 de ani. A operat zboruri transatlantice din Heathrow, Londra (British Airways) și Charles de Gaulle, Paris (Air France) către JFK, New York și Dulles, Washington; zburând la viteze record, parcurgând aceste distanțe în mai puțin de jumătate din timpul celorlalte avioane. Urmare a unicului accident din 25 iulie 2000, a efectelor economice ce au urmat evenimentelor din 11 septembrie 2001 și a altor factori, zborurile cu acest avion au încetat la 24 noiembrie 2003. Concorde a fost un aparat cu aripile în forma literei delta (sau “ogivă”) cu patru motoare Olympus bazate pe cele dezvoltate inițial pentru bombardierul strategic Avro Vulcan. Motoarele au fost construite în cooperare de către Rolls-Royce și SNECMA. Concorde a fost primul avion civil cu circuite de comandă a zborului complet electrice. Botul avionului era înclinabil pentru o mai bună vizibilitate la viteze mici și aerodinamicitate sporită la viteze mari. Acestea și alte caracteristici îi permiteau avionului Concorde să atingă o viteză medie de croazieră de 2,02 Mach (circa 2.140 km/h) la o altitudine maximă de zbor de 18300 metri, peste dublul vitezei avioanelor convenționale. Viteza de aterizare era relativ ridicată: 298 km/h. Avionul Concorde a beneficiat de numeroase inovații tehnice. Beneficiul principal al programului Concorde a fost experiența dobândită în proiectare și fabricare care mai târziu a stat la temelia consorțiului Airbus. Implicarea Snecma Moteurs în programul Concorde a pregătit debutul companiei în designul și producția de motoare pentru sectorul civil, deschizând cooperarea internațională cu General Electric și producerea seriei de motoare de succes CFM56. Datorită vitezei relativ ridicate de zbor, Concorde avea nevoie de frâne excelente și în acest scop folosea un sistem anti-blocaj, ce prevenea blocarea roților în cazul aplicării unei forțe de frânare maxime, permițând decelerare și control maxime în timpul frânării, mai ales în condiții de ploaie. Discurile de frână erau fabricate din ceramică și era nevoie de 1600 de m pentru a opri avionul de 185 tone de la viteza de aterizare de 305 km/h. Discurile se încălzeau în timpul manevrei de frânare la temperaturi cuprinse între 300 °C și 500 °C, având nevoie de câteva ore pentru a se răci, fiind montate ventilatoare care grăbeau răcirea acestora. O sondă de temperatură era montată pe fiecare disc pentru a monitoriza temperaturile discurilor de frânare. Dotările de confort ale avionului Concorde erau sub cele ale avioanelor din clasa Boeng, dar totul era compensat reducerea duratei curselor aeriene. Pentru a compensa lipsa confortului, serviciul la bord era la standardele cel mai înalte. Pasagerilor li se oferea șampanie gratuit și mâncare aleasă servită cu tacâmuri de argint în miniatură. Experiența trecerii barierei sunetului era însoțită de o scurtă accelerare susținută și era anunțată de către unul din piloți. Zburând la altitudine dublă față de a unui avion convențional, prin ferestre se putea observa distinct curbura Pământului iar turbulențele erau rare. Viteza avionului Concorde o depășea pe cea a crepusculului, putând să egaleze sau să depășească viteza de rotație a pământului. La zborurile spre vest, era posibilă sosirea la o ora locală mai devreme decât ora de plecare. Pe anumite zboruri transatlantice cu plecare din Heathrow sau Paris, puteai să decolezi chiar după apusul soarelui și să îl ajungi din urmă, aterizând ziua. Acest lucru era bine mediatizat de British Airways, care folosea sloganul "Ajungi înainte să pleci." Iată de ce Concorde rămâne un simbol al aviației, al tehnicii de vârf al perioadei în care a fost construit.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează avionul Lockheed P-38. Pe aversul monedei se prezintă silueta din față a avionului Lockheed P-38, aflat în zbor. În spatele avionului se observă o dâră de fum, iar sub burta avionului se distinge un glob pământesc stilizat pe care există copaci și un copil (Micul Prinț pe micuța sa planetă). La partea superioară a monedei se distinge chipul lui Antoine de Saint-Exupery. În partea dreaptă a monedei, pe dâra de fum, apare înscrisul pe trei rânduri orizontale: “Lockheed P-38 F-5 B1.LO” (tipul avionului). La partea inferioară a monedei este marcat anul emiterii monei: “2019”, iar în partea stângă și sus a monedei, circular pe conturul monedei este inscripționat: “Antoine de Saint-Exupery”. Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în stânga jos: “RF” (inițialele de la Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).

Lockheed P-38 Lightning este un avion de vânătoare din cel de-al doilea război mondial, proiectat de Hall Hibbard și Kelly Johnson pentru firma americană Lockheed. Primul prototp al unui P-38 a efectuat primul său zbor la 27 ianuarie 1939. Avionul de vânătoare are un aspect distinctiv având două motoare la distanță, carlinga avionului în nacela centrală, iar în botul avionului se află atât tunul, cât și mitralierele. Avionul a fost folosit pentru: bombardament în picaj, bombardament, atac la sol, recunoaștere și escortă bombardiere la mare distanță când e echipat cu rezervoare suplimentare. Acest avion a repurtat mari succese în Teatrul de Operațiuni din Pacific și în zona de operații China-Burma-India, ocazii cu care s-au remarcat așii americani: Richard Bong (40 victorii aeriene) și Thomas McGuire (38 victorii). Până la apariția în număr mare a avionului de vânătoare P-51D Mustang, (anul 1965) P-38 a fost principalul avion de vânătoare cu rază lungă de acțiune. Redau mai jos câteva dintre caracteristicile tehnice ale avionului: aparate fabricate – aproximativ 10000, echipaj – 1 persoană, lungime – 11,53 metri, anvergura aripilor – 11,53 metri, înălțime – 3,9 metri, suprafața aripilor – 30,43 metri pătrați, masa maximă la decolare – 9798 kilograme, propulsie – 2 motoare Allison V 1710 cu 12 cilindri în V, putere – 1600 CP, viteză maximă – 650 kilometri pe oră, plafonul de zbor – 12000 metri, autonomie de zbor – 3640 kilometri, armament – 4 mitraliere calibru 12,7 milimetri, 1 tun de 20 milimetri, 2 bombe a 454 kilograme, 2 rachete de 127 milimetri și o torpilă.

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry, a fost un poet, jurnalist, aristocrat, romancier și eseist francez, aviator căzut pe frontul antifascist, care s-a născut la 29 iunie 1900 la Lyon și a decedat la 31 iulie 1944, în timpul unui atac aerian, deasupra Mării Mediterane. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț - 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în trei sute șaizeci și una de limbi. La începutul celui de-al doilea război mondial se înrolează în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940 părăsește Franța, stabilindu-se la New York. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de nord, Saint-Exupéry părăsește America și își reia activitatea ca pilot de război. În timpul unui zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său, Lockeed P-38, este doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat, de atunci, dispărut. Alte opere din creația sa sunt romanele: Curieul de sud, Zbor de noapte, Pământul oamenilor sau Pilot de război.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează aniversarea a 80 de ani de la Bătălia Angliei. Bătălia Angliei (10 iulie – 31 octombrie 1940) este numele dat eforturilor depuse de aviația germană pentru câștigarea superiorității aeriene asupra aviației britanice, înaintea unei invazii terestre și aeriene asupra Marii Britanii, în timpul celui de-al doilea război mondial. Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forțele aeriene. A fost de asemenea cea mai mare și susținută campanie de bombardamente desfășurată până la acea dată și primul test adevărat al teoriilor bombardamentelor strategice dezvoltate după primul război mondial. Eșecul Germaniei Naziste de a distruge forța aeriană a Angliei sau de înfrângere a stării de spirit a guvernului sau poporului britanic este considerată prima înfrângere majoră a celui de-al Treilea Reich. Pe aversul monedei se prezintă silueta a două avioane Supermarine Spitfire, în zbor. La partea superioară a monedei, pe contur, este aplicată inscripția: “SUPERMARINE SPITFIRE” (tipul avionului), iar în partea de jos este marcat anul emiterii monedei: “2020”. Pe partea din stânga jos, pe coturul monedei, pe două rânduri este aplicată inscripția: “80 ANS DE LA BATAILLE D’ANGLETERRE”, iar pe partea din dreapta jos, tot periferic pe contur, pe două rânduri: “80 TH ANNIVERSARY OF THE BATTLE OF BRITAIN”, ambele inscripții însemnând – 80 de ani de la Bătălia Angliei. Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în stânga jos: “RF” (inițialele de la Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2020, seria – istoria aviației mondiale, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 3000 exemplare și calitatea – proof.

Avionul de vânătoare britanic Supermarine Spitfire este un avion monobloc folosit de către aviația britanică și alte țări în cel de-al doilea război mondial. Aparatul a fost produs în număr mai mare decât oricare alt avion britanic. Spitfire a fost proiectat de Reginald Joseph Mitchell ca un avion cu rază scurtă de acțiune, de interceptare, de înaltă performanță. Mitchell a continuat să îmbunătățească performanțele avionului până la moartea sa din 1937 din cauza cancerului, munca sa fiind preluată de colegul său Joseph Smith. Aripa eliptică a Spitfire avea o secțiune transversală mică, ceea ce permitea o viteză maximă mai mare decât în cazul celorlalte avioane de pe vremea sa. Viteza era considerată esențială pentru ca avionul să-și poată îndeplini rolul de apărare a Marii Britanii față de bombardierele inamice. După Bătălia Angliei Spitfire a devenit coloana vertebrală a Comandamentului englez de Avioane de vânătoare, participând în luptele din Pacific, Europa, Marea Mediterană și în Asia de sud-est. Foarte iubit de piloții săi Spitfire a primit diverse roluri: interceptare, recunoaștere, vânătoare-bombardament, avion cu bază pe portavioane precum și avion de antrenament. Avionul era propulsat de un motor de 600 CP (450 kW), cu răcire prin evaporare de tip Rolls-Royce Goshawk. Acest avion și-a făcut primul zbor în februarie 1934. Enumăr mai jos câteva dintre caracteristicile tehnice ale avionului: exemplare fabricate – 20351 bucăți, echipaj – 1 persoană, lungime – 9,12 metri, anvergura aripilor – 11,23 metri, înălțime – 3,86 metri, suprafața aripilor – 22,48 metri pătrați, masa maximă la decolare – 2990 kilograme, propulsie – 2 motoare Rolls-Royce, viteza maximă – 721 kilometri pe oră, plafon maxim de zbor – 13560 metri, autonomie de zbor – maxim 740 kilometri, armament – 8 mitraliere calibru 7,7 milimetri, 2 mitraliere calibru 12,7 milimetri, 2 tunuri calibru 20 milimetri, 2 bombe de 113 kilograme și încă una de 227 kilograme,

xxx

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA SARA-MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

CAPCANELE LIMBII ROMÂNE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ion Budai Deleanu * 1760 - 1820

250 de ani de la naștere

Ioan Budai-Deleanu a fost un scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene, care s-a născut la data de 6 ianuarie 1760 în localitatea Cigmău, lângă Geoagiu – Hunedoara și a decedat la data 24 august 1820 la Lemberg – Imperiul austriac (astăzi Lvov - Ucraina). A fost primul dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău. A făcut studii elementare la Cigmău, seminarul greco-catolic la Blaj (din 1772) și apoi Facultatea de Filosofie din Viena (1777-1779). Ulterior trece la Facultatea de Teologie (1780-1783) ca bursier al Colegiului Sf. Barbara. Obține titlul de doctor în filosofie. Câștigă o solidă cultură umanistă, adâncește studiul limbii latine și învață limbile germană, franceză și italiană. Este unul din reprezentanții de frunte ai Școlii Ardelene.În timpul studiilor de la Viena i-a cunoscut pe Samuil Micu, Petru Maior și pe Gheorghe Șincai, împărtășind convingerile iluministe ale acestora. La Viena a îndeplinit pentru un timp slujba de psalt la Biserica Sf.Barbara. Apoi a devenit profesor și prefect de studii, pentru scurt timp, la seminarul de la Blaj (1787). A intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob și a renunțat la intenția de a fi hirotonisit ca preot. S-a stabilit la Lvov, unde a obținut, prin concurs, postul de secretar juridic al tribunalului provincial. În 1796 este avansat consilier (judecător) la Curtea de Apel, funcție pe care o deține tot restul vieții. Elaborează numeroase lucrări, cele mai multe rămase însă în manuscris, și publicate – doar în parte – mult după moartea sa. Îl preocupă domenii variate: drept, pedagogie, istorie, etnografie, lingvistică și literatură. La scrierile originale se adaugă traduceri de opere legislative și literare. Este autorul primei epopei în limba română, "poemationul eroi-comic" Țiganiada sau Tabăra țiganilor. Țiganiada a fost redactată în două versiuni: prima, din 1800, este mai stufoasă și cu o acțiune mai complicată, a doua, din 1812, mai echilibrată și mai artistică. Din păcate, ea nu a fost cunoscută decât târziu, publicată mai întâi într-o revistă obscură, Buciumul român în 1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în 1925. Opera aparține genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică. Este singura

epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos, parodierea ordinii universale. În semn de apreciere, câte o stradă din orașele Arad, București, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu și Timișoara, precum și Casa de Cultură din Geoagiu poartă numele marelui om de cultură - Ion Budai Deleanu.

Insigna - Pentru merite deosebite

Jandarmeria română

Jandarmeria Română este structura militară cu atribuții în menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, cât și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită.

Jandarmeria Română este subordonată Ministerului Internelor si Administratiei publice. A fost fondata in anul 1893 si refondata după căderea comunismului, în anul 1990. Sus este postat logo-ul Jandarmeriei romane și uniformei ale Jandarmeriei române interbelice. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi". Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri. Totodată, în această lege se stabilea Jandarmeriei următoarelemisiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile. În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr.896 din 20 iunie 1864. Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.

Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul jandarmilor de oraş din 1665 au constituit principalele documente pe baza cărora şi-a organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi și regulamente.

Perioada 1866 - 1867 se caracterizează prin transformări în sistemul de apărare al ţării în anii 1868, 1872, 1874 şi 1877, având drept rezultat modernizarea şi pregătirea armatei române, care prin strălucite fapte de arme, în Războiul pentru independenţă al României din 1877-1878 s-a acoperit de glorie, consfinţind independenţa. În anul 1893 s-a aprobat Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale iar în anul 1908 Legea Jandarmeriei.

Jeton neidentificat - 3 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul de deasupra este de formă rotundă, cu diametrul 18 milimetri, fiind confecționat din alamă. Atât pe avers cât și pe revers, în interiorul unui cerc perlat exterior este aplicată inscripția: “3 LEI”. Nu se cunoaște unde și în ce scop s-a folosit acest jeton.

Jeton neidentificat - 5 lei *

Jetonul de deasupra este de formă rotundă, cu diametrul 21,2 milimetri, fiind confecționat din alamă. Atât pe avers cât și pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este aplicată inscripția: “5 LEI”. În dreapta înscrisului jetonul este poansonat pe ambele fețe cu câte o stea. Nu se cunoaște unde și în ce scop s-a folosit acest jeton.

Insigna - Fruntaș în sectorul de panificație

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia cât și pentru realizarea de economii. Aici se încadrează și distincția Fruntaș în sectorul de panificație. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului” Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Nici de pe această insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, spicele de grâu simbolizând agricultura intensivă sau roata dințată reprezentând industrializarea socialistă.

Semn armă - aviație

Semnul de armă este un simbol metalic, aproximativ ca o insignă, care se poartă pe epoletul oricărui militar, indiferent de gradul acestuia, între nasture şi însemnul de grad. A se vedea poza epoletului militar de maior intendent din perioada comunistă.