Epaminonda's Blog.....: GLOWNA

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea poloneză GLOWNA, municipalitatea

POZNAN, voievodatul POLONIA MARE.

Columna Fecioara Maria

Biserica

Troița

Cazarma pompierilor

Arhitectură locală

Vedere generală

xxx

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA - SARA MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

DE LUAT AMINTE!

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL VASLUI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Societatea Numismatică Română - Secția Bârlad

Aniversarea a 25 de ani de rodnică activitate 1985 - 2010

Moneda Histria, tipul cu Apolon, tezaur Fedești, jud.Vaslui

Era pe la începutul veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Aversul medaliei prezentate mai sus prezintă chipul domnitorului moldovean Despot-Vodă, de pe moneda ce chiar el bătutr-o în anul 1562. Despot Vodă, nume real Ioan Iacob Heraclid sau Iacob Eraclide, a fost domn al Moldovei în perioada 18 noiembrie 1561 – 5 noiembrie 1563. De origine greacă, el s-a născut în anul 1511 pe insula Creta sau Samos, tatăl său fiind marinar. Intră de timpuriu în slujba unui nobil, grec, Iacob Eraclide, care purta titlul de despot de Samos și Paros. Acesta i-a dat și o anumită educație prin dascălul Ioan Lascaris, de la care învață filosofia și literatura. Mai târziu, pe patul de moarte, nobilul grec îl numește moștenitor al său. Punând mâna pe hârtiile tatalui său adoptiv, s-a dat drept fiu legitim al acestuia luându-i numele și câștigă folosind documentele fostului său stăpân și drepturile acestuia, respectiv de a purta titlul de principe. În anul 1547s-a înscris la universitatea din Montpellier, sub numele de Iacob de Marchetti, unde a început să studieze medicina, ceea ce presupune cunoașterea limbilor greacă și latină. După câteva peripeții va apărea la curtea regelui Henric al II-lea și va participa, în rândurile armatei franceze, la lupta pentru recucerirea orașului Metz, deținut de armatele lui Carol al V-lea.
După alte peripeții părăsește Franța și intră sub comanda contelui Günter de Schwarzburg în armata lui Carol al V-lea, care a înfruntat armata franceză la Renty, în snul 1554. Rănit, petrece mai multe luni la Anvers, unde redactează în limba latină o scriere referitoare la evenimentele militare la care luase parte, denumită "De Marini quod Teronovam vacant atque Hedini expugnatione", tradusă în românește de P. Rășcanu, în anul 1865. În anul 1555 a fost primit de Carol al V-lea, care l-a investit “cavaler și conte palatin”, iar arborele său genealogic a fost legalizat de cancelaria aulică. În virtutea titlului de conte palatin, Iacob avea dreptul de a acorda oficiul de notar, să promoveze doctori și să acorde titlul de ... poet laureat. După înfrângerea lui Carol la Renty, s-a retras trecând prin Germania, Danemarca, Suedia, Prusia, Polonia și poposind în final la curtea domnitorului moldav Alexandru Lăpișneanu, cu a cărui soție Ruxandra, pretindea că este în legături de rudenie. Având cu mult timp înainte ochii ațintiți către tronul Moldovei, a început să lucreze la surparea lui Lăpușneanu, împrietenindu-se și cu Moțoc, neadormitul conspirator.Uneltirile lui Despot ies curând la iveala și e silit să fugă la Brașov. Urmărit și aici de Lăpușneanu, se retrage la nobilul polon, Albert Laski, pe domeniul acestuia din Slovacia, și îl convinge pe acesta să-l ajute să ia tronul Moldovei. Beneficind și de ajutorul împăratului Ferdinand reușește să-l bată pe Lăpușneanu la Verbia (un sat din județul Suceava) în 10 noiembrie 1561 și urcă pe tronul Moldovei. Ajuns pe tron, Despot ia numele de "Ioan-vodă" și își asigură grația sultanului prin urcarea tributului la 50000 de scuzi, precum și protecția ambasadorului Franței. În curând însă situația sa se îngreunează, contribuind la asta și Laski și nemulțumirea țării. Criza a fost agravată de decizia lui Despot de a bate monedă, pentru care s-a folosit aurul și argintul bisericilor. Remarcabilă este emiterea primului taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. Încercările lui, de altfel foarte lăudabile, de a reforma moravurile decăzute ale țării, marginalizarea boierilor prin aducerea de consilieri străini, și împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea. În fruntea nemulțumirilor se pune hatmanul Ștefan Tomșa care îl învinge la Suceava (5 noiembrie 1563). Istoria lui Despot l-a inspirat pe Vasile Alecsandri să scrie drama Despot-Vodă.

Reversul medaliei prezentate mai sus prezintă o monedă Histria descoperită la Fedești, comuna Șuletea, județul Vaslui, în anul 1976, într-un tezaur de aproape 300 piese de bronz. Monedele de „tip Fedeşti” au o patină verde senzaţională și sunt bătute în secolele IV-III î.Hr. Monedele este rotundă, cu diametrul de 16-17 milimetri și greutatea de 4,36 grame. Acest tip de monede au pe avers capul lui Apollo cu cununa de lauri privind spre dreapta, iar pe revers emblema orașului Histria, vulturul aflat pe delfin (un simbol marinăresc).

Zeul Apolo, cel ce apare pe monede era zeul artelor (protectorul celor nouă muze) şi luminii, fiind fiul lui Zeus şi al zeiţei Leto (ce reprezenta uitarea), frate al zeiţei Artemis (Diana la romani) ce a fost ucis la Delfi.

Întreprinderea de confecții - Bârlad - 50 * 1939 - 1989

M.I.U. - (Ministerul Industriei Ușoare)

50 de ani de la înființarea primelor ateliere

ale actualei Întreprinderi de confecții - Bârlad

Societatea numismatică română - Secția Bârlad

Întreprinderea de confectii Bârlad este o întreprindere din România care operează în industria fabricării accesoriilor de îmbrăcăminte și altor articole de îmbrăcăminte. Din data de 15 februarie 1991 este privatizată, în prezent având aproximativ 950 angajați. Din ultimele date financiare, compania Confectii Bârlad SA a raportat o creștere venitului net de vânzări din 2,35% în 2020. Compania a investit în modernizarea fabricii, executând astfel produse de înaltă calitate. Adresa de corespondență a societății este Strada Tecuciului, nr. 2. Confecții Bârlad, o companie cu istorie, și-a început activitatea în anul 1939, când au fost construite „Atelierele de reparat confecții pentru armată”, iar după naționalizarea mijloacelor de producție, în iulie 1948, a devenit Întreprindere de stat. În această perioadă, profilul sortimental al întreprinderii a fost format din îmbrăcăminte exterioară de protecție – bluze, pantaloni vătuiți, salopete. În timp, întreprinderea Confecții Bârlad s-a dezvoltat în mai multe etape, prima începând în anul 1961 și constând în schimbarea profilului sortimental, ponderea producției fiind lenjeria de corp – cămăși, bărbați și copii, precum și pijamale pentru bărbați, copii și femei. După ultima etapă de dezvoltare, cea din anul 1988, suprafața construită, cea de producție și depozitare s-a dublat, iar numărul salariaților a ajuns la 2600 de persoane. Pentru menținerea și acoperirea capacității de producție, după anul 1990, odată cu pierderea pieței CAER, societatea a fost obligată să apeleze la contractele tip lohn, care au asigurat până astăzi accesul la noutățile modei, la noile tehnologii de fabricație, ceea ce a permis trecerea la producția de cămăși pentru segmentul superior al consumatorilor. Față de sortimentul din 1995 – cămăși bărbați – în prezent, Confecții Bârlad confecționează și bluze de femei, echipament sportiv – tricouri fotbal pentru mărcile Umbro, Diadora – cămăși de noapte, pijamale femei și uniforme instituționale. Cu toate acestea, activitatea principală a rămas confecționarea de cămăși pentru bărbați. Însă compania a trecut parțial de la confecționarea cămășilor destinate segmentului mediu (50-60 euro/buc.) la cel de lux, de peste 150 euro/buc., segment pentru care s-a construit, în ultimul an, un atelier cu dotări speciale și tehnologii particulare. Cei 950 de salariați produc anual 1,8 milioane de produse, cea mai mare parte (95%) fiind destinată exportului, în ultimul deceniu, Confecții Bârlad devenind cel mai mare producător de cămăși pentru bărbați din țară. La nivel național, Confecții Bârlad livrează aproximativ 60000 de bucăți de cămăși/an, în peste 136 de magazine distribuite pe întreg teritoriul țării, produsele fiind transportate cu mijloace proprii la sediile magazinelor. Compania a investit peste 6 milioane de euro, sumă provenită numai din fonduri proprii, ceea ce a determinat ca, după 1995, capitalul să ajungă la 32865 de mii lei față de 832 de mii lei, la data privatizării. Acest lucru a permis Confecții Bârlad să retehnologizeze întregul parc de utilaje. În ultima perioadă, au fost încheiate acțiunile de automatizare a operațiilor de pregătire a producției, de tăiere automată, de dotare cu mașini specializate pe operații precum mașini semiautomate de coaserea emblemelor, mașini cu transport diferențiat pentru tiv, umăr, mașini de preformat repere – fenta, șliț, buzunar, mașini cu trăgător, mașini de cusut nasturi cu alimentare automată. Anual, circa 600000 euro sunt alocați pentru reînnoirea parcului de utilaje. Investițiile efectuate au transformat Confecții Bârlad într-o fabrică modernă, ce execută produse de nivel calitativ înalt. Una din problemele cu care se confruntă societatea este lipsa personalului de înaltă calificare și cu stabilitate. Oricând fabrica este dispusă să angajeze încă 400 de persoane care să știe și să iubească această meserie.

Alexandru Ioan Cuza - domn al Principatelor unite

Fiu al Bârladului

Societatea culturală "Al.I.Cuza" Bârlad

120 de ani de la moartea domnitorului 1873 - 1993

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:
"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;
Scoatem țara din vâlcea
Trăgând cu toții la jug
...Unii HĂIS și alții CEA!"

Insigna - Societatea Meseriașul - urbea Bârlad - Filantropie

Bârladul a fost cunoscut din vechime şi prin meşteşugarii săi: pieptănari, blănari, cojocari, tăbăcari, curelari, ciubotari, abagii, caretaşi, dulgheri, dogari, fierari, căldărari, cărămidari, olari, mai târziu adăugându-se noi meserii: croitori, ceaprăzari, tapiţeri, cofetari, mezelari, brutari, ceasornicari, tinichigii, tipografi etc.În anul 1888, la Bârlad, pe lângă alte societăţi existente, fie cu profil religios, fie cultural sau economic ia fiinţă o nouă societate, care s-a făcut repede cunoscută şi care a contribuit la dezvoltarea relaţiilor de breaslă meşteşugărească şi comercială.Condiţiile grele de muncă, lipsa unor măsuri de protecţie a muncii în caz de boală, accidente, bătrâneţe au făcut ca şi la Bârlad să apară, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, necesitatea organizării acestor meseriaşi. Astfel, în data de 2 iunie 1888 a luat fiinţă Societatea “ Meseriaşul”, urbea Bârlad şi o alta “Societatea meseriaşilor şi comercianţilor români”. Aceste societăţi, unite în una singură mai târziu, au desfăşurat o activitate rodnică, având drept scop principal întrajutorarea reciprocă în caz de boală, invaliditate, bătrâneţe, şomaj etc. Deşi întruneau laolaltă pe toţi salariaţii (meseriaşi, comercianţi etc) puteau fi considerate asociaţii muncitoreşti, prin faptul că din fondurile adunate din cotizaţii, serbări câmpeneşti, baluri etc ajutau pe cei care aveau nevoie la boală, bătrâneţe, căsătorii etc. Pentru a marca înfiinţarea societăţii s-a hotărât confecţionarea unei frumoase insigne care să cuprindă elemente care defineau rolul acesteia. Insigna societăţii are formă ovoidală, cu înălţimea de 49 milimetri şi lățimea de 39 milimetri. Exteriorul piesei, de o parte şi de alta, este format dintr-o cunună de laur în partea stângă şi de stejar în partea dreaptă. Deasupra, între cununi este un vultur cu aripile desfăcute şi cu o cruce în cioc. În câmpul central al insignei, pe un scut se găsesc două mâini strânse în semn de solidaritate. Deasupra lor sunt două semne masonice: echerul şi compasul, iar dedesupt cuvântul “FILANTROPIE”. De jur, împrejurul scutului, este o curea cu cataramă, închisă pe care scrie : “SOCIETATEA “MESERIASUL” URBEA · BARLAD”. În partea de jos, pe mijlocul insignei, între cele două cununi, în plan vertical este scris “JUN 1888”. Insigna este executată prin ştanţare la rece, din alamă, cu o grosime de 1 milimetru. Pe spatele insignei este alămit un ac lung de prindere, de 45 milimetri. Nu se cunoaşte tirajul acestor insigne.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Placheta - In memoriam Prof. Giurcanu Costel-Ionel 1939 - 2020

Președintele Secției numismatice Bârlad 1985 - 2020

Monedă emisă la Histria, descoperită la Fedești, Vaslui

Piesa medalistică de mai sus este o plachetă comemorativă realizată în anul 2020 la moartea celui care a fost profesorul Costel-Ionel Giurcanu, președintele Secției Numismatice Bârlad timp de 35 de ani (1985 - 2020). „Numismatica este pentru mine pasiunea vieții mele…”, a declarat odată profesorul Giurcanu. Vestea trecerii în neființă în data de 11 iunie 2020 a colecționarului Costel Giurcanu, a surprins întreaga comunitate a Bârladului și deopotrivă, comunitatea numismaților din România. O viață întreagă dedicată istoriei si cultivării frumosului, Costel Giurcanu a avut, de asemenea, inițiative importante în realizarea unor medalii. S-a născut în data de 5 iunie 1939 într-o familie de profesori de matematică. A fost crescut, instruit și educat in familia directorului de școala din satul Adam, comuna Draguseni”. A fost profesor de matematică, timp de 55 de ani, dintre care 45 de ani la Liceul Pedagogic Bârlad. Colecția sa este formata din peste 10000 de obiecte ce mărturisesc viața și cultura bîrlădeană, regională a Moldovei de jos, dar si națională. Aceste obiecte, parte din peste 15 arii de colecție, începand cu secolul al IV-lea și până în prezent, fac parte dintr-un litigiu cu statul roman pentru a fi redate Bârladului și familiei, spre a le expune publicului larg, cu scopul mărturisit de a promova cultura și educația în spațiul bârlădean la nivel regional si național. În anul 1970 a fost declarat membru de onoare al Societății Numismatice Române, contribuind la baterea a peste 75 de medalii comemorative și scrierea a 5 volume de numismatică. A organizat la Bârlad două simpozioane naționale de numismatică. A fost înmormântat în data de 14 iunie 2020 la cimitirului Eternitatea din Bârlad.

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cun care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema municipiului Vaslui, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului din vremuri diferite. Precizez că în perioada comunistă reședința județului a fost orașul Bârlad, asta și deoarece aici s-a născut liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Palatul Mavrocordat

Cercul militar

Palatul Administrativ și de Justiție

Gimnaziul Mihail Kogălniceanu

Primăria

Curtea cu juri

Vederi

Administrația financiară

Parcul Copou

Piața centrală "Vidin"

Administrația fiscală

Inspectoratul județean în construcții

Gara

Strada Ștefan cel Mare

Sala sporturilor

Muzeul județean "Ștefan cel Mare"

Casa de cultură "Constantin Tănase"

Hotelul "Racova"

Autogara

Prefectura

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 kilometri pătrați, numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.