Epaminonda's Blog.....: REPUBLICA POPULARĂ CONGO

5000 franci 1978

REPUBLICA POPULARĂ CONGO

Nume actual – REPUBLICA CONGO – din anul 1991

Acest stat este situat în Africa centrală vestică,

ce în perioada anilor 1970 – 1991

a fost o republică socialistă.

Și-a câștigat independența față de Franța

în data de 15 august 1960.

Statul are capitala la Brazzaville,

sS întinde pe 342000 kilometri pătrați

și numără aproximativ 3,6 milioane locuitori.

Deviză națională unanim acceptă a statului este:

“Unitate, muncă, progres”

Stema oficială:

Steagul oficial al statului socialist 1970 - 1991:

Steagul iniţial şi actual al Republicii Congo,

adoptat la 14 august 1958:

Mai jos admiri o monedă emisă de statul Republica Populară Congo.

Mai jos admiri trei monumente arhitectonice reprezentative

din capitala Brazzaville.

Turnul Nabemba

Palatul Prezidențial

Basilica St.Anne

xxx

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA SARA - MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

CAPCANELE LIMBII ROMÂNE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Expoziția filatelică "Primăvara arădeană" Arad

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Palatul Cultural din municipiul Arad este un edificiu construit între anii 1911-1913, după planurile arhitectului arădean Lajos Szantay. Edificiul prezintă o îmbinare de stiluri: neoclasic (fațada), corintic (coloanele care sprijină frontonul fațadei), stilul Renașterii italiene (aripile laterale), cel de inspirație gotică (elemente ale castelului huniaziloe, prezente în partea dinspre parc a clădirii). Fațada principală e inspirată din modelele templelor grecești. Se remarcă scările monumentale, coloanele cu capiteluri și frontonul triunghiular decorat cu un basorelief dedicat muzelor (lucrat de sculptorul Geza Rubleczky). Deasupra clădirii se înalță un turn masiv cu o bază pătrată. În dreapta și în stânga fațadei principale se formează două aripi prevăzute cu scări decorative care duc la intrările laterale; fiecare aripă are câte un turn mic, cu bază poligonală. Cele două aripi laterale sunt dominate de elemente ale Renașterii, vizibile mai ales în forma și decorația ferestrelor de la parter.În cea de-a patra latură a clădirii, care se află spre parc, elementele cele mai pregnante sunt inspirate din castelul Huniazilor. În interior sunt demne de menționat vitraliile florale ale sălii de spectacol și din holul de onoare, decorația metopelor, feroneria vegetală și geometrică, candelabrele și aplicele. Actualmente, clădirea Palatului Cultural (Piața George Enescu, nr.1) adăpostește sediile Muzeului Județean de Artă și ale Filarmonicii de Stat. Aradul este un vechi centru cultural al României cu o tradiţie muzicală îndelungată şi semnificativă. Încă din anul 1833 este atestată înfiinţarea unui Conservator, al şaselea din Europa, care instituţionalizează un învăţământ muzical de specialitate. Evenimentele culturale din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au un caracter discontinuu, sunt consemnate însă concerte de mare valoare în cadrul cărora au evoluat pentru iubitorii de muzică ai oraşului unele din cele mai mari personalităţi ale timpului: Franz Liszt - 1846, Johann Strauss – 1847, Anton Rubinstein – 1867, Pablo Sarasate şi Henry Wieniawski – 1877, Johannes Brahms şi Josef Joachim - 1879, iar mai apoi Pablo Casals – 1916, George Enescu – 1922, 1931, 1943, Bela Bartok – 1924, 1926, Zoltan Kodaly – 1394, etc. Istoria culturală a oraşului, consemnează, în anul 1890, fondarea Societăţii Filarmonice, veritabilă instituţie de concerte cu orchestră şi cor, cu programe elaborate şi ambiţioase, iar în anul 1913 se finalizează construcţia clădirii Palatului Cultural, lăcaş de cultură în care, la 24 octombrie 1913, are loc concertul de inaugurare. Evenimentele mondiale din prima jumatate a secolului XX, diluează activitatea culturală a Aradului, viaţa concertistică reluându-se într-o formă stabilă şi definitivă în 1948, odată cu constituirea Filarmonicii de Stat. Orchestrei simfonice i se adaugă la scurt timp un cor academic şi o formaţie de muzică populară. De-a lungul anilor ansamblul simfonic i-a avut la pupitru ca dirijori permanenţi pe Nicolae Brânzeu, Nicolae Boboc, Jan Hugo Huss, Eliodor Rău, Victor Golescu şi Ion Marin. Dorin Frandeş şi Cristian George Neagu girează activitatea simfonică în prezent. Pregatit pentru primele sale aparitii de profesorul Adrian Demian, corul academic a avut ca mentori muzicieni precum Kurt Mild, Anatol Goreaev, Paul Paradenco, Iovan Miclea, Doru Şerban. Activitatea ambelor formaţii a cunoscut o continuă perfecţionare prin diversificarea şi dezvoltarea repertoriului, prin numărul mare de prime audiţii din repertoriul universal şi autohton, prin colaborarea cu un foarte mare numar de artişti de prima valoare din tara si de peste hotare. In cadrul Filarmonicii de stat din Arad a fost susţinută şi o bogată activitate camerală. Muzicieni de elită ai orchestrei simfonice au optat pentru formule mai mult sau mai puţin convenţionale, formând diverse ansambluri camerale, cvartete de coarde, trio sau cvintet de suflători, cvintet cu pian, septet, octet, dixtuor sau orchestră de cameră. Începând cu anul 1948 activitatea artistică se desfăşoară în stagiuni continue a câte zece luni (septembrie - iunie) cu o ritmicitate de cel puţin un concert pe săptămână, fiecare având un alt repertoriu şi alti protagonişti. De asemenea au loc concerte vocal simfonice, nu numai în Sala Palatului Cultural, spaţiul cu cea mai bună acustică din această parte a Europei, ci şi în alte locaţii care se pretează interpretării muzicale, în special în marile biserici ale Aradului. Pe parcursul existenţei sale, Filarmonica a reuşit să satisfacă nevoile culturale ale unui spaţiu geografic extins, depăşind de fiecare dată când a fost nevoie limitele oraşului Arad. Din anul 1973 atât orchestra simfonică cât şi corul concertează peste hotare: Olanda, Polonia, Germania, Elveţia, Italia, Ungaria, Spania, Austria, SUA. Sus am postat Palatul Culturii din Arad, locul unde se desfășoară aproape toate concertele susținute de către Filarmonica de stat Arad. În superba sală de concerte au fost prezente, de-a lungul timpului, mari personalități: Richard Strauss, Bela Bartok, George Enescu, Traian Grozăvescu etc.
Muzeul Județean de Artă din Arad este amplasat la etajul doi în incinta Palatului Culturii, având adresa de corespondență Strada Gheorghe Popa de Teiuș nr. 2 – 4. Clădirea muzeului este monument de arhitectură (secolul al XX-lea) și cuprinde artă românească (lucrări de plastică românească din secolele al XIX-lea – al XX-lea, picturi de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, sculpturi de Dimitrie Paciurea, Romulus Ladea,), artă universală din școlile italiană, franceză, flamando-olandeză, maghiară (pictură, tapiserie, porțelan, mobilier). A luat naștere pe baza primei expoziții arădene de pictură, organizată în anul 1913.

A.M.T.E. - 1921 locul II - ciclism

(Aradi Munkas es Testedzo Egyes)

(Asociația generală a muncitorilor din Arad)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Se pare că AMTE este o prescurtae de la Aradi Munkas es Testedzo Egyes ceea ce în traducere aproximativă ar putea însemna Asociația generală a muncitorilor din Arad. Studiind netul am aflat că în data de 1 iulie 1870 la Arad s-a înființat “Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad”, una dintre primele asociaţii de luptă a proletariatului din acest oraş, clădirea de pe strada Gheorghe Barițiu, nr.37, azi într-o stare avansată de degradare, dar încă frumoasă, ce poate fi încă admirată. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste. Pe fațada clădirii din Piața Catedralei, pe o placă de marmură albă, astăzi stau scrise următoarele cuvinte: “În această clădire s-a constituit la 1 iulie 1870 “Asociația Muncitorilor din Arad”, afiliată la Internaționala I-a condusă de către fondatorii socialismului științific K. Marx și Fr. Engles”. Sub egida acestei asociații se organizau diverse activități sportive printre care multe de ciclism și turism.

Voința Arad - fotbal

Produsul medalistic de mai sus este o medalie sportivă de merit conferită în anul 1930 echipei Voința Arad, deținătoarea locului I într-o competiție de fotbal. Medalia este prevăzută cu toartă și inel de prindere, pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu, fiind prezentat un fotbalist cu mingea la picior, iar în partea inferioară fiind aplicată inscripția: “SEAGL ARAD”. Pe fundalul aversului se disting câțiva copaci și o cladire. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, pe partea stângă este reprezentată o ramurp de laur, simbol al victoriei sportive și un înscris în limba maghiară: “Sportélet cégbajnokság” – în traducere aproximativă – „Campionatul de fotbal pe întreprindere”, iar dedesubt este inscripționat “I” (probabil locul unu ocupat de această echipă).

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”, contrar informației înscrie pe insigna de mai sus. Aradul nu era în graniţele României atunci şi nici cuvântul “fotbal” nu era specificat clar în respectivul articol publicat în presa vremii. Eu am postat deasupra o poză memorabilă pentru istoria fotbalului arădean, din anul 1970, cu echipa fanion a orașului - U.T.A. - înainte de fluierul de început al meciului cu echipa Feyenoord Roterdam din Olanda, pe care de fapt a eliminat-o din competiția Cupa campionilor europeni, cu scorurile de 0 -0 acasă și 1 - 1 în deplasare. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sus am postat o poză cu tineri fotbaliști arădeni care bat la porțile afirmării.

Insigna - Șeitin * 850 ani * 1138 - 1988

Șeitin, în limba maghiară – Sajtény, este o comună din județul Arad, formată numai din satul de reședință cu același nume. Localitatea Șeitin este situată în sud-vestul Câmpiei Aradului, în lunca Mureșului, la o distanță de 47 km față de municipiul Arad. Economia este predominant agrară, localitatea fiind cunoscută în regiune ca un important bazin cerealier și legumicol. La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 2936 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2996 locuitori), dintre care: români – 86,13%, romi – 9,05% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei arădene Șeitin, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 79,63%, romano catolici – 1,32%, penticostali – 10,79%, greco catolici – 4,22% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a localității Șeitin datează din anul 1138, sub numele "Villa Sahtu". Aceasta mentiune se afla pe actul de danie al regelui Ungariei, Bella al II-lea prin care regele întărește Mănăstirii Dumis dreptul asupra mai multor gospodării, în satul "Sahtu". În urma descoperirilor arheologice de pe teritoriul satului, în locul numit de localnici "La Imaș", au ieșit la lumină urmele unei așezări daco-romane și o necropolă, vestigii ce atestă continuitatea locuirii pe aceste meleaguri. Parcul Natural Lunca Mureșului și valea Mureșului sunt obiectivele turistice cele mai importante de pe teritoriul așezării. Pe "Lista monumentelor istorice 2004 din Județul Arad" apar "Situl arheologic" și "mormintele" din secolele al III-lea – al V-lea, localizate în punctul "La Imaș”.

Insigna - Cercul de insignofilie

al Întreprinderii de vagoane Arad

I-ul schimb de insigne

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elemenetele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România. Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Uzina de vagoane Arad, denumire alternativă - Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane de marfă și boghiuri din Europa. Precursoare a firmei Astra Vagoane a fost Fabrica de Mașini, Vagoane și Turnătorie de Fier a societății pe acțiuni „Johann Weitzer” din Arad, înființată în anul 1891, prima fabrică de locomotive cu abur. Între anii 1896 și 1922, la Arad, s-au construit 125 de locomotive, din care astăzi nu se mai păstrează nici un exemplar, toate fiind casate în perioada interbelică. Din anul 1920, fabrica s-a profilat numai pe construcția de vagoane, în 1921 preluând bunurile producătorului de automobile „Marta” din Arad, noua companie primind numele de Uzina de Vagoane Astra Arad. Ulterior, cea mai mare uzină din Arad și, în același timp, cel mai important producător de material rulant din țară, a purtat mai multe nume, după 1989 ea revenind la vechea denumire. În anul 1989 Astra Arad avea peste 16000 de salariați.

Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al râului în vremea împărătesei Maria Tereza. Cetatea a fost construită după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille, între anii 1762 – 1783. A fost proiectată sub forma de stea cu șase colțuri și a fost prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi la nevoie ușor inundate, având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Mureșului o înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri orientate spre cartierele orașului. Podurile erau apărate, fiecare, de un val de pământ în formă de semilună. Poarta principală și clădirile din interior au fost construite în stil baroc. Până în anul 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar. Aici au fost ănchiși Horea, Cloșca și Crișan dar și mulți prizonieri din armata franceză și mai târziu lilitari turci.În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco – sârbe, iar din iulie 1919 a fost preluată de armata română. În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat de România în 12 septembrie 1944 și ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în anul 1958. Locul sovieticilor a fost luat apoi de un regiment de tancuri românesc. În prezent în cetate se află Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, batalion înființat la 20 martie 1998 și devenit operațional din anul 1999.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite.

Arena de patinaj

Biserica românească - cartierul Tokoly

Palatul copiilor

Palatul Lloyd

Monumentul eroilor din Piața Avram Iancu

Palatul MAV

Academia de comerț

Podul Împăratul Traian

Seminarul

Biserica unitariană

Statuile lui Fabian și Csiky - parcul Kossuth

Biserica ortodoxă Nașterea Maicii Domnului - cartierul Gai

Vedere de pe Mureș

Cazarma husarilor

Piața Andrassy

Parcul Unirii

Strada Xenopol

Sediul comandamentului gărzilor naționale

Statuia lui Kossuth

Strada Sfântul Laszlo

Hotelul Astoria (Continental)

Pod de pontoane pe Mureș

Palatul Szantay

Stadionul Clubului Atletic Arad

Sediul vechii gări

Palatul Nadasdy

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.