sâmbătă, 29 mai 2021

MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIEI - 37

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea lui Jiri Kolar. Pe aversul monedei, într-un cerc continuu periferic, este redat un ornament decorativ inspirat dintr-o operă vizuală a artistului. Sub ornamentul decorativ se găsesc nomograma designerului aversului - Jiri Venecek și nomograma monetăriei statului ceh. Periferic, circular pe marginea monedei, părțile stânga, inferioară și dreapta este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA – 500 Kc” (numele statului și valoarea monedei). În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redat chipul personajului purtând ochelari. La partea superioară a monedei este aplicată inscripția: ”JIRI KOLAR” (numele personajului), iar la partea inferioară sunt inscripționați anii: “1914 - 2014” (anii nașterii personajului și al emiterii monedei). Sub înscrisul cu anii este redată nomograma designerului reversului monedei – Martin Dasek.
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 24 septembrie 2014, valoarea – 500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 40 milimetri, greutatea – 25 grame, compoziția – argint, tiraj – 5100 buc (calitatea BU) și 9800 proof (calitate proof) și gravori – Jiri Venecek MgA Martin Dasek.
Jiří Kolář a fost un poet, scriitor, pictor și traducător ceh, care s-a născut în data de 24 septembrie 1914 și a decedat în data de 11 august 2202. Opera sa a inclus atât artă literară cât și vizuală. Tatăl său era brutar și mama lui croitoreasă, iar el însuși s-a antrenat la începutul vieții ca dulgher (ceea ce l-a costat un deget). Ulterior a schimbat meserii de mai multe ori, lucrând ca muncitor în construcții, paznic și barman, printre alte locuri de muncă. În 1943 a devenit scriitor cu normă întreagă în timp ce trăia și lucra în Kladno. În anul 1945 s-a mutat în capitala Praga pentru a lucra ca redactor la editura Družstvo Dílo, înscriindu-se în partidul comunist pe care l-a și părăsit după mai puțin de un an. Din cauza unui text a fost arestat, petrecându-și câteva luni în închisoare. A fost un oponent din umbră al regimului comunist ceh. Din 1970 este afectat de paralizie pe partea dreaptă iar în anul 1999 se accidentează la coloana vertebrală, petrecându-și ultimii ani de viață în spital. A scris poezie în diferite stiluri, jurnale poetice iar în materie de arte vizuale s-a încadrat în stilul mișcării artistice existențialiste. În anii 1960 a început să scrie poezie experimentală, creând noi forme de poezie pe care le-a dat nume precum analfabetogramă și cvokogramă. În aceste noi forme de poezie, linia dintre literar și vizual a început să se estompeze din ce în ce mai mult, ceea ce a condus în cele din urmă la experimentele sale în arta vizuală.
2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 250 de ani de la nașterea lui Vaclav Tham. Pe aversul monedei, într-un cerc continuu periferic, este redat chipul personajului, de  profil, uitându-se într-o oglindă. La partea inferioară a monedei, periferic, pe contur, este aplicată inscripția: ”VACLAV THAM” (numele personajului), iar pe partea dreaptă a monedei, periferic și tot pe contur sunt inscripționați anii: “1765 - 2015” (anii nașterii personajului și al emiterii monedei). Deasupra înscrisului cu numele personajului este redată nomograma designerului acestei monede. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată clădirea unui teatru cu oameni asteptând să intre și o trupă de actori. Deasupra trupei de actori este redată o emblemă cu vechi simboluri ale stemei statului ceh. În partea dreaptă a monedei este redată nomograma monetăriei statului ceh iar în partea inferioară a monedei, periferic, pe contur, este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” (numele statului), iar deasupra acestei inscripții este aplicat pe două rânduri orizontale înscrisul: “500 Kc” (valoarea monedei).
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 21 octombrie 2015, valoarea – 500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 40 milimetri, greutatea – 25 grame, compoziția – argint, tiraj – 4900 buc (calitatea BU) și 9400 proof (calitate proof) și gravor – Michal Vitanovsky.
Vaclam Tham, nume complet Jan Šimon Václav Thám, a fost un poet, scriitor și actor ceh, care s-a născut în data de 26 octombrie 1765 și a decedat în jurul anului 1816. A fost unul dintre reprezentanții importanți ai Teatrului Bouda , iar mai târziu a jucat la Teatrul U Hybernů . Din cauza problemelor cu alcoolul, el a avut dificultăți în a obține noi roluri. În anul 1799 a părăsit Praga pentru a juca cu diferite grupuri de teatru în țară. Viața lui a avut un sfârșit tragic. Despre soția sa se spune că a fost mută. Abia după ce a născut un copil, ea a început să vorbească, părăsindu-l la scurt timp pentru un alt actor. El a urmat-o, dar i-a găsit doar mormântul, ceea ce a provocat și decesul său.Thám a scris aproximativ 50 de piese, dintre care doar câteva au supraviețuit. Piesele sale sunt pline de pasiune și entuziasm, dar nu mai atrag nici o rezonanță de la criticii de astăzi. Thám a tradus și din limba germană. În anul 1785 a fost publicat un almanah în două părți sub titlul Poezii în limbă legată (Básně v řeči vázané). 
3. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic romanic. Pe aversul monedei, într-un cerc continuu periferic, în partea superioară sunt redate simboluri grafice de pe stema statului ceh. Periferic circular pe conturul monedie este aplicat înscrisul: “DESET STOLETI ARCHITEKTURY” (zece secole de arhitectură). În partea inferioară a câmpului aversului pe tei rânduri orizonatale sunt aplicate inscripțiile: “CESKA REPUBLIKA 2000 Kc” (numele statului și valoarea monedei). Sub valoarea monedei este redată nomograma monetăriei statului ceh. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată clădirea unui teatru cu oameni asteptând să intre și o trupă de actori. Deasupra trupei de actori este redată Rotonda din Znojmo și probabil o pictură din această clădire. Periferic circular, pe conturul monedei sun aplicate inscripțiile: “ZNOJMO ROTUNDA – ROMANSKY SLOH și 2001” (denumirea edificiului, stilul romanic și anul emiterii monedei). Undeva în partea dreaptă și sus este aplicată nomograma gravorului monedei – Jiri Harcuba.
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 21 martie 2001, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3000 buc (calitate proof) și gravor – Jiří Harcuba.
Rotonda Sfânta Ecaterina, cunoscut sub numele de Znojmo Rotunda, este un monument romanic situat în localitatea cehă Znojmo. Este cel mai valoros monument al orașului și prezintă una dintre cele mai vechi compoziții în frescă din țările cehe. Pe lângă motivele religioase, o importanță deosebită este reprezentarea lăudabilă a dinastiei conducătoare a Premyslid. Clădirea a fost inițial o capelă de castel, dedicată Fecioarei Maria, construită la mijlocul secolului al XI-lea. Pictura a fost comandată de Konrad al II-lea din Znojmo cu ocazia nunții sale cu Maria ( Marija ), fiica lui Uros I din Serbia, în anul 1134. Rotunda este deschisă publicului în sistem special, în funcție de starea microclimatului din interior. Intrarea este permisă pentru maximum 10 persoane în 30 de minute. Turul de vizitare durează 15 minute. Importanța Rotondei Sf. Ecaterina se datorează în principal picturilor sale unice. Conținutul picturilor romanice arată că subiectele religioase extinse includ, de asemenea, motive dinastice referitoare la originea mitică a dinastiei Přemyslid. În cupolă, simbolizând cerurile și pacea cosmică, patru evangheliști inspirați și îngeri apocaliptici sunt reprezentați sub porumbelul Duhului Sfânt și dedesubt sunt 19 prinți Přemyslid care stau în cerc, cu primul rege al Boemiei Vratislaus și succesorul său Conrad I ca pământeni răscumpărați în Orașul din Ceruri. Přemyslidii cu însemnele ducilor (standarde pre-heraldice - gonfaloni și scuturi) sunt înfățișate în partea sudică în robele lor ca și conducători în succesiunea lor. În zona de sub cupolă există o descriere unică a mitului originii dinastiei Přemyslid în contextul mitului primăverii anului nou. Aratul sacru, învestirea și diademarea lui Přemysl Plugarul,care sunt ritualuri arhaice legate de revelație - epifania unui conducător și nunta sa sacră cu alegoria pământului (hieros gamos) au fost urmate cu cifrele a opt conducători boemi, mitici și păgâni, cu atributele principalilor suverani (gonfaloni pre-heraldici și scuturi). Pe laturile arcului de triumf se află figuri ale donatorilor istorici ai altarului. Ele formează o scenă de dedicație în relația cu simbolul Dumnezeu Tatăl. Ele formează o scenă de dedicație în relația cu simbolul Dumnezeu Tatăl. Secvența inferioară a picturilor cuprinde un ciclu din anii tineri ai lui Hristos, începând de la picturile parțial conservate ale Bunei Vestiri ale Fecioarei Maria, Vizitare, Nașterea Domnului, Buna Vestire la păstori și Trei Regi care se închină. Picturile romanice sunt realizate folosind tehnologia fresco-secco în armonie de culoare galben, ocru, roșu, albastru și verde, albul este suprimat. Contururile figurilor au fost realizate cu roșu sau ocru trasat cu o perie pe tencuiala semi-uscată. Zonele au fost apoi acoperite cu vopsea dizolvată în apă de var. După ce s-au uscat, volumul a fost efectuat folosind tempera. Interiorul este iluminat cu o lampă cu descărcare cu halogenură de înaltă presiune MASTERCOLOUR CMD-T Osram cu proprietăți fizice ale luminii care redau foarte bine culorile. Sursa de lumina este instalată de compania italiană Guzzini, un producător al tehnologiei de iluminare a celor mai înalți parametri utilizați în cele mai importante muzee și galerii și pentru iluminarea interioarelor și exterioarelor obiectivelor din întreaga Europă. Datorită ciclului unic al frescelor romanice, Rotunda Znojmo, o parte importantă a patrimoniului cultural european, a fost declarată drept patrimoniu cultural național la 30 martie 1962.
 
xxx

UN CATREN PENTRU
NEPOATA MEA SARA-MARIA 
CAPCANELE LIMBII ROMÂNE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA 
MEDALII ȘI INSIGNE 
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

 
(Universitatea Națională de Apărare "Carol I")
Labor improbus omnia vincit
(Prin efort învingi orice)
Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I". 
Scambio culturale (schimb cultural)
Liceul științific E. Amaldi din Alzani (Italia) -
Liceul D. Alighieri din București * 23.III - 3.IV.1996 
România - București
Liceul “Dante Alighieri”din municipiul București este continuatorul formelor de invatamant existente in perioada 1958-1989. Din 1990 si pana in prezent, a demonstrat ca este o institutie ce ofera servicii educationale de calitate, redevenind liceu teoretic cu clase bilingve (romana-italiana). Recent a capatat statutul de unitate scolara reprezentativa, apoi, prin aplicarea Memorandumului, s-a trecut la integrarea invatamantului romanesc cu cel italian, respectiv european, avand ca finalitate recunoasterea reciproca a diplomei de bacalaureat. Astfel absolventii claselor de italiana pot accede la studierea in orice institutie de invatamant superior in Italia. Scoala dispune, din punct de vedere al dotarilor, de echipamente didactice moderne, de spatii ample destinate serviciilor culturale si sociale (cabinele ultradotate cu tehnica informationala si de comunicare, laboratoare conectate la internet), baza sportiva, bazin de inot, spatiu verde pentru recreere. In ceea ce priveste oferta educationala, cei 870 de elevi ai liceului sunt scolarizate pe filiera teoretica (real si uman) cu specializari multiple (matematica-informatica, matematica-informatica-bilingv, stiinte ale naturii, filologie si filologie bilingv). Totodata functioneaza si clase de gimnaziu cu predare intensiva in italiana. Incepand cu anul scolar 2007-2008, a fost infiintata o clasa a V –a cu predare in limba materna italiana, precum si o clasa a IX – a , de matematica-informatica intensiv engleza. Premianti ai olimpiadelor scolare, ai concursurilor internationale, participanti la sesiuni de comunicari, bursieri la licee de prestigiu din Italia, cu atestate la informatica si italiana, elevii nostri reprezinta una din valorile scolii. Corpul profesoral cu exprienta contine cadre didactice, majoritatea calificate, titulari cu performante didactice si stiintifice, autori de manuale, culegeri, programme scolare, membrii in comisii internationale de curriculum, participanti la cursuri de formare si perfectionare. Participarea la proiecte internationale a elevilor si profesorilor precum si implicarea in schimburi culturale cu licee din Italia, cu ajutorul Institutului Italian de cultura reprezinta prioritate in obiectivele de integrare europeana. Aşa cum atestă documentele din arhivă liceul a fost înfiinţat în anul 1958. Iniţial a funcţionat în strada Stejarului nr.42 sub denumirea “Şcoala Medie Mixtă nr. 39”. Începând din anul 1965 a devenit “Liceul nr. 39”. În septembrie 1969, se mută la adresa actuală, Aleea Fuiorului nr. 9, Sector 3, Bucuresti. În perioada 1971-1978 funcţionează ca liceu real-umanist, cu clase de limba italiană. Din datele statistice şi din relatările foştilor elevi şi profesori, aceasta a fost perioada de vârf a liceului. Din anul 1978 şi până în 1989 fiinţează sub numele de “Liceul industrial nr. 26 “. În anul 1990 redevine liceu teoretic ce va fi cunoscut ca Liceul Teoretic “ Liviu Rebreanu”, iar din anul 1992, este cunoscut ca Liceul Teoretic “Dante Alighieri”. Schimbarea denumirii este legată de înfiinţarea unor clase bilingve ( română – italiană ) la profilul umanist al liceului care se vor extinde şi la profilul realist. Începând cu anul şcolar 1996-1997 se înfiinţează în cadrul liceului şi clase gimnaziale profilate pe studiul intensiv al limbii italiene, în vederea asigurării unor candidaţi bine pregătiţi pentru învăţământul liceal. În anul 2002, se semnează un Memorandum de înţelegere bipartit între Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene privind funcţionarea secţiilor bilingve româno italiene. Punctul forte care-i defineşte specificul în prezent şi în perspectivă îl constituie studiul limbii şi culturii italiene. Prin atestatul de competenţe lingvistice absolvenţii claselor bilingve au acces direct pe piaţa forţei de muncă. Implicarea în acest acord a reprezentat un prim pas făcut de liceu în procesul de integrare în marea familie europeană. Preocuparea pentru educaţia multietnică, a colectivului de profesori ai liceului a fost materializată, începând cu anul şcolar 2007 – 2008, dată la care fiinţează o clasă de gimnaziu cu limba italiană ca limbă maternă. Din anul 1997, şcoala a fost implicată în numeroase proiecte europene desfăşurate în cadrul programului “ Socrates “, având ca parteneri şcoli din Italia, Portugalia, Franţa, Finlanda, Suedia, Irlanda,etc. Utilitatea acestor programe a fost evidenţiată pe tot parcursul acestor ani atât în activitatea elevilor cât şi în cea a cadrelor didactice.Proiectele în care a fost implicat liceul nostru au urmărit creşterea calităţii şi dimensiunii europene a pregătirii şi formării profesionale continui.Parteneriatele au dat posibilitatea unei confruntări deschise cu noi metode, cu diferite metodologii, cu realităţi diferite, evidenţiind noi metode formative şi dobândirea a noi capacităţi pentru a le satisface. Elevii claselor bilingve din liceu au participat la numeroase schimburi culturale cu şcoli din Italia, atât pentru cunoaşterea obiceiurilor şi culturii ţării respective, cât şi pentru perfecţionarea cunoştinţelor de limbă.
Dante Alighieri, a fost un poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al Divinei Comedii, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). Giovanni Boccaccio ne-a lăsat o interesantă caracterizare a marelului poet: “ Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare”. 
 
Insigna - Jockey club - fondat 1875
Din anul 1875 Jockey Clubul Român este continuatorul Societății Equestre Române din municipiul București ce a luat ființă cu trei ani mai devreme (anul 1872).
Hipodromul “Băneasa” era proprietatea Jockey Club-ului român și a fost construit după planurile arhitectului Ion D.Berindey, care studiase în amănunt hipodromurile franceze. Un oraş civilizat nu înseamnă doar blocuri şi bulevarde asfaltate, cum am auzit deseori, este reprezentat şi de instituţii adecvate civilizaţiei. Cel mai edificator exemplu l-a constituit puterea romană, care a sădit modelul Romei în orice ţinut cucerit, inclusiv pe meleagurile noastre. Prin ce anume se definea modelul impus? Prin drumuri pietruite, apeducte, teatre, băi şi hipodroame, ce au existat până şi în cea mai măruntă localitate din spaţiul devenit românesc. Invaziile hunilor, slavilor şi a altor sălbatici, precum şi stăpânirea otomană au şters fizic şi din mentalitate modelul roman, păstrat, însă, în centrul şi în vestul continentului european. Când elitele strămoşeşti s-au trezit din letargie, prin Cantemir şi învăţaţii Şcolii Ardelene, au priceput imediat ce trebuie făcut: recuperarea latinităţii prin lexic şi prin revitalizarea modelului roman. Urmaşii lor din prima jumătate a secolului al XIX-lea si-au îndreptat privirea şi paşii spre capitalele strălucitoare, spre Paris, Roma, Viena şi Londra, un vis de alchimist nebun încolţind în mintea lor luminată: transmutaţia târgurilor primitive nord-dunărene în oraşe de tip roman. Fiii rătăciţi în beznă un mileniu şi jumătate trebuiau să se reîntoarcă la sânul matern. Oamenii providenţiali, unii străini prin naştere: Kiseleff, paşoptiştii, Cuza şi Carol I deschiseseră ori deschideau larg porţile să pătrundă lumina veche-nouă a Occidentului. Timpul venise. Cu puţine luni înainte de discuţiile ce au condus la fondarea primului partid politic din România, PNL, în toamna anului 1874 au demarat şi cele referitoare la înjghebarea unui club elitist, Jockey Club. Casa generalului anglo-otoman Sir Stephen Bartlett Lakeman din strada Jenei a fost gazda ambelor evenimente, cu o precizare, părinţii români ai Jockey Club erau mari boieri în relativă opoziţie faţă de naţional-liberali. Se deduce limpede că englezul a căutat să polarizeze ambele tabere, ajutat fiind şi de consulul britanic, colonelul Hussey Crespigny Vivian, al treilea baron Vivian (după unii Dering Majendie Vivian). Era procedeul determinant pentru existenţa şi expandarea Imperiului Britanic: crearea de loji masonice credincioase Ritului Scoţian sau de cluburi elitiste, în care să fie cuprinşi suveranul, prinţii, clasa oligarhică şi – din oficiu! – toţi diplomaţii  străini… Fireşte, cei doi englezi nu aveau habar de scopul urmărit de români, recuperarea modelului roman, vor înţelege în timp, când iniţiaţii s-au îndepărtat de ei. Fuseseră doar preoţi şi odată primind botezul, în 8 ianuarie 1875, cei botezaţi au pornit pe alte drumuri, principial separate, dacă nu ostile. La început, clubul „crescătorilor de cai pur-sânge” număra 95 de membri, toţi unul şi unul, aleşi cu un procedeu draconic: un singur vot contra anula şase voturi pentru! Preşedinte a fost desemnat Carol I, ca suveran. Conform regulamentului britanic, membrii corpului diplomatic erau admişi fără balotaj, iar diplomaţii în trecere prin Bucureşti se bucurau de statutul de membri temporari. Cotizaţia, şi ea exclusivistă, se ridica la circa 250-300 franci pe an. Primul sediu a fost în casa lui Ioan Lahovary de pe Calea Mogoşoaiei, intrarea făcându-se prin impozanta Kapusi Paşa. Mai târziu, după construirea superbei clădiri High Life în conformitate cu planurile lui Leonida Negrescu, sediul şi-a găsit un nou adăpost. Locuri pentru antrenamente au fost alese pe o proprietate a Ghiculeştilor în satul Pantelimon şi platoul Cotroceni, iar pentru exerciţii hipice un spaţiu din satul Băneasa, nu departe de al treilea rond de la Şosea, aflat în proprietatea primarului Capitalei, viitorul general Manu. Prima herghelie de cai pur-sânge englezeşti a fost înfiinţată la Copăceni, proprietate a soţiei sale, din inţiativa  generalului Lakeman, care a obţinut şi numirea fiului său vitreg, George Emanoil Filipescu, în comitetul de organizare a curselor. După decesul generalului englez şi dăruirea Domeniului Copăceni principesei Maria de către fiul său vitreg, herghelia a intrat în posesia viitoarei regine. Cu membri atât de sus-puşi, dispunând de o bază materială excepţională, Jockey Clubul bucureştean a beneficiat în anul 1906 şi de ajutorul Regelui Carol I, care îşi va organiza o herghelie la Scroviştea (Bălteni), ca să-şi extindă suprafaţa cu 52 de hectare, extindere cerută imperios de arhitectul Ioan D. Berindey, care studiase hipodroamele pariziene şi care începuse în 1905 construirea primului hipodrom „pe locul generalului Manu de 8 hectare”. Restaurantele, grajdurile şi dependinţele cereau mult spaţiu… Construcţia, inaugurată cu fast în prezenţa Familiei Regale în 1908, era de o eleganţă aparte, regală, ce o depăşea pe cea a modelelor franceze, între care se detaşa Hipodromul Longchamp. Rezistenţa copertinei în consolă a fost verificată personal de arhitect, care a urcat pe ea însoţit de un regiment de cavalerişti… Frumuseţea clădirii va fi remarcată şi de ilustrul aviator Louis Bleriot în 14 octombrie 1909, când, la insistenţele lui George Valentin Bibescu şi cu acordul lui Alexandru Marghiloman, care cheltuise o avere pe îngrijirea ierbii, avea să facă o demonstraţie aviatică pe noua arenă, la care, în afara celor 5000 de invitaţi din tribună, au fost prezenţi circa 40000 de bucureşteni. După 1947 hipodromul a fost demolat de către puterea comunistă, în scopul de a face loc Casei Scînteii dar și pentru a înlătura un loc în care se adunau frecvent membrii înaltei societăți din București. Demolarea a avut loc în două etape: partea din dreapta a hipodromului a dispărut în anul 1952 cu ocazia construirii Casei Scânteii, iar partea din stânga în anul 1960 cu ocazia inaugurării complexului expozițional. Proprietarii de acum ai Jockey Clubului Român mai dețin doar o clădire și aceea dărăpănată. Aceștia revendică în instanță nu mai puțin de 38 de clădiri și peste 620000 metri pătrați, situați în zona Arcul de Triumf, Casa Presei, Romexpo, Mărăști echivalentul a peste 300 milioane de euro la prețul zilei.
Insigna - Institutul național de medicină aeronautică și spațială 
"General doctor aviator Victor Anastasiu" - București
Institutul național de medicină aeronautică și spațială "General doctor aviator Victor Anastasiu" din București este situat pe strada Mircea Vulcănescu, nr.88, sectorul I, având sarcini si atributii functionale precise in ceea ce priveste selectia si expertiza medicala si psihologica a personalului aeronautic militar si civil, in fundamentarea stiintifica a normelor si standardelor medicale de expertiza medicala si psihologica, in asigurarea asistentei medicale primare si de specialitate in ambulatoriu, in organizarea programului universitar de instruire in domeniul medicinei aerospațiale.
Victor Anastasiu (născut la 5 octombrie 1886 în Huşi şi decedat la 4 august 1972 în Bucureşti) a fost un medic și psihofiziolog român, membru al mai multor societăți internaționale de aeronautică din Paris şi Geneva, expert tehnic în cadrul Ligii Naţiunilor în anul 1929.  În prezent Institutul național de medicină aeronautică poartă numele medicului român, Institutul național de medicină aeronautică și spațială "General doctor aviator Victor Anastasiu". A înființat în anul 1920 Centrul de medicină aeronautică, printre primele astfel de centre din lume.  Studiile efectuate aici, i-au permis lui Anastasiu să contribuie semnificativ la dezvoltarea medicinei aeronautice.  A experimentat comportamentul aviatorilor atât la sol cât și în timpul zborurilor. Studierea comportamentului piloților în timpul zborurilor a fost o premieră mondială, aspect recunoscut în cadrul Congresului Internațional de navigație aeriană de la Paris din 1921 de către Ch. Richet.
Insigna - Controlor șef - 73 - I.T.B.
(Întreprinderea de transport București)
Se facea ca pe la 1871 apareau in oras primele tramvaie (trase de cai), iar depoul se afla pe undeva pe la intersectia (de azi) Vasile Lascar cu Stefan cel Mare, pe strada Teilor. Progresul ajunge catinel si pe plaiul mioritic, in 1883 vine curentul electric in Bucuresti, astfel incat in decembrie 1894 aparea si concurenta tramvaiului cu cai, adica tramvaiul electric, cu care bucurestenii se puteau deplasa din Cotroceni in Obor. Desi bidivii poate au sperat sa fie eliberati cat mai repede din functie si lasati la vatra inapoi la grajd, asta nu s-a intamplat chiar asa de repede: Societatea Romana de Tramvaiuri a fuzionat cu noua organizatie, iar in 1909 se adopta si Legea pentru infiintarea "Societatii comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor in Bucuresti", cunoscuta si drept Societatea de Tramvaie Bucuresti sau S.T.B. 
In 1929 se incheie era tramvaielor cu cai. Transportul se face cu autobuze, care nu semanau nici macar cu ceea ce numim noi azi microbuze, si cu tramvaie electrice. S.T.B. obtine in 1936 exclusivitatea transportului bucurestenilor, ocupandu-se atat de oras, cat si de comunele din jur. Parcul de autobuze avea deja 392 de masini, marcile Renault, Chevrolet si Henschel, care functionau pe 22 de trasee. In 1949 apare si primul troleibuz pe traseul Piata Victoriei-Hipodromul Baneasa, iar in 1950 S.T.B. se redenumeste Intreprinderea de Transport Bucuresti, adica I.T.B., cum i-a ramas numele pana după Revoluție. Ceea ce ni se pare remarcabil este faptul ca in 1950 I.T.B. era a doua intreprindere din tara ca numar de angajati: 11000, prima fiind Uzina Resita, cu 22 de mii. Ca o intreprindere care se respecta, I.T.B. a dezvoltat modele proprii. Vagonul de mare capacitate pe 4 osii, 1951, si troleibuz romanesc, 1955. In anii 80 progresul continua: apare troleibuzul dublu-articulat, ale carui batrane modele inca se mai tarasc pe anumite rute din oras, se "trage" tramvai peste Podul Grant (in '83), iar in '85 se incepe productia pentru alte orase: Constanta, Ploiesti, Craiova, Brasov. Din 1990 I.T.B. devine R.A.T.B., iar restul e istorie contemporana. Întreprinderea de transport București (I.T.B.), nume actual Regia Autonomă de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. 
Transportul public de suprafață în București este în responsabilitatea Regiei Autonome de Transport București (R.A.T.B.), și include un sistem extensiv de autobuze, troleibuze, tramvaie și o linie de  metrou ușor. Rețeaua R.A.T.B. este una dintre cele mai dense din Europa, fiind a patra cea mai întinsă de pe continent, constând în 106 linii de autobuz, 18 linii de troleibuz și 23 linii de tramvai (incluzând și metroul ușor). Începuturile transportului public în București datează din anul 1871, când este înființată „Societatea Română de Tramvaiuri”. 
Pe data de 9 decembrie 1894 circulă primul tramvai electric în București. După război, numele societății este schimbat în "Întreprinderea de Transport București" (I.T.B.) și se înființează prima linie de troleibuz, pe traseul Piața Victoriei – Hipodrom. În anul 1990 „Întreprinderea de Transport București” se transformă în „Regia Autonomă de Transport București”, serviciile de taxi și maxi-taxi fiind despărțite de R.A.T.B.. Sus am postat o evolutie a siglelor I.T.B, de-a lungul vremurilor. Pentru delectarea ochiului tău, dragă vizitator, am mai postat un bilet de călătorie, un certificat provizoriu de acțiuni și două acțiuni emise de către Societatea comunală a tramvaielor - București.
Jetonul - Jean Durieu - București - 50
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Nu există informații precise despre jetonul prezentat aici.
Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale Bucureștiului de acum sau altădată.
Biserica Zlătari - Calea Victoriei
Expoziția generală română - 1906
Pavilionul Domeniile Coroanei
Gara Filaret
Banca Marmorosch, sediul al doilea: Hanul Ghermani (Str.Lipscani)
Gara de Nord
Casa Monteoru
Aleea Patriarhiei 
Biserica Sfântul Nicolae Vlădica
Biserica Sfântul Gheorghe Nou
Biserica Crețulescu
Biserica Bucur
Biserica Stavropoleus
Biserica Sfântul Spiridon
Muzeul național al țăranului român "Dimitrie Gusti"
Casă autentică din localitatea Sălciua, jud. Turda (azi Cluj)
Biserica Domnița Bălașa - Calea Rahovei
Academia de Științe economice
Casa de depuneri (Palatul CEC)
Banca Chrissoveloni
Banca Națională a României
Palatul Dacia-România 
(Banca Generală Română) - Str. Lipscani
Circul de stat
Hotelul Central - Strada Șelari
Bulevardul "6 Martie"
Biserica Boteanu
Banca Belgia
Biserica grecească
Biserica "Sfântul Gheorghe" Vechi
Arcul de Triumf
Ateneul Român
Azilul Elena Doamna
Muzeul național al țăranului român "Dimitrie Gusti" 
Casă din localitatea Goicea, județul Dolj

__________ooOoo__________

O POLIȚĂ ROMÂNEASCĂ
DE ASIGURARE
Societatea anonimă română de asigurări generale
ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - București - 20000 lei
Detaliu vignetă de pe o acțiune SUA
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 29.05.2021

Niciun comentariu: