Epaminonda's Blog.....: REPUBLICA MALGAȘĂ

1000 FRANCI = ARYARY 1960

REPUBLICA MALGAŞĂ
(MADAGASCAR)

Este un stat insular din Oceanul Indian,

situat la est de continentul african

și la sud de Ecuator.

Ca formă de guvernare este o republică,

ce are capitala la Antananarivo

și a câștigat independența

la data de 26 iunie 1960 față de Franța.

Statul se întinde pe o suprafață de

587040 kilometri pătrați și numără

aproximativ 17,5 milioane de locuitori.

Deviza națională unanim recunoscută este:

Pământul strămoşilor, libertate, progres.
Stema:

Steagul oficial adoptat la 21 oct.1958:

Alte steaguri oficiale de-a lungul timpului:

Pe aversul bancnotei postate mai sus este reprezentat

chipul lui Philibert Tsiranana.

Philibert Tsiranana, a fost primul președinte al Republicii Malgașe, a trăit în perioada anilor 1912 – 1978 și a condus în perioada anilor 1959 – 1972.

Aeroportul internațional Ivato

Catedrala Andohalo

Hotelul Ibis

Deasupra admiri trei monumente reprezentative

din capitala Republicii Malgașe.

Insignă malgașă

Monedă malgașă

Medalie malgașă

Deasupra admiri câteva piese malgașe, de medalistică.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

______xxx______

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Dimitrie Cantemir 1673 - 1973

Prima expoziție republicană de filatelie tematică

Brașov - 26.X - 15.XI.1973

Dimitrie Cantemir a fost un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. În două rânduri a fost și domn al Moldovei (lunile martie – aprilie 1639 și perioada anilor 1710 - 1711). Dimitrie Cantemir s-a născut în localitatea Silișteni, azi Dimitrie Cantemir, județul Vaslui în data de 26 octombrie 1676 și a decedat la Harkov, azi Ucraina, în data de 21 august/1 septembrie 1723. A fost fiul domnului moldovean Constantin Cantemir, după moartea acestuia fiind proclamat domn al Moldovei, dar neconfirmat de către Poartă. Următorii ani și i-a petrecut la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității). A însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta. Cât a stat la Constantinopol a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat aici limbile orientale: turca, persana și araba, literatură muzică și religia islamică. Cât a locuit în Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700). În anul 1699 s-a căsătorit cu fiica voievodului Șerban Cantacuzino, Casandra. Nunta a avut loc la Iași în data de 9/19 mai 1699. Cu soția Casandra a avut șase copii (patru băieți: Matei, Constantin, Șerban, Antioh ;i două fete: Maria și Smaranda). După moartea Casandrei s-a căsătorit cu Anastasia Ivanovna Trubețkaia, care i-a mai dăruit încă o fiica, pe Ecaterina-Smaragda. În anul 1710 a fost numit pe tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Prin tratatul încheiat la Luțk (13/24 aprilie 1711), țarul Rusiei se angaja să ajute la eliberării Moldovei de sub dominația turcă și să garanteze integritatea granițelor. Tratatul conținea 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie. Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș. Cantemir a fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi fiind împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu consideră că încă din tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a, se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către turcii victorioși la Stănilești și l-a luat cu el în Rusia. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte. A murit în Rusia în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.
În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate:

Scăderea “birului steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci.
Desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine.
Privilegiul pentru breasla mișeilor calici din Roman,
Privilegiul pentru breasla cioclilor din Iași,
Privilegiu "jupânesele sărace" văduve etc
Reluarea pentru țară a unor mănăstiri închinate patriarhiei din Ierusalim.
A constituit câteva unități militare din rândul păturii mijlocii (boiernași și slujitori) care mai înainte luptase ca mercenari în armate străine.

Din opera lui Cantemir amintesc doar câteva lucrări:

Divanul sau Gâlceva înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul – scrisă în română și greacă și tipărită la Iași în anul 1698 – considerată ca o primă lucrare românească originală de gândire religioasă.
Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Iamgo - Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante) - lucrare filosofică, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, etc.
Istoria ieroglifică - considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.
Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman, redactată în latină – o istorie a imperiului otoman, tradusă și în limbile engleză , franceză și germană. În această lucrare Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești. Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane, asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor și în română – o istorie a românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor.
Descrierea Moldovei, scrisă în latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea se constituie în prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Opera are trei părți: prima este consacrata descrierii geografice, partea a doua se ocupă de politică iar partea a treia este dedicată religiei și culturii moldovenești.

Personalitatea lui Dimitrie Cantemir în viziunea altor personalități ale lumii:

Cronicarul Ion Neculce: “că așa arăta de bun și de blând încât tuturor le era ușa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copii”.
George Călinescu: „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Encyclopedia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, articolul Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.” (Dimitrie Cantemir a fost unul dintre cei mai mari lingviști ai vremii sale, vorbind și scriind curent în unsprezece limbi și fiind bun cunoscător al bursei).
Ioan Verdeș: „cea mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a culturii române medievale”
Nicolae Iorga: “ primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme orientale”

Dimitrie Cantemir a fost un cărturar de mare erudiţie, istoric, filozof, geograf, etnolog, muzicolog, personalitate enciclopedică - ale cărui educaţie, cultură şi recunoaştere europeană au marcat destinul culturii româneşti. Numele său a fost atribuit multor străzi din localități ale României (București, Constanța, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Craiova, Suceva, Vaslui dar și Buzău) și Republicii Moldova (Chișinău). În sudul Republicii Moldova există orașul și raionul Cantemir. Numeroase instituții de educație și cultură din ambele țări îi poartă de asemenea numele (licee – București, Iași, Dărăbani, liceu militar – Breaza, Universitatea independentă creștină din București, Universitatea ecologică din Iași, etc). Biblioteca din Ungheni (Republica Moldova) poartă numele marelui savant.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

A 100-a aniversare a Complexului CFR Brașov

1873 - 1973 (Căile ferate române)

Insigna de mai sus celebrează centenarul intrării primei locomotive în Gara Brașov. În anul 873, pe tronsonul Alba-Iulia - Targu-Mures, la Teius, s-a inaugurat o linie ferată de legatura cu Brasovul. În anul 1879 s-a realizat prima legatura feroviara peste Muntii Carpati, în urma unei convenții între România și Austro-Ungaria. In ceea ce priveste judetul Brasov prima conexiune cu Tara Romaneasca s-a realizat la 10 martie 1879 intre Brasov si Predeal (localitate de frontiera la acea vreme).Complexul feroviar este subordonar Regionalei de Cai ferate Brasov si este format din principalele: Statia de Calatori Brasov , Statia de Triaj Brasov, Depoul de locomotive Brasov Calatori, Remiza Brasov Triaj, Remiza industriala Tractorul, Baza Sircuc Brasov, Baza CCCF Brasov, IMMR Brasov ( Marub), sectiile de reparatii Material Rulant, baza IFTE, liniile industriale, racordurile feroviare si liniile principale de acces.

Regionala de căi Ferate Braşov, cunoscută și ca Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a împlinit la data de 20 octombrie 2020 – o sută de ani de la înființare. În mersul istoriei, după unirea politică a Ardealului, Banatului, Basarabiei și Bucovinei cu Țara a urmat după cum era firesc şi o nouă organizare a căii ferate. Astfel în zona Ardealului după o autoadministrare între 1919 şi 1920 cu sediul la Sibiu a urmat o reorganizare generală care a determinat înființarea mai multor regionale printre care şi Regionala de Cale Ferată Braşov. În scurt timp de la înfiinţare a primit de la autoritățile teritoriale locale un spațiu, o clădire în care ființează şi astăzi cu toate dificultățile politice şi economice inerente unei asemenea perioade lungi de timp. Sucursala Regională, Asociaţia Inginerilor Feroviari din România şi alte persoane de bine cu mare atracție pentru calea ferată au gândit că un asemenea moment nu trebuie ratat cu toate restricțiile inerente pandemiei. Astfel în data de 20 Octombrie 2020, la intrarea principală în clădire s-a dezvelit o placă comemorativă ce a imortalizat această aniversare.
Astăzi Gara CFR Brașov caută un proiectant care să întocmească detaliile de execuţie pentru modernizarea Gării din Brașov. Proiectul ar urma să propună recompartimentarea spațiilor, cu accentul pus pe spațiile destinate serviciilor pentru călători, pe zona comercială cât şi a facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv. Ar urma să fie proiectată şi construcția unei copertine la peronul 1, dar şi modernizarea sistemelor de încălzire şi ventilație actuale, precum şi a celor de telecomunicaţii şi supraveghere video. Pentru început, CFR va începe lucrările de reamenajare a zonei din faţa gării, respectiv pe întreg tronsonul dintre sediul Poștei şi pasajul de la Făget, astfel încât aspectul perimetrului dintre linii şi stradă să se schimbe radical.

Insigna - Cupa ziarului "Steagul Roșu"

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Steagul roșu a fost numele unor cotidiene teritoriale care făceau apologia socialismului și comunismului. Steagul rosu este considerat, în mod tradițional, un simbol al stângii, fiind mai vechi decât socialismul sau comunismul. Este asociat în principal cu ideologiile mai sus amintite sau cu cele revoluționare de stânga sau de extremă stânga. Se presupune că roșul este simbolul "sângele clasei muncitoare exploatate". Mișcările socialiste, de stânga, radicale sau comuniste folosesc deseori steagul complet roșu sau uneori steagul roșu cu embleme sau texte care să întărească apartenența la respectiva ideologie. Steagul roșu poate fi văzut deseori arborat în timpul demonstrațiilor de protest, sau cu ocazia unor sărbători muncitorești, precum ziua de 1 Mai.

Insigna - Electro Precizia Săcele - Brașov

Electro Precizia Săcele este o companie producătoare de motoare și generatoare electrice din România. A fost fondată în anul 1936 ca societate pe acțiuni, și este unul dintre cei mai importanți producători români de motoare electrice. Compania produce diferite tipuri de motoare electrice, polizoare de lăcătușerie, electro-pompe, alternatoare, regulatoare de tensiune, diferite tipuri de relee, tablouri de bord cu vitezometru, indicatoare pentru presiune ulei, indicatoare de temperatură și nivel combustibil și altele. Principalii clienți ai Electro Precizia sunt firmele ABB, Bush, Lenze, capacitatea lunară de producție a companiei fiind de 70000 de motoare. Sediul central al companiei este situat pe Strada Electro-Preciza, nr.3 în Săcele. Sus am postat logo-ul și poza sediului central al companiei Electro Precizia Săcele.

Insigna - Carpați - Brașov

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului, care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică, formează un arc cu o lungime de circa 1700 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții Carpați se întind pe teritoriul a șapte state: Cehia (3%), Slovacia (17%), Polonia (10%), Ungaria (4%), Ucraina (11%), România (51%) și Serbia (4%). Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine. Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovsky (2665 metri) din Munții Tatra (Slovacia). Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean. Altitudinea medie a Carpaților românești este de circa 1000 m, înălțimile maxime depășind rar 2500 m. Potrivit deosebirilor geomorfologice și geologice, lanțul carpatic românesc se împarte în trei mari unități morfotectonice: Carpații Orientali, Carpații Meridionali și Carpații Occidentali. Cele mai înalte 3 vârfuri ale Carpaților românești sunt în Carpații Meridionali (în Munții Făgăraș) și anume: Moldoveanu (2544 m), Negoiul (2535 m) și Viștea Mare (2527 m).

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternică. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arǎtate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Insigna - Stema municipiului Brașov

Prezint aici o istorie romanțată a simbolisticii vechii steme a orașului Brașov:

Înainte de stabilirea germanilor in Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat război împotriva cumanilor pe care i-a alungat în final peste graniță. La un moment al acestei lupte ploaie de săgeți se abăteau mai mult asupra regelui deoarece el se făcea cel mai vizibil prin strălucirea coroanei pe care o purta pe cap, coroana dându-l de gol în fața inamicului. Înțelegând pericolul, regele și-a depus coroana pe trunchiul retezat al unui copac, mai precis peste buturuga ce rămăsese din falnicul copac, el nemaifiind atât de vizibil. Astfel a evitat regele Solomon potopul de săgeți și a reușit să se retragă, abandonându-și coroana în acea pădure. Coroana regală a rămas neobservată mulți ani pe trunchiul de copac, până când au găsit-o sașii. Aici teutonii au construit cetatea Brașovia și în jurul acesteia s-a constituit o comunitate umană. Pe locul unde s-a găsit coroana s-a ridicat primăria comunității care s-a denumit Kronstadt (Orașul coroanei). Mai târziu toate clădirile, drapelele și scuturile orașului s-au decorat cu coroana pe trunchiul de copac cu rădăcini. Mai târziu s-a încercat interpretarea stemei: Rădăcinile acesteia reprezintă cele 13 comunități rurale săsești din Țara Bârsei, ale căror locuitori, asemenea rădăcinilor, lucrează în pământ și își duc produsele la oraș. Așa cum rădăcinile nu doar susțin trunchiul copacului, ci îl și întăresc, pentru a nu putea fi doborât de furtuni, așa ajută și comunitățile săsești orașul și îl feresc de pieire. Așa cum rădăcinile unui copac nu sunt observate, așa e trecută cu vederea și munca tăcută a țăranilor. Trunchiul puternic simbolizează orașul: scoarța aspră și tare se aseamănă cu zidurile orașului și cu bastioanele. Coroana se aseamănă cu regele. Pe trunchi, coroana poate sta în siguranță, așa cum și regele se poate baza pe susținerea și loialitatea orașului Brasov și a sașilor.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Brașov din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Sfântul Nicolae

Biserica reformată

Biserica romano-catolică

Biserica săsească din deal

Statuia lui Honterus

Gara nouă

Banca națională săsească

Gimnaziul romano-catolic

Strada Lungă

Turnul Negru

Colegiul Honterus

Gara

Strada Principele Carol I

Biserica Neagră

Cartierul Șchei

Turnul Alb

Primăria

Cartierul muncitoresc "Steagul Roșu"

Dealul Străjii (Cetățuia)

Hotelul Coroana

Vila Kerstch

Vedere

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Brașov, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.