Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Banca națională a statului nord african Algeria a anunțat încă din luna iulie 2020, că va pune în circulație o noua bancnotă de 2000 de dinari. Lansarea bancnotei era planificată pentru luna noiembrie, pentru a marca trecerea a 58 de ani de la obținerea independenței naționale. În final, decizia oficială a fost publicată doar în luna decembrie 2020 și astfel bancnota a fost pusă în circulație începând cu data de 27.01.2021. Ca și informații referitor la elementele de securitate, se știe doar că filigranul prezintă portretul emirului Abdelkader, lider politic și militar algerian din secolul al XIX-lea, respectiv cifra 2000.

Aversul bancnotei prezintă o reproducere (nereușită) a unei poze de grup cu cei șase lideri ai Frontului de Eliberare Națională (FLN) din timpul Războiului de Independență, început în noiembrie 1954. Cele șase personaje sunt Rabah Bitat, Mostefa Ben Boulaïd, Mourad Didouche, Mohammed Boudiaf, Krim Belkacem și Larbi Ben M’Hidi. Poza originală a fost făcută chiar în momentele dinaintea declanșării războiului împotriva Franței.

Reversul prezintă o compoziție de două imagini, Mausoleul Regal al Mauritaniei în dreapta, respectiv foggara - un sistem specific tradițional de aducțiune și irigație - în partea stângă.

Mausoleul Regal din Mauritania este o construcție impresionantă realizată în secolul al III-lea Î.Hr, de către regele Juba al II-lea. Edificiul este un monument istoric pe care musulmanii au încercat de mai multe ori în istorie să-l distrugă dar nu au reușit. Astăzi monumentul are o înălțime de 30 de metri și se află în apropierea orașului Cherchell din Algeria. Mormântul este cunoscut sub diferite nume. Spre exemplu francezii l-au numit Tombeau de la Chrétienne sau „mormântul femeii creștine“, pentru că există o cruce trasată pe una dintre ușile de acces din interior, în timp ce arabii îl numesc Kubr-er-Rumia sau Kbor er Roumia. Din punct de vedere arhitectural construcția este considerată a fi una dintre cele mai frumoase și bine conservate din lume, ținând cont de secolul în care a fost realizată. Mausoleul circular este construit din piatră și se află pe o bază pătrată cu o piramidă sau con ca structură în partea superioară. Inițial, construcția avea un diametru de 60 - 61 de metri și o înălțime de 40 de metri. Timpul și natura au redus înălțimea cu aproximativ 10 metri. Baza monumentului a fost o dată decorată cu 60 de coloane ionice care între timp au fost furate. În centrul mormântului sunt două camere boltite, al căror conținut a fost, cel mai probabil, jefuit de căutătorii de comori. În anul 1555, pașa din acea vreme a ordonat distrugerea construcției pe care o considera ca fiind o „casă a răului”. Efortul de a o dărâma nu a avut vreun succes: mai multe viespi negre care aveau cuib în zonă au înțepat muncitorii, omorându-i. Vestea se răspândește rapid, iar locul devine unul de evitat de către oameni, care îl considerau blestemat. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Baba Mahommed a vrut să distrugă monumentul cu ajutorul artileriei. Mai târziu, când francezii au ocupat Algeria monumentul a fost folosit de Marina franceză pe post de refugiu. În cele din urmă, în 1866 a fost explorat de către istoricii acelor vremuri, la ordinul lui Napoleon al III-lea, intrigat de faptul că arabii au încercat să-l distrugă de atâtea ori și nu au reușit. În 1982, mausoleul împreună cu alte situri arheologice din apropiere care conțin monumente bizantine, au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Cu toate că aceste vestigii arheologice sunt protejate, ruinele se confruntă cu amenințări constante de vandalizare.
2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 6 mai 2006 prin care se popularizează Farul Chipiona din provincia Cadiz.

Farul Chipiona este situat în localitatea Punta del Perro de Chipiona, provincia Cádiz, Spania, la țărmul Oceanului Atlantic. Cu înălțimea sa de 60 de metri, este cel mai înalt far din Spania, al șaisprezecelea din Europa și al douăzeci și unu-lea din întreaga lume, el servind circulației navelor oceanice dar și celor aeriene. S-a simțit nevoia nevoia construirii unui far în această zonă încă din antichitate. Un prim proiect de far în această zonă a fost conceput în anul 1857 de Eduardo Saavedra. Proiectul final, al farului actual, a fost aprobat de Ministerul Porturilor și Canalelor în anul 1862 și el a aparținut inginerilor Jaime Font și Canuto Corroza. Piatra de temelie a fost pusă la data de 30 aprilie 1863, recepția provizorie a lucrării a fost efectuată la 28 noiembrie 1867, iar recepția finală a construcției a fost la data 21 iunie 1869 cu un cost total al lucrărilor de 469323,937 escudos aur. De la darea în folosință farul a fost oprit doar de două ori; primul dată în anul 1898, cu ocazia războiului împotriva Statelor Unite, pentru independența Cubei. Atunci farurile din provincia Cádiz au fost stinse de teama unei invazii. Al doua oprire a fost efectuată în anul 1936, cu ocazia războiului civil, rămânând oprit aproape trei ani. Farul este construit sub forma unui turn ușor trunchiat, care amintește de coloanele comemorative romane. Elementele utilizate în construcția sa sunt piatra și gresia. Farul semnalizează ajutând intrarea navelor în estuarul râului Guadalquivir, singurul râu navigabil din Spania. Edificiul este, de asemenea, folosit ca far de către avioane, deoarece este unul dintre cele 20 de faruri maritime din Spania ale cărui fasciculul de lumină este vizibil și pe verticală. Din anul 1998, aici sunt organizate vizite turistice pentru a vedea interiorul farului. La darea în folosință iluminarea era dată de o lampă cu ulei pentru ca ulterior să se adauge și parafina. În anul 1916 iluminarea era realizată de vaporii de ulei sub presiune și un arzător, pentru ca în anul 1942 să se introducă un filament electric incandescent de 3000 W și în anul 1964 s-a introdus felinar aerospațial. În anul 1999 s-a montat o lampă cu halogen ce se face vizibilă de la distanța de 30 de mile marine. Lampa emite trei fascicule de lumină la 120 grade, face o rotație completă la fiecare treizeci de secunde, astfel că în depărtare se văd blițuri la fiecare zece secunde. Înălțimea focală a farului este de 69 metri ceea ce îl face vizibil în toate condițiile meteo, de la mare distanță.

3. Banca națională a statului insular Filipine, din sud-estul Asiei (Oceanul Pacific) a lansat în circulație o nouă bancnotă de 5000 piso pentru a marca trecerea a 500 de ani de la Victoria de la Mactan.

Bătălia de la Mactan s-a dat în Filipine la data 27 aprilie 1521. Bancnota este tipărită pe hârtie specială, fiind colorată în general pe maro și fiind orientată orizontal. Ca elemente de securitate sunt: imagine latentă, fir de siguranță și tipăritură cu cerneală iridescentă. Avers bancnotei prezintă portretul din tinerețe al eroului național Lapu Lapu. Războinicii conduși de Lapu-Lapu, o căpetenie locală musulmană din insula Mactan, au învins forțele creștine conduse de Fernando Magellan, ucigându-l pe acesta.

În spatele său, în partea stângă, este prezentată bătălia de la Mactan, iar în partea dreaptă vedem Karaoka, o navă tradițională filipineză de război. Tot pe avers este trecut și logo-ul Comitetului National Quincentennial, care coordonează evenimentele dedicate acestei aniversări. Pe revers rolul central este rezervat vulturului filipinez, denumit manaol. În partea stângă apare harta țării, iar în partea dreaptă un cocotier. În fundal este reprezentat muntele Apo. Vulturul este simbol al clarviziunii, libertății și forței, dar și o reprezentare a credinței Visayan potrivit căreia toate ființele vii provin dintr-un vultur. Cocotierul simbolizează fructele de cocos oferite de oamenii din Samar echipajului lui Magellan.

Muntele Apo este localizat în Mindanao, unde Magellan a primit indicații despre cum să ajungă în Maluku (Insula Mirodeniilor). Este cel mai înalt munte din Filipine, având altitudinea de 2954 metri. El a fost pentru prima oară escaladat în anul 1880 de către o grupă de alpinişti conduşi de Don Joaquin Rajal. Mount Apo este un punct de atracţie pentru turiştii iubitori de drumeţie, urcuşul pe munte fiind relativ uşor. Lapu Lapu este considerat primul erou national filipinez. El a condus (se presupune) bătălia de la Mactan, din zorii zilei de 27.04.1521, bătălie care s-a soldat cu înfrângerea lui Ferdinand Magellan și moartea acestuia, fiind astfel întreruptă călătoria sa în jurul lumii. Ca impact direct, colonizarea insulelor a fost întârziată 40 de ani. Bătălia este o sursă de mare mândrie națională, fiind considerată contribuția filipineză la circumnavigarea globului terestru.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care sunt popularizați câștigătorii Premiilor Nobel în cursul timpului.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 4 februarie 1998 prin care este popularizat Werner Heisenberg.

Werner Karl Heisenberg a fost un celebru fizician german, care s-a născut la data de 5 decembrie 1901 și a decedat la data de 1 februarie 1976. În anul 1932 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică cu următoarea motivație a juriului: pentru crearea mecanicii cuantice, a cărei aplicație, inter alia, a dus la descoperirea formelor izotopice ale hidrogenului”. El este fondatorul fizicii cuantice. La începutul regimului nazist, Heisenberg a fost hărțuit ca fiind un „evreu alb” pentru că învăța teoriile lui Albert Einstein, în contradicție cu mișcarea Deutsche Physik susținută de naziști. În final diferendul a fost aplanat iar el a condus programul german pentru arme și energie nucleară, dar gradul cooperării sale la dezvoltarea armelor a fost subiectul anumitor controverse istorice.
5. Banca Centrală a statului caucazian Azerbaidjan a lansat în circulație începând cu data de 01.01.2021, o nouă generație de bancnote, prima din ultimii 14 ani, actualizată din punct de vedere al graficii și al caracteristicilor de securitate. Azerbaidjanul are în circulație șapte denominări de bancnote, de 1, 5, 10, 20, 50, 100 și 200 manat, dintre acestea intrând deocamdată în circulație versiuni noi ale bancnotelor de 1, 5 și 50 manat. Eu vă prezint aici doar bancnotele de 1 și 5 manat. Cea mai vizibilă schimbare la noile bancnote este orientarea diversă a aversului și reversului: aversul are orientare orizontală, reversul are orientare verticală. Printre noile caracteristicile de securitate găsim: tipăritură cu cerneală iridescentă, tipăritură în relief, fir de siguranță, microtipăritură, imagine latentă, imprimare în relief pentru nevăzători, liniatură anti copiere, elemente și imprimare fluorescentă.

Bancnota de 1 manat are tematica muzica. Pe avers regăsim o serie de instrumente muzicale tradiționale – daf, kamancheh, tar, pe un fundal cu portative și note muzicale. Elementul de securitate specific acestei bancnote are forma cheii Sol.

Pe revers avem harta Azerbaidjanului iar în fundal reprezentări ale unor vitralii șabaka. Bancnota are dimensiunile 120 x 70 mm și are culoarea predominantă gri.

Bancnota de 5 manat are tematica scrierea și literatura. Pe avers sunt prezentate trei cărți suprapuse și o pană pentru scris, pe fundalul unor pagini dintr-o carte. Elementul de securitate specific acestei bancnote are forma unei călimări.

Pe revers avem harta Azerbaidjanului iar în fundal reprezentări ale artei rupestre de la Gobustan. Bancnota are dimensiunile 120 x 70 mm și are culoarea predominantă portocaliu.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN CATREN PROPRIU

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ludvig van Beethoven 1770 - 1827

Simfonia nr. 5 în Si minor opus 67

Simfonia nr. 9 în Re minor opus 125

În anul 2020 Monetăria Statului dedică celui mai renumit geniu muzical al lumii noul produs medalistic: „250 ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven”. Medalia este confecționată în două variante de metal-compoziție (argint și aliaj de cupru). Medaliile au următoarele caracteristici:

cea de argint: puritatea – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 50 milimetri, greutatea – 49 grame, calitatea – proof, tirajul – 60 exemplare și prețul unitar de achiziționare cu TVA inclus – 533 lei.
cea de aliaj de cupru: forma – rotundă, diametrul – 50 milimetri, calitatea – proof, tirajul – 40 exemplare și pre’ul unitar de achiziționare cu TVA inclus – 315 lei.

Ludwig van Beethoven (născut la data de 16 decembrie 1770 la Bonn, în Germania și decedat la data de 26 martie 1827 la Viena, în Austria) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opera nemuritoare, precum: 9 simfonii, 1concert pentru pian și orchestră, 1 concert pentru vioară și orchestra, 32 de sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, 16 cvartete pentru coarde și opera Fidelio. Ultima parte a Simfoniei a 9-a, intitulată “Odă bucuriei”, pe versuri de Friedrich von Schiller, și cu aranjamentul muzical realizat de către Herbert von Karajan a fost adoptată ca imn oficial la Uniunii Europene. Ludwig van Beethoven este cel mai cunoscut şi admirat compozitor al tuturor timpurilor. Întemeietor al unei noi ere muzicale, Beethoven a schimbat viziunea oamenilor despre muzică, devenind un punct de reper în evoluția muzicii tuturor timpurilor. Acest maestru al notelor muzicale demonstrează că orice țel poate fi atins chiar și atunci când pare imposibil. După ce a rămas fără auz, compozitorul și-a continuat munca asiduă compunând celebra Simfonie a IX – a, inclusă astăzi în Patrimoniul cultural UNESCO. „Ultima simfonie a lui Beethoven este răscumpărarea muzicii din elementul ei particular spre domeniul artei universale. Este evanghelia umană a artei viitorului. Dincolo de ea nu mai este posibil niciun pas, pentru că după ea nu poate urma decât arta perfectă a viitorului: drama universală pentru care Beethoven a făurit cheia.” – Richard Wagner. Muzica Titanului din Bonn este interpretată pe toate scenele de concert ale lumii, fiind înregistrată ca o evoluție pentru propria viaţă de mulţi oameni pe glob.

Carol I - Rege al României

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului, care ulterior va fi mutată la Câmpulung Muscel.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

Insigna - C.U.S. din agricultură, industrie alimentară și ape (ciclism)

Este posibil ca inițialele C.U.S. să însemne Concursul, Comitetul sau Consiliul... Unităților Sindicale sau Uniunii Sindicatelor.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (F.S.S.R.).

Insigna - Centrele sanitare antiepidemice

Hygieia hominis protetrix

Colectia de Hotariri si Dispozitii ale Consiliului de Ministri al R.S.R nr. 16 din 17 mai 1960 precizează normele sanitaro-antiepidemice si sanctionarea contraventiilor savirsite la aceste norme. "Centrele sanitare antiepidemice sunt organe sau instituții ale statului însărcinate cu realizarea și respectarea normelor sanitaro-antiepidemice. Organele sanitaro-antiepidemice de orice grad și de la orice nivel au dreptul sa efectueze controlul sanitar al tuturor obiectivelor din cuprinsul tarii, in limita componentei lor teritoriale. Organele de conducere ale obiectivelor, precum si persoanele particulare sunt obligate sa dea informatii si sa puna la dispozitie toate datele si materialele necesare pentru constatarea starii sanitaro-antiepidemice. Prescriptiunile organelor sanitaro-antiepidemice sunt obligatorii si trebuie executate in conformitate cu prevederile legislatiei sanitare in vigoare. In caz de nerespectare a dispozitiilor prevazute in prezentul articol, se sanctioneaza dupa caz:

intreprinderea, institutia sau organizatia obsteasca contravenienta, cu amenda de la 1000 - 5000 lei, sau - organul de conducere al intreprinderii, institutiei sau organizatiei obstesti contraveniente, cu amenda de la 500 - 1000 lei, sau - angajatii raspunzatori din intreprinderea, institutia sau organizatia obsteasca contravenienta, cu amenda de la 100 - 500 lei;
persoanele particulare, cu amenda de la 100 - 150 lei.
Organele sanitaro-antiepidemice au dreptul sa ridice probe din orice produse, care pot dauna sanatatii publice, precum si probe de alimente si bauturi pentru efectuarea de analize de laborator, conform normelor date de Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale. Opunerea de rezistență la ridicarea de probe pentru examen de laborator, se sanctioneaza dupa caz:
organul de conducere al intreprinderii, institutiei sau organizatiei obstesti, cu amenda de la 100 - 500 lei
angajatii raspunzatori din intreprinderea, institutia sau organizatia osteasca, cu amenda de la 100 - 250 lei
persoanele particulare, cu amenda de la 100 - 150 lei."

Insigna - Cupa tineretului Ed. a III-a '76 (baschet)

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

_____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII